Atitudinea diasporei evreieşti faţă de războiul din Gaza

Ideea acestui articol mi-a sugerat-o apreciatul comentator  al revistei Baabel, Dl. Boris Mehr. Citind diverse articole, mi-am dat seama că este mult mai ușor să definești atitudinea dușmanilor Israelului și a antisemiților, decât să înțelegi ce cred frații noștri evrei din Diaspora despre războiul din Gaza. Un articol din 2021 arată că unii evrei democrați, cam 10-20%, în frunte cu Bernie Sanders, sunt împotriva ocupației teritoriilor palestiniene de către Israel. Acest lucru nu e de mirare, atâta timp cât chiar și unii israelieni, printre care și eu însumi, susțineau că Sanders are dreptate. Dar spre deosebire de Sanders, care are o pozişie inflexibilă, mulți centriști israelieni, printre care și eu, ne-am dat seama că nu aveai cu cine negocia, chiar înainte de războiul din Gaza. Toate inițiativele premierilor Rabin, Barak și Olmert de a ceda teritorii în schimbul păcii au dat faliment, fiindcă palestinienii au vrut întotdeauna întregul teritoriu de la “râu până la mare” și așa își educă și copiii – adică fără prezența noastră în Orientul Mijlociu. Și fiindcă noi nu vom părăsi de bună voie meleagurile strămoșilor, ei ne hărțuiesc tot timpul, întețesc propaganda internațională împotriva noastră, actele teroriste și atacurile cu rachete. Aceste atacuri au culminat cu crimele teroriștilor Hamas din 7 octombrie 2023. Și mai potrivnici Israelului decât Sanders și clica lui sunt cca 10%(!) dintre evreii americani care sprijină ideile BDS, de boicotare a Israelului (1). Despre regizorul auto-antisemit Jonathan Glazer, care a comparat Holocaustul cu situația din Gaza, am mai scris. Un evreu american, susținător fervent al Hamasului din Gaza, care de ani de zile face carieră din această propagandă anti-israeliană, este Norman Finkelstein.(2) El compară legitimitatea crimelor Hamasului de la 7 octombrie 2023, cu cea a răscoalei evreilor din Ghetoul din Varșovia, numindu-le fără pic de rușine “rezistență eroică”. Nu degeaba se spune că “hârtia suportă orice” sau “scrisoarea nu roșește”. Cu evrei ca Finkelstein și Glazer, nu mai e nevoie de antisemiți!Read more…

Când Marx și Moise s-au întâlnit

Nu există nicio mărturie scrisă sau orală a unei posibile întâlniri între domnii Marx și Moise. Nimeni nu i-a văzut colindând împreună munții Sinai ori bând o bere la cafeneaua Haferkater din Dresda. Cu toate astea, sunt gata să depun mărturie sub jurământ că domnii Marx și Moise s-au întâlnit într-o zi de duminică, pe la finele secolului trecut. Sunt sigur, am fost de față la întâlnire. Pentru ei nu avea să însemne mare lucru. Poate au și uitat-o. Pentru mine însă, avea să fie o întâlnire memorabilă. Karl Marx mi-a apărut pentru prima dată în cale pe o pancartă. Nu era singur, era împreună cu alți doi tovarăși, în vreme ce mii de oameni ai muncii entuziaști îi purtau în brațe și le scandau numele. Nu pricepeam de ce profesoara Corlat Virginica ne trimitea pe noi, elevii, să ne tundem pierdut la doi centimetri, în vreme ce ei, fondatorii comunismului, aveau voie să poarte părul vâlvoi și barbă. Mai târziu aveam să aflu că asta nu fusese singura nedreptate. Apoi, o vreme, domnul Karl Marx mi-a dispărut din peisaj. Nu mai trecea pe lângă mine la defilări, nici la 1 Mai, nici la 23 August, fusese înlocuit de portrete autohtone, până într-o zi de vară când drumurile ni s-au intersectat din nou. Ne-am întâlnit cam pe la ora prânzului. Întâlnirea nu a avut în ea nimic eroic. Nu s-a consumat niciun act de frondă intelectuală ori de dizidență ideologică. Domnul Karl Marx nici nu a venit el însuși, ci a trimis un reprezentat în persoana plicticosului profesor Ivănescu, conferențiar la catedra de socialism științific a Politehnicii.Read more…

Israelul amenințat din trei părți

Israelul se află la ora actuală într-o situație pe care nu au dorit-o nici guvernul, nici militarii, și anume o amenințare din trei direcții, deși, întrebați la un moment dat, aceștia din urmă au declarat că pot face față. În primul rând este războiul din Gaza, care durează de peste șase luni, mult mai mult decât se credea, și care doar parțial a ajuns la rezultatele așteptate, în al doilea rând intensificarea atacurilor Hezbollah din nord, iar acum confruntarea cu Iranul. În ceea ce privește Gaza, nu s-a reușit nici până acum eliberarea ostaticilor, despre care unele informații susțin că ar fi murit, și nici distrugerea tuturor diviziilor Hamas, dintre care două se află în Rafah. De aceea, Israelul insistă pentru o intervenție terestră aici, mai ales că Hamas a refuzat și ultima propunere de armistițiu. Modalitatea în care se duce războiul din Gaza, cu un număr mare de victime colaterale, civili, inclusiv membri ai unor ONG-uri care aduc ajutoare, au știrbit prestigiul Israelului, statul evreu simțindu-se izolat. În nord, Hezbollah atacă în continuare localitățile de lângă graniță și duminica și-a coordonat acțiunile cu cele ale Iranului.Read more…

De veghe

De câteva zile Iranul ne amenință că ne va ataca cu rachete, drept răzbunare pentru lichidarea unui comandant de vază al Miliției Islamiste. S-a declanșat panica. (În locul ayatolahului de la Teheran, eu m-aș fi mulțumit și cu atât.) Oamenii cumpărau sticle cu apă, conserve, pâine și hârtie igienică. Goana pentru această ultima marfă atât de prețioasă îmi amintește de perioada pandemiei și niciodată nu am înțeles-o, poate cineva dintre cititori îmi va putea explica motivul. La canalele de televiziune domnește panica. Comentatorii militari și politici se întrec care mai de care să ne provoace fiori de groază, doar reclamele au rămas optimiste – ne oferă apartamente de lux, mașini BMW și Lexus, împrumuturi avantajoase, aproape gratuite etc. Purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Hagari, este poate singurul care ne mai calmează. Ne explică că nu suntem într-o situație cu chiar atât de neobișnuită, doar ceva mai complicată ca înainte. Read more…

Pe cine pedepsești Tu, Doamne?

Cât timp mi-a luat până am decis să mă așez și să scriu aceste rânduri? Mi-e și rușine să recunosc: zile, săptămâni. Motivul îndoielii mele era o crasă dispută interioară: eu cel optimist, cel care știe să dea deoparte părțile rele ale existenței și să vadă doar la vie en rose și eu cel care nu poate trece indolent peste o nedreptate, chiar (sau mai ales) dacă ea vine din ceruri. Demult, de când am pierdut un fiu, nu am mai simțit nevoia să caut semne care se indice absența Puterii Supreme, lucrurile îmi erau clare, prea clare pentru a lăsa loc nedumeririlor sau întrebărilor fără răspuns. Dar uneori, chiar prea des, cruzimea sorții te trezește din amorțeală și îți cere acționezi, să urli, să te opui, să nu accepți și mai ales să nu taci. Rândurile de mai sus formează introducerea la o poveste de groază, cumplit de adevărată, și doar obligativitatea de a face dificilă recunoașterea ”personajelor” m-a obligat să schimb unele amănunte, fără însă să mă ating (cum aș fi îndrăznit s-o fac?!) de elementele importante ale ”acțiunii”.Read more…

Lajos Kossuth şi rabinul Moşe Teitelbaum. Sorgintea unei legende

În esenţă, legenda – care circulă în mai multe versiuni – povesteşte despre împrejurările în care renumitul rabin hasid Moşe Teitelbaum[1] l-a binecuvântat pe copilul Lajos Kossuth, nimeni altul decât viitorul politician ungar de mare anvergură, cunoscut pentru rolul său determinant din timpul Revoluţiei şi Luptei de Eliberare Maghiare din 1848-1849[2], când a fost regent şi guvernator al Ungariei. Legenda circulă de mai bine de un veac şi jumătate nu numai în cercurile evreieşti, ci şi în cele creştine, nu doar în spaţiul locuit de maghiari, ci şi în străinătate, atât pe continentul european, cât şi în îndepărtata Americă, un fapt explicabil, dacă ne gândim că după înfrângerea revoluţiei paşoptiste maghiare, Lajos Kossuth a plecat în exil, fiind întâmpinat cu multă admiraţie şi simpatie peste tot unde a poposit: în Anglia, în SUA şi în Italia, ţara în care avea să-şi încheie viaţa în 1894. Ca orice legendă, şi aceasta porneşte de la un fapt real: ambii protagonişti au locuit simultan în orăşelul Sátoraljaújhely din nord-estul Ungariei. În 1803, când familia Kossuth s-a mutat în această localitate, Lajos avea un an, în timp ce rabinul Moşe Teitelbaum s-a stabilit aici în 1808, când avea deja renumele unui ţadic „făcător de minuni”, la care soseau zi de zi zeci şi zeci de oameni năpăstuiţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării în speranţa că binecuvântările şi amuletele îi vor tămădui de boli şi îi vor scăpa de necazurile care se abătuseră asupra lor. Rabinul Teitelbaum nu avea doar renume de vindecător, ci şi de proroc care putea descifra viitorul din versetele Bibliei.Read more…

În culisele Recviemului lui Mozart

De când mă știu am trăit într-o familie de mari amatori de muzică.  Am povestit deja despre scurta carieră de critic muzical a tatălui meu, precum și despre un concert la care a participat fiica mea. Între timp și nepoțica mea cântă cu mare entuziasm într-un cor de copii.  Despre soțul meu am scris mai puțin, am publicat doar o poză de la un concert ținut prin anii 1980 la kibuțul Hazorea, unde el acompania la pian pe un violonist local, dar au fost și multe altele. https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/   În 1997, când soțul meu a organizat la Ierusalim un congres internațional despre microbiologia apelor sărate, a pus la cale și o serată culturală sui-generis: printre participanți a mai găsit câțiva artiști amatori (vioară, violă și clarinet) și împreună au dat un concert de muzică de cameră pentru participanții la congres.  Dar cu câțiva ani mai târziu a abandonat pianul.  Ce păcat! Într-una din zile am avut împreună o discuție destul de neobișnuită despre muzică.  El era tolănit într-un fotoliu, eu călcam și la radio se cânta Recviemul lui Mozart.  Am ascultat amândoi în tăcere, vrăjiți, până la capăt.  Cu ochii minții revedeam splendoarea art nouveau a sălii Smetana din Praga.Read more…

Treaz în timpul anesteziei generale?

Să fii treaz în timpul operației sub anestezie generală poate fi un coșmar. Unii denumesc această stare “conştienţă accidentală”. Despre anestezie s-a mai scris la Baabel, chiar de către medici anesteziști, inclusiv de subsemnatul și prietenul meu Peter Szmuk, dar acest subiect încă nu a fost abordat. În cei peste 44 de ani de experiență în anestezie și după zecile de mii de pacienți pe care i-am anesteziat, consider că examinarea prea-nestetică este tot atât de importantă ca anestezia în sine și apoi supravegherea și tratamentul postoperator. Majoritatea pacienților pe care i-am intervievat și consultat înainte de anestezie aveau deplină încredere în mine ca anestezist și în procesul de anestezie în sine, deci nu întrebau prea multe despre cum se efectuează anestezia, care sunt fenomenele ei secundare și complicațiile posibile. Și astăzi, pensionar fiind, o dată pe săptămână consult pacienți înainte de anestezie. Dar uneori pacientul îmi pune trei întrebări “neplăcute”: Oare pot muri în timpul anesteziei? Oare mă voi trezi după anestezie? Oare voi simți operația? Bolnavul așteaptă răspunsuri sincere, dar anestezistul nu poate da procentaje concrete de pentru fiecare dintre aceste întrebări. Moartea din cauze pur anestetice este extrem de rară și este în continuă scădere, datorită tehnologiei avansate de monitorizare, anestezicelor de calitate, pregătirii temeinice a rezidenților în anestezie și controlul de calitate al proceselor. Bineînțeles, răspunsul la primele două întrebări depinde de gravitatea bolilor de care suferă pacientul și de situația critică pentru care se efectuează operația. Cât despre a treia întrebare, dacă pacientul va simți sau va auzi ceva în timpul operației, acest fenomen este rar, dar el are loc uneori.Read more…

David Oistrah, regele David al viorii

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea unuia dintre marii violoniști ai tuturor timpurilor. M-am gândit să-l evoc cititorilor revistei Baabel, mai ales că l-am văzut personal și nu voi uita niciodată strângerea lui de mână. La Odessa, în Rusia țaristă, în anul 1908, în casa unor evrei iubitori de muzică s-a născut David, sau Dudik, cum îl strigau părinții. Odessa era un oraș portuar, unde numărul evreilor era de câteva zeci de mii. Ei veniseră din Polonia în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. În casa părintească era o atmosfera muzicală deosebită. Tatăl, Fiodor (Fișel) Davidovici Oistrah, era un modest funcționar care în timpul liber cânta la mandolină. Mama, Bella Stepanovskaya, era o mare iubitoare de muzică și cânta în corul operei din Odessa.Read more…

Prietena mea „diazepam”

Titlul acestui articol e greu de înțeles. Diazepam este calmantul clasic al anilor 1960-70. Mai multe explicații vor urma pe parcurs. În viața mea lungă am avut mulți prieteni, mai buni sau mai puțin buni, dar toți au însemnat ceva pentru mine. Pe Coca S. am cunoscut-o la Botoșani, din liceu, dar nu i-am dat atenție, deoarece era mai mică decât mine, cu toate că ea îmi căuta prietenia și mă aștepta aproape zilnic ca să mergem împreună la școală. Nu cred că în timpul deportării m-am gândit vreodată la ea. Când am revenit la Botoșani și m-am dezmeticit, am auzit că a terminat liceul evreiesc și chiar s-a măritat cu secretarul liceului, o persoană cu mult mai în vârstă ca ea, și împreună s-au mutat la București. Foarte mulți ani nu am știut nimic despre ea, până când, într-o zi, plimbându-mi copilul cu căruciorul pe o stradă din vecinătatea locuinței noastre, am întâlnit-o pe Coca. Ea închiriase o cameră în apropiere și își plimba și ea băiețelul. Și așa ne-am regăsit și ne-am împrietenit. Read more…

San Marino – Titanul din povești

Republica San Marino înseamnă câteva stânci în regiunea centrală a Italiei, nu departe de Ravenna și nu departe de mare, stânci pe care este construită o cetate medievală care adăpostește micul popor al republicii și primește anual milioane de vizitatori care, dintr-o legitimă curiozitate, vin să se întoarcă, pentru câteva ore, într-un timp pe care cu ușurință îl așezăm în uitare. Am fost acolo în anul de grație 2008, împreună cu o prietenă și cu fiica ei, într-o vreme când pentru nimic în lume nu m-aș fi gândit să ajung să scriu despre locurile pe care le străbat. Totuși, viața are surprizele ei și uneori ajungi să-ți împlinești vise fără să te aștepți, așa încât, în acest moment rememorez aici cu foarte mare plăcere vizita scurtă dar densă în micul stat cvasi-italian. Străbătând cam 80 de km de la Lido Adriano, pe o șosea șerpuind printre chiparoși și urmând pe alocuri malul mării, am ajuns în San Marino, într-o dimineață senină de septembrie. Read more…

Inimă frântă la tejgheaua de mezeluri

Acolo, în spatele tejghelei, cu fața ei dulce și pistruiată, micuța mea Tania servește clienții cu atenție și generozitate. Privirea ei se îndreaptă către clienta care nu se poate decide între salam de vară dau parizer. Atitudinea ei este plină de răbdare, ca și cum ar vrea să spună: “Nu vă grăbiți, stimată clientă nehotărâtă. Cu plăcere vă aștept decizia, avem tot timpul, mai sunt încă șase ore și jumătate până la ora închiderii”. Încercând să-i vină în ajutor, ea indică cu furculița cu doi dinți câteva role de cârnați, gata să ia una din ele în mâinile ei delicate și să o așeze cu o mișcare elegantă pe scândura de tăiat. Brațele ei goale până la umăr se mișcă cu grație, ca doi leoparzi ai zăpezilor, deasupra vitrinei apetisante, pline cu produse proaspete. Durdulii și apetisante, ele sunt acoperite de o piele fină, pistruiată, și de minuscule fire de păr, atât de moi și de pufoase, încât îți vine să le mângâi ușor în ritmul sunetelor cristaline de pian ale melodiei lui Debussy, Arabesque, venite parcă din camera frigorifică a magazinului.Read more…

Numărul victimelor civile este real sau fals?

La această întrebare cheie m-am referit în recentul meu comentariu la articolul “Și noi avem prieteni”. Încep cu o realitate cunoscută: atât printre autori cât și printre cititori, mulți preferă știrile negative. Iată cuvintele neurologului Rick Hansen: “Creierul este ca Velcro (bandă adezivă care poate înlocui șireturile de pantofi) pentru știrile negative și ca teflonul (anti adeziv) pentru cele pozitive.” (1) Această tendință este exploatată de mulți ziariști și prezentatori TV, chiar și de profesioniștii serioși, fiindcă știrile negative atrag cititori și spectatori. Un exemplu actual este războiul din Gaza. Peste tot se publică știri despre crimele și chiar genocidul provocat de armata israeliană printre civilii din Gaza. Referitor la aceste publicații (2,3), trebuie să spun în primul rând că starea de război și genocidul sunt două lucruri complet diferite. Războiul este un conflict armat între două sau mai multe state, națiuni, grupuri, pentru realizarea unor interese economice și politice. El se caracterizează prin violență, distrugere și moartea unor soldați, dar și a unor civili nevinovați. Dar ce înseamnă genocidul după definiția ONU? El este un act care are ca scop distrugerea totală sau parțială a unei națiuni, etnii, rase sau grupări religioase. (5) Războiul Israelului în Gaza nu se încadrează în această definiție, pentru că el urmărește cu totul altceva: înlăturarea de la conducerea Gazei a grupării teroriste Hamas și eliberarea ostaticilor răpiți de ei. Din contră, această definiție a genocidului se potrivește mult mai bine crimelor săvârșite de Hamas împotriva civililor israelieni. Țelul lor final era distrugerea sistematică a evreilor din așezările israeliene, dar, din fericire, ei nu au reușit să-și ducă planul la bun sfârșit. În urma interogatoriului prizonierilor s-a aflat că Hamas avea deja un program concret, hotărâseră chiar cine va conduce fiecare oraș israelian ocupat.Read more…

La 6 luni de la masacrul din Sâmbăta Neagră

Astăzi este 7 aprilie 2024 și au trecut fix 6 luni de la abominabila și de neuitat  sâmbătă neagră din Israel, din fatidica zi de 7 octombrie 2023. Atunci, în octombrie anul trecut, a avut loc un masacru, unele unele dintre cele mai atroce crime împotriva umanității, deloc întâmplător un nou pogrom împotriva poporului evreu. A fost în Israel, dar îndreptat împotriva evreilor oriunde ar trăi ei, mai mult, a fost împotriva tuturor oamenilor din lumea asta, civilizată sau mai puțin, nu a fost doar împotriva evreilor, ci acest măcel a fost îndreptat împotriva lumii civilizațate, lovind profund democrația, acolo unde ea mai există, lovind în țări care până mai ieri se declarau ”bastioane ale păcii” sau echivalentul acestei denumiri pe care o tot auzeam în copilăria și tinerețea noastră, atunci se vorbea despre ”prietenia între popoare”. Să ne înțelegem, măcelul din 7 octombrie 2023 a lovit și în Vest și Est, ca să folosesc o categorisire care nu prea mai stă în picioare, dar se luptă în numele ei. Astăzi toată lumea știe că nu mai este vorba despre cele ”două blocuri”, tot categorisire de demult. Priviți realitatea. Nu mai sunt două blocuri, ci o cu totul altă realitate care își strigă dorința de a se impune, dar nu acesta este subiectul zilei, ci situația de azi și ziua aceasta a neuitării martirilor poporului evreu.Read more…

Interviu cu un rabin centenar: Moshe Weinberger-Carmilly (realizat la Cluj, în 2007)

 Moshe Carmilly-Weinberger s-a născut în februarie 1908 la Budapesta, copilăria şi-a petrecut-o la Vaşcău, a urmat Ieşiva la Satu Mare şi apoi Institutul Rabinic din Budapesta. Între 1934 –1944 a fost rabinul comunităţii neologe din Cluj. A trecut graniţa de la Feleacu într-o noapte din preajma instalării ghetoului din Cluj (mai 1944). A stat un timp la Bucureşti şi apoi s-a îndreptat spre Palestina. A fost profesor de liceu în Israel, apoi funcţionar la Ambasada israeliană din Budapesta şi, în final, profesor emerit la Yeshiva University din New York. A publicat numeroase scrieri în domeniul studiilor iudaice şi câteva cărţi despre istoria evreilor din Cluj şi din Transilvania. În 1991 a iniţiat înfiinţarea Institutului de Iudaistică şi Istoria Evreilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, institut care-i poartă numele. De 19 ani patronează conferinţele internaţionale de iudaistică din Cluj, pe care le-a onorat cu prezenţa, de mai multe ori. În octombrie 2007 Moshe Carmilly-Weinberger a participat la Conferinţa Internaţională de Iudaistică unde şi-a lansat cartea autobiografică On three Continents – povestea unui secol de viaţă şi a fost sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Cu aceeaşi ocazie mi-a acordat şi un interviu pentru emisiunea Shalom. Nu era prima noastră întâlnire. Cu câţiva ani în urmă îmi evocase, pentru un film portret, figura lui Antal Márk – legendarul profesor de matematică şi director al Liceului Evreiesc din Cluj (1920 – 1927; 1940 – 1942). Am stat faţă în faţă cu acest domn venerabil, în camera de protocol a hotelului unde era cazat. Obrajii neridaţi, de culoarea fildeşului, privirea directă şi mintea limpede nu-i trădau vârsta. Doar spinarea încovoiată şi mâinile uscate, de culoarea răşinii, vădeau trecerea celor 100 de ani. Am discutat peste o jumătate de oră, după care Moshe Carmilly-Weinberger s-a retras; îl obosise convorbirea. Unele întrebări şi-au găsit răspuns, altele au rămas în suspensie, dar sper că din discuţia noastră se pot reconstitui câteva secvenţe ale vieţii comunităţii evreieşti clujene, spulberate de Holocaust.Read more…

De vorbă cu Suleiman

Dr. Suleiman e medic la spitalul în care lucrez. Brunet, înalt, bine făcut, e o apariție plăcută. A terminat facultatea de medicină la București. Lui Suleiman îi face plăcere să vorbească limba română și când suntem singuri, vorbim românește. Călătorește des în România și se întâlnește cu prieteni și colegi. Îi place mâncarea și fotbalul românesc. Într-una din zile am mâncat împreună la cantina spitalului. De mult timp nu mai schimbasem o vorbă. – Unde ai dispărut, Suleiman? – l-am întrebat. Nu te mai vede omul. – Nu prea apar în public, mi-a răspuns. Dimineața intru în sala de operații și de acolo plec direct acasă. – De ce? – l-am întrebat, cu toate că presimțeam care va fi răspunsul. – De la 7 octombrie încoace trec printr-o criză teribilă. Simt privirile dușmănoase ale unor colegi. Încerc să nu intru în discuții legate de acest eveniment trist. Eu nu sunt religios, nu am nimic de-a face cu Hamas, la fel ca mulți alți arabi israelieni. – Totuși, ce părere ai despre măcelul din acea “sâmbătă neagră”? – l-am întrebat.Read more…

Persona (Google) non grata 

Statutul meu de persona (Google) non grata a debutat în 29 martie 2024, când am fost dată afară, eliminată, exclusă, izolată, segregată, alungată, interzisă de către Google (numit în continuare G.) care – în același timp – nu contenea să mă invite cu ipocrizie, cu fățărnicie mieroasă, să mă autentific. Apoi, după ce făceam primii pași de confirmare că eu sunt eu însămi și nu un intrus care se dă drept mine, poc îmi trântea ușa în nas!

Eu păream a fi chiar eu, lucru confirmat de adresa mea de e-mail de recuperare (de pe Yahoo), însă G. Necredinciosul nu accepta numărul meu de telefon de verificare. Zicea că „This phone number cannot be used”. Vă jur că am același număr de telefon (pe Vodafone) încă de pe vremea dinozaurilor celulari din anii 1990. Am schimbat o sumedenie de aparate, din ce în ce mai smart, dar am rămas fidelă, credincioasă, devotată, numărului inițial, ancestral (cel pe care, Slavă Domnului, îl mai țin minte). Dar G., înţepenit în procedură, ştia una şi bună: îmi cerea din nou adresa de e-mail de confirmare, îmi trimitea un cod nou pe care mă ruga să-l introduc iarăşi în fereastra de verificare cu telefonul (treapta a doua de securitate) şi (evident)… nicio surpriză, primeam acelaşi răspuns: „This phone number cannot be used”.Read more…

Flori din Țara Sfântă

De când mă știu mi-au plăcut florile.  În clasa a IX-a, la orele de botanică ni s-a cerut să facem un ierbar.  După ce l-am predat, abia am prins gustul și în următorii ani de liceu am început să colecționez plante și să fac un ierbar pe cont propriu.  Oriunde mergeam, cercetam vegetația locală și căutam să-mi îmbogățesc colecția.  Spre norocul meu am găsit un atlas de plante, frumos ilustrat, după care am început să cunosc plantele și chiar denumirile lor latine.  Cartea aceasta o țin și astăzi la loc de cinste și o mai consult uneori.  Din păcate ierbarul nu putea fi adus în Israel și nu-l mai am. Nu e de mirare așadar că atunci când s-a anunțat o conferință a dnei dr. Naomi Yuval-Naeh, m-am dus fără să stau mult pe gânduri.  Iar după conferință am avut împreună o discuție foarte interesantă.  Ea a vorbit despre istoria botanicii în Israel și despre întemeierea secției de botanică a Universității Ebraice, poveste care începe cu mult înainte de întemeierea statului Israel, încă din primii ani ai secolului XX.  Deodată mi-a trecut prin minte că „Fetița din Ierusalim” vorbea de două domnișoare bătrâne care confecționau suveniruri pentru pelerini din flori presate, și asta prin 1885 (la sfârșitul penultimului capitol). Bineînțeles că ea cunoștea povestea și mi-a spus că a fost o adevărată industrie, s-au făcut atât de multe suveniruri, încât mai pot fi cumpărate și astăzi prin internet, chiar și la prețuri modeste.  Tot ea mi-a recomandat bibliografia pe care se bazează acest articol.Read more…

Adieri primăvăratice cu suflu de obuze 2

Realitatea a ajuns din urmă media occidentală, tabuurile narativei globaliste au căzut pe rând precum figurinele de la popice. Putin trăiește și pare bine mersi din punct de vedere al sănătății. Recent, el s-a eternizat într-un nou mandat de președinte, pentru 6 ani, nu că am fi avut emoții în acest sens. Președintele rus a întrunit oficial 87% din sufragii, procent probabil adus din condei, însă nici măcar războinica mass medie apuseană nu a contestat această victorie, adică noul țar se bucură de susținerea majorității populației. Bastioanele jurnalismului globalist ca Washington Post, New York Times, Politico, The Economist titrează articole univoce ale unor geostrategi și experți de marcă potrivit cărora nu numai că Ucraina nu are nicio șansă să recâștige teritoriile ocupate de trupele ruse în 2022, ci există perspectiva reală ca cel târziu până la finele lui 2024, regimul ucrainean să colabeze atât pe front, din punct de vedere militar, cât și politic, în sensul că președintele Zelenski și camarila lui vor fi debarcați de la Kiev. În aceste materiale aplicate și bine documentate se demonstrează că succesul de la Avdiivka a deschis calea trupelor Kremlinului spre eliberarea completă a Donețkului și ocuparea Ucrainei de la est de Nipru. În aceste materiale aplicate și bine documentate se demonstrează că succesul de la Avdiivka a deschis calea trupelor Kremlinului spre eliberarea completă a Donețkului și ocuparea Ucrainei de la est de Nipru. Read more…