Cartea cu care m-am întâlnit întâmplător, poartă titlul Viață, reprimește-mă, a fost scrisă de Nora Diamantstein și publicată la Editura Universul în 1948
Nu este nici prima şi nici singura carte care are ca subiect deportarea evreilor din Transilvania de Nord, cedată ( sau retrocedată) Ungariei prin Dictatul de la Viena, în 30 august 1940.Nina Diamantstein autoarea ”misterioasă” a cărții a cărei eroină principală a fost ea însăși și-a încheiat volumul, scriind cu optimism nedisimulat că a ajuns să-și revadă pământul natal ”Clujul copilăriei…Un Cluj liberat, renăscându-se…” Am folosit, poate impropriu termenul de ”supraviețuitoare misterioasă”. Am vrut doar să subliniez nedumerirea și surprinderea mea de amator în studiul și cercetarea literaturii atât de bogate care se ocupă de tema sensibilă și încă foarte dureroasă a Holocaustului, că nu am putut regăsi (cel puțin nu în sursele limitate pe care am reușit să le accesez) nici titlul cărții ”Viață reprimește-mă” și nici numele autoarei Nora Diamantstein, în afară de o vagă mențiune a numelui ei într-o listă anodină a ”tinerilor prozatori” dintr-o publicație din 1968. Cu atât mai mult mi se pare nefiresc anonimatul în care a s-a păstrat această carte cu cât scrierile în limba română despre deportarea evreilor din Transilvania de Nord erau rare chiar ”rarissime” în acei ani care au urmat imediat după război (explicabil prin faptul că marea majoritate a evreilor din Ardeal care au supraviețuit deportării erau de cultură maghiară și cei puțini care scriau despre ororile trăite scriau în limba maghiară)Read more…