Când mi-am luat un an sabatic la Institutul Weizmann, în 1967, mi-am jurat că nu voi permite nimănui să-mi întrerupă munca de cercetare. La institut îmi petreceam cea mai mare parte a timpului experimentând pe broaște. Dar pe prietenul meu Pinye Amir, guvernatorul militar, nu l-am putut refuza, când m-a rugat să-l consult pe șeicul Abu Rahman. L-am programat pe șeic pentru luni dimineața la ora 9, în cabinetul tatălui meu, dr. Nachum Sadovsky, și el medic ORL la Tel Aviv. Lunea aceea a început într-un mod destul de neașteptat. În zori, la ora 5, a sunat telefonul. “Alo, dr. Sadé?” “Da, am răspuns, încercând să mă trezesc” “Vorbește secretarul șeicului Abu Rahman. Șeicul e programat la ora 9. Noi vom sosi la timp, dar am sunat ca să fiu sigur că nici dv. nu veți întârzia.”.Read more…
Căutând în biblioteca medicală a părintelui meu, am găsit trei cărţi importante şi de interes pentru dezvoltarea medicinii, la sfȃrşitul secolului XIX şi prima jumătate a secolului trecut. Prima carte, Psychopathia sexualis, este scrisă de medicul psihiatru Richard von Krafft-Ebing (1840-1902). Această carte de bază este cea dintȃi care tratează problemele de patologie sexuală – deviaţii de la normalul sexualităţii. utorul defineşte deviaţiile, prin comparaţie cu ceea ce considera normal în sexualitate. Clasificarea acestor deviaţii o face bazându-se pe cazurile reale observate la pacienţii pe care i-a tratat în clinica lui sau în spitalele de neuro-psihiatrie unde a profesat. Richard von Krafft-Ebing a utilizat primul termenul de sadism (numele vine de la nuvelele Marchizului de Sade) şi a introdus termenul de masochism (de la numele scriitorului Leopold von Sacher-Masoch).Read more…
De multe ori ne supărăm când, urmărind anual decernarea premiilor Nobel pentru literatură, apar scriitori sau poeți despre care nu numai că nu știm nimic, dar nici nu am întâlnit vreodată numele lor. Ne supărăm că nu i-au ales pe cei pe care i-am fi vrut noi, pe cei pe care îi apreciem, credem că merită, și ne întrebăm care sunt criteriile de alegere. Astfel, nu numai eu, ci mulți alții nu au primit răspuns la întrebarea de ce lui Amos Oz nu i s-a decernat niciodată acest premiu. E clar că nu din antisemitism, în fond pe lista premiaților figurează scriitori evrei și chiar israelieni. Un alt mare regret al meu este și ignorarea scriitorului albanez Ismail Kadare care, alături de realitățile unei țări cvasinecunoscute majorității oamenilor, prezintă o lume legendară, miraculoasă, în care eroii sunt călăuziți în viață de o serie de principii izvorâte parcă din tăria pietrelor, stâncilor atât de caracteristice spațiului în care trăiesc. Este perpetuarea unor tradiții și cutume, dacă nu din antichitate, cel puțin din perioada medievală, care s-au păstrat, s-au regăsit chiar și în regimul socialist particular, antisovietic, care s-a instaurat în Albania. Printre ele se află onoarea, prietenia, respectarea cuvântului dat, chiar dincolo de moarte. Poate de aceea în Albania evreii au fost ascunși și salvați când, după italieni, nemții au ocupat țara și au vrut să-i deporteze.
Dar astăzi nu vreau să scriu despre Kadare. În deslușirea secretului premiilor Nobel, în afara unor criterii politice foarte evidente, poate uneori justificate, dar alteori nu, primul și atotcuprinzătorul criteriu ar trebui să fie valoarea. Comitetul Nobel urmărește și un scop educativ și de promovare, încearcă să scoată la lumină artiști din zone geografice mai puțin cunoscute publicului occidental.Read more…
Subiectul în sine, despre cenzură, este complex și delicat, chiar dacă poate da loc și la picanterii. Însă dacă ne transpunem cu gîndul în vremea aceea, adică în comunism, instituția cenzurii nu era deloc amuzantă. Dimpotrivă, ne cam umplea deRead more…
Într-un volumaş mic de 70 de pagini, cu titlul KZ AUßENLAG WALLDORF, având ca autor pe Klara Strompf, apărut în editura Hartung – Gorre din Konstanz, Germania, în prima ediţie în 2009 şi în a doua ediţie corectată în 2015 , în seria Shoa, la 70 de ani după sfârşitul celui de al doilea război mondial, autoarea relatează într-un mod alert şi sfâşietor totodată despre soarta unui mare număr de femei evreice din Ungaria în 1944.Voi încerca să rezum în cele ce urmează această, acum poveste / mai bine zis istorie: În august 1944 circa 1700 femei, evreice din Ungaria, după o selecţie riguroasă făcută la Auschwitz, au ajuns la Walldorf, un lagăr exterior al celui din Natzweiler – Struthof din Alsacia. Read more…
.În ” Stella” , autorul Peter Wyden descrie viaţa unei tinere evreice care la vârsta de 17 ani a fost forţată să devină o unealtă a naziştilor în descoperirea evreilor încă existenţi in Berlin, în anul 1943. Povestea Stellei e simplă: întâi e torturată de ” experţii” Gestapoului doritori să afle o informație pe care de fapt n-o avea, iar apoi i se propune să devina colaboratoarea lor in schimbul promisiunii ca nici ea nici părinţii ei nu for fi trimiși la Auschwitz . “Activitatea ” Stellei a însemnat moartea pentru mai mult de o mie de evrei – era denumită ” otrava blondă ” de cei care căutau s-o evite . În anul 1945 , după război, Stella a născut o fetita – Yvonne – , care a fost adoptată de o pereche, Stella fiind condamnatp de sovietici la 10 ani închisoare . Relațiile dintre mamă şi fiică nu s-au reluat după acest interval de 10 ani, iar aceasta din urma nu-si vede viitorul in Germania si emigrează la vârsta de 20 de ani in Israel .Read more…
Recent a fost publicată de către Brookings Institution Press (Washington, D.C.) cartea Bucharest Diary – Romania’s Journey from Darkness to Light [România de la perioada de întuneric la cea de lumină], scrisă de Alfred H. Moses. Pentru cei mai mulți din tânăra generație și chiar pentru cei mai în vârstă, numele acestui autor nu înseamnă prea mult. Unii nu au auzit de el, alții au uitat cine a fost și ce a făcut pentru populația evreiască din România. Voi încerca să prezint personalitatea dlui Alfred H. Moses și apoi voi discuta și despre cartea domniei sale.
Alfred H. Moses s-a născut la 24 iulie 1929 în Baltimore (Maryland). A urmat liceul din Baltimore, s-a înscris la Colegiul Dartmouth, de unde a obținut diploma de B.A. în 1951. A urmat la Școala Woodrow Wilson a Universității Princeton în anii 1951-1952, apoi a servit în US Navy. Ulterior și-a obținut diploma de drept de la Universitatea din Georgetown în 1956, unde a fost și editorul revistei Georgetown Law Journal.
Timp de doi ani, între 1980 și 1981, a fost unul dintre consilierii principali ai președintelui Jimmy Carter, iar în timpul administrației președintelui Bill Clinton, Moses a fost numit ambasador al SUA în România, (1994-1997); în perioada 1999-2001 a fost reprezentantul special al președintelui SUA în Cipru.Read more…
O carte plăcută raţiunii şi sufletului, privirii şi atingerii – aşa aş caracteriza volumul Şi vine ploaia care cuprinde versurile poetului israelian Moshe B. Itzhaki, în traducerea lui Paul Farkaş. Cartea apărută la editura Şcoala Ardeleană este prefaţată de poetul Adrian Popescu. Din postfaţa scrisă de prozatorul, dramaturgul şi traducătorul Radu Ţuculescu, aflăm elemente captivante din biografia lui Moshe B. Itzhaki. Actualul profesor universitar, decanul Facultății de Studii Avansate, de la Colegiul Academic de Ştiinţe ale Educaţiei din Oranim (Israel) s-a născut în 1951, la Haifa, într-o familie originară din România, stabilită în Ereţ Israel, imediat după al Doilea Război Mondial. A început să lucreze imediat după absolvirea şcolii gimnaziale, ca mecanic de vapor la Haifa, apoi la Neapole, Larnaca şi Marsilia. A revenit în Israel pentru a-şi completa studiile liceale, după care a fost mecanic auto (inclusiv de tancuri), a servit în armată la trupele de desant (mai întâi soldat şi mai apoi comandant), iar după lăsarea la vatră s-a stabilit în kibuţul Nahal Oz – din vecinătatea fâşiei Gaza – unde a trăit timp de douăzeci de ani cu soţia sa şi cei trei copii, lucrând în agricultură. Între timp a absolvit facultatea de litere, şi-a luat doctoratul în literatură ebraică şi iudaism, dedicându-se carierei universitare, literaturii şi artei dramatice. Read more…
Corona îți schimbă obiceiurile, deși grija pentru ziua de mâine rămâne relevantă în orice condiții. Nu, nu e vorba (Slavă Domnului) de frica de a rămâne fără resurse materiale, ci de cu totul altceva. Închipuie-ți, îmi ziceam eu cam prin iulie sau august anul trecut, închipuie-ți că librăriile nu se mai deschid și că tu rămâi fără cărți noi de citit, tocmai acum când nu mai ai teatru și nici cinematograf (la noi în ”sat” cinematograful e peste drum de casa noastră) și nici concerte, iar acum colac peste pupăză rămâi și fără cărți. Deci am luat măsuri urgente și am reușit să înmagazinez în calculator câteva volume, alese în așa fel încât parcurgerea lor să-mi ofere acea relaxare de care omul are nevoie când treburile nu-i merg așa cum ar fi vrut sau cum și le-a planificat. Și uite așa am început să citesc, în paralel, două superbe realizări în ale scrisului, ambele având un numitor comun: efectul descrețirii frunților celor pe care îi bântuie gânduri negre și îngrijorări justificate. Nu e foarte greu de ghicit despre ce publicații e vorba, de aceea iată de la bun început ”secretul”: Mofturile lui Caragiale și Poeziile fără perdea ale lui Ion Pribeagu.Read more…
După Primul Război Mondial, după ce Turcia și-a pierdut imperiul și înainte ca ei să fi mutat capitala la Ankara, a sosit la Istanbul un nou ambasador britanic. Ambasadorul era însoțit de o suită considerabilă, printre care și medicul său personal, un gentleman în vârstă, fără familie. Ambasadorul a fost cazat în palatul mare al ambasadei, iar medicul într-un palat mai mic. În prima zi, doctorul a plecat de dimineață cu trăsura spre cabinet, ca să-și ia în primire postul. Lângă poarta ambasadei, a observat un băiețel. Era desculț, purta o jalabiyeh subțire și în fața lui se afla o lădiță pentru lustruit pantofi. Cu răbdare și cu o detașare orientală, copilul își aștepta mușteriii – dar mușterii… ioc. În fiecare zi doctorul trecea prin fața copilului la plecare și la întoarcere. De pantofii lui se îngrijeau servitorii palatului, pentru ce să ceară serviciile micului lustragiu? Dar într-o dimineață s-a îndurat de copil. I-a cerut vizitiului să oprească, a coborât din trăsură și și-a pus piciorul pe lădiță. Chiar dacă pantofii străluceau de curățenie, băiețelul i-a lustruit plin de zel. Când a terminat, doctorul i-a întins bănuții cu un zâmbet cald și apoi și-a văzut de drum.Read more…
De curând am primit în dar o carte din partea unui vechi și drag prieten, Alexander Fuhrman. Cartea se numește Noima și a apărut prin intermediul și bunăvoința Editurii Integral, în luna februarie a acestui an. Matematician de formație, analist și gânditor, Alex este originar din Turda, oraşul unde și-a petrecut copilăria și adolescența și de unde a plecat apoi în ’70 să cutreiere lumea. A studiat matematica în Israel, apoi au urmat cursuri în Germania, USA pentru ca să revină în România în anii ’90, la București, ca director al unei celebre multinaționale. Ulterior a decis să-și urmeze pasiunea de coaching/training pe comunicare și și-a construit propria firmă, Eureka. Deși colaborează cu companii de prestigiu, preocuparea sa dominantă se îndreaptă spre tineri, spre formarea acestora, și este exprimată într-o formă de voluntariat pe care o denumește Ora de dirigenție. Ieșit din comunismul în care s-a format, autorul a trecut în societăți cu democrație cristalizată, cu sisteme de educație performante și cu angrenaje sociale funcționale, în care ulterior s-a maturizat. Revenirea în România, într-o țară care parcurge de 30 de ani statusul post-comunist într-un sistem quasi-fanariot, pe care politicienii îl denumesc cu emfază democrație, cred că a fost șocantă, dar nu surprinzătoare.Read more…
Joi, 14 noiembrie 2024, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj – un spaţiu cunoscut şi pentru interesantele prezentări de carte – a avut loc lansarea cărţii Străinul din interior. ”Dosarul” versus biografia personală, scrisă de istoricul Victor Neumann. La prezentarea-dezbatere iniţiată de istoricul Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă din Cluj, au fost prezenţi atât autorul cărţii, cât şi profesorii universitari Florin Lobonţ de la Universitatea de Vest din Timişoara şi Miodrag Milin de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Prezentarea amplă, la care au luat cuvântul cei patru distinşi profesori universitari, nu a mai continuat cu o dezbatere, probabil din cauza publicului puţin numeros (în aceeaşi zi au avut loc simultan mai multe prezentări de carte), a temei complicate şi sensibile, precum şi – cred eu – a insuficientei cunoaşteri a cărţii care abordează această temă atât prin prisma istoricului, cât şi a experienţei personale. Cartea, prefaţată de Armin Heinen[2] şi apărută în acest an (2024) la editura timişoreană Datagroup, este menită să demonteze verdictul de colaborator al Securităţii, confirmat de hotărârea definitivă din 5 decembrie 2023, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În ciuda tuturor argumentelor şi probelor prezentate de apărare, acţiunea în instanţă prin care Consiliul Naţional pentru Studiere Arhivelor Securităţii solicita Curţii de Apel Bucureşti, în februarie 2021, stabilirea calităţii de colaborator al fostei Securităţi pentru Victor Neumann, a avut câştig de cauză. Străinul din interior, dincolo de a fi o pledoarie pentru dovedirea nedreptăţii care i s-a făcut şi risipirea acuzaţiilor din spaţiul public care au ştirbit respectabilitatea autorului, cuprinde o analiză complexă a celor petrecute, pe multiple planuri: biografic, istoric, sociologic şi memorialistic.Read more…
Este opera lui Daniel Lőwy dr. în chimie, colaborator ştiinţific la Naval Research Laboratory din New York. Deşi, judecând după profesie, n-ar avea legătură cu istoria, este un istoric profesionist, autor al unor lucrări şi studii de istorie privind evreii din Cluj, Oradea şi Ardeal în general. Cartea de faţă (peste 6oo de pagini în format A4) prezintă istoria evreilor clujeni… Read more…
Lőwy a reluat tematica istoriei Holocaustului evreilor clujeni, dând publicităţii un volum de mărturii ale supravieţuitorilor, întitulat Sárga csillag Kolozsváron. Kortanuk emlékezései. [Stea galbenă la Cluj. Amintiri ale martorilor]. Cartea, publicată la editura Koinónia din Cluj, a fost lansată la 17 august 2017, în prezenţa autorului, sosit de la Washington. Cartea care cuprinde peste 30 de interviuri ample, integrale – printre care şi cel realizat cu tatăl meu – oferă o imagine complexă a Holocaustului evreilor din Cluj, prin intermediul relatărilor supravieţuitorilor evrei şi ale unor creştini trăitori la Cluj în acea perioadă. Mărturiile supravieţuitorilor evrei acoperă aproape toate modurile de trecere prin calvarul Holocaustului. Bărbaţii relatează despre detaşamentul de muncă din armata maghiară (munkaszolgálat), frontul din Ucraina și deportarea într-un lagăr nazist. Femeile şi adolescenţii povestesc despre ghetoul din Cluj, deportarea la Auschwitz, marşul morţii şi lagărele naziste prin care au trecut. Cartea cuprinde şi povestea celor „uitaţi să fie internaţi în ghetou”, fiind apoi ridicați de acasă, duși la Budapesta, unde au avut de înfruntat arestarea, convoiul morții, traiul în ilegalitate, convoiul morții sau alte încercări din cele mai dificile.Read more…
Recent am primit o carte interesantă atât prin subiectul abordat, cât și prin modul de prezentare a lui. Ea se referă la procesele economice ale funcționarilor evrei din instituții de comerț exterior al României în perioada 1960-1964. Cartea, în limba română, este bazată pe teza de doctorat a autoarei, susținută la Universitatea din Haifa în limba ebraică. Autoarea are o legătură personală cu tema tratată: tatăl ei, Adalbert Rosinger, fusese unul dintre condamnații pe nedrept în cadrul procesului ”Românoexport”, arestat în 1961 și eliberat în 1969. Printre alte surse documentare, autoarea a folosit și amintirile lui, păstrate de ea în manuscris. De aceea, cartea este un omagiu adus memoriei tatălui ei. Cu toate acestea, autoarea face o analiză strict obiectivă a temei tratate, făcând abstracție de implicarea personală. Analiza făcută de autoare se referă la procesele respective, economice dar cu caracter politic, la cauzele și modul de desfășurare al lor, la aspectul lor din punctul de vedere al științei dreptului.Read more…
Kleiner Mann, was nun? sau „Încotro, omule?” a fost prima carte a autorului Hans Fallada pe care am citit-o în anii de liceu și pe loc m-am îndrăgostit de el. Acțiunea se petrece în 1929, în vremea când criza economică era în toi. Ea a avut efect și în Germana. Bineînțeles că evreii au fost învinuiți de această criză. Cum nu? Suntem încă înainte ca Hitler să fie numit cancelar, nazismul își caută drumul, cartea are succes și nu e cenzurată. Este povestea unei perechi de tineri din clasa mijlocie, care prin dragostea care îi leagă răzbat într-o lume nesigură, o lume de azi pe mâine, în ciuda șomajului, a promiscuității și a mizeriei. Ce poate fi mai romantic? Dar nu știam despre Fallada ce știu acum. Au trecut anii, am ajuns în Israel și am uitat de ea. Într-o bună zi am dat de cartea „Singur în Berlin”, în traducere ebraică. Fallada a scris-o la sfârșitul anului 1946, în ospiciu. Cinci săptămâni mai târziu, în februarie 1947, a murit. Acum vreo 10 ani am văzut în programul Teatrului Cameri din Tel Aviv că se joacă piesa Încotro, omule?, regizată de unul dintre cel mai talentați tineri actori și regizori din Israel, Itay Tiran. Hans Fallada în Israel? Oare o fi știind el acolo sus, de unde ne privește, că noi i-am dat din nou viață? Read more…
La editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut foarte recent, în 2021, o nouă carte în limba germană, cu subtitlul Texte alese din ediția Schoah & Judaica. În decursul a 36 ani, din 1984 până în 2020, în această ediție cu bine-cunoscutele coperte negre, au apărut în total 330 de cărți, 52 dintre autori fiind femei. Profesorul Erhard Roy Wiehn, inițiatorul ediției Schoah și Judaica, a ales din ele paragrafele cele mai semnificative și le-a însoțit cu un comentariu cât se poate de actual. Ultimul imbold pentru a scrie cartea de față a fost un volum asemănător, apărut în toamna anului 2020, tot la Hartung-Gorre, scris de Christel Wollmann-Fiedler, cu titlul Hedwig Brenner und ihre Künstlerinnen jüdischer Herkunft (Hedwig Brenner și artistele ei de origine evreiască), bazată pe cele 6 cărți scrise de autoare pe această temă între 1998-2013 (dans, pictură, muzică și teatru). Cartea actuală este o antologie a cărților scrise de femei și de aceea mi s-a părut interesantă și foarte valoroasă. Unele autoare apar cu 2-3 titluri. Din nefericire, unele dintre ele au părăsit această lume.Read more…
Mike Klein nu este primul reprezentant al generaţiei noastre care ţine să povestească nepoţilor despre rădăcinile transilvănene ale familiei şi parcursul vieţii sale, despre trecutul recent. Câţiva prieteni – obiceiul e mai încetăţenit în Israel – şi-au multiplicat memoriile redactate şi tehnoredactate de ei înşişi, alţii le-au încredinţat editurilor. Cele pe care le-am citit cuprind valoroase informaţii de familie şi constituie relatări oneste şi preţioase. Probabil, dorinţa bunicilor de a lăsa moştenire o cronică de familie este universală, dar ea se manifestă şi mai pregnant (după cum am constatat) în cadrul generaţiei G2, poate şi ca o reacţie la faptul că părinţii – supravieţuitori ai Holocaustului – au povestit mult prea puţin. Peste timp am înţeles că după infernul deportării şi tragediei prin care au trecut, părinţii noştri şi-au putut reface viaţa spulberată doar concentrându-se asupra viitorului ce le stătea în faţă, în schimb noi, copiii lor – pe care s-au străduiască să-i ferească de relatarea evenimentele cumplite pe care le înduraseră – ne simţim datori să cercetăm trecutul, să-l reconstituim, nu numai pentru a ne alina dezrădăcinarea, ci şi pentru a-l transmite urmaşilor noştri. Mike Klein şi-a început cartea din acelaşi imbold, acutizat poate de o experienţă personală traumatizantă, şi a profitat de calmul răstimp al pandemiei pentru a-şi ordona amintirile şi a le depăna pe îndelete.Read more…
Autorul volumului Cu trenul expres spre moarte, Leonard Zăicescu, a văzut lumina zilei în anul 1927, într-o familie de evrei gospodari, cu mulţi copii, într-un Iaşi întroienit încă de omătul unei ierni lungi şi geroase. Şi-a petrecut copilăria în partea de jos a străzii Păcurari, lângă Şcoala Primară de Fete Petru Poni. În curtea lungă de la nr.133 locuiau şi convieţuiau în bună înţelegere vecini de diverse naţionalităţi (români, ruşi, evrei, turci, unguri, etc.) care se ajutau reciproc şi erau mereu alături, la bine şi la greu. De strada Păcurari sunt legaţi cei mai frumoşi ani ai copilăriei lui Leonard. Curtea lor a fost o „oază a păcii şi a bunei învoiri într-un ocean al duşmăniilor şi al patimilor oarbe”. Leonard Zăicescu nu a uitat niciodată anii petrecuţi la şcoala primară Regele Carol I, o şcoală de elită situată nu departe de Copou, pe strada Pojărniciei, şi nici pe primul său dascăl, domnul Niculiu, care i-a îndrumat primii paşi în „lunga şi fără de sfârşit călătorie pe drumul cunoaşterii, cel ce se asemăna cu Domnul Trandafir căruia Mihail Sadoveanu i-a dedicat rânduri şi gânduri de aleasă preţuire”.Read more…
Am citit pe nerăsuflate cea mai recentă carte a istoricului Carol Iancu, întitulată POURQUOI LE POÈTE ILARIE VORONCA S’EST IL SUICIDÉ? Corréspondances Inédites (1939-1947) [De ce s-a sinucis poetul Ilarie Voronca? Corespondenţa inedită (1939-1947)], apărută în 2024 la Editura L’Harmattan, Paris, în colecţia „Mondes Juifs et lumières du judaïsme”. Cartea caută motivele pentru care poetul român-francez şi-a pus capăt zilelor la doar 43 de ani, studiind corespodenţa acestuia cu persoanele care i-au devenit apropiate în anii grei ai războiului şi prigoanei antievreieşti. Volumul se înscrie în mod firesc în cercetările cunoscutului istoric şi profesor emerit al Universităţii din Montpellier a cărui prodigioasă activitate de cercetare cuprinde, pe lângă istoria socială, economică şi politică a evreilor din România, şi viaţa şi opera artiştilor, scriitorilor şi poeţilor evrei români care s-au remarcat în Franţa. Recenta sa carte este rodul unei munci de cercetare care s-a întins pe câteva decenii şi s-a desfăşurat nu numai în biblioteci şi arhive, ci şi „pe teren”, unde a realizat interviuri cu prietenii şi cunoştinţele poetului şi a avut acces la scrisorile pe care aceştia le deţineau. Prin publicarea cărţii, cuprinzând corespondenţa inedită a poetului, Carol Iancu oferă cititorilor (dar şi cercetătorilor) informaţii care limpezesc nu numai cauza sfârşitului tragic, ci şi unele aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii lui Ilarie Voronca. Poate pentru că am citit şi alte relatări despre sinuciderea lui Voronca, am căutat în scrisorile sale indicii privind elementele care l-au animat, i-au oferit o oarecare satisfacţie şi i-au inspirat un dram de speranţă, în zbuciumaţii ani parizieni care au precedat decizia sinuciderii. Şi cred le-am descoperit. Următoarele fragmente din scrisorile adresate soţilor Mazenq sunt relevante pentru emoţia, agitaţia şi (uneori) chiar optimismul pe care le-a simţit poetul în noua sa ipostază de jurnalist de radio. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
