Tristeți invernale 3

La cumpăna dintre ani permiteți-mi câteva observații simple, nu chiar retorice, poate de judecată elementară, o încercare de a sensibiliza sufletele mai împietrite. a. În Gaza asaltată și rasă parțial de trupele israeliene se termină mereu hrana, combustibilul, medicamentele. În mod paradoxal încă nu s-a terminat stocul de rachete cu care Hamas-ul mai atacă încă centrul Israelului, ba chiar regiunea Ierusalimului. b. Dacă Hamas ar dispune de forța militară a Israelului și ar asalta centrul Statului Evreu, nu avem nevoie de multă imaginație pentru a ne închipui ce mega-pogrom unic în istorie ar înscrie în cartea sa de onoare…c. Toți idioții progresiști, utili și inutili, din metropolele occidentale și campusurile universitare americane se alătură cu „entuziasm revoluționar” manifestanților palestinieni și arabi, scandând From the river to the sea, Palestine will be free! Ei nu știu că această „sublimă metaforă geografică” echivalează în termeni reali cu lichidarea fizică a prezenței evreiești între râul Iordan și Marea Mediterană, practic cu suprimarea prin forță a existenței Statului Israel.  Read more…

Istoria complicată a banului

Banul stă la baza majorității fenomenelor sociale care au guvernat umanitatea de-a lungul istoriei. Deși se spune că banii nu aduc fericirea, eu cred că totuși banii ne aduc bunăstare, ne permit să ne educăm copiii și ne pot aduce momente de fericire când cumpărăm cadouri celor dragi. Cu bani poți cumpăra aproape orice și aproape pe oricine. Plutocrații îi controlează pe politicieni prin bani. În 1868, țarul Rusiei, Alexandru al II-lea a vândut Alaska Statelor Unite pentru numai 7,2 milioane de dolari! Istoria banului este complicată, în unele cazuri banii chiar au dispărut pentru perioade lungi ca apoi să reapară. Majoritatea informațiilor din articol le-am citit în cartea atașată. Anumite mărfuri au servit ca “bani”. Ele erau foarte căutate și aveau o valoare mare cu care se putea cumpăra orice: case, servicii, alte mărfuri sau chiar sclavi – care la rândul lor puteau servi ca plată. Cuvântul latin salarius vine de la sal (sare), pentru că soldații romani primeau ca salariu sare sau „bani pentru sare”. La azteci, cele mai apreciate erau boabele de cacao și prețurile se stabileau în boabe de cacao. Read more…

Infamia mișcărilor de protest anti-israelian în lumea occidentală

Spectacolul zgomotos și mediatizat al protestelor anti-israeliene din țările occidentale, în care Israelul este confruntat cu acuzații în mare parte nefondate, din păcate nu mai e o surpriză pentru nimeni. În Sudul global, aceasta este o tactică obișnuită de diversiune de la problemele interne. Dar și mai îngrijorătoare este contaminarea culturii occidentale de către simpatizanții unor grupuri teroriste precum Hamas și Hezbollah. Scopul lor nu este compasiunea autentică pentru suferința palestinienilor, ci subminarea valorilor occidentale și împiedicarea Israelului de a se apăra de inamicii barbari care nu fac niciun secret din intențiile lor de genocid. Aceste proteste, adesea întâlnite în campusurile universitare, au tendințe antisemite și încearcă să forțeze Israelul să înceteze acțiunile militare în Gaza. Ele sunt formate dintr-o coaliție disparată, care include elemente antidemocratice și chiar fascistoide, unite doar prin fervoarea lor antiisraeliană. Un alt aspect care explică frecvența și intensitatea protestelor anti-israeliene este cel pur cantitativ. Masa totală a locuitorilor musulmani din lumea occidentală o depășește pe departe pe cea a locuitorilor pro-israelieni. Această asimetrie se manifestă în mod firesc prin demonstrații numeroase și vehemente. Prin urmare, nu este de mirare că în toate marile orașe și campusuri universitare occidentale nu lipsesc forțele capabile să recruteze suficienți simpatizanți pentru acțiuni senzaționale. Aceștia nu înțeleg decât parțial cauzele și complexitatea evenimentelor și sunt empatici mai ales față de suferința populației civile. Încercarea de a analiza aceste grupuri conduce la o listă subiectivă, în ordinea descrescătoare a implicării lor în conflictul central dintre Israel și Hamas:Read more…

Rămas bun, Dora Şitnovitzer!

De curând (în 13 iunie 2024) a plecat din această lume, la vârsta de 95 de ani, Dora Şitnovitzer – o prietenă dragă, cititoare fidelă a revistei Baabel. Era singura care primea revistă în format tipărit, întrucât nu avea computer. Medicul îi recomandase să se ferească de ecranul luminos, nociv pentru ochii ei slabi. Dora nu era doar o cititoare fidelă, ci şi o distribuitoare voluntară a revistei Baabel către un public pentru care accesul online era prea dificil. Prietenia Dorei a fost un dar postum al mamei mele. Mama o cunoscuse în anii 1945-46, când amândouă locuiau în căminul de pe strada Paris (Papp utca) din Cluj, unde erau găzduiţi tinerii supravieţuitori orfani reveniţi din deportare, care nu mai aveau nici casă, nici bunuri, nici rude la care să locuiască. Read more…

Cât de vechi este iudaismul?

Precum am văzut în seria intitulată „Biblia dezvăluită”, ideea de monoteism a apărut odată cu reformele regelui Ezechia pe la 700 î.e.n., a prins putere odată cu apariția Deuteronomului, pe vremea regelui Iosia pe la 620 î.e.n., iar Biblia Ebraică a fost definitivată de Ezra Scribul în 458 î.e.n.  (Ideea nu a fost chiar originală.  Și faraonul Akhenaton a încercat să introducă monoteismul în Egipt – dar asta fost cu multe secole mai devreme, pe la 1350 î.e.n.  Ideea nu a prins rădăcini și a fost respinsă după moartea lui.)  Și totuși în templul lui YHW din Elefantina se mai practica politeismul chiar și după definitivarea Bibliei.  Oare există vreo explicație? Am căutat răspunsul în cercetările arheologului Yonatan Adler, conferențiar la Universitatea din Ariel și membru în Consiliul național pentru arheologie din Israel.  Știu, și concluziile lui sunt controversate, dar mie mi se par mai convingătoare ca multe altele.  Raționamentul său este următorul: Bineînțeles că arheologia nu poate arăta cum gândeau oamenii într-o anumită perioadă istorică, ea aduce doar informații despre viața lor de zi cu zi prin intermediul obiectelor pe care le-au lăsat în urmă.  Dar în momentul în care legile biblice sunt aplicate pe scară largă, nu se poate să nu rămână obiecte care să ateste acest lucru. Plecăm de la premisa că în perioada romană, în primul secol al erei noastre, iudaismul era deja foarte apropiat de cel modern: se respecta ziua de odihnă (șabat), se țineau sărbătorile și zilele de post, se respectau regulile purității rituale și ale preparării hranei etc.  Știm acest lucru chiar din Noul Testament, dar și din operele unor scriitori contemporani ca Josephus Flavius, Philon din Alexandria etc.Read more…

Doar o simplă răceală?

Mulți dintre noi sunt convinși că viroza este o simplă răceală și de aceea nu se vaccinează. Mulți, în speciali tinerii, nu au auzit de pandemia de gripă din 1918-1920, cauzată de virusul gripei A, subtipul H1N1, care a invadat tot globul, a afectat o treime din populația lumii (în jur de 500 de milioane de oameni) provocând circa 50 de milioane de morți. (Datele furnizate în acei ani nu sunt exacte.) După dezastruoasa pandemie COVID-19 (2019-2023), am crezut că vom avea puțină tihnă de bolile virale grave, dar anul acesta virusurile gripale au devenit din nou periculoase. La ora actuală s-au depistat multe cazuri de gripă A și B. Spitalele din Israel sunt supraaglomerate, pline de bolnavi care suferă de gripă gravă. De exemplu, acum câteva zile, zece ambulanțe au fost nevoite să aștepte ore în șir ca să se elibereze paturi în secția de urgențe a spitalului Kaplan din Rehovot, de care aparținem și noi. Epidemiologii au raportat la radio Israel Kan (B) că din decembrie 2024 până la mijlocul lui ianuarie 2025 au decedat de gripă 20 de persoane; printre ei se află și patru copii care erau perfect sănătoși înainte de a se îmbolnăvi de gripă.Read more…

Pianistul

În holul spitalului Soroka un pianist de culoare interpreta la un pian alb Sonata Lunii de Beethoven, în mijlocul unui du-te-vino, în toiului războiului cu Hamasul. Aparținători ai bolnavilor, soldați, personal medical, religioși care se rugau, voluntari care îți ofereau prăjituri, cafea și mai știu eu ce, toți se opreau pentru un moment să asculte această piesă de pian diafană și inimitabilă în frumusețea ei. Pentru un moment, muzica era mai importantă decât războiul și urletul avioanelor. L-am mai auzit și cu alte ocazii, în perioade mai liniștite ale războiului, interpretând Liszt sau Chopin. Într-una din zile m-am oprit să privesc cum își mișca degetele pe claviatură. Nu e un amator, mi-am spus. Nu mi-am terminat bine gândul, când am auzit că mi se adresează: – Dumneata cânți la pian? Mă studiezi ca cineva care cunoaște pianul.Read more…

Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (IV)

Ştiam din sursele documentare că Klara s-a stins din viaţă în 2002, dar speram să aflu mai multe despre viaţa ei de după război, de la rudele din Košice, în primul rând de la fiul ei Ivan, profesor la Gimnaziul Šrobarova. Am trimis un e-mail pe adresa acestei şcoli bine-cunoscute, expunând subiectul investigaţiilor mele şi exprimându-mi speranţa să pot lua legătura profesorul Ivan Bárkányi. Răspunsul a sosit la începutul lunii februarie 2025. ntr-un e-mail semnat de magister Emília Šolcová de la Gimnaziul Šrobarova, care s-a interesat despre prof. Ivan Bárkányi, de la fosta directoare a şcolii, am fost înştiinţată că, din nefericire, acesta a decedat în 2020,  dar mi-au promis că vor încerca să ia legătura cu familia defunctului profesor şi să-i transmită rugămintea de a mă contacta. Era o veste la care nu mă aşteptasem. Îmi pusesem multe speranţe într-o discuţie cu fiul Klarei… Dar n-a mai fost posibilă. Peste o zi sau două am fost sunată la telefon de pe un număr cu prefix de Slovacia. Aici Mark Bárkányi, fiul profesorului Ivan Bárkányi, am fost rugat să vă telefonez – mi-a spus interlocutorul în limba engleză, iar eu, foarte emoţionată, nu ştiam cum să rezum în câteva cuvinte motivele pentru care-l căutam, aşa că l-am rugat să-mi trimită (pe WhatsApp) adresa lui de e-mail ca să-i pot relata pe larg legătura bunicii sale, Klara Bárkányiová (n. Szűcs), cu Clujul, precum şi amănuntele pe care le aflasem deja din investigaţiile anterioare. Mark a dat dovadă de mult interes şi empatie pentru subiectul cercetării mele. Mi-a trimis un fragment din volumul Spomienky Zaviate Časom (Amintiri estompate de timp) publicat de profesorul Ivan Bárkányi, în anul 2020, în care autorul evocă figura mamei sale Klara Bárkányiová Reisz Szűcs. Am primit de la Mark şi câteva fotografii din diferitele perioade ale vieţii Klarei, precum şi ale unor tablouri create după război. Sunt imagini esenţiale pentru ca evocarea ei să fie cât mai credibilă. În continuare îi dau cuvântul lui Mark – cel mai în măsură să ne prezinte tabloul vieţii Klarei în anii de după război.Read more…

Fotograful

Dan, un om mărunt cu barbă, fotograful ziarului Maariv și al revistei locale din Beer Șeva, era prezent la toate demonstrațiile de solidaritate cu ostaticii. Născut la Arad, România, a venit cu părinți la Beer Șeva prin anii cinzeci, când avea șapte ani. Ne cunoșteam de pe vremea când eram rezident și făceam gărzi la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă. De fiecare dată când era vreun accident de mașină sau un act de violență, ajungea primul la fața locului și adesea era primul care ne dădea detalii cu privire la cele întâmplate.
– De unde știți voi, fotografii de presă, despre aceste evenimente înaintea tuturor?
– Secret profesional, îmi răspundea zâmbind.
– Ce îți place cel mai mult să prinzi în obiectiv? – l-am întrebat.
– Oameni în diverse ipostaze: spectacole, nunți, evenimente deosebite, demonstrații. Îmi place să redau trăirile care se reflectă nu doar pe fețe, ci și pe pozițiile oamenilor. O privire, o mână ridicată în nenumărate variante, un zâmbet, o lacrimă, toate acestea reflectă adevăratele sentimente ale semenilor noștri.Read more…

Mimi

Adesea simțim nevoia să ne evocăm părinții, bunicii, rudele mai apropiate, cele în ascendență sau descendență mai directă, cu al căror sânge, sângele nostru seamănă mai mult la ”culoare”. Acum aș dori să evoc memoria unei crenguțe mai îndepărtate de pe arborele genealogic, dar sufletește extrem de apropiată, pe Mimi, mătușa mea mult iubită și prețuită. De fapt, era mătușa mamei mele dar, prin filiație, a devenit și mătușa mea. Mi-o amintesc pe Mimi în ipostaze diferite. Întâi o văd cu ochi de copil. Atunci când ne vizita, mi se părea că pe ușa apartamentului nostru sărăcăcios intra o păpușă vie. Mimi era întruchiparea eleganței, cu o siluetă extrem de fină, cu părul blond deschis, întotdeauna perfect coafat, cu o figură armonioasă, mereu surâzătoare, plină de grație și cu o voce blândă și dulce. Nu mi-o amintesc niciodată supărată sau indispusă, ci doar senină, slobozind hohote vesele de râs, pline de muzicalitate, luminând parcă atmosfera încăperii cu fiecare pas pe care îl făcea. Vizitele ei însemnau și întâlnirea cu verii mei, cei doi copii ai ei, iar soțul ei era unchiul simpatic, întotdeauna amabil cu toți cei din jur, un pater familias ideal. Pentru mine, cu ochi de copil, prezența frumoasei Mimi, întotdeauna elegantă, îmbrăcată cu rochii fermecătoare, întotdeauna atât de luminoasă și binevoitoare, era minunată.Read more…

Origini

Străbunicul meu din partea tatălui, Moșe Zwecker, era cunoscut ca Moișe Arelitzer, după târgul Arelitz din Galiția de unde era originar. În imaginația mea acel târg a fost dintotdeauna un loc mitic.  Timp de ani de zile acest lucru mi s-a părut absolut normal, dar de la o vreme a început să mă roadă curiozitatea. Întâi de toate ce e Galiția?  Aveam o vagă idee despre o fostă provincie a Imperiului Austriac, dar unde era?  În zilele noastre ea nu mai apare pe nicio hartă, dar cine caută găsește!  Este un teritoriu din vestul Ucrainei și sud-estul Poloniei. Privit pe o hartă modernă, el pare aruncat cam la întâmplare, dar nu este deloc așa, de vină este numai geografia simplistă pe care am învățat-o la școală.  Pentru noi, Carpații Orientali (numărul 3 pe harta următoare, cu maro) se întindeau din Maramureș și până la Valea Prahovei, dar în realitate ei ajung mult mai departe, prin Ucraina și sudul Poloniei, iar arcul Carpaților Orientali împreună cu dealurile și câmpia din afara lui formează Moldova, apoi Bucovina și în continuare Galiția. Și întemeierea Galiției este paralelă cu a Moldovei: Cnezatul de Halîci (Halych) a fost „descălecat” pe la 1100 de un prinț din familia lui Rurik, întemeietorul Rusiei Kievene.  (În litere chirilice se scrie Galîci, cu G, dar ucrainenii îl pronunță H.)  Iar după un secol, acesta s-a unit cu Volînia (ținutul vecin dinspre nord), formând un stat puternic: principatul, apoi regatul Galiția-Volînia care a dăinuit până pe la 1400, fiind apoi cucerit de Polonia. Read more…