Despărțirea de o revistă care-mi era dragă

Jun 14, 2018By

Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…

Jun 14, 2018 6 comments

Până aici, zmeule!

Jun 14, 2018By

Ca toți copiii, îmi plăcea să mă joc cu zmeul. A durat un timp până am învățat jocul, de a face și a înălța zmeul, de la un copil mai mare. Nu înțelegeam care este legătura între zmeul de hârtie lipită cu două șindrile și cu o coadă lungă din sfoară, pe care îl înălțam, și zmeul din poveste. Nici de ce caii, telegarii iuți, se spunea că sunt ca niște zmei și alergau ca niște zmei. Din povești învățasem că zmeul era un personaj rău, bătăuș, care voia să prindă copii și să-i mănânce de vii, care voia să răpească fete și zâne (ce știam noi pe atunci de asta?), să jefuiască în sate, să omoare vite și oameni, dar până la urmă vine Făt Frumos, reușește să-i taie cele șapte capete …Dar nu mi-am închipuit niciodată că un joc nevinovat de copii poate deveni o armă primejdioasă în război.Cele petrecute în vecinătatea Gazei m-au făcut să-mi aduc aminte de aceste scene din copilărie. Zmeul de hârtie a devenit o armă. Este înălțat de adulți, nu de copii. Jocul copiilor a fost furat de oameni răi, adevărații zmei-balauri-șerpi din poveste. Înălțat în Gaza și trimis să zboare deasupra așezărilor evreiești vecine, să le incendieze.Read more…

Jun 14, 2018 2 comments

O carte în memoria evreilor din Dej

Jun 14, 2018By

În 1970 apărea la Tel Aviv cartea scrisă de Zoltán Singer şi întitulată “Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke” [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Julianna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.Read more…

Jun 14, 2018 2 comments

Amintirea bunicului meu, Zoltán Singer

Jun 14, 2018By

În momentul de față eu sunt ultimul descendent al familiei Singer, o familie care înainte de Holocaust a fost mare și numeroasă. A fost o familie educată, alcătuită din intelectuali, cu oameni de litere și de spirit, dar pe care eu nu am reușit să o cunosc. Doar câțiva ani am trăit alături de bunicul meu Zoltán, dar și pe el l-am pierdut încă din copilărie. Dar nici în acei ani nu aveam o limbă comună, astfel încât am comunicat foarte puțin. De fapt îmi amintesc îmbrățișările sale timide și pupicii apăsați pe obraz mai mult decât vreo conversație pe care să fi avut-o cu el…Cea mai vie amintire pe care o am despre el este o imagine sfâșietoare: îl văd așezat în camera sa de lucru, o odăiță strâmtă, plină până la refuz cu cărți; un bărbat înalt, foarte lat în umeri, înghesuit, aplecat peste birou, într-o supremă concentrare, ore în șir… Stă acolo zile întregi și ani întregi, de dimineața până seara, aproape fără pauze, doar cât merge la baie sau la masă. Misiunea lui a fost de a cerceta efectul Holocaustului asupra comunității din Dej Read more…

Jun 14, 2018 1 comment

Un Recviem pentru Gabi

Jun 14, 2018By

Ciudat, nicio moarte în familie nu m-a șocat în așa măsură ca decesul vărului meu Ardelean Gavril, în martie 2012, nici măcar cea a părinților care, spre deosebire de el, ajunseseră la o vârstă înaintată. Gabi și cu mine aveam amândoi doar 56 de ani când m-a părăsit pe neașteptate. Pe vremea aceea era concertmaistrul filarmonicii din Oradea, un violonist apreciat și cu multă experiență. Deși ar fi putut străluci și ca solist, s-a simțit mai bine în sânul unei orchestre, fie ea o orchestră simfonică, fie cercul intim al muzicienilor formației locale de Klezmer. Moartea lui subită în timpul unui concert a fost o veste cutremurătoare pentru colegi, prieteni și puținele rude pe care le mai avea, ca să nu mai vorbim de pierderea pentru cultura locală și cea națională…De când mă știu l-am avut întotdeauna în preajmă, Gavril, Gabor, sau Gabi, cel mai vechi și cel mai bun prieten al meu. Abia mult mai târziu am aflat că mi-era văr primar. Mama lui, Klàri néni, era sora mai tânără a tatălui meu. Tatăl meu Làszlo era primul din cei șapte copii ai lui Jozsef Bauer, iar Klàri néni era penultima. Cei șapte frați aveau mame diferite: după moartea primei soții, Nina Freikind – bunica mea, Jozsef o luă de soție pe sora ei mai tânără, Sara Freikind – bunica lui Gabi. Read more…

Jun 14, 2018 4 comments

Tuberculoza

Jun 14, 2018By

Maladiile la modă în timpul războiului la Iași erau vătămătura la ficat și tuberculoza. Tuberculoza bătea recordul. Unde te duceai, tot timpul auzeai: „Uite la doamna Barash, cum tușește și ține batista la gură”, sau „Ai auzit? Domnul Shuster a murit. Tuberculoză.” Nu e de mirare deci că mama s-a speriat. Vecinii și rudele arătau cu degetul spre mine și spuneau, „Nu vezi ce mititel e și ce slăbuț? Trebuie să aibe tuberculoză.” La nouă ani chiar eram mic pentru vârsta mea și slab de mi se vedeau coastele prin cămașă. Mama, săraca, a pus repede un cazan de apă la încălzit, m-a spălat bine cu cenușă, că nu aveam săpun și m-a dus la spitalul Ghelerter, spital evreiesc, că doctorii români nu tratau copii evrei.Read more…

Jun 14, 2018 5 comments

Adio Românie, Pământ Părintesc! (II)

Jun 14, 2018By

A urmat a doua etapă a zborului spre Amsterdam, unde prietenul meu mă aștepta îngrijorat la aeroport. Reîntâlnirea a fost simplă, cordială. Prietenul meu știa foarte bine prin ce am trecut și înțelegea condițiile din care am venit. La aeroport am remarcat un steag imens, tricolorul olandez, și mi-a venit imediat în minte expresia “mândrul tricolor”. Am repetat mintal de câteva ori această expresie și am constatat că nu mi se mai asocia cu niciun sarcasm sau cinism. Pentru mine era un nou tricolor, care părea că nu i se “fâlfâia” de mine… După ce am stat o lună în locuința binefăcătorului, meu, din motive de bun simț și spirit de libertate am hotărât să mă mut pe cont propriu și să stau singur.
Am găsit o garsonieră la parter, pe o stradă liniștită din Amsterdam, în cartierul Jordaan, foarte central și pitoresc, cu multe biserici vechi, boutique-uri, magazine de curiozități, librării, berării vechi de secole, canale sau “gracht”-uri pitorești, specifice Amsterdamului. În apropiere era o piață mare unde se vindea pește proaspăt, fructe, legume și tot felul de bunătăți locale. Populația cartierului era foarte colorată și mie îmi plăcea sa observ vânzătoarele, multe din ele fete tinere cu trăsături aspre și rurale, dar frumoase și sănătoase, cu ciorapi groși de lână și saboți de lemn, care le îngreuiau mersul.Read more…

Jun 14, 2018 0 Comments

Praga – o poveste de dragoste (2)

Jun 14, 2018By

Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…

Jun 14, 2018 1 comment

Cele 800 de piramide. Cine le-a construit?

Jun 14, 2018By

A fost descoperită de curând a treia piramidă din Antarctica. Este o consecinţă a topirii gheţarului care acoperă acest continent sudic,o calotă care variază ca înălţime între 2,5 şi 3,5 kilometri. Programul Google Earth care fotografiază zilnic planeta noastră a descoperit piramida în apropierea ţărmului. La ora actuală încă o piramidă nu mai emoţionează pe nimeni în lumea ştiinţiei fiindcă în ultimii ani, datorită fotografierii din satelit sunt recenzate pe tot globul 800 de piramide.Sunt piramide nu numai în Egipt dar şi zeci de asemenea monumente megalitice în China,în Mexic etc.. Cine le-a construit şi cum le-a construit ? Ştim că la cea a lui Keops, din Egipt, au lucrat 20.000 de oameni, timp de 50 de ani, câte șase luni pe an, lunile în care ţăranii nu se ocupau de agricultură fiindcă terenurile roditoare erau acoperite de apele Nilului. Despre celelalte piramide nu ştim nimicRead more…

Jun 14, 2018 1 comment

Omul care a trăit și a văzut 102 ani

Jun 14, 2018By

Pe Mordechai l-am cunoscut când avea 88 de ani. L-am consultat în vederea unei intervenții chirurgicale (operație de cataractă). A treia generație de ”sabres”(născuți în Israel), avea un trecut bogat, atât în ce privește Curriculum Vitae cât și în privința bolilor asociate. Era kibuțnik, a luptat în trei războaie ale Israelului și avea o listă de boli care amintea de cuprinsul faimosului manual de medicină internă cunoscut sub numele de “Harrison“, din care învață studenții de medicină din toată lumea. Era complet lucid și mai lucra în kibuț pe cât îl țineau puterile. După ce l-am consultat și am văzut rezultatele tuturor testelor de laborator, i-am spus:Read more…

Jun 14, 2018 0 Comments

Tot ce ai vrut să știi despre textilele de vară

Jun 14, 2018By

Weekendul acesta a marcat intrarea oficiala în vara calendaristică. O data cu el, temperaturile au început să urce uşor-uşor, la peste 30 de grade, ceea ce transpune în realitate stilistică hashtagul cu #thestruggleisreal. Sunt 3-4 lucruri care, atunci când termometrele sfârâie, ne ajută să ținem nivelul de fierbințeală la cote suportabile: hidratarea constantă, aplicarea cremelor cu SPF ridicat (da, chiar şi când rămânem în peisaj urban!), căutarea spaţiilor cu umbră sau răcoare şi, nu în ultimul rând, alegerea unor haine din fibre textile potrivite sezonului. Separat de asta, dar totuși cu legatura, în ultimele saptamani am triat, ordonat şi organizat mai multe garderobe ca de obicei, iar multe dintre întrebările celor cu care m-am întâlnit se învârteau în jurul acestei teme: care sunt cele mai potrivite materiale pentru vară? Pot să fac ceva pentru ca inul să nu se şifoneze? Nu ţi se pare că în hainele din poliester transpirăm mai mult?Read more…

Jun 14, 2018 0 Comments

Ce avem de făcut la 74 ani de la Holocaust?

Jun 3, 2018By

Trebuie să conștientizăm în sinea noastră, a membrilor generației noastre și în cea a generațiilor care urmează cel mai mare pericol. Faptul că, în lipsa atenției și a unor hotărâte proteste, sisteme democratice sau democrații disimilate pot da naștere unor regimuri distorsionate care sunt în stare să construiască societăți în care, așa cum a fost în cazul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Ungaria și în România, statul și instituțiile sale – parlamentele naționale, guvernele, armata, forțele de ordine, administrația publică, forțele politice șșmd. ‒ pot adopta legi și decrete îndreptate împotriva unor grupuri ale propriilor lor cetățeni, cu scopul distrugerii acestora. Să ucidă cu legea în mână, am putea spune, pentru că și în timpul Holocaustului a existat câte o lege în vigoare pentru fiecare oroare și fărădelege comisă…O altă sarcină este de a repara, pe cât este posibil, prejudiciul pricinuit. Tratatele de Pace de la Paris din 1947 au prescris în mod foarte clar: bunurile mobile și imobile care au aparținut familiilor de evrei distruse în întregime, care au rămas fără moștenitori și nu puteau fi astfel revendicate de către nimeni, și care au intrat fără vreun just temei în posesia statelor noastre, trebuie restituite comunităților evreilor supraviețuitori. Cu toate că această prevedere imperativă a fost inclusă în anul 1948 în dreptul intern atât în Ungaria, cât și în România, prin adoptarea de către parlamentele naționale a unor legi speciale, restituirea acestor bunuri nu a fost efectuată nici până astăzi. O licărire de speranță în acest sens a venit la semnarea în anul 2009 atât de către Ungaria, cât și de către România a Declarației de la Terezin, prin care statele participante se angajau să restituie averile în cauză respectivelor comunități ale supraviețuitorilor….Read more…

Jun 3, 2018 19 comments