Răscoala din 1907, în amintirile mamei

Întâmplarea face că sora mea din Iași și cu mine avem în original amintirile scrise de mama noastră care avea 7 ani, în momentul răscoalei și trăia la Botoșani, acolo unde a și început răscoala. Mama a scris aceste memorii în ultimele luni ale vieții, internată fiind în spital, în anul 1970. Voi folosi chiar cele scrise de ea pentru că alți martori direcți nu cred că există. Aceste amintiri scrise după foarte mulți ani, prezintă evenimentele așa cum i-au rămas în amintire, fără vreo tentă politică, fiind într-adevăr autentice. Mie mi se par și azi interesante atât din punct de vedere istoric, cât și al limbii române folosite de mama care urmase numai patru clase primare și provenea dintr-o familie de evrei din Botoșani unde se vorbea mai ales limba idiș. Read more…

Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament). Legea intitulată Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman.Read more…

Martha Waldmann

Lothar Hermann, evreu german, a fost deținut în lagărul Dachau în perioada 1935-1936. Bătăile repetate primite acolo i-au cauzat pierderea vederii la un ochi; câțiva ani mai târziu și-a pierdut vederea și la celălalt. A plecat din Germania în Olanda, unde s-a căsătorit cu Martha Waldmann – nemțoaică. Împreună au emigrat în America de Sud, stabilindu-se la Buenos Aires. Pe fiica lor, Sylvia, născută în 1941, au crescut-o ca nemțoaică. Integrarea în societatea argentiniană a fost ușurată de prezența a numeroși germani, la care s-au adăugat apoi refugiați evrei din Germania și mai târziu, după război, numeroși naziști vinovați de crime de război. Unul din aceștia era Adolf Eichmann, care acum se numea Ricardo Klement și era căsătorit cu Vera, cu care avea trei băieți, născuți în Germania și care continuau să poarte numele de familie Eichmann. În urma unei vizite a celui mai mare dintre băieți, care s-a împrietenit cu Sylvia, Lothar a ajuns la concluzia că tatăl lui nu este altul decât Adolf Eichmann.Read more…

Ugarit, un oraș uitat timp de trei mii de ani

În aprilie 1929, în nordul Siriei, la 11 km nord de Latakia, un țăran din satul Ras Șamra ara pământul. Deodată a simțit că plugul său s-a lovit de ceva. Era o stâncă pe care se vedeau niște desene. A avut buna inspirație să anunțe autoritățile. Foarte repede s-a dovedit că „stânca” făcea parte dintr-un mormânt vechi de mii de ani. Au fost chemați arheologii. Directorul secției de antichități siriene, lingvistul francez specialist în limbi semitice și în persană, Charles Virolleaud, a înțeles că mormântul aparținea unui sit foarte mare. Cu sprijinul Universității Sorbonne și a muzeului Louvre a fost trimisă o misiune de explorare, condusă de doi arheologi eminenți: René Dussaud și Claude Schaeffer. Excavațiile au continuat câțiva ani, au fost întrerupte și apoi reluate din anii 50 până în anii 70. S-au descoperit rămășițele unei culturi foarte dezvoltate pentru sfârșitul epocii bronzului, din mileniul II î.e.n. Era un puternic oraș-stat (de tipul Monaco), un port important la Marea Mediterană. Orașul se întindea pe o suprafață de 60 de hectare, cam o treime fiind deja excavat. Pe la 1200 î.e.n. orașul a fost devastat și ars de asirieni, apoi s-a acoperit cu pământ, rămânând uitat cu desăvârșire mai bine de 3100 de ani. Numele orașului era Ugarit.Read more…

Adolf Eichmann, după 60 de ani

La 11 mai s-au împlinit 60 de ani de la capturarea lui Adolf Eichmann, o personificare a răului absolut. Deși spre deosebire de alți zeci de condamnați pentru crime de război, el nu a ucis pe nimeni cu mâna lui, Eichmann este răspunzător pentru moartea a milioane de evrei pe care, prin abilitatea și capacitatea lui organizatorică, cu sprijinul administrației germane, i-a trimis în lagărele de exterminare, pe cei mai mulți direct în camerele de gazare. Eichmann, cu rang de locotenent-colonel, (Obersturmannführer) a făcut parte din ierarhia executivă a SS. De origine austriaco-germană, se înscrie în Partidul Național-Socialist și în SS în 1932, mai întâi în Austria, apoi se transferă în Germania, unde va trece la SD, serviciul de securitate al SS. După mai multe funcții, ajunge în secția care se ocupa de problemele evreiești. La început politica Reichului a fost de a-i constrânge pe evrei să emigreze, eventual în Palestina, pe care Eichmann a și vizitat-o în anii 30, se spune că a încercat chiar să învețe ebraica. La proces a vrut să acrediteze ideea că de fapt simpatiza cu sionismul și că a citit Statul Evreu al lui Theodor Herzl. A lucrat sub îndrumarea lui Reinhard Heydrich, unul din adjuncții lui Hitler, căruia i-a și furnizat informații pentru pregătirea „soluției finale”, decisă la conferința de la Wansee din 1942, respectiv lichidarea evreilor. Până atunci, Eichmann a pregătit proiecte pentru deportarea evreilor la Nisko în Polonia sau în Madagascar, dar aceste proiecte nu s-au realizat. Când s-a decis lichidarea totală a evreilor din Europa, Eichmann și echipa sa au fost desemnați să pregătească logistica acțiunii – mai întâi ghetoizarea, apoi transportarea lor în lagărele de exterminare. Read more…

Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert

Despre acest subiect sensibil, polemic și vast s-au scris enciclopedii, studii academice și universitare, doctorate și masterate, s-au dat mii de interviuri de către personalități științifice, istorici, media, s-au organizat sute de colocvii și simpozioane diplomatice și istorice simandicoase. Fără a avea nici o pretenție de specialist în domeniu, voi încerca să rezum și să sintetizez pentru cititorii noștri câteva date și repere de bază legate de acestă temă uriașă, neelucidată pe deplin, echivocă în multe privințe. Acest survol rezumativ, exclusiv jurnalistic nicidecum academic, va conține patru episoade: Trecutul zbuciumat, Holocaust, Comunism, respectiv Prezentul miraculos și concluzii aproximative în fiecare dintre episoade. Pentru început, fără multe date și amănunte, vom trece în revistă schematic trecutul zbuciumat al acestei minorități europene de excepție, care a adus o contribuție majoră nu numai la istoria Ungariei, ci și la cea a Europei și a lumii, prin personalitățile de excepție provenite din sânul ei.Read more…

Registrul din veacul XIX, retras de la licitaţia din New York, ar fi exponatul central al muzeului evreilor din Cluj – interviu cu istoricul Ladislau Gyémánt

În 15 februarie 2021, revista Baabel relata despre scoaterea la vânzare, de către casa de licitaţii Kestenbaum&Company, din Brooklyn, N.Y. a manuscrisului Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, din Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Comunitatea Evreilor Cluj-Napoca – în calitate de comunitate supravieţuitoare şi succesoare de drept a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Clujul dinainte de Holocaust – a contestat licitaţia, invocând că este vorba de un obiect dispărut în timpul Holocasutului care a fost însuşit de persoane neidentificate până în prezent, în mod ilegal şi, în consecinţă este un bun furat, care intră sub incidenţa prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din anul 1947, precum și ale Declaratiei de la Terezin, din anul 2009, Din fericire diligenţele comunităţii evreieşti clujene, puternic sprijinite de World Jewish Restitution Organization, s-au soldat cu retragerea Pinkasului de la vânzare. Ladislau Gyémánt, fondatorul Institutului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi directorul acestei instituții timp de 22 de ani, autor a numeroase cărţi şi articole în domeniul istoriei evreilor transilvăneni, consideră că Pinkas Klali d’Chevra Kadisha din Klausenburg poate constitui exponatul cel mai valoros al viitorului muzeu evreiesc din Cluj.Read more…

Disidența anticomunistă românească (II)

Continuăm serialul precedent al trecerii în revistă a principalelor momente și autori ai disidenței anticomuniste românești din perioada 1948-1989. Am pus un accent mai pronunțat pe revoltele muncitorești din Valea Jiului din 1977 și din Brașov din 1987, pentru că am convingerea că doar contestațiile de masă, mai ales cele ale păturilor sociale de la baza societății pot aduce schimbări economico-sociale și politice profunde. Protestele intelectualilor sau ale studenților, prin puterea exemplului și a prestigiului personal, pot genera mișcările revoluționare ale maselor. Ele au mai mult valoare de știre, de noutate, dar mai ales în cazul unui regim represiv, pe termen scurt ele reprezintă doar o frecție la piciorul de lemn al regimului. Doar manifestațiile de stradă, forța marilor mulțimi sau nesupunerea civilă a unei mari părți din populație poate duce la colabarea unui regim puternic. La căderea regimului Ceaușescu un rol important a jucat „vechea gardă” bolșevică, prosovietică și intenaționalistă, coordonată abil de Ion Iliescu, Silviu Brucan și alți foști dinozauri din partid, armată și securitate, activați de perestroika lui Gorbaciov.Read more…

Cine a denunţat familia Frank? – O anchetă la 78 de ani distanţă

În vara anului 2016 Vince Pankoke, un fost agent FBI, proaspăt pensionat, primește un telefon neașteptat. La celălalt capăt al firului se află cineva pe care el, Pankoke, nu îl cunoaște. “Cât de mult te-ar atrage să renunți la rutina ta de pensionar și să preiei un caz important?”Pankoke nu stă prea mult pe gânduri. Cazul este important, dar și dificil și nu doar pentru că s-a petrecut la mii de kilometri distanță, în îndepărtata Europă, dar și pentru că niciunul din posibilii suspecți nu se mai află în viață, căci a avut loc în urmă cu trei sferturi de veac, în vremea Holocaustului. Dintre cele șase milioane de victime ale Holocaustului, numele Anne Frank este unul din cele mai cunoscute și nu doar pentru că a murit foarte tânără, la nici 16 ani, ceea ce în sine constituie o mare nedreptate, dar și pentru că în ciuda vârstei fragede, ea a apucat să lase ceva în urmă. Jurnalul Annei Frank a fost tradus în 70 de limbi și citit de milioane de copii și adulți din întreaga lume.Read more…

Pe jos, spre America (II)

În 1942 revista YIVO Bleter din New York a lansat un concurs pentru cea mai bună istorie a unui imigrant și cea a lui Jacob Finkelstein a fost premiată, fiind apoi publicată în septembrie 1945.  Aceasta a devenit una din puținele surse istorice (poate singura) care documentează emigrarea masivă a evreilor din România spre America, pe jos, în primii ani ai secolului XX. Jacob Finkelstein s-a născut în 1878. A urmat școala elementară religioasă (heder) în orășelul Căușeni din sudul Basarabiei, apoi și-a făcut ucenicia la un fierar. Fiind amestecat într-o încăierare, a fost nevoit să fugă; a trecut clandestin granița în România și s-a stabilit la Bârlad. Continuăm publicarea traducerii relatării sale întitulate Amintirile unui drumeţ evreu din România, începute în numărul trecut. Râmnicu Sărat. Ne-am sculat la trei dimineața și am pornit la drum. După trei ore am ajuns la un râu. Ne-am oprit, am făcut cafea în samovar și am luat micul dejun. În apropierea orașului noi ne-am oprit, iar cei doi emisari împreună cu șeful nostru și-au continuat drumul. După câteva ore au venit după noi. La intrarea în oraș ne-au oprit – nu puteam intra decât cu aprobare scrisă de la poliție! La așa ceva nu ne așteptasem. Între timp în cartierul evreiesc lumea ieșise în stradă și ne aștepta nerăbdătoare. După alte câteva ore a apărut o trăsură cu un comisar de poliție însoțit de doi funcționari. Comisarul ne-a cerut să formăm un cerc, iar el s-a pus în mijloc și ne-a spus următoarele: „Am citit în ziar că plecați în America pe jos. N-o să vă opresc. Read more…

Sodoma și Gomora: mit sau realitate?

Nu puțini dintre cititorii textului sacru încearcă să facă anumite legături cu actualitatea. Cei interesați de pictură, sculptură, muzică, teatru, cinematografie etc. știu că textul biblic a inspirat multe opere de valoare. Iar pentru arheologie, relatările din textul biblic, referitor la Orientul Apropiat pentru Vechiul Testament și ulterior partea vestică pentru Noul Testament, și apoi partea vestică pentru Noul Testament, constituie o bancă de date pe baza căreia s-a construit o ”mașină a timpului” care te ajută să faci o punte de legătură între trecut și prezent. În ceea ce mă privește nu sunt arheolog, însă aceasta nu mă oprește să fiu curios; e doar în firea omului. În cele ce urmează mă refer la întrebarea dacă acea ploaie de pucioasă și foc care a distrus cele două așezări biblice, Sodoma și Gomora, este mit sau realitate. În drum spre răspuns am consemnat și ”meandrele” datorate disputei dintre cercetătorii științifici.Read more…

Drogurile şi nazismul

Drogurile folosite din abundenţă atât de Hitler, cât și de armată erau morfina, cocaina, heroina dar mai ales metamfetaminele. Ohler scrie că invazia Franței a fost făcută de o armantă de drogați. Nu numai Hitler era sub metamfetamine, dar şi mareșalul Rommel se droga și toți comandanții de tancuri erau drogați sistematic.Read more…

60 de ani de la asasinarea lui Kasztner – prima crimă politică în Israel

Noapte de primavară… Tel-Aviv 1957. Israel (Rezső) Kasztner, redactor de noapte la ziarul de limbă maghiară Uj Kelet și purtătorul de cuvânt al Ministerului Industriei și Comerțului din partea Partidului Mapai, se întorcea acasă, la locuința sa de pe Bulevardul Emanuel HaRomy din Tel-Aviv. Cineva din întuneric îl întreabă: Israel Kasztner? Kasztner răspunde: Da. Se aud câteva împușcături: primul glonț este ratat, dar celelalte două sunt țintite. Kasztner se îndreaptă cu pași grăbiți spre treptele casei. Ulterior s-a susținut că cineva ar fi tras încâ un glonț dintr-un alt unghi. După 11 zile de la atentat, Israel Ksztner a murit într-un spital tel-avivian, în urma rănilor suferite.Read more…

Săpunuri

În mai 1944, cu câteva zile înainte de începutul strângerii evreilor din Satu Mare in ghetou, o vecină de pe strada pe care stăteau bunicii mei i-a spus mamei: ”Clara, ce săpun frumos o să facă din tine nemții”. Nici mama nici eu nu am uitat această frază. După sfârșitul războiului și eliberarea din lagărul de la Auschwitz, mama s-a întors la Satu Mare să-și caute familia. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele ei, toți ceilalți membri ai familiei au fost uciși în lagăr. A găsit-o însă pe vecina respectivă. ”Săpunul s-a întors acasă!” i-a spus. Din păcate nu cunosc restul conversației…Trebuie să recunosc că sunt preocupat de Holocaust, aparținând celei de a doua generații de supaviețuitori ai lagărelor naziste, atât la propriu cât și la figurat. Am citit nenumărate cărți, documente, am vizionat numeroase filme despre Holocaust și niciodată nu am simțit că m-am săturat de această temă. Am căutat și am găsit persoane care și-au păstrat omenia în acele vremuri tulburi. Ceea ce nu voi înțelege niciodată este indiferența majorității oamenilor din acele vremuri la tragedia semenilor lor evrei: vecini, colegi de lucru, poate prieteni.Zilele trecute am citit o nuvelă tulburătoare legată de Holocaust. A fost scrisă de scriitorul maghiar Szántó T. Gábor și se intitulează ”1945”. Cu permisiunea cititorilor îi voi face o scurtă recenzie.Read more…

Printre sute de rachete

În ultimii ani se declanșează adesea conflicte armate între Israel și organizația teroristă Hamas din fâșia Gaza. Ele se soldează cu atacuri cu rachete, mai ales asupra părții de sud a țării, dar nu numai. Imediat după lansarea lor se declanșează „Alarma Roșie” (alarma din timpul unui atac aerian.) Motivele sunt diferite, dar țelul este întotdeauna același, de-a omorî israelieni, de-a distruge bunurile locuitorilor, de a le deranja viața de zi cu zi, de-a crea panică, de a-i determina să-și părăsească casele și așezările în care trăiesc. Oamenii locului s-au obișnuit deja ca în timpul scurt care le stă la dispoziție, de la cinsprezece secunde la Sderot până la un minut la Tel Aviv și împrejurimi, să se adăpostească într-o cameră de beton care se închide ermetic și care îi protejeză de consecințele bombardamentului. Magazinele, mallurile, marea majoritate a restaurantelor, spitalele și policlinicile sunt înzestrate cu asemenea încăperi, în plus există și adăposturi publice. De câțiva ani există un sistem anti-rachetă numit „Cupola de de Oțel”, dezvoltat de industria aeronautică israeliană, care din fericire distruge cam optzeci la sută din aceste obiecte‚ „prietenești”. Rămân „doar” bubuiturile rachetelor sau a contra-rachetelor și șuieratul sfâșietor al sirenelor. Nu întotdeauna se termină cu „happy end”. Uneori sunt nimerite case și locuitorii supraviețuiesc numai pentru că au ajuns la timp în adăposturi. Nu toți sunt atât de norocoși și din nefericire sunt și morți sau grav răniți.Read more…

Undeva în Europa

Într-o zi de salariu, Wolfgang Bruck, maistru la Uzinele Siemens din Berlin, a intrat într-un magazin de aparate electrice. Era în 1930, cu două zile înainte de Crăciun, și s-a hotărât să cumpere un aparat de radio, cadou pentru toată familia. Soția Helga şi copiii Erich şi Kristina se vor bucura deopotrivă de darul acesta, s-a gândit el. Alegerea a căzut pe un radio Siemens, care avea o scală luminată, cu o mulţime de posturi trecute pe ea, un difuzor mare și un ochi magic, verde, care semnala dacă te apropiai de postul căutat. Vânzătorul l-a asigurat că a ales bine, era un aparat modern, durabil şi cu sunetul clar.Wolfgang era încântat de noul radio, putea asculta știrile acasă, nu numai la difuzorul uzinei și, mai ales, putea asculta muzică simfonică. În 24 ianuarie 1933 l-au ascultat cu toții la radio pe Adolf Hitler, noul cancelar al Germaniei, vorbind de la Reichstag despre noua politică a țării și despre ideologia nazistă. Familia Bruck era încântată de noul lider al Germaniei și de programul său. Membrii familiei Bruck au avut parte de multe transmisii radiofonice de neuitat: Olimpiada de la Berlin din 1936, concerte dirijate de Wilhelm Furtwängler și Herbert von Karajan (cei doi mari dirijori germanI care au făcut pact cu naziștii) precum și tiradele capului propagandei fasciste, Goebbels, despre ”glorioasa armată germană”.Read more…

”Războiul de 100 de ani”

În această primăvară s-au împlinit 100 de ani de la prima revoltă arabă din Palestina împotriva evreilor. Primul Război Mondial se terminase cu un adagiu neașteptat. Marea Revoluție bolșevică din Rusia a fost urmată de gripa spaniolă, care a provocat mai multe victime decât războiul însuși. În ciuda ravagiilor gripei, învingătorii Primului Război Mondial își împărțeau ”prada” prin nesfârșite tratative de pace, care aveau să ducă la noi războaie, mult mai devastatoare. Încă nu se încheiaseră dezbaterile care acordau Marii Britanii Mandatul pentru Palestina, dar știrile circulau intens, aducând sioniștilor din lume și evreilor din Palestina speranța că visul lor milenar a început să mijească la orizont. Evident, pe cât de mare era speranța evreilor, pe atât de mare era îngrijorarea arabilor palestinieni. Era o perspectivă clară și o voință politică exprimată ferm, că arabii vor întemeia un stat unit și puternic sau, eventual, o federație de state naționale arabe. Nu era doar o perspectivă, ci un angajament politic fără echivoc din partea Marii Britanii. În acest context ar fi fost firesc și corect ca Marea Britanie, o mare putere cu multe interese în Orientul Mijlociu, care voia să-și asigure un aliat de încredere împotriva și în locul Imperiului Otoman, să fi încurajat și mediat o alianță între sionismul evreiesc și naționalismul arab, dar englezii au procedat exact pe dos. Făcând înțelegeri și promisiuni secrete separat celor doi protagoniști, au creat între ei o tensiune care ar fi putut fi evitată și care a generat un conflict de un secol, al cărui deznodământ nu se întrevede nici acum.Read more…

Ruși Albi și… Roșii

Să încep cu poziția (geografică:) a Belarus în Europa. Probabil că vă va surprinde: Belarus se află în ”Centrul Europei” sau, oricum, foarte aproape de acest punct a cărei definiție este încă disputată. În principiu, poziția ”centrului” depinde de poziția punctelor extreme. Aici este ”cuiul lui Pepelea”. Dar oricum am socoti, Belarus ar putea fi ”steagul alb” și puntea de legătură care să unească, spre binele omenirii, UE cu Rusia!! Republica Populară Belarus a fost proclamată la 25 martie 1918, imediat după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale. După revoluția democratică (Kerenski) din Rusia care a avut loc în februarie 1917, forțele politice reprezentative printre care Uniunea Socialistă Belarusă, Mișcarea Creștin-Democrată și BUND ( Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei) au alcătuit Sfatul Național Belarus. Acest ”parlament” ad-hoc, ”Rada” a proclamat independența statului Belorusia, a adoptat la 21 februarie 1918 constituția și a numit primul guvern care urma să fie validat după primele alegeri democratice. Statul cuprindea un număr de 6 gubernii (Moghilev, Grodno, Vilna, Minsk, Vitebsk, Smolensk ) locuite de ruși albi (bieloruși), lituanieni, evrei și polonezi. Evreii reprezentau aproape 20% din populație, dar în unele localități urbane ei constituiau peste 50%.(Bialystok, Vilna, Vitebsk) Noua republică populară care între timp și-a cosmetizat denumirea în republică democrată (deși nu a primit recunoașterea oficială a statelor beligerante) și-a constituit o armată proprie sub comanda generalului Stanislaw Bulak Blaschowitz, care a devenit și primul șef de guvern al Bielorusiei.Read more…