După ce m-am stabilit  în Canada în 1980, am început să mă interesez și să mă informez în mod serios despre posibilitățile de a integra în viața mea activități de divertisment și sport într-un cadru sănătos și natural. Am fost uluit de cât de vaste și diverse erau. Mi-a luat vreo șapte ani să descopăr combinația câștigătoare care ar fi satisfăcut pasiunea mea de a vâsli într-unul dintre locurile cele mai pitorești din Canada, în Georgian Bay, partea cea mai pitorească a lacului Huron. Acolo funcționează un centru de excursii cu caiacul. În august 1988 mi-am programat o excursie ghidată de două zile cu înnoptare. Am ajuns într-o vreme caniculară. L-am cunoscut pe ghid, un tânăr atletic și prietenos, care s-a interesat de gradul meu de expertiză și autonomie pentru acest tip de aventuri. I-am răspuns cu mândrie că mă consider un expert. M-a atenționat că vom parcurge cu caiacul circa 80 de kilometri. Am dat aprobator din cap și am ridicat mâna dreaptă, cu degetul arătător în sus, în stil american de aprobare. M-a mai întrebat dacă știu să mă cațăr înapoi în caiac, dacă mă răstorn de la valuri sau de la vânt. Am spus că da, deși nu m-am mai răsturnat de 20 de ani. Eram un grup de opt caiaciști, inclusiv ghidul. Deși eram in față, am observat că o barcă galbenă din grup se apropie din ce în ce mai mult de barca mea și a și ajuns lângă mine, foarte aproape. Distanța era perfectă pentru conversația care s-a dovedit a fi şi intenția vâslașului. “Hello”, mi-a zis și eu i-am răspuns cu același salut. Omul și-a ajustat ritmul ca să mergem cu aceeași viteză. – Mă cheamă Werner, a zis omul. Read more…