ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Israelul e incriminat, chiar şi de prietenii săi apropiaţi, că nu a păstrat principiul “proporţionalităţii”, reacţionând în mod asimetric, cu o forţă extrem de puternică, care a provocat prea numeroase victime printre civilii din Gaza… Am hotărât să împing absurdulRead more…
La 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de al doilea război mondial. Poate nu toată lumea știe că prima confruntare cu armata terestră a Poloniei, în funesta zi de 1 septembrie, s-a încheiat cu o victorie surprinzătoare a cavaleriei poloneze,Read more…
Votul universal a fost una din revendicările esențiale ale perioadei care am putea-o defini drept zorii democrației. Acum, după peste 200 de ani de la prima aplicare al acestui exercițiu (în anul 1792 în Franța Revoluționară, au avut loc primeleRead more…
Votul universal a fost una din revendicările esențiale ale perioadei care am putea-o defini drept zorii democrației. Acum, după peste 200 de ani de la prima aplicare al acestui exercițiu (în anul 1792 în Franța Revoluționară, au avut loc primeleRead more…
În Ierusalimul frământat din nou de amenințarea unor neliniști, stârnite premeditat sau conjunctural, a murit în” liniște și pace” , între Iom Kipur și Sucot, Ralph Goldman care tocmai împlinise vârsta de 100 de ani. A trăit un secol, supraviețuindRead more…
În Ierusalimul frământat din nou de amenințarea unor neliniști, stârnite premeditat sau conjunctural, a murit în” liniște și pace” , între Iom Kipur și Sucot, Ralph Goldman care tocmai împlinise vârsta de 100 de ani. A trăit un secol, supraviețuindRead more…
Mult mai mult decât între două persoane, alegerea președintelui ar trebui șă fie opțiunea între două căi diferite pe care să fie călăuzită națiunea (sau organizația:) pe drumul ei către mai bine. Evident acest ”mai bine” nu trebuie lăsat înRead more…
Iniţial am vrut să întitulez aceste consideraţii altfel, dar mi-am zis că nu e frumos. În text însă am să-l includ… Am vrut să pun titlul “Prostia se plăteşte”. Prostia lui Ponta a fost bumerangul care s-a întors împotriva lui.Read more…
În ultimii ani telefonul apare în visele mele – sub diferite forme şi purtând diverse mesaje –, simbolizând, bănuiesc, dorinţa de a reface conexiunile întrerupte, dar poate şi teama de a le pierde pe cele existente… Cu câteva zile în urmă am visat că ceva bârâia insistent şi înfundat. Eram undeva împreună cu soţul meu care repara ceva, iar eu îl aşteptam să termine. După un timp mi-am dat seama că sunetul venea de la telefonul mobil pus pe silenţios şi uitat în poşetă (o situaţie frecventă în viaţa mea de zi cu zi). M-am repezit la poşetă, am tras fermoarul, reuşind să scot telefonul înainte de a amuţi. Scumpa mea, te caut de o grămadă de timp. Unde eşti la ora asta târzie ? – îmi spuse Mama pe un ton îngrijorat. De ani şi ani de zile, oriunde aş fi fost, la ora 9.00 fix îi telefonam Mamei, pentru a afla cum a dormit şi ce program avea în ziua respectivă, pentru a-i împărtăşi noutăţile din răstimpul scurt dintre seara de ajun şi dimineaţa zilei curente.Read more…
Nici măcar euforia lui Bernard Henri Levy cu ocazia interviului ad-hoc pe care l-a acordat Christianei Amanpour de la CNN în toiul demonstraţiei istorice de la Paris n-a reuşit să–mi uşureze sacul de îndoieli cu care mă lupt zi deRead more…
În acest articol veţi găsi reflecţii despre „Frumoasa Elena şi mărul discordiei”, despre clasa politică românească actuală şi sorgintea ei, despre iţele încurcate ale legilor proprietăţii, despre situaţia economică şi conjunctura politică europeană şi indicii ei şi despre cine esteRead more…
Epilog (prematur:) la alegerile din Israel. Încă nu a trecut o săptămână de la mult discutatele și disputatele alegeri parlamentare din Israel, care cu siguranță au fost și vor mai fi comentate, ( încă măcar o lună, până la instalareaRead more…
Într-unul din cele mai cunoscute filme ale sale,Woody Allen plasează on scenă în casa unor evrei newyorkezi, care în dimineaţa zilei de Yom Kippur tocmai se pregătesc de a pleca la sinagogă, când sunetele unei muzici stridente provenind din apartmentulRead more…
În tradiţia evreiască donaţia e un gest mai mult decât recomandat şi dorit. Din frageda pruncie a iudaismului, legiuitorul şi scribul au avut grijă să pună bazele ajutorării celui aflat la restrişte. Ca într-un manual didactic, cărţile sfinte împart donaţia în mai multe categorii, iar criteriile sunt inedite. Pe primul plan ca valoare spirituală se află donaţia făcută de un necunoscut şi adresată unui necunoscut. Cu alte cuvinte cei doi “eroi” ai acţiunii nu se cunosc şi nu vor şti niciodată unul de altul…Read more…
mai în fiecare zi și mai în fiecare seară, ajungi la concluzia că 90% din știrile ce ți se pun la dispoziție își au originea în războiul sfânt declarat și declanșat în numele unei religii care ar trebui să promoveze înțelegerea între oameni și nici decum să-i îndemne să se ucidă unii pe alții. Ba mai mult, cu cât trece timpul afli că de fapt dușmanii (și victimele) acestei noi realități nu sunt numai cei ce aparțin altor religii și popoare ci și (sau uneori mai ales!) coreligionarii tăi care însă aparțin unor secte diferite de a ta, deci ei trebuie să moară pentru că de fapt ei nu sunt musulmani exact ca tine, așa că…Treptat, gândurile îți fug de la un eveniment la altul, se îngrămădesc în puținii neuroni care ți-au mai rămas și-ți învolburează mintea de o manieră care nu-ți permite să judeci logic.Read more…
Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…
Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…
Vă recomand să vizionați documentarul american „Keep Quiet” (Netflix), despre foarte controversatul cetățean maghiar Szegedi Csanád. Cu toate că auzisem despre el, filmul m-a șocat și vă voi povesti și de ce. Dar pentru că nu toți cititorii știu la cine mă refer, aș vrea mai întâi să vi-l prezint pe scurt. Csanád Szegedi are azi de 36 de ani. Între 2003 și 2012 a fost membru în partidul de extremă dreaptă, cu orientare ultranaționalistă și chiar fascistă Jobbik (traducerea în limba română este ambivalentă: mai bun/mai de dreapta). A ajuns chiar vicepreședintele partidului şi membru al Parlamentului European de la Strassbourg. S-a remarcat chiar și printre camarazii lui prin antisemitismul lui crunt. Până aici nimic deosebit pentru membrul unui partid profascist din Europa; doar că în 2012 i se aduce la cunoștință și mai târziu se convinge personal că a avut „nenorocul” să aibă bunici și mamă evreică. Mai mult decât atât, bunica a fost supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz și avea numărul tatuat pe braț. Revelația a avut-o doar la vârsta de 30 de ani!! Read more…
În 2007 am devenit student de istorie. Îmi amintesc reacția familiei, a prietenilor și a colegilor din liceu când ne-am v[zut după căteva luni de pauză și am povestit ce am ales, unde am ajuns. Reacția lor era foarte amabilă și aproape identică: se vedea că nu înțeleg de ce am ales această cale, de ce este „util” acest domeniu. „O să mori de foame” – spuneau. Unii au mers chiar mai departe și m-au întrebat direct: de ce avem nevoie de istorici și de istorie azi, în secolul XXI? De ce să plătim din banii cetățenilor salariul și munca de cercetare a sutelor de istorici în țară? Care este utilitatea istoriei și a meseriei de istoric, azi? ntrebarea este una foarte dificilă, dar nu neobișnuită. Apare deja și în antichitate, dar mai ales în istoriografia modernă, probabil cel mai semnificativ la istoricul-martir din Franța, Marc Bloch, ucis în timpul Holocaustului. În ultima sa carte – apărută post-mortem – intitulată Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, tradusă în română sub titlul ”Pledoarie pentru istorie”, Marc Bloch discută rolul civic, public și politic al istoricului în societate, dar și metodele și technicile de cercetare istorică modernă. Este nu numai un manual pentru istoricii în formare, dar și un testament personal cutremurător: prin munca lui academică, vocea lui publică și civică, Bloch a devenit un martir al epocii sale. La fel și Khaled al-Asaad, epigrafistul și arheologul faimos din Siria, decapitat și ucis în chinuri groaznice de către teroriști în Palmyra, orașul antic pe care l-a cercetat timp de un sfert de secol. Amândoi au fost voci extraordinare, apostoli ai istoriei, care şi-au sacrificat viața pentru știință și responsabilitatea istorică. Deși nu este elucidat nici în prezent, e foarte posibil că și vocea publică și fermă a lui Ioan Petru Culianu a fost motivul pentru care marele istoric al religiilor a fost ucis la Chicago. Read more…
De curând m-am întors din România, de la un curs de specialitate, participarea mea devenind de câțiva ani buni o tradiție și o superbă ocazie de a mă întâlni cu colegi de breaslă, care de-a lungul timpului mi-au devenit adevărați prieteni.Într-una din dimineți, la micul dejun, un cunoscut medic transilvănean a deschis discuția despre prăpastia intelectuală care s-a creat în ultimii ani între generația noastră și cea a tinerilor de azi: Zilele trecute, mi-a spus el, am fost nevoit să iau autobuzul spre spital. Mai bine de un sfert de oră am călătorit în picioare, schimbând locul din când în când, după cum se foiau călătorii care ca și mine nu găsiseră loc pe banchete. Trecând dintr-o parte în alta a autobuzului, am putut observa cu ce se ocupau cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a evita călătoria în picioare. Marea majoritate erau relativ tineri, sub 40 ani, femei și bărbați, probabil în drum spre locurile lor de muncă. Toți, dar absolut toți, aveau ambele mâini ocupate cu un telefon mobil. De felul meu nu sunt un om curios, dar de data acesta mi-am dorit să aflu ce oferă micul ecran posesorului său. În naivitatea mea, speram/credeam că unii citesc un text pe Kindle sau un articol dintr-un ziar. Ei bine, nu! Toți, absolut toți, erau ocupați în două direcții: să trimită mesaje pe Whatsapp sau să privească poze de tot felul. Pe bancheta din spate ședea o doamnă în jurul vârstei de 40-45 ani și ce crezi că făcea? Incredibil: citea o carte!!!Read more…