Dascăl la 75 de ani

Fotografia de mai sus am primit-o de la anesteziștii din secția de chirurgie ambulatorie de la spitalul Kaplan din Israel. Majoritatea lor mi-au fost rezidenți la Kaplan sau la spitalul Wolfson. Ralph Tyler (1902-1994), citat în fotografie, fost consilier al președintelui american Truman, scria: „Educația nu este numai o meserie. Este un serviciu uman care trebuie considerat o misiune”. În acest articol voi scrie despre cariera mea de dascăl amator în domeniul anesteziei și nu numai. Îmi cer scuze pentru atâtea fotografii cu numele meu („lauda de sine nu miroase a bine”), dar ele sunt numai pentru documentarea celor scrise. În plus, sunt mândru de ce am realizat în cei 57 de ani de când predau. Am luat exemplul prietenului meu și colegului nostru Gabriel ben Meron (Prof. Gabriel Gurman), dar el este inegalabil, colindă lumea cu prezentări științifice și astăzi, la 86 de ani! Gabi a fost primul care m-a corectat la o prelegere, acum zeci de ani, la Budapesta și de atunci  îi ascult sfaturile. Ca să devii dascăl trebuie să fii întâi elev și să înveți cum se apreciază un dascăl bun. Despre iubiții mei profesori de la liceul din Marghita am mai scris în revista Baabel, în ciclul de articole “La vita e bella – amintiri din copilărie şi adolescenţă.”Read more…

Clujul meu în pastel (II)

Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine. Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen. Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie. Acesta a fost prima lucrare din ciclul Clujul meu în pastel, care apare în foileton în paginile virtuale ale revistei Baabel. Urmează episodul al doilea.Read more…

NAZA în Gaza

Niciun film nu a stârnit vreodată atâtea emoții aici, în Israel, precum documentarul NAZA. Filmul se bazează pe mărturiile unor ofițeri de informații despre utilizarea sistemului de inteligență artificială Lavender care estimează numărul de victime colaterale în cazul lichidării teroriștilor Hamas. Filmul a fost aplaudat timp de 25 de minute (record mondial!) la Festivalul de la Veneția. Trebuie să recunosc că pe mine nu m-a impresionat nici durata și nici intensitatea aplauzelor. Și Ceaușescu a fost aplaudat minute în șir la ultima sa Plenară, cu o lună înainte de a fi executat. În filmul NAZA există însă o dihotomie între două narațiuni care se bat cap în cap și, din păcate, ambele sunt adevărate. Pe de o parte, documentarul – din care am văzut doar câteva secvențe-pirat – va fi exploatat din plin de antisemiți. Majoritatea celor care astăzi îl ridică în slăvi, în Europa, nu o fac din dragoste pentru Sion și nici din apreciere pentru autorii israelieni. Pentru mulți dintre cei care comentează (și care, bineînțeles, nu l-au văzut nici ei) este doar încă un pretext de a-și revărsa veninul asupra Israelului. Pe de altă parte, filmul deschide și un subiect despre care aici s-a vorbit foarte puțin. Niciun canal de televiziune din Israel (și aici includ și canalele de stânga pe care suporterii lui Netanyahu le numesc tendențios „Al Jazeera”) nu au arătat ce se întâmplă dincolo de gard, în Gaza.Read more…

Bernard Politzer. O tinerețe în România

Pe urmele lui Francis Dov Por (1927, Timișoara – 2014, Ierusalim), zoolog, hidrobiolog și biogeograf israelian, uimită de întorsăturile nefaste din biografia lui, am fost tentată să-i citesc amintirile publicate sub pseudonimul Bernard Politzer, numele strămoşilor lui. Este o lectură captivantă despre anii 1940-1960 în România, despre idealismele fatale care au frământat aceşti ani, despre entuziasme şi decepții, despre oameni si neoameni şi, în pagini de antologie de literatură memorialistică, despre infernul penitenciar în regimul comunist.Read more…

Întâlnire cu prima iubire a Mamei

De puţine ori am fost mai emoţionantă decât în toamna lui 1996, în Israel, când îl aşteptam – în locuinţa unor foarte buni prieteni din Ramat Gan – pe cel de care Mama fusese îndrăgostită la vârsta de 13 ani. Povestea lor de iubire am aflat-o din relatările Mamei şi mi se părea atât de nedrept modul în care se întrerupsese încât îmi propusesem să forţez un epilog, fie el şi după 51 de ani. Mama s-a măritat cu tata, din dragoste, la 15 (cincisprezece) ani şi jumătate, în vara anului 1946. Au trăit împreună 53 de ani şi în tot acest răstimp am simţit între ei vibraţia iubirii, i-am văzut respectându-se şi, mai ales, râzând cu poftă împreună. A fost o căsnicie durabilă pentru că s-au îndrăgostit de foarte tineri (tata avea 23 de ani şi mama 15), au înfruntat greutăţile vieţii şi s-au desfătat cu bucuriile ei, şi-au făcut un viitor şi au devenit oameni respectaţi, s-au modelat unul după altul, pentru a desăvârşi şi a păstra armonia dintre ei. Au existat desigur şi tensiuni şi frecuşuri, uneori se certau, dar niciodată nu se duceau la culcare fără să se fi împăcat.Read more…

Personaje principale în garderoba de la 9-la-5

În momentul în care începe un nou sezon – așa cum se întâmpla zilele astea – , disciplina şi perseverenta cu care am ținut „rezoluțiile” stilistice de la început de an devin mai dificil de strunit. Intervine soarele care ne momește la o pauza de prânz prelungita, pofta de shopping pentru culori vii şi imprimeuri primăvăratice, dorința de a ieși din pantaloni, cizme şi paltoane dar pe care le înlocuim cu… ce anume?Read more…