Nomen est omen?

Acum câteva săptămâni am avut o discuție în contradictoriu cu o fostă colegă de liceu care a insistat să mă convingă că numele face parte din identitatea fiecăruia și ca atare este foarte important să ne ținem cu dinții de el, dacă trebuie. A adus exemple din teoria lui Dale Carnegie, care susține că primul și cel mai important ingredient din rețeta succesului este reținerea numelor celor din jur și asocierea oricărei sugestii, propuneri etc. cu numele persoanei căreia ne adresăm. (Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent. Curtea Veche Publishing, 2019: “Numele unei persoane este un lucru foarte important pentru ea – este o întruchipare a identității acelei persoane. Ține minte numele oamenilor și folosește-l, astfel îi vei face să se simtă importanți.”). Pentru mine numele este pur și simplu o etichetă, un mod de a clarifica cui ne adresăm când vorbim și oricine e binevenit să-mi zică cum vrea, atâta timp cât nu o face cu intenția de a mă jigni. Nu cred că identitatea mea ar avea câtuși de puțin de suferit dacă cineva mi-ar pronunța greșit numele, dacă o face cu un zâmbet amabil și cu o voce prietenoasă. Dacă dorește să mă strige folosind un șir aleatoriu de sunete din orice limbă, eu îi voi răspunde cu un surâs și-i voi acorda atențieRead more…

Pacientul meu, domul Willy Harnik

În anul 1998, la editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut o carte în limba germană, pe care am scris-o împreună cu cumnatul și prietenul meu, dr. Beno Hoișie, cu titlul: Die Letzten vilelleicht: Alte jüdische Menschen in Bukarest und Jassy 1898-1998 (Ultimii poate: Evrei vârstnici la București și la Iași 1898-1998). Editorul, profesorul Erhard Roy Wiehn, ne-a sugerat să scriem despre pacienții noștri. Amândoi eram medici pensionari și lucram la Comunitate, eu la București și el la Iași, După discuțiile purtate cu pacienții care au dorit să răspundă la întrebările noastre, eu am scris douăsprezece portrete și el şase. Am mai scris despre acest subiect în 2017 (https://baabel.ro/2017/11/povestea-unui-fost-pacient/ ) când am ales un portret al unui pacient care mi s-a părut atunci emblematic pentru evreii care au rămas în România. Ce m-a determinat să revin acum asupra acestor portrete? Întâmplător am pus mâna pe carte și am recitit titlurile. I-am revăzut în minte pe cei despre care am scris. Niciunul dintre ei nu mai este în viață, dar toți ar merita să fie cunoscuți. Cred că niciunul nu are urmași care să-l pomenească. De aceea vreau să fac cunoscută cel puțin povestea domnului Willy H., foarte mulți ani cantorul templului Coral din București, pe care multă lume l-a cunoscut și l-a admirat, dar despre care nu se mai pomenește deloc.Read more…

Unchiul meu, Gyuri Kovács, actorul și omul

Sunt oameni care colecţionează timbre, alţii care colecţionează cărţi poștale, alţii, monede…Eu am colecţionat de când mă știu tot ce e legat de György Kovács. De ce? Pentru că această personalitate m-a fascinat dintotdeauna: prin fizicul lui, prin umorul lui sarcastic, prin vocea lui inimitabilă, prin interpretarea rolurilor sale în “stil Kovács” care era totuși deosebit de la rol la rol. Nu a fost spectacol cu Kovács Gyuri, pe care să nu-l fi văzut; uneori mergeam la același spectacol de câteva ori. Nu a fost film pe care să nu-l fi văzut, iar când acum aproape 40 de ani am emigrat de la Cluj la Ierusalim și a trebuit să aleg între lucrurile pe care să le iau cu mine , am ales arhiva Kovács Gyӧrgy și am lăsat alte lucruri dragi, în urmă. Gyuri bácsi sau Gyuri, s-a născut la Cluj, în Zodia Peștilor, în februarie 1910 – o zodie de iubitori de artă și oameni foarte sensibili. Tatăl lui, Dezső, a fost fratele bunicii mele – Hermina.Read more…

Buletin de București – august 1947

Au trecut foarte mulți ani de atunci și parcă a fost ieri. Îmi amintesc fiecare amănunt. Era o secetă cumplită, o vară foarte caldă și o inflație atât de mare, încât kilogramul de mălai costa 600.000 lei. Tocmai terminasem anul III la facultatea de medicină din Iași și începusem să-mi dau seama ce înseamnă să fii medic, după cei doi ani de așa-zisă teorie. În anul III de facultate semiologia mi-a dezvăluit adevărata frumusețe a meseriei de medic și voiam cu orice preț să știu mai multe. Credeam că voi putea s-o fac cel mai bine la București, dar pentru asta aveam neapărată nevoie de un buletin de București. Singura posibilitate de a-l obține era căsătoria cu cineva din București, la fel ca în filmul lui Calotescu din 1983, Buletin de București. Dar eu nu doream o căsătorie fictivă, ci una adevărată. Mă săturasem de scrisori și voiam să fiu împreună cu viitorul meu soț. În luna august 1947 am căzut de acord să vin la București și să ne căsătorim civil, ca să-mi pot face formele pentru buletinul de București și apoi mutarea la I.M.F. București, ca să pot începe anul IV. Read more…

De la scriitor către scriitor: 3 sfaturi demne de urmat

Soţul meu a dat din întâmplare peste un eseu al unui scriitor celebru, ale cărui sfaturi le urmează cu sfinţenie şi cu mult succes. Eseul se adresează scriitorilor de beletristică și soţul meu scrie cărţi şi articole de matematică, dar el susţine că sugestia acestui autor i se potrivește ca o mănuşă. În speță, ceea ce se recomandă este să reziști impulsului ca la sfârşitul unei şedinţe de lucru să închei un capitol, să termini o frază sau o propoziție; în mod ideal, ţi se indică să întrerupi până şi un cuvânt în mijloc. Această metodă te ajută să-ţi reiei rapid şi fără probleme firul gândirii şi al creaţiei la următoarea ședință de lucru şi să reintri în spiritul lucrării fără necesitatea unei perioade de acomodare. Cu alte cuvinte, aceasta recomandare valorizează haosul şi dezorganizarea şi de aceea poate părea bizară şi contraintuitivă, o contrazicere a bunului simț. Read more…

Popas la sinagoga multiseculară din Split

Pe drumul de întoarcere din vacanţa petrecută în Croaţia, am făcut un scurt popas la Split – capitala Dalmaţiei, care oferă multe obiective interesante pentru vizitatori – cu un scop precis: să vizităm sinagoga veche de peste cinci secole. Am introdus adresa descărcată de pe Internet (informaţiile esenţiale şi succinte se află pe pagina de internet a comunităţii evreieşti din oraş https://www.zost.hr/ ) şi am pornit pe traseul indicat de atotștiutorul program Here pentru pietoni, care (eram siguri) ne va călăuzi la destinaţie: Židovski prolaz (Pasajul evreiesc) nr. 1. Pe prima casă din minusculul pasaj evreiesc era amplasată o tablă discretă care informa trecătorul atent că în acel edificiu (cu mai multe caturi şi obloane albe) se află sinagoga şi sediul comunităţii evreieşti. Grilajul deschis ne invita să urcăm scările înguste şi să sunăm la uşă. În scurt timp ne-a deschis un bărbat înalt, bine făcut, cam de vârsta noastră. Ne-a privit cu o oarecare suspiciune şi ne-a întrebat pe un ton sever: „De unde sunteţi?” „Din România” – am răspuns noi, zâmbind larg, pentru a-l îmbuna. Ne-a poftit înăuntru în spaţiul intim al sinagogii, povestindu-ne pe scurt istoria ei. Read more…

O pancartă revoltătoare care profanează memoria victimelor Holocaustului

Sâmbătă, 2 octombrie, la Bucureşti s-au adunat douăsprezece mii de aşa-numiţi antivaccinişti, pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de situaţia actuală foarte gravă. (La Bucureşti rata de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID19 la mia de locuitori a depăşit 8.) Protestatarii participanţii la evenimentul organizat de partidul AUR au purtat o pancartă care alătura steaua galbenă cu şase colţuri şi cu inscripţia JUDE – semnul distinctiv stigmatizatnt pe care evreii europeni au fost obligaţi să-l poarte în timpul Holocaustului – cu o stea galbenă de aceeaşi formă, în care era înscris cuvântul „nevaccinat”. Ştiu că mesajul pancartelor purtate de către demonstranţi trebuie să fie cât mai pregnant, chiar şocant, însă consider că aceasta a întrecut orice limită. Imaginea pancartei negre cu cele două stele galbene, într-o mare de steaguri tricolore, m-a revoltat şi m-a întristat în egală măsură.Read more…

Întâlnire în parc

Acest text se adresează tuturor celor care cred că ar trebui să-şi închidă contul de facebook că tot nu le folosește la nimic Într-o frumoasă după amiază de toamnă timpurie ședeam eu pe o bancă în orașul tinereţii și contemplam oglindirea catedralei în Bega cea frumos curgătoare, care fusese odată limpede ca cristalul. Aș fi putut folosi orice altî metaforă în locul acesteia, căci nu metafora este personajul principal în aceasta povestire. Și cum ședeam așa pe băncuță și contemplam metafora, un domn călare pe o bicicletă galbenă se opreşte drept în fața mea. Gyuri!! – exclamă el privind zâmbitor către mine, iar eu ciulesc urechile căci acesta este într-adevăr numele meu. Întocmai ca un labrador care îşi vede stăpânul, mă reped asupra lui şi îl îmbrățișez. Doar că, spre deosebire de patruped, eu nu l-am îmbrățișat pentru ca l-am recunoscut, ci tocmai pentru că nu l-am recunoscut. Read more…

De ce a dispărut întreprinderea 1 Mai din Ploieşti – răspunsuri posibile

Am lucrat peste 20 de ani la marea întreprindere 1 Mai din Ploiești. Al doilea exportator de utilaj petrolifer din lume. 10 mii de muncitori. Multiple tipo-dimensiuni de instalații de foraj, agregate de cimentare, sape de foraj sau echipamente de prevenire a erupţiilor, cu emblema “Upetrom-1mai Ploiești” funcționau în multe țări ale lumii: URSS (îndeosebi), China, Brazilia, Argentina, Algeria, Siria, Vietnam, RDG, Polonia, Ungaria s.a.m.d. Un curs de revenire extrem de avantajos: minimum lei cheltuiți pentru un dolar obținut. Un cabinet tehnic care înregistra zilnic inovații și invenții. Medalii de aur obținute la expozițiile internaționale. Prezenţe la târgurile de peste hotare din Leipzig, Caracas, Peking, Brno, Poznan, Plovdiv etc. Pe scurt totul mergea excelent. După câțiva ani buni , stabilit în Țară Sfânta, am aflat cu tristete din mass media despre prăbușirea acestei întreprinderi.Read more…

Danemarca – una dintre cele mai fericite ţări din lume

Din capul locului precizez că în cursul articolului voi susține exact contrariul celebrei replici din Hamlet: „E ceva putred în Danemarca”, scrisă de marele William Shakespeare în urmă cu circa 420 de ani. Cercetătorii de la Gallup, la cererea anuală a ONU întocmesc renumitulWorld Happiness Report pentru a cunoaște care sunt cele mai fericite state din lume. La alcătuirea clasamentului sunt luați în considerare în primul rând factori obiectivi, precum PIB – produsul intern brut, asistența socială, rata șomajului, libertatea personală, nivelul corupției, speranța medie de viață. Chestionarul Gallup măsoară de asemenea percepția cetățenilor legată de factori subiectivi-psihologici ca de pildă senzația de siguranță, de confort al locuirii, de fluența transportului în comun, de împlinire a idealului profesional, de plăcere a relațiilor sociale cu ceilalți membri ai societății, de satisfacția oferită de posibilitățile culturale și de divertisment etc. Din 2012, de când se face acest clasament, Danemarca se află în mod constant pe primele trei locuri, de obicei pe locul 2, dar în 2016 a ocupat poziția de vârf.Read more…

Domnul Kopfștain, profesorul meu de ebraică

La bătrânețe ai tot răgazul să-ți amintești de cei care au avut o importanță deosebită în decursul timpului la formarea ta ca om cât de cât instruit. Mă refer la toți învățătorii și profesorii mei care au contribuit la aceasta pe măsura capacității lor profesionale. În primul rând le datorez părinților mei, mamei mele care avea numai cele patru clase primare și tatălui meu cu cele șapte clase ale sale, că au stăruit ca fiicele lor să beneficieze de învățătura de care ei înșiși nu au avut parte. Așa s-a întâmplat că am avut învățători, profesori de gimnaziu și liceu cu mare dăruire, de care îmi amintesc cu recunoștință. Dar un loc special îl ocupă domnul Kopfștain, profesorul de ebraică. El mi-a dat lecții acasă timp de opt ani, de la clasa întâi primară și până la sfârșitul gimnaziului. Nu cred că am auzit vreodată numele lui „de botez”, sau poate că l-am uitat. Era un om atât de discret, atât de punctual, încât aceste calități mi-au rămas în amintire până astăzi. Dacă îmi amintesc bine, era originar din Maramureș și venise la Câmpulung după pogromul din 1929, când a fost incendiată sinagoga din Borșa și mai mulți evrei s-au refugiat pe unde au apucat. Doi dintre aceștia, domnul Horovitz și domnul Kopfștain, au venit la Câmpulung. Ei au fost cei care au predat ebraica în orașul meu natal. Read more…

Ghid practic pentru lock-down-ul vienez (III) O după amiază cu Ruth Klüger

În drum către casă m-am oprit la numai câțiva metri de Ringstrasse, lângă un anticariat și un mic restaurant. Plimbăreții de sâmbătă, prizonieri acum în centrul orașului, au coborât resemnați din automobile, organizându-și ad-hoc provizii cu cafea, apă minerală și fursecuri.M-am îndreptat spre trotuarul din fața anticariatul pentru a scotoci în lăzile pline cu cărți, căutând ceva „ușor” pentru a face așteptarea suportabilă. Am ridicat o carte a lui Peter Ustinov, când ochii mi-au căzut pe coperta cărții lui Ruth Klüger Weiter leben, Eine Jugend. Surprinsă de această întâlnire neașteptată, am cumpărat cartea și m-am ghemuit comod în scaunul mașinii. Am deschis paginile… Cuprinsul… Prima Parte: Viena, Partea a doua: Lagărul… „Secretul despre care șușoteau adulții era moartea, nu ceva despre sex… Cu pătura trasă peste cap, speram să prind ceva din aceste vești îngrozitoare. Câteodată era vorba despre cunoștințe îndepărtate, alteori despre rude, dar întotdeauna despre evrei.” Read more…

Evrei din Ploieşti, în perioada post 23 august 1944

Am citit câteva cărți și articole recente despre istoria evreilor din Ploiești. Le-am studiat cu atenție, dat fiind că Ploiești este locul unde m-am născut și am trăit aproape 40 de ani. Am apreciat volumul scris de d-na Laura Cristina Geală Istoricul comunității evreiești din Ploiești , apărut la Editura Hasefer, precum şi articolul d-nei Dana Mihai: “Comunitatea evreiască din Ploieşti, o istorie de peste trei secole”. Un singur lucru m-a frapat: istoria evreilor din Ploiești se oprea fără excepție la 23 august 1944. Nimic despre viața și activitatea unor oameni care au contribuit la dezvoltarea acestui oraș în perioada care urmat celui de al Doilea Război Mondial. Intrigat de faptul că personalitățile evreiești de după 23 august ’44 nu au fost menționate în cartea d-nei Laura Cristina Geală și nici în articolul comunității evreilor din Ploiești, publicat pe internet, am cerut explicații atât autoarei cât și d-lui Iuftaru, pe atunci șeful comunității. Intrigat de faptul că personalitățile evreiești de după 23 august ’44 nu au fost menționate în cartea d-nei Laura Cristina Geală și nici în articolul comunității evreilor din Ploiești, publicat pe internet, am cerut explicații atât autoarei cât și d-lui Iuftaru, pe atunci șeful comunității. Domnia sa mi-a spus că nu există date în acest sens. Atunci m-am decis să redactez din memorie prezentul articol, în amintirea unor persoane care au trecut într-o lume mai bună sau au ajuns la o vârstă înaintată, în România sau pe diverse meridiane ale lumii Oameni care au contribuit la dezvoltarea socială și economică a orașului Ploiești si a județului Prahova, în perioada istorică care a urmat celui de al Doilea Război MondialRead more…

Revelioanele tinereţii noastre

În fiecare an, când se apropie 31 decembrie, mă inundă nostalgia şi adeseori depăn amintiri cu prietenii vechi, clujeni, astăzi trăitori pe alte meleaguri, la fel ca mine. Cu toţii ne amintim de lucruri asemănătoare, petrecute în ajunul Revelionului: coafor, croitoreasă, manichiură, pedichiură, cosmetică. De altfel, e o tradiţie ca de Revelion să îmbraci lucruri noi, să-ţi pui bani în buzunar, ca să intri „bogat” în noul an. Cumpăram alimente din belşug, pentru că în noaptea de Revelion erai „obligat” să mănânci tot timpul. Se înfiripau iubiri, dar se evitau despărţirile de revelion, pentru că atunci era interzis să fii trist şi să plângi.Read more…

Éva

Din noiembrie 2021 se joacă la Teatrul de Stat din Oradea spectacolul cu titlul ”Eva Heyman”, la a cărei premieră nu am putut să iau bilet, așa încât abia acum câteva zile, la primul spectacol din ianuarie, am reușit să fiu și eu în public. A fost un privilegiu care îmi dă încrederea că acest an începe frumos, emoționant și bogat. Spectacolul îi îmbogățește pe cei care aleg să-l vadă, e o reușită atât teatrală, cât și din punctul de vedere al restituirilor istorice cuvenite, făcute în orice mod posibil și binevenite mereu. Éva Heyman a fost o fetiță evreică de 13 ani, din Oradea, care a primit în dar de ziua ei, în 13 februarie 1944, un jurnal de însemnări. Ca orice fetiță aflată la vârsta pre-adolescenței, ea este încântată de acest dar și își începe relatările cu mult entuziasm și încântare. Fără să știe și fără ca acesta să fi fost scopul ei, în cele aproximativ trei luni de însemnări, Éva conturează imaginea vieții ei zilnice. Aceasta se suprapune imaginii istorice a celor câteva săptămâni din primăvara anului 1944, de dinaintea deportării evreilor orădeni și bihoreni la Auschwitz, în timpul administrației horthyste din Ardealul de Nord.Read more…

Ten years have already passed…

November 25, 2021 marks 10 years since Bela Stein Zaharopol Welt left this world, a world she has preserved over the years unusually rich in music and beauty. At the age of 16, I met her for the first time, at her home in Bucharest, where I spent my first New Year’s Eve as a teenager, with a small group of friends. Our last meeting was in October 2011, during a visit to the apartment in the Gilo district of Jerusalem. It was the last time I could show her affection and respect. Bela, who knew many foreign languages, was a woman of culture whose life could be opened like the calendar of a dramatic historical period, from the Second World War, to taking refuge in the remote regions of Soviet Russia, returning to Romania and then through her emigration to Israel. His talents were innumerable, but the main one was that of piano pedagogy, a field in which he spent most of his professional life. In Jerusalem, through his presence, but especially through the memorable piano lessons enjoyed by the city’s intellectuals concerned with the musical education of their children, they offered Bela a legendary halo, and created an endless source of friends and human connections with his students. Read more…

În fiecare dintre noi trăiește o poveste

Pe cât de multe fațete ale feminității sunt, la fel de multe sunt căile de explorare și conectare cu ele. Fiecare dintre aceste căi, mi-am dat seama în timp, sunt profund personale fiecăreia dintre noi, sunt deschise interpretărilor și, mai ales, sunt fluide și în continuă schimbare. Astăzi suntem altele decât am fost ieri, iar mâine vom fi diferite de cine simțim, credem sau ne știm a fi azi. Însă odată ce descoperim arhetipurile și ne familiarizăm cu ele, putem observa cum energia, reacțiile, comportamentele fiecărui aspecte se manifestă prin noi – sau, din contră, cum ni le reprimăm, le sufocăm, le controlăm. Inevitabil, m-am întrebat dacă arhetipurile se manifestă în vreun fel și la nivelul stilului vestimentar.Read more…

Câte ceva despre dronele UAV şi UCAV

În ultima vreme auzim şi citim tot mai mult despre dronele folosite în operaţiunile militare. În acest artico furnizez, celor interesaţi, câteva informaţii legate de cele mai cunoscute aparate de zbor de acest tip. Drona militară, prescurtat UAV (prescurtarea de la unmanned aerial vehicle) este un vehicul aerian fără pilot, utilizat pentru informații, supraveghere, descoperirea unor ținte sau  recunoaștere. Dronele militare înarmate, prescurtat UCAV (prescurtarea de la unmanned combat aerial vehicle), sunt vehicule aeriene de lupta fără pilot, care în mod suplimentar trasportă muniții, rachete sau bombe. Există și drone UCAV fără intoarcerela locul de lansare,  denumite “kamikaze”.Read more…

Yehuda Alkalai

Dacă ne gândim la începuturile sionismului, mișcarea care urmărea întoarcerea evreilor în țara strămoșească și întemeierea unui stat independent, ne gândim desigur la Theodor Herzl, la Primul Congres Sionist de la Basel (1897) și la primii imigranți evrei stabiliți în Palestina încă din anii 1880 care, cu mari sacrificii, au înființat primele colonii agricole.  Dar acest mod de a privi lucrurile este foarte simplist, pentru că în Țara Sfântă trăiau evrei și înaintea anilor 1880, iar ideea de renaștere evreiască în Palestina a apărut cu peste o jumătate de secol înaintea lui Herzl. număr restrâns de evrei au rămas mai ales în așezările din Galileea, dar și la Hebron, Gaza etc.  Romanii le-au interzis să calce în Ierusalim, dar începând cu perioada bizantină (438 e.n.) la Ierusalim a existat o prezență evreiască neîntreruptă timp de vreo 16 secole.  De fapt se poate spune că prezența evreiască în Țara Sfântă nu a încetat niciodată.  Iată doar unele repere: – În jurul anului 400 a fost încheiată redactarea primei versiuni a Talmudului, la Cezarea și Tiberias. – Sinagoga din Kfar Bar’am, Galileea, a fost în uz cel puțin până în secolul al VII-lea.Read more…