În holul spitalului Soroka un pianist de culoare interpreta la un pian alb Sonata Lunii de Beethoven, în mijlocul unui du-te-vino, în toiului războiului cu Hamasul. Aparținători ai bolnavilor, soldați, personal medical, religioși care se rugau, voluntari care îți ofereau prăjituri, cafea și mai știu eu ce, toți se opreau pentru un moment să asculte această piesă de pian diafană și inimitabilă în frumusețea ei. Pentru un moment, muzica era mai importantă decât războiul și urletul avioanelor. L-am mai auzit și cu alte ocazii, în perioade mai liniștite ale războiului, interpretând Liszt sau Chopin. Într-una din zile m-am oprit să privesc cum își mișca degetele pe claviatură. Nu e un amator, mi-am spus. Nu mi-am terminat bine gândul, când am auzit că mi se adresează: – Dumneata cânți la pian? Mă studiezi ca cineva care cunoaște pianul.Read more…
Felicitări tovarășă! – îi spune băiatul în tricou kaki fiicei mele. Ești de-acum havera cu drepturi depline. Fiica mea și soțul ei tocmai au fost admiși în kibuț. S-a votat prin vot secret – 77% din membri au fost pentru, 23% contra. Cei care s-au opus nu au făcut-o pentru că au ceva împotriva fiicei mele, ci pentru că resursele kibuțului vor trebui împărțite între mai mulți membri. Dar și așa e un procent frumos, mă asigură Ţvika. Ţvika e un kibuţnik vechi, are vreo 60 de ani de kibuţie. Ca unul venit din România anilor 80 – care era pe atunci un fel de kibuţ mai mare – eu sunt oarecum mirat că oamenii chiar vor să intre în kibuţ. Ţvika parcă îmi ghicește întrebarea. – Eu am intrat în kibuţ, pentru că eram proaspăt căsătorit și soției mele nu-i plăcea să spele rufele. Am aflat că în kibuţ există mașini de spălat rufe la colectiv. „Evreii ne-au adus comunismul pe tancurile rusești ”– spune o sintagmă veche pe care o folosesc mai mult antisemiții. Dar în cazul lui Ţvika, ea e adevărată. Lui Ţvika evreii i-au adus într-adevăr comunismul, dar nu pe tancuri rusești, ci pe mașini de spălat rufe de proveniență incertă.Read more…
E trecut de miezul nopţii, susţinătorii, în majoritate tineri, ai lui Nicuşor Daniel Dan, primarul Bucureştiului, care a câştigat alegerile prezidenţiale, îşi ovaţionează alesul în Cişmigiu, iar eu am impresia că totul e un vis, că nu poate fi adevărat. Privesc rezultatele matematice ale numărării voturilor: Nicuşor Dan 53,93% versus George Simion 46,07%, cel dintâi devansându-l pe adversarul său, cu câteva sute de mii de voturi. O victorie covârşitoare, la care – sincer – nu mă aşteptam deloc. Eram sceptică şi cei din jurul meu erau la fel de neîncrezători în viitor. Eram temătoare de ce s-ar fi putut întâmpla dacă un naţionalist-extremist, cu simpatii legionare, ar fi ajuns în fruntea ţării. Unele dintre cunoştinţele mele, aflate în poziţii importante, unde aveau acces la informaţii relevante pentru situaţia politică, îl dădeau câştigător pe naţionalistul George Simion. Mă întrebam ce va urma?Read more…
Povesteam în numărul trecut despre colonia evreiască din Alexandria (Egipt). Adevărul este că israeliții au plecat de multe ori în Egipt, mai ales în vremuri de foamete, și poate că acest lucru stă la baza poveștii biblice a Ieșirii din Egipt. Dar poate ea fi considerată „adevăr istoric”? Acesta este până astăzi subiectul unor dispute încrâncenate. O prezență evreiască mult mai bine documentată exista de prin 450 î.e.n. Mercenari din Iudeea stabiliți în Insula Elefantina de pe Nil păzeau granița sudică a Egiptului. Ei și-au construit un templu propriu. (Încă nu se putea numi sinagogă, pentru că religia monoteistă încă nu era cristalizată.) O colonie evreiască masivă a existat în Egipt în perioada elenistică și apoi cea romană, centrul cel mai însemnat fiind Alexandria. Pe atunci fiecare evreu era dator să vină de trei ori pe an la Templul din Ierusalim. Dar dacă locuia departe? Așa se face că în Egipt s-au construit sinagogi – acolo nu se făceau jertfe, doar se dădea citire Torei și se țineau predici. Numai că… după câteva generații în Egipt, evreii au adoptat limba și cultura greacă și (la fel ca în diaspora zilelor noastre) nu prea mai înțelegeau ebraica. De unde știm? Apartenența la cultura greacă avea numeroase avantaje: grecii (sau grecii prin adopțiune) erau scutiți de anumite impozite, aveau posibilitatea să lucreze în administrația statului, în afaceri se folosea tot greaca… Și într-adevăr, inscripțiile găsite de arheologi în sinagogile egiptene de atunci erau în limba greacă. Era nevoie urgentă de o traducere a Torei în limba greacă. Acest demers a fost început pe la 250 î.e.n.Read more…
Fiecare om este suma tuturor evenimentelor pe care le-a trăit, a locurilor pe care le-a văzut și, mai ales, a oamenilor pe care i-a cunoscut. Acestea sunt cuvintele unei bune prietene și eu tind să-i dau dreptate. Cine mă cunoaște a observat, desigur, că folosesc o serie de expresii caracteristice, unele ciudate, unele nostime, unele pur și simplu absurde, pe care le-am cules de-a lungul anilor de la tot felul de oameni: familie, prieteni, colegi. Nu o fac intenționat, nu le caut, ele vin singure, au devenit o parte din mine. Am început o colecție. Și cum am trăit între diverse culturi, ele vin într-o sumedenie de limbi; voi încerca, pe cât posibil, să le traduc / să le explic. Mama: Lang soll er leben und an der Wand soll er kleben! (Germană: Mulți ani trăiască și de pereți să se lipească!) Așa îi cânta fiecăruia din familie de ziua lui. Schwere Wissenschaft! (Germană: Ce știință grea!) Putea să se refere în aceeași măsură la o teorie complicată sau la o carte groasă: păzea, să nu-ți cadă pe picior!Read more…
Ca cititor fidel al revistei Baabel și autor ocazional, m-am obișnuit să mă confrunt cu problemele politico-socio-culturale ale prezentului – adesea dintr-o perspectivă evreiască, româno-maghiară, destul de specifică. Să-mi fie iertat dacă le rezum, cu o notă de autoironie, prin formula „țores transilvanica”. (צורעס, țóres în idiș = griji). Totuși, nu strică să facem din când în când un mic zoom out – să atașăm un obiectiv cu unghi larg și să ne aplecăm asupra unei întrebări aproape galactice: ce se va alege din omenire pe termen lung? Nu mă refer doar la atitudinea umană, pacea mondială sau viitorul ecologic al planetei, ci – cu un pas și mai îndrăzneț înapoi – la însăși existența noastră în univers. Iar pentru cei care cred că întrebarea e prea largă, promit să rămân, cel puțin în teorie, în interiorul galaxiei noastre, Calea Lactee. Această întrebare fundamentală a fost formulată de nimeni altul decât laureatul Premiului Nobel pentru Fizică, Enrico Fermi (1901–1954), care, în 1949, în timpul unui prânz cu colegii săi din Los Alamos, a întrebat simplu: „Unde sunt toți?” Această întrebare avea să devină cunoscută drept „Paradoxul lui Fermi”.Read more…
Multe țări din lume au o politică duală, dar puține sprijină financiar grupări teroriste. Una dintre acestea este Qatar, unul dintre emiratele Golfului Persic. Fotografia de mai sus reprezintă chintesența comportamentului politico-economic dual al Qatarului: pe de o parte sprijinul financiar al teroriștilor Hamas, iar pe de altă parte negociator în războiul dintre Israel și Hamas. Această țară este considerată o monarhie ereditară(1), cu o suprafață cam cât jumătate din cea a Israelului și în care trăiesc aproape trei milioane de locuitori, aar numai puțin peste 10% sunt cetățeni al emiratului, iar restul muncitori străini. Între 1916-1971 Qatar a fost protectorat britanic. Țara era săracă și locuitorii ei se ocupau cu pescuitul de perle și extracția unor cantități mici de petrol. Timbru britanic din 1957, folosit în Qatar.
În 1995, Emirul Hamad bin Khalifa Al Thani l-a detronat pe tatăl său. El a început o oarecare modernizare a emiratului, printre care și acordarea dreptului de vot femeilor la alegerile municipale. În 2013, Emirul Hamad a fost urmat la conducerea statului de fiul său, Tamim bin Hamad Al Thani. Îmbogățirea rapidă a statului s-a datorat descoperirii unor zăcăminte uriașe de gaze naturale, Qatar devenind a treia mare producătoare de gaz din lume, după Rusia și Iran.Read more…
Fiind inginer-șef la o firmă modestă din New Jersey, mă tot jucam cu ideea de a pleca la o companie mai mare, cu vizibilitate mai bună și șansa de a participa la proiecte mai prestigioase. Deși am făcut pasul mult mai târziu, ani la rând m-a ținut pe loc un avantaj irezistibil: călătoriile în străinătate, pe cheltuiala companiei. Pentru cineva care își petrecuse jumătate de viață dincolo de Cortina de Fier, perspectiva era prea bună ca să o ratez. Dintre numeroasele călătorii pe care le-am făcut, una e mai deosebită. În 1988, cu pașaportul în mână, am pornit spre Uniunea Sovietică (va rămâne „Uniune” încă patru ani). Compania mea obținuse un contract pentru livrarea unuia dintre produsele mele, iar eu mă alăturam unei echipe de ingineri de la firma principală contractantă. Cunoscând varianta românească de comunism, eram dornic să văd, în sfârșit, modelul original și nu am fost dezamăgit.Read more…
Alma Deutscher a apărut deja în Baabel, Hava Oren a scris despre ea articolul intitulat „O fetiță cu codițe”. Pe atunci mai purta, într-adevăr, codițe și avea fața și ochii luminați de bucuria de a cânta la pian, la vioară, de a compune și de a improviza. Ea cânta încă dinainte de a vorbi, talentul ei pentru muzică este cu totul ieșit din comun, un adevărat copil-minune. Când ajung la maturitate, mulți copii-minune stagnează sau chiar regresează, dar nu Alma! De aceea aș dori să continui povestea ei după vârsta de 15 ani, unde se oprește povestea Havei Oren, îndrăgostită la fel ca mine de Alma și de muzică. Compozițiile ei amintesc într-un fel de cele de acum 200 de ani, este o muzică frumoasă, plăcută, în contrast deplin cu o mare parte a muzicii moderne și acest lucru nu a trecut neobservat.Read more…
Să începem cu sfârșitul: am găsit o lume întreagă! Dar asta încă nu știam în 2006, atunci când s-a născut ideea nebunească de a face scufundări în Marea Moartă. A durat trei ani până când visul îndrăzneț a devenit realitate și de atunci m-am scufundat în apele verzi ale lacului de aproape 150 de ori. Dorința mea de a face scufundări în Marea Moartă a pornit de la povestea biblică a prăbușirii Sodomei și Gomorei, două orașe plasate de arheologi în zona Mării Moarte. Patru mii de ani mai târziu, Michael Sanders, un căutător de comori, cercetător biblic și arheolog amator, a adus un submarin (galben!) și a pornit să caute ruinele celor două orașe pe fundul Mării Moarte. Iată o documentare a acelei expediții (deși unele lucruri trebuie privite cu rezerve). Submarinul a oferit o ocazie unică geologilor Zvi Ben Avraham și Michael Lazar să observe fundul Mării Moarte de aproape, nu doar cu sonare de la suprafață, și ei au descoperit ceva neașteptat: pe fundalul alb și sărat erau pete mari, roșii, la adâncimi de până la 200 m.Read more…
Donald Trump a ajuns la cel de-al doilea mandat și abia acum își dă seama că Rusia nu se lasă convinsă de șarmul său personal și de intențiile lui sincere de a termina războiul din Ucraina, acum când datorită eforturilor lui, există speranțe să se termine și războiul din Gaza. În sfârșit s-a trezit la realitate și a conștientizat că Putin nu dorește pacea în Ucraina până când nu va transforma această țară într-o Gaza europeană. Auzind declarațiile președintelui american favorabile Rusiei și lui Putin, mă întrebam dacă Trump crede cu adevărat ce spune, dacă este chiar atât de naiv să creadă că are o baghetă magică cu care toate dorințele lui se pot transforma pe loc în realitate. El se laudă că a reușit să pună capăt la opt războaie, dar oare nu-și dă seama cine erau beligeranții și în ce măsură aceste țări se aflau în raporturi de dependență față de Statele Unite, cel mai puternic stat din lume, și față de el însuși, cel mai puternic om din lume? Numai că același raport de forțe nu se aplică relației SUA-Rusia. Chiar dacă Rusia nu mai este ce a fost, nu mai are puterea, anvergura fostei Uniuni Sovietice, Rusia actuală rămâne în continuare un jucător global cu ambiții de mare putere și dorește să-și recâștige prestigiul și rolul jucat în trecut. Iar reziliența Rusiei este incomensurabilă.Read more…
Holocaustului din România i-au supraviețuit aproximativ 380.000 de evrei, din totalul de peste 728.000 atins în perioada interbelică. Reîntoarcerea în țară nu însemna că viața își relua cursul de dinainte de perioada persecuțiilor, căci supraviețuirea în sine însemna adaptarea la noile provocări postbelice. Acest text va puncta, pe de o parte, câteva elemente de bază ale reconstrucției vieții evreiești după Holocaust, în ciuda obstacolelor politice, sociale și materiale. Pe de altă parte, va avea în vedere migrația ca strategie dominantă de supraviețuire și reconfigurare identitară, influențată de situația geopolitică și politici duplicitar aplicate. O primă dificultate consta în găsirea unui spațiu de locuire, căci casele evreiești erau fie distruse, fie ocupate de neevrei. Pe lângă aceasta, evreii se confruntau și cu dificultăți în găsirea altor membri ai familiei care poate mai erau în viață, depășirea traumelor fizice și psihologice, recuperarea bunurilor, dar și căutarea unor opțiuni mai sigure pentru reconstruirea unei noi vieți, precum migrarea spre Palestina sau alte țări din Occident. Pentru alte mii de evrei din lagărele de persoane strămutate (DP camps) din Austria, Germania sau Italia, dilemele supraviețuirii se conturau și mai acut. Aceeași situație dificilă a fost întâlnită și în rândul supraviețuitorilor din Transilvania de Nord (aproximativ 35–40.000, din cei peste 132.000 de evrei deportați). Majoritatea s-au întors din deportările la Auschwitz în vara anului 1945. Read more…
În urmă cu câteva zile am întors ultima filă virtuală a unei cărţi care m-a captivat, m-a impresionat şi mi-a inspirat articolul de faţă. Cartea scrisă de cunoscuta traducătoare şi scriitoare Daniela Ştefănescu[1] se intitulează Pe urmele tatii, ale visului său și destinului nostru – Călătorind în 2024 prin Toscana îndrumată de un ghid din 1938 şi este, de fapt, relatarea unei călătorii complexe în care popasurile de pe meleagurile italiene actuale sunt tot atâtea porţi (sau portaluri) către istoria propriei vieţi, mai exact a timpului când viitorii ei părinţi încă nu se cunoscuseră. Este un pelerinaj inspirat de memoriile scriitorului Mircea Ştefănescu[2], tatăl Danielei, consemnate într-o perioadă de suferinţă trupească şi zbucium sufletesc, când îşi căuta tămăduirea sub cerul însorit al Toscanei, presimţind că în curând avea să-şi întâlnească iubirea vieţii, chiar dacă nu atunci şi nu acolo. Nu doresc să relatez mai pe îndelete cuprinsul cărţii, îi invit pe cititorii revistei să se delecteze cu lectura ei, descărcând-o de pe pagina editurii LierNet. Eu voi continua povestea recunoscând că încă nu am fost în Italia, deşi mi-am dorit mult această călătorie, dar niciodată nu s-au aliniat stelele pentru a o întreprinde. Am şi un ghid de vizitat Italia, scrisanume pentru mine: o cărţulie cu foi dactilografiate, cu coperte albastre de mătase, broşate la legătoria de cărţi de pe strada Făcliei din Cluj. Am primit-o în dar de ziua mea de la Bunicul Nándor. Nu am mai luat-o în mână de vreo patruzeci de ani, de când ne-am mutat în locuinţa actuală, dar după citirea cărţii Danielei Ştefănescu m-am dus aţă la raftul bibliotecii, unde era pitită între două volume groase.Read more…
Suntem la sfârșit de an, în preajma sărbătorilor de iarnă – Crăciunul, Hanuka, Anul Nou – care ar trebui să aducă pace, liniște, lumină, noi speranțe. Deși în perspectivă se conturează lucruri dramatice, printre care spectrul extinderii războaielor, atât în Europa cât și în Orient, parcă de această dată nu-mi vine să scriu despre tenebrele care nu așteaptă. Am vrut să aleg o altă temă, ceva dătător de speranță, care să demonstreze că oamenii au nevoie, doresc și se preocupă de frumos, îl caută și-l apreciază. Este o emisiune de televiziune întitulată Vânătorii de comori [Kincsvadászok] pe care o urmăresc la un post unguresc. Ideea nu este originală, este un format preluat, cred, din Germania și bănuiesc că îl regăsim și la alte posturi de televiziune. Eu am nimerit-o la maghiari și, ca să-i citez pe realizatori, nimeni nu credea că va avea un astfel de succes, ajungându-se la cel de-al treilea sezon. Și ca să risipesc emoțiile legate de conținutul acesteia, ea se ocupă de… vechituri. Tot felul de obiecte, de la cele de artă până la mobilier, ciudate obiecte de gospodărie, reclame, aparate de filmat, mașini vechi recondiționate și lista este lungă. Ele provin din poduri, pivnițe, debarale, moșteniri ale bunicilor sau părinților, dar sunt şi unele cumpărate. Descoperi cu mirare numărul mare de amatori care vizitează piețele de vechituri și achiziționează obiecte care uneori valorează sute de mii de forinți.Read more…
Medicina este destinată vindecării bolnavilor cu cel mai înalt standard de tratament. Ea cere compasiune față de suferințele pacienţilor, perseverență și condiții prielnice consultaţiilor și tratamentelor medicale. Dar toate acestea necesită medici, cadre medii și personal paramedical auxiliar. Cererea de personal medical și mai ales de medici este în continuă creștere. Întreaga lume duce lipsă de medici, însă cu diferențe semnificative între diferite țări. În 2023, în Israel numărul medicilor la 1000 de locuitori era mai mic decât media din țările OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) – 3,5 față de 3,7. România are mai mulți medici decât Israel relativ la numărul locuitorilor (3,7 la 1000), dar mai puțini decât media în EU de 4,3 la 1000. Chiar și în EU se vorbește despre o lipsă de 1,2 milioane de medici, asistente și moașe. Lipsa de medici este simțită în special în Italia. Deși în statistica OECD din 2023, Italia avea printre cei mai mulți medici (5 la 1000 de locuitori), numărul lor scade continuu, pe de o parte datorită îmbătrânirii lor și pe de altă parte pentru că mulți emigrează în țări care le oferă condiții mai bune și salarii mai mari. 131.000 de medici au părăsit Italia între 2000 și 2022. Un fenomen asemănător are loc în America Latină: 75% dintre medicii licențiați local practică medicina în Spania.Read more…
Prin recunoaşterea statului palestinian, Suedia şi-a făcut triumfala intrare în clubul deloc exclusiv ai cărui membri sunt cam 130 de ţări,majoritatea lor dictaturi, regimuri islamiste sau state comuniste. Tonul comentariilor critice la adresa hotărârii de a recunoaşte îndoielnicul stat, sosite din toate direcţiile spectruluiRead more…
Se întâmpla prin 1960. Mi-am pierdut serviciul și nu găseam altul. M-am bucurat enorm când mi s-a oferit un post la Biblioteca Națională…Ca apoi să primesc un telefon care îmi comunică pe scurt că nu am ce căuta la aceaRead more…
Cu două zile întârziere, în noaptea de 2 martie a.c. a fost semnat acordul –cadru de la Lausanne, între Iran, SUA și ceilalți membri ai Consiliului de Securitate. Acordul ar urma să fixeze și să consfințească o serie de criteriiRead more…
La fiecare ediţie Style Masterclass (şi aproape cu fiecare nouă clientă de personal styling), întrebarea asta apare la un moment dat: “ar trebui să îmi asortez geanta cu pantofii? care e varianta modernă? care mai sunt regulile?” La Style MasterclassRead more…
Cei patru ani de tăcere editorială i-au fost prielnici scriitoarei Cela Varlam (premiul pentru debut al USR, 1998, pentru volumul “Trec rânduri rânduri muritorii” ). Dovada stă noul roman Mușcând din moarte ca din ciocolată ( Ed. Cartea românească, 2015,Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
