Mai întotdeauna, când e vorba de o personalitate importantă, indiferent de domeniu, dar controversată în ceea ce privește viața personală, se aud voci care propun să se facă distincție între aportul individului la bunăstarea sau progresul societății și aspecte ale vieții sale care (în ochii multora) nu-i fac cinste. Trebuie să mărturisesc că personal, de-a lungul vremii am dezvoltat o atitudine cu totul schizofrenică cu privire la cel care a contribuit mai mult ca alții la cinematogafia americană și mondială, Woody Allen. De zeci de ani îi urmăresc filmele și m-am entuziasmat nu de puține ori de modul său de a prezenta aspectele umane, ale vieții de toate zilele, prelucrate în mai toate filmele sale, dar mai ales de originalitatea și inventivitatea prezente în fiecare peliculă.Read more…
În cadrul acestei serii am scris deja despre cinci personalități excepționale care au contribuit atât la prosperitatea statului Israel, cât și la cea a întregii omeniri. Fiecare dintre ei provenea din alt domeniu al vieții și creației. Voi continua cu prezentarea altor creatori israelieni eminenți din cele mai variate domenii ale vieții sociale, științifice sau artistice. De data aceasta îl vom întâlni pe cel mai mare pictor israelian contemporan, Nahum Gutman. El s-a născut în 5 octombrie 1898 în orășelul Telenești, aflat astăzi în Republica Moldova, la 93 km nord de Chișinău. Pe vremea aceea regiunea aparținea Rusiei. În anul 1903 familia a plecat la Odesa, iar Nahum a învățat la heder-ul unde preda tatăl său. În 1905, când Nahum avea 7 ani, familia a plecat în Palestina și s-a stabilit la Neve Țedek, care aparținea atunci de Iafo, (mai târziu avea să devină nucleul noului oraș Tel Aviv). Când a împlinit 12 ani, familia s-a mutat în cartierul Ahuzat Bayit din Tel Aviv, pe strada Herzl care de abia se construise. Tot atunci mama lui a murit după o boală grea. Un an mai târziu tatăl s-a recăsătorit. Bunica din Telenești a fost chemată să aibă grijă de copii. Nahum Gutman a crescut în umbra tatălui său, scriitorul Alter Gutman, care și-a schimbat numele în Simha Ben Țion. Atmosfera în care a crescut l-a determinat să devină nu numai pictor și sculptor, ci și scriitor. Read more…
Cred că toată lumea cunoaşte citatul din titlu. Micul prinţ de Antoine de Saint Exupéry ne-a învăţat pe toţi nişte principii care ne-au şocat prin simplitatea lor naturală. De parcă ştiam şi noi dintotdeauna aceste adevăruri, de parcă acestea erau înscrise deja în inimile noastre, ale tuturor, era nevoie doar de cineva care să ne reamintească de ele. O astfel de persoană, care să-mi reamintească de axiomele fireşti ale inimii, era bunicul meu. Bunic vitreg, da, fără vreun descendent de-al său, de sânge, dar care vorbea pe limba copiilor ca nimeni altul. Pe atunci, cu peste cincizeci de ani în urmă, mulţi dintre adulţi, părinţi sau dascăli, credeau ferm în disciplina fizică (aplicată…). Iar noi, cei mici, nici nu făceam mare caz dintr-o bătaie zdravănă – aşa era viaţa. Ne obişnuiserăm cu ea. – Dar şi atunci erau unii care nu aveau nevoie să apeleze la nuiele sau curea, la forţă fizică pentru a ne convinge să procedăm cum credeau ei că ar fi fost mai bine. Şi unul dintre aceştia era tocmai bunicul meu, care se pricepea să se facă ascultat de copii, de noi toţi în spiritul principiului: „o explicaţie cu tâlc face cât trei porunci şi cinci interdicţii”.Read more…
Victoria de-a dreptul copleșitoare a lui Boris Johnson și a Partidului Conservator la alegerile legislative anticipate din Marea Britanie netezește calea către ”divorțul” Londrei de Uniunea Europeană, la 31 ianuarie 2020. Astfel, vechiul-noul premier poate să afirme că și-a îndeplinit promisiunea făcută alegătorilor de a părăsi UE. Scrutinul din Marea Britanie se poate considera, de fapt, ca un al doilea referendum al Brexitului și se pare că cetățenii britanci nu și-au schimbat părerea și au confirmat rezultatul din 2016, apreciat de mulți analiști drept o greșeală. Nu a fost așa, dar trebuie spus că victoria conservatorilor se poate explica și prin plictiseala alegătorilor care au asistat la luni de zile de conflicte în Camera Comunelor unde acordul încheiat cu UE, fie cel al Theresei May, fie al lui Johnson (cu puține modificări față de prima variantă) nu a reușit să fie votat. Johnson și-a jucat bine cărțile. Cunoscând rezultatele unor măsurători, și-a dat seama că partidul său stă mai bine ca popularitate decât Partidul Laburist și pur și simplu a forțat organizarea unor alegeri anticipate. Este greu de explicat de ce a acceptat Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor, propunerea lui Johnson, mai ales că, cu doar câteva zile înainte de a se lua decizia, a spus că se va opune scrutinului.Read more…
Aceste rânduri au ca obiect câteva întinderi pitorești de apă peste care am trecut în diverse perioade ale vieții: Parcul Carol (1968), Cișmigiu (1960), Herăstrău (1961), Snagov (1962), Litoralul Mării Negre (1963), Bosfor (1972), Marea Caspică (1968), Râul Moscova (1960), Dunărea de la Galați la Brăila (1978), Lacul Lugano (1983), Königssee (1983), Golful Chesapeake-Baltimore (1987), San Francisco Bay (1988), Seattle (1988), New-York (1988), Sena (1990), Sognefjord şi Geirangerfjord (1991), Veneția (1984), Amsterdam (2009), Grundelsee (2011), Guadalquivir (2002). La vârsta de aproape 11 ani, absolvent al școlii primare, am călătorit singur din Ploiești la București! Tatăl meu (z.l.) m-a condus până la Gara se Sud. Ajuns în Gara de Nord a Capitalei, conform instrucțiunilor primite acasă, am luat tramvaiul 15 și am coborât în Piața Națiunii. Întrebând câțiva trecători, am ajuns pe strada Cuza Vodă, unde locuia sora mamei. A doua zi m-am dus singur în Parcul Carol I, aflat nu departe, am luat o barcă, vâslind cu plăcere pe lac. Adesea povestesc acest episod temerar nepoților mei, când îi aduc de la școală…Read more…
Mergea pe lângă șina de cale ferată. Nu vedea nimic, în afară de femeia din fața ei. De șoldurile femeii, pentru că era mult mai înaltă decât ea. Sau ea era mult mai mică. Mai mică decât de obicei, cu capul tras între umeri, neîndrăznind să privească decât înainte. Timorată. Nu de neverosimilul zilelor, săptămânilor, lunilor trecute. Nu de groaza celor care vor veni. Câte? Cum le va suporta? Vor fi zile, luni, poate chiar ani?! Femeile vorbeau despre asta, dar ea nu precizase niciodată imprecizia viitorului în intervale de timp. Era timorată de prezent, de târșâitul ritmic al pașilor femeilor, de zgomotul asimetric al bocancilor ei de numere inegale. Ce conta că pe un picior avea 42 și pe celălalt 43, atunci când ea purta în mod normal 35? Teama de a-și pierde încălțămintea era mai preocupantă decât durerea produsă de faptul că îi rodea pielea…„Schnell, schnell!” Ei i se spunea oare? Nu îndrăzni să-și ridice capul, să vadă. Mintea ei îngrozită preluă comanda, o traduse în limba maternă, o amplifică, o explicită: „Repede, repede, Lia Feldmann, dacă nu vrei să-ți trag o mamă de bătaie în cel mai autentic stil SS-ist!”Read more…
În cei câţiva ani pe care i-am putut petrece alături de bunicul meu, am ascultat sute de poveşti despre nenumărate plante, animale şi obiecte din jur. Aceste poveşti mi se păreau nişte explicaţii blânde şi foarte logice, care mă făceau să mă simt acasă în colţişorul de lume unde m-am născut, mă făceau să înţeleg adevăruri ale vieţii, în aparenţă fără noimă, mai ales din perspectiva unui copil care se lupta cu multe probleme de sănătate. Nu ştiu câte poveşti îmi mai amintesc din tot acel tezaur pe care bunicul mi l-a lăsat moştenire, dar odată mi-a spus una de care n-am uitat nicio clipă. O purtam mereu în mine şi sper să nu mi se şteargă din suflet cât voi trăi. De fapt au fost vremuri când mă gândeam serios să-mi fac un tatuaj pe antebraţ, sau chiar pe încheietură, cu nişte simboluri din poveste, doar pentru a fi întrebată de ele, ca să pot spune această poveste cât mai multor oameni (probabil contrariaţi de nepotrivirea dintre un tatuaj şi felul meu de a fi, liniştit, retras şi tradiţional). Am auzit povestea când eram elevă în clasa a doua. Într-o zi eram destul de abătută. …Read more…
În România, chiar și în Israel, puțini din cei care se interesează de istoria sionismului în secolul XX cunosc povestea unor nave care de-a lungul a peste 30 de ani au adus mii de olim hadașim (noi veniți), unii legali și mulți ilegali. Sunt cunoscute doar câteva vapoare, printre care Exodus, Patria, Struma. Au fost însă sute de vase, venite din toate porturile Europei, multe dintre ele din porturi românești. De aceea voi începe o serie de articole, din când în când, despre cele mai renumite vapoare care au adus imigranți. Vaporul cunoscut sub numele de „Mayflower israelian” a părăsit portul Odesa în noiembrie 1919, ajungând la Iafo după multe peripeții. Cei 670 de călători al acestui mic vas, mai degrabă o barcă mare, sunt considerați debutul celui de al treilea val de imigrație, baza intelectuală și ideologică a anilor următori, a idealismului și a spiritului de țabar (țepos pe dinafară, dar dulce pe dinăuntru, ca fructul de cactus) al celor născuți în țară. Această aliya a avut loc între anii 1919-1923 și în cadrul ei au venit aproximatic 35.000 de imigranți, cunoscuți ca deschizători de drumuri și ca intelectuali. 670 de olim pare un număr nesemnificativ, însă el reprezenta 1% din populația evreiască din Palestina de atunci. Faima vaporului se datorează unui grup de vreo 60 de pasageri care împreună cu copiii lor au stat la baza intelectualității și a artiștilor din perioada interbelică și până în zilele noastre.Read more…
După terminarea războiului, tatăl meu a primit un post la Timișoara, iar ca urmare, la sfârșitul anului 1944 ne-am mutat și noi, mama, bunica și cu mine. Pe vremea aceea Timișoara avea aproximativ 100.000 de locuitori și era centrul cultural, economic și social din vestul României. Orașul era împărțit în patru cartiere istorice: Centrul (Belváros), Iosefin (Jozsefváros), Elisabetin (Erzsebetváros) și Fabric (Gyárváros). Trăiau aici români, maghiari, nemți, sârbi și evrei. În oraş funcționau mai multe instituții de învățământ, printre care şi Institutul Politehnic, înființat în 1920. Instituțiile culturale ale orașului asigurau o viață culturală bogată: opera de stat, trei teatre: român, maghiar și german și filarmonica. Am trăit la Timişoara până la plecarea în Israel în 1975. Părinții au subînchiriat o locuință pe malul Canalului Bega, în Palatul Ancora (Horgonypalota). Eu terminasem primul trimestru al școlii primare la Lugoj. Am fost înscris la Școala Israelită Ortodoxă din Iosefin. Eram obligați să avem capul acoperit cu șapcă. Diminețile stăteam în picioare cu fața spre răsărit și spuneam rugăciunea Șaharit. Cei mai mulți dintre elevi învățau la Heder, unde se preda Tora și rugăciuni. La Lugoj învățasem limba ebraică modernă, cu pronunțare sefardă, dar m-am obișnuit și cu accentul aşkenaz.Read more…
Când toată lumea în mod neașteptat, dar cu totul justificat, e preocupată și îngrijorată de epidemia care a devenit pandemie cu acel coronavirus necunoscut, eu încerc să vă mai descrețesc frunțile cu amintirle mele. Nu toate sunt amintiri vesele, dar poate că și ele au contribuit la formarea mea ca medic și om cu orgoliile și slăbiunile lui firești. Sper să fie de folos și celor care îmi vor citi pățaniile din anii de ucenicie, poate că și le vor aminti și ei pe ale lor. Am căutat să învăț îngrijirea omului bolnav de la surori, de la infirmiere, bineînțeles de la superiori. Am intuit că la un tratament eficient contribuie și îngrijirea fizică a bolnavului. Ca extern prin concurs și apoi ca intern am învățat cum pregătești un pat cu cearșaful fără cute, cum întorci un pacient fără să-i provoci disconfort, cum pui o ploscă ș.a. (nu existau pampers și nu puneai numaidecât sonda ca acum). Poate că aș fi fost mai bună ca infirmieră decât ca medic, așa m-am gândit cândva. Toate acestea le-am învățat de la personalul inferior și cu ei am legat prietenii de durată, pe care le-am apreciat foarte mult. Eram internă la spitalul Iubirea de oameni, în stagiu la maternitate. Era încă înainte de naționalizare. Era un spital evreiesc, cu doctori cu precădere evrei, moașe și surori parțial evrei. Director era dr. Ghelerter. M-am adaptat foarte repede, cu toate că programul era infernal…Read more…
Luxemburg este și o țară foarte bogată cu o economie dinamică. Fiind așa situația, populația locală de 600000 de locuitori nu poate satisface nevoile în forță de muncă, mai ales specializată. Soluția sunt faimoșii “frontalieri”, francezi, germani și belgieni care vin să lucreze la Luxemburg în fiecare zi și se întorc acasă seara. Și frontalierii reprezintă cam 50% de forța de muncă în toate domeniile, de la finanțe, construcție, logistică,uzini și până la sistemul de sănătate (al doilea element din povestea noastră). Situația asta, în timpuri de pace este una de “Win/Win” cum ar spune americanii. Luxemburg are o forță de muncă calificată plătită cu salarii mult mai mari decât în țările limitrofe, și ele profită de cetățeni cu o putere de cumpărare mai mare. Și să nu uităm taxele care ei le plătesc în țările lor respective. Dar în timp de război împotriva coronavirusului situația se schimbă. Read more…
Am scos de la Comunitate porţia de azimă care se cuvine familiei noastre alcătuite din trei membri şi am aşezat în cămară cele şase cutii cubice, albastre, decorate cu simboluri pascale şi litere ebraice, conţinând câte două duzini de foi de “maţes”, ambalate în celofan. Deocamdată cutiile sunt ferecate şi nu le voi deschide decât după ce va fi trecut seara de Seder (Ajun de Pesah) şi voi fi consumat feliile de azimă prescrise de rânduiala acesteia. Îmi place să adulmec aroma de aluat nedospit şi prăjit, să mângâi pe îndelete suprafaţa cu şiruri de denivelări care par a transmite un mesaj enigmatic, scris într-un Braille indescifrabil, să ascult pocnetul foii rupte şi să introduc între bucăţelele sfărâmate hreanul răzuit, rădăcina amară…Îmi place să urmăresc cu privirea firimiturile fine, ca nişte aripioare care se aştern pe faţa de masă sau în poala mea…Gustul azimei din copilărie, prezentă în fiecare primăvară în casa bunicilor mei adoptivi (o familie mixtă marcată de Holocaust, care mă primise de nepoată pe mine, orfană de bunicii pieriţi în Holocaust). O mâncare modestă ce preceda festinul pascal cu ouă înroşite în foi de ceapă, supă de miel cu tarhon şi beigli cu mac şi cu nucă. Read more…
La balconul Templulului Memorial al Deportaților Evrei din Cluj, ale cărui lucrări de reabilitare sunt în curs de finalizare, se va înființa un muzeu de istorie al evreimii clujene. Necesitatea și utilitatea înființării acestui muzeu s-a impus mai ales în ultimul deceniu, odată cu desfășurarea simpozioanelor anuale File din istoria evreimii clujene (şapte ediții în perioada 2011 – 2019) care au relevat, treptat, excepționala contribuție a populației evreiești la dezvoltarea culturală și economică a orașului. Deși în fiecare an s-au editat câte două volume (în limbile română şi maghiară) cu conținutul complet al conferințelor susținute, toată lumea a fost de acord că această istorie trebue să trăiască veșnic în memoria populației și că modul cel mai intuitiv pentru aceasta este un muzeu de istorie. Pe parcursul ultimilor ani, mai ales după ce s-a stabilit (din anul 2014) că la balconul sinagogii renovate se va crea un spațiu expozițional de aproximativ 200 mp, s-au vehiculat, oarecum neorganizat, numeroase păreri, idei, schițe de proiect, chiar și unele ambiții personale. Dar totul a rămas la nivelul discuțiilor și nu s-a născut un proiect implementabil, ale cărui lucrări pregătitoare s-ar fi desfăşurat în paralel cu reabilitarea sinagogii. S-a realizat totuși o prelucrare și o clasificare a arhivei comunității (ceea ce a mai rămas după Holocaust) și s-au reabilitat unele (puține) obiecte de cult care urmau să fie expuse. Dar nu exista o listă exhaustivă a materialului propus pentru expunere.Read more…
Ultima dată când am observat influenţa exercitată de stilul unui personaj sau a unui serial TV în modă a fost pe vremea când urmăream Mad Men. Fustele ample şi cardiganele scurte purtate de Betty Draper erau masiv copiate – de branduri, în pictoriale, în moda străzii, în social media. Ceva mai de curând am observat un fenomen similar când am bifat pe Netflix Forbrydelsen (The Killing), un serial polițist danez: garderoba Sarei Lund, personajul principal, părea să fie inspirația pentru toate tricotajele colecțiilor din iarna trecută. Iar cel mai recent… Well, e suficient sa va spun „Killing Eve” şi o vizualizați, la fel ca mine, pe Villanelle plutind pe străzile Parisului, într-o spumoasă rochie roz din tulle. Nu-i așa? O rochie creată de Molly Goddard, parte a colecției ei pentru primăvara 2017. Jack, aceasta e denumirea rochiei, nici măcar nu fusese pusă în vânzare la momentul lansării serialului; era păstrată în arhive. Şi uite așa, graţie unui episod, creatoarea britanică a fost propulsată în atenția unei audienţe globale. Read more…
Între 3 şi 19 august 2001 am participat la o excursie organizata în Canada, în insula Newfoundland şi peninsula Labrador, care, împreună cu Nova Scotia, New Brunswick şi alte câteva insule, fac parte din Atlantic Provinces. M-am înscris în această excursie pe urmele unei persoane, nespus de dragă, Z., cu care am fost şi în excursia de anul trecut în Pirineii spanioli. Când am întrebat-o la un moment dat ce a determinat-o să vrea să ajungă în aceste locuri, răspunsul ei, inedit ca şi dânsa, a fost „Aurora Boreală“. Nu mai reţineam atunci definiţia exactă a acestui fenomen natural, pe care, ulterior, l-am regăsit în Larousse, dar instantaneu mi-a revenit în memorie a povestea lui Fram, ursul polar, scrisă de Cezar Petrescu. De altfel, pot spune că n-am văzut Aurora, care nici nu poate fi vazută la acel timp al anului, ci doar spre iarnă, când temperatura aerului este cu mult mai scăzută. Când, în cele din urmă, m-am hotărât să plec, am constatat că biletul de avion e foarte scump şi de aceea, am dorit să mai adaug excursiei, alte câteva puncte atractive. La început, aş fi dorit să ajung cât mai departe înspre Cercul Polar, spre Iquit, localitate din Insula nordică a Canadei, numita Baffin. Read more…
Lag BaOmer este a treizeci și treia zi a numărătorii Omerului, adică a celor 49 de zile dintre Pesah și Șavuot. Această zi cade întotdeauna de 18 Iyyar după calendarul evreiesc. Anul acesta Lag BaOmer cade în 12 mai după calendarul convențional. Această numărătoare este bazată pe un ritual agricol de numărare a zilelor de la recolta de orz până la recolta de grâu. Bineînțeles, ca orice ritual care apare în Scriptură, a devenit cu timpul o obligație religioasă inclusă în cartea de rugăciuni de toate zilele, obligând fiecare evreu credincios să numere zilnic în a câta zi, de după Pesah, se află. Cu trecerea anilor, acestor zile li s-au adăugat tradiții și obiceiuri până când s-a ajuns la forma de astăzi. Cea mai importantă tradiție care s-a adăugat după secolul II e.n. este păstrarea unei forme de doliu. Printre îndatoririle acestuia se numără: interdicția tunsului și bărbieritului, organizarea nunților și petrecerilor, etc. Porunca pentru numărătoarea de Omer o găsim chiar în Tora, pe când porunca de doliu se găsește doar în Talmud (tractatul Ievamot 62:b) unde ni se povestește că Rabi Akiva avea 12.000 de perechi de elevi care au murit loviți de o epidemie cumplită, tocmai în această perioadă de numărătoare.Read more…
Gabor Rostaș, de etnie rom, era un bărbat de 70 de ani, înalt și cu o mustață stufoasă. Era internat la Clinica de Boli Infecțioase cu o hepatită severă. În primele zile de boală, când pur și simplu zăcea în pat, nu au venit vizitatori. Pe măsură ce se ameliora, în salonul în care era internat se desfășura un du-te-vino al familiei: femei mai în vârstă, mai tinere și arătoase, precum și o puzderie de copiii, nu știu dacă erau nepoții sau copiii lui. – Domnule doctor, mi s-a adresat într-o zi Gabor, vă rog să mă mutați în alt salon. Vecinul de cameră nu prea e mulțumit de mine. Cu asta sunt obișnuit, dar mai e și altă problemă, eu sunt fumător înrăit, nu pot să mă las de pacostea asta. L-am mutat într-un salon cu balcon, unde putea fuma și l-am rugat să nu fumeze în cameră. S-a ținut de cuvânt și nu a fumat în salon. Peste câteva zile starea lui s-a agravat, a intrat în comă hepatică, din care puțini se mai reîntorc la viață. Primea perfuzii cu sânge, plasmă, etc. Surorile abia mai puteau să-i prindă o venă. Într-o zi m-au rugat să le ajut, poate reușesc eu să-i găsesc o venă accesibilă. L-am dezbrăcat de cămașa de pijama și cu tamponul cu spirt îi căutam vena. Pe brațul drept am reușit în sfârșit. Deodată am văzut un tatuajRead more…
Cititorului care ridică din sprâncene a mirare, la vederea acestui titlu, îi voi divulga că aceasta era data de susținere a Examenului de Stat, în vederea obținerii Diplomei de Inginer. Susținerea se făcea în fața Comisiei de examinare și analiză a proiectului. Pe atunci eram student în ultimul an la Facultatea TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini), departamentul MUPC (Mașini și Utilaje pentru Prelucrări la Cald) din cadrul IPBv (Institutul Politehnic din Brașov). Proiectul îl predasem la secretariat conform instrucțiunilor: cu o lună înaintea susținerii, în coperți cartonate, pe care erau înscrise cu litere de bronz titlul și autorul lucrării, precum și numele îndrumătorului, prof. Constantin Wanyorek…Doar că, începând cu din 5 iunie (1967), știrile de la radio, pe care le auzeam la difuzorul din camera de cămin, erau pentru mine deosebit de îngrijorătoare: izbucnise Războiul de Șase Zile. Radio Bucureşti transmitea informaţiile furnizate de agenţiile de ştiri ale alianţei anti-israeliene (Egipt, Iordania şi Siria), conform cărora forțele lor armate se îndreaptă din trei direcții diferite către Tel-Aviv, Ierusalim și Haifa. În paralel, Uniunea Sovietică și statele socialiste satelite, care sprijineau alianța statelor arabe, rupeau rând pe rând relațiile diplomatice cu Israelul; România încă nu o anunțase. Situația părea un dezastru total: simțeam că sloganul “aruncaţi-i pe evrei în mare”, începea să capete contur… În ceea ce mă privește, îmi puneam întrebarea care ar putea fi poziția Comisiei, în conjunctura politică creată; cu toate că, teoretic, n-ar fi trebuit să existe nicio legătură.Read more…
În 15 iunie 1920, exact acum o sută de ani, s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina de primejdiile în care se afla. Era prima forță de acest gen de la înnăbușirea revoltei lui Bar Kochba de către armata romană în anul 135 e.n. Hotărârea a fost luată la congresul mișcării Ahdut Haavoda (uniunea muncii), ținut pe malul sudic al lacului Kineret, la Havat Kinneret. Ahdut Haavoda era pe atunci cea mai puternică mișcare politică din țară. Ea a dat naștere celor două mari partide de stânga, Mapai și Ahdut Haavoda, care până la urmă s-au unit. Havat Kineret era o instituție de învățământ agricol, înființată în 1908 de Asociația Sionistă Internațională la propunerea directorului ei, Arthur Rupin, pentru a-i instrui pe muncitori evrei să creeze așezări agricole permanente. Ea a devenit un centru de ideologie socialistă, muncitorească, al celui de al doilea val de imigrație. Aici a apărut ideea de kibuț, kvuța (grup), moșav și de aici au ieșit întemeietorii kibuțurilor Dgania și Ein Harod, Kvuțat Kineret, Moșav Nahalal, etc. Aici s-a pus baza marilor intreprinderi care au însoțit statul Israel de la înființarea lui: Hamașbir, Tnuva și Solel Bone. În anii 50 aici a fost o bază militară, apoi un centru de interes istoric, iar în ultimii ani este un muzeu care merită vizitat. Acolo s-a hotărât înființarea unei forțe armate care să apere populația evreiască din Palestina. Read more…
Pentru a înțelege situația politică și militară a Israelului, este absolut necesar să-i cunoaștem vecinii, cu istoria lor și atitudinea față de Israel. Acum o sută de ani, în 23 iulie 1920, la Mayssaloun (la 20 de km spre vest de Damasc) a avut loc o bătălie care a schimbat soarta Orientului Mijlociu. Ea s-a dat între două armate inegale: trupele Regatului Arab Sirian, o armată nedotată și neinstruită, formată din felahi (țărani) și armata franceză a levantului, dotată cu cel mai nou armament și cu militari excelent instruiți. Siria s-a predat, iar Franța a instaurat mandatul care i-a fost acordat la Congresul din San Remo în aprilie 1920, în urma acordului Sykes-Picot din 1916. Sirienii au încercat să se opună, mai ales pentru că francezii intenționau să înlăture guvernul existent, dar fără succes. În fruntea Siriei se afla regele Faisal I, dar el nu a domnit nici măcar patru luni, fiind înlăturat de francezi. Era al treilea fiu al lui Hussein Bin Ali, Șeriful și apoi emirul orașului Mecca, numit de otomani. El aparținea tribului Hașem. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
