Suntem aproape de sfârșitul acestui an și a devenit un obicei să ne uităm în urmă la felul în care am petrecut timpul care s-a consumat. Îmi propun și vă propun un exercițiu de sinceritate. Haideți să vedem, putem să ne definim? Și dacă da, cum o facem? Cum am putea să ne definim altfel decât prin ceea ce facem sau prin ceea ce avem? Ne cunoaștem oare pe noi înșine? În sprijinul introspecției pe care o propun aduc un chestionar pe care să-l completăm, celebrul chestionar al lui Proust. Răspunsurile lui, pe când avea 20 de ani, au fost publicate și au avut mare succes prin sinceritate și originalitatea expuse de scriitor. Este de fapt un simplu joc de societate, asemănător unui oracol, ca cele pe care le cunoaștem din copilărie. A fost făcut celebru în anii 70 ai secolului trecut de revista Vanity Fair care a început atunci să aplice acest chestionar celebrităților intervievate în paginile sale. Read more…
Steven Michael Fulop[1] (născut la 28 februarie 1977) este cel de-al 49-lea primar al orașului Jersey City, New Jersey. Înainte de a deveni primar, timp de opt ani a fost membru în consiliul municipal, din partea Partidului Democrat. În prezent este la al treilea mandat, obţinut în 2021. La alegerile anterioare (2017) obţinuse o majoritate fără precedent, 78%. Steven Fulop s-a născut în Edison, New Jersey, din părinți evrei – Carmen Kohn și Arthur Fulop, ambii originari din România. Tatăl său, născut la 29 aprilie 1946 la Târgu Mureș, a crescut în Israel și a fost lunetist în Brigada Golani în timpul Războiului de Șase Zile. Ştiind că părinţii primarului din Jersey Citiy, născuţi în Transilvania, sunt descendenţii unor supravieţuitori ai Holocaustului, mi-am propus să caut informaţii despre ei şi părinţii lor (bunicii actualului primar) în cele mai importante baze de date de profil. Cercetând arhivele din Bad Arolsen şi Yad Vashem, precum şi Family Search, am aflat că bunicii din partea tatălui (părinţii lui Arthur Fülöp) au fost Elisabeta – născută la 7 mai 1921, la Luduş, şi Bentsi, născut în 18 august 1921, la Lăscud. Ei nu au fost deportaţi, întrucât Luduşul se afla în Ardealul de Sud, însă au suferit persecuţiile antievreieşti din România. Familia mamei (Carmen Fulop, era născută Kohn) a împărtăşit soarta evreimii din Ardealul de Nord. Read more…
Adesea mă mir ce fel de persoane sunt cei conduc popoarele. Mulți lideri de state din trecutul apropiat sau îndepărtat sufereau de boli psihiatrice, sau erau “numai” tirani ticăloși, sau și una și alta. Considerând că genialitatea este uneori la un pas de nebunie, nu este de mirare că unii sunt considerați “genii ale infernului”. Așa a fost Hitler care a cauzat direct sau indirect moartea a peste 60 de milioane de oameni, sau Stalin care a lichidat 20 de milioane din propriul său popor. Pe de altă parte, genialitatea aflată la limita bolilor psihice a făcut din Churchill un erou al celui de-al Doilea Război Mondial. cTirania se caracterizează prin acapararea puterii absolute și subjugarea și exploatarea cruntă a propriului popor, sau al altor popoare. Adeseori puterea este obținută prin mijloace brutale, mârșăvii și crime. Tiranii nu respectă legile și nu sunt luați la răspundere pentru încălcarea legilor și a constituției statului respectiv. Mulți dintre ei au / aveau probabil și boli sau tulburări psihice, cum au fost de exemplu Hitler și Stalin. Este greu de stabilit unde este limita dintre ticăloșie și nebunie, dar asemenea criminalilor de rând, sociopaților și psihopaților, tiranii sunt și ei manipulativi, conștienți de relele pe care le fac și sunt responsabili pentru crimele pe care le săvârșesc. Foarte frecvent, tirania se asociază cu un caracter narcisist.Read more…
Zilele trecute am văzut pe Netflix filmul Munich: The Edge of War al regizorului german Christian Schowochow după cartea autorului britanic Robert Harris. E un film de spionaj care se petrece la München în 1938. A fost anul când prim-ministrul Marii Britanii, Neville Chamberlain, și președintele Republicii Franceze, Edmond Daladier, au semnat cu Hitler și Mussolini pactul de la München, prin care au cedat Cehoslovacia puterilor Axei. Mai bine zis i-au satisfăcut conducătorului Germaniei naziste, Adolf Hitler, poftele de extindere, în speranța de a salva Europa de la un nou măcel. Marile puteri au jertfit o țară democratică, cu tradiții culturale, cu o industrie dezvoltată, care i-a dat omenirii pe Kafka, Hašek, Smetana, Dvořak. Ulterior prim-ministrul Marii Britanii a susținut că prin acordul de la München a câștigat timp în vederea pregătirii țării sale pentru războiul care a urmat la un an după semnarea tratatului. ntru a apăra minoritatea rusă din Donbass, parte integrală a Ucrainei. În 1938, evenimentele au început cu cedarea Regiunii Sudete, unde trăia populația germană din Cehoslovacia, și a continuat curând după aceea cu ocuparea întregii țări. Crimeea a fost anexată Rusiei încă în 2014, ca rezultat al unei acțiuni militare a armatei ruse, iar acum Donbass e noua zonă de dispută dintre armata ucraineană și naționaliștii ruși sprijiniți de Moscova. Asemănarea între cele două situații e evidentă. Pactul de la Geneva, Paris sau oriunde va fi încheiat, va fi oare un nou pact München, varianta 2022?Read more…
Am crezut toată viaţa că dacă ai ceva de spus sau dacă crezi într-o idee, dacă eşti convins că ai dreptate, atunci trebuie să acţionezi. E adevărat că o fac destul derar rar şi nu obţin întotdeauna rezultate. Totuşi, demersul meu legat de propunerea Primăriei Cluj de a atribui unei străzi din oraş numele lui Nicolae Paulescu a avut rezultate. După cum arătam în comentariul postat la articolul: “Numele celebrului campion Farkas Paneth e mult mai potrivit pentru o stradă din Cluj decât cel al savantului fascist Nicolae Paulescu”, am adresat primarului Clujului următoarele rânduri:
Onorate Dle Primar Emil Boc,
În 2014 dvs, Dle Primar, declaraţi la inaugurarea Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj: Never again!Read more…
Zilele trecute am fost la Tel Aviv, la o expoziție de pictură a unui vechi prieten. Ne cunoaștem de vreo 20 de ani, de la cantina spitalului Hadassah. ei. Ițhak își aducea mandolina și cântam împreună. Din păcate după ce am ieșit cu toții la pensie, ne-am răzlețit, unii nu mai sunt în viață. Doar pe Leni o mai văd uneori. Figura cea mai interesantă era Danny. A lucrat întâi la cardiologie, apoi la nefrologie, dar se ocupa de multe alte lucruri și întotdeauna avea ceva de povestit.Read more…
Niciodată nu mi-aş fi imaginat că ceea ce am citit în cărţi şi am văzut în filmele despre război le-aş fi putut vedea aievea, în zilele acestea, cât am fost voluntar în Tabăra pentru Refugiați Siret și într-o sală de sport a unei școli, special amenajată pentru a primi refugiați. Nu mi-aş fi putut închipui că voi ajunge să trăiesc eu zile în șir în care să aud vorbindu-se de război și să văd copii, vârstnici, bărbați și femei fugind din calea lui. conduceau spre corturile amenajate în tabără pentru a se odihni și ulterior pentru a-i amprenta și fotografia. Prima mea zi de voluntariat a fost de 20 ore, iar după o zi de odihnă am revenit în tabăra pentru refugiați Siret pentru încă o tură de noapte de 12 ore. * copii, dar mai apar între ei si câtiva bărbaţi. Ei au reuşit să treacă frontiera. Cei mai mulţi poposesc în gară doar câteva ore, unii trebuie cazaţi peste noapte, dar aproape toţi îşi continuă călătoria către Budapesta şi de acolo mai departe… Nu se ştie încotro.Read more…
Serbarea de Purim 2022 a coincis cu deschiderea Centrului Cultural Evreiesc din Cluj, materializându-se astfel o veche dorință a evreimii clujene. Centrul va fi parte integrantă a Complexului Comunitar Evreiesc din Cluj, str. Horea nr. 21-23, care va concentra la aceeași locație toate activitățile comunitare (cult mozaic, cultură, administrație, servicii sociale, restaurant ritual etc. ). Crearea acestui complex era o necesitate, fiind un pas important pentru supraviețuirea (micii) comunități evreiești din Cluj. domenii. În aceeași perioadă s-au înființat instituții culturale evreiești: orchestra Goldmark (care a activat între 1934-1942), teatrul evreiesc Concordia (1940-1944), asociația medicilor Paul Ehrlich; de asemenea funcționau importante edituri (Fraternitas, Kadima). Aceste instituții organizau frecvent concerte, spectacole, conferințe, comunicări științifice, lansări de carte etc., la care participa un numeros public. adăpostească instituțiile și manifestările culturale evreiești. Războiul, Holocaustul şi comunismul nu au fost prielnice pentru înfiinţarea acestei instituţii care avea să se realizeze după aproape 90 de ani.Read more…
Aniversarea din acest an se desfăşoară sub genericul Buchenwald şi Holocaustul, pentru a vedea în ce măsură a fost părtaş lagărul de pe Ettersberg, la uciderea celor şase milioane de evrei. În lagărul de la Buchenwald, de la înfiinţare şi până la eliberare, au fost închişi 266.000 de deţinuţi, din care circa 56.000 şi-au pierdut viaţa. Dacă toţi decedaţii ar fi fost evrei, ponderea lor ar fi fost mică, aproape neglijabilă, comparativ cu cele şase milioane de suflete pierite în Holocaust. Privind lucrurile strict statistic, s-ar părea că lagărului de la Buchenwald nu i se poate reproşa prea mult… Atâta doar că realitatea trebuie analizată sub toate apectele ei. În toamna anului 1937, regimul nazist înfiinţa lagărul de la Buchenwald, ca loc de detenţie pentru germani, mai exact pentru comuniştii, social-democraţii şi antifasciştii germani. Dintru început regimul ştia foarte bine că aici urmau să ajungă şi elementele asociale şi stigmatizate, cu precădere evrei. Şi lucrurile s-au petrecut întocmai. Primul transport de evrei a fost adus în 1938, fiind urmatde multe altele, tot mai numeroase. În scurt timp, evreii din toate ţările ocupate de cizma nemţească au fost deportaţi în lagărele naziste, deci şi la Buchenwald. Chiar dacă Buchenwaldul nu fusese proiectat să fie o fabrică a morţii, comandamentul lagărului – atunci când considera de cuviinţă – putea recurge la crime în masă. Comandamentul SS de la Buchenwald nu diferea cu nimic de cele de la Auschwitz, Majdanek sau alte lagăre, îndeplinindu-şi întocmai sarcinile trasate. Dacă regimul nazist ar fi ordonat ca şi în acest lagăr să fie înfiinţate camere de gazare şi să înceapă exterminarea în masă, comandamentul SS ar fi îndeplinit acest ordin fără şovăire. În acest caz nu am fi vorbit de cincizeci, ci de cinci sute de mii de victime! Şase milioane, şase sute de mii sau doar şase mii de morţi sunt doar nişte numere, nişte date statistice seci care nu reflectă realitatea istorică. Pentru a o înţelege avem nevoie de mărturiile supravieţuitorilor. Deşi scena tragediei era aceeaşi, calvarul fiecărui supravieţuitor a fost unic. Iată câteva date din Holocaustul meu…Read more…
Modelul Volkswagen „broscuță” a fost fără îndoială una dintre cele mai îndrăgite mașini din istorie. A fost produsă în milioane de exemplare în diferite țări, din Germania până în Brazilia. Diverse popoare au numit-o gândac, buburuză, purice, broască țestoasă, balon de săpun – fiecare după imaginația lui. Îmi amintesc că în România anilor 1960 se importa în număr restrâns, numai pentru uzul miliției și când o prietenă m-a luat de la Timișoara la Arad într-un Volkswagen primit din Germania, mi s-a părut un mare lux – cea mai bună dovadă că îmi mai amintesc și după 50 de ani. Începuturile industriei germane de automobile destinate publicului larg au avut loc în perioada nazistă. Ideea genială a fost a lui Henry Ford încă înaintea Primului Război Mondial: dacă am oferi publicului o mașină ieftină, cererea ar fi mare, mașina ar putea fi produsă în serie, prețul ar scădea în continuare, cererea ar crește și mai mult – iată rețeta perfectă pentru o creștere economică aparent nelimitată. Ideea a fost preluată și în Germania. Hitler era interesat să producă o mașină ieftină, la îndemâna oricui. (De altfel Volkswagen înseamnă „mașina poporului”.) Proiectul trebuia să aducă prestigiu regimului, mai ales că în mijlocul anilor 1930 a început și construcția primelor autostrăzi.Read more…
În curând se împlinesc trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi, din păcate, nu se întrezărește niciun semn că s-ar apropia de sfârșit și că părțile ar dori să înceapă negocieri de pace. Aș enumera două motive: unii nu vor, alții nu pot. Între timp Ucraina este distrusă în mod planificat, numărul morților crește în ambele tabere, iar lumea întreagă se confruntă cu consecințele catastrofale, deocamdată economice, ale acestui război. argumentele care i s-au prezentat cu privire la cauzele ”operațiunii militare speciale”, la un moment dat numărul morților, recunoscut pentru prima dată de Vladimir Putin în discursul din 9 mai ca fiind considerabil, va crește în așa măsură încât va stârni nemulțumirea și furia rușilor care vor exercita presiuni asupra conducerii statului. Read more…
Concursul „Șederea pe Găleți Răsturnate” din acest an s-a încheiat cu strigăte de nemulțumire generală. Juriul internațional nu s-a putut pune de acord asupra câștigătorului locului trei, darămite asupra râvnitelor medalii de aur și argint. Nici măcar după negocieri îndelungate nu s-a putut ajunge la o evaluare finală a participanților, iar concurenților dezamăgiți li s-a înmânat numai o diplomă de participare, fără un clasament general. Pentru a patra oară consecutiv, unii concurenți au luat acasă și o infecție venerică, pe care au primit-o de la un judecător rămas anonim. Au fost chiar zvonuri despre luare de mită și folosirea de substanțe interzise de Comisia de Doping Moderat și Acceptabil pentru obținerea rezultatelor mai bune la exerciții deosebit de dificile, cum ar fi șederea cu o singură fesă pe marginea găleții. O situație intolerabilă. Pentru a înțelege mai bine circumstanțele din cadrul competiției, să trecem în revistă pe scurt evenimentele care au marcat istoria acestui sport popular, pe care mulți chiar îl consideră o veritabilă formă de exprimare artistică. Rădăcinile șederii competitive pe găleți răsturnate datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A treia revoluție tehnologică și procesul intensiv de industrializare au declanșat un fenomen social nemaiîntâlnit până atunci: migrarea populației paupere spre mediul urban, aflat în plin avânt industrial.Read more…
Recent am auzit rezultatele unui sondaj de opinie care m-a făcut să-mi pun câteva întrebări. Care este locul iudaismului, al studiului Torei în formația intelectuală și educația morală a tineretului israelian? Care este nivelul cunoașterii iudaismului în memoria colectivă a evreilor din Israel? Care este atitudinea diferitelor segmente ale populației israeliene față de această problemă? Rezultatele acestui sondaj de opinie le-am auzit la un program al canalului israelian de televiziune, numărul 14, canal cunoscut pentru atitudine lui de dreapta, națională și religioasă, dar care se străduiește adeseori să păstreze o notă de obiectivitate. Întrebarea era: ce crede populația despre necesitatea studiului Torei – recte a iudaismului – în Israel? Deși scopul sondajului nu era menționat, cred că el fusese organizat după ce ministrul învățământului, doamna Yifat Shasha-Biton, a decis ca examenul de bacalaureat să includă numai materii științifice, materiile umanistice continuând doar să fie predate în liceu. Alt motiv posibil pentru realizarea acestui sondaj de opinie pare să fie necesitatea verificării atitudinii generale a populației evreiești din Israel față de iudaism și față de studiul Torei, în condițiile tensiunii între evreii laici, religioși și ultrareligioși. Rezultatele au arătat că în rândul populației evreiești totale a țării, 74% dintre cei chestionați au răspuns că studiul Torei este foarte important. În privința diferitelor segmente ale populației, rezultatele sunt diferite. În rândul populației evreiești „laice”, numai 57% dintre cei chestionați au răspuns că studiul Torei și al iudaismului este foarte important. În alte segmente ale populației, rezultatele erau cele așteptate: acest răspuns a fost dat de 90% din evreii autodefiniți „tradiționaliști”, de 95% dintre evreii „religioși” și de 97% dintre cei „ultrareligioși” (haredim).Read more…
Gherla, 2 iulie 2022, cea de a patra sâmbătă după Rusaliile catolice – Sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul. Un număr mare de enoriaşi locali şi de pelerini sosiţi din ţară şi de peste hotare s-au adunat în faţa bisericii armeano-catolice din centru. Ar dori să intre în incinta maiestuosului edificiu care domină oraşul şi se zăreşte din depărtare, vestind gloria de odinioară a Oraşului Armenesc (Armenopolis), dar nu pot trece de vestibul. Prin geamul uşilor ferecate se zăresc în semiîntuneric rândurile de bănci goale. Mulţi se întreabă: „Cum de e închisă biserica? Chiar nu se va oficia Liturghia în sărbătoarea închinată Sfântului Grigore Iluminatorul, creştinătorul poporului armean?” Biserica nu a fost mistuită de flăcări (aşa cum se mai întâmplase de câteva ori în istoria ei triseculară) şi nu mai bântuie nici pandemia. E o zi minunat de senină, dar umbrită de absenţa serviciului divin. Lumea uimită, tristă şi resemnată rosteşte în cor Tatăl Nostru în trei limbi: maghiară, română şi armeană.Read more…
În adolescență am devenit un simpatizant entuziast al ideii sioniste, influențat de impresionantele prelegeri ale rabinului Dr. Menahem Shafran, ținute pentru elevii evrei din liceele românești. Ideile sioniste mi-au fost consolidate prin aderarea la organizația Bethar și prin broșuri ilustrate privind kibuțurile din Eretz Israel. Faptul că port numele lui Theodor Herzl m-a determinat să studiez cu atenție biografia acestui remarcabil reprezentant al poporului în care am văzut lumina zilei. Corespondent al ziarului vienez Neue Freie Presse la Paris, a fost șocat să găsească în patria Revoluției Franceze același antisemitism cu care se familiarizase în Austria. În Franța, ofițerul evreu Alfred Dreyfus fusese acuzat în mod fals de crimă. Aceasta acuzație a produs o explozie de antisemitism în rândul publicului francez. Herzl a declarat în anii următori că Afacerea Dreyfus a făcut din el un sionist…Când mi-am făcut studiile universitare, în anii ‘50 ai secolului trecut, în perioada dictaturii proletariatului, marxism-leninismul era o disciplină obligatorie.Read more…
În textul biblic se regăsesc multe pasaje consacrate femeilor: Eva, Batșeva, Iudit, Rut, Estera, etc., dar și femei fără nume, precum Regina din Saba, despre care textul biblic oferă multe detalii. Legat de Lot, nepotul patriarhului Avraam, textul biblic redă alte trei femei fără nume, denumite soția și cele două fiice ale lui Lot. Subiectul este prezentat în două ”scene”: Scena întâi: Soția lui Lot (Geneza 19:15-26). Creatorul a hotărât să distrugă așezările Sodoma și Gomora împreună cu locuitorii lor, degradați total și fără frică de Dumnezeu. Lot locuia la Sodoma. El a fost salvat de către doi îngeri trimiși de Dumnezeu, care l-au prevenit de iminenta distrugere a celor două așezări. În consecință, Lot cu soția și cele două fiice ale sale au fugit spre Țoar. Doar că, pe drum, soția neascultătoare a încălcat porunca lui Dumnezeu să nu privească înapoi către orașele Sodoma și Gomora, distruse de focul ceresc. Ca urmare ea a transformată într-un stâlp de sare. Textul biblic nu precizează ce fel de sare, însă se presupune că este vorba de clorura de sodiu, NaCl: acțiunea se petrece în zona Mării Moarte, iar ”Marea” este un lac cu o concentrație de sare de 34%[1], iar stâncile dimprejur sunt încrustate cu sare. Această scenă prezintă o lecție importantă: Dumnezeu îi salvează doar pe cei care îl ascultă.Read more…
15 August, sărbătoarea de Sfânta Maria Mare este şi ziua comunei Bănişor. An de an bănişorenii risipiţi prin lume caută să revină în localitatea natală, să-şi revadă rudele şi prietenii. Ziua Bănişorului este şi un bun prilej pentru a evoca trecutul satului, a cunoaşte şi a face cunoscută istoria locuitorilor săi. În şirul evenimentelor de acest fel s-a înscris, anul acesta, inaugurarea unui monument modest, în vârful dealului Căluda, în memoria iobagilor care au fost torturaţi sau executaţi acolo. Până acum istoria tristă a acestui loc era păstrată doar de denumirea sa: Căluda. Fiii Satului Bănişor s-au gândit că se cuvine ca aici să fie amplasat şi un monument care să păstreze amintirea celor anonimi şi năpăstuiţi. Ne este greu să înţelegem, azi, cum au putut să supravieţuiască românii din Ardeal, cruntei asupririi sociale, etnice şi religioase, în cei o mie de ani în care Transilvania a fost a ungurilor. Românii erau în marea lor majoritate iobagi, erau o naţiune “tolerată” în propria lor ţară, lipsită aproape complet de drepturi, religia lor ortodoxă nu era recunoscută. Dacă mai adăugăm la acestea şi năvălirile tătare (1241, 1594, 1658, 1668) şi turceşti (1421, 1551, 1594, 1660), care au avut loc în Transilvania, în urma cărora rămâneau sate arse şi câmpuri pârjolite, mii de morţi, femei batjocorite, iar năvălitorii luau cu ei pe lângă robi, tot ce puteau duce (animale, cereale, obiecte de preţ etc.), nu pot, într-adevăr, înţelege cum au reuşit să supravieţuiască, în aceste condiţii, strămoşii mei! Ei pot fi asemuiţi cu acei copaci sau arbuşti crescuţi pe stâncă, în vârf de munte, care se “încăpăţânează” să rămână pe loc în ciuda vânturilor puternice care bat aproape continuu.Read more…
Abia de câteva zile porțile școlilor s-au redeschis după vacanța mare, e un nou început de an școlar și copiii și-au pregătit ghiozdanele, le-au umplut cu rechizite, caiete și visuri, părinții și-au împachetat emoțiile și speranțele, au pregătit florile, iar bunicii și-au revigorat ajutorul, mândria și nesfârșita iubire. Timp de doisprezece ani, toată perioada școlii pe care am petrecut-o în orășelul meu transilvan, data de 15 septembrie însemna prima zi de școală, o dată ne-negociabilă, la fel ca 15 iunie, ultima zi de școală și închiderea anului, înainte de vacanța de vară. La fiecare început de an școlar, din clasa I-a până într-a XII-a, mama mea a venit la deschiderea festivă a anului școlar și mi-a adus un buchet de flori, marcând astfel importanța zilei și a activității școlare. Florile erau modeste, buchetele din flori de grădină nu aveau nimic din fastul căutat al celor de acum, dar reușeau să facă exact ceea ce trebuia – să înveselească curtea plină a școlii, unde festivitățile durau puțin, directorul ne spunea câteva cuvinte de bun venit și apoi toți colegii ne regăseam în clase. Desigur că prezența constantă a mamei, susținerea ei și încurajarea performanței și a seriozității în educație, au marcat întru veșnicie legătura noastră. Mama era educatoare și, trebuie să spun, n-am întâlnit niciodată vreun om mai pasionat de meseria lui. Legătura mea cu școala pornea din familie, mai mulți de-ai mei fiind de-a lungul timpului dascăli. O jumătate de veac mai târziu, prin natura serviciului meu, eram din nou conectată cu școala și cu deschiderea anului școlar.Read more…
Cetatea orașului meu, Cetatea Oradiei cunoscută în vechime sub numele Varadinum, atestată documentar prima oară în anul 1113, păstrează în istoria ei de peste 900 de ani comori de știință și de cultură care merită studiate, aflate și prețuite. Una din aceste comori este existența în inima ei, pentru 200 de ani (1465-1667) a Meridianului Zero. Sau a unei variante a lui, ca să fim corecți. Stabilirea Meridianului Zero aici a avut loc în secolul al XV-lea și desfășurarea acestui demers va fi descrisă în cele ce urmează. Ne amintim din școală că Meridianul Zero este linia imaginară care traversează globul pământesc, unind cei doi poli și intersectând Ecuatorul, despărțind emisferele de est și vest și având rolul de linie de referință pentru observațiile astronomice; cu ajutorul lui se stabilesc coordonatele geografice, el fiind și meridianul universal pentru calcularea timpului civil sau a orei standard. Știm cu toții că în zilele noastre Meridianul Zero trece prin observatorul astronomic din Greenwich, localitatea din apropiere de Londra, acesta având longitudinea 0 grade. Fiecare loc de pe Pământ este măsurat în termeni de longitudine față de distanța sa la est sau la vest de Meridianul Zero. Dar nu a fost deloc așa întotdeauna. În istoria astronomiei și geografiei planetei noastre au fost etape multe prin care au trecut savanții până să ajungă la cunoașterea de acum, au fost multe căutări și încercări animate de strădania perpetuă de a ști cât mai mult despre planeta noastră și despre Universul în care este așezată. O astfel de etapă a fost la mijlocul secolului al XV-lea tocmai la Oradea.Read more…
Cuvintele pe care le-am citat în titlu aparțin lui Julius Fučik, ziarist și scriitor ceh și sunt ultimele scrise în 1943 în jurnalul lui din închisoare, ”Reportaj cu ștreangul de gât”. Membru marcant al Partidului Comunist Ceh, Fučik a fost un luptător în rezistența cehă împotriva ocupației naziste a țării sale. Arestat în 1942, a fost torturat, condamnat la moarte și executat în 1943 și, așa cum evocă titlul jurnalului său, mai mult decât o premoniție, a fost spânzurat. Avertismentul său, adresat umanității, se referă la abuzul de putere sub cea mai brutală formă aplicat de forțele victorioase în timp de război, asupra populației civile, de fapt o nerespectare a drepturilor omului. Pe-atunci nu a existat această formulare, nu a existat nici noțiunea de genocid, dar în 1864 au fost încheiate Convențiile de la Geneva care consemnau principii referitoare la comportamentul pe timp de război față de militari, prizonieri de război dar și față de civili. După cel de-al Doilea Război Mondial, acestea, completate cu alte prevederi, au fost legiferate. Fučik care trăia într-o țară ocupată, era conștient că armata nazistă nu a ținut cont de prevederile Convențiilor de la Geneva, că a introdus un sistem de teroare în Europa ocupată. El presimțea că exista posibilitatea ca astfel de fenomene să se manifeste și în alte situații, cu alte forțe de ocupație, ceea ce de-altfel s-a și adeverit, vezi Ruanada sau Bosnia. De aceea ultimele lui cuvinte au fost un îndemn ca oamenii să fie atenți, să urmărească, să dezvăluie și să sancționeze astfel de abuzuri.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
