Familia tatălui meu își are obârșia în orășelul Soroca de dincolo de Prut, adică din Basarabia, sau cum se numește acum Republica Moldova. Timp de zeci de ani fratele său și familia au rămas acolo, la est de Prut, și doar emigrarea în Israel ne-a adus, după vreo 50 ani, din nou împreună. În acele vremuri (pe care le dorim uitate), toate discuțiile din casa noastră despre ceea ce se petrecea „acolo” se limitau la familie. I-am cunoscut pe toți când au venit în vizită la București: unchiul folosea o limbă română curată, soția și fiul vorbeau numai rusește și idiș, vara mea doar rusește. Situația Basarabiei sub regim sovietic era un subiect tabu, nu se puneau întrebări și nu se căutau amănunte. Practic, nu știam mai nimic despre acea bucată de țară unde Ștefan cel Mare construise mai multe ctitorii decât în Moldova de la vest de Prut. Prima parte a acțiunii romanului meu Pământul e plat ca o farfurie am plasat-o într-un târg basarabean, între cele două războaie, și ca să nu mă fac de râs, am întrebat-o pe mama, care își vizitase de câteva ori socrii la Soroca, dacă pot folosi cele știute (prea bine!) despre târgul moldovenesc în care copilărisem. Răspunsul a fost clar: atunci practic nu exista nicio deosebire între cele două tipuri de așezări. Vărul meu, atunci în vârstă de 10-11 ani, în vizită la noi, la mijlocul anilor 1960, a pus totul într-o singură frază: как у вас, tак y нас (cum e la voi, așa e și la noi).Read more…
Dilema mea de Iom Kipur
În zilele acestea care preced Iom Kipur sau Ziua Ispăşirii, mi-am amintit de un dialog pe care l-am auzit în autobuz în preajma Paştelui Ortodox. Era frântura unei discuţii între două tinere, eleve de liceu sau studente care şedeau în spatele meu: – Tu ţii post de Vinerea Mare? – Încerc, dar nu cred că voi reuşi. – Cum aşa? – Nu sunt în stare să ţin post negru o zi încheiată, deşi am reuşit de multe ori să nu mănânc multe ore, atunci când făceam cură de slăbire cu metoda postului intermitent. Uneori mă abţineam de la mâncare chiar şi peste limita de timp, dar în Vinerea Mare nu pot… Confesiunea ei era, într-un fel, şi a mea. Sunt zile în care nu mănânc aproape deloc, am renunţat la carne de pe o zi pe alta şi nu mă ating de ea de peste trei decenii, am renunţat la preparatele cu gluten, la majoritatea dulciurilor şi nu mi-e greu deloc, în schimb mi-e foarte greu să ţin postul de Iom Kipur. În articolul de faţă nu mi-am propus să găsesc explicaţia acestei situaţii, ci să prezint (după posibilităţile mele) asemănările şi diferenţele dintre abţinerea de la mâncare atunci când e vorba de dietă respectiv, de post, precum şi dilema mea.Read more…
Templul Coral din București – simbol al emancipării evreilor din România
În centrul Bucureștiului, în zona fostului cartier evreiesc, se află Templul Coral, unul dintre cele mai importante și mai impresionante edificii evreiești din România. Revoluțiile din 1848, care au răspândit în Europa ideile de libertate și egalitate civică, au dat un nou impuls și luptei evreilor pentru emancipare și pentru dobândirea unor drepturi cetățenești depline. În acest context, ideea construirii unei sinagogi moderne și reprezentative la București a apărut în 1857, la inițiativa lui Isaac Leib Weinberg. Noul lăcaș urma să exprime integrarea evreilor în societatea modernă și să devină un simbol al procesului de emancipare a comunității. Construcția a început în 1864, după ce Iacob Löbel a reușit să strângă fondurile necesare. În iunie 1866, chiar înainte de inaugurare, edificiul a fost atacat și avariat în timpul unor tulburări antisemite. După restaurare, Templul Coral a fost inaugurat în 6 iulie 1867, devenind unul dintre principalele centre ale vieții evreiești din capitală.Read more…
JOI. UN AN. OCTOMBRIE (II)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. “19 Octombrie. Infarct. Astăzi colega e bolnavă și trebuie s-o înlocuiesc, așa că merg la cabinet, nu la clinica de psihiatre. Dacă toată lumea e întoarsă pe dos, de ce nu și programul meu? Sunt vremuri tulburi, ocazia perfectă să-ți privești și viața cotidiană din altă perspectivă. Zilele acestea se împlinesc 30 de ani de când lucrez în această micropoliclinică. În mod normal joi dimineața nu intră în programul meu de lucru, dar oricum vin în fiecare zi, nu mă deranjează, practic nu simt nicio diferență. Îmi lipsesc doar papagalii, podul, râul, norii, gropile din asfalt au altă formă și toate îmi semnalizează că astăzi e altfel. După atâția ani, munca, deși variată, a devenit rutină. În general (în afară de viața sa particulară, dar adesea chiar și acolo), omul funcționează după tipare bine definite și munca mea constă în cea mai mare parte în a menține sau a restabili funcționarea, pentru ca el să se simtă cât mai bine în cadrul acestor tipare. Dacă am un pacient cu infarct, diagnosticul, tratamentul de urgență și transferul la spital, toate se derulează după un protocol bine stabilit. “Read more…
Daria Dascălu: MUIEŢI ÎS POSMAGII ?
O soţie conştiincioasă, prepară de zor o poţiune într-o duminică obişnuită, la şase dimineaţa. Soţul pus pe rele intră s-o prindă asupra faptului. “Ce faci aici la ora asta ? „Nu ştiam că eşti treaz“ „Nu mi-ai răspuns la întrebare,Read more…
Un păcat comis de Hollywood
De lunea Paștelui catolic butonam televizorul să găsesc ceva de văzut. (Am constatat că, de obicei, sâmbetele, duminicile și în zilele de sărbătoare nu prea sunt programe ca lumea). Era seara pe la zece, am un principiu adoptat de multeRead more…
TRISTA POVESTE A EVREILOR DIN GHEORGHENI
Tragediile nu se pot compara între ele. Fiecare cu pierderile, durerile sale…Dar pe mine mă doare în special ceea ce s-a întâmplat la Gheorgheni…În vara anului trecut am fost acolo, la inaugurarea unei plăci a evreilor din oraș pieriți înRead more…
UN “DAR” ÎMPĂRĂTESC la IERUSALIM
Dacă ești pentru prima oară în Ierusalim ai inevitabil senzația unei lumi aparte în care ai pășit și care te copleșește, nu doar pentru că simți parcă aureola sanctității ci și pentru că orașul are o înfățișare unică. Doar dupăRead more…
O DEPLASARE LA ORADEA.
În fine am primit un exemplar al primei mele cărţi publicată de Editura Tehnică: “Utilaje şi instalaţii pentru prevenirea erupţiilor” . O primă surpriză: ordinea autorilor. Numele meu a apărut al doilea, cu alte cuvinte devenisem co-autor şi nu autor.Read more…
DESPRE STATUL NAȚIONAL POLIGLOT
Profesorul Michael Metzeltin, de la Academia Austriacă de Ştiinţe din Viena, este un om subţire, atît fizic, prin aspectul distins şi rafinat, cît şi spiritual, prin aerul ştiinţific dezinvolt şi echilibrat. Membru de onoare al Academiei Române şi Doctor HonorisRead more…
SAN FRANCISCO, UIMITOAREA METROPOLĂ de la PACIFIC
În urmă cu mai bine de două decenii, îmbarcat în avionul companiei American Airlines, am părăsit oraşul Seattle din statul Washington, aterizând după aproape trei ore în California, pe aeroportul din San Francisco. Prezentele note de drum încearcă să prezinteRead more…
Jurnal CORDial
Oricât de mult m-am străduit să fac abstracție de „micile” mele incidente(?) personale și să-mi scriu obișnuitul articol bilunar pentru Baabel (mai ales că multitudinea evenimentelor care preocupă opinia publică oferă cu obstinație subiecte care mai de care mai apetisante),Read more…
HAINE vs. GARDEROBA: DIFERENTA de MENTALITATE
Peste câteva zile urmează să vorbesc unor femei pe o temă care mă fascinează. Cum devenim arhitectele şi creatoarele propriului stil? Cum manifestăm esenţa noastră personală către exterior, exprimând-o prin vestimentaţie şi garderobă? Cum trecem de la intenţie la decizie,Read more…
MENIURI. PLANIFICARE. SUPĂ CREMĂ DE MĂCRIŞ
În lumea modernă listele de bucate sau meniu-urile precum şi planificarea lor au devenit extrem de flexibile. Astăzi nimeni nu se mai miră dacă o masă nu este servită conform tradiţiei, adică începând cu aperitive şi urmate de cunoscuta succesiune:Read more…
POLONIA MERGE la DREAPTA
Alegerile legislative din Polonia, desfășurate la 25 octombrie a.c. s-au finalizat cu victoria (așteptată) a partidului conservator de dreapta ”Lege și Justiție”, cunoscută ca formațiunea politică a fraților gemeni Kaczinsky. La un moment dat ei au avut în mâini înRead more…
MEDICUL PERSONAL al PREMIERULUI ISRAELIAN AJUTĂ VICTIMELE INCENDIULUI de la Clubul Colectiv
Dr Herman Bercowitz , medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu și consulul onorific al României în Israel a solicitat și a obținut de la o firmă din Israel produsul revoluționar Nexobrid, un medicament pentru îndepărtarea țesuturilor moarte sau afectateRead more…
Terorismul…după cel roșu, cel verde.
Europa trăiește sub amenințarea terorismului. Mass-media o afirmă cu insistență, panica aduce cititori. Dar nimic nu e nou sub soare, terorismul nu a apărut în ultimii ani, nu vă speriați de el, continentul nostru a fost răscolit de atentate deRead more…
Emanciparea evreilor din provinciile românești
Emanciparea, adică acordarea de drepturi cetățenești evreilor din Europa, a început în Franța, în anul 1791, ca urmare a Revoluției din 1789. Acest proces a avut loc în majoritatea țărilor europene în cursul secolului al XIX-lea. Astfel în Prusia emancipareaRead more…
Tu Bișvat în copilaria mea
Anul trecut, de Tu Bişvat, nepotul meu a plantat 5 puieţi de pomi fructiferi, desigur împreună cu parinţii lui şi asta pentru că este încă mic, dar obiceiul se imprimă şi va deveni o practică în anii viitori. Sper să fie aşa! Să nu credeţi că tatăl lui nu a plantat la aceeaşi vârstă şi la fel am făcut şi eu în urmă cu peste 50 de ani. În familia noastră este o tradiţie plantatul pomilor fructiferi şi nu numai, ci a tot ce reprezintă vegetaţie, fie că sunt pomi sau arbuşti. Desigur că vă întrebaţi unde am vrut să ajung. Am şi ajuns! La continuitate voiam să ajung, la rădăcini, la tradiţii, pentru că aceşti copaci prind rădăcini şi devin puternici…Read more…
Povestea unui tipograf din Botoşani
Povestea mea se referă la un evreu din Botoşani care nu locuia în cartierul săracilor, dar nici între cei bogaţi. Eu am aflat-o cu totul întâmplător: În urmă cu câţiva ani, fiind în vizită în Israel, o bună prietenă mi-a dat un text care cuprinde foarte rezumativ biografia tatălui ei. Ea m-a rugat să-l citesc şi eventual să încerc să-l valorific. Este adevărat că m-am uitat foarte superficial prin el şi nu am realizat cât e de valoros este. Din întâmplare, mi-a căzut recent în mână şi socotesc că povestea este aproape emblematică pentru o mare parte dintr-o anumită categorie a populaţiei evreieşti a primei jumătăţi a secolului 20Read more…


















