Cu un duşman mai puţin

Jan 13, 2022By

Întotdeauna iau în considerare dictonul latin De mortuis nihil nisi bonum şi foarte rar fac excepţii. De astă dată însă este o excepţie meritată, deoarece nu găsesc cuvinte pozitive ca să descriu simțămintele mele la aflarea veştii decesului unuia dintre cei mai inveterați antisemiți din ultimele decenii. Este vorba de Desmond Tutu, fostul arhiepiscop anglican de Cape Town, Africa de Sud. Din păcate, în întreaga lume a fost un cor de laude la adresa acestui așa-zis om al religiei, de unde nu au lipsit nici vocile unor fruntași ai opiniei publice evreiești care nu s-au sfiit să dea uitării ura propovăduită de Tutu de-a lungul întregii sale cariere, nu numai împotriva politicii statului Israel, pe care a atacat-o fără reținere, ci împotriva întregului popor evreu, fără deosebire de locul unde trăieşte și uitând cu neruşinare cât de mulţi evrei l-au sprijinit în lupta împotriva regimului apartheid din Africa de Sud. Singura voce de prestigiu care l-a demascat pe Tutu în vorbe şi fapte a fost renumitul avocat şi activist umanitar Alan Dershowitz, care într-un recent articol întitulat Să-i ridicăm o statuie fostului Episcop Tutu? a reamintit cuvintele şi acțiunile mârșave ale episcopului, foarte asemănătoare cu propaganda nazistă a lui Goebbels!Read more…

Jan 13, 2022 6 comments

Sportivi evrei de top din România. O descoperire extraordinară

Sep 23, 2021By

Nu am fost surprins de reacțiile stârnite de articolul meu precedent, deși, printre altele, mi s-a amintit de un alt mare reprezentat al etniei noastre în sportul de tenis de masă, pe care pur și simplu l-am uitat și nu sunt mândru de eroarea mea. Este vorba desigur de marele campion Nicu Naumescu și nu am nici o scuză, în special deoarece în timpul scurtei mele cariere la România Liberă, i-am luat un interviu în cursul căruia el m-a tratat cu respect și prietenie, deși eram încă un puști, “verde” în meserie. Mă întreb și acum de ce m-au ales tocmai pe mine și nu pe Angelica Rozeanu, care era și ea reporteră la ziar, și care or fi fost relațiile dintre ei. Atâta știu că am fost trimis să-l văd și să scriu despre el, ceea ce am și făcut cu mare mândrie. Dorind să îmi completez cunoștințele, am început să scormonesc prin arhivele Internetului ca să aflu tot ce se găsește despre marele campion, cel care a reprezentat România la numeroase turnee naționale și internaționale, inclusiv un număr de campionate mondiale, înainte și după războiul mondial.Read more…

Sep 23, 2021 3 comments

Sportivi evrei de top din România

Aug 26, 2021By

În timp ce vizionam jocurile olimpice de la Tokyo, m-am gândit adesea la un număr de sportivi evrei din România, care par să fi fost uitați de-a lungul anilor, și nu numai sportivi oarecare, aproape necunoscuți la timpul lor, ci chiar vedete de renume mondial, cu care ne-am mândrit odată și care au rămas în palmaresul timpului. Fără îndoială, cea mai mare vedetă sportivă produsă vreodată în Romania, și nu numai printre evrei, a fost Angelica Rozeanu, care, dacă tenisul de masă ar fi fost un joc olimpic în acele timpuri, așa cum este acum, ar fi fost recunoscută drept cea mai mare campioană, fără egal între ceilalți competitori.Read more…

Aug 26, 2021 6 comments

Ideea Marelui Dictator nu i-a aparţinut lui Chaplin, ci lui Konrad Bercovici, originar din Galaţi

Oct 29, 2020By

Până acum câteva zile nu știam că Charlie Chaplin a “împrumutat” – ca să folosesc un cuvânt mai politicos, în loc de “șterpelit” – ideea pentru filmul Marele Dictator, cel care avea să-l reconfirme drept o vedetă de renume mondial, de la un vechi prieten, scriitorul de origine română Konrad Bercovici. Iniţial, auzind această presupunere, am fost mai mult decât neîncrezător și m-am decis să studiez faptele, folosind sursele ușor de găsit pe Internet. Mare mi-a fost mirarea văzând câte documente am descoperit, atât în biografiile oficiale ale lui Chaplin, cât şi în analele judiciare ale timpului. Dar cine a fost acest Konrad Bercovici, de care din păcate se ştie
prea puţin, în zilele noastre? Născut la Brăila în 1882, și-a petrecut copilăria la Galați, unde tatăl lui era “geambaș”, adică negustor de cai, pe care îi cumpăraţîn special de la tiganii din regiune. Deși erau o familie de negustori, copiii au avut o educație aleasă, Konrad fiind capabil să vorbească și să scrie fără cusur în mai multe limbi, română, greacă, franceză şi germană . La varsta de 11 ani și-a pierdut tatăl şi familia s-a mutat la Paris, unde el a urmat cursurile de liceu și facultate. La început a dus-o destul de greu, făcând tot felul de meserii, unele necesitând efort fizic, dar s-a descurcat, iar mai târziu s-a căsătorit cu pictorița și expertul de artă Naomi Librescu. Fascinaţi de continentul american, cei doi s-au mutat peste ocean, locuind mai întâi la Montreal şi mai târziu în Manhattan, New York.Read more…

Oct 29, 2020 9 comments

Cum a fost lansat Paul Goma în Occident

Aug 6, 2020By

Trebuie să admit că nu am citit nicio carte de Paul Goma, deci nu-i pot judeca talentul, dar din scrierile lui, cel puțin din sdrierile mai târzii, reiese că a fost un antisemit notoriu și îmi pare rău că am contribuit într-un fel la “lansarea” lui în Occident, începând cu Germania. Povestea a început cu mult înainte de 1971, când a fost tipărită cartea lui, Ostinato, în RFG. Ea este strâns legată de mijlocul anilor 60, când începusem să lucrez în Berlinul de Vest ca reporter la Europa Liberă, în timp ce îmi completam studiile postuniversitare în același oraș. Cu câţiva ani mai târziu, în primăvara anului 1971, eram deja la München, în Secția Centrală de Știri a postului Radio Europa Liberă, redactor în departamentul German News Desk (GND). Într-o dimineață am fost chemat la telefon. Era un fost coleg de la Berlin, WG, despre care ştiam că devenise redactor principal de beletristică la Suhrkamp, cea mai mare editură din Germania şi una din cele mai renumite din Europa. După un moment de taclale WG mi-a spus direct de ce mă căutase, știind că sunt din România și lucram la RFE: – Ce știi tu despre Paul Goma?Read more…

Aug 6, 2020 14 comments

A doua întâlnire cu cenzura

Jul 23, 2020By

A doua întâlnire cu cenzura comunistă a avut loc în perioada când eram deja considerat definitiv o persoană opusă regimului şi ajunsesem la “munca de jos”, pe șantiere de construcții de locuințe muncitorești. Mă obișnuisem cu soarta mea, sperând ca ea să fie temporară şi să pot pleca din ţară. Microbul scrisului mă mai invada din când în când şi scriam fabule, epigrame şi mici piese de teatru, sub diverse pseudonime. Câţiva amici apropiați îmi înlesneau să le public în Sportul Popular, Urzica şi alte periodice, sau să fie puse în scenă la teatre minore din provincie. (Acum câțiva ani, fiind în vizita la București, am avut plăcerea să regăsesc arhivele unora dintre aceste publicații şi m-am amuzat copios recitind “creaţiile” lui Ion Cosmin şi Radu Olteanu, nume de plume sub care mă ascundeam.) Îmi găseam inspirația în evenimentele cotidiene. Uneori decideam să păstrez rezultatele numai pentru mine, gândindu-mă la consecințe. Așa a fost cazul cu o fabulă inspirată de niște cazuri mai ciudate, petrecute pe șantierul nostru. Era în perioada când conducerea PMR începuse să-și dea seama că avea un aparat de activiști şi funcționari supradimensionat, majoritatea fără vreo funcție precisă, ba chiar încurcându-se unii pe alții; salariile lor costau o avere. Cei mai mulți nu aveau o calificare precisă și erau greu de plasat în alte funcții. Soluția logică ar fi fost să fie trimiși să înveţe o profesie, dar niciunul nu voia să redevină om de rând! “Savanții” de la PMR au ales un drum neașteptat, cu consecințe nefaste: foștii activiști au fost încadrați în intreprinderi sau instituții, în posturi de conducere…Read more…

Jul 23, 2020 4 comments

„Întâlnirea” mea cu cenzura comunistă

Jul 9, 2020By

S-a întâmplat într-o dimineață din noiembrie 1953, când mă socoteam de-acum ca un fel de veteran al secției de știri la România Liberă, cu vreun an și jumătate de experiență. Cel puțin așa credeam eu! Abia se terminase Festivalul Tineretului, (denumit de mulți “Festivalul Foametei”, din cauza lipsurilor de alimente de peste un an, ca să existe un “belșug” artificial pentru ochii vizitatorilor străini) și revenisem la rutina noastră normală, la culegerea de știri și publicarea de reportaje de interes local sau național. Venisem mai devreme la redacție, curios să văd unde îmi fusese plasat articolul scris cu o zi înainte. Eram convins că va fi pe pagina întâi, rezervată știrilor mai importante. În ziua precedentă fusesem la secția de presă a Ministerului Industriei Ușoare, unde un funcționar pe care îl cunoșteam avea pentru mine o informație deosebit de interesantă. În colaborare cu Ministerul Chimiei, ei dezvoltaseră un proiect pentru construirea unei fabrici de produse chimice specializate. După cum mi se spusese, era prima asemenea fabrică din lagărul socialist şi urma să fie construită într-un anumit orășel din sudul Moldovei. Știrea urma să fie inclusă într-un comunicat de presă al ministerului din dimineața următoare. Aveam astfel ceea ce ziariștii din occident numesc un scoop, expresie pe care aveam s-o înţeleg mai bine ani mai târziu. Am revenit deci în grabă la redacție şi cu aprobarea șefului meu, Dumitru Tabacu, am scris micul reportaj care a fost trimis la redacția tehnică pentru a fi inclus în ediția de a doua zi. Spre surprinderea mea însă, a doua zi știrea nu era pe pagina întâi și nici măcar în alte pagini ale ziarului. Read more…

Jul 9, 2020 9 comments

Tortura pe înţelesul tuturor

Jun 25, 2020By

Am observat de la o vreme că în discuții în presa şi în mediul academic din România exista o anumită nostalgie pentru anii de după “eliberarea de sub jugul fascist”, anii lui Dej şi ai îndepărtării tactice de sovietici, tratându-i cu o anumită deferență şi un fel de înțelegere, susținând uneori că acelea erau “vremuri grele, cu metode brutale, dar necesare”. Însă realitatea, așa cum am trăit-o eu şi contemporanii mei, era complet diferită. De aceea, în mod excepțional, voi înlocui comentariile mele legate de acest subiect, cu recomandarea de a citi cartea lui Florin Pavlovici, “Tortura pe înțelesul tuturor”. Într-un fel este un curs de inițiere în studiul torturii comuniste din timpul lui Dej sau, în termeni academici, “Tortura 101”. Pentru înțelegerea cititorilor, Florin Pavlovici nu a fost numai unul dintre cei mai talentați, poate chiar cel mai talentat scriitor / gazetar produs de Facultatea de Ziaristică, dar în primul rând a fost un OM de o cinste, atitudine morală şi demnitate fără egal printre cei pe care i-am cunoscut în acele vremuri teribile. Read more…

Jun 25, 2020 3 comments

Adevărul doare, dar vindecă!

Jun 4, 2020By

Am ezitat până acum să comentez despre situația din America de Nord (USA si Canada), după moartea tragică a lui George Floyd, dar cred că este momentul să spunem adevărul, în ciuda faptului că unora le va fi greu să-l digere! Aş vrea însă, să încep, prin a preciza că moartea unui om, în orice situație, este un eveniment tragic, pentru familia sa şi pentru întreaga comunitate. Cele ce s-au petrecut cu George Floyd nu ar fi trebuit să se întâmple, iar politiştii în cauză – dacă vor fi găsiţi vinovaţi în instanţă – trebuie pedepsiţi cu toată asprimea impusă de lege! Am să adaug însă că deşi de peste 45 de ani îmi împart timpul între Canada şi SUA, şi am fost destul de activ în cauze politice şi sociale precum şi în presă – pe ambele latituduni ale continentului – ideea că mai există rasism OFICIAL integrat în societate, in special împotriva negrilor şi minorităţilor, nu este ceva cu care am avut de-a face. Situaţia cu decedatul George Floyd este mult mai complicată decât ceea ce citim în presă şi cred ca este momentul să fie cunoscută. Înţeleg că anumite persoane cu idei preconcepute vor fi deranjate chiar indignate, dar, ca în multe alte ocazii, adevărul doare însă vindecă! De fapt cine a fost George Floyd?Read more…

Jun 4, 2020 41 comments

Ziaristică

May 14, 2020By

Articolul doamnei Eva Galambos despre “petecul de hârtie” care i-a schimbat cursul vieții și cariera, o urmare a unui articol asemănător din 2013, îndrumând-o spre Facultatea de Ziaristică din București, mi-au stârnit propriile amintiri de la aceeași facultate, unde după cum se pare am fost colegi. Spun “se pare”, deoarece nu mi-o amintesc cu precizie. Poate că este o problemă de vârstă, sau poate ne învârteam în cercuri diferite. Când dumneaei își începea studiile, eu eram în anul trei. Trebuie să recunosc însă că amintirile mele sunt cu totul diferite. Eu nu îmi amintesc de lecții de echitație sau de alte activități sofisticate oferite la facultate. Marea majoritate a colegilor mei erau săraci, sau foarte săraci. Trăiau în cămine studențești mizerabile, sau în camere împreună cu alți colegi, împărțind uneori chiar patul. Mâncam la cantina studențească, doi sau trei pe același bon.Read more…

May 14, 2020 11 comments

Only în Israel

Oct 3, 2019By

Americanii au o expresie pe care o folosesc destul de des când vor să descrie o situație, o întâmplare sau un loc cu totul neobișnuit. Începe cu cuvintele, only in…, după care aflăm ceva foarte special, tipic, greu de găsit în alte locuri. Israelul este un exemplu perfect prin istoria sa plină de miracole și de momente greu de găsit în alte colțuri de lume. Am avut ocazia să descopăr acest lucru în Țara Sfântă nu numai ca ziarist, ci și în viața de zi cu zi. Prima amintire este din momentul când am ajuns în Israel ca olim hadașim, în iunie 1965. Un prieten al familiei, stabilit în țară de vreo zece ani, care a venit să ne vadă din primele zile, ne-a dat un sfat destul de neașteptat: să fim prudenți și să nu judecăm pe nimeni după prima impresie – adesea nu știm cu cine avem de-a face și ne putem înșela. Să nu ne mirăm nici de poveștile pe care le vom auzi, unele poate exagerate, altele însă cu totul unice. Acest lucru s-a adeverit cu vreo două luni mai târziu, când m-am dus să îmi vizitez fratele care se afla cu soția într-un kibbutz din nordul țării.. Odată ajuns acolo, am realizat că ceea ce auzisem despre kibbutzim era adevărat. Toți erau îmbrăcați aproape la fel, toți mâncau la cantina comună și oricine, fie el membru sau vizitator, mânca pe gratis și nimeni nu îl întreba cine este, în special dacă era însoțit de cineva cunoscut. Cum stăteam la masă în prima seară, mi s-a atras atenția asupra unui bătrânel de vreo 70 de ani, scund, în pantaloni scurți kaki și șapcă albă, care se grăbea să aducă din bucătărie tăvi de mâncare în locul celor golite de cei înfometați după o zi de muncă. Toată lumea îi spunea ”Toda, Moișe” și el părea foarte fericitRead more…

Oct 3, 2019 20 comments

O carieră deraiată

Sep 19, 2019By

În iunie 1952, când am fost angajat ca reporter la România Liberă eram convins că am ales o carieră extraordinară și nu aveam niciun motiv să mă gândesc că va fi numai de scurtă durată. Din nefericire, așa a fost. Eram deci în ultima clasă de liceu când, împreună cu bunul meu prieten Relu Marcovici, am devenit cei mai tineri reporteri din țară la acea vreme. Pentru mine au fost timpuri de neuitat, având privilegiul de a lucra cu Dumitru Tabacu, șeful nostru, sau cu doamnele din camera vecină, bineînțeles mult mai „bătrâne” ca noi, având vreo… 22-23 de ani – mă refer la Ecaterina Oproiu și Georgeta Horodincă. De asemenea eram colegi cu Eva Molho, Camil Baciu, Dante Viecelli, Stan Vlad, Uri Vălureanu, Harry Focșa (mai târziu coleg din nou pe alte meleaguri, la Europa Liberă) și cu ilustratorii Cik Damadian, Romeo Voinescu, Val Munteanu. Iar noi, cei doi „puști”, uneori în pantaloni scurți, aveam impresia că făceam parte din echipă și uneori așa și era!Read more…

Sep 19, 2019 5 comments

Dacă „ricanii” nu veneau…

Aug 22, 2019By

De curând președintele Franței, Macron, a criticat din nou guvernul american și a afirmat de că țara lui nu se aliniază cu politica Casei Albe de a izola regimul din Teheran, în vreme ce guvernul iranian face tot posibilul pentru a destabiliza regiunea și înceracă să distrugă Israelul! După cum se pare, Macron și guvernul lui sunt interesați mai mult să facă afaceri dubioase cu Iranul și să cumpere petrol la un preț redus, decât să respecte rezoluțiile acceptate de comunitatea țărilor civilizate pentru a-i pedepsi pe mullahs cu sancțiunile pe care le merită. Desigur nu este prima dată când Parisul a ales calea contrarie bunului simț și solidarității internaționale, nu numai din interese economice, dar și pentru a demonstra lumii că ei sunt în stare să se opună Washingtonului când le convine. Pentru cei mai în vârstă dintre noi, care își mai amintesc situația de la sfârșitul anilor 60, poziția lui Macron pare o copie a declarațiilor și acțiunilor lui De Gaulle în special împotriva războiului din Vietnam. De fapt nu a fost prima dată când francezii au avut nevoie de ajutor american după înfrângerile dezastruoase suferite în aventurile lor militare.Read more…

Aug 22, 2019 3 comments

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (III)

Jul 28, 2019By

Următoarele câteva zile le-am petrecut ca oricare turist, descoperind un oraș nou, într-o țară în tranziție, care știa de unde vine, dar încă nu știa ce îi va aduce viitorul. Bineînțeles că am fost la concerte de orgă, la teatrul de marionete, ne-am plimbat ore întregi prin străduțele înguste, oprindu-ne pentru o gustare, sau pentru a vizita un muzeu. Cred că sunt puțini cei care nu au auzit de vestitul cimitir evreiesc din Praga, unul din cele mai vechi în Europa și poate cel mai renumit. Înființat în secolul XV, în locul unui cimitir și mai vechi, distrus de către un suveran antisemit, în mijlocul vechiului cartier evreiesc, este situat lângă un alt monument istoric, sinagoga Altneuschul (Sinagoga Veche Nouă). După cum îi indică numele, a fost și ea construită cu secole în urmă, în 1270, pe ruinele unei sinagogi și mai vechi. (Pentru cei care nu cunosc Praga, ambele monumente istorice se găsesc pe internet, cu lux de amănunte.) Chiar în a doua zi am plecat pe jos și după vreo o jumătate de oră am ajuns la ghișeul unde se vindeau bilete pentru vizitarea cimitirului, a sinagogii și al altor câtorva puncte de interes din apropiere. Eram emoționați, în curând urma să vedem mormântul și piatra funerară a celui care a fost poate cel mai renumit rabin în întreaga țară, Judah Loew ben Bezalel, care a trăit în secolul XVI și este înmormântat acolo alături de soția lui. O legendă spune că rabinul Loew a construit din lut un uriaș pe care l-a numit Golem, care avea misiunea de a-i proteja pe evreii persecutați de-a lungul secolelor. Adevărat sau nu, este o legendă pe care evreii cehi o povestesc cu mândrie! Read more…

Jul 28, 2019 6 comments

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (II)

Jul 18, 2019By

naintea plecării spre Cehoslovacia socrul meu a avut două rugăminți. Cum trebuia să trecem prin orașul Brno, ne-a rugat să căutăm universitatea tehnică locală și să facem niște fotografii. El studiase acolo înainte de venirea naziștilor. Înființată încă în secolul XIX, pe timpul Imperiului Habsburgic, ea se numea la început Universitatea Tehnică Germană din Brünn (Brno) și învățământul se desfășura în limba germană. În 1945, după venirea sovieticilor, orice urmă de germană a dispărut și se folosește numai limba cehă. A doua rugăminte a fost să îi telefonăm deîndată ce ajungem la hotelul din Praga, rezervat și el din timp. Era neliniștit pentru că țara se afla într-o perioadă de tranziție, se mai auzeau povești curioase, iar noi conduceam o mașină ”neobișnuită”. A doua zi am pornit în zori ca să evităm traficul de dimineață. Speram să ajungem la Brno în cel mult trei ore, distanța fiind de vreo 150 de kilometri. Mare greșeală! Nu am luat în considerare faptul că mergem într-o țară cu o structură încă socialistă, unde nimic nu funcționează așa cum ar trebui. Deși urmam o șosea așa-zisă internațională, traseul trecea prin orășele și sate, unde concuram cu copii care umblau în mijlocul drumului, pe biciclete sau pe jos, alături de căruțe, tractoare și alte vehicule. La un moment dat am fost blocați timp de vreo 30 de minute pe un drum în lucru. Muncitorii tocmai făceau o pauză de cafea, mai bine zis de bere, “uitând” un excavator chiar în mijlocul drumului.Read more…

Jul 18, 2019 1 comment

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (I)

Jul 4, 2019By

unt plecat din țară din 1965 şi recunosc că nu am avut curajul să călătoresc în țările aflate sub jugul comunist decât după căderea zidului din Germania și după Revoluția de Catifea din Cehoslovacia. Ca fost redactor în Secția Centrală de Știri (CNR) a postului de radio Europa Liberă în Berlinul de Vest și la München, mă temeam că aș mai putea avea necazuri și complicații. De fapt fusesem deja de două ori în China, dar nu știu de ce, consideram China ca o “altă mâncare de pește”. De aceea, pregătind voiajul anual în Europa din primăvara lui 1990, la părinții soției, în Germania și Austria, (erau divorțați), ne-am hotărât să adăugăm o săptamână în Cehoslovacia, o țară pe care demult doream să o vizitez, dar nu avusesem ocazia. Soția fusese acolo ca studentă din Berlin.Cu luni înainte am pregătit voiajul cu toate amănuntele, ca să nu am surprize pe drum și totuși surprizele m-au urmărit chiar din prima zi.Read more…

Jul 4, 2019 1 comment

Trop tard

Jun 20, 2019By

Nu știu câți dintre cititorii acestei reviste, în special cei care au studiat literatura franceză din secolul XX, își amintesc de scriitorul și poetul comunist Vercors, născut Jean Bruller, din tată evreu din Ungaria Habsburgică. El adoptase acest nom de plume în amintirea eroilor de pe platoul Vercors, măcelăriți în iulie 1944 de către trupe de șoc naziste, ajutate, între altele, de două companii SS formate în întregime din voluntari originari din Rusia și Ucraina. Mi-am reamintirit de acest eveniment tragic deoarece au trecut exact 50 de ani, din iunie 1969, de când directorul departamentului central de știri de la Europa Liberă, Nathan Kingsley m-a chemat în biroul lui și m-a întrebat cât de bine știu limba franceză. “Excelent”, i-am răspuns, după care mi-a propus să plec în Franța, la Vercors, unde urma să aibă loc o mare ceremonie la aniversarea a 25 de ani de la revolta luptătorilor din Maquis împotriva trupelor de ocupație germane. Noi așteptam primul copil, dar abia în câteva luni, iar mama soției era deja la noi, deci nu aveam niciun motiv să refuz. Am acceptat propunerea și câteva săptămâni mai târziu eram în drum spre Vercors. Între timp am studiat istoria evenimentelor din 1944 și am aflat că această revoltă a fost un eșec total; fiecare participant îi blama pe ceilalți pentru dezastru.Read more…

Jun 20, 2019 6 comments

Cuvântul jidan și alte cuvinte măsluite

May 30, 2019By

După ce mi s-a publicat articolul Moscheea Jidanilor, am citit câteva comentarii și am primit un număr de mesaje. În ele mi se reproșa că sunt prea senzitiv la cuvântul jidan. După unele păreri acesta nu este decât o expresie banală și comună folosită de unii, fără a se gândi prea mult asupra implicațiilor și interpretărilor lui, chiar când este folosit în prezența unor cetățeni de credință sau origine evreiască. Îmi permit să nu fiu de acord!! Transformarea lui dintr-o simplă traducere a cuvântului german Juden (evrei), într-o insultă grosolană, folosită nu numai de inculți, dar și de așa-ziși intelectuali, s-a petrecut destul de recent. Pâna în anii 20-30, antisemiții locali, unii cu titluri academice, poeți cunoscuți sau politicieni de frunte, cum ar fi Vasile Alecsandri, Eminescu, Brătianu, Ioan Slavici, A C Cuza, chiar Nicolae Iorga și mulți alții foloseau cuvântul jidov în atacurile lor odioase împotriva concetățenilor evrei. Alte cuvinte din limba noastră, dar și din alte limbi, au avut un destin similar, fiind folosite de persoane fără scrupule cu scopul de a crea confuzie și a de insulta sub masca unei simple ”neînțelegeri lingvistice”Read more…

May 30, 2019 8 comments