Suedia – ultraliberalism sau naivitate?

Iulie 2023. Poliția suedeză a aprobat unei persoane în vârstă 30 și ceva de ani să demonstreze în fața ambasadei israeliene din Stockholm și să ardă două cărți sfinte: Tora și Biblia creștină. Oare este vorba despre un ultraliberalism suedez, naivitate, sau e altceva la mijloc? În urmă cu vreo 15 ani am participat la un congres medical la Viena. Într-o zi am întâlnit în liftul hotelului o femeie blondă care părea ceva mai în vârstă ca mine. Am salutat-o politicos, mi-a răspuns și am întrebat-o de unde vine. Din Suedia. – Dar dumneata de unde vii? – m-a întrebat doamna. Doamna mi-a aruncat o privire plină de dispreț și din acel moment, de câte ori ne-am întâlnit, nu mi-a mai răspuns la salut. Pe atunci și poate chiar și în zilele noastre, Suedia are o politică unilaterală în favoarea palestinienilor. Oare să o facă numai din antisemitism? Nu cred. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Suedia era neutră. Pe de o parte furniza materie primă mașinii de război naziste, dar pe de altă parte i-a acceptat pe teritoriul ei pe toți refugiații evrei din Danemarca și i-a tratat omenește. Contele Folke Bernadotte, supranumit și “Schindler al Suediei”, a salvat 1.615 evrei, inclusiv pe evreii internați la Theresienstadt. Deci, deși antisemitism există și în Suedia, nu acesta este principalul motiv al politicii lor intolerante față de Israel. Un alt motiv important este numărul din ce în ce mai mare de musulmani în Suedia. Read more…

Măsurarea timpului. Calendare

Cred că Anul Nou este ocazia cea mai potrivită să scriu despre timp și despre calendare. De când lumea, cei care erau inițiați în măsurarea timpului au avut și puterea, ei știau când trebuiau făcute muncile agricole, când aveau loc întâlnirile tribului, slujbele religioase, sărbătorile…  Dacă cineva îndrăznea să li se opună și să judece altfel, își risca recolta…Măsurarea lungimilor e foarte simplă: oricine poate măsura trei coți de pânză, luându-și propriul cot ca etalon.  Nici greutatea nu e mult mai complicată – balanțele se cunosc încă din antichitate, iar ca unități de măsură slujeau obiecte din natură, ca de exemplu boabele de orz.  (Într-o formă standardizată, această unitate se mai folosește în SUA și astăzi!). Timpul însă este o noțiune abstractă și fiecare civilizație îl înțelege în felul ei.  În India era văzut ca un fenomen ciclic, ca o roată care se învârtește la nesfârșit, pe când noi avem o percepție liniară a timpului. Pentru a măsura perioade de timp mai scurte de o zi se folosea clepsidra (ceasul cu nisip sau cu apă) sau se considera timpul necesar pentru arderea unei lumânări.  Dar niciuna din aceste metode nu putea răspunde la întrebarea aparent simplă: „cât e ceasul?” sau „la ce oră?”  O idee aproximativă se putea obține, desigur, după lungimea umbrei. Read more…

Despre antisemitism, la Budapesta?

În numele guvernului Ungariei, ministrul secretar de stat la Externe, Istvan Mikola, a promis o strânsă conlucrare cu organizațiile evreiești din Ungaria și a asigurat că, deși mai există forțe politice extremiste, guvernul va manifesta ”zero toleranță față de antisemitism”. Cel puțin la nivelul declarativ , este încurajatoare această luare de poziție fermă, pe de o parte pentru că acțiunile anterioare ale guvernului condus de Viktor Orban nu au oferit un temei pentru o astfel de afirmație, pe de altă parte, pentru că în Ungaria există azi populația evreiască cea mai importantă numeric din Europa Centrală și de Est (în afară de Ucraina și Rusia) cu numeroase instituții reputate și cu o intensă viață culturală, socială și religioasă.Read more…

Aniversarea de la Arad şi alte aniversări

După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…

Știați că…?

Întrebarea care se cere pusă: oare ce-mi veni acum să scriu despre o țară care nu interesează pe nimeni, pentru că mai nimic din ce se întâmplă acolo nu e tratat de ceea ce numim azi mass media ?! Acolo mor oameni în fiecare zi, acolo mijloacele de subzistență se restrâng în mod constant, lăsând populația fără nici o posibilitate de progres, acolo războiul civil continuă de ani cu sute de mii de victime și milioane de refugiați. Timp de mai bine de cinci ani (2000-2005) ai ultimei intifade (răscoală populară, în arabă) au fost omorâți 1137 israelieni (80% civili) și 4281 palestinieni (40% civili). Mass media din absolut toate țările a tratat zi cu zi, oră cu oră, acest conflict provocat, susținut și finanțat de Autoritatea Palestiniană. Mii de articole, sute de comentarii în presa electronică, mii de ore la posturile de televiziune, toate au prezentat tragedia ce avea loc în Țara Sfântă, fără să omită cel mai mic amănunt. Inutil a menționa faptul că cel ce apare vinovat în toate aceste relatări era (folosind limbajul regretatului Mircea Crișan) cel ce se apără, nu agresorul. În acea țară pe care am descris-o pe scurt, între anii 2013-2016, peste un sfert de milion de cetățeni inocenți au fost uciși în războiul civil care încă mai continuă. Rog pe cititor să facă un scurt efort de memorie și să-și amintească un singur articol de ziar, o singură corespondență la vreun post de televiziune, care să relateze masacrul în masă ce are loc ”acolo”. Nu am nici o îndoială asupra rezultatului: nimic, sau în cel mai bun caz mai nimic. Interesul acerb pentru drepturile omului, obligația de a pune capăt unui genocid care continuă de ani, nimic nu mișcă opinia publică internațională și nimic nu se intreprinde pentru micșorarea pericolului de zi cu zi în acel loc uitat de Dumnezeu.Read more…

Iată cum stau lucrurile la noi. Dar pe cine interesează??!!

Populația Israelului de azi se apropie de 9 milioane locuitori, 75% evrei, 21% arabi și 4% nici una nici alta – aceasă grupă reprezintă în mare parte emigranții din fosta Uniune Sovietică și care nu și-au putut dovedi apartenența la religia mozaică.
Sondajul efectuat de un cunoscut ziar israelian (de orientație „post-sionistă”, cum o numim noi aici, drept pentru care eu nu-l mai citesc, dar uneori îmi mai cade în mână un exemplar), se referă numai la populația evreiască din Israel. Deci sondajul are o valoare relativ restrânsă. Nu înțeleg de ce populația arabă a fost exclusă, poate doar pentru că el a fost efectuat în preajma Anului Nou evreiesc. Iată despre ce e vorba: La întrebarea legată de credința în Dumnezeu, 54% din evreii Israelului au răspuns pozitiv, procentul fiind de 64% printre tineri (18-24 ani) și 22% printre cei de peste 65 ani. 44% au fost de acord că omul se trage din maimuță. Șabatul (sâmbăta) e respectat total de 25% și parțial de alți 14%. Alimentația kașer (preparată după regulile religioase evreiești) e respectată total de 45% din populație și parțial de 14%.Read more…

De ce mint oamenii? (Cu referințe speciale la minciunile medicale)

Acest text constituie preambulul unui ciclu de articole despre minciună. Minciuna este un fenomen universal. Oamenii şi chiar şi unele animale mint adeseori. Copiii şi adulții, indiferent de vârstă, mint în mod frecvent. Ma întreb uneori care este motivul că noi mințim. Oare există o cauză antropologică la originea acestui fenomen sau obicei? Este ceva înscris în ADN-ul nostru? Este oare o reacție instinctivă de autoconservare şi supraviețuire? În acest ciclu de articole voi dedica un capitol special şi detailat minciunii medicale. Voi încerca sa găsesc răspunsuri la nenumăratele probleme neelucidate legate de minciuna în medicinăRead more…

De ce mint oamenii (14) – Eroare, neglijenţă şi malpraxis în medicină. Atitudinea autorităţilor medicale şi judiciare vizavi de erorile medicale.

Tratamentele medicale au uneori consecințe nefaste, fie din motive neprevăzute (de exemplu, o alergie necunoscută anterior, la un medicament oarecare), sau de pe urma unor erori, neglijențe sau malpraxis. În acest capitol voi încerca să explic diferențele dintre acestea. Circa 3-16% dintre bolnavii spitalizați suferă de complicații atribuite intervențiilor medicale, cele mai frecvente fiind cele cauzate de efectele secundare ale medicamentelor. În anul 2013, James raporta că în SUA, mor anual din cauze evitabile, între 210000 și 440000 de bolnavi, majoritatea din cauza unor erori medicale individuale și ale sistemului medical. La începutul anilor 2000, ombudsmanul ministerului sănătății israeliene raporta anual două mii de cazuri mortale, cauzate de erori medicale. Raportul precizează că probabil acest număr este mult sub numărul real. Read more…

Și dacă n-am dreptate?!

Pentru cine încă nu știe, eu am copilărit în celebra urbe a Buhușului, despre care se spunea că acolo se afla o fabrică (mare, de postav, 5000 muncitori!) care poseda un oraș. Limba pe care am învățat-o și-am vorbit-o din fragedă pruncie era cea a locurilor, adică o românească cu elemente moldovenești, cuvinte care nu erau înțelese nicăieri în afara ”granițelor” acestei regiuni: leică, povidlă (sau magiun), cucuruz, cerdac, oleacă…Dar mai era ceva, ceva care deosebea pe cei de acolo și care mă deosebea pe mine de cei pe care, de exemplu, i-am întâlnit la vârsta de 11 ani la București: eu mă nu adresam celor mai în vârstă, inclusiv părinților mei, cu ”tu”, ci cu ”mata”! Iar ”mata” este, de fapt, o prescurtare a pronumelui ”dumneata”. Deci în limbajul meu (și bineînțeles nu numai al meu) există pe lângă ”tu”, și ”voi, și ”dumneavoastră”, un pronume care se plasează pe undeva între termenul familiar, cu care te adresezi oricăruia cu care ai legături personale, de familie sau de prietenie, și cel de politețe, care-ți permite contactul cu oricine cu care nu ai niciun fel de relații.Read more…

Așa se transformă omul în Toma Necredinciosul…

Ținta acestor rânduri se îndreaptă spre situația în care ne aflăm de multe ori în ziua de azi, când așa zisa media ne pune la dispoziție date (știri) care se află departe de adevăr, mai departe decât luna de pământ. Fenomenul are și un nume: fake news. Pe vremuri (sunt sigur că mulți dintre cititorii acestei reviste își amintesc acele timpuri) lucrurile erau simple, chiar foarte simple. Ziarele aveau un singur element veridic: data. În rest tot ce se scria era măsluit, modificat și refăcut, în funcție de nevoile de moment ale celor care ne stăpâneau soarta. Cum îl sfătuia secretarul de partid pe Șmilovici, care pretindea că la Craiova nu se construiseră sute de blocuri noi? “Tov. Șmilovici, mata umblă mai puțin prin țară și citește mai atent Scânteia!” Vremuri de mult trecute, dar deloc uitate…Nu am fost singurul care a trăit procesul psihologic caracteristic celui care a trecut de la un regim totalitar la unul democratic.Read more…

Pele, Maradona, Messi – doar ei?

Nu intenționez să fac aici apologia vizionării la televiziune a manifestărilor sportive. Am fost și rămân la părerea că în vremuri de COVID 19 emisiunile sportive au darul să ocupe o bună parte din timpul prea liber și să-ți îndepărteze gândurile de la ce se întâmplă (rău) în jurul tău. Pe mine asta mă ajută, îmi închipui că și pe alții. Motivul scrierii acestor rânduri e cu totul altul, deși, recunosc, sursa de inspirație e înmulțirea emisiunilor de sport pe care le vizionez în ultimul timp. Nu mă limitez la meciuri (fotbal, baschet), ci urmăresc și comentariile pe marginea ultimelor evenimente de pe stadioanele și sălile fără spectatori. Deunăzi am ”căzut” pe o foarte interesantă discuție despre titlul de cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. Deodată mi-am dat seama că totul se axa pe atac! Niciun cuvânt despre apărători, nemaivorbind de portari, ca și cum fotbalul se desfășoară într-o singură direcție și cu un singur scop: șuturi glorioase la poartă și marcarea de goluri. Observaţi că în fotbal, ca în multe domenii ale activității de zi cu zi, adevărații eroi rămân necunoscuți, nepremiați, neevidențiați, uitați, ignorați. Cum v-am păcălit, sper, pe toți!!! Nu despre fotbal și fotbaliști voiam să scriu, ci despre nedreapta împărțire a gloriei între membrii echipei chirurgicale.Read more…

No, Sir, when a man is tired of London, he is tired of life!

(În traducere liberă: Nu domnule, când un om s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață.) Este replica pe care i-a dat-o marele cărturar englez Dr Samuel Johnson prietenului și biografului său James Boswell în 1777, în timp ce discutau dacă, mutându-se din Scoția la Londra, Boswell nu s-ar putea plictisi la un moment dat de tot ceea ce avea de oferit orașul. Întâlnind din nou fraza, acum câteva zile, mi-am reamintit cea mai vie și mai pertinentă exemplificare a ei pe care mi-a fost dat să o cunosc în cei peste 50 de ani de când locuiesc la Londra. S-a întâmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani la Royal Opera House Covent Garden, unde mă aflam împreună cu soția mea, la o reprezentație a operei La Bohème de Puccini. După primul act, am luat de la bar două pahare cu vin alb și ne-am așezat la o masă pe una din terasele Operei. La un moment dat, s-a apropiat de noi un bărbat în vârstă, îngrijit îmbrăcat, care ne-a cerut permisiunea să se așeze la masa noastră, deoarece nu se mai găseau nicăieri locuri libere. Evident, l-am poftit să ia loc. A sorbit din paharul său, după care ne-a întrebat dacă venim des la Covent Garden.Read more…

Aerul pe care-l respirăm, prieten sau dușman?

Unul din panseurile lui Gâgâ: fără aer ești pește! Titlul de mai sus mi-a fost inspirat de prea cunoscuta expresie în engleză, friend or foe, probabil preluată din romanul lui Michael Morpurgo, apărut acum mai bine de 20 de ani. Nu, nici nu-mi trece prin cap să încep să mă ocup de subiecte medicale, în această revistă care nicidecum nu există pentru a oferi o portiță de scăpare unui colaborator lipsit de imaginație și inspirație, drept pentru care volens nolens el apelează la subiecte legate doar de meseria lui și care nu interesează pe nimeni. Dar de data asta am simțit nevoia de a ataca un subiect care, deși în aparență e preluat din lumea mea, adică medicală, devine din ce în ce mai important pentru noi toți, cetățenii și locuitorii globului pământesc. E vorba de influența nefastă a aerului pe care îl inhalăm cu fiecare respirație, asupra inimii și vaselor de sânge din corpul omenesc, așa-numitul sistem cardio-vascular.Read more…

Probleme în receptia imperialismului

Atacul Rusiei asupra Ucrainei a fost, în mod limpede, un act cu caracter imperialist. Această formă de comunicare a mentalităţii imperialiste (războiul fiind uneori interpretat și ca un limbaj de comunicare reflectând o relaţie derapată, deteriorată) este una dintre formele cele mai elementare, mai ancestrale şi mai bestiale. Dacă Rusia este într-adevăr un imperiu şi are vreo legitimitate pentru a-şi apăra şi impune tendinţele imperialiste în secolul XXI este o chestiune complexă, un subiect asupra căruia nu mă opresc în cadrul textului de faţă. Merită însă să analizăm receptarea narativei imperialismului şi războiului care, în lumea occidentală, inclusiv în ţările Uniunii Europene este problematică şi adesea contradictorie. Citind sau predând despre istoria Imperiului Roman sau ale marilor imperii europene din trecut, numitorul comun este descrierea lor drept imperii civilizatoare.  Interpretarea politicii lor expansioniste, a istoriei lor militare, generatoare de acte sângeroase care au distrus sau nenorocit zeci şi sute de mii de vieţi, este atenuată, îmblânzită, prin intermediul veşmântului metaistoric al civilizării.Read more…

Drumul

Citind eseul dlui Gabriel Ben Meron ”Cehov, autorul unui thriller”, am fost impresionată de problemele pe care le-a ridicat această scriere. Una din ele este modul în care un om își dedică viața unei cariere sau mai multora. Concluzia tatălui său a fost că fiul ar trebui să se dedice în întregime medicinei, fără a lăsa loc pentru nicio altă carieră secundară sau paralelă. Mi l-am imaginat pe tatăl meu care s-a născut în 1907, a trecut prin două războaie mondiale și a fost deportat în Transnistria, e adevărat, ca medic. Medicina o învățase în Italia, la începutul anilor 1930, când în România se aplica numerus clausus. Era un om bun la suflet, care vorbea cu fiecare de parcă l-ar fi cunoscut de când lumea. Celor săraci le cumpăra medicamente și dacă era chemat la un pacient, la orice oră din zi sau din noapte, nu stătea mult pe gânduri, ci mergea imediat. Lăsa totul deoparte, somnul, masa, orice. Mi-am adus aminte de filmul Médecin de campagne (Medic de țară). Cam așa era și el, ca doctorul din film. Bunătatea, perseverența și curajul erau calitățile lui esențiale. De când mă știu, era atât de absorbit de medicină, încât nu-i rămânea mult timp pentru alte preocupări. Când nu avea de lucru, citea din tratate medicale.Read more…

Ce ne facem cu bătrânii?

Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect, îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente. Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.Read more…

Antisemitismul din universități

Oare de ce mulți studenți americani îi urăsc pe evrei și Israelul și de ce atâția tineri americani vor ca Israelul să dispară și teritoriul lui să fie dat Hamasului, deși majoritatea populației USA este (deocamdată) în favoarea Israelului? Oare ce repercusiuni are și va mai avea această atitudine a tinerilor americani? Una din cauzele care au dus aici este că propaganda pro-israeliană a fost multă vreme neglijată, în timp ce palestinienii – via BDS și alte organizații antisioniste / antisemite – au investit multă energie și fonduri în propaganda împotriva Israelului. Apoi numărul musulmanilor este de o sută de ori mai mare decât cel al evreilor. Și încă un lucru despre care nu se vorbește fățiș: occidentalii se tem de extremiștii musulmani! De curând, apreciatul colaborator CNN, Fareed Zakaria, un jurnalist american musulman născut în India, a abordat subiectul îngrijorător al antisemitismul din universitățile americane. În articolul intitulat “Why university presidents are under fire” Zakaria se referă la recenta depoziție a președintelor celebrelor universități Harvard, Penn și MIT, convocate de House Committee on Education and the Workforce (Comitetul pentru educație și forță de muncă al Congresului) pentru a fi chestionate despre antisemitismul din universitățile lor. La întrebarea dacă declarațiile unor studenți care aprobă genocidul evreilor este în concordanţă cu normele de comportament ale instituțiilor pe care ele le conduc, cele trei au răspuns la unison “depinde de situaţie”.Read more…