ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Israelul e incriminat, chiar şi de prietenii săi apropiaţi, că nu a păstrat principiul “proporţionalităţii”, reacţionând în mod asimetric, cu o forţă extrem de puternică, care a provocat prea numeroase victime printre civilii din Gaza… Am hotărât să împing absurdulRead more…
La 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de al doilea război mondial. Poate nu toată lumea știe că prima confruntare cu armata terestră a Poloniei, în funesta zi de 1 septembrie, s-a încheiat cu o victorie surprinzătoare a cavaleriei poloneze,Read more…
Votul universal a fost una din revendicările esențiale ale perioadei care am putea-o defini drept zorii democrației. Acum, după peste 200 de ani de la prima aplicare al acestui exercițiu (în anul 1792 în Franța Revoluționară, au avut loc primeleRead more…
Votul universal a fost una din revendicările esențiale ale perioadei care am putea-o defini drept zorii democrației. Acum, după peste 200 de ani de la prima aplicare al acestui exercițiu (în anul 1792 în Franța Revoluționară, au avut loc primeleRead more…
În Ierusalimul frământat din nou de amenințarea unor neliniști, stârnite premeditat sau conjunctural, a murit în” liniște și pace” , între Iom Kipur și Sucot, Ralph Goldman care tocmai împlinise vârsta de 100 de ani. A trăit un secol, supraviețuindRead more…
În Ierusalimul frământat din nou de amenințarea unor neliniști, stârnite premeditat sau conjunctural, a murit în” liniște și pace” , între Iom Kipur și Sucot, Ralph Goldman care tocmai împlinise vârsta de 100 de ani. A trăit un secol, supraviețuindRead more…
Mult mai mult decât între două persoane, alegerea președintelui ar trebui șă fie opțiunea între două căi diferite pe care să fie călăuzită națiunea (sau organizația:) pe drumul ei către mai bine. Evident acest ”mai bine” nu trebuie lăsat înRead more…
Iniţial am vrut să întitulez aceste consideraţii altfel, dar mi-am zis că nu e frumos. În text însă am să-l includ… Am vrut să pun titlul “Prostia se plăteşte”. Prostia lui Ponta a fost bumerangul care s-a întors împotriva lui.Read more…
În ultimii ani telefonul apare în visele mele – sub diferite forme şi purtând diverse mesaje –, simbolizând, bănuiesc, dorinţa de a reface conexiunile întrerupte, dar poate şi teama de a le pierde pe cele existente… Cu câteva zile în urmă am visat că ceva bârâia insistent şi înfundat. Eram undeva împreună cu soţul meu care repara ceva, iar eu îl aşteptam să termine. După un timp mi-am dat seama că sunetul venea de la telefonul mobil pus pe silenţios şi uitat în poşetă (o situaţie frecventă în viaţa mea de zi cu zi). M-am repezit la poşetă, am tras fermoarul, reuşind să scot telefonul înainte de a amuţi. Scumpa mea, te caut de o grămadă de timp. Unde eşti la ora asta târzie ? – îmi spuse Mama pe un ton îngrijorat. De ani şi ani de zile, oriunde aş fi fost, la ora 9.00 fix îi telefonam Mamei, pentru a afla cum a dormit şi ce program avea în ziua respectivă, pentru a-i împărtăşi noutăţile din răstimpul scurt dintre seara de ajun şi dimineaţa zilei curente.Read more…
Nici măcar euforia lui Bernard Henri Levy cu ocazia interviului ad-hoc pe care l-a acordat Christianei Amanpour de la CNN în toiul demonstraţiei istorice de la Paris n-a reuşit să–mi uşureze sacul de îndoieli cu care mă lupt zi deRead more…
În acest articol veţi găsi reflecţii despre „Frumoasa Elena şi mărul discordiei”, despre clasa politică românească actuală şi sorgintea ei, despre iţele încurcate ale legilor proprietăţii, despre situaţia economică şi conjunctura politică europeană şi indicii ei şi despre cine esteRead more…
Nu am niciun dubiu că cei care au creat acum mii de ani legenda Turnului Babel s-au inspirat dintr-o situație reală. În acele vremuri și chiar mult timp după aceea, colectivitățile umane erau izolate timp de veacuri, relațiile dintre diversele populații aparținând chiar aceluiași popor erau practic absente, nemaivorbind de existența dialectelor aceleiași limbi, care făceau (și fac până în ziua de azi) o comunicare umană imposibil de realizat. Limba, mijlocul de comunicare cel mai important între două ființe umane, poate fi în același timp un obstacol în calea înțelegerii dintre oameni. De aceea nu trebuie să ne mire apariția limbii esperanto, o încercare a oftalmologului varșovian Dr Ludwig Lejzer Zamenhof de a găsi o soluție problemei din epoca modernă, în care oamenii circulă de-a lungul și de-a latul globului și se lovesc de bariera unor limbi pe care nu le cunosc.Read more…
Șapte ani de existență a revistei BAABEL, mii de articole publicate, (cred) peste o sută de colaboratori, cu toții angrenați în acestă activitate literară-publicistică și probabil mii de cititori. Și după această trecere în revistă, (foarte posibil) inexactă, două întrebări se cer a fi puse. Prima se referă la motivul care îi face pe toți acești prieteni să colaboreze la o apariție electronică, fiecare împins de la spate, cred eu, de cel puțin o cauză demnă de invidiat. Îmi închipui că unii se delectează în a-și publica ideile, gândurile și mai ales comentariile legate de viața de toate zilele, pe care fiecare o duce în colțișorul său de lume, mai ales când ajunge la concluzia că evenimentele care se deapănă în jurul său merită a fi prezentate și altora, cu scopul de a fi discutate, dezbătute, întoarse pe toate fețele, mai ales atunci când eseul lor primește comentarii ale cititorilor. Pentru că presa electronică oferă fiecărui cititor ocazia de a-și exprima părerea despre cele citite, on line. Această activitate duce uneori (poate prea rar) la adevărate dezbateri, conflicte de păreri, dar după părerea mea acest aspect dă savoare revistei și satisfacție autorului… La cea de a doua întrebare, la care eu nu am răspuns și mă îndoiesc că cineva are o imagine cât de cât clară. Cine deschide poșta electronică, cine intră pe Google și caută Revista BAABEL? Cine ne citește? Read more…
Am achiziționat un automobil nou. Compania de asigurare mi-a cerut să completez echipamentul dedicat împiedicării furtului de mașină (ca și cum asta ar ajuta la ceva, la noi în sud se fură mașini de o manieră foarte organizată și eficientă), drept pentru care m-am adresat unui cunoscut garaj din apropiere, la care mai fusesem în trecut cu probleme similare. A doua zi m-am prezentat proprietarului garajului, am fost primit imediat și mi s-a spus că totul va fi gata într-o oră, așa că am fost sfătuit să rămân în micuța sală de așteptare, adiacentă pupitrului secretarei. Sălița cu pricina avea nu mai mult de 7-8 m2, câteva scaune metalice, deloc comode, un recipient de apă rece (important pentru lungile luni de vară sudică israeliană) și un televizor care rula unul din filmele vechi al lui Clint Eastwood. Un amănunt mi-a atras privirea. Unul din scaune era ”tapisat” cu două pernuțe, una pentru șezut și una pentru spate și purta o notă, în ebraică, cu următorul conținut: ”Rezervat pentru dl Mordechai”. Am mai fost eu prin diverse locuri publice, am mai stat eu prin câteva săli de așteptare, am mai văzut eu de-ajuns de multe anunțuri bizare, dar cu așa ceva încă nu mă întâlnisem. Curiozitatea nu-mi dădea pace, m-am așezat pe un scaun în fața celui cu pricina, zgândărit de anunț…Read more…
Cu un cuvânt: nu avem dreptul să ne plângem! E drept, situația e cu totul anormală, dar aș dori ca cineva să mă ajute să definesc noțiunea de ”situație normală”. E adevărat, umblăm cu mască pe față, nu ne mai întindem mâna unul altuia, ne ținem prietenii și rudele mai la distanță, călătorim mult mai puțin, iar cât despre zboruri în străinătate, ce să mai vorbim! Și uite așa, deodată nu mai am nevoie de agenda mea zilnică. Mă bucur că pot ține minte puținele date de care am nevoie, cum ar fi un mers la bancă sau un zoom cu cei cu care trebuia să mă întâlnesc pe undeva pe mapamondul care azi pare fiecăruia de neatins. Cercul vicios e cel care-ți conduce viața: nu pleci la congres, deci nu trebuie să pregătești diapozitive. Nu ai întâlniri pentru proiecte deja începute, deci nu e cazul să pui la punct documente care în mod normal ar trebui distribuite peste mări și țări. Și atunci cum îți umpli timpul? Read more…
Mărturisesc, continui să citesc Caragiale. Parcurg cu interes eseurile și foiletoanele scrise în urmă cu mai bine de un veac (nu mai puțin de 650 pagini!) și încerc să înțeleg atmosfera în care trăia marele dramaturg, dar în același timp sunt uimit de volumul activității sale literare, doar parțial adusă la cunoștința marelui public, bineînțeles în afara celebrelor sale piese și unele din ”produsele” prea bine știute, cum ar fi Dl Goe sau Bubico. Cu un cuvânt, mă delectez. Și acum o paranteză, după părerea mea obligatorie pentru înțelegerea motivului care m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. Vreme de mai bine de 30 ani am trăit în România, cu senzația că apucasem să cunosc realitățile acestei țări, să-i cunosc poporul, istoria, mentalitatea. Am cunoscut români de origine rusă, germană, și bineînțeles evreiască și maghiară. Pe „românii unguri” i-am întâlnit la București, dar și în Transilvania, am avut colegi unguri și tot timpul am fost convins că în ciuda accentului lor deosebit, ei posedau aceeași mentalitate, legată de propria lor structură intelectuală, educație, atâta doar că ei aveau două limbi materne, iar eu aveam numai una.Read more…
Până acum câtva timp eram conștient de faptul că la fel ca în medicină, și în mecanismul de împărțire a dreptății nimic nu e sigur, nimic nu e 100%. Oameni suntem, mi-am zis întotdeauna, nu roboți, iar oamenii sunt supuși greșelii și uneori (de prea multe ori!) greșeli grave, grosolane, au urmări nefaste, catastrofale, pentru cel în cauză și pentru cei din jur. Dar trebuie să recunosc că niciodată nu am găsit suficient timp și interes pentru a aprofunda subiectul împărțirii dreptății. Mai totdeauna m-am mulțumit cu faptul că eram expus doar parțial la toate dedesubturile unui proces judiciar și nu odată m-am trezit că sunt interesat mai mult de deznodământ decât de mersul procesului în sine. Și iată răspunsul la întrebarea care încă nu mi-a fost pusă: și ce-ți veni acum? Pentru ce toată această introducere doar ca să amintești celor care te mai citesc, un fapt cunoscut de toți, că dreptatea e o chestiune relativă, și nu degeaba scrie pe undeva ”la noi” că fiecare om e obligat să alerge (לרדוף) după dreptate. Ceea ce m-a făcut să aprofundez subiectul acesta a fost vizionarea a două seriale pe Netflix ,,,Read more…
O fi vârsta, bat-o vina? O fi pandemia care a hotărât să rămână aici pentru că se pare că se simte bine în mediul uman? O fi liniștea din jur, oarecum neașteptată pentru acest anotimp propice conflagrațiilor armate mici și mari? Cert e faptul că anul acesta remarc schimbările din jur într-un mod cu totul surprinzător pentru mine, eu, un individ pragmatic, lipsit de orice urmă de romantism, și care în lunga lui viață a scris doar un singur poem, care cuprinde un singur vers: ”Lună, lună, ești nebună”!! Aici, prin împrejurimile în care-mi duc existența de aproape 40 ani, adică în sudul care odinioară era deșert și acum e mai mult verde decât galben, toamna vine pe-ndelete, nicidecum nu se grăbește să-și pună amprenta pe tot ce e viu. Scăderea temperaturii e treptată, aproape imperceptibilă în cursul zilei, pentru că ce deosebire e între 35 grade și 32 grade la prânz? Ba mai mult, când ești în mașină, căldura provocată de puternicele raze de soare e la fel în august ca și în octombrie și singura soluție e să pui în funcțiune aerul condiționat aproape simultan cu pornirea motorului. Octombrie ca octombrie, dar pe la noi, noiembrie e o lună capricioasă. Ar vrea să fie ”umedă” dar nu prea reușește. Ar vrea să fie rece, dar soarele îi stă în cale și-i uzurpă intențiile.Read more…
La începutul anilor 2000 vizitam pentru prima dată muzeul de istoria artei din Viena, Kunsthistorisches Museum Wien, pe mare fugă, fiindcă eram într-un grup de care a trebuit să mă desprind pentru două ore ca să intru la muzeu, într-o după amiază, cu puțin timp înainte de închidere. Puțin timp, dar suficient ca pașii să-mi fie purtați spre sala în care este expus flamandul Pieter Bruegel cel Bătrân, unde minutele petrecute în fața tablourilor Vânători în zăpadă și Marele Turn Babel m-au făcut să-l ador pentru totdeauna. Mulți ani mai târziu, în 2018, fiul meu trăia la Bruxelles și în timpul vizitei mele la el, în mod paradoxal și total neașteptat, primul loc pe care m-a dus să-l văd a fost o biserică aflată în apropierea locuinței lui, o biserică în fața căreia se afla statuia unui pictor. Biserica era Notre-Dame-de-la Chapelle și acolo se află mormântul geniului picturii flamande de ale cărui lucrări fusesem fermecată la Viena. Pieter Bruegel cel Bătrân a murit la Bruxelles în anul 1569, iar statuia din fața bisericii este bineînțeles a lui. Mi-am amintit de după-amiaza vieneză din urmă cu mulți ani, când fusesem atât de grăbită, și m-am simțit încântată și privilegiată să ajung pe urmele pașilor idolului meu! Ne facem fiecare, tot timpul, fel de fel de planuri, neștiind că destinul are uneori pentru noi realități chiar mai bune. Nu știm pe cine vom cunoaște, pe cine vom reîntâlni, ce locuri vom vedea și cât de bogați vom fi prin toate acestea peste cinci sau zece ani și adesea uităm să fim recunoscători pentru fiecare zi încărcată de senin, îmbogățită și iluminată de prezența unor oameni dragi, din trecut sau din prezent.Read more…
Am stat multă vreme în cumpănă până am decis să pun ”pe hârtie” rândurile de mai jos. Dacă mă hotărăsc să scriu, va trebui să găsesc un mijloc de a relata o poveste fără a strica (în engleză: spoiler) plăcerea celor care îmi vor urma sfatul și vor căuta pe Netflix filmul în cauză. Spre deosebire de multe alte filme (aproape toate, aș zice) care pot fi ”promovate” cu ajutorul câtorva rânduri care să descrie pe foarte pe scurt subiectul, filmul de care doresc să mă ocup aici face parte dintr-o cu totul altă categorie. În cazul său, orice referire directă la subiect ar distruge de la bun început plăcerea, sau aș zice surpriza provocată de vizionarea până la sfârșit. Și atunci cum să prezint un film fără a aminti măcar în câteva cuvinte subiectul? Ca o analogie, cum aș fi putut descrie unui prieten (în trecutul meu foarte îndepărtat) o persoană de sex feminin pe care aș fi dorit s-o cunoască, fără a aminti măcar pe scurt cum arată persoana în cauză? Ce rost fi avut să-i povestesc fără a-i da minimele detalii necesare?! La început era să abandonez subiectul, care pare imposibil de realizat. O să încerc totuși, simțind pe undeva că am de-a face cu o ”sculptură” ieșită din comun, fragilă, și pe care dacă nu o manevrez cu atenție și sensibilitate, mi s-ar sparge în mână.Read more…