În această săptămână în lumea evreiască și în primul rând în Israel se sărbătorește Roș Hașana – Anul Nou. O sărbătoare veselă, cu mese la care-ți inviți familia și prietenii și consumi mere și miere pentru ca întreg anul să fie dulce, să scapi de necazuri. Din păcate, în acest an lucrurile stau altfel. Aproape nicăieri evreii nu pot să se adune în sinagogi și să se roage, sau dacă da, într-un număr mic, iar după slujbă nu pot să-și strângă mâinile, să se îmbrățișeze când îşi urează reciproc Hag Sameach (Sărbători fericite!). Coronavirusul a pus capăt apropierii, manifestărilor de prietenie, de dragoste, rămân doar cuvintele rostite de la distanță. Cea mai grea situație este în Israel, unde un alt val de îmbolnăviri a obligat guvernul să decreteze din nou starea de urgență, de fapt este singurul stat care a procedat astfel și, probabil, tocmai din cauza sărbătorilor, căci acum toamna urmează un șir întreg, în care sinagogile se umplu de enoriași și se duc la templu până și cei care de obicei nu-l frecventează. Autoritățile israeliene au vrut să evite o răspândire mai mare a epidemiei prin aceste contacte. De aceea, pentru israelieni nu mai este vorba de veselie, ci de îngrijorare, de necazuri. Totuși, de Anul Nou Israelul a căpătat și un cadou frumos, care ar putea să-i bucure atât pe cei ce trăiesc acolo, cât și pe majoritatea evreilor care urmăresc cu atenție evenimentele din jurul țării și se preocupă de securitatea ei. După decenii de izolare și de ostilitate a lumii arabe, se pare că lucrurile se schimbă.Read more…
Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert 3. Comunismul 1945-1956
Calvarul evreimii maghiare a început în 1919-1920 cu teroarea albă a detașamentelor paramilitare ale contraamiralului Horthy, care s-au dedat la atacuri și crime colective îndreptate împotriva populației evreiești în multe sate și orașe din provincie. Au urmat umilințe, jigniri, apoi agresiuni fizice, exproprieri, expulzări, urmate la nivel general de scoaterea forțată din viața economică și socială și segregarea rasială decretată prin legile antievreiești din 1938, 1939 și 1941. Prigoana antievreiască a culminat cu strângerea, transportul în Germania și lichidarea fizică premeditată, sistematică și industrial-eficientă a evreilor în lagărele de concentrare. Pentru ca tacâmul tragediei să fie și mai cumplit, amintesc și incidentele antisemite sângeroase din primăvara anului 1946, după revenirea fărâmei de supraviețuitori în locurile natale, la Kunmadaras, Miskolc și Makó, soldate cu zeci de morți. După megatragedia Holocaustului, evreilor unguri rămași miraculos în viață, cca. 220.000 la număr, le rămâneau câteva căi de continuare a existenței:Read more…
Nu vă iubește lumea(?)
Ca absolvent de grădiniță nu am prea făcut cinste acestei instituții. Cum se face că nu am fost o „floare”, așa cum s-ar fi cuvenit, ci mai degrabă, în ce privește cunoașterea limbii romăne, o „plantă“ mai puțin decorativă? Nu am fost suficient de serios, poate prea iubitor de jocuri și gesturi în detrimentul cuvintelor. Cu părinții, acasă, vorbeam germana, iar cu prietenii din curte mă înțelegeam în limba maghiară. Locuiam la Cluj, unde ne mutaserăm cu cinci ani în urmă, venind de la Timișoara. Cu ghiozdanul plin, dar cu mintea destul de goală, am intrat în clasa întâi. În anii 50, Colegiul Național George Barițiu se numea Școala Medie Nr. 5. Nu găsesc cuvintele adecvate pentru a descrie întâlnirea cu prima mea învățătoare, Doamna Elena Pop. Noroc? Izbăvire? O clasă, mai cu seamă cea dintâi, este un microcosm, iar dascălul, un demiurg – el poate să facă și să desfacă. Încerc să elucidez metoda învățătoarei mele, cum se face că tehnica ei pedagogică m-a ferit de necazuri și supărări? După lectura model, tovarășa învățătoare ne punea să stăm în cerc, în dreptul catedrei. Fiecare din noi citea cu glas tare paragraful prezentat în ziua respectivă. Calitatea lecturii determina plasarea într-unul din sectoarele: fruntași, mijlocași și codași. La început, cum bănuiți, eu m-am încăpățânat să rămân printre codași, cu toate că cercul era cât se poate de fluid. Am prins curaj atunci când mi-am dat seama că greșelile nu sunt subliniate, ba poate chiar trecute cu vederea, în vreme ce reușitele sunt amplificate.Read more…
S-a stins din viaţă Iehoșua Blau, un clujean remarcabil
Săptămâna trecută s-a stins din viață la vârsta de 101 ani cel mai remarcabil clujean din societatea israeliană, profesorul Iehoșua Blau. El a fost jelit de toată comunitatea științifică din Israel și din multe alte țări. Prof. Blau a fost cel mai mare specialist în limba arabă medievală folosită de evrei și de creștini și unul din cei mai mari specialiști în limba ebraică. El a predat timp de aproape 60 de ani la Universitatea Ebraică din Ierusalim, ani mulți și la Universitatea din Tel Aviv și a fost aproape 20 de ani președintele Academiei Limbii Ebraice. Iehoşua Blau s-a născut în 1919 la Cluj, într-o familie religioasă. A învățat la școala elementară neologă din Cluj. Când el avea 12 ani, familia s-a mutat la Viena. Acolo a început să studieze la înalta școală de rabini și la Universitatea din Viena. După anexarea Austriei de către Germania, familia a reușit să părăsească Austria și să vină în Israel. Aici el a început studiile la Universitatea Ebraică și a făcut doctoratul în domeniul limbii iudeo-arabe. A predat întâi la liceu, apoi la universitate la secția de Limbă și Literatură Arabă la Ierusalim și la secția de Limbă Ebraică la Tel Aviv.Read more…
Mort după o bere (La figurat, dar și la propriu)
Mă aflu în al doilea lockdown. Și nu știu pe cine să dau vina pentru situația în care ne aflăm. Pe chinezii de la care a pornit virusul în urmă cu aproape un an? Pe pasagerii liniilor aeriene care l-au răspândit între timp în restul lumii, inclusiv Anglia, unde locuiesc cu familia mea? Pe politicienii noștri, care inițial au reacționat cu un calm olimpian la pericol, vrând probabil să proiecteze imaginea de lideri cu sânge rece, care nu intră în panică imediat, care gândesc înainte de a lua o decizie, ș.a.m.d.? Pe ”oamenii de știință” care dau verdicte ca Papa de la Roma, dar care se contrazic între ei? Sigur, fiecare din categoriile enumerate mai sus poartă o parte din vină. Dar, personal, eu îmi blamez semenii, și în primul rând pe cei mai tineri decât mine (eu fiind în categoria ”vulnerabili”, având peste 70 de ani). Mulți dintre ei au acceptat teoria că virusul nu există, că e o conspirație (dar a cărei autori și obiective rămân în obscuritate) și resping orice măsură de precauție. Alții, încurajați de concluzia unor ”specialiști” că virusul nu este prea periculos pentru copii, tineri și oamenii în general sănătoși, își trăiesc în continuare viața de parcă nimic nu s-a întâmplat.Read more…
Tragediile nu pot fi prevăzute, dar foarte des ele pot fi prevenite. (Pe marginea incendiului din spitalul din Piatra Neamț)
Timp de aproape 56 ani am funcționat ca medic în unități de terapie intensivă (TI) în diverse țări și continente. De-a lungul acestei îndelungate cariere am contribuit personal la construcția a trei unități de acest tip, cu care ocazie am învățat multe despre subiectul prevenirii accidentelor de tot felul în aceste secții medicale. Inginerii și arhitecții cu care am colaborat mi-au injectat temerea că orice lucru grav se poate întâmpla în orice moment în acest tip de saloane, în care se acumulează o impresionantă cantitate de aparate medicale, unele chiar foarte sofisticate, și care pot provoca în orice moment accidente, fie legate de incorecta funcționare, fie de defecțiuni pe conductele de gaze sau în instalația electrică. În plus, mi s-a atras atenția asupra posibilității, ce-i drept foarte puțin probabile, a unui cutremur care să pună în primejdie nu numai pacientul internat și tratat într-o asemenea secție (pacient care, prin forța împrejurărilor, e imobilizat și deci incapabil de a se salva prin propriile sale puteri) ci și personalul care tratează acești pacienți gravi. De asemenea a fost subliniat faptul că în Israel, o țară aflată în permanent pericol de violență militară, posibilitatea unui bombardament care să afecteze clădirea spitalului trebuie luată în considerare.Read more…
Nici nemurirea nu este veșnică…
Donald Trump a acceptat, în sfârșit, să dea lumină verde procesului de tranziție prin care președintele ales, Joe Biden, va prelua puterea la Casa Albă. Dar tot nu s-a recunoscut învins, când scriem aceste rânduri. „Cam exagerează”, spun unii. ”A sărit peste cal”, afirmă alții, mai puțin diplomați. Dar, de ce o face? Poate că unul dintre cele mai mari defecte ale caracterului unui om este să nu știe până unde să meargă, unde să se oprească. Observăm o mulțime de exemple, redate în presa din întreaga lume, dar și în anturajul nostru imediat, de la directori de companii care își iau bonusuri tot mai mari pe an ce trece, la politicieni care promit marea cu sarea, la oameni de stat care întind coarda răbdării populației până ce aceasta plesnește și până la câte o rudă a noastră care ne cere mici favoruri, împrumuturi sau servicii, neștiind când să se oprească. În general, incapacitatea de a vedea când enough is enough duce în cele din urmă la lacrimi, în cel mai bun caz, și la vărsări de sânge, în cel mai rău. Dar de ce nu văd unii oameni momentul când paharul e plin, nemaifiind loc pentru nicio picătură? Pentru că sunt orbiți, ori de lăcomie, ori de vanitate. Read more…
Agricultura în împrejurimile Ierusalimului
Conrad Schick descria împrejurimile Ierusalimului în mijlocul sec. al XIX-lea ca pe o pustietate stâncoasă, unde nu crește nimic. E drept că el a ajuns aici în octombrie, după șase luni de arșiță și uscăciune. Dar să încerce să ne convingă, și încă bazându-se pe citate biblice, că aici nu crește nimic, este o exagerare. Doar el însuși descrie starea jalnică a drumului de acces spre Ierusalim. Un oraș, chiar unul modest, nu se poate hrăni numai din ce se aduce din altă parte pe cămile sau catâri! Adevărul este că agricultura din împrejurimile Ierusalimului, chiar dacă punea probleme serioase, se practica încă din timpuri imemoriale și în câteva locuri ea se practică până astăzi după metodele tradiționale. Prima mare problemă este uscăciunea, dar ea este numai aparentă. Media anuală a precipitațiilor, de cca. 540 l/m2, este comparabilă cu cea de la București – se pare că de-a lungul istoriei au existat chiar perioade cu precipitații și mai abundente. Este adevărat că plouă numai iarna, dar apa de ploaie pătrunde prin crăpăturile rocilor calcaroase, ieșind apoi la iveală sub formă de izvoare. Pentru cine știe să le găsească, în jurul Ierusalimului există zeci de izvoare mai mici sau mai mari, de obicei în văi sau pe versanții munților. (Aceasta explică de ce așezările de aici, nu ca în Europa, se află pe culmile munților, nepotrivite pentru agricultură – din păcate apa izvoarelor nu curge la deal!)Read more…
„Majoră și vaccinată”… anti COVID19
Cred că sunt prima dintre baabelieni care a avut posibilitatea de a se vaccina. Ce scrie în presă despre vaccinul anti-COVID știți cu toții, dar voi încerca să vă împărtășesc impresiile mele personale. Scriu acest articol marți seara, 22 decembrie. La telejurnalul de sâmbătă s-a anunțat că în Israel vaccinările vor începe duminică, 20 decembrie, pentru personalul medical și imediat a doua zi va începe vaccinarea publicului larg – în prima fază cetățenii în vârstă de peste 60 de ani și bolnavii cronici. Fiecare cetățean trebuie să se adreseze casei de asigurări de sănătate unde aparține și să-și facă o programare, pentru a preveni aglomerația. Noi am intrat imediat pe site și ne-am programat – din păcate nu am putut merge împreună cu soțul. Dintre cei care nu s-au grăbit, mulți au descoperit că site-urile nu funcționau, cererea fiind prea mare, iar cei care au încercat să-și facă programare prin telefon au așteptat ore în șir, adesea fără rezultat. Dar campania continuă și toți cei interesați vor ajunge la rând. Important este că vaccin este destul, deocamdată se vorbește de 4 milioane de doze și oamenii dau dovadă de interes. Read more…
Un șeic la Ierusalim
În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi. – Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)Read more…
Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (I)
Încă de la cafeaua de dimineață urmez sfaturile cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care consideră că amnezia zilelor săptămânii este un semn al suprasolicitării psihice a populației în timpul lock-down-ului. Astăzi este miercuri, 6 ianuarie, 2021. Deși reperele mele zilnice rămân gărzile în spital, simt pierderea senzației timpului din cauza lipsei matineelor de duminică la Musikverein, a reprezentațiilor de marți de la Operă, ziua când e cel mai ușor de găsit bilete și a mersului la piață, vineri… M-am hotărât sa fac o plimbare pe Ringstrasse, apoi să iau masa de prânz în centrul orașului. Ce aș recomanda doamnelor, mai ales acum, într-o plimbare în aer liber, este să aibă mult curaj la alegerea culorii rujului, chiar dacă totul contrastează cu echipamentul sportiv, în cazul meu, costumul de Nordic Walking. Pornesc întru-un exercițiu simbiotic, fizic și mental, de meditație, memorie și cugetare, străbătând aproape 6 km în zgomotul ramurilor platanilor desfrunziți, într-un decor bine-cunoscut, dar care îmi pare străin. în timpul minimalismului contemporan, a încetinirii ritmului vieții și a distanțării sociale, bulevardul este o risipă de spațiu, de monumente și palate care completează ansamblul arhitectural al reședinței împăraților Austriei…Read more…
Ura! Îmbătrânesc, în fine!
Într-un articol publicat de curând (https://baabel.ro/2021/01/ultimul-an-dinainte-de-pensionare/) îmi împărtăşeam gândurile melancolice stârnite de apropiata mea pensionare, storcând lacrimi amare cititorilor. Cred că a sosit timpul să mă împac cu viitorul inevitabil şi să reflectez, în sensul original al materialismului senilic, asupra numeroaselor avantaje ale îmbătrânirii. Deci care ar fi motivele de satisfacţie? Potrivit unei prognoze fundamentate ştiinţific, în fiecare zi care trece îmbătrânim cu 24 de ore. Acest fapt surprinzător mă bucură nespus. „De ce?”– mă întreabă nedumeriţi cei de un leat cu mine, care acordă o importanţă deosebită ultimelor urme de tinereţe, străduindu-se din răsputeri să nege semnele bătrâneţii care se instalează treptat. Pentru ei vârsta înaintată echivalează cu decăderea, aducând după sine degradarea sănătăţii şi scăderea utilităţii sociale, nemaivorbind de agerimea minţii… Dimpotrivă, consider că tinereţea are o mulţime de dezavantaje faţă de bătrâneţe şi aş putea scrie o disertaţie întreagă despre acest subiect dacă… mi-aş aminti detaliile. Dar, din păcate, nu mai ţin minte argumentele.Read more…
Hannah Szenes – o eroină desăvârșită
În noiembrie 2020, la 74 de ani de la execuția ei la Budapesta, familia ei a hotărât – după multe ezitări – să predea Bibliotecii Naționale a Israelului arhiva personală a celui mai celebru membru al familiei, poeta și luptătoarea din forțelor speciale și de parașutiști, Hannah Szenes. Specialiștii bibliotecii au fost șocați de numărul uriaş de manuscrise pe care le-a lăsat în urmă, deşi avea doar vârsta de 23 de ani. Din ele aflăm multe detalii inedite despre viața ei și din activitatea literară, sionistă etc. De exemplu, încă de la vârsta de 6 ani a redactat un ziar. Pe la 12 ani, a început să scrie în ebraică, dar cunoştea perfect engleza, după cum se vede din scrisoarea trimisă în 1944 fratelui ei George. Scrisoarea a fost trimisă din Croația, cu câteva zile înainte de a trece în Ungaria unde avea să fie arestată în curând. Printre documente se află și o poezie scrisă în 1941 la Nahalal. Ea pare o profeție pentru ceea ce o aștepta. Ca în toate poeziile ei, cuvintele sunt foarte simple: Să mor… de tânără… să mor… Nu, nu doream…Read more…
Păreri păroase despre…păr
Adesea contribuțiile mele au fost criticate că ar fi prea superficiale, că nu ar fi destul de serioase ca să pătrundă în esența problemelor, rămânând în zona banalităților cotidiene. Ce pot să spun? Doar că ele sunt complet justificate! Aș putea să adaug totuși că gândurile mai puțin profunde își au și ele rostul lor, mai ales că și acestea își găsesc un public interesat. În acest sens, eseul de față despre părul uman va fi la nivelul cel mai superficial imaginabil. Dacă nu vă deranjează să vă pierdeți vremea citind o serie de inepții, acest articol o să vă vină ca turnat! Subiectul părului uman nu poate fi chiar atât de banal, dacă ne gândim că există chiar un musical dedicat acestui subiect: «Hair» 1968, cu muzica compusă de Galt MacDermot. Părul are multe alte semnificații, nu numai decorarea și acoperirea corpului. De exemplu, spunând despre un om că „i s-a făcut părul măciucă” poate sugera și intenția lui de a lua pe cineva la bătaie. În aceeași ordine de idei, lipsa părului, numită alopecie, ar sugera o formă de lașitate, deoarece persoanei în cauză îi lipsește materialul esențial care i-ar putea sluji ca armă.Read more…
Aşternuturi…
Pentru mine a aşterne masa e cu totul altceva decât a „pune masa”, după cum a aşterne patul este cu totul (şi cu totul) altceva decâte a „face patul”. Îmi place când se aşterne liniştea, la fel cum mă bucur să văd cum se aşterne zăpada…Îmi place cum sună cuvântul acesta care parcă înglobează simultan imaginea curăţeniei, foşnetul damascului (sau satinului), atingerea calmă a mâinilor, dar şi taina „valetului de cupă care pică la aşternut”…„Tu mai calci aşternuturi?” – m-a întrebat deunăzi, contrariată, o prietenă (mult mai gospodină decât mine). „Eu le spăl şi le pun la uscat, nu trebuie călcate”, mi-a spus ea.Read more…
Bagatelizarea Răului şi la Timişoara
O vorbă veche – un pic patetică ce-i drept – spune că poți părăsi Timișoara, dar ea, Timișoara, nu te va părăsi niciodată. O fi ea patetică, însă asta nu o făcea mai puțin adevărată. Eu, cel puțin, am simțit asta cu prisosință. Am simțit-o atunci când Timișoara a fost orașul erou care a aprins flacăra Revoluției și a stat singur în fața dictaturii, am simțit-o mai târziu ori de câte ori reveneam acasă. Timișoara mea nu m-a părăsit niciodată chiar şi atunci când s-a împotmolit în mâlurile tranziției. Era mereu acolo aşa cum o lăsasem, acel oraș unic prin multiculturalitate, Timișoara celor două muzee (de istorie și de artă), Timișoara celor trei teatre (maghiar, român și german), a celor patru parcuri (Scudier, Alpineț, Rozelor și Poporului), a celor cinci confesiuni, a celor şase cartiere, a celor şapte piețe. Zilele trecute însă am avut pentru prima oară impresia că nu mai îmi recunosc orașul.Read more…
Muzica Simfonică din Clujul interbelic. Orchestra Goldmark şi interpreţii ei.
Europa a început să fiarbă politic și militar la începutul anilor 1930. Germania se pregătea de război și antisemitismul era în creștere pe întregul continent. Ȋn Clujul interbelic, în ciuda vremurilor destul de tulburi pentru evrei, funcţionau mai multe organizaţii profesionale și culturale evreieşti foarte active. Asociaţia muzicală evreiască din Cluj purta numele compozitorului evreu maghiar-austriac Karl Goldmark (1830-1915). Instrumentiștii orchestre cu acelaşi nume care a funcţionat între anii 1934-1942, susţinând concerte la Cluj şi în împrejurimi, făceau parte din comunitatea evreiască de rit neolog. Majoritatea erau medici, dar se numărau printre ei şi ingineri sau profesori. Dacă iniţial orchestra avusese doar 25 de instrumentişti, în 1940 numărul lor a sporit la 72. Tatăl meu, medicul stomatolog Zoltán Vass care a făcut parte din Orchestra Goldmark, mi-a povestit că această formaţie muzicală de amatori se bucura şi de aprecierea profesioniştilor. Read more…
În loc de tocuri înalte…ce port?
După un an de zile în care am purtat sandale, teniși, sneakerşi, botine și cizme fără toc, m-am trezit de curând că îmi e greu să mă întorc la multele mele perechi de pantofi cu tocuri înalte. Acum oscilez, înainte de a ieși din casă, și aleg confortul și naturalețea unui pas lejer în locul alurii înălțate. Mă bucur că în perioada asta workshopurile și cursurile le țin de acasă și nu mai sunt obligată să țin prezentări de cate două ore, stând pe tocuri de 10 cm. Îmi place (din ce în ce mai mult) să stau desculță. Nu sunt singura. Întrebările legate de „încălțăminte comodă, frumoasă, dar fără toc înalt” sunt între cele mai frecvente pe care le primesc. (Ce bine că am și răspunsuri!). Silvia, o clientă mai veche, a trăit cu durere (fizică) și regret despărțirea de tocurile înalte. Operată din cauza unui hallux valgus (monturi, în limbajul curent) și a unei degradări osoase, ajunsese să nu își mai poată îndoi talpa piciorului drept. „Am preferat să sufăr și să strâng din dinți timp de câțiva ani, pentru că știam că după operație îmi va interzis să încalț pantofii care îmi plăceau atât de mult. Read more…
Impresii şi gânduri sub tirul rachetelor – autorii din Israel ai Revistei Baabel relatează.
Semne începuseră să apară mai înainte, cam de Pesah, atunci când arabi din Jaffo începuseră să agreseze evrei în Jaffo şi chiar Tel Aviv, trăgându-le palme. Apoi s-a extins la Ierusalim, arabi agresând evrei religioşi paşnici pe drum spre Kotel, la rugăciune. Paralel a apărut şi problema în cartierul Sheikh Jarrah, care era în curs de judecată şi cercetare de mult timp. La început părea că e vorba doar de o dispută imobiliară. Patru familii arăbești trebuiau evacuate dintr-un cartier din Ierusalimul de Est. Locuințele lor fuseseră revendicate de o organizație religioasă evreiască. Ea pretindea că le cumpărase de la fostul proprietar. Disputa era atât de complicată, încât se judeca în instanță de câțiva zeci de ani. Oricine avea ochi să vadă putea înțelege că acesta e praful de pușcă. În Israel și mai ales la Ierusalim, cartierele mixte nu au fost niciodată o idee bună, mai ales atunci când sunt locuite de fanatici. Hamas sesizează că aici „e rost de cafteală”. Deşi armata a făcut câteva raiduri asupra Fâşiei Gaza, tehnologia arabilor (Hamas sau Jihad Islamic) s-a perfecţionat într-o asemenea măsură încât se pune întrebarea cum de a trecut totalmente sub ochii celor care trebuiau să supravegheze acest lucru?! Probabil şi cantităţile de explozive care pot fi încărcate de o singură rachetă sunt cu mult mai mari, deci rachetele sunt mai periculoase. La Holon, ieri seara la ora 9 și azi dimineața la ora 3 au fost rafale interminabile de rachete, care s-au soldat cu răniți și case distruse. O rachetă a căzut pe un autobuz în oraș. Noi am ieșit în casa scărilor, întrucât casa noastră e mai veche şi nu are adăpost din beton. Marţi, 11 mai, ora 20:45. Din acest moment se trage intens asupra orașelor Tel Aviv, Herzlia, Rehovot, Ramat Aviv, Holon, Petach Tikva, Yafo. La Holon a fost lovit un autobuz, dar nu au fost victime. Ulterior s-a dovedit că informaţia era greșită, în realitate au fost destui răniți. O parte au fost evacuați la spitale. Nu cred că am mai asistat vreodată la o asemenea intensitate de trageri asupra Israelului…Read more…
O întrebare care te poate scuti de alte zeci…
Săptămânile trecute, într-o frumoasă zi cu soare, m-am întâlnit cu o prietenă venită în vizită din Brașov. Ne-am luat fiecare câte un latte şi, după o lungă conversație, ne-am hotărât să trecem prin câteva magazine – fără aglomerație şi fără muzica pusă la maxim, ca în weekend. Într-unul dintre ele, care semnaliza şi ceva promoție sau reduceri de moment, am intrat „doar ca să ne uităm”, un pretext atât de familiar… Pe un umeraș aștepta un adorabil pulover subțire din bumbac şi viscoză, în cea mai frumoasă nuanță de verde smarald, premiat cu o reducere substanțiala pe motiv că la subraț avea un mic defect. M-am trezit, brusc, trecând printr-un şir întreg de mașinații mentale: „Suntem abia la jumătatea primăverii, voi avea suficiente ocazii să îl port sezonul asta..”
„E culoarea mea preferată, aş putea să îl asortez la atâtea fuste, şi la jeanşi, şi la câțiva pantaloni…”Read more…


















