Brutalistul – un Glob de Aur pentru arhitecții evrei inovatori din Europa de Est

Jan 23, 2025By

Cu un an în urmă, în martie 2024 Oppenheimer câștiga Oscarul pentru cel mai bun film, alături de încă șapte statuete, recompensând echipa care a realizat această peliculă de peste trei ore, nu ușor de urmărit. Cum lumea a văzut-o, nu este cazul să intrăm în detalii, menționăm doar că eroul a fost numit „părintele bombei atomice” și datorită lui Japonia a capitulat, încheindu-se astfel cel de-al Doilea Război Mondial. Că acest lucru s-ar fi putut întâmpla și fără bomba atomică este dilema care frământă de atunci generații întregi de pacifiști de toate categoriile, inclusiv oamenii de știință care au creat-o, și aici îl includem și pe Oppenheimer. Este adevărat, a fost o „performanță” cu conotații negative, dar pe de altă parte, în timpul cercetărilor legate de noua sursă de energie ”curată”, s-au înregistrat uriașe progrese în fizica atomică. Istoria bombei atomice nu se limitează la fabricarea acestei arme letale ci, paralel, au fost descoperite alte calități și posibilități de întrebuințare pașnică a energiei nucleare, o mare contribuție revenind oamenilor de știință evrei emigranți care au format grupul de bază al cercetătorilor. Politica antisemită manifestată după Primul Război Mondial în Germania și în alte țări din Europa Centrală și de Est i-a obligat pe acești cercetători geniali să se refugieze din țările lor, mai ales în Statele Unite. Acum, când citesc despre marele succes al unui alt film american, cu mari șanse să câștige Oscarul (deocamdată s-a oprit la Globul de aur), Brutalistul, nu pot să nu fac niște analogii. Recunosc, deși am vârsta pe care o am (nu spun cât), niciodată nu am auzit despre acest curent arhitectonic foarte popular după cel de-al Doilea Război Mondial. Denumirea provine din sintagma franceză beton brut, dar la originea ei ară arhitectura constructivistă din anii1930 a mișcării Bauhaus. Read more…

Jan 23, 2025 12 comments

Să trăiască crasa (in)egalitate

Feb 6, 2025By

De ce depinde bunăstarea omului? Iată o întrebare la care un simplu medic ca mine nu poate oferi un răspuns cât de cât acceptabil. Eu știu că un om bolnav e nefericit, ceea ce nu înseamnă că cel sănătos explodează de câtă bucurie are parte. Și mai știu că 50% din soarta omului nu se află în propriile sale mâini, pentru că nimeni nu l-a întrebat din ce părinți și unde ar vrea să se nască. Adevărul este că, dacă stau strâmb și judec drept, știu ceva mai mult despre bunăstarea individului. De exemplu, știu că o educație adecvată, din fragedă pruncie și o îngrijire medicală adecvată pot asigura o existență demnă, chiar plăcută, și mediu propice pentru dezvoltarea aptitudinilor fiecăruia. Am trăit de-ajuns și m-am plimbat de-ajuns prin lume ca să cunosc magnitudinea prăpastiei dintre țările cu o economie dezvoltată și cele care în mod politicos (sau de-a dreptul ironic) se numesc ”în curs de dezvoltare”.Read more…

Feb 6, 2025 14 comments

Oare orice „stângă” e … „stângă”?

Feb 20, 2025By

Sper din toată inima ca titlul de mai sus să nu ofere cititorului o scuză să treacă mai departe fără să citească articolul. În aparență, mai ales pentru cei care au trăit, ca mine, o bună bucată de vreme sub soarele distrugător al comunismului, demult nu mai e nevoie de a defini stânga din punct de vedere politic. Dar această remarcă e departe de a fi corectă, pentru că în acele vremuri mai exista încă o ”stângă”, pe lângă cea ce se auto-denumea comunistă, și anume cea social-democrată. Stânga social-democrată a domnit în Europa occidentală exact atunci când partea răsăriteană a continentului supraviețuia cu greu ”raiului” comunist adus pe tancuri din Uniunea Sovietică. Social-democrația de tip occidental din a doua parte a secolului trecut respecta libertatea individului, dreptul de asociere, dar mai ales recunoștea importanța unei lumi politice polivalente, care să reprezinte diversele curente în opinia publică și să-i respecte dorințele legate de modul de viață ales prin alegeri libere și la intervale regulate. Social-democrația accepta și încuraja principiul pieței libere, o caracteristică clară a ceea ce în estul Europei era numit capitalism. Și acum iată întrebarea care m-a făcut să atac subiectul de mai sus: oare când ne referim la politica social-democrată și la partide social-democrate, vorbim întotdeauna despre același lucru?Read more…

Feb 20, 2025 12 comments

Lumea cristalelor (2)

Mar 20, 2025By

În continuarea articolului din numărul trecut, revin cu relatarea vizitei la parcul expozițional din orășelul austriac Wattens, parc numit atât de potrivit Lumea Cristalelor, o lume dedicată produselor fabricii Swarovski. Am încercat să nu exagerez cu adjective precum extraordinar, excepțional, cuceritor, încântător, uluitor sau altele asemenea care, folosite prea des, se banalizează și nu mai exprimă starea pentru care au luat naștere. Evident, când vizitezi un loc, te aștepți la experiențe ieșite din comun, doar pentru asta bați drumul. Locul pe care îl voi descrie, după puterile mele, este pe deplin conform cu o experiență inedită, departe de banal. Așa cum spuneam, acest spațiu expozițional a fost deschis în 1995. Pentru a marca centenarul fabricii de cristale Swarovski, artistul André Heller a imaginat, a proiectat și apoi a realizat un loc magic care a primit deja aproape 17 milioane de vizitatori. Sunt convinsă că au fost fermecați, căci fiecare poate găsi ceva pe placul său. André Heller s-a inspirat din castelul Ambras, un edificiu renascentist din Innsbruck, oarecum învecinat deci, unde arhiducele Frederic al II-lea a adunat o colecție de obiecte considerate miraculoase la vremea aceea, în secolul al XVI-lea…Read more…

Mar 20, 2025 13 comments

Cum ar fi arătat Spania, dacă…

Apr 3, 2025By

Departe de mine obiceiul de a mă juca cu supozițiile. Dintotdeauna m-am considerat un pragmatic (și meseria m-a obligat să fiu așa) și mi-am dovedit nu o dată că privirile mele se îndreaptă spre viitor, conform sfatului părintelui meu: odată terminată treaba, trage ușa după tine și nu te mai uita în urmă. Dar, după cum se știe, amintirile nu vin la comandă și nici nu se lasă cu ușurință șterse. Ba mai mult, uneori (deseori?) ele decid direcția pe care o ia gândirea ta și te obligă să rezolvi ”problema”, altfel nu-ți găsești pacea sufletească atât de necesară. Remarcile de mai sus sunt rodul recitirii unui roman apărut în 2009, al cunoscutei autoare Victoria Hislop, intitulat The Return (Reîntoarcerea), care redă pagini din neuitatul Război Civil din Spania (1936-1939). Cunoștințele mele despre cele întâmplate în Spania acelor ani își au originea în ceea ce am citit în urmă cu zeci de ani, atât în tinerețe, cât și după ce am intrat în viața adultă. Primele noțiuni despre acest tragic eveniment istoric le-am căpătat atunci când încercam să mă ”culturalizez” în România acelor ani, în care hrană intelectuală era selectată cu grijă de cei care aveau ca sarcină îndoctrinarea cetățenească. Prima noastră vizită (a mea și a soției mele) în Spania a avut loc la mai puțin de un an înainte de dispariția lui Franco, deci timp de 10 zile am respirat aerul unui regim pur fascist, impus prin forță. Recunosc, atmosfera întâlnită atunci, la Madrid și în împrejurimi, nu ne spunea nimic, dar noi știam că nici în România acelor ani un turist străin nu ar fi putut ”simți” adevărata față a realității. Ceea ce știam eu atunci era absolut clar: după înfrângerea Frontului Popular (Frente Popular) generalul Franco a instaurat un regim de dictatură, cu sprijinul Germaniei hitleriste și al Italiei fasciste. Știam și că Frontul Popular a fost înfrânt, deși în rândurile sale au luptat zeci de mii de voluntari din diverse țări (inclusiv România).Read more…

Apr 3, 2025 17 comments

Au degerat magnoliile

May 1, 2025By

Vestea mi-a dat-o şoferul de taxi, cu o mină îngrijorată. “Nu ştiu, doamnă, ce-o fi cu noi, totul se duce de râpă… Până şi magnoliile au îngheţat” mi-a spus, după ce l-am salutat şi i-am indicat destinaţia călătoriei mele. Adevărul e că dacă vrei să te informezi prompt asupra noutăţilor arzătoare şi să iei pulsul societăţii atunci, în timpul unei călătorii cu taxiul, nu e cazul să te cufunzi în lumea smartphone-ului, ci să conversezi cu şoferul. Fie că eşti de acord cu el, fie că-l contrazici, la sfârşitul călătoriei, cel câştigat eşti tu, clientul. Sper totuşi că şi reciproca e valabilă, plecând de la o maximă plină de tâlc (nu ştiu cui îi aparţine), pe care tata mi-o pomenea adesea: Dacă doi oameni schimbă între ei două obiecte, în final fiecare va avea câte un obiect, dar dacă schimbă două idei, în final fiecare va rămâne cu ambele. – Au îngheţat magnoliile? Aşa ceva nu am mai văzut de când sunt! – Nici eu – întări şoferul de taxi – dar azi dimineaţă, când am ieşit din casă, florile superbei magnolii de vizavi stăteau ca nişte lumânări încremenite. Apoi s-au învineţit şi s-au pleoştit… Aşa sunt vremurile, aduc numai nenorociri. Nu vedeţi ce e în lume? Războiul face ravagii în Ucraina şi nu pare să se termine. E la doi paşi de noi, n-ai de unde să ştii dacă nu ajunge şi aici. Şi Trump impune taxele acelea care o să ne nenorocească şi pe noi… Şi ce va fi la noi, la alegerile prezidenţiale din mai? Cine credeţi că va câştiga? – – Habar nu am – mi-am spus eu părerea sincer. D-voastră ce credeţi? – Acu’ că au îngheţat şi magnoliile e semn rău. Nu pot să dau niciun pronostic – a conchis şoferul, la fel de circumspect ca mine. Nu ai de unde să ştii ce opinii politice are clientul, şi-o fi zis el. De ce să intri în contradicţie, acum când toată lumea e încrâncenată? La fel am gândit şi eu.Read more…

May 1, 2025 6 comments

Scrisori de despărțire

May 15, 2025By

Tov lamut bead arțeinu. (E bine să murim pentru patria noastră.) Iosef Trumpeldor, erou al poporului evreu dinainte de întemeierea statului Israel. Este sâmbătă, ora opt dimineața, și ca de obicei ascult programul săptămânal al prezentatorului Oren Nahari, o adevărată “enciclopedia ambulantă”. De fiecare dată, în decurs de două ore, el prezintă atât subiecte actuale, cât și istorice. Subiectul pe care l-a prezentat astăzi m-a atins adânc la suflet: scrisorile de despărțire lăsate de soldați sau rezerviști aflați pe diverse fronturi, mai ales în Gaza, care au căzut eroic începând din “sâmbăta neagră”, din 7 octombrie 2023 – dar sacrificiul lor continuă și în zilele noastre. De fapt, acestea sunt mesaje pe WhatsApp sau texte telefonice adresate părinților, soțiilor, iubitelor sau prietenilor, înainte de a ieși într-o acțiune militară periculoasă, din care nu e sigur că se vor mai întoarce, sau în ultimele momente ale vieții lor, când, răniți fatal, mai au puterea să scrie câteva cuvinte celor dragi.Read more…

May 15, 2025 22 comments

O lume condusă de femei?

May 29, 2025By

„Dacă lumea ar fi fost condusă de femei, ea ar fi fost mai pașnică, mai puțin violentă.”  Am auzit această părere în diferite împrejurări, chiar și în comentariile revistei Baabel.  Este o afirmație foarte greu de dovedit, pentru simplul motiv că de-a lungul istoriei au fost prea puține femei care au domnit independent, cele mai multe regine au fost soțiile sau mamele unor regi.  Bineînțeles că multe dintre ele au influențat mersul istoriei, dar au acționat din umbră, sugerând diverse idei soțului sau fiului aflat la putere.  Aproape singura opțiune pe care o avea o femeie ca să domnească era să fie văduvă și mama prințului moștenitor și atunci putea fi regentă până când acesta ajungea la maturitate. Această situație nu s-a limitat la Europa – ați auzit vreodată de o femeie pe tronul Chinei sau al Imperiului Incaș?  Înseamnă că nu este un fenomen cultural, ci trebuie să existe cauze obiective.  Și eu cred că majoritatea femeilor nu aveau calitățile care i se cereau unui domnitor de pe vremuri: să fie un luptător neînfricat și să-și apere țara – altfel nu ar fi avut ce să guverneze!  Legenda amazoanelor, a femeilor luptătoare, este numai o legendă, și chiar dacă ele ar fi existat aievea, ar fi fost tot numai o excepție.  Împărații romani erau adesea proclamați de armată, cei germani erau aleși, dar în mod obișnuit succesiunea se făcea din tată în fiu, iar când un rege murea fără moștenitor, adesea aveau loc războaie civile până când cineva acapara puterea. În Europa aceasta a fost situația „de când lumea”, adică din perioada de tranziție dintre Antichitate și Evul Mediu, când regele franc Clovis a proclamat Legea Salică.  Era, de fapt, primul cod de legi al Europei Apusene și pe el se bazează până astăzi o parte din legislația europeană.  Iar acesta prevedea că femeile nu pot moșteni nici pământuri, nici titluri nobiliare, și cu atât mai puțin coroana. Totuși, încet-încet, în lipsa unor moștenitori bărbați, în Europa au apărut câteva regine domnitoare,Read more…

May 29, 2025 9 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (II)

Jun 26, 2025By

Au trecut şapte ani de când am început căutarea Klarei Szűcs, autoarea celor trei portrete care se aflau pe peretele camerei de zi a scriitoarei Júlia Szilágyi, de binecuvântată amintire. Povestea detaliată a demersurilor mele care păreau fără sorţi de izbândă am relatat-o în prima parte a acestui articol El se încheia cu apelul telefonic primit de la Paul Dancu din Satu Mare, pasionat cercetător al istoriei Holocaustului şi vorbitor de slovacă. El a vizionat interviul Klarei Barkanyiova (n. Szücs) realizat de Karin Binderova în iulie 1996, în cadrul USC Shoah Foundation, şi păstrat în arhiva Universităţii Southern California din SUA. Din cele repovestite de el s-a alcătuit partea a doua a articolului. Klara Szűcs s-a născut în 24 ianuarie 1918, într-o familie evreiască din Oradea care încă făcea parte din Austro-Ungaria. Tatăl ei, inginer feroviar, era născut în Ungaria, iar mama provenea din aşa-numitul Ţinut de Sus (Felvidék), adică Slovacia actuală. După încheierea Primului Război Mondial, Transilvania a intrat în componenţa României, iar inginerul feroviar Szűcs a decis să-şi continue viaţa în noua patrie şi să lucreze la Căile Ferate Române. A fost transferat la Târgu Mureş, unde Klara şi-a petrecut copilăria şi a urmat clasele primare la şcoala evreiască. Familia nu era religioasă, dar mergea la sinagogă şi Klara îşi aminteşte de rabinul cel strict şi de frumoasele serbări de Purim şi Hanuca. Era o fetiţă talentată, lua ore de balet şi patina foarte bine, dar cel mai mult îi plăcea să deseneze. Încă din anii de şcoală şi-a dorit să devină pictoriţă. Vacanţele şi le petrecea la Banská Bystrica, la vila bunicilor Reisz, din partea mamei, unde a învăţat şi puţină slovacă. După câţiva ani, tatăl Klarei a fost transferat înapoi la Oradea şi ea a urmat liceul Oltea Doamna, unde şi-a dat bacalaureatul în 1937.Read more…

Jun 26, 2025 11 comments

O pierdere dureroasă pentru loja B’nai B’rith din România

Jul 10, 2025By

Zilele trecute familia, prietenii și colegii din Forumul B´nai Brith ”Moses Rosen”, foști colegi de muncă, l-au condus pe ultimul drum pe inginerul José Iacobescu (1932-2025), ani de zile președintele acestei organizații, dispariția lui fiind echivalentă cu pierderea unor valori, altele decât memoria supraviețuitorilor care dispar unul câte unul. José a fost un adevărat creator de valori legate de promovarea relațiilor cu Israelul și cu evreimea din lume, în acest caz prin activitatea extraordinară pe care a depus-o pentru reînvierea B´nai B´rith din România, reușind să-l plaseze în primele rânduri ale organizațiilor B´nai B´rith din Europa și din lume. Ar fi multe de spus despre realizările economice ale inginerului Iacobescu, înființarea după 1990 a Camerei de Comerț și Industrie România-Israel și despre extinderea acestei activități pentru care a primit aprecieri, medalii, distincții. Cine urmărește Facebook sau WhatsApp a putut vedea sutele de ferparuri care îi scot în evidență meritele în acest domeniu. Dar eu vreau să mă refer la cei peste 15 ani petrecuți ca președinte al B´nai Brith România.Read more…

Jul 10, 2025 4 comments

O zi între haosul din Israel și cel de la granița cu Siria

Jul 31, 2025By

Haosul din Israel continuă, sporind starea de confuzie, de neîncredere a cetăţenilor faţă de guvern și de conducătorii actuali. De altfel, pentru o parte destul de semnificativă a populaţiei israeliene această neîncredere nu pare să fie o noutate. În Israel, haosul se extinde pe zi ce trece: în sud se mai aud uneori alarme provocate de rachete lansate din Gaza și o dată la câteva zile continuă alarmele la Ierusalim, Beer Șeva și în vecinătatea Mării Moarte, datorită rachetelor lansate din Yemen. Acum se vorbeşte despre o nouă situaţie imposibilă. În 16 iulie, după-amiază, graniţa dintre Israel şi Siria, marcată printr-un gard de sârmă înalt de 2-3 m (asemănător cu cel de la graniţa cu Gaza, distrusă de teroriştii Hamas în 7 octombrie 2023) a fost forţată de locuitorii druzi din Podişul Golan, lângă oraşul Majdal Shams . Puhoaie de druzi israelieni se revarsă spre Sweida , la cca 250 km de graniţa israeliană. Este capitala guvernoratului Muntele Druzilor din sudul Siriei, unde, cu o zi înainte, avuseseră loc atacuri mişeleşti asupra locuitorilor druzi. Regiunea este preponderent druză, iar în oraşul Sweida, cu o populaţie de 74.000 de locuitori, alături de druzi mai trăiesc creştini ortodocşi şi beduini locali care sunt musulmani suniţi. Probabil că ei au declanşat atacurile împotriva druzilor. Ce s-a petrecut începând din 15 iulie în locurile din sud-vestul Siriei, populate de druzi?Grupări islamiste, a căror identitate a fost greu de stabilit la început, au înaintat cu vehicule militare spre Muntele Druzilor, în special spre Sweida și satele din jur. În seara de 16 iulie a început debandada: mass media a relatat despre violuri, umilinţe, au fost uciși bărbaţi şi femei, bătrâni și copii, un adevărat masacru. Tineri aproape dezbrăcaţi erau târâţi cu forţa de agresori. Erau arse cadavre, sub ochii îngroziţi ai druzilor agresaţi.Read more…

Jul 31, 2025 42 comments

Curţile copilăriei

Aug 21, 2025By

Vederea pieselor de mobilier depozitate pe trotuar, chiar dacă pentru scurtul răstimp înainte de a fi încărcate într-un camion, îmi stârneşte întotdeauna un sentiment de milă: mi se par dezrădăcinate, dezorientate şi oricât ar fi de frumoase, par ponosite, toate defectele fiind expuse privirilor indiscrete ale trecătorilor. De obicei îmi întorc capul ca să nu fiu părtaşă la umilinţa lor. Îmi displace să privesc interiorul unei locuinţe care are uşa deschisă. Niciodată nu am fost curioasă să aflu ce au oamenii în casa lor şi mă sfiesc să văd femei în capot sau bărbaţi în pijama, paturi nefăcute sau oale pe foc. În schimb, îmi place să iscodesc curţile care se dezvăluie prin porţile deschise sau întredeschise, ba chiar şi prin ulucii gardurilor. Sunt asemeni unui explorator care nădăjduieşte să regăsească, sub pomii umbroşi, printre florile multicolore sau chiar într-o curte golaşă, împrejmuită de locuinţe, un petec din minunatul tărâm pierdut al copilăriei. Magia copilăriei mele s-a risipit când ne-am mutat „la bloc”, unde nu mai era curte, copiii se jucau pe stradă. Nu vreau să spun că aş fi fost nefericită. Mi-am făcut mulţi prieteni, jocul de-a v-aţi ascunselea se desfăşura pe un spaţiu mai mare şi era mai palpitant, dar îmi lipsea curtea, pentru că până atunci avusesem norocul să locuiesc în case cu curte. Prima curte pe care mi-o amintesc era cea a casei de pe strada Şincai nr. 4. Era o curte mică şi betonată. Nu aveam gard, ci intrând prin poarta casei ajungeam direct în curticica înghesuită, ca o gură de aer, între zidurile clădirilor de pe această stradă centrală.Read more…

Aug 21, 2025 20 comments

Insule grecești. Rodos

Sep 18, 2025By

Fac și eu, cum zic americanii, ”o plimbare pe cărarea amintirilor”. În urmă cu opt ani am fost pe insula Rodos în Marea Egee, principala insulă a arhipelagului Dodecanez, adică ”Cele douăsprezece”. De fapt, sunt 15 insule mai mari (Rodos, Kos, Patmos, Kalymnos, Kastellorizo, Karpathos, Astypalea, Kasos, Leros, Tilos, Symi, Lipsi, Nisyros, Halki și Agathonisi – le enumăr pentru stricta plăcere a muzicalității numelor elene) și încă vreo 150 de insulițe, situate în sud-estul Mării Egee, mult mai la sud decât Zakynthos, insula mea preferată despre care am scris anterior. Când am ajuns în Rodos cu un zbor din Cluj, se însera și prima impresie adâncă mi-a dat-o apusul de soare pe care l-am observat la aterizare în toată splendoarea lui. L-am socotit un cadou de bun-venit din partea tărâmului insular. Hotelul în care am stat cele șapte zile era la doar 200 de metri de plaja care s-a dovedit nu prea grozavă, fiind plină de pietre aduse la mal de valuri. Avea aspect destul de sălbatic, fiind preferată de sportivii cărora le place să zboare cu zmeiele practicând sportul extrem numit kyteboarding. Îi vedeam zilnic cu zmeiele lor colorate pe care le înălțau de pe mare și după zbor cădeau tot în mare – erau zburători și înotători. Plaja se numea Kremasti, era un paradis al sportivilor și am aflat că acolo veneau de peste tot din Europa împătimiții acestui sport, stăteau uneori toată vara folosindu-se de vântul puternic propice pasiunii lor.Read more…

Sep 18, 2025 5 comments

Este posibil acum un stat palestinian alături de Israel?

Oct 1, 2025By

În ultimele luni, asupra Israelului se exercită presiuni extraordinare pentru a accepta un stat palestinian, acest demers fiind considerat drept soluția miraculoasă pentru terminarea războiului din Gaza și eliberarea ostaticilor. Cei care au propus această formulă vor să ofere palestinienilor din Gaza și din Cisiordania o speranță în viitorul lor, în sensul că un stat palestinian ar putea să-și rezolve singur problemele care decurg din calitatea statală, fără amestec, doar cu sprijin din afară, că vor dispune de instrumentele pentru a lua cele mai bune decizii care să creeze condițiile unei coexistențe pașnice cu statul evreu pe care să-l recunoască drept partener. Să presupunem că autoarele propunerii statului palestinian sunt conduse de bunăvoință, că nu au acționat constrânse de presiunea opiniei publice, formată în mare parte dintr-o populație musulmană neintegrată, din extremiști de dreapta și de stânga și din antisemiți și că resping ca nerealistă (deși n-ar trebui) declarația premierului Benjamin Netanyahu că este vorba de recompensarea terorismului respectiv a Hamas. Din păcate, alături de lansarea propunerii, un demers mai degrabă propagandistic care „sună bine”, nu cunoaștem vreun plan bine definit al căii prin care s-ar realiza acel stat palestinian. Iar dacă totuși ar reuși să fie impus, cum ar arăta.Read more…

Oct 1, 2025 11 comments

Prima oară în Africa, în interes de serviciu

Oct 15, 2025By

Abidjan se întindea pe o suprafață mare: un centru cu clădiri coloniale bine întreținute, înconjurat de o mare de sărăcie. Nu departe de centru, o șosea asfaltată mergea câteva sute de metri și apoi dispărea printre dune nesfârșite de nisip; o plăcuță proclama: „Această șosea este un dar din partea poporului Cehoslovaciei.” Mai încolo, rămășițele unei fabrici de încălțăminte indicau o origine similară — cadouri dintr-o țară socialistă soră. Mi-au venit în minte memoriile lui Paul Théroux despre proasta gestionare a ajutorului dat Africii după independență. Străzile principale erau pline mai ales de rezidenți francezi și de oameni de afaceri aflați în vizită; fete tinere în pantaloni scurți mergeau pe motociclete cu nonșalanță franțuzească. Oamenii își făceau somnul de după-amiază pe trotuare sau pe petice de iarbă. În copaci ciorchini de lilieci atârnau cu capul în jos, adăugând culoare peisajului. Și apoi era Hotel Ivoire, o clădire modernă cu mai multe etaje, cu un hol imens care găzduia magazine-boutique și, în centru, un patinoar, o prezență ciudată într-un climat tropical. Acolo, și nu-mi amintesc prea bine cum, l-am întâlnit pe cel mai interesant om din oraș. Josh era un israelian care crescuse în România și emigrase curând după terminarea serviciului militar, în anii ’60. La Abidjan era antreprenor în instalarea și întreținerea aparatelor de aer condiționat. Ne-am împrietenit imediat și, la insistențele lui, în aceeași zi m-am mutat în apartamentul pe care îl împărțea cu prietena lui franțuzoaică.Read more…

Oct 15, 2025 4 comments