Până anul trecut, în 26 noiembrie – când Mama a trecut, cumplit de brusc, pragul nefiinţei – după prânzul de duminică pe care-l luam în casa ei, îmi dădea drept merinde o cutie cu salată pentru ziua de luni. De-a lungul mai multor ani – ca şi în prezent – ziua de luni o petreceam la studio de dimineaţa până seara, mai întâi în cabina de montaj şi apoi în regia de emisie. După un obicei răspândit între jurnalişti dimineaţa plecam de acasă cu o cafea băută pe inima goală şi peste zi mâncam în goană o banană sau ronţăiam ceva pe apucate. Ajungeam acasă seara, frântă de oboseală, îmi umpleam o farfurie cu Salata Mamei şi aproape simultan o sunam la telefon pe Ea…Read more…
Şi azi am intrat în casă val vârtej, am lăsat în bucătărie sacoşele doldora de pachete, mi-am trântit poşeta pe fotoliu şi în timp ce-mi scoteam haina de piele am dat drumul aproape simultan la radio şi la televizor. Încercând să disjung cu urechile ştirile de ultimă oră din canonul audio-video, am apăsat pe butonul computerului socotind că în intervalul de amorsare al acestuia
