Toate despărțirile irevocabile sunt dureroase, atunci când pleacă de lângă tine oameni dragi, rude, prieteni, colegi și vezi că în jurul tău cei apropiați se răresc. Dar este mult mai grea despărțirea de cineva cu care ai amintiri comune, ai împărtășit idei și idealuri, i-ai admirat talentul, energia, imaginația și bunătatea. Mă gândesc acum la omul de care ne-am despărţit ieri, miercuri, 18 mai 2022 –  Tiberiu Roth, Tibi pentru noi cei care ne-am considerat prietenii lui. Se spune că nu există oameni de neînlocuit… Există însă oameni greu de înlocuit și aici l-aș include pe el. Tibi era un om care permanent se dedica unei idei, unei cauze pe care le și realiza, indiferent de costul lor, de efortul consumat. Nu conta vârsta, Tibi se transforma, se reînnoia. Și această  reînnoire de succes este cel mai bine ilustrată de ultima lui transformare, dintr-un inginer (foarte bun spuneau cei cu care a lucrat) în ziarist și scriitor.Read more…

În toamna lui 2008 nu mai exista niciun dubiu că Egon Marc Lővith avea să rămână definitiv internat în căminul de bătrâni din cartierul Mărăşti. Atât atelierul cât şi locuinţa sa erau zăvorâte şi pustii. Strădaniile noastre, ale prietenilor, de a convinge rudele din Israel să-l aducă acasă şi să angajeze pe cineva să-l îngrijească (soluţia nu avea impedimente materiale) au fost zadarnice. Poate noi eram prea optimişti privitor la starea de sănătate a lui Egon, nu ştiu… Ceea ce ştiu este că de câte ori mă duceam în vizită la Egon, surâsul lui prietenos era tot mai stins…Egon îşi amintea foarte bine cântecelele pe care le învăţase la grădiniţă, în Mexic, precum şi imnul mexican, pe care-l cânta cu multă însufleţire. În acele momente tristeţea dispărea de pe chipul său şi îi revenea surâsul din timpurile bune. Îmi doream tare mult să-l văd bucuros şi vesel, dar habar nu aveam cum s-o fac. Prilejul avea să se ivească în noimebrie, la o ediţie a emisiunii Transilvania Policromă, la care participau scriitorul şi profesorul Laszlo Alexandru şi elevii săi laureaţi ai olimpiadei naţionale de de limbă italiană. Una dintre eleve se numea Jedibe şi era originară din Mexic.Read more…

Miraculosul fenomen al dedublării fizice a unui farmacist din Plockton, o localitate retrasă de pe coasta comitatului Broomshire, se răspândește acum ca vâlvătaia unui foc sălbatec de la nord spre sudul Insulelor Britanice. Chiar și Comisia Europeană urmărește cu îngrijorare evoluția fenomenului și pregătește un răspuns european comun pentru a-i bloca răspândirea pe continent. În prezent, Platforma Națională a Ministerului Sănătății din Edinburgh raportează în buletinele săptămânale de presă noile cazuri de dedublare, prin care dintr-o persoană cu profesie de farmacist iau naștere pe neașteptate doi indivizi perfect identici atât fizic, cât și comportamental. Duplicatele umane seamănă într-o oarecare măsură cu gemenii monozigoți, numai că, în cazul farmaciștilor, dublura lor e ca imaginea reflectată în oglindă: unul este dreptaci, celălalt stângaci. Chiar și cărarea podoabei capilare este aranjată simetric, respectând aceleași reguli. O altă caracteristică a fenomenului este apariția lui exclusivă la farmaciști originari din Pakistan și cu o experiență profesională de cel puțin zece ani. De aici apar și numeroasele speculații privind etiologia fenomenului, fiind incriminate unele substanțe farmaceutice cu care vin în contact cei afectați. Grupul de cercetători hard-line pun în discuție chiar o origine supranaturală a fenomenului, însă aceste informații sunt pur speculative și nu fac decât să alimenteze zvonuri extremiste.Read more…

Pentru că au trecut sărbătorile (Paștele tuturor riturilor creștine, Pesahul, curând se termină și Ramadanul), reluăm analiza Afacerii Palatului Bánffy. S-au mai enervat câte unii pe ici, colea, neînțelegând fundamentul problemei: nimeni – cu excepția așa-zișilor moștenitori ai unui anume Nicolae Roșca – nu-și dorește pentru sine acest edificiu, care de mai bine de 75 ani a devenit proprietatea statului român (într-un context istoric bine cunoscut deja), iar de 55 ani este sediul Muzeului de Artă din Cluj (Da, da! Cel dăruit cu stele Michelin de vreo patru ani încoace, stabiliment ce adăpostește peste 15.000 opere de artă, în care s-a investit doar în ultimii trei ani parcă peste un milion și jumătate de euro pentru restaurarea fațadelor etc). Așadar, vorbim de un edificiu aflat în folosul comunității, vizitat anual de peste 120.000 iubitori de artă sau evenimente culturale (până și în anul cumplit al pandemiei Covid 19 i-au trecut porțile peste 70.000 vizitatori), nu despre o clădire în care eu aș avea „interese personale” (chiar dacă mi s-a sugerat – poate din această cauză – că nu-i prea bine ce fac pentru șansa de a mi se prelungi mandatul de manager, ceea ce chiar mă doare în cot). Dar, ca istoric, nu pot abjura de la imperativul rankeian „wie es eigentlich gewesen ist”/„adevărul așa cum a fost” sau – ca să invoc pe Aristotel, via Ammonius Saccas – „prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul”.Read more…