Un pas înainte, doi pași înapoi. Intelectualii din Evul Mediu

Feb 8, 2024By

Nu știu câți ați citit ceva sau măcar ați auzit despre Jacques Le Goff. Eu sunt din cea de a doua categorie, parcă mi-a trecut pe lângă ureche numele lui, dar nu știam unde să-l pun. Acuma știu. O prietenă mi-a cumpărat de ziua mea una dintre cărțile lui: Intelectualii din Evul Mediu. Nu cred că îl cunoștea pe autor, probabil i-a atras atenția titlul și și-a zis că e un cadou frumos pentru un… intelectual. Este o istorie fascinantă despre felul cum au luat naștere universitățile, în secolul al XII-lea, cine erau profesorii, studenții, cum și din ce trăiau, ce însemna o universitate, ce se preda, cum ajungeai să-ți dai doctoratul (foarte greu și după foarte mulți ani de studii) și cum au evoluat universitățile de la entități independente la structuri dependente de papalitate, biserică sau prinți. La începuturi, acestea se aflau într-o situație paradoxală: la înființare și în primii 50-100 de ani, universitățile „nu existau”, adică nu aveau sedii. Profesorii își adunau în jurul lor studenții și își căutau un loc unde să țină cursurile – acesta putea să fie o piață, o biserică sau o sală oferită într-un castel. Un profesor cu faimă era ascultat și urmărit de sute de studenți; unde se ducea el, veneau și studenții. Dascălii proveneau fie din ordinele călugărești, fie din clerul de mir, cu mai puține constrângeri, și între ei existau permanente confruntări.Read more…

Feb 8, 2024 6 comments

Iluzia, bipolară. Sau nu. 

Feb 22, 2024By

Influențat de asiduitatea mătușii mele, Dr. Mirjam Bercovici care, încă și acum, la venerabila vârstă de 100 de ani, colaborează cu regularitate la această revistă, și într-o anumită măsură de articolul ei recent despre mine, mi-e greu să mai resist. Vă propun și eu acum o reminiscență personală, despre tatăl meu, Gustav Segal, decedat cu ani în urmă. Într-un alt articol recent, “Patru verișoare cu același nume”, Mirjam, scriind despre mama mea, Miriam Segal, verișoara ei dreaptă, fără să-l numească, a abordat în parte subiectul suferințelor lui: lagăr în timpul Marelui Război, șase ani de ocnă sub regimul comunist, în minele de aur din Transilvania. Cei șase ani formativi ai mei, între cinci și unsprezece. Revenit, în sfârșit, puțin înainte de Bar-Mitzvah mea.  Așa se face că, într-un moment de pură inspirație literară, binevenită diversiune temporară de la avocatură, am scris despre tatăl meu nu o relatare faptică a unor întâmplări din viața sa, așa cum textele apar normal în această revistă, ci o povestioară pur imaginară, bazată totuși pe anumite realități, piesă pe care sper să o citiți aici mai departe. Read more…

Feb 22, 2024 3 comments

Ubi bene, ibi patria?

Mar 21, 2024By

De când a început războiul cu Statul Hamas, numeroase cunoștințe și prieteni îmi propun o serie de țări pentru emigrare: Statele Unite, Germania, Australia etc., conform principiului Ubi bene, ibi patria. Unii se referă doar la mine, alții vorbesc la modul general, pentru toți israelienii. Știu că sunt călăuziți de intenții bune. În primul rând, sunt conștient că situația în Orientul Apropiat în general și în Israel în special e complicată. Războiul între Israel și Hamas face parte dintr-un plan vast de conflict cu implicarea Rusiei, Chinei, Iranului, Americii, Arabiei Saudite etc. Pentru Israel are o importanță vitală, e vorba de supraviețuirea Statului Evreu, după 77 de ani de la recunoașterea dreptului evreilor de a avea propria țară!!! Crearea ei în Orientul Apropiat a fost greu acceptată de țările din jur, urmată de numeroase conflicte militare, dar în cele din urmă existența Israelului a fost acceptată de cei mai puternici dușmani ai săi: Egiptul și Iordania; au urmat Emiratele Arabe Unite, Marocul etc. Mișcările radicale ale stângii progresiste merg mână în mână cu islamismul fundamentalist cu scopuri periculoase. Rescrierea istoriei Statelor Unite și a Marii Britanii, cu decolonizarea de sub jugul omului alb, a Israelului de evrei, negarea culturii (cancel culture) sunt tot atâtea indicații ale unei tendințe periculoase cu tentă antiliberală evidentă. Antisemitismul e o dovadă că fanatismul și prostia merg mână în mână. I-am întrebat pe unii dintre prietenii mei unde îmi recomandă să mă stabilesc, astfel încât să mă simt în siguranță și să nu fiu expus agresiunilor antisemite care au luat o amploare nemaiîntâlnită din anii treizeci ai secolului trecut?!Read more…

Mar 21, 2024 14 comments

Despre profesori și școală, cu dragoste II. “Du-te, du-te!”

Apr 4, 2024By

În urmă cu câțiva ani supravegheam în parc joaca unei fetițe. Îi era atât de firesc să se apropie de câini și să-i mângâie, încât bietele animale cu greu plecau, trase cu lesa de stăpân. În schimb, când se apropia vreun domn cu mustață, se lipea de mine și șoptea cât s-o aud eu: ”Du-te! Du-te!” De fapt se adresa celui care o înfricoșa și se liniștea numai după ce-l vedea îndepărtându-se. Cam asta îmi vine să spun eu, și chiar cu voce tare, la adresa lentului Președinte Klaus Iohannis: ”Du-te! Du-te!… Fie și la Bruxelles!” Încă din primul mandat, Klaus Iohannis a avut ca proiect național ”România Educată”. A fost printre puținele sale obiective de interes major, în care școala avea rol determinant. Dar anul trecut în țară a avut loc o grevă prelungită a cadrelor didactice, nemulțumite de salarii.Read more…

Apr 4, 2024 12 comments

David Oistrah, regele David al viorii

Apr 18, 2024By

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea unuia dintre marii violoniști ai tuturor timpurilor. M-am gândit să-l evoc cititorilor revistei Baabel, mai ales că l-am văzut personal și nu voi uita niciodată strângerea lui de mână. La Odessa, în Rusia țaristă, în anul 1908, în casa unor evrei iubitori de muzică s-a născut David, sau Dudik, cum îl strigau părinții. Odessa era un oraș portuar, unde numărul evreilor era de câteva zeci de mii. Ei veniseră din Polonia în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. În casa părintească era o atmosfera muzicală deosebită. Tatăl, Fiodor (Fișel) Davidovici Oistrah, era un modest funcționar care în timpul liber cânta la mandolină. Mama, Bella Stepanovskaya, era o mare iubitoare de muzică și cânta în corul operei din Odessa.Read more…

Apr 18, 2024 8 comments

Eden

May 12, 2024By

Fuseserăm dezbinați. Cumplit de dezbinați! Asta fusese, bineînțeles, dorința politicienilor. Şi le-a reușit. Asta fusese, bineînțeles, dorința politicienilor. Şi le-a reușit. Cei de dreapta îi urau pe cei de stânga. Şi invers. Laicii pe religioși. Conservatorii pe liberali.  Cei care erau contra îi urau pe cei care erau pentru. Şi invers. Divide et impera – spusese odată unul căruia mulți politicieni i se închină de atunci încoace. Ne-au divizat iarăși în triburi. Am ieșit la demonstrații. Fiecare din noi considera că el și numai el deține adevărul absolut. Şi fiecare din noi considera că Dumnezeu ori Legea sunt de partea lui. Dușmanii noștri au sesizat asta. Şi au atacat. Pe 7 octombrie pământul din jurul fâșiei Gaza a ars . Au fost omorâți intr-o singură zi 1200 de oameni din care peste 300 la un festival de muzică . Şi când ne-am revenit din șoc am văzut că suntem la fel de dezbinați. Unii ziceau că ne-a pedepsit Dumnezeu. Alții că asta demonstrează că Dumnezeu nu există. Conducătorii noștri au încercat să ne unească. Aveau acum nevoie de noi toți pentru noul război contra Hamas. Dar ne-am prins destul de repede că tonul din vocile lor suna fals.Şi apoi a fost un alt festival de muzică, de data asta în Europa. Și o fată de 20 de ani care ne reprezenta.Read more…

May 12, 2024 6 comments

Circumcizia la bărbat – o procedură pe cât de veche, pe atât de dezbătută

May 30, 2024By

Subiectul de mai sus are, în aparenţă, un interes strict religios. Practica circumciziei la bărbat e curentă la evrei şi la musulmani, și deşi există diferenţe între prescripţiile celor două religii, ambele sunt obligaţii religioase clasice, provenind Vechiul Testament și respectiv din Coran. Practica celei mai vechi intervenţii chirurgicale din istorie are aspecte medicale şi etice de primă importanţă, ea fiind până astăzi un subiect de discuții, uneori controversate, chiar și în literatura medicală. Menţionam mai sus că circumcizia e considerată ca primul act chirurgical în istorie, deşi putem aminti excizia coastei lui Adam pentru a o crea pe Eva sau sursele istorice medicale care vorbesc despre trepanaţia craniană din antichitate, efectuată în scopul alungării duhurilor necurate. Circumcizia la bărbat are, totuși, o vechime considerabilă. O eroare provenită din necunoaşterea izvoarelor istorice atribuie iudaismului premiera introducerii ei ca un act pur religios, pentru a diferenţia pe evreu de popoarele înconjurătoare, dar de fapt ea datează din secolul XXIII î.e.n. și aparţine Egiptului antic. Acest fapt istoric fiind uitat demult, se poate spune că introducerea circumciziei la bărbat (brit mila) aparţine religiei mozaice. Procedeul e efectuat de un bărbat religios, numit mohel, cu o pregătire sumară, diferită de la un individ la altul. În Israel Ministerul Sănătăţii eliberează certificate care atestă că individul a terminat un curs special în această direcţie. Religia islamică a preluat această prescripţie, doar că în lumea musulmană ea se practică în primii ani ai vieţii băiatului, spre deosebire de circumcizia iudaică făcută în a opta zi a după naştere (cu excepţia unor contraindicaţii medicale, ca de exemplu icterul nou-născutului).Read more…

May 30, 2024 7 comments

Uluca

Jun 13, 2024By

Strada era locul de joacă frecvent folosit în copilăria mea. Numărul celor care ne jucam creștea și odată cu el și țipetele noastre din timpul jocului. Ne fugăream, ne piteam pe după vreun stâlp. Mașini nu erau… că tare bune ar mai fi fost de ascunziș! Școala făcea încercări izolate de mixtare. Dar la joacă, noi nu cunoșteam separarea fetițelor de băieți. Nu știu cum se făcea că ajungeam cu ”terenul” de joacă la multe case depărtare de ale noastre. Din cauza țipetelor mai răzbătea spre noi câte un ”Ia mai duceți-vă la porțile voastre!”, dar nu prea vedeam fețele celor care ne goneau. Rețineam doar felul gardului. Plecam, desigur, nu așteptam prea multe îndemnuri, dar nu peste mult timp iar supăram pe cineva.În timpul jocului ni se alătura câte un copil plecat în fugă de acasă cu ceva de mâncare în mână. Deodată simțeam că ne e foame rău. Opream jocul și plecam acasă. De cele mai multe ori primeam de la mama câte o felie unsă cu untură, peste care ni se înfigeau sau lipeau – cum vreți să spuneți – bucățele mici de usturoi. Doamne, ce bună mai era această gustare rapidă și simplă! Uneori aveam doar desert. Mama ne punea zahăr pe pâine și o zbugheam cu felia pe stradă să continuăm jocul. Read more…

Jun 13, 2024 14 comments

Între milă și silă

Jun 29, 2024By

Nu fac parte dintre acei fanatici care ar sta treji noaptea ca să urmărească o dezbatere politică între cei doi candidați la președinția Statelor Unite. Pentru mine politica americană rămâne un năvod cu prea multe ochiuri, între care mă simt ca un pește pe uscat, iar când vine vorba de culisele ei, prefer să mă țin deoparte. Dar reacțiile pe care le-am auzit în dimineața de după și care asemuiau confruntarea cu un meci de box în care unul din candidați l-a făcut knock-out pe celălalt m-au determinat să urmăresc totuși câteva selecțiuni din această saga de o oră și jumătate. Între milă și silă, aceasta a fost toată gama de sentimente pe care am simțit-o. Milă în primul rând pentru America, dacă asta e tot ce a putut ea oferi în acea noapte. Dezbaterea de ieri ar fi trebuit să se desfășoare în prezența unui doctor, undeva într-un salon din secția de geriatrie a unui spital și asta nu doar din cauza vârstei pacienților, ci mai ales a incapacității lor de a înțelege că poate ar trebui să lase locul și altora. Milă pentru America, în a cărei curte am învățat ce înseamnă democrație, drepturile omului și politică curată. Milă pentru că oamenii valoroși din acea țară pe care am admirat-o se îndepărtează de politică ca de foc, preferând să-și facă miliardele în altă parte, în afaceri mai profitabile, dar și mult mai individualiste.Read more…

Jun 29, 2024 13 comments

Eu – reflexie a ceea ce trăiesc

Jul 25, 2024By

Matematica te învață să fii riguros, dar așternerea unui text pe hârtie îți face ordine printre gânduri și nu-ți dă voie să scrii decât atunci când ceea ce ai de spus îți pare important sau când decizi să le împărtăşeşti şi altora ceea ce ți-a atins corzile sufletului. Când aceste două situații se întâlnesc, scrisul tău, cu siguranță, va transmite învățăminte de tot felul. Decizia de a scrie e echivalentă cu a permite și altora să te cunoască. De când scriu, parcă și muzica o ascult folosind alți receptori ca înainte. Nu știu care e explicația. Pot spune că am o stare de bine și de confort nesperată. De aceea, sfătuiesc pe oricine să scrie atunci când simte că are ceva de spus. După prima poveste publicată, am continuat să scriu fără un program zilnic dinainte stabilit. A fost la libera mea alegere, dar la sfârșitul fiecărei zile eram mulțumită. Situația asta mi-a dat o stare sufletească bună. De atunci, mă bucur când întrezăresc motive pentru scris articole, motive pe care să le mărunțesc bine și să nu rămână nimic din ce s-a putut numi inițial “subiect”. Nu știu cât va mai dura, dar bucuria va rămâne intactă pentru tot ce a fost și este acum.Read more…

Jul 25, 2024 8 comments

Impresii canadiene (II)

Aug 8, 2024By

După cele câteva zile petrecute la Mississauga și împrejurimi, așteptând să depășesc problemele create de diferența de fus orar, am pornit spre marea aventură – o excursie de vreo 10 zile în care urma să vizităm Quebec, Montreal și Ottawa. Începutul l-am hotărât eu, adică i-am spus nepoatei mele Andreea că vreau neapărat să vizitez Quebec. După ce a luat la cunoștință de dorința mea, ea a completat programul, astfel încât mă pot lăuda că am vizitat principalele orașe canadiene, inclusiv capitala. Desigur, erau orașele de pe coasta de est, dacă aș fi vrut să ajung la Vancouver, pe coasta Oceanului Pacific, ar fi însemnat să renunț la tot restul. Poate next time, dacă va mai fi, ceea ce nu cred. A fost un periplu minunat, cu avionul, trenul, autocarul, taxiul și pe jos; a lipsit doar vaporul, dar nu am avut când. Și acum să le luăm pe rând. Quebec, unde era să mor de frig, deși era de-acum început de mai, este o mică bijuterie europeană, aș zice. Aduce puțin cu Sighișoara, dar este un oraș dominat de apă, de râul Saint Laurent. De fapt, în Canada apa este pretutindeni, culminând cu cele patru râuri din Ottawa. Ne-am plimbat pe străduțele cu piatră cubică, am citit istoria clădirilor, toate renovate, și am făcut cunoștință cu istoria orașului, cu rolul Franței și cu puternica prezență a culturii franceze. Am fost la muzeu, la expoziția inuiților, la restaurante cu specific local (care nu mi-a plăcut), am fost prin magazine, am văzut și partea nouă a orașului, cel puțin atât cât s-a putut vedea în patru zileRead more…

Aug 8, 2024 4 comments

Autobiografia Goldei Meir

Aug 22, 2024By

Ar fi peste puterile mele să vorbesc despre această carte, mă voi mă voi limita să rezum doar prefața scrisă de Mihai Răzvan Ungureanu la prima ediție în limba română a cărții din 2023, tradusă din engleză de Dan Doboș, la editura Omnium, București: Golda Meir, My Life. Cartea a apărut initial la Londra în 1975. Iată un foarte scurt rezumat : Golda Meir, considerată „Doamna de Fier” a politicii israeliene, s-a născut la Kiev în 1998. A emigrat împreună cu familia în SUA. În 1921 s-a stabilit în Palestina, la început într-un kibuț. Încă din această perioadă a intrat în politică. După proclamarea independenței Israelului a fost ministru al muncii și ministru de externe, ajungând în funcția de prim-ministru în 17 martie 1969. În urma Războiului de Yom Kipur, în care la început Israelul a suferit pierderi mari, ea a fost criticată și și-a dat demisia în 1974. A murit în 1978. Despre Golda Meir s-a scris foarte mult, atât în timpul vieții, cât și biografii postume. În opinia istoricilor, cele mai importante ar fi cartea scrisă de fostul ei purtător de cuvânt, Meron Medzini, Golda Meir, A Political Biography apărută în 1990, apoi Golda Meir – The Iron Lady of the Middle East, scrisă de jurnalista Elinor Burkett, apărută în 2008 și în special filmul din 1982 A Woman Called Golda, regizat de Alan Gibson, în care rolul principal este jucat magistral de Ingrid Bergman.Read more…

Aug 22, 2024 2 comments

Naziștii și Teoria Relativității

Sep 26, 2024By

Principiile fizicii și ale cosmologiei moderne se bazează în mare parte, pe teoria relativității a lui Einstein. Valabilitatea acesteia a fost confirmată de nenumărate ori prin experimente și calcule matematice. Este greu de imaginat că înțelegerea modernă a funcționării spațiului, timpului, materiei, energiei și vitezei luminii, care există un secol, are o lacună, și anume perioada dinaintea și din timpul dominației naziste din Germania. Conform ideologiei național-socialiste, purtătorii de cuvânt ai fizicii din universitățile germane și cadrele lor de conducere l-au respins pe Einstein și tezele sale, considerându-le o absurditate evreiască. Ei promovau o „fizică germană” pe care o considerau superioară, dar ea nu era luată în serios în afara Germaniei. Cel mai proeminent reprezentant al mișcării anti-Einstein a fost Philipp Lenard (1862-1947), profesor de fizică la Universitatea din Heidelberg și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică. Într-un articol din Völkischer Beobachter din 13 mai 1933, Lenard jubila că Einstein a părăsit în sfârșit Germania, remarcând că acesta „a fost cel mai important exemplu de influență evreiască care a dăunat cercetării naturii”. El susținea că tezele lui Einstein proveneau din idei preconcepute și deducții matematice arbitrare care s-ar prăbuși la o examinare mai atentă. El folosea jargonul rasist tipic perioadei, susținea că toți cei de altă rasă reprezintă un pericol și că „evreul pur-sânge Einstein” care a încercat să reorganizeze și să domine fizica cu teoriile sale, a fost înfrânt de fizica ariană.Read more…

Sep 26, 2024 9 comments

Roiul

Oct 17, 2024By

Era prin 2007. Mă aflam la Brno, în apartamentul unuia din băieți. Dusesem nepotul la grădiniță și de-abia venisem acasă. Am ieșit pe balcon după niște rufe întinse la uscat. De obicei, ușa de la balcon era deschisă, dar atunci am închis-o, nu știu nici eu de ce. După nu mult timp, lumina naturală a scăzut brusc și camera a fost inundată de un ropot puternic, ca atunci când te afli în mașină și cade grindină. Puzderie de insecte se loveau de geamul ferestrei și al ușii dinspre balcon. Din izbitură insectele cădeau vertiginos lângă geam, pe balcon. După câteva secunde unele începeau să se miște, dar nu-și puteau lua zborul imediat, probabil din cauza amețelii. Eu le vedeam ca pe niște pete mici și negre care alunecau pe geamuri. Din momentul în care se făcuse întuneric în cameră, apreciați, vă rog, cam câte albine s-au izbit de geam. Spectacolul de sunet dar fără lumini a continuat minute bune. Deodată s-a auzit o sirenă. Eram speriată. Nu știam ce se întâmplase. Trăiam aceeași groază pe care o văzusem la personajele din filmul lui Alfred Hitchcock Păsările, doar că aici era vorba de albine.Read more…

Oct 17, 2024 12 comments

Cât de vechi este iudaismul?

Oct 31, 2024By

Precum am văzut în seria intitulată „Biblia dezvăluită”, ideea de monoteism a apărut odată cu reformele regelui Ezechia pe la 700 î.e.n., a prins putere odată cu apariția Deuteronomului, pe vremea regelui Iosia pe la 620 î.e.n., iar Biblia Ebraică a fost definitivată de Ezra Scribul în 458 î.e.n.  (Ideea nu a fost chiar originală.  Și faraonul Akhenaton a încercat să introducă monoteismul în Egipt – dar asta fost cu multe secole mai devreme, pe la 1350 î.e.n.  Ideea nu a prins rădăcini și a fost respinsă după moartea lui.)  Și totuși în templul lui YHW din Elefantina se mai practica politeismul chiar și după definitivarea Bibliei.  Oare există vreo explicație? Am căutat răspunsul în cercetările arheologului Yonatan Adler, conferențiar la Universitatea din Ariel și membru în Consiliul național pentru arheologie din Israel.  Știu, și concluziile lui sunt controversate, dar mie mi se par mai convingătoare ca multe altele.  Raționamentul său este următorul: Bineînțeles că arheologia nu poate arăta cum gândeau oamenii într-o anumită perioadă istorică, ea aduce doar informații despre viața lor de zi cu zi prin intermediul obiectelor pe care le-au lăsat în urmă.  Dar în momentul în care legile biblice sunt aplicate pe scară largă, nu se poate să nu rămână obiecte care să ateste acest lucru. Plecăm de la premisa că în perioada romană, în primul secol al erei noastre, iudaismul era deja foarte apropiat de cel modern: se respecta ziua de odihnă (șabat), se țineau sărbătorile și zilele de post, se respectau regulile purității rituale și ale preparării hranei etc.  Știm acest lucru chiar din Noul Testament, dar și din operele unor scriitori contemporani ca Josephus Flavius, Philon din Alexandria etc.Read more…

Oct 31, 2024 18 comments

Pe urmele împăratului Wilhelm al II-lea și ale lui Herzl

Nov 14, 2024By

Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană.  Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate.  În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898.  Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi.  Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura.  Dar nu e chiar așa.  Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare.  Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete.  Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă.  Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…

Nov 14, 2024 7 comments

Experienţa mea la primul tur al prezidenţialelor sau naivitatea unui influencer de bună credinţă

Nov 28, 2024By

Cu toții am auzit despre rețelele sociale, în special TikTok, despre influenceri, boți și despre surpriza uriașă din primul tur de scrutin, când un necunoscut pentru majoritatea a obținut peste 2 milioane de voturi – Călin Georgescu. Mulți se întreabă cum a fost posibil și mai ales care a fost ideea?. S-a făcut chiar și un profil al votantului Georgescu, dar el a cuprins din nou lucrurile standard, fără a se ține cont de rețelele de socializare. Astfel s-a auzit doar de TikTok. Adevărul este că, folosind rețelele de socializare, s-a reușit furtuna perfectă în care au căzut în plasă inclusiv influencerii care nu l-au susținut pe Georgescu și chiar cei pe care nu îi interesează politica.
Voi încerca să explic la modul cel mai simplu ce sunt « boţii ». Noi, influencerii, folosim de ani de zile platforma FameUp care este, de fapt, o agenție de marketing… Prin aplicația FameUp am primit un o cerere de promovare de la o entitate denumită Fundament. De obicei promovările sunt cerute de către agențiile de marketing, ONG-uri și foarte rar de către firmele beneficiare în mod direct. Ni se cerea crearea unui clip în care să ne exprimăm public care ar fi pentru noi și comunitatea noastră modelul perfect pentru candidatul la președinția României. Ideea era să facem trimitere și către patriotism, echilibru etc. De asemenea, în brief se cerea folosirea a două hashtag-uri: #prezidențiale2024 și #echilibrusiverticalitate. Read more…

Nov 28, 2024 20 comments

Un cadou de Crăciun

Dec 25, 2024By

La vârsta aceea destul de timpurie, primisem de la Moș două volume de Istoria Artei, de fapt tratate în toată regula, pe care mama mea le considerase de neratat în străduința ei de a-mi asigura o educație cât mai bună. Și câtă dreptate avea! Multă bucurie mi-au adus acele volume! În acel Crăciun îndepărtat eram bolnavă, aveam febră, gâtul inflamat și dureros și tușeam, așa încât zilele de vacanță mi le-am petrecut în pat, în apropierea sobei cu lemne, lângă brad, cu Istoria Artei în brațe. M-am îndrăgostit definitiv de arta vizuală și din clipa aceea am simțit că îmi dă iluzia evadării din lumea reală plină de tristeți, într-o lume de o frumusețe care străbătuse secolele ca să ajungă la mine. Nu am visat că voi ajunge să văd cu ochii mei, în realitate, multe din tablourile reproduse destul de prost, adesea alb negru, în cele două volume. Nu doar că le-am văzut, dar am călătorit pentru ele de-a lungul și de-a latul continentului și, foarte des, întâlnirea cu câte un tablou pe care îl cunoșteam din carte m-a făcut să lăcrimez, emoția depășind limitele capacității mele de a mă stăpâni. Eu nu mă pretind a fi altceva decât o foarte mare iubitoare și consumatoare de artă, o admiratoare devotată, fără a fi cunoscătoare în domeniul artei vizuale. În ultimii ani constat că muzeele de artă trec dincolo de bine-cunoscuta metodă a expozițiilor itinerante ale câte unui mare artist și încearcă să facă legătura între operele expuse și idei, concepte sau curente dezvoltate de acei artiști și eventual ucenicii lor sau școlile pe care le-au inițiat. Astfel, la Muzeul de istoria Artei din Viena se desfășoară din octombrie până în ianuarie expoziția Rembrandt și Hoogstraten, culoare și iluzie. Am plecat la Viena în mod special pentru această expoziție, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, considerând această oportunitate drept un cadou superb al sorții.Read more…

Dec 25, 2024 19 comments

Așteptări de la 2025

Jan 9, 2025By

Există un obicei ca la începutul fiecărui an lumea să-și întocmească liste: una cu ce-și dorește pentru noul an, respectiv ce așteptări are, și cea de a doua, mai realistă, ce ar putea să realizeze. Și dacă în prima parte a vieții noastre aceste liste ocupă multe pagini, odată cu trecerea timpului se mai micșorează, astfel că atunci când ajungem la o vârstă respectabilă, ele se reduc la câteva rânduri. Eu, din păcate, am ajuns la vârsta respectabilă și, așa cum spuneam, lista mea e scurtă. Stau și mă gândesc: să mă bucur că am reușit să ajung aici sau să mă întristez că am ajuns aici? Oare am dorit să trăiesc mult? Cred că da, dar nu în orice condiții. Întotdeauna am fost mânată de curiozitate, voiam să știu încotro se îndreaptă lucrurile, nu mă speria viitorul, de fapt nu eram conștientă că m-ar fi putut aștepta o soartă grea. Interesant este că foarte devreme am aflat că avusesem noroc şi dintr-un capriciu al istoriei am supraviețuit războiului, deportărilor, că spre deosebire de cele câteva rude (din peste 30) care au revenit din lagăre sau din detașamentele de muncă obligatorie, familia noastră a rămas întreagă. În schimb, deși aveam abia șase-șapte ani, am aflat din povestirile lor prin ce au trecut numai pentru că erau evrei. Și dacă au fost și foarte multe amănunte pe care nu ni le-au povestit, cărțile pe care le-am citit destul de devreme, la 10-12 ani, m-au lămurit. Părinții noștri nu ne-au ascuns niciodată că suntem evrei și că ne pasc niște pericole. A fost un șoc pentru noi, dar nu ceva pe care să nu-l poți depăși …Read more…

Jan 9, 2025 10 comments

Canaanita Rahav – prostituată?

Jan 23, 2025By

Ne aflăm în perioada de început a cuceririi și colonizării Țării Făgăduite. Personajele: Rahav și doi cercetași. Din dosarul biblic existent la serviciul de cadre rezultă următoarele date personale: Numele: Rahav; Naționalitatea: canaanită; Religia: politeism; Ocupația: prostituată. Conform Cărții lui Iosua, Rahav era o femeie canaanită din Ierihon, în Ţara Făgăduinţei. Ea i-a ajutat pe israeliţi, ascunzând doi bărbaţi care fuseseră trimiși să cerceteze orașul înainte de cucerirea lui; astfel, ea s-a salvat pe sine însăși, precum și familia ei după ce israeliți au cucerit orașul. Rahav, în ebraică רָחָב înseamnă larg, mare, spațios. Textul biblic, Iosua 2:1-24, o prezintă ca pe o prostituată, în ebraică אִשָּׁה זוֹנָה / ișa zona. Să fi fost cu adevărat?Read more…

Jan 23, 2025 9 comments