După plecarea părinților, în timpul așteptării încordate a pașaportului, mi se părea că tot ce se întâmplă în jur e legat de situația mea. Nerăbdarea de a părăsi lumea aceea, în care fiecare în felul lui trăia ca o fantomă, devenea o mizerie pe care o suportam din ce în ce mai greu. Existența noastră ar fi putut da material pentru multe povestiri grotești, ba uneori chiar a dat, dar pe vremea aceea nu eram receptiv la acest gen de umor. Fiecare trăia închis în sine – dacă totul în jur era naționalizat, suferința încă mai putea fi privatizată. Bunica și cu mine nu eram singuri, eram noi doi împreună, iar ceilalți erau ceilalți. Dna Tomuș, Esti, Haritonovici, Cukorka, Balogh Bácsi, Fărcaș și chiar Conducătorul trăiau fără speranță, într-o lume sortită pieirii. Era prea târziu, asta se putea vedea chiar pe ceasul dnei Ranszburg, cu mult înainte ca tovarășul Gorbaciov să fi rostit vestita formulă „Cine întârzie va fi pedepsit de viață”. Ceasul de perete nu se sinchisea și mergea inexorabil înainte, întârziind doar vreo șase-șapte minute, până după dictatură, până azi și până într-un viitor care probabil va fi fost întârziat încă înainte de a sosi. În orice caz pe vremea aceea nimeni n-a încercat să repare pendula dnei Ranszburg. Ce rost ar fi avut? Și așa nimic nu se mai conforma cu realitatea. Dar adevăratul motiv al acestei aparente lipse de interes era altul. Pur și simplu ceasul era al dnei Ranszburg, nu era treaba noastră.Read more…

Bine ai ajuns, îmi vor riposta unii. Să citezi din Marx, chiar modificându-l, fără să fii obligat?! Fără să te prezenți la examenul de socialism științific la sfârșitul anului II de studii medicale?! Te-ai cam sclerozat…Uite că nu! Sunt încă în deplinătatea facultăților mintale, dovadă că îmi amintesc multe lucruri din trecut, deși sunt convins că multe altele le-am uitat și ele nu se vor mai întoarce niciodată. Dar de data asta mă refer la niște timpuri pe care nu pot să le uit, pentru simplul motiv că… nu le-am trăit. După cum știu unii din prietenii și cunoscuții mei, eu am părăsit raiul comunist înainte ca el să ajungă la fundul prăpastiei, adică ani de zile înainte de deceniul al nouălea al secolului trecut. Așa se explică faptul că cea mai mare parte a poveștilor lui Ioan T. Morar din superba colecție Fake news în epoca de aur nu le-am trăit, deci nu le-am cunoscut. Dacă respectiva carte nu v-a căzut încă în mână, păcat, pentru că tipul, poet și publicist, cunoscut celor care citeau pe vremuri Viața studențească, el trăind în ultimii ani în Provence, a pus pe hârtie o antologie a falsurilor anilor ’80, în care mai nimic nu era adevărat. Pe atunci nimic nu era important, doar cultul personalității al celebrului cuplu, întărit de existența și activitatea ”prolifică” a fiului Geniului Carpatin.Read more…

În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker , autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere). Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată. Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler. Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.Read more…