Oare cum să nu-i înțelegi pe acei evrei europeni,care, total bulversați de ideea antisemitismului la ei acasă, cu frica-n sân pentru viața lor și a copiilor lor, dar mai ales frustrați de faptul că volens nolens devin treptat cetățeni de categoria a doua în propria lor țară, decid să-și unească soarta cu semenii lor, să sufere împreună cu cei de aici, cu convingerea că mai rău nu poate fi și că poate, împreună, vor putea fi biruite intemperiile vremurilor și vor ajunge, așa cum scrie în Biblie, să se bucure de o viață liniștită și îndestulătoare, până la vârsta de 120 ani! Dar americani?!Read more…
Doamnele de la “Armenia”
Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.Read more…
Bogații și săracii lumii în 2017
Ca și în anii precedenți, o concurență nevăzută continuă să se ducă între bogații și săracii planetei noastre Terra. Actuala civilizație – noi Oamenii – părem să nu fi învățat nimic din acumularea fără noimă și fără țel a bogăției și sărăciei pe Pământ. Copiii nu învață în familie decât rareori să împartă cu cei din jur bunurile pe care le au la dispoziție, tinerii și adolescenții nu învață nici ei la școală și facultate acest lucru decât sporadic. De aceea, Omenirea actuală acumulează cele mai mari discrepanțe între săracii și bogații planetei. Exemplele de mai jos vin să demonstreze aceste realități crude din lumea în care noi trăim:
Am fost acuzată într-un proces dinainte judecat!
Și când m-am gândit cel mai puțin la această poveste, țin perfect minte că s-a întâmplat pe 31 Ianuarie 1983, dimineața la ora 6, ne-a trezit soneria și o puternică bătaie în ușa apartamentului nostru de bloc. Erau 2 persoane îmbrăcate civil, care s-au legitimat a fi de la miliția economică a sect. 2 și ne-au arătat ordinul de percheziție, cerând să trezim un vecin pentru a asista, ca martor a celor ce aveau să se întâmple.A fost a doua percheziție din viața mea. Prima a avut loc în 1940, de Yom Kipur, când s-au făcut percheziții la toți evreii din Câmpulung Moldovenesc, sub motivul de căutare de arme și materiale subversive…Read more…
Plimbări cu istorii
Liguria este o denumire veche a acestui ținut frumos al Italiei de Nord care înnoadă Munții Alpi cu Marea Tireniană. Un ținut binecuvântat cu peisaje minunate și cu locuri pline de istorie. Sanremo este ultimul oraș important al Liguriei la granița cu Franța. Articolul caută conexiunile acestui oraş faimos pentru muzica uşoară cu istoria în general şi istoria evreilor în special.Read more…
Haos în Orientul Mijlociu
Titlul acestui articol mi-a fost inspirat de conferința pe care, de curând, cu prilejul unei viziteîn Israel, am audiat-o la IDC Herzlya, (Centrul de Studii Interdisciplinare), un institut de învățământ superior cu totul excepțional, compus din 10 facultăți, axate mai ales, dar nu în exclusivitate, pe științele politice, cu diferite specializări, printre care și probleme ale terorismului. Prelegerea a fost ținută de dr. Ely Karmon, profesor la acest institut și specialist în contraterorism. El ne-a prezentat, pe deoparte, rădăcinile conflictelor din Orientul Mijlociu – de această dată tema principală fiind războiul din Siria: cauzele, participanții, consecințele – și, pe de-altă parte, aproape exhaustiv, forțele și grupările care se confruntă în aceRead more…
Muza nu are masculin
Odată cu emanciparea femeii, denumirile tot mai multor profesiuni au căpătat şi formă feminină. Doctoriţa, frizeriţa, şoferiţa, sudoriţa, poliţista sunt cuvinte intrate în vocabularul nostru cotidian, iar directoarea, deputata, procuroarea şi primăriţa capătă tot mai multă vizibilitate. E drept că nu am întâlnit mineriţe, macaragiţe sau tanchiste, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Dar acum, în preajma Zilei Femeii, gândul nu mă duce la semnele lingvistice ale emancipării ei, ci tocmai la cele care îi dezvăluie …unicitatea (sau monopolul ?).Read more…
Legăturile mele cu Marghita
Fragmente din cartea autobiografică aflată în pregătire și care va apărea, sper, în toamna anului 2021, cu titlul german Vom Taumeln zwischen den Kulturen și cu cel maghiar Váradtól Váradig a szatíra útján. Un lucru care îmi place foarte mult la revista Baabel este că uneori un articol îl inspiră pe următorul. Așa s-a întâmplat și cu contribuția prietenilor mei Tibi Ezri și Ștefan Kleinmann, Memoria cetățenilor evrei din Marghita https://baabel.ro/2021/05/memoria-cetatenilor-evrei-din-marghita/, care m-a determinat să prezint aici un fragment din manuscrisul autobiografic menționat mai sus. Mai ales fotografia rudelor mele din Marghita, din fericiții ani 1920, m-a inspirat să fac această postare. Automobilul din centrul imaginii era pe atunci o mare atracție. El anunța binecuvântările iminente ale modernității, care începuseră să pătrundă chiar până în zonele rurale ale Bihorului. Pasagerii lui nu-și puteau imagina nici pe departe ce catastrofe îi așteptau în anii următori, pe ei și pe familiile lor. Această incapacitate de a-și închipui viitorul e aparentă în zâmbetele lor lipsite de griji și pe mulți dintre ei, ea avea să-i coste viața.Read more…
Layering – lecţia a doua
Suprapunerea #1: layering cu bluza victorian, cu gulerul ei înalt, cu dantele şi volane, şi manșetele romantice şi generoase, bluza victoriană e numa’ buna pentru un telescopaj stilistic. Acestea vor permite naturii ei pre-Belle Époque, de secol XIX, să se adapteze gusturilor moderne. O vom asorta, aşadar, cu un pulover de inspirație rustică, cu reliefări, pentru că textura groasă a acestuia să contrasteze cu delicatețea dantelei. Va arăta la fel de bine cu un pulover tip hanorac, pe care îl putem alege monocrom, cu broderii, aplicații sau grafisme.Read more…
Menora (continuare)
După cazarea la hotelul Colosseo Gardens, primul drum al celor doi anchetatori de la Elyon a fost la vestitul Arc al lui Titus. Au fotografiat cu meticulozitate fiecare detaliu al monumentului, sperând că metoda folosită cu micul tablou aflat la Duomo din Pisa va aduce date suplimentare. Arcul lui Titus era aproape de Forul Roman. A fost construit în anul 81 de împăratul Domițian, după moartea fratelui său mai în vârstă Titus, pentru a comemora victoriile acestuia, inclusiv asediul Ierusalimului (70) şi cucerirea Iudeii. Read more…
Purim, pentru copii, la Tel Aviv
Dacă Purim este o sărbătoare atât de serioasă, din ce cauză s-a ajuns să fie considerată de unii evrei laici ”sărbătoare frumoasă pentru copii”? Răspunsul îl găsim în modul de celebrare al ei. Lecturii Meghilei în seara de ajun de Purim în sinagogă, precum și ieșirii din ziua de post a Estherei, li s-au adăugat celebrări care reflectau răbufniri de bucurie. Carnavalul este, probabil, de origine italiană. El include costumarea, travestirea, precum și cântecele, devenite o parte a folclorului idiș și iudeo-spaniol (apropo, folclor de acest fel a existat și în rândul obștei evreiești din România de altădată). Petrecerea mai include huiduirea numelui lui Haman, cel care a vrut distrugerea neamului lui Israel; jocuri și, mai târziu, scenete, canțonete și farse pentru amatori, fapt care a contribuit la apariția teatrului iudeo-spaniol și a teatrului idiș; beția, ”ad-lo-yada”, până când respectivul evreu ajungea într-atât de beat, încât confunda pe Mordekhay cel drept cu Haman cel păcătos.Read more…
Primul mărțișor!
Anul acesta, primul meu mărțișor a venit din partea nepoțelului meu, cu câteva zile înainte de 1 martie! El a venit într-o seară, cu o figură serioasă și un plic lipit cu grijă, ca să nu văd ce este înăuntru. Mi-a spus ca nu cumva să mă uit înainte de ziua de început de primăvară, fiindcă stric toată surpriza! Să nu vă mire că am făcut așa cum mi-a spus, pentru că suntem în fiecare zi modelele de conduită ale copiilor și nepoților și dacă promitem ceva trebuie să respectăm. Acum, în dimineața de 1 martie, am deschis pliculețul și m-am bucurat pentru că ghinda din lână avea culoarea preferată în perioada asta de nepoțelul meu, deci, fusese ales chiar de el!Read more…
Oamenii dinaintea oamenilor ( IV)
Un text antic care a generat multiple controverse în lumea ştiinţifică datorită prezenţei în cuprinsul său a unor indicii şi informaţii impresionant de avansate, ce depăşesc cu mult cadrul îngust în care istoricii convenţionali vor să le integreze, este cel al tăbliţelor sumeriene. Aceste tăbliţe din piatră au fost descoperite în 1840 în partea sudică a Irakului, în zona Golfului Persic, acolo unde a existat civilizația antică a Sumerului, care era cândva cunoscută ca Mesopotamia.Read more…
Sine ira et studio
“Sine ira et studio “ . În S.U.A., în Israel, în mai multe țări europene și practic pe toate continentele excluzând, Anctartica, au avut loc atentate teroriste iar făptașii erau aderenți la un islam radical. Mie mi se pare normal ca musulmanii sosiți în State să fie verificați mai temeinic. Desigur, ar fi mai frumos, mai “ corect politic “ să nu faci diferența între ei şi budiști de ex. Dar când ai fonduri și personal limitat și e vorba de securitatea națională, atunci trebuie să ai priorități . Și sigur trebuie să te uiți dîn ce țară vine, pentru că din Nepal vine ( azi ) sigur un nepalez pe când din Franța ( iar în viitor dîn Germania ) nu știi exact cine vine. Iar extrema extremelor o reprezintă statele unde e haos de ani sau zeci de ani . Din acest punct de vedere, interdicția de trei luni a lui Trump pentru anumite țări ( “ să încercăm să ne lămurim ce se petrece “ ) eu nu o consider bigotism . Ideea accesului absolut liber într-o țară mi se pare la fel de inacceptabilă, exact la fel ca lipsa unui control înaintea urcării în avion .Read more…
4 martie 1977.
La 4 martie 1977 am avut bilete la Sala Studio a Teatrului ”Lucia Sturza Bulandra” de la Grădina Icoanei. O clădire masivă, dar cu sala să zicem la hochparter unde urcai din hol. Se juca piesa ”Interviu” de Ecaterina Oproiu. Eram cu soțul meu și cu mama. Lângă mine, o colegă de serviciu. La ora 9.22 – în orice caz abia începuse actul doi (niciodată nu am văzut sfârșitul acestui spectacol) – a început cutremurul. În prima clipă nu am reacționat dar când am văzut că se prelungește, sincer să spun nu mi-a prea plăcut. Nu m-am panicat, mai bine zis nimeni nu s-a panicat deoarece cineva, o persoană cu mare prezență de spirit, a strigat; „rămâneți pe loc, nu faceți panică”. Read more…