De curând o colegă ne-a întrebat dacă faimosul “ser al adevărului” există cu adevărat. Dacă ar fi să ne luăm după literatura de odinioară din criminalistică, cea de spionaj și cea de investigații polițiste ale teroriștilor, se pare că răspunsul este pozitiv. Dar fiind anesteziști de meserie, am căutat o explicație cât de cât științifică despre modul de acțiune a “serului adevărului” și cum poate fi făcut interogatul să divulge adevărul sub influența anesteziei sau a sedației. În schimb s-a demonstrat că hipnoza nu poate scoate adevărul de la cei interogați. Atunci oare de ce hipnoticele ar putea extrage adevărul de la cei adormiți și interogați? Literatura științifică de anestezie nu se referă deloc la acest subiect. Oare de ce? Orgoliu profesional sau ideea că această practică nu are suport științific? Întâi de toate cititorii trebuie să înțeleagă diferența dintre anestezie (inclusiv hipnoză) și sedație.Read more…
Toată viața știam că Luftgescheft (afacere cu aer – în idiș și germană) înseamnă o afacere iluzorie, neserioasă. Însă doi chimiști geniali, Fritz Haber și Carl Bosch, au demonstrat că din aer se pot produce îngrășăminte chimice care cresc în mod substanțial productivitatea agricolă (dar și explozive!) Astăzi o jumătate din populația globului depinde de aceste îngrășăminte și fără ele, miliarde de oameni ar fi în pericol de foamete. Aerul pe care îl respirăm cuprinde câteva elemente esențiale vieții: oxigenul, bioxidul de carbon necesar fotosintezei plantelor și alte elemente. Hidrogenul se găsește în atmosferă în cantitate minimă, dar se poate extrage din apă, de exemplu prin electroliză. Azotul reprezintă 78% din aer. El intră în compoziția tuturor organismelor vii. Aminoacizii, proteinele, ARN și ADN conțin azot. Atomii de azot se combină cu alte elemente formând compuși anorganici precum amoniac, oxizi, acizi, săruri care printre altele sunt utilizați ca îngrășăminte (azotat de amoniu), dar și ca explozive: TNT (trinitrotoluen, trotil) și nitroglicerină. Nitrații sunt folosiți și ca medicamente. Ei ameliorează durerile de inimă de origine coronariană și se folosesc și ca relaxanți al uterului în situații speciale la naștere. Numai că azotul molecular (N2) este un gaz inert și cei doi atomi care formează molecula de azot sunt foarte greu de despărțit pentru a obține acești compuși. Un mod interesant de a disocia molecula de azot este cel biologic, folosit de microorganismele din rădăcinile plantelor leguminoase (fasole, mazăre, trifoi etc.), care îngrașă pământul în mod natural. Cea mai bogată sursă naturală de azot sunt zăcămintele de salpetru sau azotat de sodiu (în latină sal petrae = sare de stâncă), aflat în abundență în deșertul Atacama din Chile și Peru…Read more…
Desăvârşit muzicolog şi inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Iosif Sava, s-a născut în urmă cu nouă decenii, la 15 februarie 1933, la Iaşi, în familia Segal, o familie de muzicieni evrei, a căror activitate s-a desfăşurat de-a lungul a peste 300 de ani. Tatăl său, Bernard Segal, a cântat în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi a condus orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi încă de la înfiinţarea lui, în 1949. În aceeaşi orchestră a cântat şi Icu Segal, fratele lui Iosif Sava. Bernard Segal a avut şapte fraţi, toţi cu rezultate deosebite în pregătirea muzicală, iar bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu şi dirijorul corului Mitropoliei ieşene; iar străbunicul fusese printre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La vârsta de doar 6 ani, în anul 1939, Iosif Sava cânta la orga Bisericii Catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul, la şcoala gimnazială şi la liceu. În anii 1944-1945 a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Iaşi. În perioada 1945-1947 a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.Read more…
SUA au ratat deja Pax Americana. Washingtonul compensează slăbirea rolului de jandarm mondial cu cel de procuror planetar prin dominarea mass mediei mondiale și chiar cu cel de tribunal internațional, aparent cu sediul la Haga. Uncle Sam și-a asumat un triplu rol: cel de actor principal, de producător și de regizor universal al unui film de acțiune supercomercial. Din păcate pentru Casa Albă, filmul nu mai este un succes de casă, un hit, un blockbuster, nu se mai vinde, ba mai mult, în multe părți ale lumii nici nu se mai distribuie. Treptat se coagulează platforma BRICS de colaborare economică și financiară, care cuprinde cca. 70% din populația globului. În ultima vreme, diplomația SUA și sancțiunile EU îndreptate împotriva Rusiei au reușit să forjeze o alianță între țara cea mai bogată în resurse și cea mai mare putere industrială a lumii, la care se adaugă majoritatea statelor musulmane și africane.Read more…
Mă aflu în avionul companiei Wizzair în drum spre Israel. Este 22 martie 2023, o zi înaintea celei în care m-am născut acum 71 de ani. Trecuseră 8 zile de când am pornit spre București alături de I. şi de E. În avion observ o inscripție care îmi deschide inima: Happy to have you on board. Teama eternă, de la fiecare urcare în avion, se îmblânzește. A doua zi după sosirea noastră la Bucureşti urma să înceapă turul lansărilor cărţii scrise de tatăl meu, sub forma unui jurnal, între 1979 şi 1981. Lansările începeau la librăria Kretzulescu a editurii Humanitas, continuau la CSIER şi apoi, în zilele următoare, la Cluj şi la Oradea. Întâlnirea cu Raluca Vereş Lazarovici, venită special de la Oradea, avea să dea startul evenimentelor din capitală. Memoriile tatălui meu au fost păstrate – greu de crezut şi poate de înţeles – ca un grup de manuscrise pe care mama mea, Malvina Rosinger, le-a transcris cu scrisul ei echilibrat şi citeţ, iar în cele din urmă, au fost bătute la mașină de Yeger Brana, o fostă funcţionară la Românoexport, ajunsă în Israel la vârsta a treia. După moartea mamei mele, de la care s-au împlinit deja 5 ani, am aranjat cu mare atenţie toate paginile manuscrisului, le-am pus pe căprării, am căutat să descopăr părţi care s-ar fi putut pierde în negura anilor, dar nu am avut niciodată viziunea că voi reuşi să public o carte de memorii ale tatălui meu.Read more…
Deși sunt departe de a fi un specialist în computere, subiectul este atât de captivant, încât consider că merită un articol. Voi încerca să explic în mod schematic funcționarea imprimantei tridimensionale și aplicațiile ei. De-a lungul articolului voi folosi termenul internațional: 3D printing. În urmă cu câteva decenii această tehnologie părea o fantezie. Bazele ei au fost puse în 1971 de Johannes F. Gottwald care a patentat un injector capabil să scoată în mod continuu metal lichid. În anii 2020, 3D printing a ajuns la un nivel calitativ și la un preț care permite oricui să producă obiecte “printate” cu acest dispozitiv. 3D printing se mai numește și manufactură aditivă (AM, additive manufacturing), fiindcă se bazează pe adăugarea materialului strat după strat, până la obținerea modelului programat. Spre deosebire de imprimantele cu cerneală, unde foaia este tipărită în două dimensiuni (pe axele x și y), imprimantele 3D funcționează pe toate cele trei axe (x, y, z), creând unui produs tipărit în spaţiu.Read more…
Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…
Articolul de față încearcă să redea esența eseului scris de filozoful israelian Yirmiahu Yovel în 1977, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la moartea marelui filosof Baruch Spinoza. În 27 iulie 1656, în sinagoga Houtgracht din Amsterdam, a fost pronunțată sentința prin care un tânăr evreu de 24 de ani era exclus din comunitatea portugheză din Amsterdam; sentința a fost înregistrată în cartea comunală. Obiectul excomunicării era Baruch d’Espinoza. Tânărul făcea parte din înalta societate a comunității evreiești portugheze din Amsterdam. Tatăl său, Michael, era un comerciant foarte respectat. Tânărul Spinoza a fost educat în spiritul tradiției evreiești, studiind limba ebraică, Scriptura, Talmudul și filozofia iudaică. De asemenea citea în ebraică subiecte laice precum: matematică, fizică, astronomie, pregătindu-se pentru o carieră comercială. Spinoza avea șase ani la moartea mamei sale, Hana Devora, și 22 de ani la moartea tatălui. Împreună cu fratele său, Gabriel, a înființat compania comercială “Bento & Gabriel d’Espinoza” pentru import-export de fructe. După moartea tatălui nu a intervenit nicio schimbare aparentă în relațiile dintre Spinoza şi comunitatea evreiască. Timp de peste un an el a rămas în bune relații cu autoritățile sinagogii, și-a plătit taxele și nu a fost amestecat în niciun conflict cu autoritățile. Totuși era plin de îndoilei și gânduri eretice. El cunoștea întreg Vechiul Testament pe de rost și găsea în el multe aspecte problematice: miracolele erau în contradicție cu rațiunea și cu legile naturii, puterea imaginativă a profeților era și ea în contradicție cu legile naturii, poruncile i se păreau arbitrare, fără nicio legătură cu legile lui D-zeu.Read more…
(*) The English version is after the Romanian one. Soprana de renume internaţional Sharon Azrieli a sosit la Cluj la începutul lunii iulie, pentru a susţine cursuri de măiestrie la Academia de Vară, organizată de Societatea “Marian Pop” şi Galeria Atelidra, în parteneriat cu Vienna -Tel Aviv Vocal Connection. În programul acestui curs intensiv de tehnică şi interpretare vocală figura şi un recital de muzică evreiască pe care cunoscuta divă, fiica David Azrieli, urma să-l susţină în Templul Memorial al Deportaţilor Evrei (fosta sinagogă neologă) din Cluj – un eveniment pe care-l aşteptam cu nerăbdare. Sharon Azrieli a sosit la Cluj într-o zi de joi, concertul urma să aibă loc în seara de duminică, 2 iulie. Eram curioşi s-o întâlnim şi s-o ascultăm pe soprana canadiană şi ne străduiam să promovăm cât mai bine evenimentul. Vineri pe la prânz ni s-a adus la cunoştinţă că Sharon Azrieli dorea să vină la sinagogă sâmbătă pentru a-l comemora pe tatăl ei, trecut la cele veşnice în 11 Tamuz. Participarea ei la serviciul divin de Şabat era o onoare pentru noi, numai că… Fiind început de sezon estival, oficiantul nostru de cult era plecat pentru câteva zile, astfel încât în 1 iulie – din motive obiective – în Templul Memorial nu avea să se oficieze serviciul divin de Şabat. În consecinţă era foarte puţin probabil să reuşim să adunăm minian-ul. „Ce e de făcut?” ne întrebam noi, cei din conducerea Comunităţii, puşi în faţa unei situaţii de nesoluţionat. Cu atât mai mare ne-a fost uimirea când soluţia s-a arătat prin telefon, de la ghidul unui grup de turişti evrei care dorea să vină la Templul Memorial, în dimineaţa de Şabat. Problema minian-ului părea de-acum rezolvată însă rămăseseră alte două.Read more…
Îmi place să călătoresc cu taxiul şi mă simt excelent când îmi pot permite acest lux, mai exact am „bani de taxi”. Chiar şi în ziua de azi, când nu mai sunt atât de strâmtorată încât plata taxiului să reprezinte o problemă, simt o bucurie lăuntrică la gândul că dacă vreau pot să mă duc în oraş şi să mă întorc cu taxiul de acolo. N-o fac prea des, pentru că pe de o parte, merg mult pe jos (un obicei despre care am povestit aici https://baabel.ro/2022/12/colectionara-de-pasi/ ), pe de altă parte, în prezent transportul în comun din Oraşul Comoară e foarte confortabil şi, în plus, am împlinit anii la care beneficiez de abonament gratuit nelimitat pe toate liniile. Mă mai răsfăţ, totuşi, cu taxiul, atunci când sunt în întârziere, e seara târziu şi nu mai circulă autobuzele sau când pur şi simplu am poftă să urc în taxi şi să povestesc cu taximetristul. Cred că nu numai la Cluj, ci oriunde în lume, dacă vrei să iei pulsul vieţii locale (sociale, politice sau mondene), nu ai decât să urci într-un taxi şi să discuţi cu şoferul.Deunăzi aveam de făcut un drum mai lung. Am accesat aplicaţia de taxi (recent instalată pe telefon), am dialogat prin mesaje cu cel mai apropiat taximetrist, am urcat, i-am spus adresa de destinaţie, a tastat-o pe tableta lui, a vizualizat traseul, am pornit, iar eu m-am trezit spunându-i tânărului de la volan: „Nici taxiurile nu mai sunt ca odinioară! Ştiţi că în copilăria mea staţia de taxi era în centrul oraşului? Acolo erau parcate câteva automobile cu mărci ruseşti (Pobeda, Moskvici şi Volga) şi pe un stâlp, într-o cutie de lemn, era instalat un telefon negru, de bachelită, cu disc, la care sunau clienţii. Atunci când suna telefonul („Acolo pe trotuar?” mă întreabă taximetristul neîncrezător. „Da, acolo, pe stradă” îi răspund eu) şoferii de taxi aflaţi în stand ridicau receptorul, luau comanda şi porneau în cursă. „Nici dispecerat nu era?” – se miră interlocutorul meu. „Nu. Dispeceratul a apărut mult mai târziu, când se putea deja comunica prin staţie radio”Read more…
Lili Rosenfeld a murit fără măcar să-şi vadă fiul, darmite să-i povestească despre familia ei… Michael Spitzer nu ştia nimic despre bunicii materni pieriţi în Holocaust, despre copilăria şi adolescenţa mamei sale. Acum era pentru prima oară la Cluj, doar în trecere, şi dorea să afle ceva despre rădăcinile sale. Cei de la Colegiul Mathias Corvinus apelaseră la mine să-l ajut…Lili Rosenfeld avea 15 ani în momentul deportării. Dacă a fost elevă la Liceul Evreiesc din Cluj existau şanse să aflăm mai multe despre ea. M-am despărţit val-vârtej de Michael Spitzer şi am alergat acasă, am scos monografia Liceului Evreiesc din Cluj[3], am citit cu sufletul la gură lista elevelor şi la poziţia 397 am găsit-o: Rosenfeld Livia. În anul şcolar 1940/41 era în clasa a II-a de liceu, iar în ultimul an şcolar, dinainte de deportare 1943/1944 era în clasa a V-a B. Ultima rubrică a listei, care conţinea informaţiile referioare la Holocaust, era goală, cei care au întocmit-o nu ştiau dacă a supravieţuit.Read more…
Spitalul Hadassah din Ierusalim este unul dintre cele mai importante centre medicale din Orientul Apropiat. La începutul mandatului britanic în Eretz Israel, ocrotirea sănătăţii era dintre cele mai înapoiate. După crearea Statului Israel s-au făcut eforturi remarcabile pentru ameliorarea serviciilor sanitare din ţară și în acest context se încadrează și Spitalul Hadassah – cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Sioniste din America. Încă din 1913, Hadassah înfiinţase la Ierusalim un Centru de Ocrotire a Mamei şi Copilului şi de tratare a trahomului. Hadassah cuprinde azi două Spitale Universitare: unul în cartierul Ein Kerem, celălalt pe Muntele Scopus, ambele afiliate Facultăţii de Medicină a Universităţii Ebraice din Ierusalim. De-a lungul anilor, începând de la înființarea spitalului, imigranții din România au adus o contribuție substanțială la dezvoltarea și la bunul renume al acestei instituții. Unii dintre ei au venit cu studii făcute în marile centre medicale din România sau din Europa, alții au învățat medicina în Israel.Read more…
Barbaria militanţilor Hamas în primele ore de după atac, când orașele din jurul Fâșiei Gaza au fost lăsate pradă bandelor de criminali, va fi repede dată uitării. În curând şi subiectul masacrului civililor lipsiţi de apărare – în mare parte familii cu copii, bătrâni, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului – nu va mai face prima pagină în jurnalele de știri, fiind înlocuit de acuzația obișnuită de disproporționalitate în răspunsul Israelului la atacul Hamas. Cele de mai sus nu sunt rodul unor speculaţii superficiale, ci se bazează pe experiență. De-a lungul istoriei, atâta timp cât au fost ucişi evrei lipsiţi de apărare, s-a stârnit puțină îngrijorare la nivel global, adesea mult după evenimente, când victimele nu mai puteau fi ajutate. În paralel se intensifica negarea sau minimalizarea genocidului evreilor europeni. Diferența crucială de acum este că Israelul e capabil să se apere. Deja se aud voci care critică Israelul pentru o presupusă reacție disproporționată. Read more…
Au trecut trei săptămâni de la începutul războiului împotriva Hamasului. În ziua de 7 octombrie programasem un prânz cu familia la restaurantul Nițahon șel Hani (Victoria lui Hani) din Așkelon. Este urmașul restaurantului Nițahon (Victoria), unul din cele mai bune restaurante românești din Israel, pe care l-am vizitat adeseori cu multă plăcere. Puteai mânca acolo o ciorbă cu leuștean sau una de burtă care rivalizau cu cele din România, mititei à la Cina (restaurant bucureștean popular în anii șaizeci-șaptezeci, cu specific de preparate pe grătar) și cei mai buni papanași pe care i-am mâncat vreodată. Nelu și Geta, proprietarii restaurantului, îmi erau apropiați. Din păcate restaurantul a dat faliment. Ne-am bucurat să aflu că el a fost redeschis recent sub conducerea urmașei lor, Hani, dar încă nu am apucat să-l vizităm. În dimineața de 7 octombrie am auzit alarma care anunța atacul de rachete asupra Beer Șevei, urmat de măcelul din vestul Negevului. Planurile invadatorilor Hamas erau mult mai extinse, obiectivul era să se ajungă mult mai departe, dar au fost opriți, chiar dacă cu întârziere, de armată și de forțele de poliție. Cu greu te poți adapta la alarmele aeriene zilnice, sperând că toate rachetele vor fi distruse de Iron Dome. Oamenii stau cu ochii lipiți pe ecranele televizoarelor, urmărind emisiunile de actualități. În primele zile ale războiului m-am numărat și eu printre ei, dar pe parcurs am hotărât că îmi ajunge să urmăresc emisiunile de seară, oricum în timpul zilei sunt ocupat.Read more…
Europa și Orientul Mijlociu au devenit preocuparea, mai mult, îngrijorarea opiniei publice mondiale din cauza perspectivelor sumbre pe care le oferă lumii, schimbării configurației ei geopolitice. În aceste vremuri tulburi, când toată atenția este concentrată asupra evenimentelor din aceste regiuni, sunt trecute oarecum cu vederea alte evoluții, de asemenea determinante, și anume alegerile prezidențiale americane. Mai sunt exact 12 luni până la data fatidică, noiembrie 2024, și chiar dacă ni se pare mult, de fapt este foarte puțin, iar ceea ce se întâmplă în acest context în Statele Unite nu este de bun augur pentru cei ce doresc continuarea, cu unele corecturi, a actualei linii politice duse de administrația Biden. Mass media americană, atât cea scrisă cât și cea audio-vizuală, acordă atenție desfășurării campaniei, competiției pentru nominalizare în cadrul Partidului Republican, respectiv cine ar putea să se confrunte pe plan intern cu Donald Trump. Mai mulți politicieni republicani s-au înscris în cursă, dar unii au și abandonat-o, dându-și seama că nu au șanse, lipsindu-le sprijinul popular. La ora actuală, singurul candidat de luat în seamă, deși tot la mare distanță de Trump, este Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud și reprezentant al SUA la ONU în timpul administrației Trump. Mai complicată este la ora actuală situația în tabăra democraților. Există un singur candidat, Joe Biden, care luptă pentru un al doilea mandat și nu se întrezărește niciun challengerRead more…
Una din întrebările din interviurile standard adresate unor vedete vizează „plăcerea vinovată” a interlocutorului. Fără a fi vedetă şi fără să-mi fi fost pusă această întrebare, recunosc chiar la începutul articolului de faţă că îmi place să urmăresc filmele de Crăciun. Ştiţi dumneavoastră care: cele care se petrec de obicei în orăşele de provincie (americane sau canadiene) cu peisaj înzăpezit, cu căsuţe idilice, unde El (sau Ea) cu o carieră în plină ascensiune într-o metropolă, dar cu inima zdrobită de o dezamăgire recentă în dragoste, revine acasă de sărbători şi se reîntâlnește cu Ea (sau El) – prima iubire din timpul liceului – care nu a părăsit localitatea natală unde conduce o mică afacere (restaurant, brutărie-patiserie, băcănie, garaj, fermă), implicându-se, în acelaşi timp, în proiectele locale idealiste (salvarea unei clădiri-monument sau a unui parc dendrologic ce urmează a fi preluat şi desfiinţat sau a propriei firme cu tradiţie, ameninţată de faliment). La început relaţia dintre cei doi e aproape ostilă, întrucât unul dintre ei e pentru progres şi prosperitate în afaceri, iar celălalt dedicat unor obiective care par desuete şi păguboase, dar sunt utile pentru păstrarea tradiţiilor şi coeziunea comunităţii.Read more…
Am avut mulți prieteni în viața mea și despre ei am scris și în Baabel. Mulți au fost prietenii soțului meu și după decesul lui au devenit prietenii mei. Am avut prieteni și în copilărie, dar e mai puțin obișnuit să te împrietenești cu cineva la bătrânețe. Dar iată că se poate. Este vorba despre Tania Lovinescu. Auzisem numele ei, dar nu o cunoșteam. Era o persoană pe care multă lume o cunoștea, și nu numai evrei. Iată ce spune despre ea Denise Teodoru, în anul 2011, la România Actualități: Scriitoare, poetă, textieră de muzică ușoară și om de radio, de peste 30 de ani la microfon, reporter, nume de referință pentru literatura română. Dragostea pentru limba română a dus-o pe Tania și în Israel și după 12 ani, în 1988, a adus-o înapoi în România, deoarece nu s-a putut desprinde de țara în care s-a născut. Ea a fost foarte apreciată peste tot unde a lucrat, nu numai la radio. Despre talentul ei de poetă și scriitoare au apărut numeroase cronici deosebit de favorabile. Dar eu nu am cunoscut-o când era activă și în acest articol nu mi-am propus să scriu despre Tania, poeta și scriitoarea, ci despre Tania, prietena mea la bătrânețe. Read more…
Am să încep acest articol cu o anecdotă veche şi bine-cunoscută: Deunăzi am urcat în tramvai şi am observat o blondă ravisantă care stătea pe scaun şi mă privea cu insistenţă. În scurt timp mi-a spus cu o voce dulce şi cristalină: „Domnule, aş dori…” Inima îmi tresălta în piept de bucurie. De când nu mi se mai adresase o domnişoară atât de frumoasă! I-am răspuns „Spune, duduie scumpă, ce doreşti?” Atunci tânăra s-a ridicat cu graţie şi mi-a spus: „Doresc să vă ofer locul meu. Ocupaţi loc, vă rog!” Iată ce oferă o tânără frumoasă unui pensionar ca mine – a conchis povestitorul la finele anecdotei. Chiar dacă aşteaptă cu nerăbdare să ajungă – în sfârşit – la vârsta pensionării, cred că nimeni nu sare în sus de bucurie în momentul când acest lucru chiar se întâmplă. Poate că unii se bucură, dar eu una nu m-am bucurat. Am şi povestit acest lucru la vremea respectivă într-un articol întitulat “Jocul de-a pensionarea”. De o bună bucată de vreme am intrat în „pâinea de pensionar” şi am constatat că această categorie beneficiază şi de unele facilităţi bine-venite, precum reducerile de preţ la transportul feroviar şi urban, la biletele şi abonamente la teatru, operă şi filarmonică, la biletele de intrare la muzee, expoziţii, grădinile botanice sau zoologice, etc. Aceste înlesniri sunt menite să-i stimuleze pe pensionari să ducă o viaţă activă, să-şi permită să călătorească, să se bucure de binefacerile culturii şi relaxării. De altfel, reducerile pentru seniori (în mod deliberat nu am folosit cuvântul pensionari) sunt valabile în majoritatea statelor europene şi nu numai. Această practică are o tradiţie de aproape un veac. Dacă în majoritatea ţărilor occidentale singurul criteriu pentru acordarea facilităţilor (cu unele excepţii la transportul feroviar şi urban) este vârsta, fără a conta cetăţenia persoanei, în România lucrurile stau puţin diferit.Read more…
În zona de restaurante ale unuia din mall-urile orașului, la o masă cu o butelie cu apă în față, stătea un om vârstnic cu o barbă albă lungă și niște ochelari mari cu ramă neagră și citea o carte. Întotdeauna când treceam pe acolo, îl vedeam așezat la aceeași masă. Cine să fie omul acesta cu înfățișarea lui Lev Tolstoi, citind dintr-o carte? m-am întrebat, dar n-am îndrăznit să-l deranjez. Într-una din zile l-am văzut scriind cu stiloul pe niște foi de hârtie. A simțit privirea mea curioasă, s-a oprit și m-a privit prin ochelarii cu ramele mari și negre. – Ne cunoaștem? m-a întrebat el în limba rusă. Am făcut semn din cap că nu. – Vorbești ebraică? l– -am întrebat. – Niemnojkă, (puțin în limba rusă), dar vorbesc engleza, mi-a răspuns cititorul cu înfățișarea lui Tolstoi. Acum, dacă m-a lovit curiozitatea, trebuie să continui convorbirea și încă în engleză, mi-am spus. – Ce dorești? – m-a întrebat omul cu cartea pe un ton calm, într-o engleză fără accent. – Bună întrebare, i-am răspuns. Mi-ai atras atenția, pentru că te-am văzut așezat în acest loc, citind mereu. Probabil nu sunt singurul care a remarcat asemănarea dumitale cu Lev Tolstoi.Read more…
Mary Louise McDonald este lidera opoziției și președinta partidului de extremă stângă Sinn Féin. Este de remarcat că Statele Unite (și nu numai) consideră Sinn Féin o organizație teroristă. Așadar, atitudinea ei dușmănoasă față de Israel nu mă miră și nici faptul că ea nu a criticat crimele odioase ale organizației teroriste Hamas. Dar ce se întâmplă cu tinerii irlandezi care, la fel ca și în alte țări occidentale, sunt spălați pe creier de politicieni, de mediile sociale și în special de TikTok? Jurnalul Irish Time scrie că cinci baschetbaliste irlandeze au anunțat recent că boicotează meciurile împotriva Israelului pentru calificare în Campionatul European de Baschet. Și de ce? Fiindcă ele condamnă faptele Israelului în războiul din Gaza – faptele odioase ale Hamasului, cele care au provocat războiul din Gaza, au fost date uitării. Dar Federația de baschet irlandeză insistă ca meciul să fie jucat.(1) Din cauza războiului, Israelul a pierdut avantajul terenului propriu și meciul se va juca în Letonia. La fel și meciul de fotbal Israel-România care s-a jucat în Ungaria, nu în Israel. Deocamdată, manipulările palestiniene de a convinge federațiile internaționale de sport să boicoteze Israelul nu reușesc. Marea Britanie stăpânește și astăzi Nordul Irlandei. Poate că acesta este motivul pentru care irlandezii sunt solidari cu palestinienii? Poate ne consideră pe noi ocupanții Palestinei? După cum se știe, palestinienii nu vor numai Palestina și de aceea nu au aprobat niciuna din propunere de pace cu retrocedare de teritorii, oferite în trecut de patru prim-miniștri israelieni. Ei vor totul, inclusiv teritoriul Israelului, și nu acceptă decizia ONU din 1947Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
