Vești de rău augur: avansul extremei drepte în lume

În ultima perioadă, în contextul crizei economice mondiale și al celor două războaie – cel din Ucraina și cel din Gaza, un fenomen de rău augur se conturează din ce în ce mai pregnant în politică: avansul partidelor și al personalităților de extremă dreaptă cu programe populiste, atractive pentru sute de mii de oameni care văd cum se erodează nivelul lor de trai și sunt conștienți de incapacitatea guvernelor țărilor lor de a găsi soluții care să le ușureze oarecum situația. Dacă Uniunea Europeană, de pildă, a reușit după lansarea agresiunii ruse să-și păstreze unitatea în cele mai importante decizii, acum, odată cu războiul din Gaza, apar fisuri, iar în luarea unor decizii comune, mai ales cele care au nevoie de unanimitate, întâmpină dificultăți, mai ales având în vedere ascensiunea extremei drepte. Și nu este vorba numai de Europa, fenomenul se manifestă și dincolo de Ocean. În Europa ideea a fost confirmată de succesul în alegeri al ”Fraților Italiei”, formațiunea Giorgiei Meloni, de sorginte neofascistă. În Suedia o coaliție a partidelor de dreapta: Moderaţii (conservatori), Creştin-democraţii şi Liberalii au format un guvern care cooperează cu susținerea în parlament a formațiunii naționaliste de extremă dreaptă Democrații Suediei, iar ultima mare surpriză (poate că nu chiar o surpriză) este plasarea pe locul întâi în Olanda a Partidului Libertății al extremistului Geert Wilders care a obținut 37 de mandate din cele 150 ale Camerei Deputaților.Read more…

Coarnele lui Moise?

În zorii zilei de 7 octombrie 2023, denumită Sâmbăta neagră, o haită imensă de bipezi sălbatici a atacat o serie de așezări evreiești situate la granița cu fâșia Gaza; nu intenționez să intru amănunte referitoare la bestialitățile la care s-au dedat liotele de fiare și la ceea ce au lăsat în urma lor. Această zi, 23 Tișrei în calendarul ebraic, are o valoare spirituală importantă: era ajunul sărbătorii Simhat Tora (Sărbătoarea Torei), zi în care se citește ultima pericopă din ciclul celor 54 de pericope anuale ce compun Pentateuhul, concomitent reluându-se imediat citirea de la început a Pentateuhului cu pericopa Geneza. Acest aspect simbolizează spiritul de continuitate a Torei. Decalogul (Cele Zece Porunci), parte constituentă din Tora, prezintă o importanță deosebită pentru întreaga omenire, nu doar pentru evrei. Iar cel ce a primit acest Cod de legi, prin Revelația de pe Muntele Sinai, nu era altul decât personajul principal din întregul Pentateuh: Moise, Profetul Domnului. Subiectul dezvoltat în continuare prezintă modul în care este ”văzut” profetul Moise de către doi titani ai artelor plastice: Michelangelo și Rembrandt.Read more…

Farmacistul care s-a întors din trecut

Curând după sosirea mea în comuna Gherța, unde am fost repartizat după terminarea facultății, am fost anunțat telefonic de vizita farmacistului responsabil al zonei. Adevărul este că m-am bucurat, cu atât mai mult cu cât habar nu aveam de gestionarea medicamentelor. În ziua stabilită am fost vizitat de farmacistul “șef”. Era un bărbat în vârstă, uscățiv, cu părul și sprâncenele stufoase, albe. Îl însoțeau două tinere care lucrau cu el. – Șuta George, s-a prezentat. Lucrez la Șomcuta Mare și coordonez distribuirea medicamentelor din sudul regiunii Satu Mare. – Șomcuta Mare? De unde mi-e cunoscut numele? Nu mi-a luat mult timp să-mi amintesc: vreme de câțiva ani, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat acolo bunicul meu ca medic veterinar. L-am studiat pe domnul Șuta timp de câteva minute. Încercam să-l localizez în anii patruzeci. „Oare s-au cunoscut?” mă întrebam, dar până să-l întreb, l-am auzit pe el întrebându-mă: – Dumneata de unde ești de loc, doctore? Nu cumva ești de la Satu Mare? – Sunt clujean, i-am răspuns. – Îmi amintești de o fată frumoasă pe care am cunoscut-o la Satu Mare. Era fiica unui medic veterinar cunoscut și apreciat la Șomcuta Mare și mai târziu la Satu Mare, în anii treizeci-patruzeci.Read more…

Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?

Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană. Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor. La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”.Read more…

Biblia dezvăluită (I). Este Biblia o carte de istorie?

Este Biblia cu adevărat o carte de istorie?  Chiar dacă săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase lucruri care confirmă textul biblic, cele mai multe dintre ele datează din ultimul secol sau două dinaintea exilului babilonian (587 î.e.n.), adică pentru primele zece cărți ale Bibliei practic nu există dovezi arheologice.  Desigur, lipsa dovezilor încă nu înseamnă nimic, poate că se vor mai găsi, dar ce facem cu dovezile care contrazic în mod flagrant textul biblic?? În această stare de spirit am dat peste cartea The Bible Unearthed (Biblia dezvăluită) și am găsit răspunsuri la multe dintre întrebările care mă frământau.  Autorii sunt oameni de știință recunoscuți: Israel Finkelstein a fost profesor de arheologie la Universitatea din Tel Aviv, iar americanul Neil Silberman este istoric, arheolog, scriitor și membru în Consiliul internațional pentru protecția monumentelor istorice ICOMOS.  Autorii au idei clare, logice, imparțiale, bazate pe observații, fără nicio urmă de senzaționalism (cu toate că teoria lor este foarte controversată), nu par să reprezinte interese politice și mai ales mi-a plăcut modestia lor: ei își consideră cartea „o ipoteză” – dacă vor apărea date noi, vor reconsidera.Read more…

Spre frumos, din foarte, foarte puțin. O întâlnire care nu se uită: Suly Bornstein Wolff.

Cu o biografie densă, de cetățean al lumii, cu afinități în leagănul Europei de Est, născută în Brazilia și cu o interesantă experiență canadiană, israeliana Suly Bornstein Wolff a fost pentru mine o întâlnire de-a dreptul surprinzătoare. În pictură, colaj, instalații, mai toate provenite prin reciclarea materialelor, în sticlărie și tehnici mixte, această plasticiană ne oferă un fel de mixtum compositum al lumii de azi, nuanțată prin afinități estetice, reunite prin tehnici și idei, printr-o vocație a metaforei translatată în culoare și formă. În galeria ei din Neve Tsedek, la Tel Aviv, alături de curatoarea expozițiilor ei, Vera Pilpoul și prietena mea Andreea Soare, am avut și eu revelația unei noi vieți acordate obiectului umil, refolosit și ridicat la rangul de sursă de inspirație.Read more…

Evreii și cel de-al Doilea Război Mondial

În primii ani de după război, în conștiința colectivă, inclusiv a evreilor, exista ideea că cele șase milioane de victime ale Holocaustului, asasinate în lagărele de exterminare, împușcate de Einsatzkommando-uri pe teritoriile ocupate sau moarte în pogromuri, s-au lăsat duse la moarte fără niciun fel de rezistență, ca vitele la abator. Au existat unele informații despre revolta ghetoului din Varșovia, dar în rest nimic. De aceea, mai ales în Israel, supraviețuitori ai Holocaustului erau priviți cu suspiciune, se considera că nu puteai scăpa decât dacă făceai compromisuri, atmosfera era de așa natură încât cei care au rămas în viață nu aveau curajul să vorbească despre suferințele îndurate. Abia cu ocazia procesului Eichmann s-au aflat detalii despre organizarea deportărilor și asasinatelor și a devenit clar de ce nu se putea face aproape nimic. Odată cu trecerea timpului și mai ales cu deschiderea unor arhive s-a aflat că lucrurile nu stăteau chiar așa, că în lagăre ca Treblinka sau Auschwitz au avut loc revolte, chiar cu șanse de succes aproape zero, că la Buchenwald s-a organizat o rezistență care a salvat oameni, mai ales copii, că în Franța a funcționat o mișcare evreiască de rezistență, ca de altfel și în Polonia și Belarus, iar organizații evreiești încercau să-i salveze pe evrei de la deportare. Există însă un capitol special, abordat destul de târziu, care risipește și mai mult imaginea de victimă fără apărare a evreilor. Este vorba de participarea lor ca militari în cel de-al Doilea Război Mondial.Read more…

O pierdere dureroasă pentru familia mea

Când o persoană dragă nouă a trecut de un prag ca vârstă, ne creăm iluzia că e nemuritoare. Așa ne-am gândit, fratele meu și cu mine, când, în urmă cu aproape doi ani am sărbătorit cea de a 100-a aniversare a verișoarei noastre Zsuzsa (Suzana Diamantstein), într-un cerc extins de membri de familie și prieteni și când sărbătorita a rostit un discurs despre ce înseamnă familia și cum trebuie păstrată unitatea ei. Era veselă, spirituală, puțin slăbită fizic și cu o înțelepciune care se datora vârstei și experienței ei de viață care nu a fost ușoară. Multă lume din cele mai diverse categorii, inclusiv președintele Iohannis, o știa ca unul dintre supraviețuitorii lagărului de la Auschwitz, iar când președintele României a decorat-o, Zsuzsa a vorbit, absolut spontan, în numele celor prezenți, subliniind necesitatea de a împărtăși generațiilor de după ea experiența deportării, fără ură sau patimă, ci prezentând adevărul. Memoria lagărului nu i-a afectat caracterul. A rămas o persoană blândă, iubitoare, apropiată de copii, de tineri în general. Era foarte iubită nu numai de familie, ci de aproape toți care o cunoșteau.Read more…

Atitudinea diasporei evreieşti faţă de războiul din Gaza

Ideea acestui articol mi-a sugerat-o apreciatul comentator  al revistei Baabel, Dl. Boris Mehr. Citind diverse articole, mi-am dat seama că este mult mai ușor să definești atitudinea dușmanilor Israelului și a antisemiților, decât să înțelegi ce cred frații noștri evrei din Diaspora despre războiul din Gaza. Un articol din 2021 arată că unii evrei democrați, cam 10-20%, în frunte cu Bernie Sanders, sunt împotriva ocupației teritoriilor palestiniene de către Israel. Acest lucru nu e de mirare, atâta timp cât chiar și unii israelieni, printre care și eu însumi, susțineau că Sanders are dreptate. Dar spre deosebire de Sanders, care are o pozişie inflexibilă, mulți centriști israelieni, printre care și eu, ne-am dat seama că nu aveai cu cine negocia, chiar înainte de războiul din Gaza. Toate inițiativele premierilor Rabin, Barak și Olmert de a ceda teritorii în schimbul păcii au dat faliment, fiindcă palestinienii au vrut întotdeauna întregul teritoriu de la “râu până la mare” și așa își educă și copiii – adică fără prezența noastră în Orientul Mijlociu. Și fiindcă noi nu vom părăsi de bună voie meleagurile strămoșilor, ei ne hărțuiesc tot timpul, întețesc propaganda internațională împotriva noastră, actele teroriste și atacurile cu rachete. Aceste atacuri au culminat cu crimele teroriștilor Hamas din 7 octombrie 2023. Și mai potrivnici Israelului decât Sanders și clica lui sunt cca 10%(!) dintre evreii americani care sprijină ideile BDS, de boicotare a Israelului (1). Despre regizorul auto-antisemit Jonathan Glazer, care a comparat Holocaustul cu situația din Gaza, am mai scris. Un evreu american, susținător fervent al Hamasului din Gaza, care de ani de zile face carieră din această propagandă anti-israeliană, este Norman Finkelstein.(2) El compară legitimitatea crimelor Hamasului de la 7 octombrie 2023, cu cea a răscoalei evreilor din Ghetoul din Varșovia, numindu-le fără pic de rușine “rezistență eroică”. Nu degeaba se spune că “hârtia suportă orice” sau “scrisoarea nu roșește”. Cu evrei ca Finkelstein și Glazer, nu mai e nevoie de antisemiți!Read more…

Dumneata pictezi cu cafea?

Recent m-am întors din Portugalia. Nu a fost prima vizită în această țară, dar această ultimă călătorie a fost cea care m-a impresionat cel mai mult. Starea de război în care se află Israelul, demonstrațiile pro-palestiniene și antisemite din orașele europene, relatările despre comportarea agresivă a autorităților față de turiștii israelieni din diversele aeroporturi din Europa m-au făcut să fiu îngrijorat, sceptic în legătură cu vizita în Portugalia. Mă temeam de atitudinea ostilă a personalului din aeroportul din Lisabona. Până la urmă nu am avut niciun fel de probleme nici la aeroport, nici la hoteluri. Totul a decurs normal. Mi s-a sugerat să folosesc pașaport străin și să nu-mi dezvălui naționalitatea. Dar mie nu-mi stă în fire să-mi ascund etnia. Nu am făcut-o pe vremea când eram în România, de ce să procedez altfel în Portugalia? Nu am întâlnit oameni care să se poarte dușmănos. Mă așteptam să mă ciocnesc de demonstrații pro-palestiniene, dar nu am dat decât de defilări cu ocazia Zilei Libertății, sărbătorită în 25 aprilie. Cu patruzeci de ani în urmă a avut loc revoluția care a dus la căderea regimului fascist al lui Salazar, Revoluția Garoafelor Roșii. În orașul Porto, toți oamenii purtau în mână câte o garoafă roșie. Am cumpărat și eu una și am continuat vizita pitorescului oraș Porto cu garoafa în mână. La colțul uneia din nenumăratele străzi pitorești ale Lisabonei, privirea mi-a fost atrasă de un om îmbrăcat în haine după moda anilor 1920-30Read more…

Migdal, pe malul Mării Galileii

Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate.  Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii…  Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva.  Desigur!  Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin.  Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile.  Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…

Umbra Angelei Merkel la Bruxelles (I). Micul București

Niciun alt cancelar al Germaniei nu a avut în discursuri o perspectivă atât de sumbră a viitorului ca Angela Merkel la sfârșitul mandatului ei. Pentru eleva lui Helmut Kohl, un fiu al revoluțiilor din 1989 în Europa de Est, aceasta viziune s-a datorat experienței ei de viață în dictatura comunistă. „Noi, germanii din răsărit, am fost martorii unui sistem care s-a dezintegrat,” declara doamna Merkel. Cu alte cuvinte, nimic nu este veșnic. O altă declarație mă apropie sentimental de Angela Merkel: ”M-am născut după cel de-al Doilea Război Mondial și am crescut în RDG. Pentru mine Franța era o țară îndepărtată în care voiam să călătoresc, dar nu era posibil”. Eu, cel puțin, am avut un surogat: „Micul Paris”, Bucureștiul cu Cișmigiu în loc de Jardin des Tuileries, Parcul Băneasa ca Bois du Boulogne, Arcul de Triumf și Champs Elisées în varianta Șoseaua Kiseleff.  Prima mea călătorie la Paris nu a fost marcată de vreun obiectiv turistic, ci de un drum cu un taxi, luat la întâmplare, în Place de la République. Auzindu-ne vorbind românește, taximetristul a exclamat entuziasmat: „București, România,” apoi pe nerăsuflate: „Ionesco, Cioran, Eliade…” Taximetristul italo-francez fusese șoferul lui Eugen Ionesco (1909-1994), martorul Crăciunurilor românești petrecute de dramaturg cu renumiții prietenii din anii studenției la București, cu cântecele și atmosfera religioasă bizantină. Mircea Eliade a declarat patetic: „Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia”. Profesor la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade (1907-1986) a fost  cel mai renumit cercetător al istoriei religiilor, admirat pentru proza fantastică inspirată din teme sacre religioase, pentru fantasticul bazat pe mitologia românească și universală. Emil Cioran (1911-1995), eternul student bursier parizian, care a refuzat toate premiile literare, a fost cel mai remarcat eseist al pesimismului și deziluziei dintre filosofii existențialiști francezi. Eugen Ionesco, cel mai important dramaturg francez de după război, a fost deschizător de drum în teatrul absurdului.Read more…

Observații asupra rezultatelor alegerilor din Marea Britanie

Partidul Laburist din Marea Britanie a obținut o victorie epocală în alegeri, o așa- numită landslide victory, cum se zice aici folosindu-se cuvântul pentru “alunecare de teren”.  Sub conducerea viitorului prim-ministru Keir Starmer, laburiștii vor avea o majoritate de 174 de locuri în Camera Comunelor, aproape egalând succesul lui Tony Blair din 1997 împotriva lui John Major, când obţinuseră o majoritate de 179 locuri. Dar oricât de spectaculoasă ar fi această nouă victorie, cu adevărat dramatic este dezastrul suferit de Partidul Conservator, fără precedent în toată istoria acestuia. Conservatorii au pierdut în aceste alegeri 250 de locuri în parlament. Printre mulți alții, chiar 44 foști miniștri de diferite ranguri, inclusiv 12 membri ai cabinetului condus de prim-ministrul Rishi Sunak, și-au pierdut locul în parlament. Înfrângerea conservatorilor a fost prezisă de multă vreme.Read more…

Să călătorim… cu degetul pe hartă

Dacă îmi amintesc bine, acestea erau cuvintele dlui Brândușe, profesorul nostru de geografie care ne-a fost și diriginte.  Odihnească-se în pace!  La drept vorbind, pe atunci nici nu prea erau alte opțiuni.  Îmi amintesc că atunci când am părăsit România aveam 20 de ani și eram obsedată de călătorii.  Am călătorit destul de mult prin Europa, am făcut și două excursii mai lungi, în SUA și în China, dar tot mai mult îmi plăcea să-mi petrec vacanța într-un loc cunoscut: întâi la bunici, apoi la socri sau la Praga, unde am fost de nenumărate ori.  Aș mai adăuga și un sat din Pădurea Neagră, unde părinții mei obișnuiau să-și petreacă vacanțele și am fost și eu de câteva ori. În ultima vreme prefer călătoriile virtuale.  Armchair tourism.  Nu trebuie să-mi bat capul cu detaliile tehnice, doar să mă așez comod și să privesc ce au văzut alții.  Parcă în viața reală aș fi ajuns vreodată în Costa Rica sau în Patagonia?  Sau chiar numai „la doi pași”, în Liban sau în Siria?  Dar iată că nu demult am avut o surpriză: un vlog de călătorie m-a luat la… Lupeni!  Am revăzut chiar casa bunicilor mei!!  Bunicii au plecat în Israel în 1966 și de atunci multe s-au schimbat.  Orașul a crescut, dar și anii au lăsat urme, ce părea atunci nou și strălucitor e acum destul de jerpelit…  Dar nu contează.  Cu un mic efort de imaginație m-am revăzut în locurile copilăriei mele. În 1956, când bunicul a împlinit 60 de ani, și-a pierdut postul din Timișoara.  Dar el nu voia să se pensioneze și a acceptat un post la Lupeni.  Era probabil singurul dermatolog din oraș..Read more…

Vară toridă cu drone, obuze și rachete – 4

Israelul a înscris trei goluri spectaculoase în poarta frontului pan-terorist islamic din jurul granițelor sale: atacul aerian masiv asupra portului Hodeidah din Yemen, fortăreața strategică a houthi-lor, eliminarea șefului statului major al organizației pro-iraniene Hezbollah, Fuad Shukr la Beirut și lichidarea liderului politic al Hamas, Ismael Haniyeh la Teheran a fost un hat trick care a uimit întreaga lume. Utilizez termeni din fotbal, deoarece încerc să diminuez voit încărcătura tragic-dramatică a acestor evenimente-limită deosebit de grave. Israelul riscă enorm cu acest trio de operațiuni spectaculoase de mare succes, care însă de moment îi conferă un avantaj strategic și operațional. A lovi cu brio Hamasul în epicentrul puterii teocratice de la Teheran este un succes militar greu de depășit. Practic mesajul Statului Evreu către Iran este că îi putem lovi crunt, oricând și oriunde, chiar în țara lor, suntem în stare să anihilăm orice lider care dorește și acționează pentru lichidarea noastră ca stat. Analog este și mesajul trimis către temuta organizație Hezbollah, aripa înarmată a Iranului din Liban și Siria, prin scoaterea definitivă din scenă a liderului militar al acesteia. Merită menționat că în cursul conflictului de uzură cu Hezbollah, demarat imediat după operațiunea Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul a eliminat, rând pe rând, mai mulți conducători militari ai Hezbollah. Bineînțeles că aceste asasinate țintite nu aduc nici pacea, nici înfrângerea acestor organizații teroriste înarmate până în dinți (dar în surdină) de Iran și de alte state arabe radicale. Ele însă le slăbesc eficiența, le dezorganizează, le demoralizează pe termen scurt și le demonstrează că Israelul va fi extrem de greu de șters de pe hartă, cu evreii aruncați în mare ori izgoniți înapoi în Europa sau America. Read more…

De ce sunt pesimist

Astăzi, joi, 22 august, la Cairo ar trebui să se definitiveze negocierile pentru încetarea focului și schimbul de prizonieri între Israel și Hamas. Lăsând la o parte contradicția logică pe care o implică negocierile cu un grup terorist pe care ți-ai propus să-l distrugi, mă gândesc că totuși pentru binele majorității israelienilor și a palestinienilor, aceste negocieri ar trebui să se încheie printr-un acord. În primul rând, Israelul ar avea foarte puțin de câștigat și foarte mult de pierdut din continuarea ostilităților, atât pe plan umanitar, cât și economic și geopolitic. Soarta tot mai puținilor ostatici rămași în viață îngrijorează majoritatea populației. Un sondaj recent arată că 63% din totalul israelienilor sprijină un acord de eliberare a ostaticilor, în vreme ce doar 19% se împotrivesc. Un astfel de acord ar permite și reîntoarcerea a peste o sută de mii de oameni din nordul țării care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, aflate în bătaia rachetelor Hezbollah. El ar fi benefic și din punct de vedere economic. Războiul din Gaza înghite mulți bani și într-o zi contribuabilul israelian va trebui să-i plătească prețul. Israelul nu se mai poate baza doar pe tehnologia de înaltă clasă care a scos economia din încurcătură până acum. … Un acord de încetare a focului ar fi o mană cerească și pentru palestinienii din Gaza. Gaza e în colaps.Read more…

Cum a ajuns Ceaușescu în Israel

Era 23 August, prin anii optzeci. Dis-de-dimineață, înainte de defilare, Alexandru, directorul Trustului de Transporturi Județene dintr-un oraș din Transilvania, a trecut pe la autobază, ca să se asigure că toate materialele pentru demonstrație sunt pregătite. A intrat în biroul lui și și-a pregătit o cafea; mai era suficient timp până când coloana angajaților urma să iasă pe poarta întreprinderii. S-a așezat comod la masă, bucurându-se de gustul și aroma cafelei și gândindu-se la concediul mult așteptat. Când prietenul lui, Adrian, economistul, a intrat în birou, i-a văzut fața înmărmurită și nu a înțeles de ce acesta se uita uimit la peretele din spate. – Alex, ai văzut portretul lui Ceaușescu de pe peretele din spatele tău? – Ce e de văzut în mod special? – s-a mirat Alex. – Întoarce-te și o să ai o surpriză, – i-a spus Adrian. Alex s-a întors și-a rămas cu gura căscată. Ceaușescu avea barbă și mustață, iar în loc de ochi erau două găuri. – Cine a făcut măgăria asta? – s-a auzit țipând. – Liniște, nu striga, i-a spus prietenul lui, închizând ușa. Oricine ar fi autorul, tot n-o să aflăm și e mai bine.Read more…

Despre sorgintea eugenismului

Printre puținele subiecte de istorie care m-au interesat, m-au incitat și despre care am citit a fost Germania în anii nazismului. Știu că nu trebuie să explic motivul acestui interes deosebit. Faptul că am supraviețuit Holocaustului m-a obligat să caut să înțeleg acele aspecte istorice, sociale, economice care la un loc s-au făcut vinovate de crime de o magnitudine neîntâlnită până atunci și nici de atunci. Am citit mult despre legile de la Nürnberg, am aflat o mulțime de amănunte legate de ideologia ”rasei supreme” și de sentimentul de superioritate care a dus la crime și fărădelegi, unele rămase până astăzi nepedepsite așa cum cred eu că meritau. În ochii mei nazismul, ca ideologie a rasei ”ariene”, era produsul autentic al Germaniei hitleriste și până nu de mult eram sigur că toate manifestările de ură rasială la care suntem martori până acum (și mai ales acum) își au obârșia în ideologia hitleristă din anii 1930. Așa credeam, până când… Așa credeam, până când…

Nu demult mi-a căzut în mână un articol publicat în cel mai cunoscut jurnal medical al zilelor noastre, New England Journal of Medicine, semnat de Paul Lombardo (7 martie 2024). El face parte dintr-o lungă serie despre ”recunoașterea nedreptăților istorice în medicină” și modul cum s-au reflectat ele în această respectabilă publicație medicală în prima jumătate a secolului trecut. Articolul se ocupă de eugenism.Read more…

Alegeri între bine și rău (sau „răul mai mic”)

Vreau să declar din start că nu sunt politolog, doar un cetățean îngrijorat al lumii. Fiecare dintre noi are dreptul la părerile și la convingerile lui. O alegere politică însă are repercusiuni asupra noastră, a tuturor. Puterea economică cea mai însemnată sunt Statele Unite ale Americii (SUA), totodată și singura mare putere armată din lumea democratică. Este un loc comun. Răul cel mai mic este un fel de-a numi o alegere pentru care nu ne asumăm pe deplin răspunderea. În cazul SUA și al candidaților pentru președinție care ne stau la dispoziție, mi se pare că cel ce amenință cu o baie de sânge în caz că pierde alegerile NU este o alternativă pentru cei care vor să păstreze cea mai mare democrație ca atare. NU este o alegere pentru răul mai mic. Un posibil președinte care anunță fără să clipească că va fi dictator încă din prima zi de guvernare? – care nu își ascunde câtuși de puțin admirația pentru autocrația lui Kim Jong Un în Coreea de Nord, a lui Orbán în Ungaria și a lui Putin în Rusia;Read more…

Everestul, de trei ori!

În 1976, la 34 de ani, Béla Károlyi a urcat pentru prima oară Everestul olimpic și nu singur, ci împreună cu soția sa, Márta, și având în expediție două fete al căror nume aveau să rămână definitiv înscrise în Panteonul sportului: Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu. A făcut-o, e drept, într-un mod destul de controversat. Károlyi nu a fost un antrenor blând, nu a fost nici un om comod. „Ca să strici un copil nu trebuie să fii neapărat mamița domnului Goe” – i se confesa el lui Ioan Chirilă, marele jurnalist sportiv care a scris cartea Nadia. „E destul să glumești când nu e cazul.” Károlyi nu era omul care să se țină de glume. Dar era mai mult decât atât. Nu era doar privațiunea de glume, era privațiunea de orice atribut al copilăriei, în special privațiunile alimentare. Dar aceste metode au fost tocmai potrivite pentru fetele din echipa de la Onești, pentru că și ele își doreau foarte mult să câștige.
„Nadia e un copil cu sentimente profunde. Își iubește părinţii, îşi adoră mama. E prietenă cu Teodora. Dacă vreţi, aceste două fetiţe se completează. Nadia e gravă. Teodora e veselă. Am spus odată că Nadia e pisica sălbatică a grupului nostru. Teodora e pisicuţa de casă, cu fundiţă roşie.”. Iar cu metoda Károlyi pisica sălbatică, cea mai pregătită sacrificiului, a reușit mai bine decât cea domestică.Read more…