Începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului?

Jan 20, 2025By

Au trecut peste 15 luni de la începutul unui război impus în mod barbar de o grupare teroristă care își duce existența pe o bucată de pământ eliberată de aproape 20 ani de orice ocupație străină (israeliană). Atacul de la 7 octombrie 2023 a schimbat complet fața locului. Aceste ultime 15 luni reprezintă o perioadă extrem de încordată și de dureroasă. Israelul a pierdut peste 1200 civili și aproape 900 soldați și s-a găsit în fața unei catastrofe umane, prin răpirea a 250 de cetățeni, copii, femei, bătrâni. Au urmat, la foarte scurt timp, atacuri militare venite din țările vecine, întâi din Liban, apoi Yemen, Irak și Siria, totul impus și condus de Iran, un stat membru al ONU care are ca țintă principală a politicii sale dispariția Israelului. Această stare de fapt a avut și are o influență extrem de puternică asupra vieții de toate zilele a israelianului de rând. De la Războiul de Independență încoace, Israelul nu a purtat niciodată un război atât de lung. Niciodată nu a fost obligat să transfere zeci de mii de cetățeni dintr-o parte în alta a țării, transformându-i în refugiați în propria lor patrie. Niciodată nu a fost necesară mobilizarea a sute de mii de rezerviști timp de luni în șir. Niciodată această țară nu a fost izolată de întreaga lume ca în aceste 15 luni, când aproape toate companiile aeriene străine (cu excepția câtorva, inclusiv TAROM) și-au încetat zborurile spre și dinspre Israel. Și niciodată anti-israelismul (noua formă de antisemitism fățiș) nu a fost atât de violent, de murdar și de mincinos. Și lista poate continua. Datorită acestei situații incredibile, economia israeliană are de suferit, în primul rând din lipsă de mână de lucru, dar și din cauza încetării aproape complete a transportului maritim spre portul Eilat din cauza atacurilor permanente ale teroriștilor din Yemen. În ciuda pronosticului sumbru, Israelul a rezistat acestui cataclism care a afectat viața de zi cu zi a fiecăruia din cetățenii săi. Read more…

Jan 20, 2025 10 comments

„Azi, 19 decembrie 1944, la 17 şi 15, inaugurez emisiunile” – impresii după lectura cărţii lui Carol Iancu despre Ilarie Voronca

Feb 6, 2025By

Am citit pe nerăsuflate cea mai recentă carte a istoricului Carol Iancu, întitulată POURQUOI LE POÈTE ILARIE VORONCA S’EST IL SUICIDÉ? Corréspondances Inédites (1939-1947) [De ce s-a sinucis poetul Ilarie Voronca? Corespondenţa inedită (1939-1947)], apărută în 2024 la Editura L’Harmattan, Paris, în colecţia „Mondes Juifs et lumières du judaïsme”. Cartea caută motivele pentru care poetul român-francez şi-a pus capăt zilelor la doar 43 de ani, studiind corespodenţa acestuia cu persoanele care i-au devenit apropiate în anii grei ai războiului şi prigoanei antievreieşti. Volumul se înscrie în mod firesc în cercetările cunoscutului istoric şi profesor emerit al Universităţii din Montpellier a cărui prodigioasă activitate de cercetare cuprinde, pe lângă istoria socială, economică şi politică a evreilor din România, şi viaţa şi opera artiştilor, scriitorilor şi poeţilor evrei români care s-au remarcat în Franţa. Recenta sa carte este rodul unei munci de cercetare care s-a întins pe câteva decenii şi s-a desfăşurat nu numai în biblioteci şi arhive, ci şi „pe teren”, unde a realizat interviuri cu prietenii şi cunoştinţele poetului şi a avut acces la scrisorile pe care aceştia le deţineau. Prin publicarea cărţii, cuprinzând corespondenţa inedită a poetului, Carol Iancu oferă cititorilor (dar şi cercetătorilor) informaţii care limpezesc nu numai cauza sfârşitului tragic, ci şi unele aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii lui Ilarie Voronca. Poate pentru că am citit şi alte relatări despre sinuciderea lui Voronca, am căutat în scrisorile sale indicii privind elementele care l-au animat, i-au oferit o oarecare satisfacţie şi i-au inspirat un dram de speranţă, în zbuciumaţii ani parizieni care au precedat decizia sinuciderii. Şi cred le-am descoperit. Următoarele fragmente din scrisorile adresate soţilor Mazenq sunt relevante pentru emoţia, agitaţia şi (uneori) chiar optimismul pe care le-a simţit poetul în noua sa ipostază de jurnalist de radio. Read more…

Feb 6, 2025 13 comments

Negocierile de pace Putin-Trump: un nou München?

Feb 20, 2025By

De la faimoasa convorbire telefonică Trump-Putin, al cărei conținut nu-l cunoaștem, evenimentele se desfășoară cu o viteză uluitoare. Deşi, teoretic, încheierea războiului din Ucraina ar trebui să fie o veste de bun augur, ceea ce știm până acum despre intențiile președintelui SUA (ce vrea Putin este clar) este de rău augur. Să precizăm un lucru: nu orice acord de pace este bun, deși în război mor oameni, orașe întregi sunt distruse, case ajung în ruine – vezi imaginile din Gaza, dar și din Ucraina. Poate că înainte de a accepta să te așezi la masa negocierilor, ar trebui să stabileşti niște condiții. Am spus a te așeza la masa negocierilor? Greșit. Se pare că în acest caz, subiectul în cauză, Ucraina, nici măcar nu este prezent, cel puțin acum, în etapa pregătitoare care se desfășoară în Arabia Saudită. Partea americană a încercat să-l liniștească pe președintele Zelensky, promițându-i că la negocierile propriu-zise va fi de faţă şi Ucraina, dar deocamdată, așa cum se prezintă lucrurile, mă simt nevoită să evoc conferința de la München din 1938.Read more…

Feb 20, 2025 9 comments

Lizzie Adler sau soarta tristă a unei Papieren Kind

Mar 6, 2025By

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX mulți oameni din Europa, bărbați și femei, familii întregi, oameni săraci în majoritate, cărora soarta nu prea le zâmbise și care, deși munciseră din greu generații de-a rândul, nu reuşiseră să agonisească mai nimic, își părăseau țara și chiar Europa îndreptându-se către Lumea Nouă. De acolo veneau multe povești de succes prin intermediul scrisorilor și fotografiilor. Printre acești oameni disperați, dar și plini de speranță, erau mulți evrei, majoritatea din Europa de Est: Polonia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. Dacă ne-evreii plecau mai ales din motive economice – sărăcie și impozite mari – evreii aveau un motiv în plus: antisemitismul care lua adesea forme violente. Nu am găsit informaţii privind numărul evreilor care au plecat în acea perioadă de pe meleagurile româneşti. Aici, în America, am cunoştinţe care îmi spun: ”Străbunicii au venit din România” sau ”Tatăl străbunicului a venit de la Galați. Știi unde este oraşul acesta din România?” Unii dintre ei mai găsesc printre hârtiile vechi ale familiei fotografii şi scrisori într-o limbă necunoscută lor și, mai rar, chiar jurnale, dar nu le înţeleg. Chiar dacă mulţi dintre cei care părăseau România promiteau că vor veni în vizită sau chiar că se vor întoarce, ajungeau doar să trimită ceva bani, multe scrisori și chiar fotografii despre noua viață pe care începeau să și-o clădească aici puțin câte puțin. Părinții arătau scrisorile rudelor, vecinilor și oricui îi întreba despre copiii plecați. Le arătau și poze să vadă vecinii cât de eleganți erau. În lipsa copiilor, acestea au căpătat denumirea de Papieren Kind – copil de hârtie… Deși scrisorile erau sincere şi chipurile din poze erau zâmbitoare, viața nu era deloc ușoară pentru noii sosiți care nu doar ajungeau într-o lume nouă, cu reguli diferite, greu de intuit, dar şi limba era necunoscută majorităţii dintre ei. Locuiau în condiţii mizere și munceau din greu. Uneori visul pentru o viață mai bună era curmat brusc. Un astfel de caz a fost cel al lui Lizzie Adler.Read more…

Mar 6, 2025 10 comments

Cine mai scrie de mână?!

Apr 3, 2025By

Pe masa mea de lucru este pahar de bachelită vechi, de sorginte rusească. Iniţial a stat zeci de ani pe biroul masiv al tatii. Îl adusese în 1961, când a revenit de la Moscova, unde îşi susţinuse doctoratul, şi îl utiliza drept recipient pentru ustensilele de scris: creioane Koh-i-Noor bine ascuţite, cu mine de toate tipurile, creioane automate şi pixuri de calitate. Îmi amintesc de momentele când îşi alegea cu grijă instrumentul adecvat şi apoi se apleca să-şi aştearnă notele de curs sau să schiţeze un desen tehnic pe colile veline, aranjate în top în biblioteca din spatele biroului. După plecarea tatii din această lume, am adus acasă la mine paharul de bachelită şi l-am umplut cu creioane automate, pixuri, linere şi carioci de mult uscate, pe care le ţin numai ca să-mi amintească de tata. Ce să fac cu atâtea instrumente de scris? Nici nu am loc să scriu pe o coală A4, masa mea de lucru fiind cotropită de computer. Dacă totuşi scriu de mână, o fac doar ca să-mi notez câteva idei, să-mi întocmesc o listă de obiective pe termen scurt sau de cumpărături. Acestea le notez pe bilețele, pe care apoi le pun, în funcţie de destinaţie, în buzunar, în geantă sau le prind într-un dispozitiv cu clemă ca să le am mereu în faţa ochilor. (De pildă, pe un astfel de bileţel scrie: „de terminat articolul pentru Baabel).Read more…

Apr 3, 2025 10 comments

Adevărul e absolut?

Apr 17, 2025By

În viață, nu toate sunt negru sau alb, nu toate sunt bune sau rele; destul de multe aspecte sunt pestrițe. De multe ori ne cramponăm de o anume idee, fiind convinși de un adevăr de netăgăduit. Și totuși, schimbând înălțimea periscopului, noua perspectivă poate cuprinde un câmp de observație mai larg: poți vedea armonia sau disonanța, s-ar putea să apară surprize plăcute sau neplăcute, minunate sau dezolante. Adevărul are multe fețe; dar nu întotdeauna e absolut. E bine să-i analizăm fiecare față. Subiectul meu este analiza comparativă a aceluiași moment istoric redat în două surse diferite. Rămâne la latitudinea cititorului să concluzioneze care a fost „adevărul istoric”. După moartea regelui Solomon, Regatul Unit s-a dezmembrat în două mini-regate: Regatul de Sud – Iudeea, cu capitala la Ierusalim și Regatul de Nord – Israel, având succesiv capitala la Șhem, Tirța și apoi Samaria.Read more…

Apr 17, 2025 5 comments

Conversând (chatting) despre nasturi şi… Baabel

May 15, 2025By

Dragă cititorule, Cele relatate în acest articol s-au petrecut întocmai, în seara de sâmbătă, 10 mai 2025, şi că nimic, dar absolut nimic nu este ficţiune. Totul a început acum câteva zile, când mă gândeam la subiectul următorului meu articol. Am decis ca în actuala conjunctură politică şi economică super-tensionată şi complicată voi aborda un subiect mai lejer. Ideea mi-a venit atunci când soţul meu mi-a spus „Mi-a căzut un nasture de la cămaşă, te rog să-l coşi”. Nu mai cususem un nasture de ani buni, probabil pentru că astăzi înlocuim hainele mai repede decât să li se fi uzat aţa de la nasturi. Nasturii – iată un subiect potrivit! Aş putea să scriu amintiri personale, istoric, curiozităţi, proverbe şi zicători, poveşti şi snoave. Şi m-am documentat. Totul a mers strună până la proverbe şi zicători, pentru care oferta de pe Internet este aproape inexistentă (în toate limbile cunoscute de mine). Așa că m-am gândit să apelez (în premieră) la ajutorul lui ChatGPT. De aici lucrurile s-au desfăşurat după cum urmează:Read more…

May 15, 2025 11 comments

Unde ești, Theodor Herzl?

May 29, 2025By

Mulţi se întreabă cum se face că sălile de operă şi de concert continuă să fie arhipline, că lumea are nevoie de această hrană spirituală și poate că acum, când întreaga populație israeliană este traumatizată de realități conflictuale, mai mult ca oricând? Pentru publicul care umple sălile de concert, de operă sau de teatru, actul artistic pe care îl caută și îl așteaptă este unul din suporturile dătătoare de viață fără de care existența lui ar fi mult mai săracă și mai prozaică. Voi zăbovi asupra efectului profund emoțional și spiritual pe care opera Theodor a avut-o asupra publicului. Premiera a avut loc în mai 2023, dar ea a fost redistribuită și în repertoriul stagiunii din acest an. Din punct de vedere profesional, ca și creație, compoziție, libret, regie, interpretare, efecte scenice, totul a fost la superlativ. Nu degeaba a fost declarat unul dintre cele mai reușite spectacole de operă ale anului, la nivel mondial. Vreau să amintesc numele celor mai importanți participanți care au făcut posibilă o reușită de asemenea anvergură. În primul rând, proiectul a fost demarat și susținut financiar cu deosebită generozitate de către Daniel Judisman. Compozitorul Yonatan Cnaan și libretistul Ido Riklin (care a și regizat spectacolul) au lucrat trei ani la realizarea acestui proiect de excepție. Interpretarea muzicală excelentă a avut loc sub bagheta dirijorului Nimrod David Pfeffer. Dintre soliști s-au remarcat Noam Henz (interpretul personajului Theodor Herzl student) și Oded Reich (Theodor Herzl ajuns la maturitate, cu barbă).Read more…

May 29, 2025 9 comments

 Războiul sfârșitului lumii

Jun 11, 2025By

Acesta este titlul celui mai semnificativ roman al lui Mario Vargas Llosa, în care se confruntă forțe deloc dispuse să cedeze și care vor simboliza sfârșitul unei epoci și începutul alteia noi. În războiul sfârșitului lumii la care asistăm astăzi, cel din Ucraina, nu știm cum va fi noua epocă, dacă va fi mai bună sau mai rea decât cea de până acum, de presupus că alternativa se înclină către cea de a doua. Și atunci ce vom face, cum vom reacționa? Ar fi o utopie să credem că războiul s-ar putea termina cu victoria Ucrainei, oricât de justificată este poziția ei, țara fiind agresată, încălcându-se angajamente și prevederi ale unor acorduri internaționale care stau la baza lungii perioade de pace din Europa. Faptul că suntem în cel de-al treilea an al războiului este rezultatul unui paradox nimicitor care pe de o parte încearcă să salveze cât de cât pacea europeană, pacea țărilor membre NATO, pe de altă parte aruncă Ucraina pradă forțelor cuceritoare ale Rusiei. Oricât ne-am strădui noi, Occidentul, nu avem mijloacele de a constrânge Moscova să înceteze războiul, să se așeze la masa negocierilor și să renunțe la pretențiile teritoriale față de Ucraina, căci, hai să recunoaștem, acesta a fost obiectivul principal al războiului, nu pretenția ridicolă a existenței unui regim neonazist… cu un președinte evreu. Din păcate, în Ucraina există forțe cu o ideologie apropiată de neonazism, dar astfel de formațiuni politice acționează în multe țări europene, și în Rusia există simpatizanți ai totalitarismului, naționalismului și antisemitismului.Read more…

Jun 11, 2025 2 comments

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (III)

Jul 10, 2025By

În ianuarie 2025, după şapte ani de căutare a Klarei Szűcs, autoarea celor trei portrete de femei aflate în camera de zi a scriitoarei Júlia Szilágyi, de binecuvântată amintire, „stelele s-au aliniat” şi povestea vieţii tinerei pictoriţe, supravieţuitoare a Holocaustului, a prins contur. Povestea detaliată a demersurilor mele care păreau fără sorţi de izbândă am relatat-o în prima parte a acestui articol iar în partea a doua am povestit despre viaţa ei dinainte şi din timpul Holocaustului. Ea s-a încheiat cu sosirea Klarei la Cluj, la gândul că tatăl ei, dacă a supravieţuit lagărelor naziste, va reveni la ultima locuinţă, de unde fusese deportată întreaga familie. În interviul amplu acordat lui Karin Binderova, în iulie 1996, pentru USC Shoah Foundation, nu este menţionată data sosirii la Cluj, dar trebuie să fi fost în primăvara lui 1945, întrucât lagărul de concentrare de la Gross Rosen (de care aparţinea sub-lagărul Zittau) fusese eliberat în februarie 1945, dar Klara petrecuse un răstimp şi la rudele din Budapesta, aşteptând veşti despre tatăl ei. Potrivit amintirilor Júliei Szilágyi (pe atunci în vârstă de 9 ani), întâlnirea cu Klara s-a produs de îndată după sosirea ei în oraş. Iată cum o descria în articolul publicat în Baabel, în decembrie 2017: Klara Szűcs a venit la noi acasă împreună cu mama mea. “O adusese de la gară, unde grupuri de voluntari îi primeau pe deportaţi cu ceai, supă şi DDT pentru că, din câte-mi amintesc, bântuia tifosul – aşa am aflat şi de cuvântul epidemie, în vara târzie a lui 1945 – pentru asta era nevoie de DDT”. Din cele relatate de Klara în interviu reiese că după sosirea la Cluj, s-a dus direct la vechea lor casă din Piaţa Széchényi. Locuinţa nu era ocupată, dar fusese devastată. Nu a mai găsit niciun obiect de mobilier, doar câteva fotografii (care nu trebuiseră nimănui și, din fericire, nu fuseseră distruse) şi niște haine aruncate în pivniţa casei. Ce era să facă acolo? Read more…

Jul 10, 2025 6 comments

Evreii ca victime ale regimului comunist din România (1948 – 1989) (I)

Jul 24, 2025By

Ideea articolului mi-a venit dintr-un sentiment de nedreptate pe care îl încerc de multă vreme din cauza aserțiunii foarte răspândite în societatea românească, potrivit căreia „evreii au adus comunismul”. Fără îndoială, mulți evrei au slujit comunismul. Unii, prigoniți de regimul fascist sau legionar, sperau în mod firesc, uneori chiar idealist, că noul regim comunist va instaura egalitatea dintre oameni, indiferent de naționalitate sau religie. Alții, mânați de sentimente de răzbunare sau de revanșă, au umplut aparatul represiv al noului regim pentru a-și regla conturile cu vechii persecutori. Au fost însă și mulți care au urcat pe valul noului regim din pur oportunism și dorință de parvenire. Trebuie să menționăm câteva amănunte esențiale în contextul relației evreimii române cu comunismul proaspăt instaurat: Comunismul a fost adus de armata sovietică și de administrația militară sovietică a României fasciste învinse, care, totuși, prin puciul reușit condus de regele Mihai din 23 august 1944, l-a înlăturat pe mareșalul Antonescu și a întors armele împotriva Germaniei hitleriste. Prin această faptă temerară, statul român a fost salvat și mai târziu Transilvania a fost reatribuită României.Read more…

Jul 24, 2025 8 comments

Evreii ca victime ale comunismului (2)

Aug 7, 2025By

După instaurarea regimului comunist în România (1947), mai mulți lideri evrei, sioniști sau personalități marcante ale comunității evreiești, au fost arestați, anchetați, încarcerați sau chiar eliminați fizic. Îndeobşte aceștia erau acuzați de: – sionism (considerat o ideologie „imperialistă” și „dușmană socialismului”); – colaborare cu organizații străine (în special cu cele din Israel sau SUA); – activism religios sau cultural independent; – activitate politică „subversivă” în perioada interbelică sau în timpul războiului.Read more…

Aug 7, 2025 3 comments

Hedi Ben-Amar: Jurnal de călătorie

Sep 4, 2025By

Hedi Ben-Amar, autorul acestei scrieri, s-a născut în 1954 în Israel, fiul unic a lui Debra și Tzvi-Gerry Ben-Amar (fost Blumenfeld) care au plecat din România în 1949. Activist social, antreprenor și publicist, e membru al kibuțului Yad Hana, unde a funcționat ca secretar. Ben-Amar a publicat două cărți și nenumărate articole și eseuri. În 2001 și-a însoțit tatăl într-un voiaj în România, prin locurile unde au trăit străbunii lor, unde tatăl a copilărit, a muncit, a activat până la emigrarea în Israel. Descrise cu umor, spirit critic și sensibilitate, impresiile acumulate în timpul acestei călătorii, amintirile și interacțiunea dintre tată și fiu, precum și cu cetățeni români necunoscuți sunt subiectul acestui jurnal de călătorie. Deși personal și ”vechi” de aproape 25 ani, reflecțiile sale dau de gândit și azi. Ben-Amar își caută rădăcinile și apartenența, dar se pare ca nu le găsește nicăieri.Read more…

Sep 4, 2025 13 comments

Conexiuni spirituale Enescu – Bartók

Oct 1, 2025By

George Enescu și Béla Bartók, doi muzicieni reprezentativi ai secolului XX, aparent foarte diferiți, au totuși afinități spirituale și artistice semnificative. Anul acesta se împlinesc șaptezeci de ani, respectiv șaizeci, de la moartea celor doi geniali artiști, amândoi sfârșind în exil, departe de patria pe care au iubit-o, săraci, uitați, însingurați. Bartók și Enescu s-au născut în același an, 1881, primul în Sânnicolau Mare, pe atunci  în Imperiul Austro-Ungar, celălalt la Liveni, în Moldova. La amândoi s-a remarcat încă din primii ani ai copilăriei un talent ieșit din comun pentru muzică. Micul George, fermecat de taraful de lăutari, a cerut insistent părinților o vioară. Primele trei lecții de vioară le-a primit de la lăutarul Lae Chioru, apoi părinții l-au dus la un profesor renumit din Iași, Eduard Caudella. După trei ani, profesorul, depășit de calitățile excepționale ale elevului, a sfătuit părinții să investească mai mult în educația fiului lor. La vârsta de șapte ani, George a fost primit la Conservatorul din Viena, iar la doisprezece ani și-a continuat studiile la Paris, obținând premii și distincții prestigioase. Béla a dovedit și el de la o vârstă fragedă un talent ieșit din comun pentru muzică. La patru ani, a primit primele lecții de pian de la mama sa, ea însăși o foarte bună pianistă și muziciană. În 1888, după moartea tatălui, familia a trecut prin dificultăți financiare, mama fiind nevoită să se mute întâi la Vinogradov iar apoi la Bratislava unde tânărul Béla a primit lecții de pian și compoziție de la renumitul Laszlo Erkel. Béla Bartók își-a desăvârșit studiile la Academia Regală din Budapesta, fiind foarte apreciat ca pianist și compozitor. A fost distins cu premii și a apărut adesea ca solist. Tot aici l-a cunoscut pe Zoltan Kodaly de care îl va lega o strânsă prietenie și o fructuoasă colaborare ca folclorist și etnomuzicolog.Read more…

Oct 1, 2025 9 comments

Mirosul banului

Oct 15, 2025By

De zeci de ani suntem ”asociați”. Totul a început când am hotărât că nu mai conduc până la aeroport, o distanță de peste 100 km. De-ajuns, mi-am spus. Nu mai caut loc de parcare, nu mai aștept peste o jumătate de oră autobuzul care să mă ducă la terminal sau cel care să mă ia de la terminal la parcare. Mi-am câștigat dreptul să iau un taxi când plec în străinătate. Îmi trebuie doar un șofer de nădejde, un parolist, care chiar atunci când nu mă poate lua de acasă sau de la aeroport (din motive total obiective și serioase), îmi va găsi întotdeauna un înlocuitor la fel de corect și punctual. Deci, de mulți ani Iosi e ”omul meu”. Ne scriem pe WhatsApp, ne aducem la cunoștință unul altuia orice modificare în programul de zbor și sper ca Iosi să nu iasă la pensie decât după ce mă las eu de călătorii în străinătate. De fiecare dată Iosi mă ia de acasă și la întoarcere mă așteaptă la aeroport, cu exactitatea unui profesionist serios. Și de fiecare dată, cel puțin o oră de drum, vorbim câte-n lună și în stele. Eu îi povestesc pățanii de-ale mele și el tace, apoi el deapănă amintiri sau îmi aduce la cunoștință noutăți din lumea lui și atunci eu tac. Iosi are o tolbă plină de povești, majoritatea culese, desigur, de la clienții săi fideli…Read more…

Oct 15, 2025 7 comments

Adevăruri istorice adesea ignorate

Nov 6, 2025By

Recent, un prieten din Londra, Bruce L., mi-a recomandat un eseu publicat ziarul Financial Times, “The deep wounds of war” (Rănile adânci ale războiului), semnat de Philip Stephens, cu recenziile a patru noi cărți despre conflictul din Orientul Mijlociu (1). Reproduc aici răspunsul pe care l-am trimis prietenului meu.”Mulțumesc, dragă Bruce, pentru semnalarea eseului și a celor patru cărți. Aș avea însă, în acest context, câteva remarci despre chestiuni care consider că ar trebui luate în considerare în mai mare măsură când se vorbește despre acest conflict. – Prima remarcă se referă la populație și număr de oameni. În 1922, întreaga populație din aria geografică administrată sub mandat britanic în Palestina era de circa 750.000 de oameni. Alte câteva sute de mii trăiau în Transiordania, dată de britanici emirului Abdullah (care în 1948 a devenit rege al Iordaniei). Numărul de mai sus a rezultat în urma unui recensământ organizat de britanici în Palestina (fără Transiordania), adică un teritoriu care cuprindea în mare Gaza, actualul Israel și Cisiordania (zonă numită și The West Bank). Din numărul total, cca 80 de mii erau evrei, cca 70 de mii erau creștini și cca 590 de mii erau musulmani. – A doua remarcă este că nimeni nu le spunea acestor oameni ‘palestinieni’, și nici ei nu își spuneau astfel. Majoritatea ne-evreilor își spuneau arabi, dar alții își spuneau beduini, sau druzi, samariteni, armeni etc. ‘Palestinienii’ nu sunt un grup etnic și nici nu reprezintă o națiune. Termenul a fost trasformat însă cu timpul într-o armă, în scopuri politice.Read more…

Nov 6, 2025 21 comments

Cei o sută de ani ai Doctorului Lőwy

Nov 27, 2025By

Tatăl meu, Carol Lőwy, ar fi împlinit acum vârsta centenară, prilej să evoc câteva episoade din viaţa sa adesea zbuciumată. Trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, marginalizat de regimul comunist, medic pediatru apreciat al Clujului, activ chiar și la vârsta de peste nouăzeci de ani, autor al mai multor volume de eseuri și articole de popularizare a științei, a desfășurat o activitate multilaterală și bogată. Adolescent pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, el a avut şansa de a locui la Timişoara. A trăit într-adevăr sub amenințarea deportării, dar, până la urmă, aceasta nu s-a produs. În schimb a fost mobilizat la muncă silnică, prin așa-numitul program de muncă de folos obștesc sau de interes obștesc. A luat parte la construcția clădirii postului de radio Timișoara, care, din cauza posibilelor bombardamente, avea mai multe etaje subterane. Era angrenat într-o muncă grea, ducea cu roaba pământ și moloz de la adâncimea mai multor etaje. Trebuia să-și păstreze echilibrul pe scânduri înguste. Lucra alături de infractori condamnați. I se permitea totuși să locuiască acasă. Seara, după ziua de lucru istovitoare, mai avea energia să iasă la plimbare în oraș, cu vreo domnișoară preferată. Se întâmpla să treacă pe lângă ei un camion cu deținuți în uniforme vărgate de închisoare. Văzându-l pe tata, deținuții strigau în gura mare: „Salut, colega!” – o situație cel puțin jenantă în centrul orașului, unde îl cunoșteau foarte mulți.Read more…

Nov 27, 2025 12 comments

Candelabrul cu nouă brațe

Dec 11, 2025By

Îmi amintesc că în copilărie, unul din jocurile mele preferate era să merg pe la prietene și să împodobim împreună pomul de Crăciun.  Petreceam ore în șir, făceam podoabe din hârtie colorată…  Și când totul era gata se aprindeau lumânărelele.  Într-o zi l-am întrebat pe tata dacă pot să fac și eu un pom de Crăciun acasă.  „Nu!”, a venit răspunsul.  „Lumânărelele le aprindem de sărbătoarea noastră.”  Am acceptat (cu părere de rău) hotărârea tatei și acum, când înțeleg mai mult, tind să-i dau dreptate: dacă nu ne păstrăm propriile sărbători, cine să le păstreze pentru noi? De fapt, nu m-aș mira dacă Hanuka și Crăciunul ar avea pe undeva o origine comună, ar fi ecouri ale unui ritual străvechi de a aprinde focuri pentru a alunga întunericul în nopțile cele mai lungi ale anului.  Și, precum se știe, adesea religiile noi adoptă obiceiurile mai vechi – e mai simplu decât să încerce să le combată… Dar… lumânărele??  Doar Hanuka comemorează miracolul căniței de ulei care a ajuns pentru opt zile pentru lampa din Templu.  Atunci de unde lumânărele?  Într-adevăr, evreii care trăiau în jurul Mediteranei, în locuri unde cresc măslini, foloseau lămpi cu ulei.Read more…

Dec 11, 2025 9 comments

La mulţi ani! – urarea noastră diferită

Dec 31, 2025By

Până în clasa întâia primară ştiam româneşte doar să salut şi să spun „da” şi „nu”. Cred că aveam vreo cinci ani când, de Anul Nou, mama m-a învăţat ce să le spun celor cu care ne vom întâlni. „Dacă vorbesc ungureşte, le spui Boldog Új Évet!, iar dacă vorbesc româneşte, An Nou fericit! sau La mulţi ani!”. Am învăţat ambele urări şi le-am rostit plină de elan şi importanţă. Au trecut decenii de atunci şi, în mod interesant, abia acum mi-a atras atenţia faptul că cea mai populară urare românească de Anul Nou este complet diferită de toate celelalte din spaţiul european şi nu numai. Din exemplele date în articol reiese limpede că urarea noastră românească diferă de toate celelalte. Ea nu se referă explicit la anul care urmează şi nici la calitatea lui, ci la ani, în general. Dar care este sorgintea acestei urări? Cel mai probabil, expresia La mulţi ani! provine din latinescul ad multos annos, care în Antichitatea romană era o aclamaţie adresată oamenilor de rang înalt. De pildă, apare în Historia Augusta[3] la întronarea lui Severus Alexander, când senatorii i se adresează cu formula: Augustus noster, imperator noster, di te servent, vincas, vigeas, multis annis imperes („Zeii să te ocrotească, să birui, să fii sănătos, să domneşti mulţi ani”)Read more…

Dec 31, 2025 19 comments

Istoria neștiută a… căruciorului de la supermarket

Jan 22, 2026By

De cele mai multe ori când mergem la supermarket, mai ales când o facem o dată pe săptămână, pentru că în alte zile nu avem timp, a devenit aproape banal gestul de a lua un cărucior unde să aşezăm cumpărăturile Nu trebuie decât să-l împingem printre rafturile cu marfă de toate felurile. Există și cărucioare cu un loc special pentru copii, unele chiar în formă de mașinuță cu volan, unde mămicile își pot aşeza copiii în timp ce ele aleg de pe rafturi tot ce au nevoie. Cărucioarele au devenit atât de obișnuite în orice supermarket, încât atunci când nu le găsești, te întrebi ce nu este în regulă în acel magazin. Desigur, există și coșuri, dar pentru aprovizionarea săptămânală sau pentru o familie numeroasă, căruciorul ușurează mult misiunea, totul devine mai rapid și mai eficient. Cărând un coș plin nu te poți deplasa cu rapiditate printre rafturi, mai ales dacă eşti în vârstă. Oare v-ați pus vreodată întrebarea a cui a fost această idee? Ei bine, inventatorul căruciorului pentru cumpărături a fost Sylvan Goldman, un evreu care a schimbat pentru totdeauna nu doar felul în care consumăm, ci și felul ne mișcăm și gândim spațiul public.Read more…

Jan 22, 2026 12 comments