Avem nevoie în continuare de NATO

Dec 5, 2019By

Cea de a 70 a aniversare a Alianței Nord-Atlantice a fost sărbătorită la Londra, în prezența liderilor celor 29 de state membre, într-o atmosferă dacă nu chiar de conflicte, dar de neînțelegeri, critici și ironii reciproce, departe de solemnitatea unei astfel de zi de festive. Totuși, răul cel mare nu s-a produs și chiar și președintele Trump, un critic vehement al NATO, a recunoscut necesitatea menținerii Alianței și importanța ei în lumea de astăzi care se confruntă cu provocări inimaginabile în secolul trecut. Printre momentele cele mai neplăcute ale celor două zile a fost disputa dintre Donald Trump și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a susținut în continuare că din cauza politicii haotice duse de președintele american care nu ține cont de aliați, ”NATO este într-o moarte clinică”, expresie respinsă de către Trump, atât ca formă, cât și în conținut. Expresia nu a fost nici pe placul celorlalți lideri ai Alianței, în primul rând al secretarului general Jens Stoltenberg, astfel că Macron s-a trezit oarecum izolat în părerile lui. Membrilor NATO nu le-a plăcut nici modul în care președintele Franței a abordat relația cu Rusia care, într-un fel, voia ”iertarea păcatelor” Moscovei. Toți liderii sunt conștienți de necesitatea menținerii unui dialog cu Moscova, dar cu multă precauție, problema figurând și în declarația comună de la finalul întâlnirii. De fapt, cu cât ești mai departe de granițele Rusiei, cu atât devii mai împăciuitorist, în schimb dacă ai granițe comune, cum sunt Polonia sau statele baltice, sesizezi potențialul pericol și dorești garanții mai solide. (Și când te gândești că în anii 1990 Rusia ar fi dorit să facă parte din NATO). Read more…

Dec 5, 2019 1 comment

Principiul şeptimilor

Jan 9, 2020By

Este în toi dezbaterea privind structura anului şcolar 2020-2021. Zeci de ani anul şcolar a avut o structură trimestrială, dar – în perspectiva aderării la Uniunea Europeană – începând din 1998 anul şcolar a fost împărţit în două semestre. Trecând în revistă structurile anilor şcolari, observăm că doar anul şcolar 2004-2005 a avut vacanţă de primăvară, nu vacanţă pascală. În rest, toate vacanţele sunt legate de viaţa religioasă, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, structura anului şcolar diferă de la un an la altul. De ce? Suntem cumva un stat religios? Contează mai mult sărbătorile religioase decât stabilitatea alcătuirii unui an şcolar? Părerea mea este că nu. Ca urmare propun o structură care să nu fie influenţată de modul cum cad sărbătorile religioase de-a lungul unui an.Read more…

Jan 9, 2020 1 comment

“Ultima oră!”

Jan 10, 2020By

Vă întrebați ce mai înseamnă „ultima oră” și despre ce vreau să vă povestesc? Pe la noi mai toate subiectele sunt potrivite pentru rubrica „ultima oră”. In fond ce altceva înseamnă acest titlu dacă nu chiar „breaking news”, aa cum apare aproape non stop pe toate canalele tv! După cum ne sunt împachetate şi transmise, știrile devin în orice clipă prioritățile zilei. Priorități în sens de gravitatea faptelor, nu în sens neapărat de importanţă. Din experienţă, putem fi de acord că tema care este importantă astăzi dimineaţa se poate ca pană seara să intre în normalul prăfuit, ca să nu spun că a doua zi apare altceva care te face să şi uiţi că ieri a fost vorba despre ceva care părea să rămână important cel puţin trei zile. Există şi excepţii, care ţin de lucruri oribile, atrocităţi, orori care atrag ca magnetul butonul telecomenzii telespectatorului plictisit de prea mult stat în faţa tv, pentru că totul se întâmplă la tv, iar ce nu se întâmplă în direct la ore de maximă audienţă, cu siguranţă se intâmplă pe reţelele sociale. Uite chiar acum arde undeva lângă Delta Văcăreşti şi deşi oamenii din zonă au fost alertaţi prin sistemul RO ALERT să nu iasă din case, ei s-au grabit curioşi să vadă ce arde…Read more…

Jan 10, 2020 1 comment

La vita è Bella – Amintiri din studenție

Feb 6, 2020By

Povestirea amintirilor mele continuă cu perioada studenției. În timpul Războiului de Şase Zile aveam aproape 16 ani. Eram cu toții entuziasmați de victoria “blitz” a Israelului asupra armatelor arabe. Chiar și la școală, toți vorbeau despre asta, nu numai copiii evrei, din care rămăseseră doar foarte puțini la Marghita. Cam în aceeași perioadă tata m-a convins să renunț la visul de a deveni profesor de istorie și să dau admitere la medicină. Era cam complicat, fiindcă voiam să plec în Israel, dar părinții mei credeau (pe bună dreptate) că nu era momentul potrivit. Tata m-a convins să rămân și să mă pregtătesc pentru admitere. La admitere la medicină în Timișoara, în timp ce așteptam nerăbdător publicarea listei celor admiși, am început să fumez pentru prima oară în viața mea. Noaptea pe la ora 23 s-au publicat rezultatele. Am fost primit la facultatea de medicină! Aveam la mine 50 de lei și eram euforic. Am găsit un restaurant deschis și l-am invitat pe un viitor coleg de facultate (Vasile) să mâncăm și să bem ceva împreună. A doua zi m-am trezit cam buimac și mi-am dat seama după data de pe biletul de tren de întoarcere la Oradea, că mai aveam de petrecut încă trei zile la Timișoara. Nu cunoșteam acolo pe nimeni. Cămin aveam, dar mi-au rămas doar trei lei pe care i-am administrat foarte economicos:Read more…

Feb 6, 2020 8 comments

Iar eu mă tai cu lama

Feb 20, 2020By

De fapt, nu mă mai tai. M-am tăiat. O singură dată. În toaleta de la etajul doi al școlii. Eram după o vacanță în care citisem fără oprire Winnetou și tot ce găsisem la Bibliotecă scris de Karl May. Aveam două prietene bune în școala generală, pe N și pe C. Toată lumea ne poreclea Surorile Dinamită, așa că ideea de a deveni surori de cruce cu adevărat nici n-a fost așa de surprinzătoare. În pauza mare ne-am ascuns în toaleta fetelor. C. adusese de acasă o lamă cam ruginită. Eu eram de părere că mai bine ne-am înțepa ușor în deget cu vârful compasului. Îmi era frică de lame, după ce mă tăiasem cu una încercând să ascut vârful unui creion bont. N-am avut succes cu propunerea mea. S-a votat pentru lamă. Pe care, evident, n-am dezinfectat-o. Cred că nici măcar pe mâini nu ne-am spălat. N-aveam vreme, oricum. Pauza dura doar 20 de minute.Read more…

Feb 20, 2020 4 comments

Brain drain – părăsind patria sau nu!

Mar 5, 2020By

Brain drain – scurgerea inteligenței sau extragerea de capital uman este un fenomen care se observă şi în Israel unde aproape 6% dintre absolvenții universităților părăsesc țara, la cel puțin trei ani de la terminarea studiilor, ducând cu ei pregătirea și expertiza proprie. Printre absolvenții de doctorat, cifra este aproape de două ori mai mare. Conform “ScienceAbroad non-profit”, economia israeliană pierde aproximativ 20 milioane şekeli pentru fiecare universitar care rămâne în străinătate, calculul fiind bazat pe know-how-ul pierdut și contribuțiile potențiale de care ar fi beneficiat statul. Realitatea este mult mai gravă.Read more…

Mar 5, 2020 11 comments

Petele din soare se pot vedea de pretutindeni

Mar 19, 2020By

Totul mi se trage, cu foarte mulți ani în urmă, de la faptul că de-a dreptul întâmplător am dat peste volumul care, curând după apariția sa, a devenit cartea de căpătai a oricărui medic, indiferent de specialitate sau de țara în care își practica meseria. E vorba de celebrul The House of God, autorul fiind Samuel Shem, pseudonimul lui Joseph Steven Bergman, un medic american, azi în vârstă de 75 ani, profesor la catedra de Umanistică Medicală a Universității New York.Dar iată că de curând Shem s-a pus din nou pe scris și bazat, probabil baza, pe imensul succes al primului să volum, vândut în milioane de exemplare și tradus în zeci de limbi, care a devenit și un serial de televiziune, a emis o nouă producție beletristică, intitulată ”Man’s 4th best ho$pital”. Nici pe departe nu am avut de gând să mă ocup în aceste rânduri de creațiile literare ale lui Samuel Shem. Subiectul pe care doresc să-l ating în cele ce urmează este cu totul altul, dar inspirația mi-a fost oferită de citirea acestui ultim roman al lui Shem.Read more…

Mar 19, 2020 9 comments

Și dacă n-am dreptate?!

Apr 2, 2020By

Pentru cine încă nu știe, eu am copilărit în celebra urbe a Buhușului, despre care se spunea că acolo se afla o fabrică (mare, de postav, 5000 muncitori!) care poseda un oraș. Limba pe care am învățat-o și-am vorbit-o din fragedă pruncie era cea a locurilor, adică o românească cu elemente moldovenești, cuvinte care nu erau înțelese nicăieri în afara ”granițelor” acestei regiuni: leică, povidlă (sau magiun), cucuruz, cerdac, oleacă…Dar mai era ceva, ceva care deosebea pe cei de acolo și care mă deosebea pe mine de cei pe care, de exemplu, i-am întâlnit la vârsta de 11 ani la București: eu mă nu adresam celor mai în vârstă, inclusiv părinților mei, cu ”tu”, ci cu ”mata”! Iar ”mata” este, de fapt, o prescurtare a pronumelui ”dumneata”. Deci în limbajul meu (și bineînțeles nu numai al meu) există pe lângă ”tu”, și ”voi, și ”dumneavoastră”, un pronume care se plasează pe undeva între termenul familiar, cu care te adresezi oricăruia cu care ai legături personale, de familie sau de prietenie, și cel de politețe, care-ți permite contactul cu oricine cu care nu ai niciun fel de relații.Read more…

Apr 2, 2020 14 comments

Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah

Apr 8, 2020By

M-am născut, am crescut și am fost educat în România, pe vremea când domnea fosta doctrină ateistă. Așa am devenit și noi pe nesimțite ateiști. Dar nu-mi pare rău. Chiar mama, care era dintr-o familie religioasă maramureșană, a devenit ateistă după Holocaust. O întreagă generație era dezamăgită de Cel de Sus, lăsându-i pe naziști să ucidă peste o treime din populația evreiască a globului. Eu consider că pentru mulți oameni religia este un fel de psihoterapie. În loc să ia calmante sau să consulte un psiholog, religioșii apelează la un ajutor imaginar. Îi respect pe religioșii care ne respectă pe noi ateiștii, dar trebuie să fie și viceversa! Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah? Multe lucruri nelegate neapărat de religie, de exemplu eliberarea poporului evreu din sclavia egipteană. Pesah înseamnă pentru mine și faptul că evreii au avut un conducător care le-a dat Cele Zece Porunci de o înaltă moralitate, atât de importantă unei vieți sociale echilibrate. Read more…

Apr 8, 2020 6 comments

Conrad Schick – arhitect şi arheolog al Ierusalimului secolului XIX

Apr 16, 2020By

Ierusalimul este un oraș extraordinar, diferit de toate celelalte orașe din lume. De ce? Există o infinitate de răspunsuri, eu aș vrea să propun cititorilor pe unul din ele. În majoritatea orașelor europene, fie că este vorba de Paris sau Praga, sau de Arad sau Cluj, centrul datează din în sec. al XIX-lea, ceea ce conferă multora dintre ele o atmosferă asemănătoare. Ierusalimul este mult mai vechi. Partea veche nu seamănă cu nimic din ce există în Europa. Partea nouă este foarte frumoasă, dar ea se limitează aproape numai la sec. XX-XXI. Iar între partea antică și cea nouă există foarte puțin. Explicația este simplă: în sec. al XIX-lea Ierusalimul era un oraș neînsemnat de la periferia Imperiului Otoman, unde nu se întâmpla nimic. Tocmai de aceea puținele clădiri rămase de atunci au în ochii mei un farmec deosebit. Și multe dintre ele au în comun numele arhitectului: Conrad Schick (1822–1901).Read more…

Apr 16, 2020 9 comments

Despre pericolele carantinei la domiciliu

Apr 23, 2020By

S-a explicat pe larg cât de important este să te izolezi pe timp de pandemie, pe cât posibil să nu ieși din casă și să stai cât mai multă vreme inert pe canapea. Eu însumi am propovăduit neobosit această practică și am recomandat tuturor auto-izolarea de lungă durată. Acum apar însă primele semne că restricțiile ar trebui din nou relaxate. Este posibil că numărului infecțiilor va crește din nou, dar eu abia aștept să mă bucur de mai multă libertate. Există însă un motiv și mai important de a ieși din izolare: riscul foarte grav și din păcate ignorat până acum al deceselor legate de carantină. Dacă ar fi să dăm crezare statisticilor, propria locuință este unde se întâmplă aproape cele mai multe decese – exceptând bineînțeles spitale, cămine de bătrâni sau șantiere rutiere prost iluminate etc. În ţările dezvoltate numărul fatalităţilor care se înregistrează în propriii patru pereţi este de ordinul zecilor de mii pe an. Mi se pare de neînțeles că acest fapt nu a fost luat în considerare atunci când s-a hotărât lock-down. Read more…

Apr 23, 2020 2 comments

Un petec de hârtie care mi-a schimbat viața (în bine)

Apr 30, 2020By

Am mai scris în ”Baabel” cum am devenit ziaristă, (https://baabel.ro/2013/03/eva-galambos-cum-am-devenit-ziarista/) dar a existat un amănunt pe care atunci nu l-am amintit și datorită căruia am putut să-mi realizez visul și să mă pregătesc pentru această carieră. Am menționat atunci că cel care m-a îndrumat spre jurnalism a fost tatăl meu. El și-a dat seama că am înclinație, ușurință în scris și… fantezie și a ținut cont și de opinia profesoarei mele de română. Îmi povestea despre Facultatea de Ziaristică de la Sorbona, pe care o absolvise profesoara mea de franceză, doamna Ileana Mann. Visul meu era Parisul, dar la jumătatea anilor 50, când am absolvit liceul, nici nu putea fi vorba de așa ceva. Am găsit în schimb Facultatea de Ziaristică de la București, în cadrul Universității C.I.Parhon (așa se chema atunci Universitatea București) și am luat decizia neclintită că locul meu este acolo! n primăvara și vara anului 1955 am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere. Am luat programa și m-am pus pe învățat. Erau materii la care eram bună, chiar foarte bună – română, istorie, limba rusă și Constituție – nu aveam nevoie de nicio meditație. Totuși, în paralel, sfătuindu-mă și cu părinții, m-am pregătit și pentru franceză; nu voiam să urmez Filologia ca să mă fac profesoară, ci Facultatea de traducători, pe-atunci exista așa ceva. Examenele se dădeau după 15 august, așa că spre 10 august m-am dus la București, singură. Cu câteva zile în urmă împlinisem 17 ani și mă consideram pe deplin matură…Read more…

Apr 30, 2020 5 comments

Viscolul din 1954

May 14, 2020By

Nu credeam că voi scrie vreodată despre această amintire din viața mea, dar cred că merită povestită celor mai tineri, pentru că odată în viață te poți întâlni cu o dezlănțuire a naturii cum a fost viscolul din 1954. Nu am prevăzut momentul când îmi voi aminti de el. Și iată că nu iarna, ci în miez de primăvară m-am apucat să scriu despre viscol. Pe atunci a avut un impact general pentru toată România, ca acum pandemia, dar a ținut foarte puțin. Circulația trenurilor a fost paralizată și puținele mașini care erau atunci, fie că erau întroienite pe drum, fie că nu circulau. Viscol a fost în toată țara, dar nu cu violența celui din București. Recent am lăsat din greșeală fereastra deschisă în timpul nopții. M-am trezit, cred că era din cauza frigului și mi-am amintit de acest viscol teribil și de unele întâmplări legate de el. Am mai spus că sunt foarte sensibilă la frig și dacă undeva se află o sobă caldă prin preajmă sau un calorifer, instictiv stau cu spatele lipit de el ca să mă încălzesc. Am rămas cu această nevoie de căldură ca rezultat al frigului înmagazinat în timpul deportării. Acasă, la Câmpulung, nu mi-aduc aminte să fi fost viscole.Read more…

May 14, 2020 12 comments

Ura de sine la evrei

May 28, 2020By

Conceptul „urii de sine” datează practic din secolul al XIX lea, când în Germania s-a accelerat procesul de asimilare al evreilor tradiționali și a existat o dispută aprigă între comunitatea ortodoxă și cea neologă din Breslau. Primul om de cultură autentic care a omologat conceptul „urii de sine evreiești” a fost Otto Weininger, în cartea sa Sex și caracter. El a fost de altfel un evreu vienez convertit, membru tipic al elitei intelectuale evreiești asimilante din capitala Imperiului Habsburgic, care în mod eronat a crezut că distanțarea de propria origine va legitima drepturile depline ale evreilor asimilanți de a fi cetățeni și oameni de cultură de rang egal. Conceptul a intrat practic în metabolismul cultural european în 1930, odată cu apariția renumitei cărți Jüdischer Selbsthass, scrise de renumitul filosof, tot iudeu de origine, Theodor Lessing. Culmea este că însuși Lessing a fost asasinat de agenți naziști, imediat după venirea lui Hitler la putere. O altă falie în cadrul evreimii europene dinaintea celui de al Doilea Război Mondial a fost cea dintre evreimea occidentală, puternic integrată și asimilată, cu o majoritate neologă și evreimea tradițională din estul Europei, mult mai numeroasă și săracă, unde ortodoxia și hasidismul erau încă majoritare.Read more…

May 28, 2020 24 comments

Puterea nucleară a Israelului

Jun 11, 2020By

De peste o jumătate de veac, poziția diplomatică constantă a Israelului constă în lipsa confirmării sau a infirmării posesiei de arme nucleare. Această ambiguitate, abil întreținută de toți liderii israelieni, și unul dintre cele mai păzite secrete din lume reprezintă parte din războiul de influență regional, respectiv cel psihologic pe termen lung, dintre statele arabe radicale, Iran, organizațiile teroriste – precum Hamas, Hezbollah, ISIS – pe de-o parte, și Statul Evreu, pe de alta. Cei peste 60 de ani, de când se presupune că Israelul ar avea arme nucleare, au confirmat succesul incontestabil al acestei atitudini bivalente, de descurajare subtilă a unui atac arab concertat de proporții sau a unui atentat extremist cu arme de distrugere în masă, orchestrat de organizații teroriste. Conform experților nucleari, Israelul posedă la ora actuală circa 80-90 de focoase nucleare, dar dispune de suficient material nuclear fisionabil pentru circa 200 de focoase nucleareRead more…

Jun 11, 2020 1 comment

Nu au suferit în zadar! Sau: “Nebănuite sunt căile…”

Jun 25, 2020By

Trei imagini îmi stăruie în minte: întâi, trecerea prin fața casei, pe biciclete, a unor soldaţi cu pălării ornate cu pene de cocoş, apoi o noapte petrecută împreună cu părinţii în pivniţa casei şi în dimineaţa ce urma, trecerea prin faţa casei a unor soldaţi încălţaţi cu cizme de pâslă. Era în septembrie 1944, când aveam şase ani. Cum am înțeles ulterior, cei cu pana de cocoş erau jandarmi din armata horthyistă, care ocupa temporar Aradul, iar cei cu cizme de pâslă erau ostaşi ai Armatei Roşii. Mult mai târziu am aflat de la părinți ce s-a întâmplat în acele zile: într-o încercare disperată de a întoarce soarta războiului, armatele hortyiste, aliate ale celor naziste, trecute la contraofensivă, au ocupat Aradul. În puţinele zile cât au reuşit să menţină ocupaţia, deşi dinspre răsărit venea tăvălugul peste ei, nu au avut altă grijă decât să-i adune pe evrei în vederea deportării. (În treacăt au ucis nouă evrei arădeni, martiri înhumaţi în cimitirul Neolog Vechi). Noaptea am petrecut-o ascunși în pivniţă, se știa că a doua zi evreii trebuiau să se prezinte în cetate pentru „luare în evidenţă”. Am mai aflat că seara, târziu, portăreasa casei în care locuiam a fost întrebată de jandarmii horthyişti dacă în casă locuiesc evrei. Spre cinstea ei, portăreasa, tot maghiară, deşi ştia că suntem ascunşi în pivniţă, a spus că nu sunt!Read more…

Jun 25, 2020 4 comments

Unde sunt meniurile de altădată?

Aug 20, 2020By

Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Gazda emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi…mămoasă, m-a prezentat ca pe o proaspătă colegă ( pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc, de pe faţa gazdei emisiunii care m-a privit mustrător,Read more…

Aug 20, 2020 17 comments

Viktor Frankl

Jul 23, 2020By

Este unul din autorii pe care nu i-am citit, ci i-am studiat, cu creionul în mână, subliniind fraze în carte, chiar dacă acest lucru ”nu se face”, așa cum citesc acele cărți pe care vreau să le știu pe de rost, cum memorizez poezii ca să mi le aduc aminte la nevoie, oriunde, când viața mi se pare deodată fără sens. De ce tocmai el? Pentru că autorul acestor cărți îmi devine tot mai apropiat, pentru că spune lucruri de care tocmai am nevoie, este un om căruia îi pot adresa oricând o întrebare și el îmi răspunde în carte. Am învățat să caut răspunsul, înțelegerea, ajutorul. Dacă l-aș fi întâlnit în viață, știu că și-ar fi luat timp să mă asculte, să-mi întindă mâna. Așa era el. De 45 de ani, de când sunt în Israel, am în biblioteca mea cărți de V. Frankl în ebraică, engleză, maghiară. Mai nou am văzut că unele s-au tradus și în limba română.Read more…

Jul 23, 2020 9 comments

Valea cea mai adâncă a lumii

Jul 23, 2020By

Pare un titlu senzațional, ca pentru a-i face pe cititorii avizi de senzații tari să parcurgă texte care adesea nu îndreptățesc titlul. Eu aș vrea doar să ilustrez câteva idei care ne preocupă, o parte a proiectului de pace al președintelui Trump. Primul ministru al Statului Israel, Benjamin Netanyahu a declarat în preajma alegerilor și a formării noului guvern că la 1 iulie guvernul va extinde suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului. Titlul articolului meu nu este un titlu ”de senzație”, ci o realitate obiectivă. Valea râului Iordan este cea mai adâncă matcă de râu din lume. Pornind din lacul Kineret, de la 212 m sub nivelul mării ajunge în Marea Moartă, la 400 m sub nivelul oceanelor lumii. Intenția anunțată și așteptată cu interes de o mare parte a opiniei publice din Israel, mai cu seamă din dreapta spectrului politic, nu a fost pusă deocamdată în aplicare. Comentatorii politici au emis opinii diferite asupra cauzelor care l-au oprit pe Netanyahu să se țină de promisiune, cu toate că pentru un politician de talia lui este dezastruos să-și încalce flagrant promisiunile. Unii consideră că valul de proteste al unor țări arabe, dar mai ales al unor factori politici palestinieni, a determinat reținerea primului ministru, alții dau vina pe pandemia de coronavirus, sau pe protestele unei părți a populației israeliene, deși guvernul nu ar trebui să justifice proteste populare. Read more…

Jul 23, 2020 8 comments

Științifico-fantastice

Aug 6, 2020By

Deunăzi trebăluiam prin casă și ascultam radio. Mi-a atras atenția un reportaj despre următoarea generație de tancuri ale industiei israeliene, care se află în faza de cercetare și dezvoltare. Deodată mi s-a părut că intru în lumea științifico-fantasticului. Noul tanc, care va purta numele Carmel, nu va mai avea nici geam, nici volan… Contactul cu lumea exterioară se va face prin camere de luat vederi, iar imaginile panoramice vor apărea pe un șir de ecrane. Echipajul de patru soldați se va reduce la doi, pentru că nu vor mai avea ce face. Tancul va fi condus printr-o consolă de jocuri video – tineretul de azi, obișnuit cu jocurile la calculator, va învăța cu ușurință să-l mânuiască. Mai mult, „jucătorul” va fi sprijinit de inteligenă artificială, care va alege drumul cel mai sigur pentru a ajunge la țintă, va identifica dușmanul, va alege arma cea mai potrivită, va ochi… Doar că nu va apăsa pe trăgaci – singurul lucru care se face numai la comandă umană, dar trăgaciul este… butonul de pe consola de joc! Dacă mi se pare o idee bună? Mă îndoiesc. Pe de o parte mi se pare mult prea vulnerabil, e suficientă o defecțiune minoră, de exemplu camerele de luat vederi să fie distruse, și tanchiștii rămân ca niște orbeți prinși în cursă. Dar mai problematic mi se pare faptul că se șterge limita dintre realitate și jocurile video. Mi-aș putea închipui situația absurdă că în mijlocul bătăliei tanchistul închide computerul și se duce să-și ia o sticlă de Coca Cola…Read more…

Aug 6, 2020 6 comments