Imagini de dincolo de Prut

Familia tatălui meu își are obârșia în orășelul Soroca de dincolo de Prut, adică din Basarabia, sau cum se numește acum Republica Moldova. Timp de zeci de ani fratele său și familia au rămas acolo, la est de Prut, și doar emigrarea în Israel ne-a adus, după vreo 50 ani, din nou împreună. În acele vremuri (pe care le dorim uitate), toate discuțiile din casa noastră despre ceea ce se petrecea „acolo” se limitau la familie. I-am cunoscut pe toți când au venit în vizită la București: unchiul folosea o limbă română curată, soția și fiul vorbeau numai rusește și idiș, vara mea doar rusește. Situația Basarabiei sub regim sovietic era un subiect tabu, nu se puneau întrebări și nu se căutau amănunte. Practic, nu știam mai nimic despre acea bucată de țară unde Ștefan cel Mare construise mai multe ctitorii decât în Moldova de la vest de Prut. Prima parte a acțiunii romanului meu Pământul e plat ca o farfurie am plasat-o într-un târg basarabean, între cele două războaie, și ca să nu mă fac de râs, am întrebat-o pe mama, care își vizitase de câteva ori socrii la Soroca, dacă pot folosi cele știute (prea bine!) despre târgul moldovenesc în care copilărisem. Răspunsul a fost clar: atunci practic nu exista nicio deosebire între cele două tipuri de așezări. Vărul meu, atunci în vârstă de 10-11 ani, în vizită la noi, la mijlocul anilor 1960, a pus totul într-o singură frază: как у вас, tак y нас (cum e la voi, așa e și la noi).Read more…

Dilema mea de Iom Kipur

În zilele acestea care preced Iom Kipur sau Ziua Ispăşirii, mi-am amintit de un dialog pe care l-am auzit în autobuz în preajma Paştelui Ortodox. Era frântura unei discuţii între două tinere, eleve de liceu sau studente care şedeau în spatele meu: – Tu ţii post de Vinerea Mare? – Încerc, dar nu cred că voi reuşi. – Cum aşa? – Nu sunt în stare să ţin post negru o zi încheiată, deşi am reuşit de multe ori să nu mănânc multe ore, atunci când făceam cură de slăbire cu metoda postului intermitent. Uneori mă abţineam de la mâncare chiar şi peste limita de timp, dar în Vinerea Mare nu pot… Confesiunea ei era, într-un fel, şi a mea. Sunt zile în care nu mănânc aproape deloc, am renunţat la carne de pe o zi pe alta şi nu mă ating de ea de peste trei decenii, am renunţat la preparatele cu gluten, la majoritatea dulciurilor şi nu mi-e greu deloc, în schimb mi-e foarte greu să ţin postul de Iom Kipur. În articolul de faţă nu mi-am propus să găsesc explicaţia acestei situaţii, ci să prezint (după posibilităţile mele) asemănările şi diferenţele dintre abţinerea de la mâncare atunci când e vorba de dietă respectiv, de post, precum şi dilema mea.Read more…

Templul Coral din București – simbol al emancipării evreilor din România

În centrul Bucureștiului, în zona fostului cartier evreiesc, se află Templul Coral, unul dintre cele mai importante și mai impresionante edificii evreiești din România. Revoluțiile din 1848, care au răspândit în Europa ideile de libertate și egalitate civică, au dat un nou impuls și luptei evreilor pentru emancipare și pentru dobândirea unor drepturi cetățenești depline. În acest context, ideea construirii unei sinagogi moderne și reprezentative la București a apărut în 1857, la inițiativa lui Isaac Leib Weinberg. Noul lăcaș urma să exprime integrarea evreilor în societatea modernă și să devină un simbol al procesului de emancipare a comunității. Construcția a început în 1864, după ce Iacob Löbel a reușit să strângă fondurile necesare. În iunie 1866, chiar înainte de inaugurare, edificiul a fost atacat și avariat în timpul unor tulburări antisemite. După restaurare, Templul Coral a fost inaugurat în 6 iulie 1867, devenind unul dintre principalele centre ale vieții evreiești din capitală.Read more…

JOI. UN AN. OCTOMBRIE (II)

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. “19 Octombrie.   Infarct. Astăzi colega e bolnavă și trebuie s-o înlocuiesc, așa că merg la cabinet, nu la clinica de psihiatre. Dacă toată lumea e întoarsă pe dos, de ce nu și programul meu?  Sunt vremuri tulburi, ocazia perfectă să-ți privești și viața cotidiană din altă perspectivă. Zilele acestea se împlinesc 30 de ani de când lucrez în această micropoliclinică.  În mod normal joi dimineața nu intră în programul meu de lucru, dar oricum vin în fiecare zi, nu mă deranjează, practic nu simt nicio diferență.  Îmi lipsesc doar papagalii, podul, râul, norii, gropile din asfalt au altă formă și toate îmi semnalizează că astăzi e altfel.  După atâția ani, munca, deși variată, a devenit rutină.  În general (în afară de viața sa particulară, dar adesea chiar și acolo), omul funcționează după tipare bine definite și munca mea constă în cea mai mare parte în a menține sau a restabili funcționarea, pentru ca el să se simtă cât mai bine în cadrul acestor tipare.  Dacă am un pacient cu infarct, diagnosticul, tratamentul de urgență și transferul la spital, toate se derulează după un protocol bine stabilit. “Read more…

Tu Bișvat în copilaria mea

Anul trecut, de Tu Bişvat, nepotul meu a plantat 5 puieţi de pomi fructiferi, desigur împreună cu parinţii lui şi asta pentru că este încă mic, dar obiceiul se imprimă şi va deveni o practică în anii viitori. Sper să fie aşa! Să nu credeţi că tatăl lui nu a plantat la aceeaşi vârstă şi la fel am făcut şi eu în urmă cu peste 50 de ani. În familia noastră este o tradiţie plantatul pomilor fructiferi şi nu numai, ci a tot ce reprezintă vegetaţie, fie că sunt pomi sau arbuşti. Desigur că vă întrebaţi unde am vrut să ajung. Am şi ajuns! La continuitate voiam să ajung, la rădăcini, la tradiţii, pentru că aceşti copaci prind rădăcini şi devin puternici…Read more…

Povestea unui tipograf din Botoşani

Povestea mea se referă la un evreu din Botoşani care nu locuia în cartierul săracilor, dar nici între cei bogaţi. Eu am aflat-o cu totul întâmplător: În urmă cu câţiva ani, fiind în vizită în Israel, o bună prietenă mi-a dat un text care cuprinde foarte rezumativ biografia tatălui ei. Ea m-a rugat să-l citesc şi eventual să încerc să-l valorific. Este adevărat că m-am uitat foarte superficial prin el şi nu am realizat cât e de valoros este. Din întâmplare, mi-a căzut recent în mână şi socotesc că povestea este aproape emblematică pentru o mare parte dintr-o anumită categorie a populaţiei evreieşti a primei jumătăţi a secolului 20Read more…