ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Israelul e incriminat, chiar şi de prietenii săi apropiaţi, că nu a păstrat principiul “proporţionalităţii”, reacţionând în mod asimetric, cu o forţă extrem de puternică, care a provocat prea numeroase victime printre civilii din Gaza… Am hotărât să împing absurdulRead more…
La 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de al doilea război mondial. Poate nu toată lumea știe că prima confruntare cu armata terestră a Poloniei, în funesta zi de 1 septembrie, s-a încheiat cu o victorie surprinzătoare a cavaleriei poloneze,Read more…
Votul universal a fost una din revendicările esențiale ale perioadei care am putea-o defini drept zorii democrației. Acum, după peste 200 de ani de la prima aplicare al acestui exercițiu (în anul 1792 în Franța Revoluționară, au avut loc primeleRead more…
Votul universal a fost una din revendicările esențiale ale perioadei care am putea-o defini drept zorii democrației. Acum, după peste 200 de ani de la prima aplicare al acestui exercițiu (în anul 1792 în Franța Revoluționară, au avut loc primeleRead more…
În Ierusalimul frământat din nou de amenințarea unor neliniști, stârnite premeditat sau conjunctural, a murit în” liniște și pace” , între Iom Kipur și Sucot, Ralph Goldman care tocmai împlinise vârsta de 100 de ani. A trăit un secol, supraviețuindRead more…
În Ierusalimul frământat din nou de amenințarea unor neliniști, stârnite premeditat sau conjunctural, a murit în” liniște și pace” , între Iom Kipur și Sucot, Ralph Goldman care tocmai împlinise vârsta de 100 de ani. A trăit un secol, supraviețuindRead more…
Mult mai mult decât între două persoane, alegerea președintelui ar trebui șă fie opțiunea între două căi diferite pe care să fie călăuzită națiunea (sau organizația:) pe drumul ei către mai bine. Evident acest ”mai bine” nu trebuie lăsat înRead more…
Iniţial am vrut să întitulez aceste consideraţii altfel, dar mi-am zis că nu e frumos. În text însă am să-l includ… Am vrut să pun titlul “Prostia se plăteşte”. Prostia lui Ponta a fost bumerangul care s-a întors împotriva lui.Read more…
În ultimii ani telefonul apare în visele mele – sub diferite forme şi purtând diverse mesaje –, simbolizând, bănuiesc, dorinţa de a reface conexiunile întrerupte, dar poate şi teama de a le pierde pe cele existente… Cu câteva zile în urmă am visat că ceva bârâia insistent şi înfundat. Eram undeva împreună cu soţul meu care repara ceva, iar eu îl aşteptam să termine. După un timp mi-am dat seama că sunetul venea de la telefonul mobil pus pe silenţios şi uitat în poşetă (o situaţie frecventă în viaţa mea de zi cu zi). M-am repezit la poşetă, am tras fermoarul, reuşind să scot telefonul înainte de a amuţi. Scumpa mea, te caut de o grămadă de timp. Unde eşti la ora asta târzie ? – îmi spuse Mama pe un ton îngrijorat. De ani şi ani de zile, oriunde aş fi fost, la ora 9.00 fix îi telefonam Mamei, pentru a afla cum a dormit şi ce program avea în ziua respectivă, pentru a-i împărtăşi noutăţile din răstimpul scurt dintre seara de ajun şi dimineaţa zilei curente.Read more…
Nici măcar euforia lui Bernard Henri Levy cu ocazia interviului ad-hoc pe care l-a acordat Christianei Amanpour de la CNN în toiul demonstraţiei istorice de la Paris n-a reuşit să–mi uşureze sacul de îndoieli cu care mă lupt zi deRead more…
În acest articol veţi găsi reflecţii despre „Frumoasa Elena şi mărul discordiei”, despre clasa politică românească actuală şi sorgintea ei, despre iţele încurcate ale legilor proprietăţii, despre situaţia economică şi conjunctura politică europeană şi indicii ei şi despre cine esteRead more…
Pe vremea mea se spunea că odată ajuns (din greșeală!) împărat, prima decizie a impostorului este de a-și omorî tatăl, ca să nu se știe de unde vine. Din fericire și spre deosebire de ”eroul” glumei desuete de mai sus, noi suntem mai toți mândri de originea noastră și ne lăudăm cu educația primită acasă, cu cei clasici șapte ani (de fapt numai șase) petrecuți în casa părintească, absorbind primele noțiuni educative de comportare și cultură generală. Până aici totul e in ordine, și atunci unde e baiul?! Răbdare…Read more…
Cu speranța că cititorul nu s-a plictisit de subiect, îmi permit să continui expunerea situației Republicii Moldova de azi, și în primul rând să prezint, oarecum pe scurt, cele două probleme geopolitice cu care se confruntă (și uneori se înfruntă!) Moldova ca entitate națională, politică, etnică și geografică. O precizare de început. Nu am nicio îndoială, cuvântul Transnistria va trezi în memoria multora imaginile tragediei evreilor basarabeni, bucovineni (și o parte a celor pe care Holocaustul i-a găsit în nordul Moldovei românești) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Lagărele de concentrare înființate de guvernul antonescian la est de Nistru s-au transformat foarte repede în lagăre de exterminare și care chiar dacă nu aveau camere de gazare sau crematorii, au devenit morminte pentru aproximativ 130.000 evrei (printre care bunica mea, mama tatei), o bună parte a victimelor fiind evrei ”autohtoni”, adică transnistrieni, al căror număr înainte de război era nu mai puțin de 300.000. Dar nu la acest tragic aspect doresc să mă refer în cele ce urmează, ci la evoluția acestei bucăți de pământ în ultimele două secole, evoluție de o importanță covârșitoare pentru actuala situație a Republicii Moldova. Povestea Transnistriei este prea lungă pentru a fi expusă în întregime aici. Voi începe cu anul 1924, anul în care Stalin, mai mult decât enervat de pierderea Basarabiei, unită în 1918 cu România creează la est de Nistru, în Transnistria istorică, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), declară capitala ei ca fiind Chișinău, dar provizoriu o stabilește la Balta (după unii, la Tiraspol).Read more…
Omul se desparte de trecut. Nu întotdeauna, nu ușor, dar procesul are loc de foarte multe ori în viața fiecăruia. Nu, nu voi intra în filozofia uitării, pentru că acesta e un subiect prea departe de cunoștințele mele și nu doresc să-mi dau frâu liber instinctelor de diletantist. Dar întotdeauna am avut senzația că pentru a acumula noi date și impresii, pe undeva e nevoie să le faci loc în memoria care, din păcate, nu rămâne la același gabarit, ci cu timpul se restrânge, jucându-se neloial cu modul în care ai dori să selectezi ce ai vrea să uiți și ce ai dori să-ți rămână viu până în ultima clipă a existenței. Dar cele de mai sus se referă la gânduri, la idei, la abstracții, și de fapt eu doresc să scriu despre despărțirea de lucruri concrete care aparțin trecutului. Nu voi intra în banalități, ca de exemplu superba ocazie pe care ți-o oferă mutatul dintr-o locuință în alta, care îți dă posibilitatea să arunci o mulțime de lucruri de toate felurile, care stăteau nemișcate și neutilizate de ani și ani, de parcă așteptau doar să dispară din văzul posesorului. Momente similare se ivesc cu ocazia diverselor sărbători, un prilej de a face ordine printre nenumărate obiecte de care uitaseși și care și-au dovedit de mult completa inutilitate. Eu însă doresc să împărtășesc cititorului gânduri și senzații legate de procesul despărțirii de cuvântul scris.Read more…
Zilele acestea voi intra în cel de al 50-lea an de existență în afara țării în care m-am născut, o jumătate de secol petrecută în țara unde am ajuns în seara când avionul care m-a luat de la Băneasa a aterizat, după două ore și jumătate de zbor fără probleme. Nu știam încotro mă duc. Mai bine zis, știam și de fapt nu știam. Îmi amintesc perfect că îmi vedeam viitorul exact ca un individ scăpat dintr-un incendiu care i-a distrus casa până la temelii: n-are idee încotro s-o ia, știe doar că trebuie să fugă cât mai departe ca să scape cu viață. Ceea ce însă știam e că mă duc într-o lume liberă. Știam că voi trăi o nouă viață, complet diferită de cea anterioară, chiar și prin simplul fapt că nu mă voi mai simți ca într-o închisoare ale cărei ziduri nu le vezi, dar le simți tot timpul. Și știam că pentru a putea continua să respir, aveam nevoie de libertate. Trebuie să recunosc, nefiind filozof de felul meu, ci doar un simplu individ pragmatic, ceea ce știam eu despre libertate era ceva care îți permite să gândești, să spui și să faci tot ce vrei, până în momentul în care ai putea leza libertatea altuia. Iar eu eram dispus să-mi trăiesc a doua viață purtând în minte această limită: libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia.Read more…
Recunosc, sunt un cafegiu inveterat, aș putea spune dependent, și dacă vreodată mi-ar veni în cap năstrușnica idee de a înceta – chiar și pentru o zi sau două – obiceiul ăsta, pe care l-am căpătat foarte devreme, odată cu începutul studiilor medicale, fără discuție că aș da de belea. De fapt obiceiul l-am moștenit odată cu numele de familie, întrucât în casa părinților mei se bea cafea, deși cred că băutura preferată a părinților mei era, totuși, ceaiul. Pentru mine cafeaua a devenit o a doua natură chiar din primii ani ai tinereții. Nu am început să beau cafea ca să-mi prelungesc orele de activitate pe contul celor de somn. Ba mai mult, îmi amintesc perfect că într-o seară, în plină sesiune de examene, hotărâsem să beau două cești de cafea, una după alta, sperând că voi putea continua să învăț după miezul nopții, și m-am trezit la un moment dat dintr-un profund și binefăcător somn, cu capul pe tratatul care trebuia parcurs cu atenție și seriozitate.Read more…
Ce înseamnă un om din popor? Mi-am pus această întrebare în multe rânduri. Am auzit și răspunsuri pe care le dădeau alții, fiecare în felul lui. Am repetat întrebarea, pentru mine însumi, în ultimul timp, ca urmare a evenimentelor care s-au petrecut – și se petrec – pe mapamond, dar și în Israel, în România, și în alte țări. Mi-am amintit și răspunsuri pe care le dădeau oameni de diferite orientări, unele cu o diferență de 180 de grade între ele, pro și contra. Fiecare cu părerea lui. Este omul din popor numai omul simplu, needucat, care nu citește decât publicații sportive, de scandal, la un nivel scăzut, sau orice om, indiferent de nivelul lui de educație? Probabil că, în felul lui, orice om este un om din popor. Omul simplu este numai o parte din popor. La fel ca și el este omul intelectual. Tot o parte din popor. Dar și omul simplu poate înțelege lucrurile foarte bine. dorit pentru popor. Read more…
Lozinca prieteniei dintre popoare mi-a dispărut din vedere și din subconșient de mai bine de o jumătate de secol și nici nu-i duc lipsa. Popoarele nu pot fi prietene decât foarte rar, doar atunci când nu au nimic de împărțit. Dar ce se întâmplă când au de împărțit o istorie comună? Și (mai ales) când această istorie comună nu e deloc plăcută, sau chiar condamnabilă? Nu trebuie să ai o graniță comună ca să te învrăjbești, istoria arată că vrajba între popoare e un fenomen mult mai des decât prietenia dintre ele. Rândurile de mai sus sunt roadele unei seri enervante, în care n-am fost în stare să-mi văd de-ale mele, pentru că o știre anunțată la radio prezenta rezultatele unui scrutin făcut în paralel în două țări care nu au (nu au avut și nici nu vor avea vreodată) o graniță comună: Israel și Germania. Iată rezultatul scrutinului: 1. O treime din poporul german consideră că Israelul se poartă cu palestinienii într-un fel care amintește regimul nazist; 2. 34% din populația Germaniei are o părere negativă despre Israel; 3. Doar 27% consideră că Germania are o responsabilitate istorică față de statul evreu. 4. În contrast, aproape două treimi din populația Israelului au o părere pozitivă despre poporul german. Sunt convins că cititorul va fi de acord că datele de mai sus merită comentate. În cele ce urmează nu mă voi referi la opinia israelianului de rând despre urmașii celor care au trăit și au participat intens la viața de toate zilele ale celui de al Treilea Reich, care ar fi trebuit să dureze 1000 ani, ci la situația din Germania de azi, care sunt de vină pentru enervarea mea de acum câteva seri.Read more…
Acum câteva zile s-a stins din viață Dana. Fetele ei au remarcat faptul că ea a știut când să se despartă de cei de aici și să nu le îngreuneze viața de mame tinere cu copii încă mici, întrucât Dana a decedat la câteva ore înainte de prima seară de Pesach deci ele, fetele, nu au trebuit să șadă șiva. Eu mi-am luat rămas bun de la ea două zile înainte. Înțelesesem din convorbirile cu fiicele ei că se apropie sfârșitul și nu voiam ca asta să se întâmple fără s-o mai văd o dată. Nu ne vedeam des, ba chiar ne vedeam foarte rar, dar vorbeam des la telefon. “Te-am sunat să-ți spun că mai trăiesc, obișnuia să deschidă discuția telefonică, cu acel har zglobiu și plăcut în voce, moștenită (din câte îmi amintesc) de la tatăl ei, pe care îl cunoscusem de mic copil și pe care ea îl pierduse când avea vreo șase ani.” A fost în 9 iunie 1951. Tovarășul Mirel Costea, alias Natan Zaider, a murit. Nu, nu a murit așa, simplu, ci s-a sinucis ….Read more…
Întreabă pe cine vrei, noiembrie e o lună plictisitoare, cenușie. Încă nu e iarnă, nici măcar toamnă. În fiecare zi te întrebi dacă ar trebui să pui în funcțiune încălzirea casei, sau mai bine îți mai pui o pătură noaptea și în felul acesta ai rezolvat problema. În fiecare zi te aștepți să plouă și chiar dacă nu plouă, mai tot timpul e înnorat. Nimic nu pare să se fi întâmplat în noiembrie, până și revoluția sărbătorită în 7 Noiembrie a avut loc în octombrie! Eu m-am născut în noiembrie. Conceperea mea s-a datorat unei erori de înțelegere a situației în lume. Părinții mei nu prevăzuseră ce avea să urmeze și după doi ani de viață în comun au hotărât să aibă un copil, născut la două luni de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, o greșeală pe care eu o plătesc (cred!) până în ziua de azi, în ciuda eforturilor părinților mei de a mă feri de vicisitudinile sorții. Aparent, eu m-am născut cu o cantitate mare de noroc, dar tocmai atunci când aveam cea mai mare nevoie de el, norocul se risipise în toate direcțiile.Read more…