Amintire cu Tibi Holan din timpul războiului

Nu am de gând să povestesc despre cruzimile sadice ale unor călăi, nici despre chinurile cauzate de ei. I‑aș evoca nemeritat. Fiind o fire optimistă, îmi concentrez amintirile nu în jurul suferințelor trăite, ci al întâlnirilor cu Oameni, cu “ O” mare. Mă refer la Oameni care nu s-au lăsat ațâțați la ură rasială, oricât de eficientă ar fi această armă. Se știe că majoritatea oamenilor e cât se poate de credulă și devine înverșunată și plină de ură atunci când e acuzat un grup nevinovat de oameni pentru toate nenorocirile momentului. Pe cei care rezistă ațâțării și rămân umani (deși uneori chiar profesia lor îi îndoctrinează în acest sens) mă simt obligată să-i evoc. Lor le voi dedica povestirile, toate adevărate. Înainte de a-mi depăna amintirile despre “Oameni”, iată o altă întâmplare cu Tibi Holan, vărul meu. Aceasta premerge cu aproape un an povestirea anterioară despre “nyomortanya” (https://baabel.ro/2020/10/caminul-tibi-holan-zis-nyomortanya/).Suntem în iulie sau august 1944 la Budapesta, într-o casă cu stea galbenă aflată pe Str. Szív nr.14. După săptămânile petrecute la poliția din Cluj, mi-am găsit o relativă liniște aici, la familia Bernáth, care mi-a oferit un cămin. Read more…

Oameni cu “O” mare (I)

După prima mea povestire m‑am bucurat de foarte multe reacții, primite atât direct, cât și prin comentarii. Emoția multor cititori cred că se explică prin faptul că era vorba despre oameni pe care i‑au cunoscut, adesea chiar foarte bine. De acum încolo, probabil, nimeni nu va mai recunoaște pe eroii mei. Aș fi cât se poate de fericită dacă ar fi altfel. Îmi dau seama că șan­se­le ca cineva să‑i recunoască sunt minime. Eu nu voi putea oferi informaţii, nici măcar numele lor, întrucât nici eu nu le‑am știut vreodată. Este vorba de acei oameni, întâlniți de‑a lungul per­se­cu­ții­lor suferite, care nu s‑au lăsat ațâțați la ura rasială și uneori chiar și-au asumat riscuri pentru a putea ajuta pe cei prigoniți. Față de acești Oameni – notându‑i cu “O” mare – simt un respect deosebit și, pentru ajutorul oferit de către unii dintre ei, și o mare recu­noș­tin­ță. Recunoștința e nemărginită și profundă în special față de unul, căruia i se datorează viața mamei și a mea. Dar nu numai. El a făcut posibil să am parte de o viață de familie fericită, să vină pe lume fiica mea, nepoții și strănepoții mei. Nu doar m‑a salvat, dar a și dat sens vieții mele. Recunoștința se adâncește și mai mult când mă gândesc la acele milioane de copii, tineri și adulți care ar putea trăi azi, dacă nu li s‑ar fi furat dreptul de a se naște.Read more…

Revoluţia anti-Trump a 75 de milioane de americani

“Tonight, the whole world is watching. I believe at our best America is a beacon for the globe. And we lead not by the example of our power, but by the power of our example. Joe Biden, 7 Noiembrie, 2020 – Delaware. Astăzi, 8 noiembrie 2020, la ora 8.25 dimineață, ora Californiei, în Los Gatos, m-am simțit ca în Decembrie 1989 la Cluj. Singur îmi spun: “Comparația este abruptă. Nu e același lucru.” Da, nu e același lucru pentru istorie, dar pentru mine este același lucru. Mi-am dat seama că e gata…E ca și atunci când, în timpul Revoluției, am auzit că l-au prins pe Ceaușescu. Urma emoțiilor de atunci împreună cu cele de acum îmi provoacă aceste comparații poate exagerate pentru unii. James Madison a spus că dacă oamenii ar fi îngeri, guvernul nu ar fi necesar. (James Madison a fost unul din autorii Constituției SUA și al patrulea președinte al SUA). Din fericire, sistemul “checks and balances” a funcționat în ultimii 4 ani. Dacă nu funcționa, Trump reușea să facă mult rău și să semene din ce în ce mai mult cu un dictator. A încercat mult sa erodeze si acest sistem, prin plasarea de persoane fidele, total partizane în ramura judiciară. Trump a apărut pe scena politică în 2015.Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: despre filatelie

Filatelia este unul din hobby-urile cele mai răspândite. Dar ce este filatelia? Este studiul timbrelor poştale şi istoria poştei. Printre primele transporturi poștale se numără cele făcute cu porumbei, cai, curieri, poștalioane, Ballon Monté, poșta maritimă, poșta prin cale ferată, poșta prin navele aeriene Zeppelin și la urmă transportul prin avioane. Fiecare sistem de transport poștal a fost folosit în diferite epoci ale istoriei. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea au fost amenajate hanuri poștale pentru vizitii și călători. De aici plecau poștașii călărind și ducând poșta, care la sosire era anunțată cu trâmbițe.Read more…

Un OM între oameni

Cu aceste cuvinte s-a încheiat comentariul unui membru al Comunităţii Evreilor din Cluj, atașat postării pe Facebook de către Andrea Ghiţă, în amintirea celui care a fost prof. Nicolae Kallós, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani. A fost declicul care a declanșat impulsul de a așterne pe hârtie, în câteva rânduri, amintirile trezite în mintea mea, legate de acest adevărat OM. Personal, l-am cunoscut târziu, după ce a fost ales președinte al Comunității Evreilor din Cluj și o bună perioadă de timp au ajuns la mine doar ecourile echidistanței, răbdării și înțelepciunii cu care acționa, luând cele mai potrivite hotărâri, spre binele comunității în fruntea căreia se afla, câștigând întregul meu respect, simpatie și considerație. Formația klezmer a comunității a luat ființă, la inițiativa și sub conducerea prof. Vasile Socea, în februarie 2002, când președinte al Comunității era dl. prof. Gavrilă Goldner, care ne-a sprijinit cu mult entuziasm în acțiunile noastre. Peste ani, dl. prof. Kallós și-a exprimat în public regretul că această formație nu s-a constituit mai devreme, în timpul mandatului președinției dumnealui. Am făcut această precizare pentru că în rândurile de față mă voi referi la relația specială pe care am avut-o, eu personal și întreaga formație klezmer cu omul de suflet Nicolae Kallós. Read more…

Ce urme lasă studiile? (I)

Nu mă refer la “urme” în educație sau cunoștințe. Ar fi o întrebare mult prea dificilă pentru a ști să răspund. Nu… Mă refer la urme lăsate în memorie și suflet, urme care nu se șterg nici după foarte multe decenii. Mi-am început studiile la primul nivel în 1933, la grădinița Mon­tessori din Cluj, condusă de Serena Hamburg. Ea funcționa la re­nu­mi­ta adresă: Str. Elisabeta (azi E. Racoviță) nr. 12. Ce anume i-a asi­gu­rat „fai­ma”? Fap­tul că în ve­cini, la nr 10, stătea co­le­ga mea de gră­di­ni­ță Marianne Judovics, cunoscută de toată grădinița. Nu numai ea, ci toate fetele erau drăguțe, dar și mai mult mi-au plă­cut băieții. Mă uitam cu plăcere în special la unul dintre ei, Bandi Borsai. Îmi plăcea teribil cum o asculta cu ochii larg deschiși pe Serena poves­tind. Se pare că sen­ti­men­tele mele erau împăr­tă­și­te, căci într-o zi, ve­nind spre casă după ore­le de studiu, i-am co­mu­ni­cat mamei că tre­buie să mă întorc la ora şapte seara. Apoi am mai lămurit lucrurile. Că nu la gră­di­ni­ță, ci la Opera Maghiară, că nu toți, ci doar Bandi și cu mi­neRead more…

Moses Wilhelm Shapira, savant sau șarlatan?

Moses Wilhelm Shapira a fost un personaj pitoresc și controversat – unii l-au admirat, mulți l-au denigrat. A fost un mare savant și arheolog? Sau a fost un falsificator fără scrupule? Despre el s-au scris articole și cărți, s-a făcut chiar o expoziție la Muzeul Israel. Despre primii 25 de ani ai vieții sale se știe foarte puțin, doar că s-a născut în 1830 la Kamenețk-Podolsk (azi Ucraina), într-o familie evreiască. În 1856 a plecat spre Ierusalim, iar pe drum, la București, s-a convertit, devenind luteran. Aș fi vrut să aflu mai multe despre studiile lui și despre motivul convertirii, dar nu se cunosc amănunte. La Ierusalim s-a alăturat comunității anglicane, reunite în jurul bisericii Christ Church. La început a condus prăvălia de suveniruri a bisericii, iar în 1861 și-a deschis propria prăvălie în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt. S-a căsătorit cu o infirmieră protestantă și a avut două fiice, dintre care cea mică a devenit mai târziu scriitoare. Romanul ei autobiografic, Fetița din Ierusalim, publicat sub pseudonimul Myriam Harry, este una din sursele mele de inspirație. În ochii fetiței, prăvălia tatălui ei era o lume magică. Read more…

Tăria de caracter a înaintașilor

Rămâne o enigmă cum și, mai ales, de ce străbunicul meu de limbă maternă germană primise prenumele Árpád? Se născuse cu patru ani înainte de acordarea egalității în drepturi evreilor, ca urmare a legii propuse de contele Gyula Andrássy, premierul Ungariei. Prin alegerea acestui nume, părinții săi au dat expresie identificării familiei cu limba și cultura maghiară. Árpád era proprietarul și directorul cotidianului Temesvarer Zeitung. Îi păstrez permisul de călătorie cu fotografie și semnătura titularului, permis legat în piele de culoare castanie, emis în 1915. Îi conferea drept de călătorie la clasa I-a, cu tarif redus, la Căile Ferate Regale Ungare (MÁV). Conform ștampilei purpurii, permisul anual era valabil pentru „toate liniile”. Árpád și-a înscris cei patru fii la un liceu de limbă maghiară, după care și-au urmat studiile universitare la Budapesta. Legendele de familie înregistrează rareori povești despre străbunici și acelea, de obicei. cu puține date personale. Arborele genealogic, dacă este întocmit de vreun membru mai activ al familiei, cuprinde șase-șapte generații. În cazul decendenței nobiliare, rădăcinile se întorc în Evul Mediu, dar sunt rememorate mai ales acțiunile de luptă și de vitejie ale strămoșilor, caracterul înaintașilor de obicei nu este transmis posterității. Tocmai de aceea cred că este important să relatăm tot ceea ce se mai poate salva din istorisirile generațiilor de demult.Read more…

1961 – Două săptămâni în Uniunea Sovietică

Se împlinesc 60 de ani de la prima mea excursie în afara României, despre care nu pot spune că nu am amintiri frumoase. Trecuseră 20 de ani de la deportarea în Transnistria și dacă s-a ivit ocazia de a face o astfel de excursie, am primit-o cu mare plăcere. Atunci ca și acum cred că îmi datorez viața armatei sovietice care ne-a eliberat și le sunt recunoscătoare acelor soldați care au venit cu căruțe, prost echipați, dar cu un entuziasm și eroism insuficient apreciat azi. Cred, de fapt sunt convinsă că mă veți eticheta ca nostalgică, dar și cu acest risc vreau să vă povestesc amintirile mele, cu bune și cu rele, despre cele două săptămâni petrecute în 1961 la Kiev, Leningrad și Moscova. Soțul meu făcuse o excursie la Moscova cu Uniunea Scriitorilor, cu trei luni înaintea mea, și el a insistat să merg și eu cu ONT. Excursia nu era scumpă și eu am acceptat cu multă plăcere. Știam deja multe despre ororile stalinismului din URSS, despre procesele „halatelor albe”, despre „gulag” și îl cunoscusem chiar pe renumitul scriitor și regizor Iakob Sternberg, (cel care a descoperit-o la Cernăuți pe artista Sidi Tal). El fusese deportat câțiva ani în Siberia. În timpul vizitei sale la București, în 1956, el ne-a povestit ce au suportat scriitorii evrei, și nu numai ei, în perioada stalinistă. Îl citisem pe Ehrenburg și alte cărți apărute în perioada „dezghețului” și totuși am acceptat cu bucurie această excursie. Nu eram supărată pe soldații care ne-au eliberat, nici pe țara aceasta imensă și pe locuitorii ei. Voiam pe cât posibil să văd cel puțin cele trei orașe-emblemă pe care mi le oferea excursia. Read more…

S-a stins din viaţă Ruth Dayan

Ruth Dayan, a decedat vineri, 5 februarie 2021, cu doar o lună înainte de a împlini 104 ani. Prima soţie a lui Moshe Dayan a fost o femeie extraordinară, iubită și apreciată, un exemplu de patriot adevărat și o personalitate independentă, plină de iniţiativă şi, mai ales, înțeleaptă. Părinții ei au făcut aliya la începutul secolului XX. Tatăl ei, avocat, era originar din Ucraina, iar mama, profesoară, era din Chișinău, din familia Kalimner. Am putea spune că Ruth Dayan avea și rădăcini românești. Familia a sosit la Rișon Lețion unde erau foarte mulți români și mai sunt și astăzi. În anii 1930, după ce a absolvit Gimnazia Ivrit din Ierusalim, Ruth şi-a continuat studiile la școala de fete din Nahalal, în Galileea. Acolo l-a întâlnit pe tânărul Moshe Dayan cu care s-a căsătorit în 1935. Au rămas împreună până în 1972 când au divorţat şi Moshe s-a recăsătorit. Read more…

Alegeri în Israel. Variante posibile de alcătuire a guvernului.

În martie 2021 cetățenii israelieni vor participa la alegerea unui nou guvern. La următoarele alegeri parlamentare participă un număr record de partide, din dreapta și stânga eșichierului politic. De regulă, opiniile partidelor se deosebesc mai puțin prin considerente ideologice (deși și acestea există), cât prin poziția pro Bibi sau rak lo Bibi (numai nu Bibi), “Bibi” fiind premierul Benjamin Netanyahu, șeful partidului Likud. În rândurile care urmează mi-am asumat dificila obligație de a prezenta cititorilor alegerile anului 2021 din Țara Sfântă. Pro Bibi sau rak lo Bibi (numai Bibi să nu fie)? Interesant că personalitățile cu vederile cele mai aprige în opțiunea rak lo Bibi sunt foști colaboratori apropiați ai actualului premier! Astfel, Benny Gantz, șeful partidului Kaḥol Lavan, ministrul apărării din actualul guvern de coaliție, a primit gradele de șef de stat major, de la Bibi personal. Yair Lapid, șeful partidului Yesh Atid, a fost ministrul de finanțe în guvernul Bibi. Gideon Sa’ar, șeful partidului Tikva Hadașa a fost membru al partidului Likud, șef de cabinet la Bibi. Avigdor Liberman, șeful partidului Israel Beiteinu a fost ministrul apărării în guvernul Bibi și pe vremuri discipolul acestuia. Naftali Bennett și Ayelet Shaked, conducătorii partidului Yamina au fost și ei miniștri în guvernul Bibi. Îl adaug aici și pe Ron Huldai, primarul orașului Tel Aviv, șeful partidului nou in înființat HaIsraelim (Israelienii).Read more…

Registrul din veacul XIX, retras de la licitaţia din New York, ar fi exponatul central al muzeului evreilor din Cluj – interviu cu istoricul Ladislau Gyémánt

În 15 februarie 2021, revista Baabel relata despre scoaterea la vânzare, de către casa de licitaţii Kestenbaum&Company, din Brooklyn, N.Y. a manuscrisului Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, din Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Comunitatea Evreilor Cluj-Napoca – în calitate de comunitate supravieţuitoare şi succesoare de drept a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Clujul dinainte de Holocaust – a contestat licitaţia, invocând că este vorba de un obiect dispărut în timpul Holocasutului care a fost însuşit de persoane neidentificate până în prezent, în mod ilegal şi, în consecinţă este un bun furat, care intră sub incidenţa prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din anul 1947, precum și ale Declaratiei de la Terezin, din anul 2009, Din fericire diligenţele comunităţii evreieşti clujene, puternic sprijinite de World Jewish Restitution Organization, s-au soldat cu retragerea Pinkasului de la vânzare. Ladislau Gyémánt, fondatorul Institutului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi directorul acestei instituții timp de 22 de ani, autor a numeroase cărţi şi articole în domeniul istoriei evreilor transilvăneni, consideră că Pinkas Klali d’Chevra Kadisha din Klausenburg poate constitui exponatul cel mai valoros al viitorului muzeu evreiesc din Cluj.Read more…

Valută forte, animale de rasă, împrumuturi externe, arme, tehnologie în schimbul emigrării evreilor

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu un fel de miracol pentru evreii din România, comparat cu genocidul european. Majoritatea evreilor din Vechiul Regat și din Transilvania de Sud au supraviețuit ocupației germane, Holocaustului și regimului fascist antonescian. Conform recensământului din 1945, numărul acestora s-a ridicat la cca 350.000 de suflete. Încă din 1946, cu concursul organizației evreiești Aliyah Beth Mossad din Palestina aflată sub mandat britanic și cu aprobarea autorităților române, au plecat spre Palestina câteva vase cu emigranți evrei. Odată cu înăsprirea măsurilor împotriva imigrației evreiești ale autorităților britanice, din 1947, transferul emigranților evrei a continuat pe cale terestră prin Iugoslavia, Bulgaria și Ungaria. A urmat un blocaj total al emigrării evreiești până la 11 iunie 1948, când România a recunoscut noul Stat Evreu și o misiune diplomatică israeliană a luat ființă la București. În această perioadă noile autorități comuniste au dus o campanie dură împotriva sionismului, asimilat cu „o armă imperialistă veninoasă” sau cu „o forță fascistă și reacționară”. În 1958, odată cu dezghețul stalinist și începutul consolidării comunismului românesc sub bagheta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, politica regimului comunist român a devenit foarte permisivă față de emigrarea evreilor în Israel. Totul a început cu lipsa cronică de valută a Republicii Populare România…Read more…

Cine va conduce Israelul în următorii ani?

Cei peste șase milioane de israelieni cu drept de vot au fost chemați la urne pe 23 martie a.c. pentru a patra oară în ultimii doi ani, pentru a încerca din nou să formeze un parlament și un guvern care să conducă țara în următorii ani. Lucru dificil pe de o parte datorită faptului că Israelul se confruntă cu numeroase probleme interne și externe, pe de altă parte, din cauza sistemului electoral care duce la fărâmițarea voturilor din cauza marelui număr de partide care pot intra în parlament, pragul fiind destul de mic, de 3,25 la sută. Deși lupta antiCovid se dovedește un succes pe care actualul premier, Benjamin Netanyahu și-l atribuie, fiind unul din instrumentele campaniei lui electorale, o parte din israelieni îl contestă, inclusiv unii din foștii lui parteneri de coaliție care vor o schimbare. Și dacă în anii trecuți, opoziția de centru-stânga a făcut campanie sub lozinca ”guvern fără Netanyahu”, acum două formațiuni de dreapta –Yamina și Noua Speranță – au preluat aceeași lozincă.Read more…

Aplauze (virtuale) pentru Liana Tauberg şi „familia ei (nu doar) muzicală”!

Astăzi simt nevoia să scriu despre un eveniment pe care – ca mulţi alţii – l-am vizionat online; mai bine spus, la două luni de când a început difuzarea online, graţie adresei de facebook pe care am primit-o şi pe care o împărtăşesc, cu bucurie, tuturor celor ce ar avea dorinţa de a o accesa pentru a asista comod, „din fotoliul telespectatorului”, la un eveniment de excepţie: Ziua Culturii Naţionale – 15 ianuarie 2021. Gazdă a fost primitorul Centru Cultural Buftea, prefaţarea fiind făcută de maestru Robert Nagy, cel pe care îl redescoperim deja de câţiva ani ca manager al Centrului şi, desigur, ca organizator şi inspirat „purtător de cuvânt” al culturii sub diversele ei faţete…Ideea, concepţia şi realizarea acestui spectacol ce reuneşte muzică, poezie, artă vizuală (fotografie) şi mult, mult sentiment, aparţin unui medic pentru care violon d’Ingres este – aţi ghicit! – cultura în toate ipostazele ei şi, mai ales, în cea a vibraţiei apropierii sufleteşti. Read more…

Poveste din cartierul de sud

În cartier lucrurile își aveau rânduiala lor. La fel și oamenii, încă de cum veneau pe lume. Cu cât așteptau mai multe trăsuri în fața bisericii, la botez, cu atât se știa că pruncul aparține unei familii de viță nobilă, iar calea în viață îi va fi ușoară, căci fusese deja netezită de generațiile de dinainte. La fel stăteau lucrurile și la căsătorie. La fel și la înmormântare. În seara aceea murise domnul Petőfi, angrosist și comerciant, una din personalitățile orașului. Dumnezeu nu îl blagoslovise cu copii, dar nici nu îl amărâse cu vreo nevastă, așa că domnul Petőfi fusese toată viața holtei și liber ca pasărea cerului. Nici prea cheltuitor nu fusese, iar acum lăsa toată averea-i frumușică prin testament în custodia Bisericii locale. Domnului Petőfi i se cuvenea așadar o înmormântare pe cinste. Nu cu trăsura cu doi cai, ca muritorilor de rând. Nici dricul cu patru, ca în cazul funcționarilor de stat. Domnului Petőfi i se cuvenea o înmormântare clasa întâi.Read more…

Soarele s-a oprit în loc = eclipsă solară (!?)

Dacă ne referim, de exemplu, la binomul științific Arheologie-Biblie, multe dintre descoperirile arheologice au avut la bază cercetări efectuate ca urmare a anumitor „indicatii” consemnate în textul biblic, descoperiri care az confirmat poziționarea istorică a unor evenimente sau identificarea unor persoane. Subiectul prezentat în continuare este focalizat pe comentarea minunii realizate de Creator, la momentul și locul potrivit – Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua – , explicația științifică a fenomenului astronomic fiind o eclipsă solară, aspect în premieră pe scena biblică. Doar că, de această dată în subiectul prezentat în continuare și prevăzut cu titlu interogativ, binomul Știință-Biblie a produs inițial o ”informație științifică valoroasă”, care și-a găsit și mulți ”adepți”; ulterior însă, informația-”bombă” s-a dovedit a fi discutabilă. Prezentarea subiectului ce urmează a luat în considerație că cititorii Revistei Baabel pot fi ”martori” ai unor opinii diverse care nu au întotdeauna un numitor comun.Read more…

Două hagade deosebite: Hagada din Sarajevo și Hagada Kaufmann

Soțul meu colecționa Hagade și printre ele se află și facsimilele unor exemplare foarte valoroase. Cu ocazia vizitei unui prieten din străinătate care dorea să le vadă, le-am privit și eu cu mai multă atenție și printre ele am găsit două cu totul speciale: facsimilele foarte reușite ale Hagadei din Sarajevo și ale Hagadei Kaufmann. Precum se știe, Hagada este cartea care stabilește ordinea ritualurilor din Seder Pesah (prima seară de Paște). Citirea Hagadei la masa Seder este o împlinire a poruncii scripturale adresate fiecărui evreu de „a spune fiului său” despre eliberarea evreilor din robia egipteană. Deși articolul s-ar fi potrivit mai bine de Pesah, nu cred că greșesc prea mult scriind pe această temă, chiar dacă acum sunt subiecte de actualitate, mult mai importante. Am pregătit acest subiect și nu aș vrea să-l amân. Facsimilul Hagadei din Sarajevo, aflat în biblioteca mea, este o carte deosebit de frumoasă, editată la Belgrad în 1962.Read more…

Pot purta mai mult de 3 culori în tinută?

Daca ați avut vreodată curiozități legate de cum vă puteți construi ținute mai colorate, am convingerea că inevitabil, la un moment dat, aţi dat peste această regula cvasi-obligatorie şi cvasi-restrictivă: nu purtăm mai mult de 3 culori intr-o ţinută! De ce tocmai aceasta cifra 3? Ce se întâmplă dacă nu respectăm această regulă? Suntem condamnate pentru eternitate să ispășim o pedeapsă? Ni se pune o ştampilă a prostului-gust?Nu cumva, aşa cum există excepții de la unele reguli şi modalități de a încălca altele, putem totuși găsi opțiuni de a ne îmbrăca multicolor, cu bun gust, armonios şi cool? Iar dacă această regulă de 3 culori apare şi se aplică şi în alte domenii, nu doar în vestimentație, trebuie să aibă un motiv bun, nu-i aşa?Read more…

Pe aripile vântului

Se prea poate că numele dat la naștere talentatului, chipeșului și bravului László Steiner să nu vi se pară cunoscut. Dar pe Leslie Howard îl știu toți cei care au văzut vestitul film Pe aripile vântului. Fiul unui evreu din Ungaria (Ferdinand Steiner), Leslie s-a născut la Londra, imediat după emigrarea părinților și a fost botezat László, nume care îi figura și în actele militare. Iar când în Portugalia, în timpul unei misiuni de propagandă din 1943 i s-a spus că părea întruchiparea absolută a bărbatului englez (cu alură britanică chiar și în filmul Pe aripile vântului), actorul a spus zâmbind: “I suppose we do not have to tell them that I began as a Hungarian.” (Presupun că n-ar trebui să le spunem că de fapt mi-am început viața ca maghiar.). Și-a schimbat numele în mod oficial doar la vârsta de 27 de ani, după cum reiese din The London Gazette din 5 martie 1920. Read more…