Europa se topește

Iunie e luna mea preferată pentru vacanțe. Nici nu mai e frig și nici vara nu e complet instalată, aşa că nu e prea cald. Dar anul acesta am dat greș și peste tot pe unde am umblat a fost caniculă. La începutul lunii, la Cluj, „m-am ascuns” la Teatrul Național și am vizionat două spectacole foarte bune: Cartoforii, de NV Gogol și piesa Un altfel de Harap Alb, inspirată de cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Este o satiră a lumii actuale, o poveste tragi-comică despre corupție, intoleranță și dorința de a parveni. La sfârșit Împăratul Roșu este înfrânt și „Clujul, orașul de cinci stele verzi” iese învingător. Încă un motiv pentru care aleg luna iunie sunt festivalurile: Festivalul Internațional de Filme TIFF, Festivalul de jazz, de Operă în Aer Liber. În mai puțin de o lună am fost la două spectacole de operă, la concertul de închidere a stagiunii orchestrei filarmonice Transilvania din Cluj și la un concert de jazz în Parcul Echo, adică pădurea Hoia. Întâlnirile anuale cu colegii de școală, cu cei de la Spitalul de Boli Infecțioase, cu prieteni, mi-au făcut multă plăcere. A fost prima dată când am vizitat Clujul, orașul meu natal cu un ghid. Dacă am învățat ceva nou? Da, chiar foarte mult.Read more…

Te bucuri și nici nu știi ce te așteaptă…

De-a lungul vieții mi-am dorit nu o dată să fiu cool, pentru că sângele rece face parte din lista caracteristicilor pozitive, atât de necesare pentru succesul personal. Dar nu sunt așa. Mă înfierbânt, mă enervez, chiar mă înfurii, pentru că probabil fac parte dintre omenii numiți „sanguini”. Treaba asta are părți bune (fire comunicativă, prietenoasă, surplus de energie, etc.) dar și mai puțin bune, cum ar fi impulsivitate sau tendința de a fugi de responsabilitate. Dată fiind situația, eu mă găsesc deseori cu trup și suflet alături de o cauză socială sau opinie o politică și trăiesc cu patimă și înflăcărare orice activitate sportivă la care participă echipa mea preferată, dar niciun moment nu aș fi crezut că participând emoțional la un joc de fotbal îți periclitezi sănătatea! Jucătorii, pe teren, se pot accidenta, se pot încăiera, pot face prostii sau greșeli profesionale în stăpânirea balonului. Spectatorii, în tribune, se pot ataca unii pe alții – istoria e plină de evenimente de aceste fel. Dar tu, acasă în fața televizorului, chiar participând cu sufletul la gură la ceea ce se petrece pe teren, poți să faci o criză de inimă și să te duci, așa, pe apa Sâmbetei, din cauza unui gol primit de echipa ta favorită?!Read more…

In Memoriam Shlomo David

Shlomo David s-a născut la Dorohoi, pe 29 aprilie 1930 (anul acesta ar fi împlinit 86 de ani). A crescut și și-a făcut educația într-o casă cu tradiții evreiești și cu idei sioniste, el însuși fiind activ în organizațiile de tineret care visau la Eretz Israel, atunci Palestina. A cunoscut în copilărie prigoana antisemită, în Dorohoiul unde avusese loc în 1940 primul pogrom din România și de unde s-au făcut deportări masive în Transnistria. Read more…

Ce înseamnă să fii ….israelian?!

Mulţi ani nu mi-am pus această întrebare. Eu am devenit israelian în momentul când am ajuns în Israel şi voi rămâne israelian până în ultima zi a vieţii mele. Nu m-am întrebat de ce, pentru că răspunsul era prezent cu mult înainte de a ajunge în Ţara Sfântă: fiecare om trebuie să-şi găsească locul în ţara lui. Iar definiţia “ţării lui”, mi-era de la bun început clară: ţara ta e cea în care faci parte din majoritate, şi nimic mai mult!Read more…

Rendez-vous în trei: Israel, Grecia, Cipru

Știrea publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Israelului ,în data de 3 Martie 2016, impune atenției publice un nou eveniment în lanțul celor deja începute de construire a ”trilateralei” Grecia – Cipru – Israel. Cândva (nu foarte demult:) Grecia nu era socotită o țară foarte prietenă cu Israel, mai ales pentru că Israel întreținea relații speciale economice și militare cu Turcia, iar faptul că între Turcia și Grecia domnește o ”inamiciție” seculară nu este un secret pentru nimeni. Așa că într-un fel era de așteptat ca întorsătura bruscă luată de relațiile turco-israeliene să ducă la o ”încălzire” a celor greco-israeliene.Read more…

Priorități și manipulări în România anului 2016.

În perioada interbelică a existat un grup de intelectuali români scriitori, filosofi, istorici, oameni de știință care (mai ales în tinerețe) au fost simpatizanți ai Mișcării Legionare , unii chiar combatanți activi prin vorbă și scris (chiar și demnitari). Lista lor este arhicunoscută : Nae Ionescu, Mircea Eliade,Emil Cioran, Constantin Noica, Nichifor Crainic și încă aproximativ zece persoane. S-a dorit să se inducă în conștiința publică că acest grup, prin numele sonore din fruntea lui, a dat tonul în cultura românească interbelică, mai ales în al treilea deceniu (primele surprize au apărut după publicarea “Jurnalului” lui M. Sebastian).Read more…