Adeseori negijența şi malpraxisul sunt greu de diferenţiat de greșelile umane, aproape de neevitat, ca de pildă coliziunea unei păsări cu un avion. Unele erori nu sunt cauzate de neglijență sau de lipsa de dedicație și profesionalism. Dacă însă vom aprofunda analiza acestor cazuri, care ni se par erori umane inevitabile, aproape întotdeauna vom găsi o problemă de sistem, cu deficiențe organizatorice. Un exemplu ar fi administrarea de sânge incompatibil unui pacient, o eroare care este de adeseori fatală. Eroarea s-a produs în ciuda faptului că numele pacientului și numărul său de identitate erau corecte și verificate, vis-à-vis de datele înscrise în fișa bolnavului și pe porția de sânge. Unele erori umane sunt comise din cauză că la locul de muncă (spital, policlinică, etc.) există condiții deosebit de neprielnice, cum ar fi numeroasele ore suplimentare, lipsa de personal medical, condiții fizice grele, etc. Alți factori contribuitori la greșeala umană sunt, așa cum voi arăta în continuare, oboseala, epuizarea sau stresul excesiv. Read more…
Într-o casă aflată într-o zonă rurală a statului Texas, o femeie ridică receptorul și sună la Poliție: “Sunt în casă cu doi copii. Cineva încearcă să forțeze ușa. Încarc arma… Bum, bum… Unul e mort, celălalt a fugit.“ (La casele izolate din zonele rurale, ușa de intrare sau geamurile nu oferă practic nicio protecție față de răufăcători.) Femeia nu a fost învinuită de omor. E drept că în diverse state americane există legi diferite privind riposta, legitima apărare. Eu sunt categoric în favoarea dreptului de a avea armă, drept înscris în Constituția americană. Indiscutabil acest drept aduce și aspectul negativ de folosire a armei cu intenții rele. Ideea de a interzice armele de foc e prea radicală pentru americani și evident inaplicabilă, căci ar însemna ca numai răii să aibă arme, ei fiind cei care au de obicei arme neînregistrate. Unele limitări se pot face, de exemplu să nu se vândă arme automate, să nu se dea arme decât după o verificare riguroasă a profilului cumpărătorului (psihologic instabil, trecut violent, etc.) .Read more…
Casa Universitarilor, gazdă a Orchestrei Filarmonice din Cluj, a fost legată de viața mea începând din copilărie, continuând cu anii de liceu, facultate, etc., până la emigrarea în Israel. NU voi uita niciodată concertele educative matinale de duminică, având la pupitru pe maeștrii Antonin Ciolan, Emil Simon, cu explicații prezentate de talentatul profesor Guttman, directorul Liceului de Muzică din Cluj. Am avut norocul, alături de mulți alți melomani, să-l ascult pe Sviatoslav Richter, Igor Oistrach, Leonid Kogan, Rudolf Kerer, Emil Gilels, Radu Lupu și alți ariști vestiți. Pe lângă mulți alți dirijori, precum Mircea Cristescu, Janos Ferencsik, etc., cea mai adâncă impresie mi-a lăsat-o Kiril Kondreașin, dirijorul Orchestrei Simfonice din Moscova, cu un concert Beethoven de neuitat. Îmi amintesc că s-a cântat Simfonia a VII-a, opera mea muzicală preferată, care mă emoționează și azi. Am fost martor la transformarea impresionantă a lui Erich Bergel în plină zi, dintr-un simplu flautist în cel care avea să devină unul din cei mai virtuoji dirijori ai filarmonicii clujene. (Erich Bergel a terminat Consevatorul de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, studiind nu numai flautul și orga, ci și dirijatul. Din diverse motive nu a fost promovat la pupitrul de orchestră, rămânând flautist. Evenimentul descris, în care Bergel apare pe neașteptate în rolul de dirijor, a fost absolut întâmplător. Maestrul care trebuia să dirijeze s-a îmbolnăvit și ca să nu se anuleze concertul, cineva din conducerea instituției și-a amintit de Erich Bergel…) Read more…
Pentru mine, plecarea unui prieten vechi este o traumă greu de suportat. Nu ștergi numai o adresă, un număr de telefon din agendă, ci de cele mai multe ori – dacă memoria nu te înşeală – treci în revistă amintirile comune. Nu doresc ca acest articol să întristeze pe cineva. Poate că ar fi mai bine să spun că eu am avut norocul să am prieteni de valoare, pe care nu știu dacă i-au cunoscut și alții. De aceea, pentru neuitare, vreau să vorbesc despre ei. Decesul relativ recent al prietenei mele Memi Celaru, pe care nu cred că a cunoscut-o multă lume, un om discret, foarte valoros, medic, conferențiar universitar la catedra de fiziologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti, în timpul regretatului profesor Benetato, mi-a fost prietenă de o viață. Dar acum nu despre ea vreau să vorbesc aici – deşi ar fi meritat-o – ci despre soțul ei, Anton Celaru. Cine mai știe azi ceva despre Anton Celaru ?! Nu vreau să judec pe nimeni, dar ne-a părăsit în 2010 ( nu era tânăr, avea 91 de ani ) și de atunci nu s-a mai vorbit de el deși ar fi meritat din plin să fie evocat. Tocmai de aceea am să scriu acum despre el. Dat fiind că foarte recent s-au decernat premiile Nobel, mi-am amintit că Anton Celaru a tălmăcit în română o mare parte din scrierile lui Isaac Bashevis Singer, singurul scriitor de limbă idiş care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură.Read more…
Anul trecut în septembrie am fost din nou în Israel. A fost vizită deosebită, legată de nunta unei nepoate. Pentru prima oară în vizitele mele în Israel urma să stau mai multe zile în Tel Aviv. Până acum Tel Avivul fusese pentru mine doar un obiectiv turistic printre atâtea altele, pe care îl vizitam pentru câteva ore și apoi mă întorceam la Beer Șeva, într-o suburbie frumoasă și liniștită. Eram curios să cunosc mai bine Tel Avivul, oraș de pionierat, cel mai mare oraș din Israel. Voiam să văd și să încerc să înțeleg acest oraș mediteranean, care până nu demult era capitala politică a statului Israel și este în continuare capitala financiară, comercială și centrul fermentului politic. Voiam să încerc să înțeleg mai bine cum bate inima acestui oraș, cum se formează și cum se exprimă gândurile lui, cum trăiesc oamenii și cum s-a dezvoltat această urbe. A doua zi după sosire mi-am pus rucsacul cu cele necesare pentru fotografiat și am pornit pe jos prin Tel-Aviv. Aici se află o mulțime de magazine, unele aparținând unor rețele internaționale, altele unor firme locale. Venind din Mecca mallurilor, a marketingului agresiv și a unui consumerism omnipezent, am zâmbit, pe jumătate trist, pe jumătate cinic. Nu am vizitat acest centru comercial, mai ales că la fiecare intrare stătea un paznic cu detectoare de metal și controlul era obligatoriu. Am cotit și în fața mea a apărut o clădire care avea pe două fațade câte un afiș enorm, reprezentând trei cunoscute personalități politiceRead more…
Tatăl meu nu mi-a lăsat moștenire nimic decât simțul umorului. Şi pentru asta sunt recunoscător. A fost luat de lângă mine când aveam aproape șapte ani, în Duminica Pogromului din 41 şi nu l-am mai văzut. Înainte de război am crescut la Răducăneni, de unde s-au tras ai mei şi unde au trăit de câteva generații în relativă liniște până ne-au alungat în preajma războiului. Raducăneniul, aşa cum mi-l amintesc eu, era un orășel liniștit, așezat în nordul Moldovei, la 40 de kilometri depărtare de Iași. Era populat de vreo 300 de familii de evrei care se îndeletniceau cu tot felul de meșteșuguri şi negoț, cu care împlineau nevoile țăranilor din satele înconjurătoare. Erau croitori, cizmari, dogari. Mai era şi un fierar care făurea potcoave cu care potcovea caii şi repara căruțele care se stricau adesea pe drumurile desfundate şi pline de noroi. La Răducăneni se înfiripase o tradiție ca de sărbătoarea de Purim fiecare familie să aibă la masă un curcan. Cu mult înainte de sărbătoarea de Purim – aşa povestește mama – tatăl meu a făcut rost de o frumusețe de curcan…Read more…
Personajele acestei povestiri sunt pur imaginare, la fel ca și acțiunea și locul unde ea se petrece. In regione caecorum rex est luscus (În țara orbilor, chiorul este împărat.) Acest proverb apare pentru prima dată în colecția Adagia, publicată de Desiderius Erasmus în 1500. A fost odată ca niciodată o țară mare și îndepărtată pe nume Iluzitania. Țara era prosperă grație unui popor harnic și a modernizării accelerate. Majoritatea populației adulte avea studii superioare, mai ales în domeniul ciberneticii și a științelor exacte. Și medicina era foarte avansată. Toate operațiile se făceau cu roboți independenți. alariile erau egale – fiecare cetățean primea lunar 5,000 iluzolari. Iluzitanii erau longevivi – majoritatea ajungeau la 100-120 de ani.Sistemul politic era o monarhie constituțională. Spre deosebire de alte monarhii istorice sau contemporane, regele era ales în mod democratic odată la patru ani. În ultimii 12 ani țara era condusă de regele Iluzorus al V-lea. La început regele a fost foarte iubit, dar în ultimii ani a luat unele măsuri care au provocat nemulțumiri…Read more…
Aveam impresia că „Epoca de Aur” avea să ţină o veşnicie. Cultul deşănţat al personalităţii ceauşeştilor şi minciunile gogonate privitoare la realizările regimului mă îngreţoşau. Nu dădeam drumul la televizor, iar la radio ascultam doar „Cotele apelor Dunării”, care erau singurele informaţii reale. (Parcurgeam cu ochii minţii graniţele scăldate de Dunăre şi auzeam aceleşi informaţii repetate în limba franceză). Învăţaserăm să citim printre rânduri şi să înţelegem din aluzii, să ascultăm şi să spunem (cu bravură) bancuri despre Ceauşescu şi regim, dar curajul nostru, al majorităţii covârşitoare a populaţiei, se rezuma la atât. Doina Cornea trăia la Cluj, ştiam unde locuieşte şi că locuinţa ei era supravegheată zi şi noapte, dar parcă era într-o altă lume… Câţiva clujeni se împotriviseră politicii de oprimare a culturii maghiare. Dar nici eu şi nici alţii din anturajul meu nu au avut curajul de a se alătura acestor mişcări…Schimbările din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, ne încurajau să sperăm că ceva se va schimba şi în România. În naivitatea mea, credeam că lucrurile se vor petrece chiar la Congresul XIV, în noiembrie 1989. Dar nu s-a întâmplat absolut nimic! Read more…
De curând m-am întors din România, de la un curs de specialitate, participarea mea devenind de câțiva ani buni o tradiție și o superbă ocazie de a mă întâlni cu colegi de breaslă, care de-a lungul timpului mi-au devenit adevărați prieteni.Într-una din dimineți, la micul dejun, un cunoscut medic transilvănean a deschis discuția despre prăpastia intelectuală care s-a creat în ultimii ani între generația noastră și cea a tinerilor de azi: Zilele trecute, mi-a spus el, am fost nevoit să iau autobuzul spre spital. Mai bine de un sfert de oră am călătorit în picioare, schimbând locul din când în când, după cum se foiau călătorii care ca și mine nu găsiseră loc pe banchete. Trecând dintr-o parte în alta a autobuzului, am putut observa cu ce se ocupau cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a evita călătoria în picioare. Marea majoritate erau relativ tineri, sub 40 ani, femei și bărbați, probabil în drum spre locurile lor de muncă. Toți, dar absolut toți, aveau ambele mâini ocupate cu un telefon mobil. De felul meu nu sunt un om curios, dar de data acesta mi-am dorit să aflu ce oferă micul ecran posesorului său. În naivitatea mea, speram/credeam că unii citesc un text pe Kindle sau un articol dintr-un ziar. Ei bine, nu! Toți, absolut toți, erau ocupați în două direcții: să trimită mesaje pe Whatsapp sau să privească poze de tot felul. Pe bancheta din spate ședea o doamnă în jurul vârstei de 40-45 ani și ce crezi că făcea? Incredibil: citea o carte!!!Read more…
Prima dată când mi s-a adus la cunoștință că sunt evreu avem patru ani, abia am fost lăsat să mă joc neânsoțit în curtea imobilului în care locuiam. Cel care mi-a comunicat apartanența mea națională, a fost un băiat de șapte ani, copil de scriitor comunist, fost ilegalist (sic!). – Tu ești zsidó (evreu), mi-a spus Karcsi. Eu nu sunt zsidó, am răspuns. Eu sunt comunist! Și nu știu ce înseamnă zsidó. Mama și tata sunt amândoi comuniști și eu sunt de asemenea comunist, nu zsidó. Le-am povestit părinților mei episodul și i-am întrebat de ce mi-a spus Karcsi că sunt zsidó. – Ești încă prea mic ca să înțelegi, mi-a spus tata, îți vom explica când vei fi mai mare. La nouă ani eram încă tot comunist, proaspăt primit în rândul pionierilor, mândru de cravata mea roșie, când am fost luat la rost de unul din colegii mei pentru faptul că, după spusele lui, “noi” l-am omorât pe Cristos…Read more…
În noaptea de 30 ianuarie a.c., după o așteptare de trei ani și jumătate care a pus la încercare răbdarea britanicilor și a Uniunii Europene, divorțul s-a pronunțat. Mariajul de 47 de ani a luat sfârșit. Dar ca la orice proces de divorț, urmează cel mai dificil capitol al despărțirii – împărțirea bunurilor, ce primește fiecare, ce pierde și ce câștigă. Și cu toate că în cei trei ani și jumătate părțile s-au confruntat, au negociat, au făcut și compromisuri, cele 11 luni cât a primit de-acum înainte Marea Britanie pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană se vor dovedi cele mai dificile, cu toate că atât Londra cât și Bruxelles vorbeau de o despărțire amiabilă. Nu este cazul și nici nu poate fi. Așa cum afirma un comentator, există incertitudini și atunci când o țară aderă la Uniuea Europeană, dar cel puțin se cunosc regulile care se vor aplica și vor trebui respectate. Ieșirea este însă un adevărat black box, sau un salt în necunoscut. Atât Marea Britanie cât și UE vor să obțină cele mai bune condiții, cu cele mai puține concesii.Read more…
În anii optzeci, vecinul nostru bun, (carea avea pereți comuni cu apartamentul nostru), avea două televizoare, unul în salon, celălat în bucătărie. Nu-l interesau emisiunile de TVR din anii aceia, cu excepția știrilor de la ora 19.00. De fiecare dată când eram la ei, la această oră ne ruga să facem liniște. ” Sst, acum se va anunța că Ceaușescu nu mai e!”În toamna anului 1989, mai precis în luna noiembrie s-a dărâmat zidul de la Berlin; prim secretarul partidului comunist și dictatorul Bulgariei, Todor Jivkov, a fost destituit din funcție; în Ungaria și Cehoslovacia guvernul dialoga cu partidele de opoziție. Numai în România nu se schimba nimic. Și totuși… În dimineața zilei de 16 decembrie, la emisiunile de știri ale stațiilor de radio din Israel s-a anunțat: „La Timișoara, în România, au avut loc demonstrații antiguvernamentale. Organele de securitate au intervenit brutal. Sunt și victime.” M-am bucurat din adâncul sufletului și am strigat din toate puterile: “În sfârșit a început revolta și în România!!!” Read more…
Când am văzut un fragment dintr-un film documentar înregistrat într-o tabără de refugiaţi cu o fetiţă îmbrăcată foarte modest, zâmbind cu gura până la urechi de mândrie că a reuşit să facă o perdea pentru o căsuţă de păpuşi încropită dintr-o cutie de carton, am simţit pe cap mângâierea bunicului meu, care se străduia de ore întregi să cioplească un bol pentru bunica. Bolul de lemn de esenţă tare era şlefuit în interior până la netezime perfectă, iar pe exteriorul conceput şi realizat cu mare migală am revăzut pisicile bunicii care se hârjoneau deşirând un ghem de lână, ghivecele de flori de pe pervaz şi chiar ochelarii ei mereu uitaţi te miri pe unde. Eu l-am întrebat dacă bunica nu s-ar fi bucurat cu un bol mai simplu, deoarece din mişcările lui încete şi greoaie mi-am dat seama că îl chinuiau din nou durerile degetelor diforme de artroză. Chiar dacă bunica îi ceruse doar un bol și nu se aştepta la nimic spectaculos, el simțea nevoia să creeze ceva frumos. Iar când l-am întrebat de ce, mi-a spus: „deoarece frumosul ne face oameni. În sufletele oamenilor se ascunde câte o scânteie din esenţa lui Dumnezeu şi această scânteie din Creator simte nevoia să creeze”.Read more…
Am abordat această spinoasă temă mărturisind că prin școlarizare nu am învățat prea mult despre Coronavirus. Nici la clasa de electrotehnică a Școlii Medii Tehnice din Ploiești, nici la Facultatea de Utilaj Petrolifer din IPGG București sau prin studiile de doctorat în Institutul de Petrol Ploiești…Nu m-au ajutat nici călătoriile profesionale în Europa și USA sau voluminoasa bibliotecă medicală a soției…În consecință pentru elaborarea prezentului articol am folosit texte din internet, modificate pe cât posibil pentru a nu fi acuzat de plagiat… Pandemiile apărute la nivel global au fost întotdeauna însoțite de zvonuri și teorii ale conspirației – cu urmări fatale! De fiecare dată (și astăzi se întâmplă la fel), în centrul atenției s-au aflat originea și răspândirea bolilor.Read more…
Pe clanța ușii de la intrare în parcarea operei Scala am întâlnit-o pe Viorica Coroană, o coronavirusă care stătea la pândă să-l înhațe pe următorul meloman. Eu purtam mănuși de cauciuc, fiind deja prevenit de mass-media. Am observat cum domnișoara mi-a sărit pe degetul mare al mâinii drepte. S-a uitat întâi nemulțumită la stratul impenetrabil care îmi apăra degetul, apoi mi-a aruncat o privire nemulțumită: – Ei, ce faci, nu-ți atingi nasul, fricosule? – Nu mă lua așa, i-am răspuns ușor amuzat. Știu eu ce ai de gând! Ține-ți firea și nu te enerva, chiar dacă eu nu mă las infectat. – Atunci măcar pune-mă înapoi pe clanță, mi-a spus ea cu reproș. Vezi doar că nu mă pot mișca singură decât odată cu saliva împroșcată de un strănut puternic. – De acord, dar cu o condiție: să-mi dai un interviu la o cafea. – Bine, dar numai zece minute, altfel mă prăpădesc în mediul ăsta ostil. Să începem! Read more…
La începutul crizei actuale, când încă media și politicienii dădeau o imagine destul de lejeră a bolii (o răceală ușoară care trece după trei zile şi majoritatea bolnavilor nici nu o simt) îmi doream să fiu contaminat, pentru că după cele trei zile de răceală ușoară puteam sa merg unde voiam, fără frică și fără protectie. Super! Cu timpul însă imaginea s-a schimbat și împreună cu ea și mesajul. Se vorbea de o boală grea, care atacă plămânii și de multe ori și ucide bolnavii. Mulți bolnavi suferă câteva săptămâni. A început să-mi fie frică și mie. Nu se mai punea problema de a ieși din casă.Read more…
Antisemitismul există de când creștinismul s-a despărțit de iudaism și poate chiar dinainte. După Holocaust părea că antisemitismul este pe cale de dispariție, dar ceva înrădăcinat de milenii nu poate să dispară în câțiva ani. Din contra, întemeierea legitimă a statului Israel a creat un nou tip de antisemitism mascat sub sloganul “opresiunii poporului palestinian”. Bineînțeles că “noii” antisemiți nu iau în considerare faptul că și evreii au dreptul la țara lor, că sute de mii de evrei au fost expulzați din țările arabe după întemeierea statului Israel, legitimat de către Națiunile Unite și că în prezent, Israelul nu are un partener serios cu care să negocieze. Din păcate, antisemitismul este alimentat și de către unii evrei, care pune o amprentă rușinoasă (Bernard Madoff) sau discutabilă (George Soros) asupra întregului popor evreu. Oare Soros poate fi considerat un auto-antisemit prin faptul că subminează statul Israel? Acest lucru este discutabil, fiindcă Soros nu-și neagă originea evreiască și faptul că este supraviețuitor al Holocaustului. Dar cu certitudine, prin atitudinea lui, Soros produce pagube poporului evreu. Atitudini asemănătoare dar și mai grave au avut Bruno Kreisky, Richard Arens și Moshe Menuhin.Read more…
Această povestire încearcă să evidențieze veșnicul conflict și dialog logic sau ilogic și adesea discordant între suflet, cel care decide, și trupul care îi acceptă decizia sau se opune în mod instinctiv și fizic deciziei. De obicei, în copilărie și în tinerețe ne împrietenim foarte repede cu oamenii, dar cu anii ne împrietenim tot mai greu. Devenim mai suspicioși, mai pretențioși și mai arțăgoși. Și această schimbare de caracter creează un conflict între sufletul și trupul nostru. – Din cauza ta nu mai am prieteni – îi reprosează sufletul trupului. – Dar de ce? – întrebă trupul. – Fiindcă te-ai făcut leneș și nu mai mergi la restaurante, nici la petreceri și nici la oameni acasă, așa că nu mi-a mai rămas nici un prieten. Astfel, cu timpul, şi vechea prietenie între trupul și sufletul nostru devine instabilă.Read more…
Cine este Martha Izsak? Cititorii o cunosc drept poetă și publicistă. Este autoarea unui număr impresionant de volume de poezii în limba română, unele traduse în limbile maghiară, franceză, germană, engleză, albaneză, aromână, italiană, ebraică. Poetă cunoscută, prezentă în antologii internaționale de poezie și laureată a mai multor premii românești și internaționale. Ea scrie și în limba franceză, este o iubitoare a culturii franceze, activă în cadrul francofoniei din România, cunoscută ca poetă și în Franța și traduce poezie românească în limba franceză și poezie franceză în limba română. Martha Izsak are un palmares literar bogat. În afară de poezie, ea scrie articole de publicistică și eseistică. Este și curajoasă, nu face concesii. În perioada regimului comunist, a fost sub vizorul Securității: atitudinea ei de opoziție față de dictatură a făcut-o să sufere, dar ea a acceptat acest lucru cu demnitate. Acum 13 ani a publicat porțiuni din dosarul ei de la Securitate sub forma volumului ”Obiectiv: Zita”, apărut ulterior și în limba germană. Poetă și publicistă evreică din România contemporană, cu o orientare iudaică profundă, care se resimte în scrierile ei.Read more…
Duminică 17 mai s-a pus punct unui capitol dificil și complicat al vieții politice israeliene și, după mai bine de un an și trei cicluri electorale, Israelul are un nou guvern. Este adevărat, nașterea s-a făcut cu forcepsul și urmează să vedem dacă metoda a lăsat sau nu urme în viața nou-născutului. Noul guvern a fost votat cu o majoritate confortabilă, nu numai datorită alăturării de Likud a fostei formațiuni de opoziție a Alb-Albaștrilor, condusă de gen. Benny Ganz, ci și trecerii de partea câștigătorilor a unor deputați din partidele mai mici cărora Netanyahu le-a promis portofolii sau alte funcții importante, poate cel mai surprinzător fiind opțiunea în acest sens a Partidului Muncii, cu o tradiție istorică de stânga pe scena politică israeliană. Potrivit analiștilor, este un guvern nemaivăzut în Israel, cu 36 de ministere (Ben Gurion a condus țara cu 12 miniștri) și 16 posturi de miniștri adjuncți, iar dacă socotim și secretarii de stat, aproximativ jumătate din deputați se află în guvern. Netanyahu a avut multă bătaie de cap să satisfacă susținătorii proprii, atât din Likud cât și din partidele aliateRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
