ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
După alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 1992 s-a pus problema constituirii unui organism specializat pentru minoritățile naționale.Guvernul României s-a consultat cu o serie de organisme internaționale specializate în relațiile interetnice și astfel a fost creat Consiliul pentru Minoritățile Naționale.Read more…
Principiile de bază ale primei legi au fost incluse în Tratatul de pace de la București, semnat de România în mai 1918, cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia. Articolele 27 și 28 ale capitolului VII al Tratatului se refereau la egalitatea confesiunilor religioase din România. Cultele minoritare deveneau egale cu cultul ortodox. „Conform articolului 28, deosebirea de confesiune religioasă nu poate exercita în România nicio influență asupra stării civile și în special asupra drepturilor politice și civile. Principiul exprimat va fi pus în aplicare și în ce privește naturalizarea locuitorilor români nesupuși unei supușenii străine, inclusiv a evreilor socotiți aici până în prezent străini. În acest scop se va decreta în România, până la ratificarea Tratatului de Pace, o lege potrivit căreia în toate cazurile toți cei care nu au supușenie străină și care au participat la război, fie în serviciul armat, fie în serviciul auxiliar sau cei care s-au născut în această țară și care sunt stabiliți aici și cei care sunt născuți din părinți care s-au născut și ei aici, vor fi rânduiți fără alte formalități printre cetățenii români, bucurându-se de toate drepturile și putându-se înscrie ca atare la Tribunal. Obținerea calității de cetățean român se va extinde și la soții legitimi, la văduve și la copiii minori ai acestor persoane.” Întrucât România era singura țară din Europa unde evreii nu au fost încetățeniți, se pare că articolele 27 și 28 au fost incluse în Tratat la presiunea delegației germane ca rezultat al intervenției liderilor comunității evreiești din Germania. Conform acestor prevederi, în 19 iulie 1918 a fost elaborată prima lege de naturalizare a evreilor, Legea Marghiloman-Arion, intitulată ,,Lege pentru împământenirea străinilor născuți în țară.” Precum se vede, cuvântul „evreu” nici măcar nu figura în titlu. Adoptarea ei a suscitat dezbateri aprinse în ședința Adunării Deputaților din 17-18 iulie 1918. Printre principalii oponenți era A.C.Cuza, autorul broșurii ,,Jidanii în război”. Cuza s-a numărat printre principalii calomniatori ai evreilor; nu numai că a negat participarea lor la război dar i-a acuzat de trădare, dezertare, spionaj ș.a.Read more…
Mare bucurie, mare, pe ”aleea” din centru (stânga) a politicii israeliene. Partidul reprezentativ (dar nu cel mai important în prezent) al stângii – Partidul Muncii din Israel (Mifleget HaAvoda HaIsraelit) – și-a ales un nou lider, mai exact a reales unul, în persoana lui Amir Peretz, care aduce dacă nu altceva, măcar speranța unui succes în alegerile anticipate (amânate) care vor avea loc, după cum se ştie: în luna septembrie. În peisajul politic din Israel care, în primii (aproape) 30 de ani de la proclamarea independenței, a fost dominat fără replică de partide de stânga, intruziunea dreptei în actul de guvernare a părut un fel de sacrilegiu, o încălcare a dreptului câștigat de stânga prin succesele de netăgăduit în perioada prestatală. Toate marile realizări ale etapei de pregătire pentru făurirea unui stat al evreilor au fost marcate de entuziasmul și dedicația tinerilor și vârstnicilor fideli idealurilor de egalitate socială, educați în spiritul principiilor sioniste-socialiste. Marii lideri ai mișcării sioniste practice, care se străduiau din răsputeri, luptând cu inerția omenească și vitregia naturii, să transforme într-o realitate funcțională visurile profetice, erau în cea mai mare parte încrezători în virtuțile socialismului. Palestina din timpul mandatului britanic (dar și înaintea acestei perioade) a fost terenul unor experimente sociale de anvergură și, chiar dacă nu toate au rezistat judecății timpului, ele au adus servicii de neprețuit realizării ”proiectului de țară” al poporului evreu. Read more…
Luna trecută un evreu sătmărean mi-a transmis rugămintea unei cunoştinţe din Israel de-a afla data decesului şi înmormântării a unei anume Adél Lindenthal, menţionându-se faptul că a fost înmormântată în cimitirul catolic din Satu Mare, după 1966. La început nu mi-a fost dezvăluită identitatea solicitantului din Israel. Mi-am amintit că întâlnisem numele Adélei Lindenthal în cercetările mele anterioare privind istoria evreilor sătmăreni, în contextul Holocaustului. Într-adevăr ea figura ca martor în Procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei, din 1946. Din documentele procesului am aflat că la sfârşitul lunii februarie 1944 Adél Lindenthal a adoptat o fetiţă evreică de optsprezece luni, pe nume Anna Goldfinger. Mama ei, Ibolya, a decis s-o dea spre adopţiune, după ce a aflat că tatăl, Tibor Goldfinger, dispăruse cu batalionul evreiesc de muncă în ianuarie 1943, la Cotul Donului. Ibolya dorea să-şi pună la adăpost fiica de evenimentele care se prefigurau în primăvara lui 1944. Adél s-a îngrijit cu multă dăruire de fetiţă şi în mai 1944, văzând că evreii sătmăreni au fost adunaţi în ghetou şi începuse deportarea lor, a decis să plece cu fetiţa la Budapesta,Read more…
De 75 de ani în Europa avem pace, progres, bunăstare, democrație, libertate de opinii și de mișcare, dezvoltare uimitoare, cultură înfloritoare, cooperare între oameni și popoare, unire, inclusiv unire europeană, chiar dacă mai apar întreruperi și emoții, dar este o unire pornită pe un drum foarte greu și fără întoarcere. Toate popoarele Europei care au suferit oroarea războaielor, a dictaturilor descreierate, a mizeriei și lipsurilor, sunt acum prezente la masa bunătăților, la care toți contribuie, desigur nu în mod egal, dar nici participarea nu este tocmai egală. Dar asta face parte din legile firii și ale… competiției. Un singur popor lipsește, sau aproape lipsește de la ”masa pusă” a Europei, poporul evreu. După război, după Holocaust și după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, din cele aproape 10 milioane de evrei (inclusiv cei din Imperiul Rus) au rămas cca. 1,4 milioane. Populația evreiască din Europa este în continuă scădere. Potrivit ultimelor evaluări ale Parlamentului European, numărul evreilor în Europa a scăzut de la 1,12 milioane estimate în 2009 la 1.08 milioane în 2016 și tendința de scădere se accentuează. În Franța numărul evreilor a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. Majoritatea evreilor din Franța sunt cei veniți din fostele colonii franceze, acum state independente (Algeria, Maroc, Tunis, etc.) Evreii devin o raritate în lume, visul lui Hitler despre Judenrein se apropie de realitate. Tulburătoarea întrebare: e timpul ca toți evreii să părăsească Europa?Read more…
În vara anului 1940 Europa era în flăcări. O mare parte din vestul Europei era ocupată de trupele naziste, care ajunseseră pe malul Canalului Mânecii și se pregăteau să invadeze Anglia. Bătălia Angliei începuse și ea. În iulie trupele britanice au reușit să se retragă de pe continent în ultima clipă, într-o acțiune de salvare disperată, poate unică în războaiele de până atunci. Și în România se petreceau schimbări majore. Regele Carol al II-lea a fost înlocuit de Mihai, Armata Roșie a ocupat o parte din Basarabia și Bucovina, iar nordul Transilvaniei a trecut în mâna ungurilor, fapt care va aduce patru ani mai târziu la exterminarea majorități evreilor din zonă. În aceeași perioadă în Palestina, mai ales la Tel Aviv, populația trăia parcă pe o altă planetă. Lumea se distra, străzile erau pline de petrecăreți, cafenele și restaurantele erau aglomerate, pe plajă nu găseai un loc liber – un contrast vizibil cu evenimentele care se petreceau nu departe de granițele țării. Tocmai se împlinise un an de la începutul acestui război groaznic. Într-o după amiază caldă de sfârșit de vară, în 9 septembrie 1940, la ora 16:12, paradisul s-a transformat în infern. Timp de peste o jumătate de oră câteva avioane au bombardat centrul orașului, o zonă exclusiv rezidențială. Erau avioane italiene. Italia, aliata Germaniei, era în război cu Britania, care deținea mandatul asupra Palestinei. Avioanele erau staționate în insula Rodos.Read more…
Minoritatea germană din România, al cărei ultim reprezentant de seamă este însuși președintele statului, Klaus Johannis, este o comunitate pe cale de dispariție, ca urmare a deportărilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, a vinderii lor la bucată în timpul regimului Ceaușescu și apoi, după 1990, a emigrării libere a majorității celor rămași. Denumiți sași sau șvabi după regiunea de unde proveneau, respectiv zona în care s-au stabilit în Ardeal sau Banat, numărul lor înainte de cea de-a doua conflagratie mondială era de aprox. 800.000, scăzând dramatic la doar 36.000 cu ocazia ultimului recensământ. Strămoșii sașilor proveneau din regiunea Luxemburgului și au venit în cursul secolului al XII lea, chemați de regii Ungariei pentru a popula și dezvolta regiunile sudice împădurite și mlăștinoase ale Transilvaniei și de a apăra granița de sud a regatului ungar. Strămoșii șvabilor provin din regiunea Stuttgartului și au venit în cursul secolelor XVIII și XIX, chemați de împărații habsburgi, în special de Maria Terezia. Ei s-au așezat în zonele mlăștinoase ale Banatului, în Partium și în nordul și vestul Transilvaniei.Read more…
M-am plimbat ore în șir în foșnetul frunzelor ruginite de toamnă așternute pe străzile Berlinului, acele străzi care au despărțit suflete și au pecetluit destine. În 1935, după legea de la Nürnberg, strada Oranienburg a împărțit berlinezii în Arier și Nicht-Arier. La sfârșitul războiului, Bulevardul Unter den Linden delimitează orașul prin directivele staliniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”. Într-o dimineață de august, în anul 1961, strada Bernau desparte nu numai berlinezii în „vestici” și „estici”, ci o lume întreagă în două ideologii. La capătul bulevardului Unter den Linden, lângă Poarta Brandenburg a dăinuit un martor important al istoriei secolului trecut, Hotelul Adlon. Chiar de la deschiderea lui în 1907, hotelul a fost considerat „un parlament neoficial al tuturor naționalităților, o mică Elveție, unde întâlnirile oficiale sunt în același timp și private” (Hedda Adlon). Prin reconstrucția clădirii, după 2003, Adlon devine tot neoficial și „casa de oaspeți” a Cancelariei Germane. La o săptămâna după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, Barack Obama a fost oaspetele Angelei Merkel la Berlin, în Hotelul Adlon. Cina a început cu o discuție între patru ochi. Despre acea zi au rămas câteva puncte contradictorii în declarațiile sau memoriile consilierilor celor doi oameni de stat, care au așteptat trei ore într-o cameră alăturată. Discuția neobișnuit de lungă dintre doi politicieni de prim rang a fost un fapt nemaiîntâlnit în istoria recentă, după cum nota în memoriile sale șeful serviciului de protocol al președintelui american. Mai mult, unii au declarat că președintele Obama a încurajat-o pe Angela Merkel la o nouă candidatură la funcția de Cancelar al Germaniei.Read more…
Acordul de la Londra a fost semnat în 11 aprilie 1987 între ministrul de externe al Israelului, Shimon Peres și regele Iordaniei, Hussein. Semnarea a avut loc în timpul unei întâlniri la Londra, în locuința unui prieten comun, Baronul Mishcon. La întâlnire au mai participat primul ministru al Iordaniei, Zaid al-Rifai și secretarul de stat al ministerului de externe israelian, Yossi Beilin. Acordul era secret și trebuia ratificat de ambele guverne. El trebuia să stea la baza unei conferințe internaționale sponsorizate de ONU în care să se caute o soluție la conflictul israelo-arab și la problema palestiniană în cadrul așa-numitei „opțiuni iordaniene”: Cisiordania să fie realipită Iordaniei, așa cum a fost între 1948-1967, respectiv fâșia Gaza să fie reanexată Egiptului. Această opțiune, propusă și astăzi de unele grupări de dreapta, este respinsă cu fermitate de palestinieni și chiar de iordanieni. Singura opțiune acceptată astăzi este cea a două state. Opțiunea iordaniană a apărut după Războiul de Șase Zile, în iunie 1967. Ea spune că Iordania este singura patrie a poporului palestinian. Israel se va retrage din toate teritoriile ocupate în 1967, inclusiv Ierusalimul de Est, iar ele vor fi returnate Iordaniei. De-a lungul anilor această opțiune s-a bucurat de unele succese, cel mai mare fiind Acordul de la Londra. Read more…
Evenimentele istorice petrecute curând după întemeierea statului Israel sunt învăluite într-o aură de aventură și de romantism. Acest lucru însă nu trebuie să ne inducă în eroare: era vorba despre interese vitale ale tânărului stat care lupta pentru supraviețuire. Operațiunea Damocles a fost campania Israelului pentru a-i împiedica pe inginerii germani să dezvolte arme moderne în serviciul Egiptului, în special rachete balistice și avioane de luptă. Înfrângerea suferită în războiul din 1948-49 l-a determinat pe conducătorul egiptean Nasser să caute modalități de modernizare a arsenalului care consta în mare parte din stocuri britanice rămase după al Doilea Război Mondial. Părea logic ca arabii, care erau nu numai antisemiți, ci și mari admiratori a tot ce era german, să se adreseze constructorilor de arme din fosta Germanie nazistă, printre care oricum mulți erau șomeri. Prin urmare, între sfârșitul anilor 1950 și mijlocul anilor 1960, industria de armament egipteană a angajat câteva sute de specialiști germani. Ei au fost recrutați de comerciantul de arme Hassan Sayed Kamil, fiul unui egiptean și al unei elvețience. Ca multimilionar, Kamil locuia într-o vilă elegantă cu o priveliște încântătoare asupra orașului Zürich și își împărțea timpul liber între partide de vânătoare în Carpați și excursii de pescuit în Canada. Era inginer mecanic, absolvent al prestigiosului ETH Zürich și lucrase în industria elvețiană de armament, la firma Oerlikon-Bührle. Avea legături directe cu Nasser și la cererea acestuia a contribuit la întemeierea industriei egiptene de armament.Read more…
Un articol scris de Astrid Probst și publicat în The Guardian în 10 mai 2025 povestește despre peripețiile unui evreu pe nume Edgar Feuchtwanger care a fost un timp vecinul lui Hitler.(1) Acum el are peste 100 de ani – în 1929 era un copil de cinci ani și trăia cu părinții la München, iar Hitler s-a mutat într-un un apartament somptuos de nouă camere în casa de vizavi (vezi poza de frontispiciu). Acoliții lui Hitler s-au mutat și ei în apropiere. În 1935, München a fost declarat oficial capitala mișcării naziste. Tatăl lui Edgar era publicist și avocat, iar mama pianistă. Ei aveau adeseori oaspeți de seamă, de exemplu scriitorul Thomas Mann și avocatul Carl Schmitt care a devenit mai târziu membru activ al partidului nazist. Spre norocul lor, în 1939 familia lui Edgar a emigrat în Anglia. El este istoric, locuiește la Winchester și se declară printre ultimii supraviețuitori dintre cei care au trăit în preajma lui Hitler. Conversația cu ziarista a avut loc în limba germană. “Îl vedeam prin geam pe Hitler șezând în fotoliu și nu ni se părea deloc amenințător.” Ei credeau că Hitler și mișcarea lui (care de la început se declarau antisemiți) erau un fenomen temporar.Read more…
De la Nürnberg încoace, procesele intentate criminalilor nazişti au reprezentat semne ale existenţei unui dram de dreptate în lume şi ale faptului că nu e cazul să ne pierdem complet speranţele în viitorul omenirii şi al omeniei. N-ar fi însă exclus ca Oskar Gröning săRead more…
Autorul face o trecere în revistă a actualei situații economice, politice și sociale care se manifestă prin diverse aspecte de cele mai multe ori imposibile de a fi controlate și le compară cu situațiile similare ce au existat în trecutul nu prea îndepărtat.Făcând uz de diverse exemple se confirmă conflictul existent între evoluția științei și tehnicii și cel al globalizării cu diversele ei aspecte pozitive și negative.Read more…
Pornind de la frumosul succes al ediției a V-a, din 2016 , a simpozionului File din istoria evreimii clujene: Personalități evreiești ale vieții medicale clujene, finalizat cu lista medicilor evrei din perioada interbelică și postbelică, m-am gândit că s-ar cuveni să se întocmească o astfel de listă a întreprinzătorilor evrei care au înființat și finanțat fabrici, uzine şi întreprinderi în orașul și județul Cluj. Am studiat numeroase lucrări, documente, articole din presă, legate de istoria evreimii clujene, cu trimiteri concrete la viața economică, și am întocmit o lungă listă de afaceri evreiești ( destul de amestecată ), mai ales din perioada interbelică .A urmat filtrarea listei iniţiale: au fost eliminați comercianții, micii meseriași, micile ateliere (desigur fără a le știrbi cu nimic prestigiul și importanța activității), rămânând cca. 50 -55 de întreprinderi cu proprietari, acționari importanți și conducători evrei.Sper ca până la publicarea volumului VI al seriei File din istoria evreimii clujene, care va cuprinde lucrările prezentate la ediţia actuală a simpozionului, voi reuşi să operez cât mai multe completări.Read more…
În dimineața zilei 11 aprilie 1945 lagărul era cufundat în liniște, doar de la distanță se auzeau bubuiturile tunurilor. O parte din trupele SS plecaseră în ziua precedentă, rămăseseră doar puțini dintre ei. De fapt lagărul era sub controlul rezistenței antifasciste, care a reușit printr-o acțiune militară să-i alunge pe naziști. Știam că războiul se apropie de sfârșit și că trupele aliate sunt pe undeva aproape, dar mai exista încă pericolul reîntoarcerii SS-iștilor. La un moment dat am auzit zgomote de șenile de tanc. S-au întors trupele SS să ne lichideze, mi-am spus… Poarta lagărului a fost dărâmată de un tanc cu o stea albă în cinci colțuri. Tancul a înaintat încet, și-a învârtit turela cu 180 de grade, după care s-a oprit și din vehicolul blindat au ieșit soldați americani cu stele albe pe căști. Apoi au venit alte tancuri, cu alți soldați cu stele albe… Soldații americani se uitau cu uimire și groază la deținuți, iar noi ne uitam la ei cu bucurie și speranță. Suntem liberi! strigau oamenii. Nu-mi credeam ochilor, nu-mi venea să cred că am supraviețuit. Brusc mi-am adus aminte de familia mea: soția, părinții, frații și surorile. Oare ce s-a întâmplat cu ei?Read more…
Ultimele știri m-au scos din rutina ”ultimelor știri” cotidiene, toate denumite generos ”Breaking News” de către difuzorii (sau chiar în parte creatorii) știrilor cu care se străduiesc să capteze atenția cititorilor și mai ales (tele)spectatorilor pentru a avea comenzi cât mai substanțiale de reclame. ”Breaking News” au devenit o rutină. Despre nesfârșitele conflicte din Orientul Mijlociu, deciziile intempestive ale președintelui Trump sau perlele doamnei Dăncilă. Dar disputa celor doi președinți în Venezuela era cu adevărat demnă de ”Breaking News” Cel puțin pentru urmăritorii fideli ai știrilor televizate. Însăși ideea că există o țară pretins democratică în care doi președinți își revendică simultan puterea este deja un ”Breaking News”! De mult nu am mai auzit sau văzut știri de ultima oră despre Venezuela. O țară depărtată și pentru noi, exotică. Nici măcar nu era în zona preocupărilor noastre politice, deși trăim într-o lume dar mai ales într-o țară în care politica (adică lupta pentru putere) ocupă un loc preferențial în spațiul curiozității publice. Probabil dacă ne-am fi hazardat să facem o investigație am fi constatat că majoritatea potențialilor subiecți știau despre Venezuela doar că se află în America de Sud și e una din țările mari producătoare de petrol.Read more…
Odată cu trecerea timpului, în vâltoarea din ce în ce mai confuză a fenomenelor naturale și sub amenințarea din ce în ce mai pronunțată a unor posibile conflicte majore între armatele din ce în ce mai înzestrate cu tehnologii și tehnici din ce în ce mai sofisticate, ale puterilor lumii, ne-am fi așteptat ca vechile amenințări precum terorismul, problema palestiniană, antisemitismul cu ramura mai tânără antisionismul, să fi pierdut din amplitudine. Dar spre stupoarea noastră, vechile amenințări continuă să ia amploare în pofida noilor amenințări mult mai periculoase și imprevizibile. Antisemitismul în creștere a determinat măsuri excepționale luate de guvernele responsabile pentru a stăvili potențialele consecințe grave. Nu este vorba doar de disconfortul pe care un mediu care încurajează manifestările antisemite l-ar putea genera puținilor evrei care au rămas risipiţi în Europa, ci mai ales de efectul destabilizator pe care l-ar putea produce democrațiilor mai mult sau mai puțin consolidate. Dacă până acum combaterea antisemitismului a rămas în mare măsură în sarcina unor organizații evreiești, cu capacitate limitată de acțiune efectivă, se pare că unele guverne, printre care și cel al României, urmând o inițiativă a guvernului Statelor Unite, au creat câte un departament interministerial în frunte cu un emisar al guvernului (”envoy”) dedicat prevenirii și combaterii antisemitismului sub orice formă s-ar manifesta. Una din formele cele mai perfide este antisionismul. Read more…
În literatura medicală lepra este denumită boala Hansen în cinstea medicului norvegian G.A. Hansen care a elucidat cauza îmbolnăvirii, o infecție cu un microb asemănător cu cel al tuberculozei. Până atunci au circulat diverse teorii fanteziste, că boala s-ar datora unor „miasme” sau că ar fi ereditară. Este adevărat că boala apare adesea la mai mulți membri ai aceleiași familii, dar faptul că ei se află în contact apropiat favorizează transmiterea. (Ereditară ar putea fi totuși rezistența scăzută la infecție.) Se pare că lepra este una din cele mai vechi boli ale omenirii. Bolile foarte virulente, care ucid în câteva zile, ca de exemplu ciuma, se pot propaga numai în populații mari și mobile. Omul preistoric trăia în grupuri mici și relativ izolate – chiar dacă un om se infecta cu ciumă, grupul lui era distrus și răspândirea ciumei era oprită. În schimb lepra progresează extrem de lent. Primele simptome pot apărea la zece, sau chiar douăzeci de ani de la infectare. Iar bolnavul poate ajunge la adânci bătrânețe, ceea ce lasă microbului destul timp pentru a se răspândi. Cum erau gestionate cazurile de lepră în zorii istoriei putem afla din Vechiul Testament – Leviticul, cap. 13-14. În Ierusalimul secolului al XIX.-lea, aflat În orașul aflat la periferia Imperiului Otoman situația nu se deosebea prea mult de cea descrisă în Levitic – câteva zeci de leproși locuiau în colibe aflate în afara Porții Sionului și trăiau din cerșit…Read more…
În 30 iunie s-au împlinit 72 de ani de la unica execuție a unui evreu în statul Israel. Acest fapt s-a petrecut la numai șase săptămâni de la proclamarea statului. Ea a lăsat o amprentă adâncă în memoria poporului. Această pată în istoria Israelului este comemorată în fiecare an, iar la împlinirea a 68 de ani, la locul execuției a fost fixată o placă memorială. Acest eveniment tragic este cunoscut drept „afacerea Tobianski”. La începutul Războiului de Independență forțele arabe au atacat noul stat din toate direcțiile. Situația era foarte gravă mai ales la Ierusalim. În primăvara anului 1948 orașul era asediat și bombardat fără încetare. Armata iordaniană știa cu precizie unde se află țintele de bombardat. Israelienii aveau suspiciuni că în rândurile lor se află un trădător. Suspiciunile au dus la un ofițer care lucra ca inginer la societatea de electricitate din Ierusalim, Meir Toviansky. Read more…
După zdrobirea Revoluției din 1956 și consolidarea regimului Kádár, între 1957 și 1989 Ungaria a cunoscut o epocă de stabilitate, dezvoltare și relativă bunăstare și pace socială, legată de conducerea înțeleaptă și echilibrată a lui János Kádár. În legătură cu acestă perioadă se impun două precizări: 1. El a fost practic conducătorul absolut al Ungariei, până în perioada 1985-1989, când puterea lui s-a erodat dramatic și au apărut germenii viitoarei schimbări democratice. Din biografia sa se desprind clar caracteristicile epocii. 2. În ce privește soarta evreimii maghiare în epoca Kádár, există încă un văl de ceață. Ea era tratată ca un tabu de către autoritățile comuniste, astfel că există foarte puține date. Mai mult, după 30 de ani de democrație de tip occidental, arhivele securității au rămas secretizate prin lege, deoarece există o continuitate incontestabilă între clasa politică de dinainte și de după 1989. Kádár s-a născut la 26 mai 1912, cu numele de János József Czermanik, în orașul-port Fiume din Croația, pe atunci una din porțile maritime importante ale Imperiului Austro-Ungar. Era fiul unei servitoare și al unui ofițer sărăcit. Read more…