Andrea-Julika Ghiţă: TELEFONUL din VIS

În ultimii ani telefonul apare în visele mele – sub diferite forme şi purtând diverse mesaje –, simbolizând, bănuiesc, dorinţa de a reface conexiunile întrerupte, dar poate şi teama de a le pierde pe cele existente… Cu câteva zile în urmă am visat că ceva bârâia insistent şi înfundat. Eram undeva  împreună cu soţul meu care repara ceva, iar eu îl aşteptam să termine. După un timp mi-am dat seama că sunetul venea de la telefonul mobil pus pe silenţios şi uitat în poşetă (o situaţie frecventă în viaţa mea de zi cu zi). M-am repezit la poşetă, am tras fermoarul, reuşind să scot telefonul înainte de a amuţi. Scumpa mea, te caut de o grămadă de timp. Unde eşti la ora asta târzie ? – îmi spuse Mama pe un ton îngrijorat. De ani şi ani de zile, oriunde aş fi fost, la ora 9.00 fix îi telefonam Mamei, pentru a afla cum a dormit şi ce program avea în ziua respectivă, pentru a-i împărtăşi noutăţile din răstimpul scurt dintre seara de ajun şi dimineaţa zilei curente.Read more…

După treizeci de ani

Acum 30 de ani aveam deja 51 de ani. Deși proaspăt trecut de pragul ”Jubileului” meu personal, mă simțeam încă tânăr şi probabil că așa păream (pe atunci:) și altora. Unul dintre cei care m-au considerat suficient de tânăr a fost Moses Rosen (z.l.) “temutul” Șef Rabin al României. De fapt cred că era singura calitate care l-a determinat să mă ”aleagă” ca președinte al Comunității Evreilor din Brașov. Nu aveam vre-un ”trecut” care să mă îndreptățească, nici cunoștințe (incluzând atât pregătirea cât și relațiile 🙂 ci doar vârsta de 51 de ani potrivită pentru o asemenea funcție. Nu prea tânăr, nu prea bătrân. Deși în anul 1986 în România mai erau încă în jur de 24000 de evrei, din care la Brașov aproape 700, nu se prea înghesuia lumea să ocupe o funcție în Comunitate care nu era nici bine plătită, nici ușoară și nici măcar ”bine văzută”.Read more…

Pe lângă Ziduri…

Atunci când romanii au distrus și au pustiit Templul din care a rămas doar Zidul de Vest, nu era nici un alt sălaș în care Unicul să fie slăvit. Abia peste trei secole s-a construit prima biserică a creștinilor, Biserica Sfântului Mormânt și doar după alte trei secole prima moschee, cea a lui Omar. Chiar dacă succesiunea în timp nu conferă neapărat priorități valorice, ar trebui acceptată ca un indiciu al intensității legăturilor spirituale. Pentru evrei, a fost locul în care s-au păstrat de a lungul unui mileniu Tablele Legii, chintesența credinței lor. Potrivit narativului iudaic Prezența Divină a însoțit tabernacolul – Chivotul Legii – în tot timpul peregrinărilor poporului și a continuat să vegheze prin zidurile Templului din Ierusalim. Pentru creștini, Templul a avut semnificații doar pentru câteva întâmplări din viața lui Isus petrecute acolo (confirmarea și, disputa cu zarafii). Locurile sfinte pentru creștini au fost în egală măsură ieslea din Bethlehem, locul copilăriei la Nazaret, râul botezului, Iordan, grădina Getshemani de pe Muntele Măslinilor și Golgota unde a fost ridicat Biserica Sfântului Mormânt, de către Împărăteasa (Sfânta) Elena a Bizanțului, care însă nu are nici-o legătură cu Zidul Plângerii. Cu totul altfel stau lucrurile cu cele două moschei clădite de primii califi omeiazi cu scopul, nedisimulat, de a demonstra adevărul obsesiei musulmane repetată în Coran, că Mahomed ar fi fost adevăratul urmaș al lui Abraham (Ibrahim) primul om care a propovăduit existența unui singur și unic Dumnezeu.Read more…

Ce înseamnă ”Acasă”

Mai mulți ”prieteni virtuali”, dintre cei care nu mă cunosc din copilărie și nici de pe parcursul vieții mele, m-au întrebat unde trăiesc, în România sau în Israel, fiindcă erau mirați că mă interesează și abordez teme evreiești. Evrei se nasc în fiecare zi pretutindeni în lume, doar că nu toți devin și israelieni. Cei care se nasc în Israel sunt de la început israelieni, în timp ce doar unii dintre cei născuți cetățeni ai altor țări decid să facă alia și să meargă în Israel, unde apoi pot deveni cetățeni ai acestui stat. Parcă aud vocea prietenului cu pricina, spunând că am scris iarăși un truism! Aș pune rămășag că mult mai mulți sunt cei care nu știu cum este cu evreii, în comparație cu cei care știu. Spun asta fiindcă mă gândesc la populația actuală și la cunoștințele ei. Vorbind despre mine, dacă vă uitați în orice sursă de informație, eu m-am născut în București, ca evreică, fiindcă astea sunt cele două ramuri ale familiei mele maternă și paternă. A fost un dat cu care am venit pe lume. Venind însă pe lume în România, este firesc că sunt dintotdeauna cetățean român, loial țării mele. Pentru mine, casa bunicilor mei materni din București a fost totdeauna acasă! Aici am crescut, am fost educată, am învățat limba română, dar și ce este iudaismul, am fost tratată uneori ca fiind străină în propria țară, dar de cele mai multe ori am fost admirată de către majoritarii creștini fiindcă fac parte din acest popor mândru și care a dat lumii atâtea valori.Read more…

Nostalgie desuetă

Într-o seară de sfârșit de august, în 1955, am plecat cu tatăl meu la Facultatea de medicină pentru a vedea rezultatele examenului (de fapt concursului) de admitere. Când mi-am văzut numele pe listă, tatăl meu mi-a spus: ”Vezi, acesta e comunismul adevărat! Tu vei fii student, aici în România.” Fraza acesta avea ca fundal evenimentele petrecute în urmă cu exact 30 ani, când tatăl meu, student la medicină la aceeași facultate și în aceeași curte, fusese bătut crunt de legionari, nevoit să-și retragă actele și să plece la Praga, unde cu ajutorul rudelor din Argentina și-a terminat studiile în medicină la Universitatea Germană din capitala Cehoslovaciei de atunci. Lenin scria odată (voi fi scuzat că citez pe acest individ, urât de imensa majoritate a omenirii) că stângismul e boala copilăriei comunismului. Parafrazându-l, voi spune că pentru mine comunismul a fost boala copilăriei și adolescenței mele. De o asemena boală ori mori, ori rămâi handicapat pentru restul vieții, sau dacă ai noroc te vindeci și dezvolți anticorpi care nu-ți vor mai permite să te molipsești niciodată de microbul acesta. Din fericire eu m-am vindecat radical și definitiv.Read more…

Dar noi de unde venim?

Deunăzi mă întorceam de la cumpărături la noi în Rehovot și așteptând la un semafor mi-am ciulit urechile la o discuție între doi trecători. Ceea ce am apucat să aud este că “Noi, sefarzii, spre deosebire de ashkenazim, votăm pentru Likud”. Departe de mine de a mă mira de preferința electorală a celor doi, ceea ce m-a surprins era faptul că ei se considerau și se declarau sefarzi, deși amândoi păreau evrei etiopieni. Subiectul originii evreilor este unul complex și fascinant. Cu toate că în tinerețe eram conștient numai de existența câtorva comunități evreiești, în primul rând sefarzii (evreii spanioli) și ashkenazimii (evreii germanici), diversitatea evreilor este enormă. Read more…

De ce mint oamenii (13) – Eroarea umană

Adeseori negijența şi malpraxisul sunt greu de diferenţiat de greșelile umane, aproape de neevitat, ca de pildă coliziunea unei păsări cu un avion. Unele erori nu sunt cauzate de neglijență sau de lipsa de dedicație și profesionalism. Dacă însă vom aprofunda analiza acestor cazuri, care ni se par erori umane inevitabile, aproape întotdeauna vom găsi o problemă de sistem, cu deficiențe organizatorice. Un exemplu ar fi administrarea de sânge incompatibil unui pacient, o eroare care este de adeseori fatală. Eroarea s-a produs în ciuda faptului că numele pacientului și numărul său de identitate erau corecte și verificate, vis-à-vis de datele înscrise în fișa bolnavului și pe porția de sânge. Unele erori umane sunt comise din cauză că la locul de muncă (spital, policlinică, etc.) există condiții deosebit de neprielnice, cum ar fi numeroasele ore suplimentare, lipsa de personal medical, condiții fizice grele, etc. Alți factori contribuitori la greșeala umană sunt, așa cum voi arăta în continuare, oboseala, epuizarea sau stresul excesiv. Read more…

Creativitate în lume şi la noi acasă

Când am văzut un fragment dintr-un film documentar înregistrat într-o tabără de refugiaţi cu o fetiţă îmbrăcată foarte modest, zâmbind cu gura până la urechi de mândrie că a reuşit să facă o perdea pentru o căsuţă de păpuşi încropită dintr-o cutie de carton, am simţit pe cap mângâierea bunicului meu, care se străduia de ore întregi să cioplească un bol pentru bunica. Bolul de lemn de esenţă tare era şlefuit în interior până la netezime perfectă, iar pe exteriorul conceput şi realizat cu mare migală am revăzut pisicile bunicii care se hârjoneau deşirând un ghem de lână, ghivecele de flori de pe pervaz şi chiar ochelarii ei mereu uitaţi te miri pe unde. Eu l-am întrebat dacă bunica nu s-ar fi bucurat cu un bol mai simplu, deoarece din mişcările lui încete şi greoaie mi-am dat seama că îl chinuiau din nou durerile degetelor diforme de artroză. Chiar dacă bunica îi ceruse doar un bol și nu se aştepta la nimic spectaculos, el simțea nevoia să creeze ceva frumos. Iar când l-am întrebat de ce, mi-a spus: „deoarece frumosul ne face oameni. În sufletele oamenilor se ascunde câte o scânteie din esenţa lui Dumnezeu şi această scânteie din Creator simte nevoia să creeze”.Read more…