Porumbelul

De mic copil am avut ocazia să fiu aproape de un adolescent diferit de alți copii și am fost impresionată de aspectul și de neputința lui cauzată de un probabil malpraxis. Băiatul avea o dizabilitate evidentă și nu se putea descurca singur decât cu mare dificultate. Pichi era cu vreo opt ani mai mare ca mine. Era fiul unor vecini și din ce am înțeles de la părinții mei, când era bebeluș a căpătat un fel de tremur al întregului corp, urmare a unei injecții intramusculare. Mergea foarte greu și avea tot timpul mișcări necontrolate ale întregului corp. Desigur, nu a mers niciodată la școală. Fiind printre cei mai mici, eu eram spectator la joacă și stăteam rezemată de gard ca să fiu protejată de vreo mișcare bruscă a celor care se jucau. Deseori, Pichi mi se alătura. Îi plăcea să privească joaca puștilor din cartier. Avea pe față un zâmbet ciudat, împietrit, dar aspectul lui nu mă speria, pentru că îl știam de mică. În acele momente îl priveam îndelung și, câteodată, eram surprinsă de reușita lui spasmodică de a opri vreo minge sau vreo țurcă venită spre noi din jocul copiilor. Cu siguranță, mama lui și cei din familie îi interpretau mimica feței ca pe un limbaj. Scotea și sunete pe care familia sa le înțelegea, dar eu nu pricepeam ce spune. Știu doar că mă privea blând și parcă protector, ca un frate mai mare. Făcea și cumpărături familiei și se îngrijea, pe cât putea, de un frate mai mic pe care îl iubea foarte mult. Deci Pichi avea judecată, înțelegea ce se întâmplă în jurul lui, dar tremurul său continuu și dificultățile de vorbire au fost frâne în dezvoltarea lui normală. După demolarea cartierului Mărgeanului din București, locuitorii s-au împrăștiat și nu am mai știut nimic de Pichi.Read more…

Scrisori de despărțire

Tov lamut bead arțeinu. (E bine să murim pentru patria noastră.) Iosef Trumpeldor, erou al poporului evreu dinainte de întemeierea statului Israel. Este sâmbătă, ora opt dimineața, și ca de obicei ascult programul săptămânal al prezentatorului Oren Nahari, o adevărată “enciclopedia ambulantă”. De fiecare dată, în decurs de două ore, el prezintă atât subiecte actuale, cât și istorice. Subiectul pe care l-a prezentat astăzi m-a atins adânc la suflet: scrisorile de despărțire lăsate de soldați sau rezerviști aflați pe diverse fronturi, mai ales în Gaza, care au căzut eroic începând din “sâmbăta neagră”, din 7 octombrie 2023 – dar sacrificiul lor continuă și în zilele noastre. De fapt, acestea sunt mesaje pe WhatsApp sau texte telefonice adresate părinților, soțiilor, iubitelor sau prietenilor, înainte de a ieși într-o acțiune militară periculoasă, din care nu e sigur că se vor mai întoarce, sau în ultimele momente ale vieții lor, când, răniți fatal, mai au puterea să scrie câteva cuvinte celor dragi.Read more…

Albania. Pe urmele unei statui

Voiam să vizitez Albania încă de pe la mijlocul anilor 1980, când, trăind în România, am auzit adesea spunându-se: ”Mai rău ca la noi e doar în Albania.” Îmi închipuiam destul de lesne cum se poate trăi mai bine ca la noi, dar nu puteam nicicum să-mi închipui cum poate fi mai rău. Apoi, tot prin anii 1980, am văzut personificarea răului dictaturii albaneze sub forma unei imense statui a dictatorului albanez Enver Hogea din Piața Centrală din Tirana, în fața căreia mii de cetățeni se închinau. Dictatorii se deosebeau între ei prin caracter – mai volubili ori mai scorțoși, mai dandy ori mai țărănoi – însă toți aveau aceeași manie a grandorii. Nu întâmplător, odată ce am aterizat la Tirana, primul meu drum a fost spre locul unde se afla acea statuie. Ea nu mai există din 20 februarie 1991, data oficială a doborârii comunismului în Albania. Am întrebat inteligența artificială unde în maiestuoasa piață pietonală Skanderbeg din centrul Tiranei fusese amplasată statuia, iar ea mi-a răspuns că era pe perimetrul dintre Banca Națională și Muzeul de Artă. Read more…

Creștini se roagă pentru pacea Ierusalimului

Ierusalimul este centrul religiilor abrahamice. El trăiește în inima și în sufletul fiecărui evreu, creștin și musulman credincios. Cum se manifestă acești oameni când se gândesc la Orașul Sfânt? Ce-i doresc ei orașului și locuitorilor lui? Ne vom referi la prietenii Israelului și ai Ierusalimului în mod special. Un fapt special, repetat anul acesta, ne-a făcut să ne gândim la orientarea unei părți importante a creștinilor evangheliști. În anul 2002 a fost întemeiată organizația Eagles’ Wings (Aripile vulturilor), care și-a ales ca deviză versetul 122:6 din Tehilim (Psalmi): Șaalu șlom Yerușalaim (Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului). Întemeietorii ei sunt pastorul american Robert Stearns, astăzi episcop al Bisericii Tabernacolului (Tabernacle Church) și pastorul și scriitorul american Jack W. Hayford (1934-2023). Scopul acestei organizații este rugăciunea pentru pacea Ierusalimului, așa cum este văzută în Psalmul menționat. Ei au ales prima zi de duminică a lunii octombrie ca Day of Prayer for the Peace of Jerusalem (Ziua de rugăciune pentru pacea Ierusalimului). Această zi a fost aleasă deoarece este apropiată de Iom Kipur. Câteva sute de membri ai acestei organizații vin la Ierusalim în această zi și se roagă la Locurile Sfinte pentru pacea Orașului Sfânt. Rugăciunea are loc dincolo de porțile Orașului Vechi al Ierusalimului. Prima rugăciune în masă a avut loc în anul 2004.Read more…

Războiul – unul din câteva

Am venit în Israel imediat după terminarea facultăţii, în toamna anului 1975. A trecut de atunci mai bine de jumătate de secol, în care viaţa mea s-a derulat ca o sinusoidă, când mai sus, când mai jos, iar de la o vreme, datorită anilor care trec, am impresia că amplitudinea descreşte mereu. Nu mi-am închipuit că în partea descrescândă a sinusoidei ne vom petrece o parte din ceasurile vieţii în adăposturi, de teama de a nu fi aleşi de loteria morţii ca să dispărem sub atacul rachetelor care invadează Israelul din Liban sau din Iran. Actualul război a început la 28 februarie, într-o sâmbătă seara. Israelul împreună cu SUA au pornit furia „Răgetului de leu”. De atunci au trecut patru săptămâni. Zilele decurg ciudat, situaţii şi clipe se transformă în tipare interiorizate de majoritatea oamenilor din jur. Multe activităţi au încremenit pentru un timp, obligându-i pe cei implicaţi să-și modifice orarul. La început au fost închise magazinele și serviciile neesențiale, s-a rărit transportul public, s-au închis şcolile și unele companii, făcând să sporească munca de acasă. Au rămas deschise doar magazinele alimentare și pieţele.Read more…

Faivel, vindecătorul din Breaza

Această poveste vorbeşze despre un om simplu, Faivel Merdler. Eu cred că l-am cunoscut, dar din păcate nu am nici o fotografie și îl știu numai din povestea care circula în familie: Locuia în satul Breaza, la aprox. 30 km. de Câmpulung cu soția lui, tanti Babi și cei 5 copii, cel mai mic fiind doctorul, Berl, mai sus pomenit. Se ocupa cu de toate (mică negustorie, creșterea și comerț cu vite, dar deși sărac, era foarte iubit și apreciat pentru cunoștințele sale, de felcer, posibil dobândite în armatăRead more…

Se vor retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…

Apel pentru Marşul Memoriilor Vii

Ungaria, sub regimul Horthy, era condusă de guverne antisemite, printre cele mai zeloase din Europa în adoptarea și aplicarea a peste 300 de legi antievreiești. După ocuparea Ungariei de către Germania, la 19 Martie 1944, experții exterminării evreilor din Europa s-au instalat la Budapesta, în frunte cu Adolf Eichman și au consiliat guvernul maghiar condus de Dome Sztoyai ” în organizarea eficientă ” a deportării celor peste 400.000 de evrei din Ungaria, spre lagărele de exterminare din Polonia și Germania. Deportarea a fost planificată minuțios, primele victime ale zelului jandarmeriei maghiare condusă de călăii Endre Laszlo și Baky Endre, au fost evreii din Ardealul de Nord.

Dintre toate crimele odioase comise de antisemitismul hitlerist, acesta a fost cel mai dement și s-a petrecut în cel mai scurt timp. La presiunea ocupanților germani ai Ungariei, guvernul maghiar a ”reușit” – cu concursul activ al autorităților locale, al jandarmeriei și a unei părți însemnate a populației – adunarea celor peste 150 de mii de evrei în 12 ghetouri improvizate. Această barbarie s-a petrecut în mai puțin de 30 de zile. Cam tot atâta a durat și încărcarea lor în 1500 de vagoane de vite care au plecat, toate, spre lagărul de exterminare din Auschwitz-Birkenau. Uciderea celei mai mari părți a celor deportați s-a făcut prin înfometare, boli, maltratare, schingiuiri , munci de sisif, experiențe medicale, împușcare și gazare. Cenușa rămasă din corpurile lor chinuite, arse în crematoriile din Auschwitz-Birkenau a fost risipita pe întinderea lagărelor. Zeci de mii de morți, fără morminte, așteaptă câte o piatră să fie așezată, de către cei care le-au fost apropiați, pe pământul care a fost martorul supliciului lor. Măcar o lumânare pentru fiecare să fie aprinsă pentru sufletul și amintirea lor. Din cei puțini care au supraviețuit, mulți au reușit sa facă acest gest…poate odată… Din cei puțini care au supraviețuit dar care nu au ajuns sa aşeze acea piatră au ramas și mai puțini…Read more…

Printre sute de rachete

În ultimii ani se declanșează adesea conflicte armate între Israel și organizația teroristă Hamas din fâșia Gaza. Ele se soldează cu atacuri cu rachete, mai ales asupra părții de sud a țării, dar nu numai. Imediat după lansarea lor se declanșează „Alarma Roșie” (alarma din timpul unui atac aerian.) Motivele sunt diferite, dar țelul este întotdeauna același, de-a omorî israelieni, de-a distruge bunurile locuitorilor, de a le deranja viața de zi cu zi, de-a crea panică, de a-i determina să-și părăsească casele și așezările în care trăiesc. Oamenii locului s-au obișnuit deja ca în timpul scurt care le stă la dispoziție, de la cinsprezece secunde la Sderot până la un minut la Tel Aviv și împrejurimi, să se adăpostească într-o cameră de beton care se închide ermetic și care îi protejeză de consecințele bombardamentului. Magazinele, mallurile, marea majoritate a restaurantelor, spitalele și policlinicile sunt înzestrate cu asemenea încăperi, în plus există și adăposturi publice. De câțiva ani există un sistem anti-rachetă numit „Cupola de de Oțel”, dezvoltat de industria aeronautică israeliană, care din fericire distruge cam optzeci la sută din aceste obiecte‚ „prietenești”. Rămân „doar” bubuiturile rachetelor sau a contra-rachetelor și șuieratul sfâșietor al sirenelor. Nu întotdeauna se termină cu „happy end”. Uneori sunt nimerite case și locuitorii supraviețuiesc numai pentru că au ajuns la timp în adăposturi. Nu toți sunt atât de norocoși și din nefericire sunt și morți sau grav răniți.Read more…

Pe scurt, dacă se poate!

Cred că am mai scris, dar acest subiect nu poate fi repetat îndeajuns: medicul din zilele noastre a devenit sclavul propriilor sale unelte, ceea ce face ca pacientul din fața lui să se bucure doar de o privire fugară, de o frază spusă pe jumătate și de o mulțime de hârtii produse de printerul calculatorului de biroul medicului. O statistică publicată în Statele Unite în 2012 raporta că timpul consacrat de medic direct pacientului era doar 12% din totalul activității sale! În termeni tehnici o asemenea situație este rodul a ceea ce americanii numesc production pressure, adică activitatea profesională impusă de goana după timp, pentru că time is money. În Israel, din câte știu (sper să nu greșesc și să fiu tras în țeapă de colegii mei) medicul de policlinică este remunerat în funcție de numărul de pacienți care îi intră în cabinet, iar personalul chirurgical care efectuează operații în orele de după amiază este plătit după numărul de proceduri executate. În această atmosferă de permanente încercări de ”îmbunătățire” a eficienței, nu este de mirare că pacientul nu poate spera să fie lăsat să-și spună păsul și mai ales să fie ascultat, nu numai auzit.Read more…

Comori în Gniza din Cairo

Citind excepționalul articol al Havei Oren despre gniza din Cairo chiar în ziua când am amintit-o în articolul meu, mi s-a părut important să adaug câteva date. Descoperirile făcute în gniza folosesc în primul rând cercetătorilor. Ei caută opere inedite ale poporului evreu, care să ne dea o imagine mai clară asupra originii și istoriei noastre. Dar ele sunt utile fiecărui evreu care vrea să înțeleagă mai bine textele sacre. Astăzi este clar că nu este numai o singură gniza – cea din sinagoga Ben Ezra, ci mai multe. Voi prezenta câteva din aceste comori pe care le folosim în cercetarea științifică zilnică. Avraham Ben Shmuel Firkovich (1787-1874) a fost un înțelept carait din secolul al XIX-lea. Caraiții aparțin unei secte evreiești înființate în secolul al VIII-lea la Bagdad. Aceștia sunt evrei care nu acceptă nicio scriere religioasă în afară de Vechiul Testament. Această grupare s-a înființat sub influența unor secte asemănătoare din Islam, care au înflorit în aceeași perioadă în Orientul Mijlociu și care nu acceptau nicio scriere în afară de Coran. Așa de exemplu caraiții țin sărbătoarea de Purim, care apare în Tanah (Vechiul Testament), dar nu țin Hanuca, pentru că aceasta nu este amintită. Sărbătorile majore sunt practicate exact așa cum apar în Tora, la fel ritualurile de căsătorie, divorț, înmormântare, etc. În zilele noastre majoritatea caraiților trăiesc în Crimeea, Ucraina, Polonia și Israel. Cândva existau comunități mari și în Siria, Irak și Egipt. Read more…

Amintiri despre sărbătoarea de Yom Haaţmaut şi nu numai

Încă din fragedă copilărie pentru mine Israelul a reprezentat un tărâm îndepărtat, despre care bunicii povesteau mai ales la sărbători. Poveştile s-au înteţit în anii când emigrarea evreilor spre acele tărâmuri a luat o oarecare amploare (nu discutăm cum şi de ce ) şi chiar şi rude apropiate au urmat această cale. Drept urmare, au ajuns la noi unele informaţii, nu prea multe şi nici prea detaliate, despre cum este în acea ţară, întrucât nu prea era permisă corespondenţa cu cei de acolo. Date concrete, la vremea când trecusem deja de adolescenţă, am avut când a venit în vizită la noi o mătuşă a mamei, împreună cu soţul ei şi, mai apoi, când i s-a permis mamei mele să-şi viziteze, în două rânduri, fratele şi sora, emigraţi de câţiva ani. În sfârşit, în 1996, am păşit, împreună cu soţul meu, pe pământul «ţării înfloritoare, născută din nisip şi stele», cum spune unul din cântecele pe care formaţia noastră klezmer îl are în repertoriu. Au urmat şi alte călătorii, cu alte prilejuri, cu scop bine definit, dar pentru că bate la uşă Ziua Independenţei Statului Israel, Yom Haatzmaut, v-aş împărtăşi, în câteva cuvinte, cum am petrecut această zi în 2003, când s-a nimerit să fiu la fiica mea cu ocazia sărbătorii. Read more…

Și m-am îndrăgostit lulea

Nu doar o dată. De mai multe ori. Prima oară de Rishi Kapoor în ”Toată lumea este a mea”. Și pentru că nu eram singura îndrăgostită, timp de o săptămână cât a rulat filmul, am mers în fiecare zi împreună cu prietena mea, să ne uităm la pozele puse în afișierul de la intrarea în cinematograf. Intrarea în sala de spectacol era flancată de două afișiere, de fapt. Cu filmul care rula, și cu filmul din programul săptămânii următoare. Pozele astea ne erau foarte utile și le studiam îndelung. Petreceam mai multe ore pe săptămână în fața sălii fie povestind iar și iar filmul văzut deja, fie făcând presupuneri legate de cel care urma să vină. O să ne placă? O să plângem? O să râdem? Din nu mai știu ce motiv, n-am apucat să văd ”O floare și doi grădinari”, dar pe baza pozelor și a poveștilor amănunțite ale colegelor mele aș fi putut jura că l-am văzut. Și încă de mai multe ori. La filmele indiene plângeam toate pe rupte. Mergeam la film câte cinci-șase fetițe și ieșeam din sala de cinema suspinând și hohotind. Ne așezam apoi pe o bancă în centru și ne aminteam cele mai emoționante scene din film. Ne întorceam acasă cu ochii umflați și cu sufletele sfâșiate.Read more…

Părintele naţunii chineze sprijinea sionismul

De peste o jumătate de secol Biblioteca Națională funcționează într-o clădire din incinta campusului Givat Ram al Universității Ebraice din Ierusalim. Devenită cu timpul neîncăpătoare, s-a început construcția unei clădiri noi, alături de clădirea Parlamentului (Knesset). Se preconizează că aceasta va fi dată în folosință în anul viitor. Înainte ca biblioteca să fie mutată a început un proiect de descifrare, clasificare și catalogare a colecției de manuscrise, cu această ocazie făcându-se unele descoperiri neașteptate, printre care o scrisoare de acum o sută de ani. Scrisoarea datată 24 aprilie 1920 a fost trimisă din Shanghai. Semnatarul ei este desigur cunoscut tuturor: Dr. Sun Yat-sen, primul președinte al Chinei precomuniste, cel pe care și azi mulți îl consideră „părintele națiunii chineze”. Mai puțin cunoscut este destinatarul: N. E. B. Ezra. Nissim Elias Benjamin Ezra (1883–1936) aparținea unei familii evreiești originare din Irak. El s-a stabilit în China, la Shanghai.Read more…

1 Mai. De ce nu-l mai sărbătorim?

Există în calendar două date pe care după 1989 am făcut totul ca să le uităm. Una este 23 august, cealaltă 1 mai. Este adevărat, regimul comunist și le-a însușit, le-a deturnat semnificația și le-a folosit ca instrument de propagandă, iar în ultimii ani dinaintea revoluției, ca pe un alt prilej de preamărire a lui Ceaușescu. Interesant este că tot în aceeași perioadă, 1 mai, deși era zi liberă, a fost minimalizată, nu s-au mai organizat demonstrații, toată atenția a fost concentrată asupra zilei de 23 august, unde un rol a fost jucat și de comuniști, pe lângă celelalte forțe politice democratice care au reușit să scoată țara din rândul puterilor Axei. În istoria zilei de 1 mai ar fi fost mai greu să găsești un loc pentru comuniști și mai ales pentru Nicolae Ceaușescu, în afara menționării unei demonstrații la care ar fi participat la 15 ani. Cum regimul comunist și-a pus amprenta pe ambele sărbători, după 1989 s-a căutat să ele să fie date uitării, găsindu-se alte evenimente care să le înlocuiască. 23 august a dat prilejul unor controverse printre istorici, dar și printre oamenii politici, și în funcție de orientarea acestora, s-a recunoscut sau s-a negat rolul regelui Mihai sau al lui Antonescu, s-a pus accentul mai ales pe ceea ce a urmat, instaurarea după trei ani și jumătate a comunismului care a durat, cu consecințele cunoscute, aproape 50 de ani. Dar dacă 23 august este o dată controversată, (deși n-ar trebui să fie), ce avem cu 1 mai? Read more…

Un secol de la naşterea regizorului, scriitorului şi ziaristului Otto Rappaport

Cei care se plimbau prin centrul Clujului în anii 1960 şi începutul anilor 1970, se întâlneau adeseori cu un bărbat grăbit, purtând subsuoară un teanc de cărţi şi reviste. Era un bărbat scund, slab, cu ochelari rotunzi (porecliţi în Israel „ochelari de stângist”). Figura lui, care emana umor evreiesc, aducea întrucâtva, păstrând proporţiile, cu cea a lui Woody Allen. Era Otto Rappaport (1921-1993), una dintre personalităţile culturale ale Clujului acelor ani, care excela în mai multe domenii. Era un temeinic cunoscător al Torei şi Talmudului, dar şi un intelectual laic: scriitor, ziarist, teatrolog şi, mai ales, regizor de teatru. În anii adolescenţei şi tinereţii mele îl întâlneam adesea în casa noastră de pe strada Şincai, unde venea însoţit de prietenul şi colaboratorul lui, actorul György Kovács, unchiul meu, care potrivit istoricului György Gaal a fost cel mai mare actor de limbă maghiară din Transilvania. Veneau pe la noi să ia o gustare cu bunătăţi preparate de mama mea. Alteori îl întâlneam în casa de vizavi, de la numărul 4, în vizită sau la o petrecere dată de doctorul Wilhelm Traub, cunoscut cardiolog, dar şi un adevărat Mecena al artiştilor clujeni, fie ei de teatru, operă, literatură sau arte plastice, pe care îi sprijinea în momentele de cumpănă. Acasă la doctorul Traub se încingeau discuţii pe teme de istorie, artă plastică, teatru sau medicină. Evitau cu prudenţă subiectele politice, iar dacă se aventurau în acest domeniu, conversaţia viza doar politica internaţională.Read more…

Iudaism și islam în secolul al XIX-lea

În Europa medievală islamul era destul de puțin cunoscut, trezind mai ales reacții de ostilitate și de teamă. Nu e de mirare. Răspândirea fulgerătoare a islamului s-a făcut cu sabia: „Convertește-te, sau te omor!” (În secolul XX avea să devină: „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”). Mai târziu islamul le amintea europenilor de cruciade, de Reconquista spaniolă… Cel mai bun exemplu se află chiar la noi. Istoria Țărilor Române până în sec. al XIX-lea ar putea fi rezumată în patru cuvinte: „am luptat cu turcii”. Ciocnirea dintre lumea creștină și cea musulmană. Situația s-a schimbat radical la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Iluminismul și apoi romantismul au adus cu ele curiozitatea, fascinația, admirația, urmată de încercarea de a înțelege islamul. Romantismul căuta să accentueze splendoarea islamului și să amintească Europei cât de mult îi datorează islamului și implicit și iudaismului. Romanticii subliniau faptul că evreii au jucat și ei un rol de seamă la înflorirea civilizației islamice atât de admirate.Read more…

Singurătatea lui Nicușor Dan

Mi-aș fi putut întitula articolul și Singurătatea alergătorului de cursă lungă, după nuvela din 1957 a scriitorului britanic Alan Sillitoe, respectiv ecranizarea ei. Nu numai că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, este un alergător de cursă lungă singur, dar i se potrivește ceea ce a declarat Sillitoe despre scrierea ei: „Deşi Singuratatea alergătorului de cursă lungă este despre un tânăr închis la școala de corecție, la fel de bine ar putea fi despre un scriitor și despre reacția lui în fața presiunii societății și a mass-mediei. Întotdeauna e ceva care te împinge să spui: N-am nevoie de lingușelile voastre, de recompensele voastre.”Întotdeauna l-am simpatizat pe Nicușor Dan și ceea ce și-a propus să facă, mai ales în prima parte a carierei sale, când voia să salveze monumentele istorice ale Bucureștiului, puținele care mai erau, de ofensiva dezvoltatorilor setoși și fără scrupule. În parte a reușit, iar eu l-am votat când a candidat pentru postul de primar general al Capitalei și, mai târziu, pentru a intra în parlament împreună cu mișcarea sa, Uniunea Salvați Bucureștiul, devenită apoi Uniunea Salvați România. Totuși, mi-am dat seama că felul în care dorea să abordeze viața politică, imaginând un partid fără ideologie care să susțină propunerile altor formațiuni politice care se potriveau gândirii lui, nu va avea șanse de succes. Colegii lui de partid nu l-au aprobat, au apărut mai multe conflicte. Nicușor Dan a crezut că programul său, lansat încă în perioada Uniunii Salvați Bucureștiul, va obține un sprijin larg al bucureștenilor, ceea ce a determinat Partidul Liberal să-l folosească drept pion în alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei, opunându-l Gabrielei Firea, fost primar și candidat PSD.Read more…

Arca lui Noe

Cea mai recentă descoperire a mea pe internet este asiriologul Dr. Irving Finkel, căruia British Museum îi plătește un salariu… ca să citească tăblițe de lut cu inscripții cuneiforme.  Dar spre deosebire de alți oameni de știință, care se mulțumesc să-și publice descoperirile în presa de specialitate, Irving Finkel iese din turnul de fildeș și se adresează publicului larg prin cărți, conferințe și filme documentare.  Și o face din convingerea că cercetarea are un viitor numai dacă ea reușește să atragă interesul publicului și mai ales al tinerei generații.  Puteți primi o lecție introducătoare de scriere cuneiformă, puteți afla despre scrisoarea în care tânăra mireasă a regelui Assurbanipal e mustrată de cumnata ei că nu-și face lecțiile, puteți afla care sunt cele mai eficiente descântece pentru a alunga spiritele rele și câte și mai câte…Cea mai incredibilă din toate poveștile lui mi s-a părut următoarea:  Într-o bună zi, prin 1985, a venit la muzeu un domn cu o sacoșă, din care a scos tot felul de antichități: vreo două opaițe, niște monede vechi, niște figurine egiptene, câteva obiecte chinezești și o tăbliță de lut cu semne cuneiforme.  Tatăl lui fusese pilot al RAF, în timpul celui de al Doilea Război Mondial luptase în orient și la întoarcere adusese tot felul de „amintiri”, care zăceau de zeci de ani într-un sertar – poate că era timpul ca un expert să vadă dacă valorează ceva?  Tăblița, care la prima vedere părea să fie o scrisoare banală, s-a dovedit mai interesantă ca întreaga colecție a muzeului la un loc.Read more…