Al treilea tip de…evreu

Prin urmare, în aparență (doar în aparență!) există doar două feluri de evrei, cei care cred și urmează preceptele religiei iudaice și cei care nu cred în Puterea Supremă, nu respectă prescripțiile Domnului, ci doar aparțin poporului evreu. Și exact despre această apartenență aș vrea să mă ocup în cele ce urmează. Nu am de gând să mă războiesc cu cei care de foarte mult timp susțin că evreii nu sunt un popor, ci o religie deci, nefiind popor nu au dreptul la ceea ce orice popor pretinde, adică o țară și o limbă și o cultură și o istorie. Lupta ar fi prea de lungă durată și mie mi-e frică să plictisesc cititorul mai mult decât mi-am făcut socoteala că mi se va permite! Ah, da, aici e baiul pentru mine! Pentru că teoria mea susține că există și un al treilea soi de evreu.
Iată despre ce e vorba.Read more…

Oraşul fără evrei: un film mut – profeţie

Am primit recent un film vechi, mut, din 1924, făcut la Viena, un film excepțional nu prin calitatea lui, ci mai ales prin profeția pe care o face și care s-a adeverit pentru cel puțin 100 de ani. Acest film, ,,Orașol fără evrei”, a fost realizat după romanul ziaristului și scriitorului evreu austriac Hugo Bettauer. Am citit acest roman cu mulți ani în urmă și m-a impresionat încă de atunci, dar nu am știut că s-a făcut din el și un film, meritul lui fiind nu atât cel artistic, cât valoarea sa profetică, valabilă și azi, după aproape 100 de ani și mă tem că va fi și în viitor. Filmul l-a regizat H. K. Breslauer, la Viena, în perioada tulbure, într-o țară sărăcită de război, la început de criză economică, cu o inflație din ce în ce mai mare. El înfățișează o societate descumpănită, care și-a pierdut reperele, în care cei de la putere încearcă să se salveze căutând un țap ispășitor pentru toate eșecurile vremii. Vinovatul e găsit cu ușurință, cel altfel, evreul, alături de care au trăit în bună înțelegere de sute de ani. Nu voi intra în subiectul filmului deoarece titlul spune totul. Filmul a fost considerat pierdut și printr-o întâmplare au fost găsite recent fragmente importante din film, într-un târg de vechituri din Paris. Aceste fragmente au fost achiziționate de arhiva de film din Austria și prin donații s-a alcătuit un fond de 86.000 de Euro pentru reconstituirea lui. Ca de obicei, când nu cauți ceva anume, găsești ceva interesant la care nici nu te-ai gândit. Așa am găsit o broșură uitată, ,,Județul Câmpulung, turistic, balnear, climatic”, editată de Oficiul Județean de Turism la tipografia ,,Școala Română” Câmpulung-Moldovenesc la 15 septembrie 1935, cu un cuvânt înainte al președintelui Oficiului de Turism, C. Liontieș, viitor prefect al județului Câmpulung, dacă-mi aduc bine aminte. Este orașul meu natal, la care nu mă pot întoarce decât în vis.Read more…

Diaspora la “apel”

Diaspora evreiască, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei, avea să se extindă în spațiu și în timp. Timp de peste două milenii, cea mai mare parte a evreilor a trăit în afara granițelor patriei lor ancestrale. Chiar în perioada dărâmării celui de al Doilea Templu de către legiunile romane de sub comanda împăratului Hadrian, în Iudeea locuiau mai puțini evrei decât în restul Imperiului Roman. După creștinarea Bizanțului, evreilor li s-a interzis șederea în Imperiul Roman de Răsărit. Mulți dintre ei s-au retras spre Persia, Mesopotamia, apoi după cuceririle arabe și răspândirea islamului, în Africa de Nord și în Europa meridională. Pribegia lor nu a fost compactă. Comunitățile erau răspândite pe un teritoriu uriaș, mijloacele de comunicare și deplasare erau precare, condițiile în care trăiau evreii erau diferite de la un loc la altul și nu semănau cu cele din patria lor ancestrală. În asemenea împrejurări orice alt popor ar fi fost fărâmițat, asimilat și în decursul secolelor ar fi dispărut. Evreii s-au menținut ca un popor inconfundabil în diaspora, la fel cum au rezistat timp de secole imperiilor inamice care le amenințau ţara. În răspândire, au cultivat și au respectat aceeași Lege. În locul Templului impozant unde se întâlneau cu Dumnezeul Unic, au construit mii de sinagogi în care se adunau și se adresau Lui. Discriminarea, persecuțiile, fidelitatea față de Cartea Torei și endogamia au contribuit la menținerea unui sentiment de unitate diasporei, a legăturii și solidarității între comunități.Read more…

Alegeri și prelegeri…

În cei 71 de ani de existență a primului stat modern evreiesc s-au succedat la conducerea lui 32 de guverne, acceptate de 32 de legislaturi parlamentare, după 21 de alegeri la intervale normale de 4 ani și câteva mai scurte. Guvernele au fost conduse de 11 prim-miniștri, numiți de 10 președinți. Acest exercițiu democratic a fost realizat riguros cu toate că între timp Statul Israel a purtat 15 războaie mai mici sau mai mari (din care nu a pierdut niciunul, deși nu toate s-au ”lăsat” cu câștig). Alegerile pentru parlamentul israelian sunt considerate ca foarte importante de către electorat, dovadă rata înaltă de participare la vot: 70-80 %. La primele alegeri precum și la cele care aveau o miză considerată importantă, procentul de participare a ajuns la 85% (bineînțeles nu procente de tip comunist!). De regulă odată la 4 ani se organizează alegeri pentru Knesset, un parlament unicameral cu 120 de deputați, păstrând tradiția iudaică a Sanhedrinului, corpul ”legislativ” evreiesc din antichitate. Parlamentul reprezintă o multitudine de partide mari și mici, evreiești și arabe, de stânga sau de dreapta, religioase sau laice. Președintele Statului are numai competențe reprezentative, adevărata putere se află în mâna prim-ministrului. Pragul de intrare în parlament este de 3,25% din totalul alegătorilor. De regulă partidele mici se unesc în coaliții cu partidele mari, negociind condiții politice conform intereselor propriului electorat. Read more…

Cartea

La sfârșitul săptămânii un tânăr evreu religios a fost ucis de către teroriști palestinieni. Din păcate evenimente asemănătoare au loc nu rareori în Israel. Ceea ce a fost însă ieșit din comun de această dată a fost faptul că victima, în vârstă de 19 ani, a fost găsită cu o carte în brațe. Autorul cărții, David Grossman, este unul din scriitorii cei mai cunoscuți în Israel și nu numai, cărțile sale fiind traduse în treizeci de limbi. În limba română au apărut: „Unul cu care să fugi de acasă”, „Un cal intră într-un bar“, „Până la capătul pământului”. Pe la începutul anilor 2000, la o expoziție a cărții la Tel Aviv, un cititor a plecat cu o carte fără să plătească. Autorul, binecunoscutul publicist și politician israelian Tomi Lapid, a fost de față. Într-unul din articolele sale el vorbește despre dilema în care s-a aflat, fiind martor la furtul cărții sale. Pe de o parte, scrie domnia sa, a fost măgulit că cititorul era atât de entuziast răsfoind noua lui nuvelă, încât a uitat să plătească, pe de altă parte a găsit că este de datoria lui să anunțe vânzătorul.Read more…

Petele din soare se pot vedea de pretutindeni

Totul mi se trage, cu foarte mulți ani în urmă, de la faptul că de-a dreptul întâmplător am dat peste volumul care, curând după apariția sa, a devenit cartea de căpătai a oricărui medic, indiferent de specialitate sau de țara în care își practica meseria. E vorba de celebrul The House of God, autorul fiind Samuel Shem, pseudonimul lui Joseph Steven Bergman, un medic american, azi în vârstă de 75 ani, profesor la catedra de Umanistică Medicală a Universității New York.Dar iată că de curând Shem s-a pus din nou pe scris și bazat, probabil baza, pe imensul succes al primului să volum, vândut în milioane de exemplare și tradus în zeci de limbi, care a devenit și un serial de televiziune, a emis o nouă producție beletristică, intitulată ”Man’s 4th best ho$pital”. Nici pe departe nu am avut de gând să mă ocup în aceste rânduri de creațiile literare ale lui Samuel Shem. Subiectul pe care doresc să-l ating în cele ce urmează este cu totul altul, dar inspirația mi-a fost oferită de citirea acestui ultim roman al lui Shem.Read more…

Dacă eu n-am știut, probabil că sunt și alții…

Nici pe departe nu-mi trece prin gând să încerc să mă ridic deasupra altora, pentru simplul motiv că…. n-am motiv. Dar subiectul în chestiune mi-e apropiat mie mult mai mult decât, cred eu, altora. Iată despre ce e vorba. Tocmai mă pregăteam să părăsesc biroul în drum spre casă, când postul de radio anunță un interviu cu o tânără care urma să vorbească despre……ziua internațională a glumei!!! Oare câți dintre cei care vor citi aceste rânduri știu de existența acestei aniversări?! Îmi închipui că nu prea mulți. Nu-i de mirare. Aproape fiecare aspect al vieții noastre cotidiene e sărbătorit în lumea întreagă într-o anumită zi, și eu refuz a înșirui ocaziile. Dar ziua internațională a glumei îmi spune ceva!! Pentru că de-a lungul vieții mele am fost fermecat de modul în care o glumă, succintă, bine spusă și la timpul și atmosfera potrivită poate sintetiza o întreagă situație, uneori o istorie, sau un fragment din viața de toate zilele.Read more…

Îmbrățișarea

Când s-a născut era frumușel, cu greutate normală și fără să i se găsească vreo malformație. Totul părea în cea mai perfectă ordine. Dar la un an și jumătate, mama a observat că atunci când îi strigă numele, copilul nu întoarce capul, nici privirea. Putea fi o deficiență în auz sau… ceva mai serios? Era serios. Era autism. În mijlocul secolului trecut autismul era considerat o formă a schizofreniei. Astăzi există o diferențiere clară între cele două boli. Autism Spectrum Disorder (ASD) este denumirea medicală, care cuprinde o diversitate de trepte și forme. Fiecare formă variază și de la o persoană la alta. În marea majoritate a cazurilor autismul arată primele semne în al doilea an de viață. După primul șoc urmează cunoașterea realității, trezirea.Read more…

Să înveți o limbă străină – sport sau necesitate?

O pisică se postase în fața unei găuri de unde presupunea că trebuie să apară șoricelul pe care-l urmărea de mai multă vreme. Conform naturii ei, pisica mieuna tot timpul, ”miau, miau” și își mișca din când în când labele ca să se dezmorțească. Timpul trecea, dar prada nu apărea. La un moment dat i-a venit o idee, și în loc să miaune, a început să latre: ”hau-hau”. În câteva secunde șoricelul apăru din gaură, pisica îl apucă de coadă cu dinții și ronțăindu-l, se gândi cu plăcere: ”ce bine e să știi o limbă străină!” Știam gluma asta de foarte mulți ani, dar mi-am amintit de ea în urmă cu câtva timp, în fața calculatorului, unde încercam să-mi planific activitatea pentru următoarele zile. Aveam să fiu ocupat cu aducerea la bun sfârșit a unei sarcini pe care mi-o luasem și care de la bun început presupunea obligativitatea de a pune deoparte tot ce făceam în mod curent. Așa că hotărârea fu imediată: o oră dimineața și o oră după amiază vor fi dedicate unei complet alte activități, s-o numim intelectuală, dar alta decât cea care trebuia să-mi ocupe tot timpul liber în următoarele zile și săptămâni. Bineînțeles prima idee care mi-a răsărit în minte a fost reîntoarcerea la învățarea limbii spaniole.Read more…

Vigdorisme (II)

Singlismul este tensionata oscilație autonomă, de-o parte și de alta a axei mundi.
Prostia colectivă constituie aurul gratuit pe care alchimiștii oricărei guvernări îl folosesc cu deosebită eficiență. Mană omenească.
Statura morală este direct proporțională cu soldul din contul bancar privat.
Întotdeauna există mai jos: drumul spre abis este lung, anevoios și traumatizant. Se poate face voluntar, ajutat de rude și prieteni ori pur și simplu de destin.
Cameleonismul constituie metoda eficientă și îndeobște acceptată de societate a supraviețuirii morale cu orice preț.
Ani de zile am stat. Am lucrat la stat și n-am cugetat.
Simbolul eșecului fiecărui regim se schimbă în permanență: în comunism inginerii, în democrație economiștii, în globalism experții.
Adulterul reprezintă singurul sport pentru amatori practicat în general în tandem care nu se desfășoară în public și nu are reguli scrise.Read more…

O zi după sau una înainte de…

Incorigibilul meu optimism, de care am amintit nu o dată, mă obligă să declar: COVID-ul e deja în spatele nostru. Cu o jumătate de miliard de infectați, dintre care peste șase milioane decedați, virusul, în toate variantele lui, s-a dat bătut. Vaccinul, comportarea publicului, imunitatea oferită de boală și nu mai puțin panica impusă de autorități, toate la un loc au făcut ca pandemia să se transforme în endemie. publicând zilnic numărul de ”depistați”, adică cei la care analiza de rutină a decelat prezența virusului în căile respiratorii. virus gripal în gâtlej?! ncerca să mă explic. em cu numărul celor internați? Ce spune el?Read more…

Jumătăţile din… autobuz

La începutul Mileniului III, când telefoanele celulare începuseră să se răspândească, am întrebat-o pe mama (rămasă văduvă dureros de brusc) dacă nu şi-ar dori unul. Mi-a răspuns în stilul ei direct şi tonic: „De ce? Ca să sune în autobuz şi eu să răspund: Sunt în autobuz?”. Era un argument foarte nostim dar neconvingător, astfel încât i-am făcut cadou un telefon mobil pentru liniştea (sau neliniştea mea). Pe de o parte eram mai puţin îngrijorată, având mijlocul de a o găsi oriunde ar fi fost, pe de altă parte eram neliniştită dacă nu-mi răspundea, închipuindu-mi că a intervenit cine ştie ce nenorocire. De altfel, înţelegeam obiecţia mamei, pentru că şi eu, o bună bucată de vreme, am resimţit acut atât disconfortul soneriilor stridente ale telefoanelor mobile în locurile publice, cât şi senzaţia frustrantă că o persoană singură aflată în proximitatea mea vorbea cu glas tare, dar nu mi se adresa mie… Prima reacţie era să mă îndepărtez cât mai repede, ca să nu „trag cu urechea” la o discuţie care nu mă privea.Read more…

Suedia – ultraliberalism sau naivitate?

Iulie 2023. Poliția suedeză a aprobat unei persoane în vârstă 30 și ceva de ani să demonstreze în fața ambasadei israeliene din Stockholm și să ardă două cărți sfinte: Tora și Biblia creștină. Oare este vorba despre un ultraliberalism suedez, naivitate, sau e altceva la mijloc? În urmă cu vreo 15 ani am participat la un congres medical la Viena. Într-o zi am întâlnit în liftul hotelului o femeie blondă care părea ceva mai în vârstă ca mine. Am salutat-o politicos, mi-a răspuns și am întrebat-o de unde vine. Din Suedia. – Dar dumneata de unde vii? – m-a întrebat doamna. Doamna mi-a aruncat o privire plină de dispreț și din acel moment, de câte ori ne-am întâlnit, nu mi-a mai răspuns la salut. Pe atunci și poate chiar și în zilele noastre, Suedia are o politică unilaterală în favoarea palestinienilor. Oare să o facă numai din antisemitism? Nu cred. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Suedia era neutră. Pe de o parte furniza materie primă mașinii de război naziste, dar pe de altă parte i-a acceptat pe teritoriul ei pe toți refugiații evrei din Danemarca și i-a tratat omenește. Contele Folke Bernadotte, supranumit și “Schindler al Suediei”, a salvat 1.615 evrei, inclusiv pe evreii internați la Theresienstadt. Deci, deși antisemitism există și în Suedia, nu acesta este principalul motiv al politicii lor intolerante față de Israel. Un alt motiv important este numărul din ce în ce mai mare de musulmani în Suedia. Read more…

Măsurarea timpului. Calendare

Cred că Anul Nou este ocazia cea mai potrivită să scriu despre timp și despre calendare. De când lumea, cei care erau inițiați în măsurarea timpului au avut și puterea, ei știau când trebuiau făcute muncile agricole, când aveau loc întâlnirile tribului, slujbele religioase, sărbătorile…  Dacă cineva îndrăznea să li se opună și să judece altfel, își risca recolta…Măsurarea lungimilor e foarte simplă: oricine poate măsura trei coți de pânză, luându-și propriul cot ca etalon.  Nici greutatea nu e mult mai complicată – balanțele se cunosc încă din antichitate, iar ca unități de măsură slujeau obiecte din natură, ca de exemplu boabele de orz.  (Într-o formă standardizată, această unitate se mai folosește în SUA și astăzi!). Timpul însă este o noțiune abstractă și fiecare civilizație îl înțelege în felul ei.  În India era văzut ca un fenomen ciclic, ca o roată care se învârtește la nesfârșit, pe când noi avem o percepție liniară a timpului. Pentru a măsura perioade de timp mai scurte de o zi se folosea clepsidra (ceasul cu nisip sau cu apă) sau se considera timpul necesar pentru arderea unei lumânări.  Dar niciuna din aceste metode nu putea răspunde la întrebarea aparent simplă: „cât e ceasul?” sau „la ce oră?”  O idee aproximativă se putea obține, desigur, după lungimea umbrei. Read more…

Eu – reflexie a ceea ce trăiesc

Matematica te învață să fii riguros, dar așternerea unui text pe hârtie îți face ordine printre gânduri și nu-ți dă voie să scrii decât atunci când ceea ce ai de spus îți pare important sau când decizi să le împărtăşeşti şi altora ceea ce ți-a atins corzile sufletului. Când aceste două situații se întâlnesc, scrisul tău, cu siguranță, va transmite învățăminte de tot felul. Decizia de a scrie e echivalentă cu a permite și altora să te cunoască. De când scriu, parcă și muzica o ascult folosind alți receptori ca înainte. Nu știu care e explicația. Pot spune că am o stare de bine și de confort nesperată. De aceea, sfătuiesc pe oricine să scrie atunci când simte că are ceva de spus. După prima poveste publicată, am continuat să scriu fără un program zilnic dinainte stabilit. A fost la libera mea alegere, dar la sfârșitul fiecărei zile eram mulțumită. Situația asta mi-a dat o stare sufletească bună. De atunci, mă bucur când întrezăresc motive pentru scris articole, motive pe care să le mărunțesc bine și să nu rămână nimic din ce s-a putut numi inițial “subiect”. Nu știu cât va mai dura, dar bucuria va rămâne intactă pentru tot ce a fost și este acum.Read more…

Despre antisemitism, la Budapesta?

În numele guvernului Ungariei, ministrul secretar de stat la Externe, Istvan Mikola, a promis o strânsă conlucrare cu organizațiile evreiești din Ungaria și a asigurat că, deși mai există forțe politice extremiste, guvernul va manifesta ”zero toleranță față de antisemitism”. Cel puțin la nivelul declarativ , este încurajatoare această luare de poziție fermă, pe de o parte pentru că acțiunile anterioare ale guvernului condus de Viktor Orban nu au oferit un temei pentru o astfel de afirmație, pe de altă parte, pentru că în Ungaria există azi populația evreiască cea mai importantă numeric din Europa Centrală și de Est (în afară de Ucraina și Rusia) cu numeroase instituții reputate și cu o intensă viață culturală, socială și religioasă.Read more…

Aniversarea de la Arad şi alte aniversări

După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…

Știați că…?

Întrebarea care se cere pusă: oare ce-mi veni acum să scriu despre o țară care nu interesează pe nimeni, pentru că mai nimic din ce se întâmplă acolo nu e tratat de ceea ce numim azi mass media ?! Acolo mor oameni în fiecare zi, acolo mijloacele de subzistență se restrâng în mod constant, lăsând populația fără nici o posibilitate de progres, acolo războiul civil continuă de ani cu sute de mii de victime și milioane de refugiați. Timp de mai bine de cinci ani (2000-2005) ai ultimei intifade (răscoală populară, în arabă) au fost omorâți 1137 israelieni (80% civili) și 4281 palestinieni (40% civili). Mass media din absolut toate țările a tratat zi cu zi, oră cu oră, acest conflict provocat, susținut și finanțat de Autoritatea Palestiniană. Mii de articole, sute de comentarii în presa electronică, mii de ore la posturile de televiziune, toate au prezentat tragedia ce avea loc în Țara Sfântă, fără să omită cel mai mic amănunt. Inutil a menționa faptul că cel ce apare vinovat în toate aceste relatări era (folosind limbajul regretatului Mircea Crișan) cel ce se apără, nu agresorul. În acea țară pe care am descris-o pe scurt, între anii 2013-2016, peste un sfert de milion de cetățeni inocenți au fost uciși în războiul civil care încă mai continuă. Rog pe cititor să facă un scurt efort de memorie și să-și amintească un singur articol de ziar, o singură corespondență la vreun post de televiziune, care să relateze masacrul în masă ce are loc ”acolo”. Nu am nici o îndoială asupra rezultatului: nimic, sau în cel mai bun caz mai nimic. Interesul acerb pentru drepturile omului, obligația de a pune capăt unui genocid care continuă de ani, nimic nu mișcă opinia publică internațională și nimic nu se intreprinde pentru micșorarea pericolului de zi cu zi în acel loc uitat de Dumnezeu.Read more…