Cât să scriu? Cât să şterg?

Încep acest articol cu evocarea prietenei mele, de binecuvântată amintire, scriitoarea Júlia Szilágyi. Adesea, când o vizitam, o găseam în ambianţa camerei ei ticsite de cărţi, şezând confortabil pe patul ei mare, înconjurată de cărţile şi revistele pe jumătate deschise, cu pisoiul cuibărit la picioare şi scriind. Chiar dacă avea computer şi laptop, scria de mână, pe jumătăţi de coală, motivând că gândeşte mai bine cu creionul în mână! Şi, într-adevăr, parcă mai mult gândea decât scria. Totuşi textele, relativ scurte, aşternute pe aceste foi nu erau nicidecum varianta finală. Când o îndemnam să le dea la bătut pe calculator şi să publice volumul mult aşteptat (nu numai de mine, ci şi de mulţi alţi cititori) îmi răspundea că sunt doar ciorne. “Mai am lucruri de şters.” “De şters, nu de adăugat?!” – o întrebam intrigată. “- Da, e foarte important să ştergi tot ceea ce e în plus, ca să iasă la iveală ceea ce ai de spus. “. Adevărul este că proza Júliei Szilágyi – o delectare pentru cititor – este foarte densă, decantată la maximum,  într-o formă literară aproape desăvârşită, având un ritm interior care potenţează frumuseţea textului şi scoate în evidenţă reflecţiile celei care se definea, în primul rând, drept eseistă. Înclin să cred că stilul ei concis, cumpănirea îndelungată pentru alegerea cuvântului potrivit au rezultat şi în urma experienţei îndelungate în presa scrisă unde lungimea textului era limitată. Se spune că hârtia suportă orice, dar nu… oricât, pentru că numărul de pagini e limitat.Read more…

Din recentele isprăvi ale unui aventurier amator

Cu Trump am vorbit deja. Nu mi-a fost ușor, dar am reușit. Am încercat să-l găsesc și pe Netanyahu, dar după primele 34 încercări am renunțat, se pare că nu are timp de mine. După ce i-am dat americanului datele zborului, el mi-a dat de înțeles că am șanse mari să mă pot întoarce acasă. Mi-a spus-o cam în doi peri, dar tonul era optimist. I-am mulțumit mult, l-am asigurat că poporul israelian îl aprobă și îl admiră și imediat am dat telefon la Sibiu, anunțând că vin la congres. Organizatorii mi-au promis că o mașină mă va aștepta la aeroportul din Otopeni și chiar mi-au dat numele șoferului și numărul lui de telefon. – Tu chiar îl crezi pe Trump? – m-au întrebat câțiva prieteni. – Nu sunt psiholog, dar cred că mă pricep să deslușesc în glasul omului o încercare de a mă trage pe sfoară… – Ai fost și ai rămas un optimist naiv, a concluzionat ultimul dintre prietenii care m-au sfătuit să nu plec din țară atunci când situația e mai mult decât fluidă. Un alt prieten mi-a atras atenția că la nevoie mă pot întoarce și prin Iordania, ca și cum atunci când începe ceva, Iordania rămâne la o parte. Pe scurt, cu spiritul meu de aventurier amator, am decis să particip la congresul de la Sibiu.Read more…

Ouă vopsite

Copil fiind și locuind într-o țară ortodoxă, nu se putea să nu fiu influențat și eu. Ei și, uite așa, aflându-mă în vacanță la bunici, într-un frumos oraș dunărean, am văzut că majoritatea vecinilor vopsesc ouă. Desigur, bunicii primeau și ei ouă de la vecinii cărora le dăruiseră prăjituri de Purim. Dar Machie și cu mine, buni amici, consideram că nu-i frumos să nu avem și noi propriile noastre ouă roșii.  Așadar Machie, tătar, și cu mine, evreu, am luat o „hotărâre istorică”: vom vopsi și noi ouă! Într-o zi când părinții săi erau la lucru și el rămăsese singur acasă, am cumpărat împreună douăzeci de ouă de la Alimentara din colț – pe vremea aceea în România se găseau de toate fără coadă sau cartele,  acestea ar fi fost de neconceput. Ne-am apucat de treabă acasă la Machie, am fiert ouăle și apoi le-am vopsit. Cum? Cu pulverizatorul și cu vopsea pe care am găsit-o la el în cămară.Read more…

Este șantajul iranian Hormuz rezolvabil?

Și UE și SUA trebuie să fie îngrijorați de intențiile regimului terorist Iranian ale cărui rachete balistice ajung la 4.000 km, când Israel se află doar la 2.000 km de Iran. Oare de ce au ei nevoie de rachete cu o rază de acțiune atât de mare? Las cititorilor să-și imagineze intențiile Iranului cu aceste rachete… În orice caz, membrii acestui guvern extremist nu sunt proști. Oare SUA nu a prevăzut șantajul Hormuz? Chiar dacă ar fi prevăzut acest lucru, eu cred că nu prea aveau cum să-l prevină, fiindcă iranienii, staționați pe uscat, atacă cu rachete vasele comerciale care vor să treacă strâmtoarea. Prin închiderea strâmtorii, iranienii au declanșat o adevărată criză economică mondială. Dar, în naivitatea ei, lumea liberă nu învinuiește Iranul pentru această criză, ci Statele Unite și Israelul. O altă greșeală a fost că serviciile secrete ale celor două state nu au pregătit din timp o opoziție puternică și înarmată împotriva regimului. Read more…

Visul lui Werner

După ce m-am stabilit  în Canada în 1980, am început să mă interesez și să mă informez în mod serios despre posibilitățile de a integra în viața mea activități de divertisment și sport într-un cadru sănătos și natural. Am fost uluit de cât de vaste și diverse erau. Mi-a luat vreo șapte ani să descopăr combinația câștigătoare care ar fi satisfăcut pasiunea mea de a vâsli într-unul dintre locurile cele mai pitorești din Canada, în Georgian Bay, partea cea mai pitorească a lacului Huron. Acolo funcționează un centru de excursii cu caiacul. În august 1988 mi-am programat o excursie ghidată de două zile cu înnoptare. Am ajuns într-o vreme caniculară. L-am cunoscut pe ghid, un tânăr atletic și prietenos, care s-a interesat de gradul meu de expertiză și autonomie pentru acest tip de aventuri. I-am răspuns cu mândrie că mă consider un expert. M-a atenționat că vom parcurge cu caiacul circa 80 de kilometri. Am dat aprobator din cap și am ridicat mâna dreaptă, cu degetul arătător în sus, în stil american de aprobare. M-a mai întrebat dacă știu să mă cațăr înapoi în caiac, dacă mă răstorn de la valuri sau de la vânt. Am spus că da, deși nu m-am mai răsturnat de 20 de ani. Eram un grup de opt caiaciști, inclusiv ghidul. Deși eram in față, am observat că o barcă galbenă din grup se apropie din ce în ce mai mult de barca mea și a și ajuns lângă mine, foarte aproape. Distanța era perfectă pentru conversația care s-a dovedit a fi şi intenția vâslașului. “Hello”, mi-a zis și eu i-am răspuns cu același salut. Omul și-a ajustat ritmul ca să mergem cu aceeași viteză. – Mă cheamă Werner, a zis omul. Read more…

Ce cauţi tu în viaţa mea?!

Prietenul meu fugi pe urmele soţiei de-abia plecate, închise uşile care despărţeau sufrageria în care eram aşezaţi pe fotolii confortabile de holişorul de la intrare şi mi se adresă, aproape în şoaptă:

-Eu cred că sunt evreu……Şi din acest moment suntem doi care ştim asta, doar doi în toată lumea, tu şi cu mine!!!

Întunericul cucerise deja încăperea, şi ar fi fost nevoie de a aprinde o lumină, altminteri discuţia ar fi continuat fără măcar să ne vedem mutrele, dar se pare că aceasta era dorinţa de moment a prietenului meu.Read more…

Kertész Imre și Nemes Jeles László – maghiari sau evrei?

Cred că primul nume este de ani de zile bine cunoscut cititorilor din numeroase țări. Este scriitorul evreu-maghiar care a primit, în 2002, premiul Nobel pentru literatură; singurul scriitor maghiar care a fost distins vreodată cu acest premiu.Nemes Jeles László este regizor de film, de asemenea evreu maghiar. Pe el încă nu-l cunoaște lumea în așa măsură dar de-acum, după ce, în 2015, la Cannes, filmul lui, ”Fiul lui Saul”, a primit Le Grand Prix (Marele premiu) al doilea după Palme d’or, iar în SUA Globul de aur pentru cel mai bun film străin, De ce i-am apropiat pe cei doi?Read more…