La 2 noiembrie, anul acesta, va avea loc centenarul unei decizii importante pentru istoria poporului evreu : „Declarația Balfour”. Dată sub forma unei scrisori a ministrului britanic de externe („Foreign Secretary”), contele Arthur James Balfour, către lordul Rothschild, președintele Federației Sioniste Britanice („British Zionist Federation”) la 2 noiembrie 1917, ea a exprimat simpatia guvernului britanic pentru aspirațiile sioniste. Răspunsul lordului Rothschild nu a întârziat să vină, la 4 noiembrie 1917, el mulțumindu-i ministrului Balfour pentru sprijinul acordat de guvernul britanic aspirațiilor marii mase a poporului evreu. Adăugăm traducerea făcută de noi „Declarației Balfour” :Read more…
Una dintre cele mai populare mișcări antisemite care activează pe internet se numește „Alt-right” și își are sediul în SUA. Acest curent funcționează pe principiile sub-culturii „Troll”, specializată în provocarea de scandaluri și intrigi, uneori deosebit de aprige, printre membrii diferitelor comunități on-line, dar și persoane individuale. Știri false din lumea politicii, a științelor și religiei, reprezintă instrumente de bază la îndemâna activiștilor acestei mișcări extrem de toxice.
Un exemplu elocvent al labirintului de simboluri folosite de Alt-right pe internet, cu scopul de a însemna persoanele de origine evreiască se ascunde sub numele de Echo (ecou) și apare sub forma unei paranteze triple: ((( ))). Acest simbol poate însoți și noțiuni sau citate asociate cu lumea evreiască…Read more…
Îmi aduc perfect aminte pălăriile pe care mi le-am dorit şi cu care nu am avut niciun fel de compatibilitate. La începutul facultății, când ascultam 4 Non-Blondes, o pălărie de catifea, de formă similara unui joben. Într-o toamnă în care făceam un prim stagiu de jurnalist începător, o şapcă din stofă tweed, pentru că descoperisem că se numește „newspaper boy hat” (deși arăta mai mult a ceva ce ar fi purtat David Copperfield sau vreunul din orfanii lui Dickens). O fedora neagră, care mi se părea că seamănă cu ceva ce ar fi purtat Madonna sau Alicia Keys. O caschetă de echitație, verde închis, pe care am purtat-o întreaga iarnă a lui 2005, când citisem în Vogue că stilul ecvestru şi cel edwardian vor fi „huge” (primul n-a fost, al doilea… relativ)Read more…
Educatorii mei din copilărie au încercat să mă înveţe germana, iar cei din perioada şcolară şi universitară ceva franceză şi foarte multă rusă. La vârsta fragedă de 3 – 6 ani, în Ploiești, pe str. Rudului, am început ”studiul” limbii germane cu d-ra Buton. În Brasov am continuat frecventând grădinița de limba germană de pe str. Hirsch şi conversând cu d-na Neiger, proprietăreasa noastră din str. Carmen Silva, doamnă care nu știa o boabă românește. Părinţii discutau uneori în idiş, atunci când erau interesați să nu înţeleg conversaţia, situaţie care a dus în mod contradictoriu la înţelegerea parţială a limbii lui Şalom Alehem în care se prezentau spectacolele de la TES.Read more…
În câteva săptămâni, când se vor deschide, în statiunea Pyeongchang din Coreea de Sud, Jocurile Olimpice de iarnă 2018, va fi pentru prima dată când o natiune a fost total exclusa din participare. şi nu o națiune oarecare, ci Rusia, cu o tradiție veche de a produce sportivi renumiți şi mulți campioni olimpici. Această decizie drastică a fost luată ca rezultat al unei investigații de mulți ani, la cel mai înalt nivel al Comitetului Olimpic Internaţional, care a stabilit că la precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Soci, Rusia, echipa rusă a fost avantajată, prin dopaj şi alte metode interzise, cu scopul de a aduce cât mai multe medalii ţării gazdă. Acestea nu erau rezultatul unor acțiuni individuale, ci inițiate şi promovate de conducerea federațiilor sportive ruse, sub controlul direct al guvernului de la Moscova.Read more…
Sfârșitul anului 2017 a adus o nouă temă, care a încins spiritele în Orientul Mijlociu. Este vorba de declarația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, privind mutarea ambasadei americane la Ierusalim. S-a scris mult despre subiect, de la reacții oficiale politice la analize de presă, la articole ce invocau argumente religioase și culturale. Și încă se mai scrie! Cine urmărește desfășurările politice din Orientul Mijlociu, și în special conflictul arabo-israelian, cunoaște sensibilitatea acestui subiect, potențialul său de a inflama o regiune și așa supraîncălzită politic.
Dar mai întâi câteva precizări de ordin istoric. La 29 noiembrie 1947, Organizația Națiunilor Unite, luând act de încetarea mandatului britanic asupra Palestinei, a votat rezoluția 181, unul dintre documentele pe care se sprijină Declarația de independență a Israelului. Aceasta, rămasă în istoria Israelului, sub numele de כ”ט בנובמבר recomanda înființarea a două state în Palestina, unul evreiesc și unul arab…Read more…
În luna septembrie 1944 , pentru scurt timp, Aradul (care făcea parte din România) a fost ocupat de trupele maghiare horthyste. Pe tot parcursul războiului populația evreiască a fost supusă legilor antisemite din România, dar n-a suferit pagube umane, spre deosebire de coreligionarii lor din Ardealul de Nord, anexata Ungariei in 1940, care în mai-iunie 1944 a fost deportată la Auschwitz. La scurtă vreme după sosirea armatelor de ocupație , s-au întocmit liste detailate cu toți cetățenii de origine evreiască şi a început si organizarea ghetourilor, s-a impus purtarea stelei galbene. Era clar că următorul pas era deportarea. În septembrie 1944, curând după sosirea horthyştilor, episcopul luteran Dr. György Argay a ţinut o predică la biserica evanghelică-luterană din Arad. Se adunase multa lume, localnici şi soldaţi maghiari. Chiar la începutul predicii, protopopul s-a adresat enoriaşilor în mod direct şi le-a spusRead more…
La sărbătorirea lui Mircea Tivadar s-au reunit membrii comunităţii armene din Cluj, delegaţi ai unor comunităţi din ţară, lideri ai Uniunii Armenilor din România, reprezentanţi ai Comunităţii Evreilor din Cluj, prieteni români şi maghiari, reprezentanţi ai administraţiei publice, etc. Cel mai de vază invitat al festivităţii a fost Serghei Minasian, proaspăt numitul ambasador al Armeniei la Bucureşti.Trebuie să menţionez – cunoscându-l de peste 17 ani pe Mircea Maximilian Tivadar – că Premiul „Kristóf Szongott”, reprezentat printr-un artefact elegant de cristal, având gravat chipul lui Kristóf Szongott – i se potriveşte perfect.Read more…
Bunica mea adoptată, Erzsi, făcea mămăligă cel puţin o dată pe săptămână. După ce-şi pierduse un fiu la Auschwitz şi celălalt a plecat clandestin în America de Sud, scoaterea din frumoasa locuinţă cu patru camere din centrul Clujului – pe motiv că nu li se mai cuvine, închiderea biroului de „expert contabil” al bunicului Nándor, strîmtorarea la propriu şi la figurat (salariu mic de funcţionar la Uzinele Electrice şi mutarea forţată în căsuţa de la periferie, fără apă curentă şi WC în casă) nu i s-au mai părut atât de tragice…Read more…
Poate aș fi trebuit să numesc aceste însemnări ”Rusia și eu” și asta din modestie, dar parcă titlul ales sună mai bine, așa că-l las așa cum e. Relația mea cu puterea care vine (ca și lumina, vorba lui Sadoveanu) de la Răsărit e mai mult decât complicată. Amănuntele fac parte din viața mea și pentru nimic în lume n-aș fi crezut că voi fi în stare să le fac publice. Dar ce se întâmplă în ultima vreme în această parte a lumii, unde trăiesc de aproape o jumătate de secol, mă obligă nu o dată să-mi adâncesc gândurile și să mă reîntorc la ceea ce am crezut, am trăit și am simțit în legătură cu acest subiect. Deci s-o luăm de la capăt. Răposatul meu tată era originar din Basarabia. Născut de partea ”cealaltă” a Nistrului, în Ucraina de azi, își petrecuse copilăria la Soroca, un orășel din nordul Basarabiei, reședința de odinioară a lui Petru Rareș (fiul neligitim al lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, așa cum îl numesc locuitorii Chișinăului de azi). Limba rusă era a doua sa limbă, dar în casa noastră nu s-a vorbit rusește niciodată, mama nu știa o boabă, iar cu mine, din motive greu de înțeles, tata n-a schimbat o vorbă în rusește, chiar atunci când începusem să învăț această limbă în clasa a IV-a a școlii primare.Read more…
Călătoria noastră pe ”uriașa” Prințesă Emerald, cu încă 3058 de turiști (plus noi zece:) din 40 de țări la care se adăugau cei 1300 de membri ai echipajului recrutat din 70 de țări, a început de la Buenos Aires în ziua de 1 martie, un bun prilej de a fi fost oferit doamnelor din echipa noastră drept atenție ”pe post” de Mărțișor:). În clasamentul oficial al țărilor din care călătorii erau originari, România era reprezentată doar de 6 persoane ( două cupluri din echipa noastră călătoreau cu pașapoartele altor țări, deși născuți în România) ocupând ”onorabilul” penultim loc. Nu era o surpriză prea mare:) Traseul ”cruise”-ului nostru era destul de asemănător cu drumul parcurs de flota lui Magellan cu 500 de ani în urmă. Prima oprire pe coasta argentiniană după un popas la Montevideo – capitala Uruguay-ului – a fost la Puerto Madryn un loc de care să fiu sincer nu mai auzisem pînă la pregătirea croazierei noastre.Read more…
Nu pot spune că Traian Băsescu se află printre oamenii mei politici preferați, cu toate că am apreciat calitățile lui de primar când a modernizat linia tramvaiului 41 și a curățat Bucureștiul de câinii vagabonzi (chiar dacă mijloacele folosite ar fi putut fi mai blânde). Dar aproape că am aplaudat cele scrise de el pe Facebook în legătură cu negândita și iraționala decizie luată de Liviu Dragnea (în ce calitate?) de a muta ambasada română din Tel Aviv la Ierusalim. Băsescu a arătat clar consecințele și sunt de acord cu ele: pierderea rezultatelor unei activități displomatice duse de România timp de 70 de ani, prin care țara noastră a câștigat un prestigiu rar întâlnit printre statele lumii în cadrul procesului de pace în Orientul Mijlociu. Chiar dacă în ultimii ani România nu a mai avut, din păcate, vreo inițiativă diplomatică (nu numai în Orient, în nici un alt domeniu), prestigiul obținut de-alungul anilor s-a păstrat. Relațiile României cu Israelul sunt excelente și erau bune și cu Autoritatea Palestiniană și cu țările arabe în general. Inițiativa, absolut pripită și negândită cu privire la consecințe, aruncată pe piața relațiilor internaționale, a subminat toate acestea.Read more…
La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…
Sunt zilnic conștientă că stilul e o continuă evoluție, o construcție în progres, un permanent exercițiu de trial & error. Mă uit în jurul meu, uneori pe stradă, dar de cele mai multe ori online, şi observ că dintre toate femeile, cele mai faine – a se citi elegante, rafinate, colorate, excentrice, relaxate, împăcate cu stilul, corpul şi viata lor – sunt cele de peste 60 de ani. Nu mă grăbesc sa ajung la acea vârstă, dar sunt sigură că mă voi bucura din plin de ea, lăsând în urmă toata tevatura legată de posibile sau actuale dileme stilistice. Astea fiind spuse, vreau să vă împărtășesc cinci sfaturi despre stil pe care le-am primit, descoperit sau citit în ultimii ani. „Încrețiturile hainelor şifonate sunt irelevante, concentrează-te pe croieli şi siluetş. Şi ridurile sunt irelevante, că tot veni vorba…”Read more…
A urmat a doua etapă a zborului spre Amsterdam, unde prietenul meu mă aștepta îngrijorat la aeroport. Reîntâlnirea a fost simplă, cordială. Prietenul meu știa foarte bine prin ce am trecut și înțelegea condițiile din care am venit. La aeroport am remarcat un steag imens, tricolorul olandez, și mi-a venit imediat în minte expresia “mândrul tricolor”. Am repetat mintal de câteva ori această expresie și am constatat că nu mi se mai asocia cu niciun sarcasm sau cinism. Pentru mine era un nou tricolor, care părea că nu i se “fâlfâia” de mine… După ce am stat o lună în locuința binefăcătorului, meu, din motive de bun simț și spirit de libertate am hotărât să mă mut pe cont propriu și să stau singur.
Am găsit o garsonieră la parter, pe o stradă liniștită din Amsterdam, în cartierul Jordaan, foarte central și pitoresc, cu multe biserici vechi, boutique-uri, magazine de curiozități, librării, berării vechi de secole, canale sau “gracht”-uri pitorești, specifice Amsterdamului. În apropiere era o piață mare unde se vindea pește proaspăt, fructe, legume și tot felul de bunătăți locale. Populația cartierului era foarte colorată și mie îmi plăcea sa observ vânzătoarele, multe din ele fete tinere cu trăsături aspre și rurale, dar frumoase și sănătoase, cu ciorapi groși de lână și saboți de lemn, care le îngreuiau mersul.Read more…
Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…
Datele biografice ale lui Alexander Spiegelblatt sunt riguros consemnate în Wikipedia și parțial le-am folosit și eu. Născut în 20 August 1927 la Câmpulung Moldovenesc, l-am cunoscut încă din copilărie. Cine nu se știe într-un orășel de provincie, mai ales când există o singură stradă mare și un singur ceasornicar cu tradiție, cum erau tatăl și antecesorii lui Alexander? Îi știam casa, părinții și numele de alint, Sigi, cum îl strigau părinții și toată lumea. Atât el cât și ai lui erau oameni foarte discreți, renumiți prin această caracteristică. Aș spune că și pe fotografia de la grădință se vede pe figura lui de copil sfiiciunea și o oarecare teamă de blitzul care-l expunea publicului. A fost un copil bun, eu nu am auzit niciodată să fi făcut vreo năzbâtie.A fost educat acasă, a învățat la cheder, la grădiniță, a făcut școala primară și primele 2 clase de liceu – asta a fost probabil baza cunoștințelor sale ulterioare care i-au marcat scrisul. În casă se vorbea idiș și germana, bineînțeles și limba română, limba oficială, ca în toate casele evreiești din Câmpulung. (Erau și unele excepții, câțiva intelectuali care vorbeau numai germana; eu nu îi cunoșteam decât după nume.) Viața familiei s-a desfășurat pașnic până în clasa a III-a de gimnaziu, când el a fost nevoit să părăsească școala ca urmare a legilor rasiale. Împreună cu toți evreii din Câmpulung a fost deportat în Transnistria, unde i-am pierdut urma…Read more…
Deși m-am născut la Brașov, mă consider clujeancă get-beget. Acolo, pe malurile Someșului, mi-am petrecut copilăria și tinereƫea la Liceul Eminescu – sau, cum mai era cunoscut, Liceul Principesa Ileana, acolo mi-am completat cultura generală. Eram o fată căreia îi plăcea grozav să citească și să asculte muzică. Mult timp mi-am petrecut la “Cantină”, unde se întâlneau studenƫii și elevii evrei și unde se desfășura și o activitate culturală care mi-a îmbogăƫit viaƫa. Ȋncă nu ajunsesem la cursurile de psihiatrie ale Prof. Sîrbu și Rîndașu, dar eram deja hotărâtă că vreau să devin psihiatră. Ştiam cât de greu este să tratezi bolile sufletești, mai greu decât cele ale corpului. La scurt timp după ce am “aliat”, am devenit stagiară la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim, unde a trebuit să învăƫ un alt gen de medicină decât cea pe care o știam din Cluj.Read more…
Pe vremea când eram tineri căsătoriţi, ne distram cu soțul meu, povestindu-ne unul altuia dorințele. El era rațional și modest, nu prea spunea multe, îl interesau mai mult ale mele, care erau în număr de trei: o chitară, un ceas cu cuc și… o vizită la Băile Herculane. Să încep cu ultima. De ce Herculane? Citisem în adolescență un roman, nu mai știu despre ce era vorba, doar că acțiunea se petrecea în podgoriile Aradului, la Mehadia și la Băile Herculane. Din păcate am ajuns acolo doi ani la rând, de nevoie. La 40 de ani am suferit de o criză de lombosciatică, de care am scăpat numai după doi ani de tratament. Dar am fost la Herculane!
Chitara! Chitara a fost scoasă imediat de pe listă de către soțul meu care mi-a spus scurt: ce-ți trebuie chitară când nu ai voce și nu știi să cânți. El vedea chitara ca un instrument însoțitor al cântecului și în acest context avea dreptate, nu am voce.
A rămas ceasul cu cuc care m-a însoțit o viață. Aș fi putut să-l am, pe vremuri piața românească era plină de ceasuri cu cuc rusești, dar erau din plastic, iar eu vroiam unul adevărat, din lemn sculptat, cum erau cele elvețiene sau germane și spre ghinionul soțului meu, văzusem unul splendid la un fost șef de-al lui. Astfel de ceasuri nu se găseau la noi.Read more…
Am încercat să îmi explic ce s-a întâmplat cu noi, societatea românească în toată diversitatea ei! Am aici o parte a explicației, atât cât mă încumet să dau din perspectiva cetățeanului obosit și deja marcat de prea multă dezbinare și manipulare. Este o parte a adevărului, fără context internațional, în al cărui rol determinant cred, pentru că lumea de astăzi merge împreună spre viitor, iar alternativa este să rămânem atârnați între secole trecute. Suntem oare în secolul 21? Să ne întoarcem la ”atunci” versus ”acum”, la ”solidaritate” versus ”dezbinare”! Ce era de împărțit înainte de 1989? Exista nomenclatură și prin urmare oameni cu condiții de viață mai bune, dar cetățenii nu aveau ce să își împartă între ei. Dacă împărțeau coada la produse de strictă necesitate, atunci se chema că devin solidari și cu respect unul față de celălalt. Își cunoșteau familiile din povestiri, știau tristețile, lipsurile lor și ale altora. ”Atunci” eram solidari și eram ”ai noștri” cu bune sau mai puțin bune! ”Acum” însă, polarizarea societății a ajuns la dezbinare, pentru ca tocmai să intre în conflict, pe care în niciun caz nu l-aș numi conflict de idei sau de doctrine! Cu alte cuvinte, ”ai noștri” de atunci devine ”ai noștri” și ”ai lor” aflați în dispută, al cărei fel nu îl voi comenta aici.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
