Să presupunem că o navă de cercetare a vieţii în galaxia noastră, trimisă de o civilizaţie superioară nouă, inspectează planeta albastră, unde par să fie condiţii propice vieţii. OZN-urile pot fi asemenea sonde de cercetare. Pot să cred că ceva e real cu aceste farfurii zburătoare dacă guvernul american prin departamentul său militar, Pentagonul adică, a cheltuit în ultimi ani 20 de milioane de dolari pentru studierea fenomenului OZN. Chiar să arunce banii pe fereastră nu e în spiritul american.
După o analiză riguroasă piloţii stelari vor raporta că e o planetă a insectelor pe lângă care trăiesc şi ceva fiinţe antropoide. O observaţie corectă. Mai ales dacă datele au fost adunate prin anii 50 ai secolului trecut când erau 2.5 miliarde de oameni faţă de cele aproape 7 miliarde actualeRead more…
Anul acesta România modernă îşi sărbătoreşte Centenarul. Împlineşte 100 de ani… Mi se pare mai degrabă o vârstă umană decât una istorică şi de aceea mi-e mai uşor s-o privesc ca pe o zi de naştere. La noi, în România, cel aniversat – sărbătoritul – obișnuiește „să facă cinste” adică să-i omenească şi să-i onoreze pe invitaţii cu care doreşte să-şi împărtăşească bucuria zilei de naştere. Vrea ca aceştia – rude, prieteni, colegi, vecini – să se simtă cât mai bine în tovărăşia lui, după cum şi el îşi doreşte să se bucure de prezenţa invitaţilor. Aceştia aduc daruri alese, rostesc urări de sănătate şi viaţă lungă, deapănă amintiri comune şi cântă cu toţii, din suflet, „Mulţi ani să trăiască!” . Frumoasele aniversări memorabile jalonează viața unui om şi dau speranţa unui viitor mai bun.Read more…
Reîntors în țară de la Bruxelles, unde am participat la reuniunea Parlamentului European și a Congresului European Evreiesc dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, am aflat știrea atât de tristă a despărțirii definitive de omul de excepție care a fost Neagu Djuvara. Am avut numeroase ocazii să îl întâlnesc și de fiecare dată am memorat și rememorat multe din spusele sale. Cu un glas unic și cu o sinceritate desăvârșită, referindu-se la probleme de o mare varietate, orice informație istorică pe care o prezenta prof. Djuvara era plină de substanță și mai ales de adevăr.Read more…
Nu cred că omul s-a născut bun, nu cred că bunătatea există în genele noastre, dar ea se poate forma prin educație, exemplul personal, circumstanțe, o anume etică ce a evoluat la rândul său de-a lungul veacurilor și toate acestea îi fac pe oameni să devină civilizați, înțelegători, poate chiar atenți la nevole celuilalt. Și cu toate că, ceea ce vedem în jurul nostru ar trebui să ne dezamăgească, să ne creeze o viziune pesimistă cu privire la viitor, eu cred în progres, în perfectibilitatea omului, în capacitatea lui de a dirija spre o direcție mai bună dezvoltarea lumii și a speciei noastre. Știu că este o credință naivă, dar fără ea cum am putea să trăim pe acest pământ? Și totuși, recent, această convingere a mea, a fost puternic zdruncinată de două lucrări extrem de provocatoare despre prezentul și viitorul omenirii. Este vorba de volumele lui Ygal Noah Harari – ”Sapiens” și ”Homo Deus”.Read more…
. Au fost în ultima perioadă câteva evenimente care prin consecințele lor afectează Israelul pe plan extern și intern. Vin din diferite direcții dar nu sunt de bun augur chiar dacă, la prima vedere, unele ți-ar da satisfacții. Și în această enumerare vreau să încep cu mutarea Ambasadei americane la Ierusalim. Am mai scris despre subiect atunci când președintele Trump şi-a anunțat decizia. Am scris atunci ce l-a îndemnat să o facă – nu atât marea dragoste față de Israel (deși recunosc, se declară un prieten al Israelului și încearcă să apere până la un punct interesele țării), ci motive de politică internă și anume respectarea unei promisiuni făcute în campania electorală care a atras voturile a sute de mii de alegători…creștini. Adevărul este că argumentele, pe baza cărora președintele american a decis să modifice atitudinea de 20 de ani a administrației americane, au fost destul de convingătoare. Numai că Trump nu s-a gândit sau, mai bine zis, nu a ținut cont de consecințe. Ele s-au și concretizat, pe de-o parte prin condamnarea Statelor Unite la ONU, pe de-altă parte, prin protestele palestinienilor. Lucrurile s-au mai liniștit după aceea, deoarece perspectiva era pe termen lung. Am revenit la subiect deoarece și Donald Trump…a revenit, anunțând mutarea iminentă (în luna mai) a ambasadei…Read more…
Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat cu o victorie copleșitoare a lui Vladimir Putin. În principiu, nimeni nu se îndoia că va câștiga alegerile, în pofida unui număr mare de contracandidați președintele rus nu avea un concurent viabil. Chiar dacă lui Alexei Navalnîi, personalitate a opoziției, i s-ar fi permis să participe, rezultatul nu s-ar fi modificat, probabil, decât cu câteva procente. Vladimir Putin a câștigat cu 76.7 la sută, un scor pe care nici el, nici alți candidați la președinție de după 1990 nu au mai înregistrat, la o rată de participare de 67,4 la sută. Procentul celorlalți candidați este neglijabil, totuși este interesant de remarcat că pe locul doi, cu aproximativ 10 la sută, s-a situat cel al Partidului Comunist, cu peste opt milioane de voturi. Sigur, comparativ cu Putin nu este o cifră mare, dar este un indiciu semnificativ –10 la sută din alegători s-au pronunțat pentru un regim comunist și nu unul democratic, pe locul trei situându-se veșnicul Vladimir Jirinovski, cu un mesaj naționalist.Read more…
„Galbenul generatiei Z” este termenul prin care e descris noul „roz milenial” sau, cum s-ar spune, „yellow is the new pink”. Nuanța care, pentru absolut oricine lasă snobismul deoparte, este un galben obișnuit (plus că nu mă prind de ce este neapărat asociat cu milenialii, dar whatever…). Este culoarea zilelor însorite, a narciselor înflorite, a puişorilor de găină şi a canarilor, a gălbenușului de ou şi a bananelor, a taxiurilor şi minionilor… Este şi una dintre cele mai întâlnite culori „la ofertă” în colectiile primăverii 2018, ceea ce înseamnă că, (aproape) inevitabil, veți sfârși prin a o adaugă garderobelor voastre.Read more…
Nu mai port ciorapi lungi de câteva săptămâni. Nu „forțez” vara, cum mi-a spus cineva, ci pur şi simplu nu mai suportam să mă știu acoperită atât de mult, îmbrăcată literalmente din cap până-n picioare. Am avut parte inițial de câteva zile cu soare, lumina de miere şi căldură, apoi vremea ne-a cadorisit cu un nou şir de dimineți întunecate, gri, răcoroase. Oricât de mult declar că nu mă deranjează capriciile vremii şi temperaturile scăzute, respectivele zile gri nu erau potrivite pentru haine subțiri, fuste vaporoase şi sandale. Drept urmare, mi-am făcut curaj şi am făcut, pentru a doua oara – prima a avut loc în primăvara trecută -, o manevra stilistică ce stă la limita zonei mele de confort. Am îmbrăcat o rochie peste pantaloni, mai concret o rochie cu buline peste o pereche de jeanşi slim țigareta, la care am adăugat o pereche nouă de sandaleRead more…
Zilele trecute am primit un email. În dreptul subiectului stătea scris: „Help! Criza existențială, declanșată de pantofi.” Mesajul venea de la Teo, o veche clientă cu mult simţ al umorului, care îmi explica cum în ultimele săptămâni nu se mai descurca cu alegerea pantofilor potriviți. „Irina, am trecut prin câteva magazine în weekend, am simțit că cedez nervos! Mi-am dat seama că a venit momentul să renunț la botinele mele preferate, că nu mai vreau să port nici pantofii mei clasici cu toc de 9, şi jur că nu îmi place nimic din ce am văzut! Pur şi simplu, nu ştiu cu ce să mă încalţ…” E şi acesta un mod de a-ţi pierde identitatea. E inversul Cenușăresei pe care o identificam, înainte de orice, prin potrivirea cu pantoful ei de cleștar. Read more…
Întrăm în Principatul Monaco, împărţit în mai multe cartiere: Monaco-Ville, unde se află conducerea statului, La Condamine, asociat cu portul Hercules, în care este ancorat iahtul princiar, Fontvieille, unde se află stadionul, universitatea şi celebrul club sportiv AS Monaco FC şi desigur Monte-Carlo cu renumitul Casino. În următoarele minute am pătruns în Monte Carlo şi am introdus cu abilitate Mazda în parcarea subterană din centrul neobişnuitei aşezări. Traversăm încântătorul parc cu statui şi fântâni şi realizăm cu emoţie că ne aflam în Place du Casino, inima oraşului. În fine, oarecum coplesiţi de evenimente, ne aşezăm să bem ceva la o masă în aer liber, de unde admirăm exterioarele cazinoului şi ale nu mai puţin celebrului Hotel de Paris. Clădirile din faţa noastră sunt fără îndoială un succes al arhitecturii din secolul 19. În partea frontală a pieţei tronează clădirea în stil baroc a cazinoului, creată în anul 1878 de Charles Garnier, autorul Operei din ParisRead more…
Pe Mordechai l-am cunoscut când avea 88 de ani. L-am consultat în vederea unei intervenții chirurgicale (operație de cataractă). A treia generație de ”sabres”(născuți în Israel), avea un trecut bogat, atât în ce privește Curriculum Vitae cât și în privința bolilor asociate. Era kibuțnik, a luptat în trei războaie ale Israelului și avea o listă de boli care amintea de cuprinsul faimosului manual de medicină internă cunoscut sub numele de “Harrison“, din care învață studenții de medicină din toată lumea. Era complet lucid și mai lucra în kibuț pe cât îl țineau puterile. După ce l-am consultat și am văzut rezultatele tuturor testelor de laborator, i-am spus:Read more…
Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…
Datele biografice ale lui Alexander Spiegelblatt sunt riguros consemnate în Wikipedia și parțial le-am folosit și eu. Născut în 20 August 1927 la Câmpulung Moldovenesc, l-am cunoscut încă din copilărie. Cine nu se știe într-un orășel de provincie, mai ales când există o singură stradă mare și un singur ceasornicar cu tradiție, cum erau tatăl și antecesorii lui Alexander? Îi știam casa, părinții și numele de alint, Sigi, cum îl strigau părinții și toată lumea. Atât el cât și ai lui erau oameni foarte discreți, renumiți prin această caracteristică. Aș spune că și pe fotografia de la grădință se vede pe figura lui de copil sfiiciunea și o oarecare teamă de blitzul care-l expunea publicului. A fost un copil bun, eu nu am auzit niciodată să fi făcut vreo năzbâtie.A fost educat acasă, a învățat la cheder, la grădiniță, a făcut școala primară și primele 2 clase de liceu – asta a fost probabil baza cunoștințelor sale ulterioare care i-au marcat scrisul. În casă se vorbea idiș și germana, bineînțeles și limba română, limba oficială, ca în toate casele evreiești din Câmpulung. (Erau și unele excepții, câțiva intelectuali care vorbeau numai germana; eu nu îi cunoșteam decât după nume.) Viața familiei s-a desfășurat pașnic până în clasa a III-a de gimnaziu, când el a fost nevoit să părăsească școala ca urmare a legilor rasiale. Împreună cu toți evreii din Câmpulung a fost deportat în Transnistria, unde i-am pierdut urma…Read more…
Prietenul și mentorul meu Gabriel Ben Meron a făcut o gafă – m-a introdus la revista Baabel, deci el poartă răspunderea directă pentru materialele pe care le-am publicat aici. Ele nu sunt întotdeauna foarte serioase, dar totuși mai mult decât simple glume; sunt ca viața însăși, o tragicomedie cu secvențe mai bune sau mai rele, întreruptă uneori de mese și de concedii la băi, dar al cărei final este întotdeauna letal – precum morții știu bine din experiență. Acceptând textele mele neconvenționale și prezentându-le unui public sofisticat, în ochii mei editorii și-au asumat riscul unui săritor de bungee cu frânghia înfășurată pe degetul mic. De altfel colaborarea mea neregulată formează o colecție de amintiri și panseuri pe care aș vrea să le includ într-o bună zi într-o autobiografie rezervată exclusiv copiilor și nepoților mei.Read more…
Am ajuns pe aeroportul din Saloniki și am înțeles că soarta zborului nostru se afla în mâna unei companii aeriene (ASTRA grecească) incapabile să facă față unor deficiențe/defecțiuni apărute în mod neașteptat. Ei bine, eu am folosit acele ore de așteptare și am cugetat. În primul rând am făcut o recapitulare a ceea ce era important pentru mine în acel moment. Deci, la anul trec în cea de a noua decadă a vieții (am mai amintit lucrul ăsta și îmi cer scuze), sunt relativ sănătos, adică sufăr de boli cronice ținute în frâu pe cale medicamentoasă, preocupat de o mulțime de lucruri, pentru că sunt ocupat cu diverse îndeletniciri care îmi fac plăcere și îmi aduc satisfacții. Dar imediat a urmat celebra întrebare pusă de Woody Allen într-unul din filmele sale: totul e in ordine, dar până când?! Cu alte cuvinte, cum facem ca treaba să continue? Mai ales că mai nimic nu depinde de mine. Și cu toate acestea, ceva îmi mai rămâne, mi-am zis eu în timp ce eram așezat pe un scaun incomod, pe care-l părăseam doar din când în când pentru a vizita acel loc în care până și regele merge singur… Acel ceva este planificarea, planurile de viitor.Read more…
De-a lungul anilor am fost de mai multe ori la Bănişor, dar de fiecare dată am mers direct la micul cimitir evreiesc de lângă islazul comunal, pentru a ne reculege la mormintele înaintaşilor, fără a ne opri în sat, considerând că singura noastră legătură cu aceste locuri era trecutul, istoria familiei. De Sfânta Maria Mare, aveam să revin la Bănişor, în urma invitaţiei spontane lansate de Artemiu Vanca, bănişorean din naştere, fondator al Asociaţiei „Fiii Satului Bănişor”, Cetăţean de Onoare al localităţii, iniţiator şi redactor al Anuarului asociaţiei, un entuziast promotor al valorilor acestei comune. Artemiu Vanca m-a impresionat atât prin interesul său faţă de istoria evreilor din Bănişor (a înaintaşilor mei), despre care a scris un articol amplu şi foarte bine documentat, cât şi prin firescul invitaţiei (ca între consăteni) de a participa la Ziua Satului Bănişor care are loc în fiecare an, de 15 august, când e şi hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Întâmplarea a făcut ca tocmai în acea perioadă să fie la Cluj un verişor de gradul II, din partea tatei (dar nu de pe ramura maternă, din Bănişor, ci din cea paternă, clujeană) care locuieşte în Luxembourg. Aşa că ne-am pornit cu toţii la drum către Bănişor, alegând să nu ne mergem via Zalău, ci să urmăm drumul parcurs de tata în vacanţele când se ducea la bunici.Read more…
Pe data de 7 octombrie vom avea un referendum național despre redefinirea articolului 48 din Constituția României. În textul actual familia este definită ca fiind rezultatul căsătoriei între soți. Referendumul propune o definiție nouă, potrivit căreia familia este rezultatul căsătoriei între bărbat și femeie.
Familia nucleală propusă de Coaliția pentru Familie este un model ideal, aproape metaforic, care nu reflectă realitatea românească: realitatea în care generații de tineri au copilărit fără tată sau mamă (ei lucrând în Spania, Franța sau Italia); ignoră cuplurile heterosexuale necăsătorite, cuplurile homosexuale sau oamenii care nu pot sau nu vor să aibă copii. Deși nu avem o statistică despre procentajul acestor oameni, sunt convins că prin redefinirea familiei excludem din constituție circa 25% din societate. Redefinire familiei este un trend în cercuri ultra-religioase din Statele Unite, Rusia și Europa de Est, ca o reacție față de așa-zisul ”sexo-marxism” (o traducere unică a termenului englez ”cultural marxism”). Deși mișcarea este una bine cunoscută în cercuri ultra-religioase din Statele Unite și Rusia, la noi – la fel ca şi alte chestiuni din România – a fost prezentată în forma etno-ortodoxă, ”mioritică”. Iată trei argumente care înlesnesc înţelegerea efectelor negative, a inutilităţii referendumului,Read more…
Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…
„Chestiuni organizatorice” – sub acest titlu se putea ascunde orice; de regulă mai mult rele decât bune. A fost convocată toată suflarea studențească din Universitatea de Medicină şi Farmacie București (la acea vreme se numea Institutul de Medicină şi Farmacie București; voi folosi în continuare acronimul de atunci, IMF). Din câte îmi amintesc, adunarea a avut loc la mijlocul lui noiembrie 1956, în sala Floreasca. Niciun amfiteatru din IMF nu avea capacitatea să primească miile de studenți din cele patru facultăți: medicină generală, pediatrie, farmacie şi medicină militară – de fapt tot medicină generală, doar că aparțineau de Ministerul Apărării (pe atunci MFA) şi purtau uniforme kaki.
De ce atâția studenți? La admiterea din 1954, după nefericita reformă a învățământului din 1948, s-au prezentat trei serii de absolvenți: cu 10, 11 şi 12 clase, la care s-a adăugat și mulți restanțieri. Aşa se face că promoția 1960 a fost printre cele mai numeroase din istoria școlii de medicină bucureştene. Cred că şi promoţia 1959 a fost cam la fel, adică șase sute de studenți în două serii, conform capacitații celui mai mare amfiteatru din facultate, adică 300 de locuri. Așteptam înfriguraţi să vedem cine va conduce adunarea; „trei furi”, toți cunoscuți.Read more…
După marele cutremur din 77 am venit la București să-mi vizitez prietenii și să-mi demonstrez în felul meu solidaritatea cu cei afectați. Orașul era aproape distrus, ruine peste tot. Dar românii harnici au tras din greu și au curățat pe cât au putut. Viața biruitoare mergea înainte aparent nestingherită. De când plecasem, în urmă cu 28 de ani, nu mai revenisem în țară. Dar nu am întrerupt total legătura cu România, am păstrat-o prin intermediul cititului. Citisem mult despre restaurantul Capșa, iar acum, aflându-mă în București, eram foarte curios să-l văd. Știam din literatură că acolo luau masa în trecut prințul Știrbei, scriitorul Ionel Teodoreanu, poetul Ion Minulescu și mulți alți scriitori și jurnaliști celebri. Dupa masă ședeau la o șuetă, fumau, beau cafea și discutau subiecte interesante la ordinea zilei. Asa că, decum am ajuns, mi-am lăsat bagajul la hotelul Minerva, care era departe de centru și am luat un autobuz spre oraș. Autobuzul era arhiplin. M-am strecurat cum am putut și am călătorit în picioare. Mi-am dres glasul și am întrebat în româna cea mai frumoasă pe care o mai posedam: „Mă rog, unde cobor la Capșa?” Deodată s-a făcut loc împrejurul meu. Călătorii se îndepărtau de mine că de molimă. Tăceau și îmi întorceau spatele. Într-un târziu, un batrânel cu servietă și cravată s-a apropiat și mi-a șoptit: “Nu se mai numește Capșa, se numește Restaurantul București. Cobori la următoarea și o cotești la dreapta”. S-a întors și el cu spatele de n-am apucat măcar să-i mulțumesc. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată atâtea spete în România ca în acea zi în autobuz.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
