În ultimele săptămâni, în afara subiectului permanent legat de coronavirus și al viitoarelor alegeri prezidențiale din SUA în care au fost desemnați candidații celor două partide, atenția Europei și nu numai a ei este îndreptată către Belarus. Dacă ne referim la situația de acolo, poate merită să menționăm că de-a lungul istoriei sale, Belarus s-a confruntat cu ocupații străine, războaie, pierderea și recâștigarea unor teritorii și a independenței. Poporul belarus a suferit cea mai cumplită ocupație germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și pe teritoriul său s-a format o puternică mișcare de partizani. După destrămarea URSS, din care a făcut parte și Belarus, alte țări foste membre ale Uniunii Sovietice au ajuns la un moment sau altul în vizorul opiniei publice – mă gândesc la Moldova, Georgia sau Ucraina, dar Belarus a rămas un loc uitat de Dumnezeu. La un momet dat s-a semnat un tratat de unificare cu Rusia, dar inițiativa nu a fost urmată de prea multe măsuri concrete, mai ales din cauza neacceptării unor condiții de către Minsk, ceea ce a dus la răcirea relațiilor dintre cele două țări. Președintele Aleksandr Lukașenko era considerat, potrivit lui Donald Trump, ultimul dictator al Europei, dat de multe ori drept exemplu negativ pentru încercările unor lideri politici de a concentra în mâna lor mai multă putere. Nerespectarea drepturilor omului în această țară a dus la introducerea de către UE, SUA și state individuale a unor sancțiuni, cum ar fi interdicția vânzării de arme, sau interdicția unor personalități din conducerea Belarus de a călători în Vest.Read more…
