Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică și se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada și n-a băut sângele celor ucişi. (Num. 23: 24). Îmi e foarte greu să-mi imaginez cum e când faci naveta între adăpost şi locuinţă… Şi, din păcate, de câteva zile, asta e realitatea din Israel. Este noul război cu Iranul. Chiar premierul Benjamin Netanyahu i-a găsit numele Am keLavi (Popor ca un Leu). Cine e specialist în Tanach ar putea explica mai bine semnificaţia afirmaţiei de mai sus, care s-a transformat din blestem în binecuvântare adresată poporului lui Israel. Pentru noi, neştiutorii, în acest enunţ rămâne, cred, un iz de violenţă, dar… De peste o săptămână nu se mai numără zilele războiului din Gaza, mass-media a fost preluată de războiul cu Iranul. S-a resetat și numărătoarea, zilele noului război ajungând la 10. Dacă ne gândim, legătura Israelului cu SUA a fost atât de bine potrivită, încât exact după cele 60 de zile de graţie, acordate de preşedintele Trump iranienilor ca se ajungă la o înţelegere privind stoparea programelor nucleare, Israelul a demarat acţiunea militară. Iranul se află la peste 1500 km, are o populaţie de peste 90 milioane. Îmi vin în minte Călătoriile lui Gulliver în Țara Uriaşilor, deşi comparaţia nu poate fi cu adevărat aplicată, pentru că Uriaşilor le erau importante valorile morale. lucrurile sunt dinamice. În ultimele zile rachetele balistice iraniene, deşi ceva mai puține, lovesc cu precizie cutremurătoare. Au fost distruse clădiri și zone urbane din Tel Aviv, Ramat Gan, Petah Tikva, Beer Șeva (inclusiv spitalul), Haifa, Institutul de cercetări Weizmann de la Rehovot. Rachetele iraniene atacă oraşe, centre industriale, științifice, medicale, obiective exclusiv civile.Read more…
Rezistența evreilor împotriva naziștilor – Franceska Mann
Kețon latevach (ca oile la abator) – Profetul Ieremia a folosit această expresie când vorbea despre cei care sunt duși la moarte fără să opună rezistență. Aceasta a fost una din criticile aduse victimelor Holocaustului, dintre care cei mai mulți nu s-au opus naziștilor. Un lucru asemănător s-ar fi putut întâmpla după odioasele crime ale teroriștilor Hamas de la 7 octombrie, 2023, dacă nu ar fi existat statul Israel. Oare de ce evreii duși la Auschwitz și în alte lagăre de exterminare nu s-au opus unei morți sigure? Răspunsul la această întrebare este complex și a fost discutat în numeroase cărți și articole. Explicațiile pot fi lipsa de informare (de ce și unde vor fi duși), de organizare, lipsa de conducere militantă, originea din diverse țări, dar mai ales faptul că cei care i-au dus cu forța în ghetouri și lagăre erau înarmați până-n dinți, pe când evreii nu aveau arme. Dar au existat și focare de rezistență, atât în ghetouri, cât și în lagăre, chiar dacă toate au fost nimicite până la urmă. Eroii acestor revolte disperate nu voiau să fie uciși fără rezistență: Al nelech kețon latevah! (Să nu mergem ca oile la abator!) – adică să nu ne lăsăm omorâți fără rezistență.Read more…
Traduttore – traditore
Expresia din titlu mi-e cunoscută de zeci de ani. Ea reflectă o realitate existentă în toate domeniile în care un text scris sau o exprimare verbală sunt traduse dintr-o limbă în alta. Nu o dată, urmărind un film în engleză, am observat că subtitrarea se îndepărta de textul original. Uneori dădeam dreptate traducătorului, mai ales când originalul folosea cuvinte vulgare (deși în ultima vreme ele sunt traduse exact!), dar și când era vorba de expresii tipice limbii respective. Dar, fără discuție, traducătorul (sau traducătoarea) face toate eforturile pentru a respecta nu numai înțelesul unui cuvânt sau al unei fraze, dar și intenția celui care a semnat textul original. Este o obligație morală, etică, profesională. Un bun profesionist depune toate eforturile pentru a fi cât mai fidel textului pe care-l traduce… Până aici toate bune, dar unde voiam să ajung? Aș vrea să descriu un caz particular: când autorul este în situația (nu obligat, ferească Dumnezeu!) de a-și traduce propriul text. Read more…
Evreii ca victime ale comunismului 3
Continui ciclul de articole cu informaţii despre liderii și activiștii evrei (sioniști), arestați de regimul comunist în România între 1950–1954. – Chifa (Chaim) Orenștein (cca. 1900 – 1955). Rol: membru al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) – garda pro-comunistă a comunității; fost profesor – considerat influent în rândul tinerilor evrei. Arestat: în 1949, implicat în mișcări sioniste subversive, închis în penitenciarele de la Sighet, Pitești, Jilava. Tortură și moarte: torturat, apoi deces în închisoare în 1955, posibil sub influența experimentelor de “reeducare”. – Edgar (Bady) Menahem H. Bretler (n. cca. 1920). Rol: jurist și ziarist, activ în mișcarea sionistă din Roman. Arestare: în 1950, condamnat pentru activitate sionistă. Detenție la Jilava și Caransebeș (durată necunoscută).Read more…
Răul e molipsitor
Cu cât trec anii, cu atât mai multe povești din trecut mi se șterg din memorie. Nu toate și nu cele mai importante, dar cum spune italianul, ma buona parte. Nu pot uita sfaturi primite în casa părintească, cum ar fi atenția pe care trebuie s-o acord alegerii prietenilor. (Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești!). Îmi amintesc și ”prostii”, pe care le-aș uita cu plăcere, de pildă rubrica aproape zilnică din Scânteia anilor 1950, intitulată ”Evenimentele din Coreea”. Ea se dorea o sursă ”autentică” privitoare la războiul dintre cele două părți ale peninsulei coreene, nordul sprijinit de URSS și China și sudul, având pe americani ca aliați de nădejde. Paralela 38, linia de armistițiu semnat în 1953, este până astăzi granița dintre Coreea de Sud, democratică, unde președintele e ales de un sistem multipartinic, și cealaltă, unde ”dictatura proletariatului” domină o societate din cele mai totalitare și mai sărace din lume. Coreea de Sud e o țară „normală”, cu o economie sănătoasă, o piață liberă, alegeri la intervale mai mult sau mai puțin regulate și legături cu restul lumii, pe când dincolo de paralela 38, Coreea de Nord este o țară săracă, totalitară, condusă de o dinastie despotică (bunic-tată-fiu) și după părerea mea fără nicio șansă de schimbare în următoarele decenii. Coreea de Nord menține o populație de peste 25 milioane într-o mizerie mult mai cruntă decât ne-o putem închipui noi, cei care am trecut prin ce am trecut în a doua jumătate a secolului trecut. Foametea (în ianuarie 2017, rația zilnică era numai 400 grame de alimente), lagărele de concentrare, munca de sclavi în Rusia…Read more…
Amintiri de neșters
Școala a început de puține săptămâni și observ pe stradă tot mai mulți copii și adolescenți îmbrăcați în uniforme. Hainele sunt diferite de la o școală la alta, au un aspect lejer și comod, dar în același timp au o anumită sobrietate extrem de potrivită activității de învățare asociată de veacuri școlii. Cred că purtarea unei uniforme este bine venită și le dă copiilor un sentiment de importanță sporită a activității lor zilnice, precum și o apartenență la comunitatea pe care o vor păstra de-a pururi în minți și inimi. Chiar azi am avut norocul de a mă afla la câțiva pași în spatele a doi tineri de vreo 15-16 ani, probabil liceeni – un băiat vorbăreț și o fată cu păr castaniu lung, ușor mai înaltă decât el căci la vârsta aceasta fetele cresc ceva mai repede. I-am îndrăgit pe loc, deși nici nu apucasem să le văd fețele. Erau atât de absorbiți în conversația lor despre școală și păreau atât de cuminți și serioși… M-au impresionat cu tinerețea lor fragilă și totuși atât de plină de puterea pe care o vor descoperi ei înșiși pe drumul lor. Uniformele lor, cămăși albastre și cardigane bleumarin cu însemnele școlii, le veneau foarte bine și îi individualizau față de ceilalți trecători. Mi-am amintit de uniformele incomode ale anilor mei de școală, de cordeluța albă care aluneca mereu de pe părul fetelor și de cravatele care îi chinuiau pe băieți.Read more…
În sfârșit, Donald Trump s-a supărat pe Vladimir Putin
Donald Trump a ajuns la cel de-al doilea mandat și abia acum își dă seama că Rusia nu se lasă convinsă de șarmul său personal și de intențiile lui sincere de a termina războiul din Ucraina, acum când datorită eforturilor lui, există speranțe să se termine și războiul din Gaza. În sfârșit s-a trezit la realitate și a conștientizat că Putin nu dorește pacea în Ucraina până când nu va transforma această țară într-o Gaza europeană. Auzind declarațiile președintelui american favorabile Rusiei și lui Putin, mă întrebam dacă Trump crede cu adevărat ce spune, dacă este chiar atât de naiv să creadă că are o baghetă magică cu care toate dorințele lui se pot transforma pe loc în realitate. El se laudă că a reușit să pună capăt la opt războaie, dar oare nu-și dă seama cine erau beligeranții și în ce măsură aceste țări se aflau în raporturi de dependență față de Statele Unite, cel mai puternic stat din lume, și față de el însuși, cel mai puternic om din lume? Numai că același raport de forțe nu se aplică relației SUA-Rusia. Chiar dacă Rusia nu mai este ce a fost, nu mai are puterea, anvergura fostei Uniuni Sovietice, Rusia actuală rămâne în continuare un jucător global cu ambiții de mare putere și dorește să-și recâștige prestigiul și rolul jucat în trecut. Iar reziliența Rusiei este incomensurabilă.Read more…
Reconstrucție și migrație: trasee ale supraviețuitorilor Holocaustului în România
Holocaustului din România i-au supraviețuit aproximativ 380.000 de evrei, din totalul de peste 728.000 atins în perioada interbelică. Reîntoarcerea în țară nu însemna că viața își relua cursul de dinainte de perioada persecuțiilor, căci supraviețuirea în sine însemna adaptarea la noile provocări postbelice. Acest text va puncta, pe de o parte, câteva elemente de bază ale reconstrucției vieții evreiești după Holocaust, în ciuda obstacolelor politice, sociale și materiale. Pe de altă parte, va avea în vedere migrația ca strategie dominantă de supraviețuire și reconfigurare identitară, influențată de situația geopolitică și politici duplicitar aplicate. O primă dificultate consta în găsirea unui spațiu de locuire, căci casele evreiești erau fie distruse, fie ocupate de neevrei. Pe lângă aceasta, evreii se confruntau și cu dificultăți în găsirea altor membri ai familiei care poate mai erau în viață, depășirea traumelor fizice și psihologice, recuperarea bunurilor, dar și căutarea unor opțiuni mai sigure pentru reconstruirea unei noi vieți, precum migrarea spre Palestina sau alte țări din Occident. Pentru alte mii de evrei din lagărele de persoane strămutate (DP camps) din Austria, Germania sau Italia, dilemele supraviețuirii se conturau și mai acut. Aceeași situație dificilă a fost întâlnită și în rândul supraviețuitorilor din Transilvania de Nord (aproximativ 35–40.000, din cei peste 132.000 de evrei deportați). Majoritatea s-au întors din deportările la Auschwitz în vara anului 1945. Read more…
Ghid pentru Italia sau două poveşti de iubire… simetrice
În urmă cu câteva zile am întors ultima filă virtuală a unei cărţi care m-a captivat, m-a impresionat şi mi-a inspirat articolul de faţă. Cartea scrisă de cunoscuta traducătoare şi scriitoare Daniela Ştefănescu[1] se intitulează Pe urmele tatii, ale visului său și destinului nostru – Călătorind în 2024 prin Toscana îndrumată de un ghid din 1938 şi este, de fapt, relatarea unei călătorii complexe în care popasurile de pe meleagurile italiene actuale sunt tot atâtea porţi (sau portaluri) către istoria propriei vieţi, mai exact a timpului când viitorii ei părinţi încă nu se cunoscuseră. Este un pelerinaj inspirat de memoriile scriitorului Mircea Ştefănescu[2], tatăl Danielei, consemnate într-o perioadă de suferinţă trupească şi zbucium sufletesc, când îşi căuta tămăduirea sub cerul însorit al Toscanei, presimţind că în curând avea să-şi întâlnească iubirea vieţii, chiar dacă nu atunci şi nu acolo. Nu doresc să relatez mai pe îndelete cuprinsul cărţii, îi invit pe cititorii revistei să se delecteze cu lectura ei, descărcând-o de pe pagina editurii LierNet. Eu voi continua povestea recunoscând că încă nu am fost în Italia, deşi mi-am dorit mult această călătorie, dar niciodată nu s-au aliniat stelele pentru a o întreprinde. Am şi un ghid de vizitat Italia, scrisanume pentru mine: o cărţulie cu foi dactilografiate, cu coperte albastre de mătase, broşate la legătoria de cărţi de pe strada Făcliei din Cluj. Am primit-o în dar de ziua mea de la Bunicul Nándor. Nu am mai luat-o în mână de vreo patruzeci de ani, de când ne-am mutat în locuinţa actuală, dar după citirea cărţii Danielei Ştefănescu m-am dus aţă la raftul bibliotecii, unde era pitită între două volume groase.Read more…
Vânătorii de comori
Suntem la sfârșit de an, în preajma sărbătorilor de iarnă – Crăciunul, Hanuka, Anul Nou – care ar trebui să aducă pace, liniște, lumină, noi speranțe. Deși în perspectivă se conturează lucruri dramatice, printre care spectrul extinderii războaielor, atât în Europa cât și în Orient, parcă de această dată nu-mi vine să scriu despre tenebrele care nu așteaptă. Am vrut să aleg o altă temă, ceva dătător de speranță, care să demonstreze că oamenii au nevoie, doresc și se preocupă de frumos, îl caută și-l apreciază. Este o emisiune de televiziune întitulată Vânătorii de comori [Kincsvadászok] pe care o urmăresc la un post unguresc. Ideea nu este originală, este un format preluat, cred, din Germania și bănuiesc că îl regăsim și la alte posturi de televiziune. Eu am nimerit-o la maghiari și, ca să-i citez pe realizatori, nimeni nu credea că va avea un astfel de succes, ajungându-se la cel de-al treilea sezon. Și ca să risipesc emoțiile legate de conținutul acesteia, ea se ocupă de… vechituri. Tot felul de obiecte, de la cele de artă până la mobilier, ciudate obiecte de gospodărie, reclame, aparate de filmat, mașini vechi recondiționate și lista este lungă. Ele provin din poduri, pivnițe, debarale, moșteniri ale bunicilor sau părinților, dar sunt şi unele cumpărate. Descoperi cu mirare numărul mare de amatori care vizitează piețele de vechituri și achiziționează obiecte care uneori valorează sute de mii de forinți.Read more…
Doina Gecse-Borgovan: DE CE MI-E CÂND MI-E DOR
Cofetăria Corso era raiul pe pământ în Brăila copilăriei mele. O clădire veche, boierească, oglinzi mari în care mă maimuțăream până când așteptam să-mi fie adusă la masă prăjitura. Mirosul care se strecura printre ușile batante ale laboratorului, aflat chiarRead more…
Gabriel Ben Meron: SĂ CALCI ÎN STRĂCHINI NU E GREU, DAR NICI O MARE SCOFALĂ
Situaţia politică din Statele Unite e unică, cel puţin dacă analizăm istoria recentă a acestei ţări. Preşedintele e democrat, iar Senatul şi Congresul posedă majorităţi republicane. Cele două partide de mult nu mai cooperează, iar preşedintele e practic nevoit săRead more…
“Antisemit” – responsabilitatea unei etichetări
Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor. Constat, din păcate, că eticheta de „antisemit” este aplicată cu uşurinţă în conflicte sau vendete politice şi personale, fiind o acuzaţie menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt prin martiriul strămoşilor, mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.Read more…
LA ORDINEA ZILEI: CHAKALAKA
Dacă nu trăiţi în Israel sau în Africa de Sud, precis nu v-aţi întâlnit cu acest nou cuvânt devenit universal. Cuvântul sună haios şi în acelaşi timp interesant, fiind folosit aici, în America, pentru prima oară într-unul din filmele pseudo-poliţiste,Read more…
S-A STINS O STEA. A MURIT MAIA PLISEȚKAIA.
A murit Maia Plisețkaia, la München, în vârstă de 85 de ani. Printre stelele baletului rus, dar și internațional, ea a izbucnit ca o supernovă, uimind Europa și America cu grația și detenta ei. Maia Plisețkaia era evreică. Veți spune,Read more…
HOLOCAUSTUL – NOUA GENERAȚIE
A fost cu totul întâmplător că filmul ”Fiul lui Saul”, al regizorului maghiar –evreu Nemes Jeles László a fost prezentat la Cannes și a câștigat un prestigios premiu – Marele premiu al Festivalului – care, ca importanță urmează distincției ”PalmeRead more…
O LUMÂNARE APRINSĂ MULT PREA TÂRZIU
Am ezitat mult până am început să scriu acest “remember” pentru sora tatălui meu, Tante Eva, cum îi ziceam în familie. După ultimul număr din revista Baabel, pe care o citesc de la un capăt la altul, am realizat căRead more…
ODĂ SANDALELOR STATEMENT
La mijloc de vara, când căldura e toropitoare, iar lumina mă îndeamnă să îmi petrec tot timpul afară, ultima chestie de care am chef este statul la nesfârşit în faţa dulapului propriu, făcând brainstorming de ţinute.
IMPRESII după PROIECTUL “BACK to BERLIN”
Îmi este greu să găsesc cuvintele cu care să descriu emoţiile, sentimentele şi gândurile care m-au însoţit în călătoria pe care am făcut-o, alături de motocicliști din Israel, Canada, Australia, Grecia, Cehia, Germania şi Ungaria. Nucleul acestui grup de evrei,Read more…
FANTASTICUL LEUKERBAD din CANTONUL VALAIS
După o întrerupere a ascencensiunilor de câţiva ani, în acest August 2015, am petrecut o săptămâna de neuitat în staţiunea elveţiană Leukerbad…Drumul spre Leukerbad nu este simplu. Din aeroportul Zurich-Kloten trenul ne-a transportat prin Berna şi Thun timp de 2Read more…

















