Grecia are cca 1.400 de insule, dintre care 227 sunt locuite. După Creta, a doua insulă pe care am vizitat-o, în 2014, a fost Zakynthos, cea mai sudică din Insulele Ioniene, numite și Heptanes pentru că sunt șapte: Corfu, Ithaka, Paxos, Lefkada, Kefalonia, Zakynthos și Cythera. Zakynthos, numită și Zante, se află la vreo 37 km de peninsula Pelopones, de care este legată prin curse de feribot. Lungimea insulei nu întrece 40 km, poate fi parcursă dintr-un capăt în altul într-o jumătate de oră și are cca 40.000 de locuitori. Capitala este Zante Town. M-aș muta acolo definitiv în orice moment, cel puțin așa ”gândesc” cu inima, probabil rațiunea mi-ar sta totuși în cale. Natura este o îmbinare perfectă între apele calme ale mării Ioniene și munții, nu prea înalți, e adevărat, dar acoperiți de păduri de pin marin și de plantații de măslini cu frunze argintii. Aveam impresia că pe fiecare palmă de pământ, oricât de abruptă, era plantat un măslin. Apa mării are culori neverosimile și plajele sunt chiar desprinse din vise. Apa este caldă, puțin adâncă la țărmul cu nisip fin al celor mai multe plaje și nuanțele ei de verde, albastru și violet la orizont o fac să pară din smarald topit, transparent. Read more…
Asociația profesională clujeană Poalei Țedek
Curând după întemeierea Imperiului Austro-Ungar, în 1867, evreii au fost emancipați prin Legea XVII, devenind cetățeni cu drepturi egale, civile și politice. De atunci, populația evreiască a Clujului a sporit an de an, astfel între 1900 și 1941, numărul a crescut de patru ori, iar ponderea în totalul populației cu 60%. Creșterea a continuat și în perioada interbelică, când Clujul a devenit parte integrantă a României Mari. În paralel a sporit și aportul evreilor la dezvoltarea economică și socială a urbei. Așa se explică numărul și ponderea mare a evreilor clujeni în economie și în profesiile liberale. În anul 1939, în județul Cluj, în proprietate evreiască se aflau cca 50 de întreprinderi industriale (uzine, fabrici, ateliere), 450-500 de ateliere de mici meseriași și întreprinzători, peste 60 de magazine în zona centrală a orașului, numeroase restaurante, cârciumi și băcănii. (1, 2) Numai pe teritoriul orașului Cluj am identificat peste 400 de ateliere unde se practicau cca 30 de meserii ca: croitori / croitorese, blănari, modiste, pălărieri, pantofari, bijutieri, ceasornicari, instalatori, mecanici, tinichigii, tâmplari, tapițeri etc. Numărul persoanelor angrenate în aceste activități a crescut continuu, ajungând la câteva mii. La începutul secolului XX, odată cu numărul mare de meșteșugari și diversificarea activității lor, au apărut probleme legate de lipsa unor servicii de asistență socială în caz de boală, accidente de muncă, pierderea capacității de muncă, bătrânețe, pierderea familiei, imposibilitatea de a-și duce traiul singur, toate pe fondul unei situații financiare modeste. Read more…
Cum a devenit Igor canadian
Fiind de peste 30 de ani membru și chiar unul din directorii clubului de caiac-canoe din Richmond Hill, am trecut prin multe situații deosebite, interesante și chiar unice. Clubul a fost întemeiat de un grup de entuziaști ai sportului, în frunte cu Jean Chretien (nicio legătură cu fostul prim-ministru al Canadei), un atlet cu suflet și condiție fizică de campion. Putea sta chiar și în picioare într-o canoe de competiție (în mod normal se stă pe un genunchi), un lucru extrem de dificil într-o ambarcațiune care cântărește doar 14 kg. Din păcate, acum câțiva ani un atac de cord l-a luat pe Jean dintre noi. La început, clubul se concentra mai ales pe activități de competiție, dar cu timpul, membrii originali și-au adus familiile și prietenii, astfel încât populația clubului a crescut de la 16 membri la vreo 300, adăugându-se și activități de divertisment. Orientarea spre performanță a continuat și clubul a creat mulți sportivi medaliați pe plan național și internațional. Masters (maeștrii), de la 30 de ani în sus, mai toți născuți în Europa de Est și foști campioni, au continuat și ei să se antreneze serios, în tradiția și spiritul din tinerețea lor. În ultimii șapte ani, profilul etnic al clubului s-a schimbat radical. A avut loc o adevărată invazie de “ruși” din Republica Moldovenească, Ucraina și “lipoveni” din Dobrogea, toți canotori de vârf în țările lor. Acum câțiva ani, după Campionatele Naționale de Masters de la Calgary, la clubul nostru a apărut un sportiv pe nume Igor, venit recent din Ucraina.Read more…
Poveștile emigrării
Poveștile emigrării sunt numeroase și diferite, la fel de diferite ca oamenii care au trecut prin această experiență. Cred însă că toate au în comun o zi aparte, o zi de bucurie în care lumea cea nouă și promisiunile ei reînvie speranța unei vieți trăite în libertate. Pentru mine, cel mai fericit moment a fost ziua în care a trebuit să plătesc o mie de lei fiindcă, la Oficiul de Pașapoarte, am refuzat să aleg varianta păstrării cetățeniei române cu drept de domiciliu în străinătate. Saga emigrării mele a început cu adevărat în 1970, când eram cercetător științific principal la ICTC – Institutul de Cercetări pentru Telecomunicații. În acel an mi-am depus, pentru prima dată, actele de plecare. Cu o eficiență și o rapiditate pe care multe instituții birocratice de astăzi le-ar putea lua drept model, cererea mi-a fost respinsă. A urmat un lung șir de noi cereri și nenumărate interviuri, toate încheiate cu același rezultat. La biroul de pașapoarte din strada Nicolae Iorga eram primit de fiecare dată de același ofițer: brutal, hidos, cu fălci de buldog, pe care îl poreclisem „Rinocerul”. Uneori vedeam oameni ieșind plângând din biroul lui.Read more…
Ultimele generaţii?
Am reuşit să citesc fragmente din cartea în care Paul Jorion, reputat antropolog şi sociolog, pe tonul unui profet al Apocalipsei, ale cărui avertismente repetate nu sunt luate în serios, înşiră o listă de fenomene care ar putea cauza, nu peste foarte mult timp, sfârşitul istoriei umanităţii…Read more…
Scrierile mele
Am început cu publicarea unor note de călătorie, am continuat cu jurnalistica unor probleme controversate și în final am abordat romanele de acțiune. Primele note de călătorie au apărut în revista Minimum, a regretatului Alexandru Mirodan. Inițial privind locuri unde în anii respectivi dețineam, ca să mă exprim așa un “monopol”(! ), adică zone mai puțin sau de loc frecventate de publiciștii și cititorii de limba româna din Țara Sfânta: Azerbaidjan, Republica Democrată Germană, Moscova, Varșovia, Szeged, Novisad…În romanele mele Am abordat intriga temelor cu interes si am recitit manuscrisele cu o satisfacție narcisistă, admirându-mi fara modestie personajele create! Mi-a făcut plăcere faptul că eroii acționează – prin voința autorului – folosind procedee inteligente, pentru triumful dreptății asupra răului…Read more…
O lume subterană – Peșterile din Israel
Unul din aforismele bunicului meu era: „Ce este știința? Este… ce copiază un evreu de la un altul”. Acestea fiind zise, voi încerca să scriu totuși un articol „original”. La urma urmei toată lumea copiază, interesant este „ce” și „cum”.Read more…
Spre ”fața galbenă” a Pământului
Am mai fost la Shanghai, cred că era în 1972. Eram proaspăt promovat inginer șef al uneia din cele mai mari întreprinderi ale României ”socialiste”: fosta fabrică de vagoane Astra, înființată la Brașov în 1921, transformată în timpul celui de al Doilea Război Mondial în fabrică de tunuri, ca apoi, după instalarea ”democrației populare”, să devină prin ordinul Partidului prima fabrică de autocamioane din România. Cel mai important beneficiar al nostru a devenit Republica Populară Chineză, un ”stat socialist prieten”, care întreținea relații speciale cu România, în baza resentimentului comun față de ”marele frate sovietic”. Prima vizită am făcut-o la Shanghai, În acea epoca dementă a ”revoluției culturale”, care distrugea tot ce aparținea trecutului, Șhanghai ca și alte orașe chineze părea sortit unei pieiri fără glorie. Oamenii triști ai Chinei, care se zbăteau între sărăcie, teroare și o penibilă îndoctrinare, nu credeau că ar putea apuca o altfel de viață. În primăvara aceasta am fost din nou la Shanghai. De la Brașov până la Shanghai via Frankfurt am Main, pe linie aeriană sunt aproape 20.000 km, cât jumătate din lungimea ecuatorului. În avionul Boeing dotat cu toate fanteziile digitale ale tehnicii actuale, ”navigând” pe ecranul din fața scaunului, timpul trece repede. Te simți în postura ridicolă a unuia care s-a săturat cu felul întâi, iar chelneri stilați îi servesc tot mai multe feluri, care mai de care mai ademenitoare. Mai cu picoteli, mai cu treziri scurte, iată-ne ajunși pe uriașul aeroport ultra modern Shanghai (PVG).Read more…
Şapte ani în Baabel şi un tort de… “maximă audienţă”
În 28 iulie 2012 era lansată în spaţiul virtual Revista Baabel, având la bord un singur articol: „Despre” – manifestul celor două fondatoare, Eva Galambos şi subsemnata (sau viceversa), care se încumetau să înfiinţeze o publicaţie, înfruntând inflaţia de reviste electronice din convingerea că cele scrise în Baabel aveau să-şi găsească ecou printre printre autori şi cititori. Acest demers nu ar fi avut sorţi de izbândă fără sprijinul substanţial al lui George Roth (între timp devenit autor în Baabel) – care ne-a pus la dispoziţie domeniul şi l-a găzduit în primii ani – şi al lui Vlad Cucereanu, cel care a realizat (pro bono) proiectul site-lui Baabel (în Joomla). În scurt timp am reuşit să adunăm în jurul nostru primii autori baabelieni, al căror număr a sporit an de an, la fel cum a crescut şi s-a extins şi aria cititorilor noştri. O retrospectivă statistică (foarte aproximativă) ne indică faptul că la pornire, în decembrie 2012, în lume existau circa 697 de milioane de site-uri, în timp ce în 25 iulie 2019 la ora 22.00 erau 1,703,000,000 (dar de atunci numărul lor a mai sporit cu câteva zeci de mii). Se pare că doar 20% dintre aceste site-uri sunt active, adică vreo 700 de milioane, astfel încât poziţionarea noastră între primele 2 milioane nici nu este atât de dezamăgitoare pe cât ar părea!…La împlinirea celor 7 ani de acasă…în Baabel doresc să-i îmbii pe baabelienii autori şi cititori să savureze câte o felie virtuală dintr-un tort care a întrunit un număr record de accesări…Read more…
Mai cu noroc, mai cu ghinion…
După vorba unor înțelepți, „omul sănătos este un bolnav care încă nu a fost la doctor.” Și când se întoarce de la doctor, abia atunci începe frământarea. De obicei prima reacție la primirea unei vești proaste este neîncrederea. „Nu se poate!” Apoi omul caută să se sfătuiască cu un alt doctor, în speranța că vestea proastă se va dovedi o greșeală. Uneori se întâmplă o minune și în opinia celui de-al doilea doctor totul e în regulă, iar omului nu-i rămâne decât să-l ocărască pe doctorul neglijent și incompetent care i-a dat un diagnostic fals. Dar dacă nu era fals? Pentru a afla adevărul e nevoie de o a treia opinie. Numai că cel puțin în Canada acest lucru nu este posibil. De ce? O instituție sau un doctor ar putea fi jignit sau discreditat, ceea ce ar fi inacceptabil într-o societatea unde domnește corectitudinea politică. Totul este documentat și niciun doctor nu ar pune la îndoială acțiunile unui coleg, mai ales că ar putea avea nevoie de ajutorul lui pentru a ieși basma curată când face el însuși o greșeală. ..Unul din rezultatele soției mele a fost „suspect”. De regulă ar fi trebuit să înceapă imediat chimioterapie și radiații, apoi să se întoarcă la o nouă consultație. Suna ca un coșmar. Era timpul să plecăm, dar încotro? Depinde. Am luat avionul și am plecat în Croatia, un loc excelent dacă unii dintre cei mai buni specialiști îți erau prieteni, colegi sau foști studenți. Read more…
Mărturii din prizonieratul nostru acasă
De două săptămâni soția și cu mine stăm acasă. Ieșim numai pentru strictele aprovizionări cu alimente și medicamente. În urmă cu abia două luni ceasul deșteptător mă trezea la cinci dimineața și luam autobuzul spre spital, unde ca pensionar lucram de două ori pe săptămână. În ultimele două săptămâni mă trezește lumina soarelui, care pătrunde prin geamul dormitorului. E deja șapte dimineața! Îmi ia puțin timp să mă dezmeticesc și să recapitulez ce am de făcut astăzi – exact același lucru ca ieri, alaltăieri, săptămâna trecută… Ne sculăm, ne îmbrăcăm în trening, mergem vreo 40 de minute în ritm rapid (trei kilometri) prin camera de zi și repetăm plimbarea de 2-3 ori pe zi. Facem un duș și mâncăm micul dejun, apoi vedem toate mesajele pe care le-am primit în timpul nopții. Telefonăm părinților mei, iar soția îi telefonează prietenei ei. Soția curăță tot timpul câte ceva. Pentru ea curățatul este o terapie și vremea trece mai repede. Eu fac ordine printre hârtii și medicamente. Tot ca rutină aproape zilnică ne măsurăm temperatura, tensiunea și glicemia, ca să nu zicem că nu avem asistență medicală. Încerc să prind la telefon sau pe internet compania prin care am comandat bilete de avion, dar ei nu răspund. Am plătit asigurare pentru a primi banii înapoi dacă nu folosim biletele, dar nu am cu cine vorbi, numărul de telefon. Numărul de telefon este incorect. Numele companiei este eDreams, poate că el sugerează că banii ne vor fi restituiți numai în vis…Read more…
Schwester Selma
Legendara Selma Mayer (1884 – 1984) a fost aproape 50 de ani sora șefă a spitalului Șaarei Țedek (Porțile dreptății). A fost distinsă cu titlul „Cetățean de onoare al orașului Ierusalim”. A murit la vârsta de 100 de ani, tot la spitalul căruia și-a dedicat viața. Textul de față se bazează pe un interviu pe care ea l-a acordat în 2-XI-1971 dnei prof. Margalit Shilo de la Institutul de cercetare a evreimii contemporane, Secția de istorie orală a Universității Ebraice din Ierusalim. Între 1906 și 1916 am lucrat ca soră la spitalul evreiesc Salomon Heine ( unchiul poetului Heinrich Heine) din Hamburg. Când a izbucnit războiul, surorile evreice, care până atunci nu puteau da examen de stat, au fost chemate să se prezinte și ele la examen. Fiindcă nu se știa exact ce se cere la examen m-au trimis pe mine și pe încă o colegă din promoția mea să încercăm. Aveam emoții mari, nu știam la ce să ne așteptăm, dar noi două am trecut, ba chiar cu nota maximă, pe când multe altele au căzut. Cu puțin înainte de Primul Război Mondial dr. Wallach a venit în Germania să caute surori pentru spitalul Șaarei Țedek din Ierusalim. El a povestit că la Șaarei Țedek mai lucrase o soră din Olanda. Înainte de a pleca în Palestina, ea a venit să învețe întâi germana în spitalul nostru din Hamburg. Condițiile erau extrem de primitive, ea nu a suportat și a plecat. Am hotărât să încerc să stau măcar până la sfârșitul războiului. Read more…
Ce urme lasa studiile? (4)
Am ajuns la Catedra de chimie coloidală a Institutului Mendeleev din Moscova. În “zemliacestvo” (grupa românească) din institut, am fost singurul aspirant, alături de 8 sau 9 studenți români. Între urmele lăsate de primul an, primul loc îl ocupă consecința felului meu prea zelos de a studia limba rusă, în cantonament. Neștiind să vorbesc în limba rusă, nu puteam mânca singură în restaurantul institutului. Acolo ar fi trebuit să comunic cu cea care servea la mese. De aceea zilnic cumpăram la bufet mâncarea de prânz. Arătam cu degetul ce doream să cumpăr, apoi întrebam cât costă. Mi se răspundea ceva ce nu înțelegeam, iar eu întindeam o bancnotă mai de valoare și restul primit îl înghesuiam în buzunar.Read more…
Fantasticii muzicieni olandezi din Volendam.
Din multitudinea de excelenți muzicieni din Volendam (Olanda), am ales câteva personalități, interpreți ai formației BZN, care au dominat muzica olandeză (și fără îndoială cea europeană) vreme de patru decenii. În primul rând, îl amintesc pe solistul Jan Keizer, membru al formației BZN (Band without a name) din 1974 până în 2007, când formația și-a încheiat activitatea. Cariera lui poate fi împărțită în trei perioade principale: 1. Jan Keizer şi Anny Schilder (1974 – 1984). Duet cu solistă Anny Schilder (n.1959). Ea este o olandeză tipică, blondă, cârnă, cu buze cărnoase. El un viking nebărbierit cu un permanent zâmbet cuceritor. Din perioada amintită au rămas neuitatele melodii *Don’t say goodbye”, Oh me oh my” și mai ales “The clown”.Read more…
“Te-ai gândit vreodată?” – recital de poezie și jazz la filarmonica ploieşteană
Am fost coleg de facultate cu un ”găzar”, Ștefan/Fănică Prahoveanu, revenit în Ploiești după terminarea facultății. După ce am plecat în Israel, n-am mai fost în legătură, din considerente cunoscute. Legătura dintre noi s-a reluat, mult amplificată, abia după evenimentele din decembrie 1989. Zilele trecute Fănică mi-a trimis un bilet electronic, cu acces online şi live, la un spectacol al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti. Era un recital de poezie şi jazz cu Claudia Motea şi Lucian Sabados care avea loc în 4 iunie 2021, sub genericul: “Te-ai gândit vreodată?”. Fănică îşi argumenta invitaţia astfel: una dintre protagoniste este actrița Claudia Motea, dumneaei fiind și autoarea cărții “Shalom, Israel”! Mie mi-a plăcut cartea; ți-o expediez prin poștă. Apropo, să știi că patronul spiritual al Filarmonicii ploieştene, compozitorul Paul Constantinescu, e tot de origina evreiască.Read more…
Un poem sinagogal recitat în seara de Iom Kipur
Ziua de Kipur (Iom Kipur), cea de a zecea zi a lunii Tișrei, este ziua expierii, a mărturisirii păcatelor și a iertării lor. Mărturisirea păcatelor este făcută în fața lui Dumnezeu, în rugăciunile recitate în această zi. Ea are loc în ajun, la rugăciunea de Minha (în amurg); apoi în seara de ajun de Iom Kipur, la rugăciunea de Maariv; la rugăciunea de dimineață (Șaharit) și la rugăciunea suplimentară (Musaf); la rugăciunea de Minha, precum și la rugăciunea de Neila (încheierea zilei de Kipur). Iom Kipur este o zi de post și rugăciune. Evreul îl roagă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele, știute și neștiute. Dar ruga nu este numai pentru iertarea individuală, ci și colectivă, pentru întregul popor al lui Israel. În cadrul rugăciunii sunt recitate (respectiv cântate) o serie de poeme sinagogale (piyutim), de o frumusețe literară deosebită.Read more…
Câmpulung, orașul în care m-am născut și pe care îl pot vedea numai în vis
N-am întâlnit oameni care să nu-și iubească orașul natal. Nu sunt eu o excepție. Dar după întoarcerea din deportare nu am mai călcat niciodată în Câmpulung și de atunci îl văd numai în vis. În ultimul timp, pentru problemele mele cu somnul, am recurs la un calmant care mă ajută și nu prea mai visez, așa că nu-mi mai văd orașul natal. Recent însă a apărut o știre despre o întâmplare din Gura Humorului, orașul vecin, și ea m-a făcut să mă gândesc, trează fiind, la orașul în care m-am născut și au reapărut din nou visele și orașul meu natal. Oare este la fel cum l-am lăsat în urmă cu 80 de ani, când am fost alungată? Cum o fi arătând acum? Sigur că nu l-aș recunoaște. Chiar dacă pe atunci era capitală de județ, străzile nu erau asfaltate și nu avea canalizare și apă curentă. O treime din populație erau evrei și asta mi se părea normal. Împreună cu sora mea și cu prietena mea Sarina Ionescu, și ea din Câmpulung, am încercat să ne amintim magazinele care erau în centrul orașului și am reușit să o facem chiar după foarte mulți ani. cum nu mai este niciun evreu la Câmpulung. A rămas numai cimitirul evreiesc, îmi închipui în ce stare este. Și totuși, când aud sau citesc ceva despre Câmpulung și despre satele învecinate, tresar. De fapt mi-e dor de copilăria și de tinerețea mea, asta o știu.Read more…
ŞCIOTKIN[1]– din amintirile unui pedagog timpuriu
La începutul Celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce studiam la Academia de Muzică din Moscova, un prieten al tatălui meu m-a sfătuit să găsesc un post de profesoară la sat, acolo aş fi putut avea o şansă de a reduce impactul creat de foametea şi mizeria războiului. Deoarece nevoia de profesori de limba germană era mare, nevoie creată şi de perspectiva în creştere a războiului, erau acceptaţi şi cei care nu aveau studii formale, dar cunoşteau câte ceva din limbă. Mânată de necesităţile primordiale ale vieţii de zi cu zi, o viaţă grea de foame şi frig într-una din iernile cele mai crâncene ale acelor ani, am hotărât să fac o pauză în studiile mele de pian şi să accept postul oferit de Comitetul pentru învăţământ regional într-un sat din judeţul Balaşov, aflat lângă Volga. Sătucul se numea Pinierovka şi era unul, în care “lumpen proletariatul” local era prezent printre acei ţărani pe care foamea şi restriştea îi împinsese către orăşelele din jur, pentru a-şi găsi un post de muncitor angajat într-unul din micile ateliere sau făbricuţe îngrămădite la marginile orăşelelor. Gara era legătură şi, în acelaşi timp, poartă de ieşire către paradisul visat de toţi cei care îşi aduceau de afară gologanii cu care îşi întreţineau familii, fraţi, părinţi, uneori neveste şi copii, de multe ori nedoriţi. Un fum greu plutea asupra centrului, aşa fel încât de la un tren la altul abia izbutea să se împrăştie şi să ducă până la marginea aşezării izul încărcat de miresme de cărbune amestecate cu speranţă. Poate odată îşi vor găsi un alt loc, în afara sătucului sărac şi meschin.Read more…
Avioanele supersonice de luptă
Prezentul articol are ca obiect avioanele supersonice de luptă din generația a 4-a și a 5-a, produse în Europa, Israel, Statele Unite, China și Coreea. Sunt avioane de luptă cu două motoare și aripă variabilă. Ele există în trei variante: de luptă și bombardament, interceptor și pentru apărare antiaeriană. Au fost dezvoltate și construite de un consorțiu format din British Aerospace, MBB din Germania și Aeritalia. Primul zbor în a fost în 1974. Au fost construite 990 de aeronave Tornado. Este utilizat de cele trei țări partenere și de Arabia Saudită. A fost folosit în Războiul din Golf, în Bosnia, Kosovo, Irak, Libia, Afganistan, Yemen și Siria.Read more…
Subiectivisme (III). Dedesubturi electorale ungare
Orbán a obținut o victorie electorală zdrobitoare, nesperată de el însuși, realizând o majoritate de două treimi pentru coaliția de guvernământ Fidesz – KDNP. Astfel, fostul vicepreședinte al internaționalei liberale, fost bursier la Oxford al lui George Soros, care a pierdut două alegeri generale una după alta, în 2002 și 2006, revine în forță și decisiv pe firmamentul nu numai al politicii ungare, ci și al celei europene. Permanentizatul premier ungar a câștigat în serie patru curse electorale, dintre care trei cu două treimi, un palmares ieșit din comun, nemaiîntâlnit pe scena politică democratică europeană. Orbán și-a depășit toate recordurile electorale anterioare: aproape 70% din populația cu drept de vot s-a prezentat la urne, iar în cifre absolute, peste 3 milioane de cetățeni au votat pentru coaliția de guvernământ, Fidesz-KDNP. Alegerile au fost corecte și legale, fapt întărit de observatorii internaționali. Legitimitatea noului Parlament și executiv de la Budapesta, respectiv corectitudinea alegerilor nu pot fi contestate de nicio instituție internațională. Suveranist și iliberal, populist și conservator în același timp, autocrat ce încă respectă bazele democrației, modestul băiat din provincie, având șansa școlarizării înalte într-un colegiu de elită al epocii Kádár târzii a devenit enfant terrible al Uniunii Europene, un lider de opinie și strategie al tuturor forțelor europene care se opun globalismului și neoliberalismului bruxellez și al SUA.Read more…



















