O văd clar cu ochii minții, o am în fața mea, în diverse ipostaze care refuză să se suprapună: o unică prezenţă fizică, multiple personalități. Mi-o amintesc cum se iţea, ca decupată, în fereastra apartamentului ei de la etajul doi, în imobilul aflat exact vis-à-vis de blocul unde locuiam. Încadrată în chenarul ferestrei lungi şi înguste – parcă făcută la comandă pentru silueta ei – de unde ne muștruluia pe noi copiii care băteam mingea în mijlocul străzii pietruite şi cu circulaţie auto redusă. Ne jucăm “de-a ţările”, cu pasiune şi energie, dar vocea ei stridentă reușea să pună capăt jocului şi veseliei noastre şi ne împrăştiam spre alte activităţi, mai puţin zgomotoase. Copiii o porecliseră Mambo, probabil după şlagărul în vogă în acea epocă: “Mambo Italiano”, fără vreo legătură cu conţinutul cântecului, doar fiindcă “suna bine”. Porecla a prins instantaneu.Read more…
Am scris acest articol despre colaboratorii arabi și musulmani din Ierusalim, Irak, Bosnia, Algeria, Tunisia și Kosovo, cu naziștii. M-am inspirat din convorbirile purtate cu emigranți din țările arabe și din interviul ambasadorului Serbiei la Tel Aviv. Deoarece școala și mass media au ocolit subiectul, am apelat la internet, de unde am extras și ilustrațiile. Ideea mi-a venit revăzând filmul Casablanca cu neuitații Humphrey Bogart și Ingrid Bergman. Amin al-Husseini, Marele Muftiu al Ierusalimului, a devenit cel mai proeminent colaborator arab cu puterile Axei. Era prieteni cu naziști de rang înalt, printre care Heinrich Himmler, Joachim von Ribbentrop și Adolf Eichmann. A contribuit la serviciile de propagandă ale Axei și la recrutarea soldaților musulmani și arabi pentru forțele armate naziste.Read more…
Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Read more…
Unii îi spun dovleac, dar eu prefer să-i zic bostan, pentru că dovleacul este mai degrabă un nume generic, care include şi dovleceii care sunt prezenţi în comerţ pe tot parcursul anului, pe când bostanul apare numai toamna, chiar toamna târziu. În ultima vreme, bostanii – odinioară masivi, burduhănoşi şi prăfuiţi – au devenit mult mai atrăgători: galbeni, portocalii, dungaţi, rotunzi sau lunguieţi. În preajma sărbătorii de Halloween bostanii se răsfaţă pe tarabe ca nişte adevărate vedete. Bostanul era la mare căutare şi în vremea copilăriei mele, când – tot la sfârşit de octombrie, în prag de Luminaţie, copiii sculptau „tigve de bostan” cu chipuri hidoase în care aşezau lumânări aprinse, transformându-le în lămpi-sperietori. În serile târzii de toamnă, jucam „Piticot” sau „Nu te supăra, frate!” molfăind felii de bostan copt în cuptor, care umplea încăperea cu aroma sa îmbietoare. Bostanii pişcaţi de brumă erau, de departe, cei mai gustoşi. În limba maghiară bostanul se numeşte sütőtök, adică dovleac de copt. Poate că din acest motiv prin părţile noastre nu era gătit altfel decât…copt în cuptor.Read more…
În apropiere de centrul urbei noastre, pe o arteră istorică, se află o clădire plină de prestanță, cu linii sobre de arhitectură specifică unui loc care găzduiește activități serioase, importante și tainice, mai mult sau mai puțin secrete. E o clădire ridicată în primii ani ai secolului XX, fără a fi masivă sau impunătoare prin dimensiuni, dar având o eleganță atrăgătoare și prezentând o îmbinare a stilului Art Nouveau cu elemente de inspirație greacă, iudaică și egipteană. Ea a fost construită în anii 1901-1902 după planurile arhitecților Zoltán Bálint și Lajos Jámbor din Budapesta. În mod vădit, edificiul are un aer mistic, enigmatic, conferit de elementele arhitecturale tipice francmasoneriei. Astfel, fațadei îi lipsesc cu desăvârșire ferestrele, având doar un portic de inspirație neo-grecească, mărginit de doi pilaștri laterali, iar spre centru are două coloane terminate în capiteluri dorice sobre, aidoma coloanelor Templului lui Solomon. Partea superioară a porticului se îmbină cu ornamentațiile specifice masoneriei, elementele simbolice distincte fiind cele opt acrotere (sfincși având menirea de a-i proteja pe membrii societății de spirite malefice), globul pământesc care simbolizează caracterul universal al masoneriei şi ochiul divin înscris in triunghiul cu raze. Read more…
Pentru un rebusist rutinat (ceea ce nu sunt), titlul acestui articol ar trebui să fie limpede: definiţia unui împrumut de timp care a fost înapoiat (trei cuvinte) adică: ora de iarnă. De la început (din 1979) trecerea la ora de vară mi s-a părut un rapt de timp. Eram obligată să împrumut (sistemului administrativ) o oră din viaţa mea cu speranţa că aveam s-o recapăt peste şase luni (dar fără dobândă). Apoi am aflat cu uimire că ideea – menită să se profite pe deplin de lumina naturală, economisindu-se combustibilii necesari iluminării – i-ar fi venit lui Benjamin Franklin, ]n veacul al XVIII-lea. În orice caz, avea să fie aplicată pentru prima oară în Germania şi Austro-Ungaria, abia în secolul XX, mai exact în 30 aprilie 1916, pentru a se economisi cărbunele necesar efortului de război, prin scăderea consumului casnic. Statele Unite ale Americii au urmat acest exemplu în 1918, decalarea făcându-se chiar cu două ore.Read more…
Holocaustul s-a întipărit în memoria colectivă a evreilor de pe mapamond. Evenimentul în sine a cutremurat omenirea imediat după terminarea războiului, dar odată cu trecerea timpului a început să fie uitat. Nu vreau să discut aici despre efectele acestei amnezii colective și despre consecințele ei. Cele povestite de părinții mei despre Holocaust și pericolul repetării lui m-au influențat mai ales în tinerețe. Cu ocazia turnării filmului românesc Pistruiatul, a cărui acțiune se petrece în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unele scene au fost filmate la Cluj. În centrul orașului au fost plasate cuști de pază, cu actori îmbrăcați în uniforme de soldați naziști, vehicule blindate cu cruci și steaguri cu zvastică pe clădiri. Vederea lor m-a înfricoșat. Mi-au revenit în minte previziunile pesimiste ale mamei, fostă deținută la Auschwitz, despre posibilitatea repetării Holocaustului. Mulți părinți care au trecut prin coșmarul lagărelor de concentrare nu le povesteau copiilor lor despre cele trăite, ca să-i cruțe de povara amintirilor lor teribile. Dacă au avut dreptate sau nu, e un alt aspect al problemei, despre care nu mi-am propus să scriu în articolul de față.Read more…
Să spun că e pentru mine cel mai interesant scriitor român e prea puțin. Aș spune că e dintre puținii (foarte puținii) care au rămas atât fideli idealurilor de stânga din tinerețe, cât și sinceri în asumarea derapajelor și exceselor pe care le-au făcut în perioada socialistă, fără să-și „cosmetizeze” oportunist biografia. Și că din cărțile lui putem afla mai multe despre paradoxurile și complexitățile socialismului românesc și ale „tranziției” capitaliste, decât dintr-un milion de memoriale ale durerii și condamnări oportuniste ale „comunismului”. Îl simt aproape pentru că ne leagă multe lucruri: pasiunea pentru fotbal și decepția cvasi-dispariției echipelor preferate (Progresul și Rapidul…); aplecarea spre ironie în momentele nepotrivite, care o fi bună în literatură, dar sigur nu-i gustată de toată lumea în viața de zi cu zi;Read more…
Subiectul negaționismului, al denigrării Holocaustului, este tratat ca unul controversat, din motive controversate și ele, în ciuda faptului că aceste deviații ni se par, multora dintre noi, strigătoare la cer. Într-un articol apărut cu peste două decenii în urmă în revista suedeză Historisk Tidskrift, Stephane Bruchfeld, bazându-se pe surse pe care le avea atunci la dispoziție, scria că primele manifestări ale negaționismului au apărut în Franța de după război, sub auspiciile organizațiilor politice de dreapta, propagate mai târziu în universități și exportate, în paralel cu restul ideilor revoluționare extrem de populare în anii ’60, spre alte meleaguri europene și restul lumii. Acum, după un sfert de veac de cercetări și studii aprofundate în domeniu, Bruchfeld este de altă părere: „pionierii” denigratorilor nu sunt nici francezi, nici britanici sau americani. Ideea de a nega monstruosul proiect le-a venit tocmai autorilor săiRead more…
Recunosc, sunt un cafegiu inveterat, aș putea spune dependent, și dacă vreodată mi-ar veni în cap năstrușnica idee de a înceta – chiar și pentru o zi sau două – obiceiul ăsta, pe care l-am căpătat foarte devreme, odată cu începutul studiilor medicale, fără discuție că aș da de belea. De fapt obiceiul l-am moștenit odată cu numele de familie, întrucât în casa părinților mei se bea cafea, deși cred că băutura preferată a părinților mei era, totuși, ceaiul. Pentru mine cafeaua a devenit o a doua natură chiar din primii ani ai tinereții. Nu am început să beau cafea ca să-mi prelungesc orele de activitate pe contul celor de somn. Ba mai mult, îmi amintesc perfect că într-o seară, în plină sesiune de examene, hotărâsem să beau două cești de cafea, una după alta, sperând că voi putea continua să învăț după miezul nopții, și m-am trezit la un moment dat dintr-un profund și binefăcător somn, cu capul pe tratatul care trebuia parcurs cu atenție și seriozitate.Read more…
Am mai amintit acest subiect, când povesteam despre unchiul mamei mele, care a petrecut anii celui de al Doilea Război Mondial ca refugiat la Shanghai. https://baabel.ro/2018/08/evreii-din-shanghai/ A existat și o comunitate la Harbin, în Manciuria, de evrei refugiați din fața prigoanei țariste, sau stabiliți acolo odată cu linia ferată, la începutul sec. XX. Dar ei nu pot fi numiți evrei chinezi, pentru că aceste comunități au fost doar temporare. Adevărații evrei chinezi au trăit la Kaifeng timp de peste un mileniu, rezultând un adevărat sincretism între cele două culturi. Despre originea lor circulă felurite teorii și legende, dar documente tangibile despre prezența evreilor în China există „numai” de prin sec. al VIII-lea, din timpul dinastiei Tang. Ei au venit ca negustori din Persia, de-a lungul Drumului Mătăsii. Într-o oază din vestul Chinei, o stație de pe Drumul Mătăsii, s-a găsit o scrisoare păstrată acum la British Library. https://blogs.bl.uk/asian-and-african/2020/06/an-eighth-century-judaeo-persian-letter-from-dandan-uiliq.html În ea, un negustor evreu se adresează unui confrate în legătură cu niște oi pe care vrea să le vândă, menționează și niște țesături și o comandă pentru o harpă. Scrisoarea este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană (persana veche, scrisă cu litere ebraice). Read more…
Am 13 ani și îmi verific în fiecare zi cutia poștală. Aștept o scrisoare foarte importantă de la o doamnă din America, pe nume Rașela Welch. Am invitat-o să participe la Bar Mitzva mea. Poate că nu știți ce e aceea o Bar Mitzva? Nici eu nu știam până ce mi-a explicat nenea Herbert. Nenea Herbert era mentorul pe care părinții mei l-au rugat să mă pregătească în vederea ceremoniei. Mi-a zis că e un fel de examen de maturitate. – Vei urca la amvon în sinagogă și vei citi un pasaj din Tora. Apoi îl vei interpreta. La sfârșit, înainte de cadouri, vei primi cele șapte binecuvântări. Prima e întotdeauna de la părinți. Apoi de la rudele mai apropiate ori mai îndepărtate și de la învățații obștii. Ultima binecuvântare, a șaptea, e de la o persoană pe care o vei alege tu. Căci asta înseamnă de fapt maturitatea: dreptul de a face alegeri.Read more…
Anul viitor în Franța vor avea loc alegeri prezidențiale în cadrul cărora actualul șef al statului, Emmanuel Macron, se va confrunta cu o serie de contracandidați. Unii sunt cunoscuți, cum ar fi Marine Le Pen (Adunarea națională – extremă dreaptă), sau Jean-Luc Mélenchon (Franța nesupusă – extremă stângă). Alături de ei se vor înșira candidați ai Partidului Republican, ai Partidului Socialist, probabil Anne Hidalgo, actualul primar al Parisului, și poate și alții; certitudini vor fi doar în momentul anunțului oficial al candidaturilor. Dar ceea ce frământă astăzi nu numai opinia publică franceză, ci și cea internațională, este apariția unui candidat neașteptat, publicistul și autorul de cărți politice Eric Zemmour, o personalitate controversată, cu o ideologie mai puțin obișnuită în spectrul politic francez, mai degrabă cu iz american, „trumpist”. Poate că este exagerat să spunem că ar fi venit din neant sau – cum spune o prietenă – ”din spuma mării”. În multe cercuri politice, mai ales în cele de dreapta și de extremă dreaptă, Zemmour era bine cunoscut, dar nu ca om politic.Read more…
Căderile de meteoriți din anul 2021 au constituit subiectul acțiunii organizate de Agenția Spațială Israeliană lângă craterul Ramon[1] (makhteș Ramon în limba ebraică), situat în apropierea localității Mițpe Ramon (860 m altitudine) din deșertul Negev (circa 100 km la sud de municipiul Beer-Șeva, 150 km la nord de orașul-port Eilat). Ca formă de relief, craterul nu e rezultatul unui impact dintre un meteorit și Terra și nici nu s-a format în urma unei erupții vulcanice, ci este rezultatul unui fenomen complex de eroziune a diverselor formațiuni geologice. Scopul acțiunii – printre altele, evadarea din atmosfera Covid α, ẞ, γ, δ, ξ … destul! STOP ! (unii mi-au ”împârtășit” că încep să-și reamintească alfabetul grecesc) – l-a constituit urmărirea pe viu a ”ploilor” de meteoriți din acest an, care au ”spălat” zona craterului Ramon în perioada 9-14 august 2021.Fenomenul a avut intensitate maximă, 120 meteori pe oră, în perioada 12-13 august.Read more…
Din capul locului precizez că în cursul articolului voi susține exact contrariul celebrei replici din Hamlet: „E ceva putred în Danemarca”, scrisă de marele William Shakespeare în urmă cu circa 420 de ani. Cercetătorii de la Gallup, la cererea anuală a ONU întocmesc renumitulWorld Happiness Report pentru a cunoaște care sunt cele mai fericite state din lume. La alcătuirea clasamentului sunt luați în considerare în primul rând factori obiectivi, precum PIB – produsul intern brut, asistența socială, rata șomajului, libertatea personală, nivelul corupției, speranța medie de viață. Chestionarul Gallup măsoară de asemenea percepția cetățenilor legată de factori subiectivi-psihologici ca de pildă senzația de siguranță, de confort al locuirii, de fluența transportului în comun, de împlinire a idealului profesional, de plăcere a relațiilor sociale cu ceilalți membri ai societății, de satisfacția oferită de posibilitățile culturale și de divertisment etc. Din 2012, de când se face acest clasament, Danemarca se află în mod constant pe primele trei locuri, de obicei pe locul 2, dar în 2016 a ocupat poziția de vârf.Read more…
