Și cum ne descurcăm acum?!

Așa cum s-a văzut, am trecut și de pandemia care cu greu a acceptat să se despartă de noi, adică s-a făcut că pleacă, dar de fapt a lăsat urmași care în orice moment s-ar putea să ridice capul, și atunci iarăși vai de noi. Se vorbește de un nou val, al șaselea după unii, dar până una-alta, totul e în ordine. O scurtă recapitulare: nu mai purtăm măști (și eu am pierdut scuza când îmi era rușine că nu recunoșteam pe cineva), nu mai păstrăm distanța de doi metri (și nu ne mai certăm cu cel din față și cu cea din spate, care nu știu să măsoare distanțele din ochi), avem acces liber oriunde vrem (și uneori chiar unde nu vrem…), dar mai ales din punct de vedere psihologic respirăm mai ușor, gândurile negre s-au transformat în cenușii, iar cei care mai fac boala (ca mine acum vreo câteva săptămâni, după patru vaccinări) se chinuie să găsească deosebirea între mult temuta maladie și o răceală cu guturai și cu o tuse enervantă. Dar on top of everything (zice englezul) plecăm în străinătate! În aparență e o binefacere, o întoarcere la plăcerea călătoritului, dar cum o-ntorci, povestea nu e simplă.

Nu, să nu fiu rău înțeles, nu mă plâng, doar constat o schimbare: în loc să-mi facă plăcere, ca pe vremuri, călătoria în străinătate a devenit pur și simplu un rău necesar. Păcat.Read more…

Experienţa unei drastice schimbări de viaţă

Au trecut cinci ani de când viața mea s-a schimbat total, dintr-un om sănătos, energic și independent am devenit o persoană cu o dizabilitate serioasă, permanentă. Chiar dacă am rămas cu mobilitate redusă, medicii îmi spun că eu reprezint un succes, fiind în stare să-mi continui o viață relativ normală. Totul a început în primăvara anului 2017. Aveam 68 de ani, de trei ani eram pensionar, băieții erau deja la casele lor, iar soția mea și cu mine ne bucuram de viață, zburând în toate colțurile lumii. Din aprilie au apărut primele semne că ceva nu e în regulă. Uneori picioarele îmi erau mai slăbite, îmi pierdeam echilibrul, iar munca fizică mă obosea mai repede. Doctorul credea că de vină e un medicament, a zis să-l întrerup și să așteptăm două-trei luni, să vedem. În 17 iunie 2017 urma să plecăm la Gherla, la întâlnirea de 50 de ani la liceu. Am făcut întâi un tur de o săptămână prin Italia (Roma-Florența-Pisa-Veneția) cu familia fiului nostru Thomas și cu cei trei nepoți. Tot timpul mă simțeam obosit. Nu am reușit să urc în turnul Catedralei din Florența, pe care îl urcasem de mai multe ori în trecut; pe la mijloc am fost nevoit să renunț. În schimb în turnul din Pisa, care este mai puțin înalt, am urcat cu nepoții. Veneția, unde se merge peste tot pe jos, m-a obosit foarte mult. După sejurul în Italia, copiii s-au întors acasă, iar noi am plecat la București. O colegă de liceu cu soțul ei ne-au așteptat la Otopeni și după două zile de teatre și restaurante la București am plecat cu toții cu mașina prin țară, admirând peisajele frumoase din Carpați. Am petrecut câteva zile la minunatele mănăstiri din Moldova. Plimbările mă cam oboseau, dar mă odihneam la restaurante sau în mașină. Am ajuns la Gherla în 16 iunie și întâi de toate am urcat la cimitirul de pe deal, la mormântul mamei. Urcușul mi-a fost foarte greu. Mă simțeam tot mai slăbit.Read more…

Curtea Supremă Americană a luat-o la dreapta

Am ajuns în Statele Unite în 1975 și am fost surprins de puritanismul american. Eu credeam că vin în inima “capitalismului corupt și în putrefacție” și când colo am dat de o țară care avea o zonă uriașă numită “Bible Belt” (centura Bibliei) de un nemaipomenit puritanism de sorginte evanghelică. De 47 de ani văd lupta politică permanentă dintre progresiștii de stânga, mai ales din statele democrate de pe cele două coaste ale oceanului, și restul populației, mai ales din zonele rurale din centrul și sudul țării. Republicanii conservatori şi-au luat drept stindard interzicerea avortului, dreptul la exprimarea religiei în școli și universități publice și dreptul, aproape nelimitat,  de a deţine și folosi arme de foc. Şi se pare că, spre satisfacția lor, au avut câștig de cauză. Pot să-i mulțumească lui Donald Trump și liderului Senatului, republicanul Mitch McConnell. Republicanii religioși l-au ales pe Trump cu mâna la nas.  Nu le plăcea de el;  afemeiat la a treia soție, nereligios, corupt, dar le-a promis că va schimba compoziția Curții Supreme. O contribuţie importantă a avut și fosta judecătoare Ruth Bader Ginsburg, care nu s-a retras atunci când Obama era președinte şi putea fi înlocuită cu un judecător liberal. Credea, ca mulți alții, că Trump nu are nicio șansă să câştige președinţia Americii. Bader Ginsburg era foarte bolnavă de mulţi ani, împlinise Avea cancere multiple de 85 de ani, iar după ce a decedat a fost înlocuită rapid cu o judecătoare de dreapta,  în ultimele zile ale președinției Trump. Acum vedem rezultatele. Cu șase judecători conservatori și doar trei liberali, deciziile Curții Supreme vor fi probabil cu preponderență de dreapta.Read more…

Locul potrivit? Momentul potrivit?

În locul inspirației ideale pentru un număr jubiliar ca acesta, m-a năpădit un val de nostalgie vecină cu melancolia: imagini din Cluj (unde m-am născut, la fel ca revista Baabel), amintiri legate de aceste imagini, urmate în mod automat de mustrări dureroase de conștiință, iminente acestui gen de situație. Cine știe cum ar fi explicat psihologul (pe care, bineînțeles nu l-am consultat) această stare sufletească, survenită de altfel tot mai frecvent, probabil din cauza vârstei. Nimeni nu-și uită orașul natal, așa cum nu-i pierde din memorie nici pe prietenii copilăriei, sau locurile în care și-a petrecut anii trăiți parcă într-o altă existență. Așa stând lucrurile, nu ar fi existat motive serioase de îngrijorare, dacă aș fi neglijat deosebita intensitate a sentimentelor și imaginilor care mi-au invadat sufletul în acele ore de după ivirea zorilor (ceea ce în aceste luni de vară scandinavă are loc imediat după căderea serii). Ar fi fost potrivit ca în acest număr mai special să scriu despre ultima mea călătorie de vacanță, culesul cireșelor, sau măcar spectacole deosebite, dar toate acestea și-au pierdut subit din importanță. Read more…

Aeroportul din Ierusalim

Pot să-mi închipui că un asemenea subiect va fi primit cu mirare.  Aeroport la Ierusalim??  Probabil că majoritatea cititorilor au vizitat Ierusalimul cel puțin o dată în viață, dar nu cred că printre ei se găsește vreunul / vreuna care a aterizat la Ierusalim.  Și totuși…Un aeroport primitiv, de fapt numai o pistă de aterizare / decolare s-a construit la Ierusalim în urmă cu peste un secol, în 1917.  Era în plin război, generalul Allenby tocmai cucerise Ierusalimul, eliberându-l de sub stăpânirea otomană.  Armata britanică și-a stabilit cazarma în sudul orașului și alături a construit pista, pe care doreau să o transforme cu timpul în aeroport.  Numai că proiectul a eșuat.  În 1922 s-a înființat în apropiere noul cartier Talpiot și locuitorii s-au plâns de zgomotul avioanelor. Până la urmă administrația britanică a cedat și a găsit un teren în afara limitelor (de atunci) ale orașului, lângă satul Kalandia, între Ierusalim și Ramallah. Construcția noului aeroport a început în 1924, acesta fiind primul aeroport din Palestina britanică. La început el a fost folosit numai în scopuri militare și pentru oaspeți de seamă – abia din 1936 a fost mărit și deschis pentru public. Tot de aici a plecat ultimul guvernator, Sir Alan Cunningham, odată cu retragerea forțelor britanice, în 1948. În timpul Războiului de Independență întreaga zonă a fost cucerită de Legiunea Arabă și alipită Iordaniei.  Așezarea evreiască Atarot, aflată în apropierea aeroportului, a fost abandonată.  Statul Israel a primit numai Ierusalimul de Vest, precum și un „coridor” care îl lega de restul țării.  Cele aproape două decenii de stăpânire iordaniană au fost de fapt perioada de glorie a aeroportului Kalandia, rebotezat în 1950 Aeroportul Ierusalim.Read more…

Evidenţe

Asasinarea fiicei lui Alexander Dughin, Daria, la rândul ei o filozoafă apropiată de ideologul șef al Kremlinului, respectiv atacarea unor obiective militare importante din Crimeea, propulsează invazia rusească a Ucrainei, de fapt războiul proxy americano-rus desfășurat pe teritoriul ucrainian, într-o nouă etapă, cea a terorismului politic și al acțiunilor subversive ale serviciilor speciale. Mai pe șleau spus, nu vor mai exista nici măcar reguli minimale de război, întărite de convențiile de la Geneva, se trece la lărgirea câmpului de operațiuni în adâncimea ambelor state. Este foarte probabil să urmeze atentate de proporții la Moscova, Kiev și alte mari centre urbane din Ucraina și Rusia. Din nefericire, marșul omenirii spre cataclism continuă în marș forțat. Recenta declarație a președintelui Zelenski, potrivit căreia nu vor fi negocieri de pace, până când ultimul militar rus nu va fi părăsit teritoriul ucrainean, Crimeea y compris, are evident un caracter hilar, care nu dă o șansă reală în viitorul mediu, nici măcar unui acord de încetare a focului. Comandantul suprem de la Kiev joacă în mod fanatic singurul rol pe care-l cunoaște sau care probabil i-a fost distribuit de la Washington.Read more…

Tișre, luna sărbătorilor de toamnă în Israel. Gânduri și amintiri

Luna Tișre cade între septembrie și octombrie, anul acesta ea coincide mai mult cu octombrie. În Israel ea este o lună foarte specială, din cauza vacanțelor interminabile. Elevii sunt mai mult acasă decât la școală. Mulți își iau concediu. Studenții sunt și ei în vacanță, fiindcă anul universitar începe abia în luna următoare. Nici tribunalele nu lucrează. Sărbătorile încep chiar cu prima zi a lunii: Roș Hașana (Anul Nou). Evreii întâmpină Anul Nou cu rugăciuni pentru iertarea păcatelor comise de-a lungul anului și o bună „înscriere în cartea vieții” pentru anul care vine. Roș Hașana este singura sărbătoare care în Israel ține două zile, iar în percepția populară este considerată ca „ziua înscrierii”. De aceea urarea tradițională (în afară de un an bun) este „la un an nou să fiți înscriși”. Nu numai oamenii religioși, ci și și mulți alții merg la sinagogă în aceste zile. În prima zi, după rugăciune sau după amiază se ține ritualul numit Tașlih (lepădare, aruncare). Toată lumea merge la o sursă de apă, care poate fi marea, sau un râu sau un lac, pe cât posibil cu pești. Dacă în apropiere nu există niciuna din aceste surse, poate fi folosit și un robinet din care curge apa. În mod simbolic, în cadrul unei rugăciuni speciale, păcatele sunt aruncate în apă. Ritualul se bazează pe un verset din profetul Micha.Read more…

Lupta lui Wilhelm Filderman pentru supravieţuirea evreimii române în timpul Holocaustului (I)

Amplificarea și extinderea măsurilor și a legislației antievreiești pentru eliminarea cvasitotală a evreilor din viața societății românești încep cu evenimentele din 5, 6 și 14 septembrie 1940, cu instaurarea Statului Național Legionar care se autodefinea naționalist-creștin și totalitar. Acest nou tip de totalitarism, de esență fascistă, atât prin politica antidemocratică generală, cât și prin cea antisemită pe care le promova, a fost instalat prin decrete regale de Carol al II-lea și apoi, după abdicarea lui, de regele Mihai I. A fost suspendată Constituția din februarie 1938, au fost limitate prerogativele regale pentru a-l investi cu puteri depline și nelimitate în conducerea statului pe generalul Ion Antonescu. În 14 septembrie 1940 a fost instituit, prin decret regal Statul Naţional Legionar, avându-l drept conducător pe Ion Antonescu. Politica sa antisemită purta amprenta concepţiilor sale de culpabilizare a poporului evreu. Nu a fost doar o problemă de conjunctură sau rezultatul unor constrângeri exercitate de Führer. Principala organizație evreiască care s-a impus ca cel mai avizat reprezentant al evreimii române în perioada Holocaustului a fost Federația Uniunii Comunităților Evreiești (FUCE), președinte fiind W.Filderman. În legătură cu reacția lui Filderman față de instaurarea Statului Național Legionar cităm din cartea lui de Memorii:Read more…

In memoriam (II)

Octombrie 1995. 50 de ani de căsnicie! Nunta de aur! Doream să le oferim un cadou deosebit, un voiaj în care să-i plimbăm prin țări necunoscute lor, dar oferta noastră a fost refuzată – erau foarte sedentari, se temeau de greutățile călătoriei. Planul a fost înlocuit cu o vacanță de o săptămână la Eilat, dar nici aceasta nu s-a materializat după așteptările noastre. Cu o zi înaintea plecării, primul ministru al Israelului a fost asasinat. Eram cu toții înmărmuriți. Am amânat călătoria pe a doua zi, dar la câteva ore după sosirea la Eilat ne-a întâmpinat o nouă surpriză: un atac de cord. A fost internat la terapia intensivă. Am stat alături de el, îngrijorați, fără să știm dacă va supraviețui. După o săptămână, un avion particular cu doi anesteziști l-a transportat la spitalul Meir din Kfar Saba, unde lucram eu, iar a doua zi a fost dus la spitalul Beilinson din Petach Tikva, pentru o operație urgentă de bypass coronarian. După eliberarea din spital, singurul gând care-l preocupa era dacă va mai putea lucra. După o scurtă perioadă de reabilitare a revenit la serviciu și a lucrat încă 12 ani, până la vârsta de 87 de ani. Au trecut încă zece ani. Înconjurați de frumoasa familie, patru nepoți și cinci strănepoți, Familia Friedmann urma să celebreze 60 de ani de căsnicie. Elisabeta nu a dorit niciodată să-și revadă meleagurile copilăriei și tinereții. Păstra cu sfințenie amintirile acelor ani, ochii i se umpleau cu lacrimi când ne povestea despre familia ei, despre tatăl ei, rabinul Silber, a cărui fotografie înrămată se afla în dormitorul lor. Uneori vorbea despre ororile trăite în lagăr. An de an, în ziua comemorării holocaustului stăteau în fața televizorului, copleșiți de amintirile dureroase pe care le-au păstrat până în ultima clipă a vieții.Read more…

Mama mea Ilona-Lili Rosenfeld în câteva documente şi fotografii

Mama mea, Ilona-Lili Rosenfeld, s-a născut în satul Aruncuta (în ungurește Aranykut) în județul Cluj. După o legendă ungurească, satul ei natal a fost numit Fântâna de Aur de către Attila, conducătorul Hunilor, pentru că el și soldații lui au găsit acolo un izvor de apă proaspătă și curată. Satul se află în apropierea comunei Suatu și a orășelului Mociu. Tatăl ei, Avrum-Iosef, împreună cu mama, Frida-Laura, au avut 14 copii, între ei și Ilona. Avrum-Iosef avea o gospodărie cu o vacă sau două și o căruță cu cai. În fiecare săptămână el vindea produse lactate la târgul din Mociu și din banii câștigați își întreținea familia. Prin anii 1930 a auzit că într-un sat vecin a fost pogrom contra evreilor, și-a luat toata familia și într-o noapte au dispărut din sat și s-au dus în cartierul Hídvég [Podeni], peste podul Mureșului, în Târgu Mureș. În acest oraș mare, Avrum-Iosef a lucrat ca măcelar de carne cașer pentru evreii din vecinătate. Fetele, în special cele trei surori, Szerén, Ilona-Lili și Feighi au devenit bune gospodine, au învățat să gătească, să coacă pâine, colaci și prăjituri. În primăvara anului 1944 toate trei au împărtăşit soarta evreimii din Târgu Mureş, fiind deportate la Auschwitz.Read more…

Tricoloruri

Sfârşit de noiembrie. Oraşul se pregăteşte intens pentru 1 Decembrie – sărbătoarea naţională. Tocmai acum trece pe strada mea un camion cu ascensor care fixează steagurile tricolore pe fiecare stâlp de iluminat. Fanioanele tricolore flutură pe toate mijloacele de transport în comun. De Ziua Naţională casele vor arbora drapelul tricolor şi lumea va purta purta cocarde şi steguleţe cu  trei culori: roşu-galben-albastru. « Trei culori cunosc pe lume, ce le ţin ca sfânt odor » – cântecul acesta mi l-a cântat tata în surdină, cu decenii în urmă, spunându-mi că l-a învăţat la şcoală, dar că apoi a fost interzis. Mai târziu, acelaşi cântec (dar cu versuri « adaptate » a devenit chiar imnul ţării. Anterior Bunica Erzsi îmi arătase, în taină, o cocardă tricoloră  roşu-alb-verde, pe care o păstra încuiată într-o casetă. M-a rugat să păstrez secretul, pentru că altfel “o vom păţi”, fiind interzisă deţinerea ei. Cele două tricoloruri mi-au însoţit copilăria. La grădiniţă, la serbarea de la grupa maghiară, am purtat costumul popular secuiesc cu tricolorul maghiar ţesut şi brodat, iar în clasele primare, costumul naţional românesc, având la brâu steagul tricolor românesc. Mi se părea firesc şi nu am dezvoltat vreun sentiment special pentru unul sau altul din ele, probabil pentru că am fost educată în spiritul internaţionalist împărtăşit de părinţii mei şi pentru că în acele timpuri încă nu se apăsase pe pedala naţionalismului. Read more…

Cum ne raportăm la viață și la moarte

La Târgul de carte Gaudeamus din acest an, Editura Hasefer, prezentă cu o bogată producție editorială, a lansat cartea Viața fără cei dragi. Mic Tratat de consolare, de Delphine Horvilleur. Ea este rabin al aripii liberale a iudaismului din Franța și se consideră ”rabin laic”, definiție dată la înmormântare, de sora unui membru al revistei Charlie Hebdo, asasinat de teroriști islamici. În concepția ei, cele două noțiuni nu sunt antagonice. La prima vedere, cartea care în franceză are un titlu mai dur, Vivre avec nos morts (Să trăim cu morții noștri), ne duce într-o lume tristă, fără întoarcere, plină de doliu și amărăciune. Dar după ce o citim, ne dăm seama că nu este adevărat. Deși subiectul este moartea, cartea este frumoasă și ne învață un lucru esențial: cum să facem față pierderii celor dragi. Delphine Horvilleur, prin funcția sa, consideră că aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească. Ea vorbește de strânsa legătură dintre viață și moarte pe care nu trebuie să le tratăm separat.  “Viața și moartea se țin de mână, este greșit să se vorbească despre două universuri fără legătură, așa cum se întâmplă adesea în gândirea occidentală”, a declarat ea la lansarea cărții. Horvilleur nu uită să sublinieze importanța vieții în doctrina iudaică și citează din Tora, din Deuteronom: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deut. 30: 19)Read more…

Evreii sub regimul condus de Ion Antonescu, în perioada fără legionari. Poziţia lui Wilhelm Filderman. (I)

24 ianuarie – 22 iunie 1941. Ziua de 24 Ianuarie, scrie Filderman, a pus capăt regimului legionar fără a diminua suferinţa populaţiei evreieşti. Următorul guvern nu a avut nici o iniţiativă pentru a repara răul. Dimpotrivă persecuţiile au continuat, iar nǎpasta antisemită a devenit încă şi mai mare, cu singura deosebire că legionarii au fost înlocuiţi de stat şi de aparatul său birocratic. Asupra acestei politici şi-a pus amprenta concepţia conducătorului statului despre evrei şi problema evreiască în România. “Guvernul mareşalului Antonescu a pus în aplicare sistematic o politică antisemită” conchide Dinu C. Giurescu în cartea sa despre România în cel de-al Doilea Război Mondial. Conducătorul şi-a expus concepţia despre evrei şi problema evreiască în România în directivele sale către autorităţile militare şi civile, în intervenţii în cadrul şedinţelor Consiliului de Miniştri, în interviuri acordate unor ziarişti şi scriitori. Textele respective reflectă importanţa acordată de către conducător problemei evreieşti şi aşa-zisei ei rezolvări în România. Documentele sunt edificatoare asupra faptului că nici pentru conducător şi nici pentru regimul său, problema evreiască nu era o problemă periferică, de natură conjuncturală, condiţionată doar de necesităţile strategico-militare ale războiului. Se considera chiar că eludarea problemei evreieşti ar fi însemnat trădarea românismului. În primul interviu acordat reprezentanților presei, imediat după preluarea puterii, conducătorul preciza: “Problema evreiască este o problemă vitală, ignorarea ei sau încercarea rezolvării ei prin soluţii aparente ar însemna trădarea românismului. Generalul Antonescu şi-a luat angajamentul să rezolve această problemă metodic şi progresiv”.Read more…

Despre integritatea unei case de licitaţii

Acest comentariu lărgit se referă la articolul apărut în revista Baabel din 5 ianuarie 2023, referitor la Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA. Efortul comun al întregului colectiv – prof. Zoltán Tibori Szabó, WJRO, Departamentul de Securitate Naţională al SUA, Comunitatea Evreilor Cluj, dar şi Revista Baabel – finalizat cu succes este meritoriu. Iar expresia kol hakavod/toată cinstea e destul de palidă, pentru a reda kavodul/cinstea ce li se cuvine! Pe site-ul casei de licitaţii citim următoarele: ”Kestenbaum & Company este o casă de licitaţii tip boutique cu sediul în New York, dedicată vânzării de cărți rare, manuscrise, scrisori cu autograf, artefacte rituale; nișele de interes fiind Hebraica şi Iudaica. Colecționari de top, dealeri specializați, curatori de muzee şi directori de achiziții din întreaga lume se bazează pe expertiza Kestenbaum şi îi apreciaza discreţia şi integritatea”…Read more…

Ben Ferencz, un copil evreu sărman din Maramureș, a primit cea mai înaltă distincție a Congresului Statelor Unite

Cred că foarte puțină lume a auzit de Ben, de fapt Benjamin B. Ferencz, după nume de proveniență est-central europeană. Așa și este, s-a născut în 1920 la Șomcuta Mare, Maramureș, fiul unei familii de evrei care a emigrat în Statele Unite când Ben avea 10 luni. A absolvit City College din New York și a obținut o bursă la Harvard, unde a terminat Facultatea de Drept. De menționat că City College a fost, nu știu dacă este și acum, un fel de ”universitate a săracilor”. Creat în 1847, a fost prima universitate fără taxe, destinată copiilor de emigranți și celor din familii fără venituri, admiși pe baza rezultatelor la învățătură. Aceasta nu însemna că nivelul predării ar fi fost inferior altor universități americane, ceea ce se vede și din performanțele absolvenților – 10 laureați ai premiului Nobel, un deținător al medaliei Fields (matematică), un câștigător al premiului Turing (computere), trei câștigători ai premiului Pulitzer și trei deținători de burse Rhodes. După absolvire, în 1944, Ben s-a înrolat în armata americană și-a încheiat cariera militară ca sergent. La scurt timp după aceea, deși nu avea experiență juridică, a fost invitat să facă parte ca procuror din echipa de juriști americani care a participat la Procesul de la Nürnberg, unde a primit gradul de colonel.Read more…

De la madlena lui Proust la puşca lui Cehov

– Ai auzit de madlena lui Proust? – Cum să nu! Te referi la prăjiturica magică a cărei aromă şi gust te transportă instantaneu în aleea nostalgică a amintirilor. – Dar de puşca lui Cehov ai auzit? – Hm! Cehov avea o puşcă? Şi ce e cu ea? – Nu mă miră nedumerirea ta! Puşca lui Cehov este o expresie mai puţin folosită în afara cercurilor literare. Dar și despre madlena lui Proust presupun că există anumite detalii nu prea cunoscute. Fie că am citit sau nu În căutarea timpului pierdut de Proust, ştim cu toţii că menţionarea unei madlene are o rezonanţă şi o semnificaţie care depăşesc cu mult pişcotul francez care constă dintr-un amestec de unt, ouă, zahăr, extras de vanilie, sare şi făină. Datorăm acest sens amplificat scriitorului Marcel Proust care îşi începe romanul din 1913 cu scena în care naratorul savurează “una din acele prăjituri mignone şi dolofane, numite mici madlene, care creează impresia că ar fi fost modelate în cochilia vălurită a unei scoici.”Read more…

Războiul fratricid

Războiul fratricid se referă la crima față de semenii tăi. Acțiunea nu se petrece în Antarctica… ci ea face parte din istoria antică a marelui regat evreiesc, care în 931 î.Hr. s-a dezmembrat în două state independente, Iudeea și Israel. Această istorie a fost caracterizată, printre altele, de lupte intestine în fiecare regat, lupte care includ chiar și înlăturarea fizică a unor personaje. Subiectul se concentrează asupra familiei regale, unde întâlnim personajul feminin Atalia, figura 1, versetul de referință fiind: Atalia, mama lui Ohozia [Ahazia], văzând că fiul său a murit, s-a sculat și a stârpit tot neamul regesc. (4 Regi 11:1). La momentul de referință, Regatul Unitar era deja dezmembrat în două regate vecine și independente – Iudeea la sud, cu capitala Ierusalim, și Israel la nord, cu capitala la Samaria. Fiecare avea conducere proprie.Read more…

Șampania – o licoare fermecătoare

În societatea modernă s-a format obiceiul de a sărbători evenimente speciale, ocazii festive, sau aniversări cu un pahar de șampanie – sau măcar de vin spumant. Deși poate am prefera un vin bun, șampania produce o atmosferă festivă specială, ceva care aparține organic unei sărbătoriri. Sarbatorirea cu un pahar de șampanie ne provoacă emoții: sunetul destupării sticlei (poc!), susurul șampaniei turnate în pahare, spuma, bulele de bioxid de carbon din șampanie și paharele speciale în care o bem. De fapt, șampania este un vin spumant care se prepară în regiunea Champagne din Franța.(1) Țările Uniunii Europene rezervă în mod legal și strict numele de șampanie spumantelor produse în zona Champagne.(2). Există și alte vinuri spumante de calitate cum ar fi Crémant (produs prin aceeași tehnologie ca șampania, dar în alte regiuni ale Franței). Crémant este un spumant fin, cu puțin conținut de bioxid de carbon. Care este deosebirea dintre șampanie și vinurile spumante și după ce criterii definim un vin, inclusiv pe cel spumant? Răspunsul la prima întrebare mi se pare mai simplu, dar cred că la a doua mi-ar fi greu să dau un răspuns exact chiar daca aș fi oenolog sau somelier.Read more…

Cât de banală e povestea asta?

Acum câteva zile s-a stins din viață Dana. Fetele ei au remarcat faptul că ea a știut când să se despartă de cei de aici și să nu le îngreuneze viața de mame tinere cu copii încă mici, întrucât Dana a decedat la câteva ore înainte de prima seară de Pesach deci ele, fetele, nu au trebuit să șadă șiva. Eu mi-am luat rămas bun de la ea două zile înainte. Înțelesesem din convorbirile cu fiicele ei că se apropie sfârșitul și nu voiam ca asta să se întâmple fără s-o mai văd o dată. Nu ne vedeam des, ba chiar ne vedeam foarte rar, dar vorbeam des la telefon. “Te-am sunat să-ți spun că mai trăiesc, obișnuia să deschidă discuția telefonică, cu acel har zglobiu și plăcut în voce, moștenită (din câte îmi amintesc) de la tatăl ei, pe care îl cunoscusem de mic copil și pe care ea îl pierduse când avea vreo șase ani.” A fost în 9 iunie 1951. Tovarășul Mirel Costea, alias Natan Zaider, a murit. Nu, nu a murit așa, simplu, ci s-a sinucis ….Read more…

Pesach la Câmpulung

De Pesach mi-am amintit de copilăria din Câmpulung Moldovenesc şi modul în care petreceam această sărbătoare în familie şi m-am gândit să împărtăşesc aceste amintiri cititorilor revistei Baabel. Familia noastră nu era foarte religioasă, dar mama totuși respecta toate datinile. De fapt pregătirea întregii case pentru sărbătoare începea cu mai multe zile înainte. Nu vreau să vorbesc de curățenia care se făcea în toată casa. Chiar și în dulapurile de haine se făcea curat și în toate sertarele, mai ales în cele din bucătărie, ca să nu rămână cumva o firimitură de pâine. În ziua dinaintea sărbătorii se mânca în veranda de la intrare. Bineînțeles că noi copiii evrei nu mergeam la școală, absențele fiind motivate. Aveam în casă un set complet de veselă pentru Pesach: farfurii, cești, pahare și oale, care în timpul anului erau depozitate într-un loc special și înainte de întrebuințare erau spălate. Noi, copiii, sora mea și cu mine, făceam baie, ne îmbrăcam de sărbătoare și îl așteptam cu masa pusă pe tata care venea de la sinagogă.Read more…