Dominația divertismentului de duzină și al consumatorismului ieftin constituie cele două metode globale, supereficiente, de îndobitocire în masă. Astfel se realizează marele deziderat al supunerii subtile a maselor populare prin cooptare și nu prin coerciție sau obligativitate. Masele sunt atrase într-un permanent Disneyland, plin de jucării, jocuri și gadget-uri ușor accesibile și achiziționabile. Iarmarocul global este în permanență deschis și oferă chilipiruri consumatoriste oamenilor de rând. Fiecăruia i se dă impresia pe platformele de socializare că poate deveni celebru, măcar pentru un timp scurt. Fiecărui amărât i se vinde pe bani mărunți iluzia că poate deveni putred de bogat sau supervedetă. Într-o atmosferă efervescentă de festin popular are loc transformarea facilă și aproape voluntară a indivizilor diferiți și inițial autonomi, într-o turmă fericită și docilă, ușor manipulabilă și exploatabilă. Read more…

Ianuarie nu este momentul cel mai potrivit pentru a călători în Polonia, mai ales în acest an, când războiul din Ucraina face ravagii nu prea departe de acolo. Dar o invitație să fac o prezentare la un spital al Universității Jagiellone m-a convins să-mi părăsesc zona de confort bine încălzită și să plec pentru cinci zile în vechiul oraș regal de pe Vistula. Vremea a fost blândă cu noi doi, cu soția și cu mine. A plouat foarte puțin, peste zi temperatura a fost deasupra zero, uneori a apărut chiar soarele, strălucind pe acoperișurile colorate, pe nenumăratele turnuri de biserică și pe piețele pline de viață ale orașului. Cracovia este un oraș central-european bine îngrijit, în care războiul și socialismul nu par să fi lăsat urme considerabile. Din fericire, cel puțin centrul orașului a fost ferit de febra construcțiilor de blocuri socialiste. Orașul vechi și zonele înconjurătoare emană farmecul perioadei antebelice. Doar evreii, care odinioară reprezentau 25% din populație, au dispărut aproape cu totul, însă vestigiile lor sunt îngrijite și păstrate într-o stare prezentabilă. În orice caz, orașul trage foloase considerabile de pe urma turismului nostalgic din Israel și din diaspora evreiască. Acest lucru este valabil mai ales pentru cartierul Kazimierz, ghetoul din Podgórze, dincolo de râu, și, bineînțeles, pentru fostul lagăr de concentrare Auschwitz, care a fost transformat într-un muzeu și memorial.Read more…

Suntem în preajma zilei 27 ianuarie, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului și în mintea mea se amestecă imagini legate de povestirile despre viața din lagăr cu imaginea unor versuri de dragoste așternute pe niște foi îngălbenite de vreme, recent descoperite, dar şi cu imaginea tatălui meu (de lângă care nu poate lipsi cea a mamei). În anii 1940, tată meu, Tiberiu Neumann, care locuia la Alba Iulia, a fost concentrat într-un detașament de muncă obligatorie în Basarabia, la săpat tranșee și a strecurat câte ceva din cele trăite de el acolo, în acel ianuarie geros, în care târnăcopul i se rupea, pur și simplu, în pământul înghețat. Mai povestea și despre mâncarea pe care o primeau în străchini de lut, ”curățate” în prealabil cu saliva celor care o aduceau. Dar în mod cu totul deosebit mi-a rămas în minte întâmplarea legată de participarea lui la salvarea vieții tovarășilor de suferință. Se pare că tatăl meu a îndurat ceva mai uşor toate greutățile din lagărul de muncă, cu gândul la tânăra lui soție, mama mea, rămasă acasă, prinsă și ea în plasa nenorocirilor declanșate de prigoana împotriva evreilor. Dorul de ea i-a călăuzit mâna să aștearnă pe hârtie, în clipele de răgaz, cuvinte de dragoste.Read more…

După ce am urmărit peripețiile „drumeților din Bârlad”, ar fi interesant să aflăm ce s-a întâmplat cu ei mai departe.  Bineînțeles că visul fiecărui imigrant era să ajungă la New York și într-adevăr marea majoritate a ajuns acolo; unii au rămas, alții au plecat mai departe să-și caute norocul.  Dar din anul 1900 societățile de binefacere europene au început să trimită un număr considerabil de evrei din România spre Canada.  (Alți imigranți, care din diferite motive nu au fost admiși în Statele Unite, au ajuns și ei în Canada.)  În ultima parte a cărții Finding Home: In the Footsteps of the Jewish Fusgeyers (În drum spre casă: pe urmele drumeților evrei), Jill Culiner povestește despre soarta lor în noua patrie. În Canada, imigranții debarcau la Quebec City.  Dar nici acolo nu era primit chiar oricine.  Puteau să debarce doar cei care aveau un capital de… 10 dolari.  Cei care aveau adresa vreunei rude dispuse să-i primească puteau pleca la New York.  Celorlalți li s-a oferit un loc de muncă, dar în fiecare seară trebuiau să se întoarcă în port, până când își vor fi agonisit cei zece dolari.  Bineînțeles că au primit muncile cele mai grele; „drumeții din Bârlad” au lucrat la construcția unui pod.  Dar din moment ce și-au câștigat libertatea, au plecat care încotro și grupul s-a destrămat.  Tot ce mai poate fi urmărit în zilele noastre este drumul imigranților evrei din România, alături de cei din alte țări.Read more…

Acum câțiva ani m-am mirat să aflu că israelienii sunt categorisiți pe locul nouă printre cei mai fericiți oameni din lume, înaintea cetățenilor Noii Zeelande, a Australiei, Irlandei, Canadei, Germaniei, Statelor Unite, Marii Britanii, etc. În majoritatea statisticilor, Finlanda, Danemarca și Islanda ocupă primele trei locuri. De ce mă mir că noi, israelienii, suntem atât de fericiți? Fiindcă mulți oameni din jurul meu nu își exteriorizează fericirea. Pe stradă unii îmi apar serioși, ba chiar bosumflați, se grăbesc, nu au răbdare, le sare țandăra ușor, sunt pretențioși, certăreți și veșnic nemulțumiți de ceva. Cei care mi se par într-adevăr fericiți sunt copiii și tinerii încă necorupți, sau cei care sunt religioși din convingere, nu pentru că sunt obligați să păstreze tradițiile, ci fiindcă s-au născut într-o familie care era religioasă de multe generații și ei au rămas credincioși acestor tradiții. Acest sondaj mondial se bazează pe cât de fericiți se consideră indivizii intervievați. Cuantificarea fericirii s-a făcut după cum și-a apreciat fiecare individ nivelul de trai, calitatea vieții, precum și emoțiile pe care le-a încercat, atât cele pozitive, cât și cele negative. Acest fel de sondaj poate fi derutant, nu numai pentru că din mândrie națională, unii doresc ca țara lor să fie printre primele din lume, dar și pentru că fericirea este foarte greu de definit.Read more…

În ultimele zile, în Israel asistăm la o atmosferă încărcată. Nu toți cetățenii sunt dispuși să accepte noul guvern. Uneori în mod justificat, alteori nu. Dar nu are importanță, fiecare cu părerea lui. Unii au afirmat că ar fi un guvern ultra religios, din cauza acordurilor de coaliție cu partidele religioase și ultra religioase, dar Primul Ministru, domnul Benjamin Netanyahu, e un liberal. Alții au spus că ar fi un guvern care va discrimina comunitatea homosexualilor și a lesbienelor, dar președintele Knessetului este domnul Ohana, un homosexual. Alții au afirmat că ar fi un guvern bazat pe Mafia, deoarece fostul ministru de Interne și al Sănătății, domnul Aryeh Deri, a fost acuzat de o fraudă fiscală, dar el a fost demis din funcție de către primul ministru, în urma deciziei Tribunalului Suprem. Mulți oameni se tem de reforma sistemului judiciar propusă de ministrul Justiției, domnul Yariv Levin. Au avut loc demonstrații din acest motiv, unii afirmând că alegerea judecătorilor de către deputați și nu de către alți judecători ar însemna sfârșitul democrației israeliene. Partea adversă a răspuns că dimpotrivă. Dispute au avut loc și în privința conținutului funcției consilierului juridic al guvernului, dacă el (sau ea) trebuie să fie numai un consultant, așa cum este definită această funcție, un funcționar superior care să fie consultat de cei aleși de cetățeni pentru a conduce statul, sau să fie cel (sau cea) care să ia decizii juridice și politice în locul lor. Discuțiile au degenerat în conflicte între deputații membri ai coaliției guvernamentale și cei din opoziție, asupra caracterului democrației – și, din păcate, au atras și strada. Unii oameni afirmă că democrația este regimul majorității, iar actualul guvern are o majoritate parlamentară, fiind ales de majoritatea alegătorilor. Pe de altă parte, membrii opoziției politice afirmă că democrația nu ar fi numai regimul majorității parlamentare și – din nenorocire – s-au auzit și câteva voci care îndemnau la răscoală sau chiar la război civil. Read more…