Suntem în preajma aniversării a cinci ani de apariție a revistei Baabel. Este firesc să am gânduri de apreciere pentru calitatea acestei publicații online, pentru echipa celor care scriu în acest spațiu, pentru coordonarea plină de tact și prietenie pe care o asigură Andrea Julika Szekely Ghiță, cea neobosită și care găsește totdeauna cuvintele cele mai potrivite să ne inspire teme, idei și astfel să reușească ediții perfect echilibrate din punct de vedere al acoperirii domeniilor și conținutului. În toți acești ani, s-a promovat și respectat libertatea de exprimare a celor care scriem în această revistă. Poate că tocmai această libertate de exprimare m-a determinat să scriu aici și mă obligă în continuare la un filtru propriu, prin care fiecare articol, eseu sau chiar rețetă tradițional evreiască trece înainte de a-l trimite pentru a fi publicat.Read more…
În 1526 – pe fondul insistenței Imperiului Otoman, condus de sultanul Suleyman Magnificul, de a extinde cuceririle sale din Europa – a avut loc funesta Bătălie de la Mohács, în care ungurii aliați cu austriecii au fost învinși fără drept de apel. Regatul Ungariei practic a fost desființat. Partea de sud-est a devenit un grup de eyalete turce, Transilvania un principat vasal Înaltei Porți (la fel ca celelalte două principate românești ) iar partea de vest – dincolo de Dunăre –,cu capitala la Bratislava, a ajuns sub ocupație habsburgică. Evreii au devenit supușii a trei stăpâniri diferite, cu atitudini și comportamente diferite. Cel mai tolerant mediu pentru evrei a devenit Transilvania, multietnică, multiconfesională, (inclusiv protestantă, reformată și unitariană) care era mult mai dispusă și interesată să folosească abilitățile evreilor în schimbul acordării unor minime drepturi cetățenești. În timpul domniei lui Gabriel Betlehen, statutul evreilor a fost garantat prin ”privilegiile” acordate în anul 1623. Read more…
Prima excursie pe care am făcut-o în fostul URSS, în 1961, a fost cu gândul că poate ar exista pe parcurs posibilitatea de a mă abate din drumul propus, Kiev- Leningrad-Moscova, drum făcut cu trenul, și să ajung cel puțin la Moghilev în căutarea mormintelor. Dar atunci excursiile se făceau cu un pașaport colectiv, pe listă, și o evadare era imposibilă. Din acest motiv, în 1967 am căutat și găsit o modalitate de a ajunge la Chișinău, capitala republicii moldovenești, mai aproape de Ucraina și deci de Moghilev. Prin mijlocirea scriitorului de limbă idiș Ludovic Brukștain, originar din Sighet, prieten al soțului meu, am obținut o invitație pentru 10 zile la Chișinău, de la un cunoscut de al lui din copilărie, urmând ca și eu să-i trimit o invitație pentru București. În luna septembrie, am pornit singură în necunoscut, într-un oraș străin, la oameni necunoscuț,i cu ferma convingere că va fi posibil să ajung în acest interval la Moghilev și Djurin. Read more…
După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…
Asasinarea prim ministrului israelian Itzak Rabin în 1995 a fost o mare pierdere pentru Israel şi o tragedie personală pentru Leah Rabin, care se va stinge 5 ani mai târziu . În zorii vieţii, în copilărie, la vârsta de 5 ani, Leah beneficia de decizia înțeleapta a tatălui ei care, în 1933, a doua zi după venirea lui Hitler la putere, a început pregătirile familiei pentru a părăsi Germania. (“eu nu rămân într-o ţară care va fi condusă de un lunatic“). Decizia înțeleaptă a fost luată pentru că a putut să vadă şi apoi să aprecieze în mod realist viitorul familiei sale într-o Germanie în care Răul se extindea cu repeziciune. Aceasta e o problema de bază pentru omul de rând: să poată aprecia corect starea societății în care trăiește, să vadă la nevoie încă de departe apropierea Răului; pentru aceasta omul de rând are nevoie de o presă liberă de free speech, pentru că aceasta constituie prima lui linie de apărare împotriva Raului .Read more…
În luna octombrie 2017, la Londra, a avut loc congresul Organizației Sioniste Mondiale (World Zionist Organization, WZO). La invitația Dlui Tiberiu Roth, Președintele Asociației Sioniste din România (ASR), in calitatea mea de vice-președinte ASR, alături de profesorul Dan Floroian, un adevărat și sufletist sionist din Brasov, am avut atât onoarea cât si plăcerea de a participa la acest eveniment istoric unde am propus ca următorul congres WZO să se desfășoare în România, ţara în care scânteia sionismului s-a aprins înainte ca Theodor Herzl să îl contureze si să îl definească la nivel european. În urma cu exact 100 de ani, pe data de 2 Noiembrie 1917, tot la Londra, Lordul Arthur James Balfour, în numele guvernului britanic, în care deținea funcția de ministru de externe, îi înmâna Lordului Rothschild istoricul document cunoscut nouă sub numele de “Declarația Balfour” Read more…
După ce legionarul Davidescu a „românizat” Hotelul Europa, am fost nevoiți să părăsim locuința. Părinții au închiriat o locuință modestă pe strada Barbu Delavrancea (Rudului) Nr. 8 din Ploiești. La scurtă vreme am fost vizitați de o echipă de legionari condusă de av. Andreescu, care ne-au ridicat cu japca sufrageria de abanos și aparatul de radio Blaupunkt.
În continuare tatăl meu, împreună cu toți bărbații evrei din Ploiești, a fost internat în lagărul de le Teiuş. După un timp, orașul Ploiești fiind considerat „strategic”, tata a fost transferat la Brașov, unde urma să presteze munca obligatorie.Read more…
Este întrebarea care mă face de fiecare dată să-mi dau ochii peste cap. Nu, nu e „vii la piesa aia de teatrul experimental cu mine?”, nici „te superi dacă măi ascultam doar o dată, a suta oară, Despacito?” Întrebarea care mă terorizează e: „Cu ce te îmbraci la petrecerea X/ de Crăciun/ de Revelion?” Aaargh, nu stiu, mă voi gândi în seara respectiva! Refuz să îmi bat capul cu chestia asta, mai ales în perioada asta a anului, în care toate femeile se înfășoară în catifea, se pudrează cu glitter, explodează de paiete şi strălucesc de cristale.Read more…
„Un singur cuvânt nu poate vreodată rezuma toate știrile, evenimentele sau esența poveștilor dintr-un anumit an, mai ales când vorbim despre un an cu atât de multe schimbări şi întâmplări notabile” a declarat într-un comunicat de presă Peter Sokolovski, unul dintre editorii principali ai dicționarului Merriam-Webster. „Dar când un sigur cuvânt este căutat cu atâta asiduitate şi volumul de căutări online îl depăşeşte pe al altora, e semn că [cuvântul] este asociat cu evenimente importante. Descoperim lucruri noi despre noi (ca societate) prin prisma vocabularului.”
„Feminis” este cuvantul ales de Merriam-Webster pentru 2017.Read more…
Organizaţia a luat fiinţă în anul 1873 într-un context politic foarte nefavorabil populaţiei evreieşti din România. Era după adoptarea Constituţiei din 1866, care prin prevederile Articolului 7 refuza evreilor dreptul la cetăţenia română. Evreii au fost ”încetul cu încetul dezmoşteniţi de toate drepturile dobândite, scria Adolf Stern, goniţi din sate, alungaţi din şcoli, îngrădiţi în toate ramurile de muncă şi coborâţi la starea de vagabonzi”. (1). Pe lângă politica antievreiască promovată de guvernarea Ion C. Brătianu greutăţile s-au amplificat şi din cauza dezorganizării vieţii interne evreieşti, prin desfiinţarea organizaţiilor comunitare din Bucureşti şi din alte localităţi. În această situaţie sosea în ţară, în anul 1871, Benjamin Franklin Peixotto, în post de consul al Statelor Unite, secretarul lui devenind dr. Adolf Stern, primul avocat evreu din România. Înţelegând situaţia în care se afla evreimea, Peixotto – în calitatea lui de evreu şi de membru al Ordinului B’ nei Brith din New York – a hotărât, împreună cu un grup de intelectuali evrei din Bucureşti, să creeze o organizaţie evreiască similară şi aici.Read more…
în casa bunicilor, am găsit întotdeauna o atmosferă specifică unei oaze de liniște și pace de unde de fiecare data când plecam, aveam cu mine un plus de noi cunoștințe pe care mi le dăduse bunicul și bunica. Într-o asemenea atmosferă și de relații deosebit de bune cu toți vecinii, prietenii și cu toate autoritățile locale, s-au născut și au crescut copiii bunicilor de la Buzău. Tata a avut încă trei frați: Iacob, Ozias și Morice. Când tata a terminat studiile de liceu, obiceiul sistemului de învățământ era ca înainte de bacalaureat fiecare elev să pregătească o lucrare pe o temă pe care și-o alegea singur. Tata și-a luat ca temă subiectul: Există Dumnezeu? Și-a scris lucrarea și a predat-o profesorului care conducea examenul de bacalaureat. Într-o zi înainte de bacalaureat, profesorul s-a întâlnit cu bunicul Șimon pe stradă, și au avut un dialog scurt, pe care aflându-l, îl reproduce mai jos:Read more…
Pe vremea lui Mao, Alain Peyreffitte, ministru francez în câteva guverne, a făcut un sejur de trei săptămâni în China, de unde a revenit cu o carte întitulată profetic “Când China se va trezi” în care afirma că modernizarea acestui uriaş stat va schimba într-o bună zi politica lumii. S-a râs de el. China exporta pe atunci stilouri, păsări din hârtie colorată, ceva materii prime şi ideologie. Zeci de milioane de chinezi, mai ales tinerii, defilau cu cărtica lui Mao şi oamenii de ştiinţă erau trimişi la muncă de reabilitare la ţară, ca să crească porci şi să cureţe găinaţul de la raţe. Dar Peyreffite a avut dreptate. China s-a trezit, a devenit o putere economică mondială şi o putere armată ultramodernă. A renunţat la carnetele roşii cu învăţătura lui Mao şi la tunicile tip Mao şi sutele de milioane de oameni au renunţat la defilări, au adoptat moda europeană şi s-au apucat de muncă. Acum China a început să cumpere America.Read more…
Se spune că Israel este o țară ca toate celelalte și, fiindcă rasismul este un fenomen mondial, el nu poate lipsi nici din peisajul zilnic al Țării Sfinte, adevăr confirmat, într-un mod cam prea generos după gustul meu, în interviul acordat de ziaristul israelian Ron Cahlili cotidianului francez Libération (fondat cândva, după câte știu, de Jean-Paul Sartre), finanțat în aceste zile din fondurile familiei Rothschild. Tot Cahlili este și realizatorul unui documentar întitulat „HaTsarfokaim”, combinație urât sunătoare între cuvintele ebraice „tsarfati”=francez și ,,marokaim”=marocani, aluzie la faptul că o mare parte dintre imigranții sosiți din Franța își au rădăcinile în țările Maghrebului. Serialul a fost transmis de canalul TV israelian Kan 11, în trei episoade.Read more…
În fiecare an aştept sărbătoarea de Pesah cu aceeaşi uimire, ca şi în copilărie, când această sărbătoare se insinua în casa bunicilor mei (adoptaţi) cu sfioşenia feliilor neregulate de azimă (pe atunci fabricate manual, aveam să aflu mai târziu) şi la întrebarea mea: Ce este asta? Mi se răspundea doar atât: pască! Mult mai târziu am înţeles că pasca de „paştele evreiesc” şi prăjitura kindli, în preajma Purimului, erau tributul bunicii mele adoptate Erzsi, creştină, faţă de originea bunicului meu adoptat, evreu botezat, şi, poate, pentru memoria fiului lor Ferkó, pierit la Auschwitz. În casă nu exista vreun Luah, pe perete atârna calendarul reformat, în care se înşiruiau zilele onomastice, şi totuşi Bunica Erzsi ştia când era Pesahul (şi Purimul) şi nu uita să procure azima (pe atunci habar nu aveam cum) care se încadra, modestă – atunci când calendarul apropia sărbătorile pascale evreieşti de cele creştine – între ouăle roşii, vopsite în foi de ceapă, şi cozonacii ardeleneşti, beigli, cu nucă şi cu mac. Read more…
.şi năpustiţi-vă asupra celor puţini, răzleţi, diferiţi şi vulnerabili – încondeiaţi indirect dar cu fermitate – drept pericolul major pentru slăbirea celor dintâi. Nu pot înţelege altfel obstinaţia de a purcede la referendumul – pe care-l credeam dat uitării (pe cale de bun simţ sau de înţelegerea, în fine, a inutilităţii sale pentru societate ) – pentru redefinirea familiei în Constituția României. Se pare însă că e mare nevoie de reluarea acestei campanii, mai mult un vector pre-electoral pentru cei care par a pierde tot mai mult teren din pricina nepriceperii şi haotismului instalat la guvernare. Read more…
În croaziera noastră (ca de altfel aproape în toate croazierele care înconjoară America de Sud (prin… sud) am avut ocazia să vedem toate cele trei strâmtori. Am amintit că părăsind prima noastră escală pe coasta Patagoniei, am urmat doar pe o porțiune relativ scurtă coasta americană, căci ne-am îndreptat făcând un ocol respectabil spre insulele Falkland (Malvine) și abia după ce am vizitat aceste insule (acum:) liniștite, ne-am îndreptat spre Capul Horn trecând prin Pasajul Drake. Denumirea pasajului nu sugerează o apă cuminte în care s-ar poate bălăci vreun rățoi (”drake”- engl.) – dimpotrivă, este un loc cu ”valuri și vânturi” furioase, care au zgâlțit puternic și vaporul nostru uriaș – ci provine de la numele lui Francis Drake, un corsar englez care a fost înnobilat de marea regină Elisabeta I a Angliei. Drake făcea parte din corpul de elită al ”piraților de stat”:). Ei îndeplineau misiuni de piraterie cu acordul și sprijinul statului englez, cu împuterniciri în toată regula primite chiar de la regină. După un raid reușit prin porturile Franței, urmat de o tâlhărie cu succes pe coasta istmului panamez la Nostra Dios – locul pe unde se transfera aurul peruan în corăbiile spaniole – Sir Francis Drake a primit de la Regină misiunea de a ataca (și de a jefui:) coloniile spaniole din California, de pe coasta Pacificului. Read more…
Vorbind despre “puterea celor fără de putere”, Václav Havel remarca paradoxul cotidian, care ar putea să corodeze și să conducă la prăbușire un regim totalitar. Ar fi de ajuns ca fiecare cetățean de rînd să-și asume “viața în adevăr”, să își găsească puterea de-a denunța realitatea oprimantă. Meșterul berar se poate încăpățîna să producă o bere de calitate, în ciuda sistemului mediocru, care îi îndeamnă pe toți la neglijență, indiferență și șablon. El constată că munca depusă de ceilalți berari este neconformă și încearcă să le explice cum să facă mai bine. Ceilalți îl “simt” că este un ciudat, care urcă împotriva curentului, și-l ignoră. Dar el se încăpățînează să muncească în mod conștiincios: nu pentru a sfida prin singularitate, ci efectiv deoarece resorturile sale interioare nu-i permit să facă altfel. Protestul împotriva unei dictaturi nu este obligatoriu să reprezinte, la originea sa, un gest politic: poate acoperi un impuls civic, sau o tendință firească spre perfecționare profesională. Doina Cornea a fost “meșterul berar” de la Cluj, care s-a obstinat să-și exprime netulburată convingerile. În ceaușism exista o schizofrenie, de toți acceptată cu naturalețe, între realitatea efectivă, care se constata la tot pasul, și ceea ce vorbele exprimau. Read more…
Căsătoria civilă s-a ţinut în iulie 1948. Nu am avut bani nici pentru invitaţi, nici pentru verighete. Martori ne-au fost Hercz Gabi şi Bara (Kohn) Tibi. După ceremonie am intrat cu ei într-o cârciumă să bem ceva, dar după câteva minute Norbi a plătit, s-a scuzat şi a plecat: trebuia să meargă urgent la o şedinţă de partid! Varda Zoli, vărul lui Norbi, ar fi dorit să ne căsătorim religios, promiţându-ne că preia el organizarea. Norbi nu a fost de acord şi aşa a rămas. Încă înainte de a spune DA la ofiţerul stării civile, l-am rugat să nu ridice vreodată tonul la mine, altfel din acel moment viaţa noastră comună va fi terminată. Probabil i-am spus-o cu atâta hotărâre şi claritate că într-adevăr nu au fost niciodată certuri între noi. Aveam oroare de aşa ceva, mai ales că aveam și o doză mare de mentalitate feministă. Dacă aş fi trăit pe vremea sufragetelor, desigur că aş fi făcut şi eu parte din această mişcare! (De fapt îmi amintesc că am avut totuși o ceartă, una singură. Norbi întârziase iar eu, neavând cheia, am fost nevoită să-l aştept în stradă. Trebuie să subliniez că lui Norbi i-a părut tare rău, dar el nu era omul cel mai punctual din lume.) Când povesteam în societate că nu ne certasem niciodată cu Norbi, celor de faţă nu le venea să creadă, deşi asta era realitatea. În ciuda problemelor şi greutăţilor inerente ale unei căsnicii, la noi ele nu duceau la certuri. Norbi și-a început activitatea de preparator la catedra de anatomie în anul 1947. Un an mai târziu, în 1948, am fost şi eu numită preparatoare la Institutul de Igienă. Ca atare eram scutiţi de obligaţia de a frecventa cursurile, ceea ce la unele materii ne-a îngreunat pregătirea examenelor. O parte apreciabilă a timpului nostru trebuia s-o consacrăm activităţii de partid. Read more…
Weekendul acesta a marcat intrarea oficiala în vara calendaristică. O data cu el, temperaturile au început să urce uşor-uşor, la peste 30 de grade, ceea ce transpune în realitate stilistică hashtagul cu #thestruggleisreal. Sunt 3-4 lucruri care, atunci când termometrele sfârâie, ne ajută să ținem nivelul de fierbințeală la cote suportabile: hidratarea constantă, aplicarea cremelor cu SPF ridicat (da, chiar şi când rămânem în peisaj urban!), căutarea spaţiilor cu umbră sau răcoare şi, nu în ultimul rând, alegerea unor haine din fibre textile potrivite sezonului. Separat de asta, dar totuși cu legatura, în ultimele saptamani am triat, ordonat şi organizat mai multe garderobe ca de obicei, iar multe dintre întrebările celor cu care m-am întâlnit se învârteau în jurul acestei teme: care sunt cele mai potrivite materiale pentru vară? Pot să fac ceva pentru ca inul să nu se şifoneze? Nu ţi se pare că în hainele din poliester transpirăm mai mult?Read more…
Așa, ca pentru descrețirea frunții, vă redau câteva întâmplări ale scenei, la care am fost martor și care sigur nu figurau în scenariu. Dintre ele, una era să se sfârșească tragic. Iată-le:
Opera Română, 1940, sala Regina Maria din fosta Piață a Senatului. (Piața își primise numele după fundația pe care înainte de Primul Război Mondial urma să se ridice clădirea Senatului României, dar nu s-a mai ridicat. Pe acea fundație s-a construit un bloc de 17 etaje, cunoscut ca blocul Gioconda, după numele grădinii de vară unde se dădeau filme bunicele. În imediata vecinătate a blocului Gioconda exista o clădire, folosită mai întâi ca sală de sport, apoi ca sediu al Operei Române.)
Se cânta „Liliacul”, scena balului. Golind sticla de șampanie, Prințul Orlowski o aruncă peste umăr, spre valetul care conform scenariului urma să o prindă – știam asta de la părinții mei care mai văzuseră spectacolul. Dar, de data asta bietul om nu reușește, sticla cade pe pardoseală și se face țăndări Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
