Până acum vreo trei-patru decenii ziaristul nu prea avea posibilitatea de a cunoaşte reacţia cititorului faţă de articolele sale, iar puţinele ecouri soseau cu un decalaj considerabil, răstimpul necesar cititorului să-şi aştearnă gândurile pe hârtie, să timbreze epistola şi s-o expedieze prin poştă.  Cât priveşte cititorii, aceştia nu aflau părerea publică a altor cititori, decât din fragmentele publicate la Poşta Redacţiei. Interesul publicului faţă de ceea ce scria un jurnalist se măsura cu instrumentul tirajului, iar feedbackul publicului se materializa prin acţiunile concrete la care purcedea în urma citirii articolelor, ca de pildă: participarea (la îndemnul ziaristului) la manifestaţii politice, evenimente publice, culturale sau sportive. Și gazetarul de pe timpuri şi-ar fi dorit să afle opinia cât mai multor cititori, însă nu avea la îndemână tehnica necesară. Totuși nu cred că era frustrat de lipsa reacţiilor la cald, a ecourilor şi comentariilor publice; poate că tocmai absenţa lor îi conferea jurnalistului de odinioară o credibilitate şi o autoritate mult mai mare. În ultimele trei decenii situaţia s-a schimbat foarte mult şi pe măsură ce omul obişnuit are acces la o tehnologie din ce în ce mai avansată, cititorul are posibilitatea de a-şi exprima opinia privind cele citite şi de a afla opiniile celorlalţi cititori într-un timp din ce în ce mai scurt, aproape în „timp real”.Read more…

În ultimul timp sunt ocupat cu traducerea în românește a manualelor mele, anestezie și terapie intensivă, scrise și publicate în ebraică în urmă cu mulți ani. Treaba nu e deloc ușoară. Medicina nu stă pe loc, se fac studii, cu rezultate noi, se introduc noi medicamente, noi aparate; ceea ce odată era adevărat și în vigoare devine desuet, ceea ce dădea rezultate probabile se înlocuiește cu metode ale căror avantaje au fost demonstrate, ceea ce se numește evidence-based medicine. Nu e o traducere mot à mot, ci dimpotrivă, o revizuire completă a textului; multe elemente dispar, fiind înlocuite cu date noi, complet necunoscute ieri. Uneori această realitate mă copleșește…Dar o idee mi-a străbătut mintea ca un fulger și mi-a ameliorat chinul. Într-o bună dimineață m-am hotărât să mă alătur personalului fostei mele secții de terapie intensivă și să-mi petrec câteva ore în mediul pe care l-am cunoscut și care-mi era mai mult decât familiar timp de o jumătate de secol. Zis și făcut. Am telefonat ”moștenitorului” meu, adică actualului șef de secție, un om pe care-l apreciez enorm dintr-o mulțime de motive, și am primit aprobarea. Deci, a doua zi, la ora 8.00 fix, eram în sala de ședințe, în fața unui ecran enorm…Read more…

”Înainte de COVID” – iată o expresie care în ultimii ani a intrat în uzul curent. De la mic la mare, adică de la cetățeanul de pe stradă până la ultimul politician sau economist, în mai toate subiectele, în mai toate discuțiile, articolele și discursurile, termenul de referință e COVID-ul. Înainte de COVID situația economică era așa, acum e așa. Înainte de COVID epidemia de gripă înspăimânta pe mulți, acum ea a trecut pe locul doi ș.a.m.d. În tinerețea mea termenul de referință era ”înainte de război”. Toată lumea știa despre ce război e vorba, adică de cel de al Doilea Război Mondial care se terminase de curând și ale cărui consecințe se puteau simți încă peste tot și în toate domeniile…Odată ajuns în Israel, am înțeles foarte repede că expresia ”dinainte de război” nu-și are locul în dialogul zilnic între localnici sau în paginile ziarelor și revistelor, pur și simplu pentru că de când există, Israelul e în perioada ”de dinainte de război”.Read more…