În anii ’70 am fost implicat într-unul din cele mai spectaculoase proiecte realizate în Dacia Felix: Platforma de foraj marin Gloria, pentru care am conceput Platforma Gloria a fost prima platformă de foraj marin din România, folosită în operaţiuni de obținere a ţiţeiului şi gazelor în apele Mării Negre.Instalația de Prevenire a Erupțiilor…Platforma de foraj marin “Gloria”, prima de acest fel construită în România, era una de tip autoridicătoare cu patru picioare cu zăbrele din material tubular, realiazată după licenţa unei companii americane (Offshore Co, SUA). La construcţia platformei, în Şantierul Naval Galaţi, au fost utilizate echipamente ale unor unităţi din Galaţi, precum şi de la alte unităţi industriale din ţară, în primul rând de la Uzina 1 Mai din Ploieşti care a furnizat instalaţia de foraj.Read more…
Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…
Într-o zi, plimbându-mă prin oraș, am găsit o carte aruncată. În ultimii ani oamenii se descotorosesc de cărți care ocupă mult loc și oricum, cred ei, toate informațiile se pot primi prin internet. Dar aceasta era o carte veche, o raritate. În această carte (1), publicată în 1940, Alfred Worcester, fost profesor la Harvard, susține că datoria noastră primordială ca medici este să ușurăm suferințele bolnavilor în vârstă și să le îmbunătățim calitatea vieții, acest țel fiind chiar mai important decât prelungirea vieții lor. Prelungirea vieții trebuie să fie condiționată de dorința lor de a trăi. Bolnavii terminali, muribunzi, trebuie să-și termine zilele în mijlocul familiei și cu cât mai puțină suferință. Oare de atunci s-a schimbat ceva în atitudinea medicilor față de bolnavii terminali? Și dacă da, spre bine sau spre rău? Răspunsul este complex și nu este clar nici specialiștilor în materie de psiho-geriatrie sau oncologie, medici care se ocupă frecvent de îngrijirea bolnavilor terminali. În următoarele rânduri voi aborda acest subiect de o importanță majoră, bazându-mă mai mult pe bunul simț al unor medici condeieri și nu pe date științifice.Read more…
Fără COVID19 nu cred că aş fi făcut acest interviu cu prietena mea Liana Monica Deac (n. Costescu), colegă de şcoală primară, gimnaziu şi liceu. Deşi noi, colegii de clasă de la Colegiu Naţional Emil Racoviţă, promoţia 1971, ne întâlnim foarte des (practic lunar) la un taifas în jurul mesei dintr-un local clujean, niciodată nu am discutat cu Liana despre profesiunea ei, la fel cum nici cu ceilalţi colegi de clasă nu abordam acest subiect pentru că aceste întâlniri sunt incursiuni dătătoare de energie pe Planeta LER (https://baabel.ro/2016/06/noi-cei-de-pe-planeta-l-e-r/) . Iar pe acea planetă specială, Liana era o elevă zurlie, tonică, plină de energie. Acum, de când cu COVID19, am ajuns să aflu despre ea lucrurile pe care nu le-am cunoscut vreme de…cinci decenii! Liana îmi trimite zilnic, cu conştiinciozitate, informarea curentă despre starea epidemiei din ţară, însoţită de opiniile şi sfaturile specialistului. Liana Monica Deac este doctor în medicină şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Sănătate Publică, departamentul de Epidemiologie. Şi-a făcut doctoratul în domeniul infecţiilor nosocomiale şi a publicat un număr mare de lucrări ştiinţifice şi mai multe cărţi de specialitate, dintre care câteva adresate publicului larg. Read more…
Tradiția din seara de ”Seder” (=ordine) este lectura ”Hagadei”, povestirea ieșirii lui Israel din Egipt. Lectura ”Hagadei” este obligatorie. Fiecare evreu trebuie s-o înțeleagă. De aceea ea este cea mai tradusă carte de iudaism. Există câteva traduceri și mai multe ediții în limba română, cea mai recentă fiind făcută de scriitorul Baruch Tercatin din Tel Aviv, însoțită de un comentariu al său și de un comentariu al rabinului Menachem Hacohen, precum și bogat ilustrată, apărută acum doi ani la editura Hasefer din București. Asupra altor traduceri și ediții, subsemnatul am publicat un articol în revista ”Baabel” acum câțiva ani. Masa de ”Seder” este organizată la fel, în fiecare an. Lectura ”Hagadei” începe cu cele patru întrebări, puse de cel mai tânăr dintre comeseni. Prima întrebare este: ”Ma niștana halaila haze mikol haleilot?” (în traducere liberă: Cu ce este diferită această noapte de toate celelalte nopți?). Lectura ”Hagadei” este răspunsul la aceste întrebări. Tradiția este, că dacă la masă nu participă nici un copil, întrebările să fie puse de un om adult. Uneori, ele sunt puse de comeseanul cel mai vârstnic, un om bătrân. Dacă un om este singur la masă, el trebuie să-și pună întrebările sie însuși. Așa cum poate. Pentru că trebuie să se întrebe el însuși, pe el însuși, cum a fost realizată ieșirea din Egipt, din casa robiei, datorită lui Dumnezeu.Read more…
Bucătăria de iarnă era confortabilă și primitoare în toate anotimpurile.Un pat mare în fund de tot, cu o ladă pentru așternuturi vopsită în vișiniu, pe care se aflau tot felul de mărunțușuri. Foarfeci, ochelari, aparatul de radio cu baterii și un ceas de masă Slava, vișiniu și el. Pe stânga, imediat după ușă, o masă iar deasupra ei rafturi pe care se aflau esența de rom și de vanilie, condimente și niște poze vechi, cam răsucite și coapte de soare. Pe dreapta, soba cu cuptor și margini argintii, date cu bronz. Vara tăcută și misterioasă, iarna bolborosind, trosnind și aruncând umbre pe pereți, pe care le urmăream cu privirea până mă apuca somnul. Deasupra sobei, hârtie înflorată cumpărată de la cooperativă, prinsă cu pioneze ca să protejeze peretele. Se înlocuia de două ori pe an: înainte de Paști și de Crăciun.Read more…
Evenimentele curg cu mare viteză, ceea ce înseamnă că nu avem timpul și informațiile necesare să fim permanent la zi cu toate aspectele pandemiei. Este dificil să extragem adevărul din noianul de știri false venite cu virusul acesta atât de contagios. Ce veți citi mai jos are la bază ce am scris ”la cald”, în urmă cu două zile, atunci când a început să circule ceea ce acum aflăm că s-ar numi ”Programul Vacanța Mare”. Dincolo de conotația titlului, vrem să aflăm ce este el. Ce înseamnă acest program ? Este un set de măsuri de ”relaxare”, de după izolarea impusă de pandemie. Indiferent de unde ar proveni acest set de măsuri, înclin să cred că el reprezintă o parte dintr-o variantă de lucru care a stat pe masa ”comisiei științifice” sau cum s-o numi acel grup de lucru care fundamentează ulterioarele decizii politice. În sprijinul acestei idei vine și o informație, căreia îi pot da credit și aș înclina să o cred, din care aflu că acest program ar fi fost în discuție încă din luna februarie, probabil ca urmare a procesului consultativ lansat de Ministerul Sănătății spre institutele de specialitate.Read more…
Marea speranță a unei părți importante a evreilor din Europa, care a izbucnit ca un semn divin îndelung așteptat, s-a năruit brusc odată cu moartea lui Theodor Herzl. Acest om cu înfățișare majestuoasă, care a străbătut ca o cometă cerul sângeriu al soartei evreiești din Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, a plecat dintr-odată, în plină putere, luând cu el o parte din visurile pe care le-a inspirat poporului său. Organizația pe care a creat-o a fost prima care și-a propus ca țel adunarea tuturor evreilor din lume în jurul unui obiectiv profan și unui drapel. Statul Evreu, o realitate de mult și de multe ori distrusă, a devenit crezul prin care Herzl, cu statura lui regală, cu spiritul lui vizionar și cu dedicația sa nestrămutată a reușit să reînvie și să aducă în actualitate un ideal nicicând abandonat de fii poporului rătăcit în răspândire, acela al întoarcerii în Țara pentru care au încheiat un legământ indisolubil cu Creatorul, pe care ei l-au descoperit, primii. Theodor Herzl s-a născut în primăvara anului 1860. A publicat ”proiectul” său vizionarDer Judenstaat (Statul Evreu) în 1896, la 36 de ani. A înființat Organizația Sionistă Mondială (WZO) în 1897, la Basel, la Primul Congres al Organizației. A impus în politica mondială și în atenția Marilor Puteri prioritatea înlăturării persecuției evreilor, prin recunoașterea drepturilor istorice ale poporului evreu la patria sa ancestrală Ereț Israel, redenumită PalestinaRead more…
Nu credeam că voi scrie vreodată despre această amintire din viața mea, dar cred că merită povestită celor mai tineri, pentru că odată în viață te poți întâlni cu o dezlănțuire a naturii cum a fost viscolul din 1954. Nu am prevăzut momentul când îmi voi aminti de el. Și iată că nu iarna, ci în miez de primăvară m-am apucat să scriu despre viscol. Pe atunci a avut un impact general pentru toată România, ca acum pandemia, dar a ținut foarte puțin. Circulația trenurilor a fost paralizată și puținele mașini care erau atunci, fie că erau întroienite pe drum, fie că nu circulau. Viscol a fost în toată țara, dar nu cu violența celui din București. Recent am lăsat din greșeală fereastra deschisă în timpul nopții. M-am trezit, cred că era din cauza frigului și mi-am amintit de acest viscol teribil și de unele întâmplări legate de el. Am mai spus că sunt foarte sensibilă la frig și dacă undeva se află o sobă caldă prin preajmă sau un calorifer, instictiv stau cu spatele lipit de el ca să mă încălzesc. Am rămas cu această nevoie de căldură ca rezultat al frigului înmagazinat în timpul deportării. Acasă, la Câmpulung, nu mi-aduc aminte să fi fost viscole.Read more…
Conceptul „urii de sine” datează practic din secolul al XIX lea, când în Germania s-a accelerat procesul de asimilare al evreilor tradiționali și a existat o dispută aprigă între comunitatea ortodoxă și cea neologă din Breslau. Primul om de cultură autentic care a omologat conceptul „urii de sine evreiești” a fost Otto Weininger, în cartea sa Sex și caracter. El a fost de altfel un evreu vienez convertit, membru tipic al elitei intelectuale evreiești asimilante din capitala Imperiului Habsburgic, care în mod eronat a crezut că distanțarea de propria origine va legitima drepturile depline ale evreilor asimilanți de a fi cetățeni și oameni de cultură de rang egal. Conceptul a intrat practic în metabolismul cultural european în 1930, odată cu apariția renumitei cărți Jüdischer Selbsthass, scrise de renumitul filosof, tot iudeu de origine, Theodor Lessing. Culmea este că însuși Lessing a fost asasinat de agenți naziști, imediat după venirea lui Hitler la putere. O altă falie în cadrul evreimii europene dinaintea celui de al Doilea Război Mondial a fost cea dintre evreimea occidentală, puternic integrată și asimilată, cu o majoritate neologă și evreimea tradițională din estul Europei, mult mai numeroasă și săracă, unde ortodoxia și hasidismul erau încă majoritare.Read more…
De peste o jumătate de veac, poziția diplomatică constantă a Israelului constă în lipsa confirmării sau a infirmării posesiei de arme nucleare. Această ambiguitate, abil întreținută de toți liderii israelieni, și unul dintre cele mai păzite secrete din lume reprezintă parte din războiul de influență regional, respectiv cel psihologic pe termen lung, dintre statele arabe radicale, Iran, organizațiile teroriste – precum Hamas, Hezbollah, ISIS – pe de-o parte, și Statul Evreu, pe de alta. Cei peste 60 de ani, de când se presupune că Israelul ar avea arme nucleare, au confirmat succesul incontestabil al acestei atitudini bivalente, de descurajare subtilă a unui atac arab concertat de proporții sau a unui atentat extremist cu arme de distrugere în masă, orchestrat de organizații teroriste. Conform experților nucleari, Israelul posedă la ora actuală circa 80-90 de focoase nucleare, dar dispune de suficient material nuclear fisionabil pentru circa 200 de focoase nucleareRead more…
Trei imagini îmi stăruie în minte: întâi, trecerea prin fața casei, pe biciclete, a unor soldaţi cu pălării ornate cu pene de cocoş, apoi o noapte petrecută împreună cu părinţii în pivniţa casei şi în dimineaţa ce urma, trecerea prin faţa casei a unor soldaţi încălţaţi cu cizme de pâslă. Era în septembrie 1944, când aveam şase ani. Cum am înțeles ulterior, cei cu pana de cocoş erau jandarmi din armata horthyistă, care ocupa temporar Aradul, iar cei cu cizme de pâslă erau ostaşi ai Armatei Roşii. Mult mai târziu am aflat de la părinți ce s-a întâmplat în acele zile: într-o încercare disperată de a întoarce soarta războiului, armatele hortyiste, aliate ale celor naziste, trecute la contraofensivă, au ocupat Aradul. În puţinele zile cât au reuşit să menţină ocupaţia, deşi dinspre răsărit venea tăvălugul peste ei, nu au avut altă grijă decât să-i adune pe evrei în vederea deportării. (În treacăt au ucis nouă evrei arădeni, martiri înhumaţi în cimitirul Neolog Vechi). Noaptea am petrecut-o ascunși în pivniţă, se știa că a doua zi evreii trebuiau să se prezinte în cetate pentru „luare în evidenţă”. Am mai aflat că seara, târziu, portăreasa casei în care locuiam a fost întrebată de jandarmii horthyişti dacă în casă locuiesc evrei. Spre cinstea ei, portăreasa, tot maghiară, deşi ştia că suntem ascunşi în pivniţă, a spus că nu sunt!Read more…
Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Gazda emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi…mămoasă, m-a prezentat ca pe o proaspătă colegă ( pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc, de pe faţa gazdei emisiunii care m-a privit mustrător,Read more…
Este unul din autorii pe care nu i-am citit, ci i-am studiat, cu creionul în mână, subliniind fraze în carte, chiar dacă acest lucru ”nu se face”, așa cum citesc acele cărți pe care vreau să le știu pe de rost, cum memorizez poezii ca să mi le aduc aminte la nevoie, oriunde, când viața mi se pare deodată fără sens. De ce tocmai el? Pentru că autorul acestor cărți îmi devine tot mai apropiat, pentru că spune lucruri de care tocmai am nevoie, este un om căruia îi pot adresa oricând o întrebare și el îmi răspunde în carte. Am învățat să caut răspunsul, înțelegerea, ajutorul. Dacă l-aș fi întâlnit în viață, știu că și-ar fi luat timp să mă asculte, să-mi întindă mâna. Așa era el. De 45 de ani, de când sunt în Israel, am în biblioteca mea cărți de V. Frankl în ebraică, engleză, maghiară. Mai nou am văzut că unele s-au tradus și în limba română.Read more…
Pare un titlu senzațional, ca pentru a-i face pe cititorii avizi de senzații tari să parcurgă texte care adesea nu îndreptățesc titlul. Eu aș vrea doar să ilustrez câteva idei care ne preocupă, o parte a proiectului de pace al președintelui Trump. Primul ministru al Statului Israel, Benjamin Netanyahu a declarat în preajma alegerilor și a formării noului guvern că la 1 iulie guvernul va extinde suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului. Titlul articolului meu nu este un titlu ”de senzație”, ci o realitate obiectivă. Valea râului Iordan este cea mai adâncă matcă de râu din lume. Pornind din lacul Kineret, de la 212 m sub nivelul mării ajunge în Marea Moartă, la 400 m sub nivelul oceanelor lumii. Intenția anunțată și așteptată cu interes de o mare parte a opiniei publice din Israel, mai cu seamă din dreapta spectrului politic, nu a fost pusă deocamdată în aplicare. Comentatorii politici au emis opinii diferite asupra cauzelor care l-au oprit pe Netanyahu să se țină de promisiune, cu toate că pentru un politician de talia lui este dezastruos să-și încalce flagrant promisiunile. Unii consideră că valul de proteste al unor țări arabe, dar mai ales al unor factori politici palestinieni, a determinat reținerea primului ministru, alții dau vina pe pandemia de coronavirus, sau pe protestele unei părți a populației israeliene, deși guvernul nu ar trebui să justifice proteste populare. Read more…
Deunăzi trebăluiam prin casă și ascultam radio. Mi-a atras atenția un reportaj despre următoarea generație de tancuri ale industiei israeliene, care se află în faza de cercetare și dezvoltare. Deodată mi s-a părut că intru în lumea științifico-fantasticului. Noul tanc, care va purta numele Carmel, nu va mai avea nici geam, nici volan… Contactul cu lumea exterioară se va face prin camere de luat vederi, iar imaginile panoramice vor apărea pe un șir de ecrane. Echipajul de patru soldați se va reduce la doi, pentru că nu vor mai avea ce face. Tancul va fi condus printr-o consolă de jocuri video – tineretul de azi, obișnuit cu jocurile la calculator, va învăța cu ușurință să-l mânuiască. Mai mult, „jucătorul” va fi sprijinit de inteligenă artificială, care va alege drumul cel mai sigur pentru a ajunge la țintă, va identifica dușmanul, va alege arma cea mai potrivită, va ochi… Doar că nu va apăsa pe trăgaci – singurul lucru care se face numai la comandă umană, dar trăgaciul este… butonul de pe consola de joc! Dacă mi se pare o idee bună? Mă îndoiesc. Pe de o parte mi se pare mult prea vulnerabil, e suficientă o defecțiune minoră, de exemplu camerele de luat vederi să fie distruse, și tanchiștii rămân ca niște orbeți prinși în cursă. Dar mai problematic mi se pare faptul că se șterge limita dintre realitate și jocurile video. Mi-aș putea închipui situația absurdă că în mijlocul bătăliei tanchistul închide computerul și se duce să-și ia o sticlă de Coca Cola…Read more…
Am crescut împreună cu fratele meu Alin într-o familie evreiască, într-un cămin plin de dragoste și sub atenta îndrumare a părinților și bunicii noastre materne. În discuțiile dintre noi ne gândeam ce bine ar fi fost să avem o familie mai mare, niște veri, cu care ne imaginam cățărându-ne în copaci! Toți prietenii noștri aveau mai mulți frați și veri primari, noi nu găseam nici veri de rangul doi. Mama avea un frate care nu a avut copii, iar tata a fost singur la părinți. Tot ce puteam afla ar fi fost veri de rangul doi. Ne-am întrebat părinții și răspunsul a fost invariabil același, că posibil ar fi, dar cine știe dacă chiar au urmași acei veri primari ai părinților. Pe unii dintre verii mamei i-am cunoscut și părea că doar unul ar fi avut copii, parcă două fete, dar încă nu am reuşit să le găsesc. E drept că nici nu le-am căutat. Să fie la Sascut? Pe tatăl lor îl chema Dori, așa îl știam noi de mici. Chiar așa, ar fi ceva să descopăr prin intermediul acestor gânduri și veri din partea mamei! Numele de fată al mamei a fost Abramovici, iar cel al pe bunicii, Șefler. În schimb, dinspre partea tatei am început să aflăm mai multe după 1990. În continuare am să relatez despre o verișoară, cunoscută abia după moartea tatei. Acum şase ani, când tata a plecat dintre noi, înaintea sărbătorilor de toamnă, am primit mai multe mesaje de pe un site, unde se căutau rude pierdute după Holocaust, se numește Jewish Genealogy, unde mă înregistrasem și cu 9-10 ani în urmă, dar nu primisem nimic nicio informație. Trebuie să recunosc că nu prea avusesem timp să caut și tot ce făcusem fusese a fost să pun niște poze cu tata și bunicii paterni și povestea lor din lagărele naziste. Read more…
Din ce în ce mai mulți dintre prietenii mei și bănuiesc și ai dumneavoastră, dragi cititori de Baabel, se declară vegetarieni sau și mai rău, vegani. Este la modă. În ce măsură ar fi o dietă sănătoasă? Părerile sunt împărțite între nutriționiști, cei de bun simț (pentru mine) au declarat că pentru organismul omului este nefiresc, nu suntem rumegătoare, stomacul nostru este structurat pentru consumul de carne și strămoșii noștri, cei de la Neanderthal sau și mai încolo, au fost vânători și consumatori de carne, ceea ce se vede și astăzi. Nu fac parte din grupul vegetarienilor, ceea ce nu înseamnă că nu -mi dau seama că a consuma cantități exagerate de carne este nesănătos, mai ales anumite categorii, cum ar fi carnea roșie, deși recunosc, îmi place carnea de vacă, nu mănânc biftec tartar, dar un mușchi de vacă la grătar, nu chiar în sânge dar mai roz, îl consum cu plăcere. Mi se întâmplă foarte rar, deoarece să găsești, chiar și la restaurant, un astfel de preparat, având calitatea dorită, este o minune. Dar, ca să împac și capra și varza, am decis ca de trei ori pe săptămână să nu consum carne, ci numai legume sau pește, iar atunci când invit vegetarieni, caut să prepar niște feluri gustoase – cu puțină fantezie se poate.Read more…
Poetul Mircea Dinescu, disident fruntaș și antrepenor harnic, care deținea printre altele și un post de televiziune, m-a invitat să-mi ia un interviu. M-am simțit măgulit. Am mulțumit și am stabilit să vina a doua zi să mă ia cu mașina lui de pe Moșilor, unde locuiam, și să mergem împreună la Casa Scânteii, unde se afla postul de televiziune. A doua zi Mircea a tras mașina la trotuar și am intrat. Pe drum ascultam la radio, printr-un dispozitiv special pe care îl avea în mașină, ce se întâmpla la postul lui. Când am ajuns la intersecția Moșilor cu Eminescu, a cotit-o la dreapta, spre Piața Romană și a intrat cu mașina pe Bulevardul Dacia. Mie mi s-a făcut inima cât un purice. Din acea direcție era interzisă intrarea pe Bulevard. Un puhoi de mașini venea spre noi din direcția opusă. Dupa cum era și de așteptat, în scurt timp am fost înconjurați de un echipaj de trei-patru polițiști pe motociclete. Au oprit mașina și Mircea, la volan, a coborât fereastra. – Nu puteti continua, e sens interzis, au spus polițiștii. Mircea, calm, a scos capul pe fereastră. – Eu sunt Mircea Dinescu și mă duc la Casa Scânteii. Polițiștii au dus mâna la chipiu și au salutat respectuos. – Scuzați. Poate doriți o escortă?– Nu, mulțumesc. Nu e nevoie. Suntem deja aproape de Romană.Polițiștii, tot cu mâna la chipiu, s-au depărtat, dar abia după ce au fost siguri că suntem în afara oricărui pericol. Noi am continuat pe la Șosea spre Casa Scânteii. Read more…
Vagonul restaurant din trenul Intercity Cluj – Budapesta era ticsit. Doream să beau o cafea. Cu greu am găsit un loc liber. M-am așezat la masă. Vizavi de mine stătea un bărbat înalt, bine făcut, cărunt, de vreo șazeci și ceva de ani. Era ocupat cu laptopul, dar când m-am așezat și-a ridicat privirea și mi-a făcut loc. I-am mulțumit, iar el mi-a răspuns în engleză “You are welcome“. Am început să-mi beau cafeaua și să citesc ziarul local. – În ce limbă citești? – m-a întrebat omul de vizavi. – În limba română, dar dacă te interesează am și varianta maghiară, i-am răspuns în engleză. – Ești din Cluj? – m-a întrebat vecinul. I-am explicat că sunt un fost clujean, dar de mulți ani sunt israelian. – Mă numesc Steve Emil Jánossy, s-a prezentat omul de vizavi. M-am născut și am trăit în Cluj până la opt ani, de atunci trăiesc în SUA. – Ai un nume cu rezonanță de aristocrat maghiar. Nu vorbești maghiara? – l-am întrebat. – Am vorbit-o cu mama, atât timp cât a trăit, de atunci am uitat. O înțeleg, dar mi-e foarte greu să mă exprim în maghiară.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
