Confesiuni subiective

Feb 20, 2025By

În contextul trist și deprimant al Israelului din ultimul an, mă întreb ce a învățat omenirea, cu ce dileme se confruntă israelienii, precum și evreii din toată lumea? O conducere politică devenită în ultimii ani de-a dreptul toxică a împins Israelul într-un carusel al contradicțiilor care de multe ori neagă adevărata democrație. Demonstrațiile din ce în ce mai frecvente care antrenează o populație din ce în ce mai numeroasă, îndreptată împotriva primului ministru Netanyahu și a protejaților săi, precum și demonstrațiile care cer cu vehemență eliberarea necondiționată a ostaticilor, au zugrăvit și zugrăvesc o parte importantă a realității noastre. Atacul terorist din 7 octombrie (nimeni nu înțelege cum a fost posibil) precum și războiul pe care l-a declanșat sunt o rană adâncă pentru toți israelienii. Zilnic au fost anunțate la radio numele soldaților căzuți. Sute de familii din așezările din nordul și din sudul țării au fost evacuate. Israelul trăiește zile de coșmar. Tristețea cea mai mare este lipsa încrederii în conducători, în deciziile acestora. Războiul cu multe, prea multe victime colaterale și cu imense sacrificii din partea Israelului, reușește să distrugă cuiburile teroriste, sutele de tuneluri, depozitele de armament, dar nu va putea distruge ura, mentalitatea și ideologia. Eu sunt muziciană și scriitoare fără cele mai mici veleități politice, dar cred și simt că este nevoie de cu totul altfel de arme pentru a combate o ideologie extremistă care are la bază terorismul. Read more…

Feb 20, 2025 5 comments

Aforisme periferice 7

Mar 6, 2025By

1. Puterea celor fără de putere a rămas doar un ideal, pentru cei mulți a rămas durerea. 2. Istoria devine preponderent isterie. Istoria ca isterie, aceasta este cheia contemporaneității. 3. Războiul ideologic, cultural, generat de strategi ticăloși, sfârșește în stradă, dus la capăt de pleava criminală a marginalilor și de declasații periferiilor. Ideile extremiste, radicale se degradează întotdeauna în mod ireversibil în asasinat de masă, ba chiar în genocid. 4. Mulți și-au trădat țara, dar foarte mulți au fost trădați de propria lor țară. 5. Pretutindeni, patrioții contemporani trăiesc excelent din țară și nu pentru țară. În mod cert, niciunul dintre ei nu este dispus să moară pentru țară, cel mult în mass media, în mod virtual și declarativ.Read more…

Mar 6, 2025 3 comments

Casa Comitatului

Apr 3, 2025By

Timp de 23 de ani am intrat zilnic în acest edificiu orădean. Eram consilier al Instituției Prefectului Județului Bihor și am petrecut vreo 5000 de zile lucrătoare în clădirea care fusese cu secole în urmă Casa Comitatului. Am considerat așadar că se cuvine să mă documentez asupra istoriei clădirii, mai cu seamă fiindcă, la fel ca mai toate clădirile mai vechi sau mai noi, și aceasta are momente de glorie inedită și istorioare uitate care pot fi de interes pentru cititori. Comitatul, cu capitala la Oradea Mare, era o unitate administrativă a regatului Ungariei și a existat ca atare din secolul al XI-lea până în anul 1920. Înainte ca Oradea să devină ”Mare”, diferitele zone ale așezării aveau administrație proprie, iar piața în care este amplasat edificiul despre care vorbesc se afla în centrul orașului Olosig (din maghiarul Olaszi, adică orașul italienilor, al meșterilor veniți pe aceste meleaguri din Italia, încă din secolul al XII-lea). Oradea Mare se va compune mai târziu din Velența, Subcetate, Orașul Nou și Olosig. Ultimul conținea sediile administrative de importanță ale comitatului: Casa Comitatului, tribunalul, sediul episcopiei catolice, închisoarea, sediul comunității reformate ca și primăria orașului Olosig. Să încep deci cu începutul, dar acesta este învăluit în mister, deoarece data construcției clădirii nu este precizată nicăieri în mod explicit.Read more…

Apr 3, 2025 11 comments

Moses Almosnino și începuturile literaturii ladino

Apr 17, 2025By

Anul acesta se împlinesc 510 ani de la nașterea lui Moses Almosnino, rabin și eminent intelectual de numele căruia se leagă începuturile literaturii ladino. Moses Almosnino s-a născut în 1515 la Salonic, într-o familie sefardă foarte respectată, tatăl său având o funcție importantă în comunitatea locală. A avut parte de o educație aleasă care cuprindea atât cunoștințe religioase evreiești, cât și studiul unor autori ne-evrei. Încă din tinerețe s-a remarcat prin erudiția sa vastă care depășea studiile rabinice tradiționale, fiind familiarizat cu filosofia, științele naturii și astronomia. Și-a petrecut o mare parte a vieții la Istanbul, fiind întâi rabinul comunității Neve Șalom, apoi al comunității Livyat Hen. A lăsat în urmă o operă vastă, cu scrieri în domeniul teologic, științific și chiar beletristic, am putea spune. Moses Almosnino nu a fost un intelectual rupt de realitatea vremii sale, izolat într-un ”turn de fildeș. În 1565, în fruntea unei delegații formate din oameni importanți ai obștii evreiești, și-a reprezentat comunitatea înaintea sultanului Selim al II-lea, cerând garantarea în continuare a drepturilor evreilor, drepturi care fuseseră stabilite de tatăl său, Suleyman Magnificul. Se pare că sultanului i-a plăcut să discute cu Almosnino și misiunea a fost încununată de succes: în 1568 drepturile comunității evreiești au fost reconfirmate printr-un firman. Succesul acestui demers arată talentul de diplomat al lui Moses Almosnino. De altfel, el a rămas un apropiat al curții otomane pe tot parcursul vieții sale. Read more…

Apr 17, 2025 7 comments

Oare la 18 mai va fi salvată democrația în România?

May 7, 2025By

Când ne uităm la harta României, colorată aproape în totalitate în portocaliu, culoarea voturilor pentru extremistul George Simion, ni se conturează o imagine îngrozitoare. Cum s-a putut ajunge ca o foarte mare parte a populaţiei României să accepte ideile absurde răspândite de “gurul” Călin Georgescu şi preluate apoi cu succes de George Simion? Aceasta în condițiile în care partide naționaliste, extremiste nu au fost prezente în parlamentul român de cel puțin 20 de ani, România Mare, în pofida țipetelor propagandei vadimiste, fiind respinsă de alegători. Este adevărat, lumea s-a schimbat în ultimul deceniu, mai ales după pandemia de coronavirus, o boală practic necunoscută, unde oamenii de știință și medicii au bâjbâit și au recomandat vaccinuri noi, care, dacă la majoritatea au fost eficiente, la unii au provocat reacții neașteptate, chiar decese. A fost un teren favorabil pentru a se multiplica teoria conspirației care avea o istorie de mii de ani. Cum nici după terminarea pandemiei nu au existat explicații plauzibile, ea a proliferat în cele mai diferite domenii. Din păcate, nici după pandemie nu a urmat o perioadă de liniște. A început războiul din Ucraina, la care nici până acum nu s-a găsit o soluție și care a pus față în față foști aliați. Deși la început Uniunea Europeană a avut o poziție comună, prelungirea războiului a erodat unitatea statelor membre, iar cireașa de pe tort a fost victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA și incertitudinea care s-a instalat…Read more…

May 7, 2025 6 comments

„Moskowitz & Lupowitz”: O poveste pierdută, dar vie în inima mea

May 29, 2025By

De când am pășit prima dată pe străzile New Yorkului, ca proaspăt sosită în America, am simțit că fiecare colț ascunde o poveste. Dar niciuna nu m-a prins ca cea a restaurantului „Moskowitz & Lupowitz”, un loc care, între 1909 și 1966, a fost mai mult decât un restaurant – a fost un cămin pentru sufletul evreilor sosiți din România în căutarea unui vis, un loc unde mirosul de pateu de ficat și sunetul de țambal te purtau înapoi la Galați sau București. Locul a intrat în istorie și a făcut istorie. Vreau să vă povestesc despre acest loc magic, despre fondatorii lui, despre cum era să intri acolo, despre mâncarea ale cărei arome încă mai stăruie în amintirile unora, despre clienții lui, despre bucătari, despre ce a mai rămas și, mai ales, despre dorul după o epocă pierdută. „Moskowitz & Lupowitz” a prins viață datorită lui Joseph Moskowitz și Samuel Lupowitz, doi evrei români ale căror povești sunt ca ale atâtor imigranți care au venit cu un vis în valiză. Joseph, născut în 1879 la Galați, era un geniu al țambalului. Tatăl său, Moshe Tsimbler, era muzicant klezmer, iar Joseph a crescut cântând pe vapoarele de pe Dunăre, prin Ungaria, România și până la Istanbul. În 1907, el și soția sa, Rebecca, au plecat din Bremen spre America, invitați să cânte la Boston. Dar New Yorkul l-a chemat și acolo a înregistrat discuri și a deschis primul său restaurant, „Little Rumania”, pe Houston Street. Joseph era sufletul petrecerilor, cu râsul lui cald și țambalul care făcea mesele să vibreze.Read more…

May 29, 2025 8 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (I)

Jun 11, 2025By

Se împlinesc 80 de ani din vara lui 1945, când Klara Szűcs a sosit cu trenul la Cluj. Supravieţuise lagărelor de exterminare naziste. Pentru prima dată i-am auzit numele în 2017, de la prietena mea dragă, scriitoarea Júlia Szilágyi, fie-i memoria binecuvântată. Îndeobşte, Júlia mă primea în camera ei preferată, ticsită de cărţi, cu o măsuţă joasă şi fotolii graţioase, de epocă, cu pereţi tapetaţi de tablouri ale unor maeştri ardeleni şi cu o sculptură în lemn, de Szervatiusz, amplasată între două ferestre mari. Júlia şedea comod pe şezlongul din faţa imensei biblioteci, jur-împrejurul ei erau risipite cărţile pe care tocmai le citea, filele răzleţe pe care îşi nota gândurile, iar motanul Pamcsi i se cuibărea în poală, în timp ce noi tăifăsuiam în tihnă. Într-o zi însă, dorind să-mi arate un text început pe computer, am intrat în cealaltă cameră – mai spaţioasă, cu câteva piese de mobilier stil şi mai puţine tablouri. Nu eram prima oară acolo, dar de data asta privirea mi-a adăstat mai mult asupra celor trei portrete de femei, expuse grupat, reprezentând-o pe Júlia (fetiţă), pe mama şi mătuşa ei. Cel mai mult m-a frapat chipul Júliei care – deşi un portret de fetiţă – emana graţie şi maturitate. Ochii mari, de un albastru intens şi profund, prefigurau aplecarea spre cugetare a viitoarei eseiste, în timp ce surâsul poznaş, cu o umbră de cochetărie, dezvăluia că fetiţa purta deja în ea germenul femeii de o frumuseţe aparte. „Aveam nouă ani. Era în vara lui 1944, ne întorsesem din refugiul de la Bucureşti şi aşteptam cu teamă şi speranţă revenirea tatii din deportare. Cele trei portrete au fost desenate de o tânără supravieţuitoare a lagărelor naziste care ajunsese cu trenul la Cluj şi o vreme a locuit cu noi. O chema Klara Szücs – se poate citi şi pe semnătură.”Read more…

Jun 11, 2025 11 comments

Cuvinte

Jul 10, 2025By

Un semn, printre multe altele, că îmbătrânesc ar fi preocuparea relativ nouă cu chestiunea ce să fac cu invitațiile la aniversarea a X zeci de ani de la terminarea liceului și a facultății. Sunt patru invitații, două ale mele și două ale soției. Cum să le onorăm, dacă vrem să participăm sau cum să le refuzăm, dacă nu vrem sau nu putem? Organizatorii celor patru evenimente nu se cunosc între ei, sunt din localități diferite, Baia Mare, Dej, Cluj și București, nu au niciun motiv să-și coordoneze activitatea între ei și cu atât mai puțin cu cei stabiliți în străinătate ca mine, în Israel, și cu alții care ar trebui să sosească din Brazilia sau Canada, Franța sau Statele Unite. Pe la începutul acestui an mi s-a clarificat faptul că întâlnirile din Dej și București vor avea loc la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, pe când cele de la Baia Mare și Cluj, în septembrie și octombrie. Din diverse considerente am decis că mergem doar la primele două. Așa am ajuns noi anul acesta la București la mijlocul lunii iunie. Nici guvernul Israelului nu a coordonat atacul în Iran cu noi, care trebuia să ne întoarcem în 15 iunie. Așa că, vineri dimineața, 13 iunie 2025 (cum să nu devii superstițios cu astfel de dată??) ne-am trezit că spațiul aerian al Israelului este închis… O pereche de pensionari blocați într-o țară cu prețuri rezonabile, a cărei limbă o cunosc, fără convocare la armată, care nu sunt medici sau surori medicale, nu au copii minori lăsați în grija vecinilor, nici măcar nu erau clienții uneia din cele câteva companii de zbor israeliene, nu sunt un caz umanitar care să justifice acordarea de prioritate la întoarcerea acasă. Timpul ne-a permis să ne plimbăm și să observăm și schimbările din limba română vorbită și scrisă în zilele noastre. Sunt pasionat de cuvinte. Cuvântul este un termen a cărui definiție variază de la o limbă la alta, dar, comparând diversele definiții, nu se poate deduce că ar fi vorba de același termen.Read more…

Jul 10, 2025 6 comments

Visul

Jul 24, 2025By

Am o problemă cu visele: în momentul în care mă trezesc, ele se destramă ca fumul, se duc pe apa Sâmbetei. Știu că am visat, îmi amintesc despre cine şi, eventual, chiar unde au avut loc visele mele. Ani de-a rândul, de exemplu, umblam iar și iar pe nişte străzi, mereu aceleaşi. Aparent, mă simţeam ca acasă cutreierând acele străzi pe care nu călcasem niciodată în viaţa mea reală. Iar în ultimul timp, visez mereu că mă aflu la un fel de petrecere în locuinţa unei prietene. De ce zile în şir îmi apare în vis aceasta prietenă care locuia la doi paşi de mine, dar în orăşelul unde eu nu mai stau de opt ani? Deşi îmi amintesc personajele şi locaţia viselor mele, mă deranjează că nu reţin conţinutul lor, ce se întâmplă în ele, acţiunea care le animează. Am sentimentul frustrant că sunt deprivată de o parte a vieţii mele care se petrece în subconştient și care mie mi se pare importantă. De aceea visul despre care voi vorbi nu îmi aparţine; el mi-a fost istorisit de o prietenă. Ei i s-a părut original şi deosebit şi pe bună dreptate, zic eu. “Prima parte a visului meu s-a petrecut în incinta Şcolii din Atena, aşa cum şi-a imaginat-o pictorul renascentist Rafael în fresca cu același nume, aflată la Vatican. Numai că în locul filosofilor și al oamenilor de ştiinţă, în majoritate antici, se aflau prietenii şi cunoştinţele mele. Era un adevărat “tableau vivant” din care făceam parte şi eu.”Read more…

Jul 24, 2025 14 comments

O excursie în Egipt

Aug 7, 2025By

Este mai 2023 și a sosit momentul pelerinajului meu anual în Țara Sfântă pentru a-mi reînnoi și consolida prietenia cu vechi și noi cunoștințe. Primele câteva zile le-am petrecut în locul nostru familiar, Kibbutz Ein Ghev, unde am alternat între după-amieze leneșe după prânzuri copioase și explorarea împrejurimilor uimitoare. Am făcut excursii la Kațrin pentru a cheltui câțiva dolari pe vinuri excelente, am vizitat rezervația naturală Banyas cu cascadele și ferma de aligatori și ne-am oprit la sinagoga antică unde Iisus a ținut Predica de pe Munte. Alteori am cules cireșe într-o livadă din Înălțimile Golan.La sfârșitul întâlnirii noastre de la Marea Galileei, mă alăturam adesea prietenilor care vizitau alte situri istorice importante, de la Ierusalim până în sudul arid al țării. Această călătorie mă ducea de la Haifa, în nord, până la Omer, lângă Beer Șeva, în sud. Dar în acel an am decis să petrec câteva zile în Egipt, mai precis în Sinai. Așa că am rezervat un sejur de trei zile la Dahab, o stațiune situată nu departe de faimoasa Blue Hole, cunoscută pentru recordurile de scufundări fără echipament, stabilite și doborâte în competiții internaționale… ahab este situat la jumătatea coastei Sinai, între Șarm al-Șeikh și Taba, punctul de trecere a frontierei cu Egiptul. Am mers întâi două ore cu autobuzul până la Eilat, am luat autobuzul local până la frontieră și urma să continui cu un serviciu de taxiuri monopolizat de beduinii locali. Dar călătorie cu autobuzul local mi-a schimbat planurile. Read more…

Aug 7, 2025 4 comments

URSS 1989. O aventură nouă

Aug 28, 2025By

Proiectul meu s-a dovedit mai puțin robust decât credeam și prezența mea la uzina din Brejnev a fost amabil solicitată. Proiectul de modernizare a durat câțiva ani și a implicat patru țări, așa că reapariția mea în comunitatea străinilor nu a stârnit surprize. Dar mă grăbesc. Aterizarea la Moscova părea lipsită de evenimente — It’s déjà vu all over again!, cum spunea Yogi Berra. Mă însoțea un coleg de la principala firmă contractantă. Ne-a întâmpinat aceeași escortă Intourist, am stat la același hotel și a doua zi am prins un zbor târziu spre Brejnev. Am ajuns la 2 noaptea. O dubă ne-a lăsat în fața aceleiași clădiri ca anul trecut. În timp ce mă îndreptam spre intrare cu bagajele în mână, o umbră a ieșit din întuneric și mi-a întins ceva, apunând în grabă: – Știu că au adus ”Sibirskaya” pentru barul străinilor. Cumpără-mi, te rog, o sticlă, iată banii. Pentru o secundă am înghețat, apoi m-am prefăcut că nu înțeleg rusa și am intrat. În timpul perestroikăi, autoritățile au încercat să reducă alcoolismul endemic din Uniunea Sovietică. Producția de vodcă a fost redusă și s-au aplicat restricții la cumpărare. Dar, din cauza prejudiciului adus economiei, măsura nu a durat mult. Sărmanul om, care stătea noaptea în așteptarea unei șanse la o sticlă, mi-a adus aproape realitatea socială.Read more…

Aug 28, 2025 4 comments

Colonizarea planetei Marte

Oct 1, 2025By

În cartea sa Homo Deus (Omul Dumnezeu), cunoscutul scriitor și filosof israelian-american Yuval Noah Harari susține că va veni timpul când toate organele umane vor putea fi înlocuite cu organe artificiale și omul va deveni nemuritor; va muri numai în accidente rutiere sau în războaie. Poate că cei mai bogați își vor permite acest lux, dar ceilalți? Unii futurologi consideră că prin anul 2200, oamenii cu greu își vor putea asigura un loc de muncă și pâinea cea de toate zilele. În plus, se prezice că încălzirea globală în anul 2300 va fi în medie de 12°C, după care cam jumătate din globul pământesc va deveni nelocuibil.De aceea, știința caută soluții pentru colonizarea altor planete. Planeta Marte sau “Planeta Roșie” este a patra ca distanță de Soare și cea mai apropiată de noi. Cu numai 15% din volumul Pământului, gravitatea este foarte scăzută și la cea mai mică adiere de vânt, praful se ridică și plutește, formând furtuni de praf de proporții planetare. Tot datorită gravitației scăzute, Marte și-a pierdut cea mai mare parte a atmosferei, presiunea atmosferică este doar 0,6% din cea de pe Pământ. Și compoziția atmosferei, atâta câtă este, e diferită. Read more…

Oct 1, 2025 17 comments

Într-o clipită

Oct 15, 2025By

Într-o carieră de peste 40 de ani ca adjunct și apoi ca șef al departamentului de anestezie, am intervievat zeci de candidați la rezidențiat și medici specialiști în căutarea unui post. E foarte greu să-ți formezi o părere despre un om dintr-o privire și o scurtă discuție, din câteva întrebări simple de cunoștințe medicale. Totuși, cei care aveau o atitudine ciudată, voiau să știe în primul rând cum și când vor fi avansați, mi-au făcut de la început o impresie proastă și intuiția nu m-a înșelat. Familia, școala, facultatea și mai ales inteligența afectivă m-au învățat că impresia pripită este de obicei greșită. Dar unii psihologi susțin că adesea oamenii reușesc să decidă într-o clipită, la prima vedere. Se spune că celebrul profesor Iuliu Hațieganu din Cluj (1885-1959) putea diagnostica boala pacientului din momentul când intra în salon, chiar înainte de a-l consulta, doar după înfățișare, mimică și culoarea pielii. Și eu am fost într-o situație asemănătoare: când eram în căutarea unei locuințe, am vizitat mai multe împreună cu soția mea, dar când am intrat în locuința actuală, amândoi ne-am spus „Pe asta o vrem!” încă înainte de a-i ști prețul. Recent am citit cartea Blink. The Power of Thinking without Thinking. (Cât ai clipi. Puterea de a gândi fără a gândi). Autorul, Malcolm Gladwell, s-a născut în 1963, în Anglia, dar trăiește în Canada, este psihoterapeut, scriitor și ziarist la The New Yorker. Cărțile și articolele lui conțin multe subiecte legate de sociologie și psihologie.(1) Cartea Blink prezintă întâmplări reale care ilustrează importanța deciziei imediate, luate într-o clipită.Read more…

Oct 15, 2025 11 comments

Fotograful

Oct 30, 2025By

Dan, un om mărunt cu barbă, fotograful ziarului Maariv și al revistei locale din Beer Șeva, era prezent la toate demonstrațiile de solidaritate cu ostaticii. Născut la Arad, România, a venit cu părinți la Beer Șeva prin anii cinzeci, când avea șapte ani. Ne cunoșteam de pe vremea când eram rezident și făceam gărzi la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă. De fiecare dată când era vreun accident de mașină sau un act de violență, ajungea primul la fața locului și adesea era primul care ne dădea detalii cu privire la cele întâmplate.
– De unde știți voi, fotografii de presă, despre aceste evenimente înaintea tuturor?
– Secret profesional, îmi răspundea zâmbind.
– Ce îți place cel mai mult să prinzi în obiectiv? – l-am întrebat.
– Oameni în diverse ipostaze: spectacole, nunți, evenimente deosebite, demonstrații. Îmi place să redau trăirile care se reflectă nu doar pe fețe, ci și pe pozițiile oamenilor. O privire, o mână ridicată în nenumărate variante, un zâmbet, o lacrimă, toate acestea reflectă adevăratele sentimente ale semenilor noștri.Read more…

Oct 30, 2025 2 comments

Cei o sută de ani ai Doctorului Lőwy

Nov 27, 2025By

Tatăl meu, Carol Lőwy, ar fi împlinit acum vârsta centenară, prilej să evoc câteva episoade din viaţa sa adesea zbuciumată. Trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, marginalizat de regimul comunist, medic pediatru apreciat al Clujului, activ chiar și la vârsta de peste nouăzeci de ani, autor al mai multor volume de eseuri și articole de popularizare a științei, a desfășurat o activitate multilaterală și bogată. Adolescent pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, el a avut şansa de a locui la Timişoara. A trăit într-adevăr sub amenințarea deportării, dar, până la urmă, aceasta nu s-a produs. În schimb a fost mobilizat la muncă silnică, prin așa-numitul program de muncă de folos obștesc sau de interes obștesc. A luat parte la construcția clădirii postului de radio Timișoara, care, din cauza posibilelor bombardamente, avea mai multe etaje subterane. Era angrenat într-o muncă grea, ducea cu roaba pământ și moloz de la adâncimea mai multor etaje. Trebuia să-și păstreze echilibrul pe scânduri înguste. Lucra alături de infractori condamnați. I se permitea totuși să locuiască acasă. Seara, după ziua de lucru istovitoare, mai avea energia să iasă la plimbare în oraș, cu vreo domnișoară preferată. Se întâmpla să treacă pe lângă ei un camion cu deținuți în uniforme vărgate de închisoare. Văzându-l pe tata, deținuții strigau în gura mare: „Salut, colega!” – o situație cel puțin jenantă în centrul orașului, unde îl cunoșteau foarte mulți.Read more…

Nov 27, 2025 12 comments

Candelabrul cu nouă brațe

Dec 11, 2025By

Îmi amintesc că în copilărie, unul din jocurile mele preferate era să merg pe la prietene și să împodobim împreună pomul de Crăciun.  Petreceam ore în șir, făceam podoabe din hârtie colorată…  Și când totul era gata se aprindeau lumânărelele.  Într-o zi l-am întrebat pe tata dacă pot să fac și eu un pom de Crăciun acasă.  „Nu!”, a venit răspunsul.  „Lumânărelele le aprindem de sărbătoarea noastră.”  Am acceptat (cu părere de rău) hotărârea tatei și acum, când înțeleg mai mult, tind să-i dau dreptate: dacă nu ne păstrăm propriile sărbători, cine să le păstreze pentru noi? De fapt, nu m-aș mira dacă Hanuka și Crăciunul ar avea pe undeva o origine comună, ar fi ecouri ale unui ritual străvechi de a aprinde focuri pentru a alunga întunericul în nopțile cele mai lungi ale anului.  Și, precum se știe, adesea religiile noi adoptă obiceiurile mai vechi – e mai simplu decât să încerce să le combată… Dar… lumânărele??  Doar Hanuka comemorează miracolul căniței de ulei care a ajuns pentru opt zile pentru lampa din Templu.  Atunci de unde lumânărele?  Într-adevăr, evreii care trăiau în jurul Mediteranei, în locuri unde cresc măslini, foloseau lămpi cu ulei.Read more…

Dec 11, 2025 9 comments

La mulţi ani! – urarea noastră diferită

Dec 31, 2025By

Până în clasa întâia primară ştiam româneşte doar să salut şi să spun „da” şi „nu”. Cred că aveam vreo cinci ani când, de Anul Nou, mama m-a învăţat ce să le spun celor cu care ne vom întâlni. „Dacă vorbesc ungureşte, le spui Boldog Új Évet!, iar dacă vorbesc româneşte, An Nou fericit! sau La mulţi ani!”. Am învăţat ambele urări şi le-am rostit plină de elan şi importanţă. Au trecut decenii de atunci şi, în mod interesant, abia acum mi-a atras atenţia faptul că cea mai populară urare românească de Anul Nou este complet diferită de toate celelalte din spaţiul european şi nu numai. Din exemplele date în articol reiese limpede că urarea noastră românească diferă de toate celelalte. Ea nu se referă explicit la anul care urmează şi nici la calitatea lui, ci la ani, în general. Dar care este sorgintea acestei urări? Cel mai probabil, expresia La mulţi ani! provine din latinescul ad multos annos, care în Antichitatea romană era o aclamaţie adresată oamenilor de rang înalt. De pildă, apare în Historia Augusta[3] la întronarea lui Severus Alexander, când senatorii i se adresează cu formula: Augustus noster, imperator noster, di te servent, vincas, vigeas, multis annis imperes („Zeii să te ocrotească, să birui, să fii sănătos, să domneşti mulţi ani”)Read more…

Dec 31, 2025 19 comments

Istoria neștiută a… căruciorului de la supermarket

Jan 22, 2026By

De cele mai multe ori când mergem la supermarket, mai ales când o facem o dată pe săptămână, pentru că în alte zile nu avem timp, a devenit aproape banal gestul de a lua un cărucior unde să aşezăm cumpărăturile Nu trebuie decât să-l împingem printre rafturile cu marfă de toate felurile. Există și cărucioare cu un loc special pentru copii, unele chiar în formă de mașinuță cu volan, unde mămicile își pot aşeza copiii în timp ce ele aleg de pe rafturi tot ce au nevoie. Cărucioarele au devenit atât de obișnuite în orice supermarket, încât atunci când nu le găsești, te întrebi ce nu este în regulă în acel magazin. Desigur, există și coșuri, dar pentru aprovizionarea săptămânală sau pentru o familie numeroasă, căruciorul ușurează mult misiunea, totul devine mai rapid și mai eficient. Cărând un coș plin nu te poți deplasa cu rapiditate printre rafturi, mai ales dacă eşti în vârstă. Oare v-ați pus vreodată întrebarea a cui a fost această idee? Ei bine, inventatorul căruciorului pentru cumpărături a fost Sylvan Goldman, un evreu care a schimbat pentru totdeauna nu doar felul în care consumăm, ci și felul ne mișcăm și gândim spațiul public.Read more…

Jan 22, 2026 12 comments