Filme care m-au făcut să plâng

Jan 8, 2026By

Nu sunt multe filme la care mi-au dat lacrimile, dar de trei sunt sigur. Pentru mine, lăcrimarea este atât un mod de ușurare, cât și o formă de exprimare a emoțiilor – uneori chiar a fericirii sau a bucuriei de moment. Acest fapt s-a întâmplat la filme de dragoste, atunci când, în cele din urmă, cuplul de îndrăgostiți se regăsește. Am plâns și din motive profund personale: moartea tragică a părinților mei. Am lăcrimat de bucurie la evenimente deosebit de emoționante, cum a fost momentul în care fiul nostru cel mare a fost distins de două ori dintre cei 15.000 de colegi ai săi sau când celălalt fiu a fost înaintat în funcție pentru merite deosebite la locul de muncă. Desigur, lacrimile pot apărea și din motive banale, de pildă atunci când curăț ceapa, când îmi intră ceva iritant în ochi sau în cazul unei infecții oculare, dar aceasta este cu totul altă poveste. Nu țin minte să fi avut vreodată „lacrimi de crocodil”, așa cum vedem uneori la moartea unui dictator. Plânsul este un fenomen complex, asociat cu stres sufletesc și / sau fizic, de pildă, o durere insuportabilă. El este însoțit de lăcrimare, de o anumită vocalizare (deși unii, ca mine, nu scot sunete când plâng), de modificări ale expresiei feței, ale ritmului respirator și ale posturii corporale.Read more…

Jan 8, 2026 22 comments

JOI. UN AN. IANUARIE (II)

Jan 22, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. Traducerea din limba germană îmi aparține.  Versiunea română, pe care o publicăm în foileton în Revista Baabel, apare aproape simultan cu cea originală, cu aprobarea editurii.  În această ediţie continuăm cu următoarele două zile de joi din ianuarie. Hava OremRead more…

Jan 22, 2026 2 comments

Mimi

Feb 19, 2026By

Adesea simțim nevoia să ne evocăm părinții, bunicii, rudele mai apropiate, cele în ascendență sau descendență mai directă, cu al căror sânge, sângele nostru seamănă mai mult la ”culoare”. Acum aș dori să evoc memoria unei crenguțe mai îndepărtate de pe arborele genealogic, dar sufletește extrem de apropiată, pe Mimi, mătușa mea mult iubită și prețuită. De fapt, era mătușa mamei mele dar, prin filiație, a devenit și mătușa mea. Mi-o amintesc pe Mimi în ipostaze diferite. Întâi o văd cu ochi de copil. Atunci când ne vizita, mi se părea că pe ușa apartamentului nostru sărăcăcios intra o păpușă vie. Mimi era întruchiparea eleganței, cu o siluetă extrem de fină, cu părul blond deschis, întotdeauna perfect coafat, cu o figură armonioasă, mereu surâzătoare, plină de grație și cu o voce blândă și dulce. Nu mi-o amintesc niciodată supărată sau indispusă, ci doar senină, slobozind hohote vesele de râs, pline de muzicalitate, luminând parcă atmosfera încăperii cu fiecare pas pe care îl făcea. Vizitele ei însemnau și întâlnirea cu verii mei, cei doi copii ai ei, iar soțul ei era unchiul simpatic, întotdeauna amabil cu toți cei din jur, un pater familias ideal. Pentru mine, cu ochi de copil, prezența frumoasei Mimi, întotdeauna elegantă, îmbrăcată cu rochii fermecătoare, întotdeauna atât de luminoasă și binevoitoare, era minunată.Read more…

Feb 19, 2026 13 comments

Cât să scriu? Cât să şterg?

Mar 5, 2026By

Încep acest articol cu evocarea prietenei mele, de binecuvântată amintire, scriitoarea Júlia Szilágyi. Adesea, când o vizitam, o găseam în ambianţa camerei ei ticsite de cărţi, şezând confortabil pe patul ei mare, înconjurată de cărţile şi revistele pe jumătate deschise, cu pisoiul cuibărit la picioare şi scriind. Chiar dacă avea computer şi laptop, scria de mână, pe jumătăţi de coală, motivând că gândeşte mai bine cu creionul în mână! Şi, într-adevăr, parcă mai mult gândea decât scria. Totuşi textele, relativ scurte, aşternute pe aceste foi nu erau nicidecum varianta finală. Când o îndemnam să le dea la bătut pe calculator şi să publice volumul mult aşteptat (nu numai de mine, ci şi de mulţi alţi cititori) îmi răspundea că sunt doar ciorne. “Mai am lucruri de şters.” “De şters, nu de adăugat?!” – o întrebam intrigată. “- Da, e foarte important să ştergi tot ceea ce e în plus, ca să iasă la iveală ceea ce ai de spus. “. Adevărul este că proza Júliei Szilágyi – o delectare pentru cititor – este foarte densă, decantată la maximum,  într-o formă literară aproape desăvârşită, având un ritm interior care potenţează frumuseţea textului şi scoate în evidenţă reflecţiile celei care se definea, în primul rând, drept eseistă. Înclin să cred că stilul ei concis, cumpănirea îndelungată pentru alegerea cuvântului potrivit au rezultat şi în urma experienţei îndelungate în presa scrisă unde lungimea textului era limitată. Se spune că hârtia suportă orice, dar nu… oricât, pentru că numărul de pagini e limitat.Read more…

Mar 5, 2026 30 comments

Din recentele isprăvi ale unui aventurier amator

Mar 19, 2026By

Cu Trump am vorbit deja. Nu mi-a fost ușor, dar am reușit. Am încercat să-l găsesc și pe Netanyahu, dar după primele 34 încercări am renunțat, se pare că nu are timp de mine. După ce i-am dat americanului datele zborului, el mi-a dat de înțeles că am șanse mari să mă pot întoarce acasă. Mi-a spus-o cam în doi peri, dar tonul era optimist. I-am mulțumit mult, l-am asigurat că poporul israelian îl aprobă și îl admiră și imediat am dat telefon la Sibiu, anunțând că vin la congres. Organizatorii mi-au promis că o mașină mă va aștepta la aeroportul din Otopeni și chiar mi-au dat numele șoferului și numărul lui de telefon. – Tu chiar îl crezi pe Trump? – m-au întrebat câțiva prieteni. – Nu sunt psiholog, dar cred că mă pricep să deslușesc în glasul omului o încercare de a mă trage pe sfoară… – Ai fost și ai rămas un optimist naiv, a concluzionat ultimul dintre prietenii care m-au sfătuit să nu plec din țară atunci când situația e mai mult decât fluidă. Un alt prieten mi-a atras atenția că la nevoie mă pot întoarce și prin Iordania, ca și cum atunci când începe ceva, Iordania rămâne la o parte. Pe scurt, cu spiritul meu de aventurier amator, am decis să particip la congresul de la Sibiu.Read more…

Mar 19, 2026 11 comments

Ouă vopsite

Apr 9, 2026By

Copil fiind și locuind într-o țară ortodoxă, nu se putea să nu fiu influențat și eu. Ei și, uite așa, aflându-mă în vacanță la bunici, într-un frumos oraș dunărean, am văzut că majoritatea vecinilor vopsesc ouă. Desigur, bunicii primeau și ei ouă de la vecinii cărora le dăruiseră prăjituri de Purim. Dar Machie și cu mine, buni amici, consideram că nu-i frumos să nu avem și noi propriile noastre ouă roșii.  Așadar Machie, tătar, și cu mine, evreu, am luat o „hotărâre istorică”: vom vopsi și noi ouă! Într-o zi când părinții săi erau la lucru și el rămăsese singur acasă, am cumpărat împreună douăzeci de ouă de la Alimentara din colț – pe vremea aceea în România se găseau de toate fără coadă sau cartele,  acestea ar fi fost de neconceput. Ne-am apucat de treabă acasă la Machie, am fiert ouăle și apoi le-am vopsit. Cum? Cu pulverizatorul și cu vopsea pe care am găsit-o la el în cămară.Read more…

Apr 9, 2026 16 comments

Este șantajul iranian Hormuz rezolvabil?

Apr 30, 2026By

Și UE și SUA trebuie să fie îngrijorați de intențiile regimului terorist Iranian ale cărui rachete balistice ajung la 4.000 km, când Israel se află doar la 2.000 km de Iran. Oare de ce au ei nevoie de rachete cu o rază de acțiune atât de mare? Las cititorilor să-și imagineze intențiile Iranului cu aceste rachete… În orice caz, membrii acestui guvern extremist nu sunt proști. Oare SUA nu a prevăzut șantajul Hormuz? Chiar dacă ar fi prevăzut acest lucru, eu cred că nu prea aveau cum să-l prevină, fiindcă iranienii, staționați pe uscat, atacă cu rachete vasele comerciale care vor să treacă strâmtoarea. Prin închiderea strâmtorii, iranienii au declanșat o adevărată criză economică mondială. Dar, în naivitatea ei, lumea liberă nu învinuiește Iranul pentru această criză, ci Statele Unite și Israelul. O altă greșeală a fost că serviciile secrete ale celor două state nu au pregătit din timp o opoziție puternică și înarmată împotriva regimului. Read more…

Apr 30, 2026 24 comments

Visul lui Werner

May 14, 2026By

După ce m-am stabilit  în Canada în 1980, am început să mă interesez și să mă informez în mod serios despre posibilitățile de a integra în viața mea activități de divertisment și sport într-un cadru sănătos și natural. Am fost uluit de cât de vaste și diverse erau. Mi-a luat vreo șapte ani să descopăr combinația câștigătoare care ar fi satisfăcut pasiunea mea de a vâsli într-unul dintre locurile cele mai pitorești din Canada, în Georgian Bay, partea cea mai pitorească a lacului Huron. Acolo funcționează un centru de excursii cu caiacul. În august 1988 mi-am programat o excursie ghidată de două zile cu înnoptare. Am ajuns într-o vreme caniculară. L-am cunoscut pe ghid, un tânăr atletic și prietenos, care s-a interesat de gradul meu de expertiză și autonomie pentru acest tip de aventuri. I-am răspuns cu mândrie că mă consider un expert. M-a atenționat că vom parcurge cu caiacul circa 80 de kilometri. Am dat aprobator din cap și am ridicat mâna dreaptă, cu degetul arătător în sus, în stil american de aprobare. M-a mai întrebat dacă știu să mă cațăr înapoi în caiac, dacă mă răstorn de la valuri sau de la vânt. Am spus că da, deși nu m-am mai răsturnat de 20 de ani. Eram un grup de opt caiaciști, inclusiv ghidul. Deși eram in față, am observat că o barcă galbenă din grup se apropie din ce în ce mai mult de barca mea și a și ajuns lângă mine, foarte aproape. Distanța era perfectă pentru conversația care s-a dovedit a fi şi intenția vâslașului. “Hello”, mi-a zis și eu i-am răspuns cu același salut. Omul și-a ajustat ritmul ca să mergem cu aceeași viteză. – Mă cheamă Werner, a zis omul. Read more…

May 14, 2026 13 comments

Punctul critic – COVID 19 și vaccinările

Jun 11, 2026By

Lumii îi este greu să uite de pandemia care a ucis milioane de oameni, dar și controversele legate de necesitatea vaccinării, deși s-a demonstrat științific că vaccinarea ușurează boala COVID-19. Un articol publicat la BBC în 2020 descrie cum un om de afaceri a contaminat alți 11 oameni cu virusul corona.(1) Un anume Mr. Walsh a contactat virusul la o conferință în Singapore. De acolo a plecat la schi în Franța, unde a infectat 11 oameni: cinci din Anglia, cinci din Franța și unul din insula Mallorca, Spania. În acel moment, în Anglia erau doar opt persoane infectate. Dar nu se știe câți au fost infectați mai târziu în Anglia, Franța și Mallorca. Acest articol mi-a atras atenţia asupra posibilității de contaminare în timpul unor întâlniri sau conferințe. Un caz asemănător, tot real, a fost descris de Malcolm Gladwell în cartea Revenge of the tipping point (Răzbunarea punctului critic) (2), publicată în 2024. Ideea este că o schimbare minoră (un punct critic) poate provoca o situație gravă și uneori ireversibilă, sau „buturuga mică răstoarnă carul mare”.Read more…

Jun 11, 2026 7 comments

Ziua mașinii de cusut

Jun 25, 2026By

În 13 iunie a fost Ziua mașinii de cusut și m-am gândit la familia mea, la străbunica Malca Aizenberg care, pe la 1875, primise de zestre o mașină de cusut Singer. Pe atunci era un cadou foarte valoros, pentru care stră-străbunicii făcuseră mari sacrificii financiare. Era produsă tocmai în America și adusă cu vaporul până la Galați, pe atunci principalul port al României. Astfel mașina a intrat în familie și în următorii ani a cusut haine și hăinuțe pentru cei 11 copii ai familiei, atât băieți cât și fete. În timpul Războiului de Independență a României, Malca a fost voluntară de acasă: spăla, repara și călca lenjeria și pijamalele soldaților care reveneau de pe front. Mai târziu a cusut chiar trusourile fetelor mai mari – era în primii ani ai secolului XX. În timpul Primului Război Mondial, mașina a lucrat non-stop. Casa străbunicilor a fost transformată în „vestiar” și chiar ei, aflați deja la o vârstă înaintată, ajutau după puteri. În casa lor se reparau uniformele militarilor care apărau orașul. Erau de origini etnice diferite: români, evrei, turci, găgăuzi și chiar germani care blocau atacul din zona lacului Cătușa. Ciudat, nu? Soldați de etnie germană sau turcă, îmbrăcați în uniforma armatei române, luptau împotriva armatelor germane sau turce, apărând orașul. Îmi vine destul de greu să-mi închipui situația, puțini dintre ei aveau „supușenie” (adică cetățenie), dar dragostea pentru pământul unde s-au născut și unde familiile lor trăiau de generații era mai puternică decât apartenența etnică.Read more…

Jun 25, 2026 12 comments

Allons enfants de la patrie!

Jul 14, 2026By

Această primă frază a Marseiezei, imnul Franței, are astăzi mai multe semnificații. Ea este, în primul rând, începutul imnului soldaților voluntari din Marsilia, compus în 1792 de Claude Joseph Rouget de Lisle, la Strasbourg, după ce Regatul Franței a declarat război Austriei. Acest imn este intonat în fiecare an, la 14 iulie, de Ziua Căderii Bastiliei, când a izbucnit Revoluția Franceză, în 1789 – zi care a devenit Ziua Naţională a Franţei. Dar astăzi, 14 iulie, are și alte semnificații. În primul rând, nepoții noștri gemeni au împlinit astăzi doi ani. „Allez, enfants de la patrie Israel!”Read more…

Jul 14, 2026 24 comments