Piedestalul pierdut

Eram la spital…După foarte mulți ani am ajuns la o asemenea instituție medicală nu în calitate de doctor, ci de pacient. Eu nu trebuia să iau vreo hotărâre, ci alții se ocupau de soarta mea, iar doar politețea colegială îi făcea să-mi aducă la cunoștință deciziile cuvenite, bineînțeles fără să fiu implicat în luarea lor. Realitatea devenise complet alta. Soarta nimănui nu se afla în mâinile mele, ci soarta mea era în mâinile altora. Eu nu aveam nimic de spus, nu că nu aș fi avut dreptul, dar ar fi fost complet inopinat să-mi exprim părerea într-un subiect care din punct de vedere profesional nu-mi aparținea. Așa că am stat în banca mea, disciplinat și pregătit pentru orice…Read more…

Iran, Israel și evreii

Sinistrul dictator nord-corean Kim-Jong-Un stă cu ”degetele pe butoane” gata oricând să arunce lumea într-un haos nuclear sau, cel puțin, amenință că o va face. Un alt dictator deghizat în ”părinte spiritual” al poporului ”său”, Ayatollahul Iranului, Khamenei, zâmbește pașnic pe ecranele televizoarelor iraniene, în timp ce o demonstrație pașnică a unor pături sociale, reprezentând cu precădere clasa mijlocie, este lichidată de autoritățile iraniene prin mijloace deloc pașnice. Demonstranții cereau (îndreptățit) viață mai bună, justiție mai dreaptă și pedepsirea corupților. Una din recentele teme ale presei proguvernamentale din Republica Islamică Iran a fost provocatoarea întrebare de ce Coreea de Nord este lăsată ”să-și arate mușchii”, etalându-și cu o insolentă grandomanie capacitatea nucleară (care nu este nici pe departe atât de periculoasă, pe cât încearcă propaganda comunistă să o acrediteze ☹) în timp ce Iranul a fost determinat să semneze acordul de limitare a programului său nuclear, în schimbul ridicării sancțiunilor economice care i-au fost impuse de SUA și aliații ei occidentali.Read more…

Prima profesoară de multiculturalism

De peste 10 ani predau un curs masteral despre minoritățile etnice. Demersul meu încearcă să prezinte fizionomia socio-profesională a acestora, relevarea unor constante culturale, dar și impactul cu societatea majoritară, relațiile cu Puterea. Toate acestea într-o perspectivă istorică, ce încearcă să surprindă diversele modificări și contextul acestora. În fapt, încerc să demonstrez normalitatea diversității. Și mai mult decât atât, caracterul benefic al acesteia. Este un curs la care țin mult și am avut întodeauna sentimentul unei legături personale cu subiectul. Atunci când am început să-i construiesc osatura teoretică, să aprofundez varii lucrări savante, am avut sentimentul ciudat că esența acestor scrieri o cunosc dintr-un trecut ce cobora în primii mei ani de formare intelectuală. Și, căutările mele, de tip introspecție, mi-au adus în memorie personalitatea primului meu profesor de …diversitate etnică, aș îndrăzni să spun cu timiditate, primul meu profesor de multiculturalism.Read more…

Unu plus unu fac doi?

Se apropie ziua când vom aniversa 70 de ani de independență a Statului Israel. Pentru poporul evreu este noul început al vieții întreruptă brutal cu 2000 de ani în urmă. Poate nu chiar exact, dar nici nu are importanță la această scală a măsurării timpului o eroare de câțiva ani :). In anul 1948 Statul Israel a apărut pe harta Orientului Mijlociu. Înființarea statului evreu modern a fost un proces dificil care a durat aproape 70 de ani (socotind de la așezarea primelor „pietre de temelie” ale viitorului stat evreu – primele așezări sioniste din jurul anului 1880 – până la proclamarea independenței în 1948 (5 Iyar 5708 – după calendarul ebraic) Evenimentul, pregătit de multă vreme, a fost o ”surpriză” așteptată și întâmpinată de cei mai mulți evrei din întreaga lume cu imensă bucurie, de cei mai mulți arabi cu proteste, iar de țările arabe vecine, cu război. Restul lumii a primit evenimentul cu o oarecare indiferență având alte priorități…Read more…

Autostrada alpină germană (450 km între Lindau şi Berchtesgaden)

În ultimii 25 de ani am traversat adeseori Deutsche Alpenstrasse, fascinanta şosea bavareză care leagă oraşul Lindau cu Berchtesgaden pe o lungime de 450 de kilometri, privilegiu care m-a obligat să împărtăşesc cititorilor mei ceva despre subiect. Traseul turistic amintit mai sus parcurge sudul Germaniei, începând din localitatea Lindau, trece prin Oberstaufen şi în continuare, spre sud, ajunge în apropierea superbei staţiuni montane Oberstdorf. În continuare drumul traversează Füssen, unde se află renumitele castele ale regilor Ludwig II şi Maximilian II ai Bavariei, adoptate ulterior în lumea creată de Walt Disney… De la Füssen drumul coincide pe o porţiune cu renumita Romantische Strasse, după care, despărţindu-se de acesta, ajunge la celebra staţiune de sporturi de iarnă Garmisch-Partenkirchen, dominată de Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei. Read more…

Ce mică e lumea asta mare !!

Nu cred că vă voi spune lucruri deosebite în acest articol. Toată lumea le știe și le trăiește în fiecare zi. Dar dacă survin mai multe într-un timp foarte scurt, abia atunci le conștientizezi și ți se par miraculoase. De aceea vreau să le împărtășesc cu familia mea mare a baabelienilor. Este vorba de o adevărată revoluție pe care am trăit-o. Posibilitatea de comunicare între oameni s-a schimbat în așa măsură, încât de fiecare dată mă uimește și mă face să regret că nu voi mai apuca să văd până unde va ajunge. E departe de mine gândul să fac un istoric al comunicării între oameni. Au trecut de mult vremurile când se comunicau evenimente importante prin focuri aprinse pe dealuri. Nu știu nici când au apărut comunicările în scris pe tăblițe de piatră, piei de animale, papirus, hârtie, etc. Istoria telefoniei este bine cunoscută. Dar cum am comunicat eu, probabil ca și alții de vârsta mea, de când sunt adult, când am avut de spus ceva unor persoane aflate la distanță, nu seamână deloc cu posibilitățile actuale. Sigur că eu nu știu mai nimic din ce e nou, dar oricum e cu totul altceva ca atunci când am scris primele mele cărți poștale, când eram la liceul din Botoșani și părinții doreau să aibă săptămânal vești de la mine.Read more…

Memoriile lui Yosif Govrin

De curând am citit o carte autobiografică a lui Yosef Govrin publicată de Editura Hartung-Gorre, din Konstanz, în februarie 2018. Cartea tradusă din engleză, de Klara Strompf este întitulată: IM SCHATTEN DER VERNICHTUNG, Erinnerungen an meine unbeschwerte Kindheit in Bessarabien und Czernowitz, die bittere Verbannung in Transnistrien und die illegale Einwanderung nach Eretz Israel [În umbra exterminării – amintiri despre copilăria mea normală în Basarabia și Cernăuți, deportarea crudă în Transnistria și imigrarea ilegală în Eretz Israel, 1930-1947] şi a apărut sub îngrijirea profesorului emerit Erhard Roy Wiehn, în renumita serie Editions Shoa &Judaica/Studies since 1984. Iniţial cartea a apărut în Israel în limba ebraică, în 1999, și în idiș, în 2002, în 2007 fiind tradusă în engleză şi publicată în Anglia și USA. Sunt convinsă că mulți din cei care citesc revista Baabel cunosc cartea și chiar pe autorul care a fost și continuă să fie o persoană publică importantă în Israel.Read more…

ANWAR

Medicii israelieni au datoria să facă serviciu militar în rezervă până la vârsta de 51 de ani. Timp de câteva săptămâni pe an trebuie să activeze în diverse unități ale armatei. În cadrul serviciului de rezervă am fost trimis odată ca medic de batalion la o unitate din deșertul Arava, la granița cu Egiptul. În fiecare zi consultam pacienții din baza militară, iar apoi plecam cu o ambulanță, însoțit de sanitari militari, ca sa consultăm soldații din posturile care aparțineau de baza noastră. Unul din aceste posturi era la un punct de trecere a frontierei pentru camioane. În fața noastră se afla un post al armatei egiptene. Într-una din zile sanitarul postului m-a rugat să văd un bolnav neobișnuit. “E datoria mea, sigur că o să-l văd”, i-am răspuns. “Nu e un soldat de-al nostru, doctore, e un militar egiptean!” “Ce are?” ” Îl doare în gât, mi-a raspuns el, și are febră. La ei serviciul medical vine foarte rar, doar o dată pe lună”.Read more…

Kolín: un orășel din Boemia cu asociații tragice

În primăvara aceasta am avut ocazia să vizitez nu numai Praga, ci să fac și un mic tur prin provincie. Printre altele am ajuns la Kolín (cunoscut și pe numele german de Köln an der Elbe), un orășel medieval aflat cam la o oră de drum de Praga. De la început numele mi-a sunat cunoscut, dar motivul l-am înțeles abia când am ajuns în centrul oașului: biserica gotică, foarte impozantă, o cunoaște fiecare filatelist interesat de timbrele fostei Cehoslovacii. Adevărul este că realitatea depășește cu cu mult vechiul timbru, care abia acum mi-am dat seama că mai e și întors pe dos! Nu oricine are înaă norocul să primească un ghid local și să vadă lucrurile mai puțin cunoscute. Așa am ajus la sinagoga din Kolín. Cu toate că e mult mai modestă decât Biserica Sf. Bartolomeu, și ca multe alte sinagogi, e ascunsă într-o curte, mi s-a părut nu mai puțin impresionantă. Documente păstrate în arhiva orașului menționează că primii evrei s-au stabilit aici încă înainte de anul 1400, comunitatea fiind una dintre cele mai importante după cea din capitală, iar în 1512 exista deja în oraș o sinagogă „veche”. Dar în urma holocaustului, din comunitatea înfloritoare de odinioară au rămas abia vreo două sute de suflete.Read more…

Palma Stern – Amintiri (Ultima parte)

Încerc să asamblez mozaicul familiei lui Norbi din amănuntele pe care le-am aflat din relatările soţului meu precum şi din cele aflate de la câteva rude ale lui.

Norbi vorbea cu adoraţie despre tatăl său. Jakab Stern provenea dintr-o familie religioasă cu posibilităţi modeste, fiind singurul dintre copii cu studii universitare. Deşi a fost obligat să se întreţină singur, a absolvit medicina la Budapesta. În acel timp a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Morgenstern Irén; căsătoria a avut loc ceva mai târziu. Mama lui Norbi era surerindă, ei însă nu i s-a dezvăluit diagnosticul. După principiile medicale ale timpului era de dorit să locuiască într-un mediu muntos și de aceea tânărul Dr. Stern a hotărât să se stabilească la Petrova, o comună maramureşeană de pe malul Vişeului. Ea ar fi preferat să stea într­-un oraş mare, la Budapesta de exemplu. Necunoscând adevăratul motiv, i-a reproşat multă vreme soţului că locuiau într-un „sat nenorocit”. Tatăl lui Norbi a lucrat acolo cu plăcere. Era un medic bun şi altruist, care-și vizita bolnavii călare sau cu sania, prin cătunele răsfirate în munţiRead more…

Amintirea bunicului meu, Zoltán Singer

În momentul de față eu sunt ultimul descendent al familiei Singer, o familie care înainte de Holocaust a fost mare și numeroasă. A fost o familie educată, alcătuită din intelectuali, cu oameni de litere și de spirit, dar pe care eu nu am reușit să o cunosc. Doar câțiva ani am trăit alături de bunicul meu Zoltán, dar și pe el l-am pierdut încă din copilărie. Dar nici în acei ani nu aveam o limbă comună, astfel încât am comunicat foarte puțin. De fapt îmi amintesc îmbrățișările sale timide și pupicii apăsați pe obraz mai mult decât vreo conversație pe care să fi avut-o cu el…Cea mai vie amintire pe care o am despre el este o imagine sfâșietoare: îl văd așezat în camera sa de lucru, o odăiță strâmtă, plină până la refuz cu cărți; un bărbat înalt, foarte lat în umeri, înghesuit, aplecat peste birou, într-o supremă concentrare, ore în șir… Stă acolo zile întregi și ani întregi, de dimineața până seara, aproape fără pauze, doar cât merge la baie sau la masă. Misiunea lui a fost de a cerceta efectul Holocaustului asupra comunității din Dej Read more…

Praga – o poveste de dragoste (3)

Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34). Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta. (Fig 3-1) Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină. Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui. Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta? Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic. Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.Read more…

File din istoria sionismului în România

Sionismul este o veche opțiune a evreilor din România și cred că nu greșesc dacă afirm că majoritatea zdrobitoare a evreilor născuți în România înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial au activat, sau măcar au fost membri ai unei organizații sioniste. Și cred că nu greșesc afirmând că toți cei care în copilărie, adolescență și tinerețe au fost sioniști au păstrat în inimi atașamentul față de idealul și crezul Sionist…În străduința de a propulsa activitatea asociației Sioniste din România și de a înscrie noi membri am întâmpinat cele două întrebări majore dezbătute la Congres, la care noua formulare a PROGRAMULUI de la IERUSALIM a dat răspunsurile cuvenite. Scopul major căruia s-a dedicat mișcarea sionistă a fost crearea unui stat evreu, ceea ce s-a împlinit prin proclamarea independenței Statului Israel la 15 Mai 1948. Dar misiunea sionismului a rămas în continuare ca acest stat să fie al tuturor evreilor din lume și să asigure libertatea și bunăstarea tuturor locuitorilor săi. Această misiune este formulată prin definirea Israelului ca un stat evreiesc și democratic. Însăși această formulare conține contradicții, ca aparenta dilemă între viziunea sionistă de a crea un stat ca toate statele și statutul asumat de milenii de poporul evreu de a fi un ”popor ales” cu misiunea să facă ”lumea mai bună” (”tikun olam”). În timp ce aproape jumătate din poporul evreu a ajuns să trăiască în Statul Israel, cealaltă jumătate trăiește în Diaspora. În aceste condiții trebuie asigurată unitatea poporului evreu și susținerea reciprocă a celor două jumătăți.Read more…

Gânduri de medic condeier

S-a întâmplat că un număr mare de autori baabelieni (poate chiar majoritatea, depinde de momentul în care o calculăm) sunt medici. În „formaţia” actuală această profesiune nobilă este reprezentată de: Mirjam Bercovici, Gabriel Ben Meron, Peter Biro, Daria Dascălu, Tiberiu Ezri, Roger Florescu, Tiberiu Georgescu, Daniel Károly, Peter Rosenthal, Erika Shaffer, Andrei Schwartz, Sulamita Socea, Agnes Vass şi Johanan Vass. În cele ce urmează, puteţi citi gândurile împărtăşite de câţiva dintre ei despre ce înseamnă să fii medic condeier. Subiectul rămâne deschis pentru ceilalţi medici-baabelieni, la fel şi invitaţia lansată altor medici de a-şi încerca condeiul în Baabel.Read more…

Lac anti-graffiti şi camere de supraveghere

Ştirea care a făcut ocolul lumii, aducând în atenţie Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei (România) – din păcate nu pentru ceea ce reprezintă acest muzeu vizitat de foarte mulţi turişti şi nici pentru calitatea şi dăruirea muzeografilor de acolo – a fost despre vandalizarea faţadei cu mâzgălituri incoerente de culoare roz care adunau de-a valma tot felul de invective antisemite şi de altfel. Lumea s-a scandalizat pe bună dreptate. Diferite instituţii publice naţionale şi locale, organizaţii naţionale şi internaţionale au emis comunicate oficiale de condamnare a acestei fapte incalificabile (şi greu de priceput de o gândire normală). Au fost scrise nenumărate mesaje de revoltă şi înfierare din partea unor persoane publice şi particulare, existând o mobilizare de anvergură post-factum.Între timp poliţia municipală anunţă că a demarat cercetările şi există (ca de obicei) un cerc de suspecţi. Din experienţa altor vandalizări (inclusiv cele din Cluj) făptaşii nu sunt identificaţi sau – în mod interesant – îndeobşte se dovedesc a fi „nişte adolescenţi rebeli” care oricum nu pot fi condamnaţi. Descoperirea lor este şi mai dificilă dacă obiectivul vandalizat nu este înzestrat cu un sistem de supraveghere. Din lipsă de fonduri, evident.Read more…

(Încă) o dovadă că stilul nu are legătură cu mărimea

Moda, în cele mai moderne, eclatante, flamboaiante, aspirațiunile şi comerciale forme ale ei, e omniprezentă: în feed-urile noastre de social media, în campanii publicitare, practic peste tot în offline şi online. Ceea ce numim street style – ţinute deseori intenționat construite pentru a fi imortalizate ca promovare de brand, prezente alteori firesc alcătuite şi dovezi de bun gust înnăscut – continuă să fie o direcție ultra-populară în fotografie pentru că, teoretic, înfățișează femei ca mine, ca tine, ca noi, „surprinse” într-o zi oarecare, cu deosebirea că primele sunt permanent splendid îmbrăcate.
IRINA0
Daca ar fi să o spun altfel, intenția celor mai multe dintre imaginile de street style e să ne prezinte umanitatea stilată şi trendy în ceva mai multe variante decât cele fotografiate în paginile revistelor. Cu toate astea, ele conțin, în majoritate, aceeași tipologie: femei albe, înalte, subțiri, de cele mai multe ori blonde (sau, en fin, cu părul în nuanțe relativ deschise). Lucrurile par însă să se schimbe, încet-încet. Așa cum la începuturile lui The Sartorialist, Scott Schuman fotografia anonimi şi anonime bine îmbrăcați, bloggeriţa Kellie Brown si-a dorit un cont de Instagram cu adevarat inclusive, dedicat tuturor celor cărora stilul, actul de a se îmbrăca, gestul de a construi cu intenție şi naturalețe o ţinută provoacă o bucurie reală. Într-un recent interviu, Kellie declara: „Cum ar fi dacă moda străzii ar redeveni ceea ce a fost, şi nu ar conta ce mărime poartă persoana fotografiată? Cum ar fi o fotografie cu o fată de mărimea 14 sau 24, într-o ţinută fantastica, alături de alta mărimea 6 sau 8 sau zero? Cum ar fi să apară fotografiate şi femei de culoare, alături de fete albe, asiatice, sud-americane şi orice altă tipologie…?”

IRINA 1

Demersul lui Kellie a prins viață în urmă cu 2 ani, când a lansat blogul (şi contul de Instagram) And I Get Dressed. Filosofia ei e simplă: stilul nu ar (mai) trebui segregat. La un pol, Kellie a observat existenţa conturilor clasice de street style, iar la polul opus sunt cele care susțin demersuri body-positive, prin imagini ale unor siluete supraponderale.
Acesta e unul din motivele pentru care am trăit cu entuziasm descoperirea lui And I Get Dressed: pentru că încearcă (şi reuşeşte) să aducă mai multe tipologii în același spațiu. Dacă vă faceti timp să îl studiați, veți găsi în feed şi imagini cu femei albe, dar şi femei de culoare, asiatice, magrebiene şi metise; imagini cu femei suple, dar şi obeze; imagini cu femei atletice, dar şi cu handicapuri fizice; imagini cu femei cu sâni mari şi voluptoși, dar şi imagini cu femei cu burtici şi pulpe masive; imagini cu femei înalte, alaturi de imagini ale unor femei mignone; imagini cu femei, dar şi câţiva cross-dresseri simpatici.
IRINA2
IRINA3
Insa motivul principal al încântării mele a fost altul: fotografie după fotografie, imaginile sunt pline de bucurie, de poftă de viaţă, de creativitate, de plăcere trăită deplin!
Fiecare dintre ipostaze transmite că stilul este cel care contează, nu dimensiunea persoanei care a îmbrăcat ţinuta respectivă. Pentru că dacă reuşiti să treceți de judecățile strict fizice făcute prin prisma conformismului social, veți descoperi diversitate, frumuseţe, spirit non-conformist, naturaleţe, asumare. Numitorul comun al tuturor este același: ţinute expresive, strălucitoare, dezinvolte, pur şi simplu vii. AIGD este o sărbătoare dedicată stilului personal şi bucuriei de a te îmbrăca – si, la urma urmei, nu asta ar merita să fie emoția cu care şi din care ne încărcam zilnic?
Well, sigur că la final profit de acest articol ca de o ancoră, pentru că şi eu cred din toată inima că stilul este o platformă de care poate avea parte orice femeie (indiferent de silueta, dimensiune, vârstă, buget şi stil de viață). Mai mult de atât, ar trebui să fie o bucurie pe care fiecare femeie ar trebui să şi-o ofere zilnic. Iar ca să nu lungesc povestea, vă aduc aminte că am deschis înscrierile la prima ediție de toamnă a cursului Style Masterclass, el va avea loc în Bucuresti în 29.09, aici aveti toate detaliile – inclusiv oferta de preț early bird! (promit că, până la finalul anului, să ne întâlnim la Brașov şi la Cluj pentru câte un Style Masterclass, aşa că stay tuned!)
Read more…

Israelul – nevinovat în doborârea avionului rusesc din Siria

Un scandal internațional, chiar eventualitatea unui război între Rusia și Israel se prefigura la începutul acestei săptămâni când s-a răspândit știrea că Siria a doborât de-asupra teritoriului său un avion rusesc de spionaj cu 15 persoane la bord care și-au pierdut viața, din cauza Israelului. Ținta apărării antiaeriene siriene a regimului Assad ar fi fost avioanele israeliene care efectuau un raid. Ele bombardau depozite de armament care urma să fie transferat Hezbollah-ului. Pentru a se apăra de tirurile siriene, avionul israelian s-ar fi ascuns în spatele celui rusesc și nici nu ar fi informat partea rusă cu privire la acțiunile sale, conform înțelegerii dintre Rusia și Israel.. Siria și Iranul au acuzat imediat Israelul, iar Rusia și-a manifestat profunda nemulțumire, în condițiile în care aproximativ de doi ani și jumătate între Rusia și Israel există o înțelegere de informare reciprocă a raidurilor efectuate de cele două țări de-asupra Siriei, tocmai să nu se întâmple astfel de incidente.Read more…

Maroul – vedeta toamnei 2018

Schimbam sezonul, schimbam culoarea-vedetă. În toamna asta nu e vorba nici de roșu, nici de galben muștar, nici măcar de violet, albastru-petrol sau oranj terracota. Culoarea toamnei 2018 este (surprinzător?) maroul. Culoarea scorțișoarei, a ciocolatei, a castanelor, a ceaiului englezesc. Culoarea canapelelor cumpărate în anii ’70, a pungilor de hârtie, a frunzelor moarte. Nu suna deloc glamorous. Cu toate astea, întreaga industrie a modei a decretat că le choix du jour este maroul, în toate declinările lui: ciocolatiu, tabac, ruginiu, caramel, acaju, castaniu, cafeniu… A fost omniprezent pe podiumuri (la Chloé, Rochas, Marni, Fendi, Jacquemus, Alberta Ferretti, Derek Lam, Max Mara şi multi alţii), pentru ca acum colecțiile din magazine să ni-l propună în nenumărate juxtapuneri, texturi, materiale, alăturări de culori, reinterpretări în cheie retro sau modernă.Read more…

Nimic nu se pierde, dar nici nu se transformă

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…

Luna cadourilor

Decembrie este Luna Cadourilor. Hanuka, Miculaşul, Crăciunul şi Anul Nou sunt tot atâtea prilejuri care se cer a fi celebrate cu daruri destinate celor dragi şi nu numai. Este perioada potrivită în care, oferind cadouri, ne exprimăm gratitudinea faţă de binefăcători, colegi şi coechipi sau ne achităm obligaţiile faţă de medici, profesori sau…şefi. În mintea mea între dar şi cadou există o diferenţă exprimabilă, mai ales, prin intensitatea sentimentului care animă gestul de a oferi. Darul e mai intim, având o puternică încărcătură afectivă, în timp ce cadoul e mai convenţional, mai protocolar. Dar şi într-un caz şi în altul, pentru ca un dar sau cadou să se apropie de perfecţiune, trebuie întrunite trei condiţii: alegerea potrivită, oferirea adecvată şi obţinerea efectului scontat.Read more…