Mărturiile pierdute ale lui Eichmann

După cel de al Doilea Război Mondial, Adolf Eichmann, unul dintre arhitecții “soluției finale” de exterminare a poporului evreu, s-a refugiat în Argentina peronistă, pro-nazistă. Sub numele fals de Ricardo Klement, Eichmann ducea o viață tihnită la periferia orașului Buenos Aires. Se aștepta la o bătrânețe liniștită, mai ales după ce își adusese familia din Austria. Deși își ascundea identitatea, toți camarazii naziști refugiați în Argentina îl cunoșteau și îl respectau ca pe unul dintre cei mai proeminenți dintre ei. Naziștii aveau cluburile lor unde se întâlneau. Cu aprobarea tacită a guvernului argentinian sărbătoreau în fiecare an ziua de naștere a lui Hitler, ale cărui poze tronau pe pereți împreună cu drapelul cu zvastică. Eichmann era atât de sigur pe sine, încât în 1957, a dat un interviu ziaristului olandez Willem Sassen, fost membru al Waffen SS. Sassen și colaboratorul lui, Eberhard Fritsch, sperau să demonstreze că Holocaustul nu a existat și să obțină un câștig financiar considerabil. Prima lor speranță nu s-a realizat, pentru că Eichmann, simțindu-se în siguranță după ce scăpase de procesele din Nürnberg, s-a lăudat cu realizările sale în exterminarea evreilor. Sassen spera că Eichmann va declara că Hitler nu avea nicio legătură cu “soluția finală”, dar Eichmann a confirmat că ideea a venit de la Führer. Interviul a fost înregistrat pe benzi de magnetofon și apoi dactilografiat în mai multe exemplare. Pe materialul tipărit, Eichmann a făcut unele corecturi scrise de mâna lui. Eichmann a cerut ca înregistrările să nu fie publicate decât după moartea lui, Read more…

Atitudinea Statelor Unite față de Holocaust

În 1939, un grup de 937 de refugiați evrei germani care încercau să scape de urgia nazistă s-au îmbarcat pe vasul St. Louis, la Hamburg. Momentul a fost imortalizat în fotografia de mai sus. Cuba, Canada și Statele Unite au refuzat să-i primească pe refugiați și nava a fost nevoită să se întoarcă în Europa. Unii dintre pasageri au fost acceptați în Marea Britanie, alții au debarcat în Franța, Belgia și Olanda. 227 și-au pierdut viața în Holocaust. Anul acesta, producătorii americani Ken Burns, Lynn Novick și Sarah Botstein au realizat mini-serialul The US and the Holocaust (Statele Unite și Holocaustul), un subiect pe care publicul american nu-l cunoaște, sau ar prefera să nu-l cunoască. Serialul pune întrebarea în ce măsură Statele Unite s-au făcut vinovate prin indiferența cu care au tratat problema Holocaustului evreilor europeni. Unii americani, revoltați de aceste acuzații, susțin că ele sunt absurde, că America este departe de Europa, unde s-a petrecut Holocaustul și că din contră, americanii au contribuit la eliberarea Europei. Dacă dorim ca aceste catastrofe să nu se repete, spun alții, trebuie să învățăm din propriile noastre greșeli. Burns explică problematica unor intervenții americane, sau mai degrabă a lipsei lor de intervenție.Read more…

Gaza

În zilele acestea de război și de nesiguranță, orice alt subiect mi se pare irelevant.  Mai mult, vorbind deunăzi cu o prietenă din România, ea m-a întrebat plină de candoare dacă am fost vreodată la Gaza.  Doamne ferește!  În cei cincizeci de ani de când trăiesc în Israel nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva – întâi pentru că nu este un „obiectiv turistic”, dar mai ales pentru că dintotdeauna mi s-a părut un cuib de viespi.  Și poate spre mirarea multor cititori, Gaza are o istorie milenară.  Cu toate evenimentele care se petrec în jur, nu am acum răbdare să o cercetez în mod serios.  Mă bazez numai pe aspecte de care am aflat mai mult sau mai puțin întâmplător, în timp ce pregăteam alte articole, dar din ele rezultă o serie de instantanee care, puse cap la cap, formează o poveste remarcabilă. Cu vreo două-trei secole mai târziu a avut loc Marea Prăbușire din Epoca Bronzului, despre care am povestit în articolul despre Ieșirea din Egipt. https://baabel.ro/2023/04/iesirea-din-egipt-in-perspectiva-istorica/ Așa-zisele „popoare ale mării” au distrus și au pustiit tot ce le stătea în cale. Singurul care a reușit să supraviețuiască – pentru o vreme – și să povestească cele întâmplate a fost Egiptul. De acolo știm că grupul numit PeLeSeT s-a stabilit apoi în Gaza și în împrejurimi, intrând în istorie sub numele de FiLiSTeni și dând mai târziu numele țării: PaLeSTina.Read more…

Trebuia să și ucid

Apărută în septembrie 2003, în editura franceză Albin Michel din Paris, cartea-document Je devais aussi tuer prezintă o aventură umană de excepție, întinsă pe o perioadă de zece ani (1990-2000), cu o acțiune destul de apropiată de actualitatea recentă. Este autobiografia unei evreice franceze, cu numele fictiv Nima Zamar, care, după terminarea studiilor universitare, facultatea de informatică, a emigrat în Israel. Nimic nu părea să o predestineze pentru genul de aventură pe care a relatat-o în carte: recrutată într-o unitate specială și inițiată în „jocul” războiului din umbră, a devenit un important personaj în cadrul celulei de elită de care aparținea; desigur, specialitatea ei de proiectant de sistem în informatică a fost un atu substanțial. Nina Zamar a urmat un antrenament riguros, pe ”propria-i piele”, pentru a cunoaște metodele nemiloase și însetate de sânge ale teroriștilor. Infiltrată apoi în rețelele palestiniene, ea a descoperit manipulările mediatice ale Intifadei.Read more…

Amintirea Holocaustului este moștenirea familiilor evreieşti

Încă sub impresia ecourilor ceremoniilor prilejuite de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din 27 ianuarie, mă tot gândiesc de ce a fost stabilită această zi tocmai în data elberării lagărului Auschwitz. Înclin să cred că un argument este dragostea pentru viață a evreilor. Acea zi de 27 ianuarie 1945 a fost nu doar a eliberării lagărului Auschwitz, ci a reînvierii vieții evreilor. Atunci, după eliberare, avea să se afle că au murit 6 milioane de evrei, un genocid asupra poporului evreu. Acum se tot repetă că nu au murit doar evrei și e adevărat, au murit toți cei pe care naziștii îi considerau mai altfel decât rasa lor cea pură, care nici ea nu era pură, așa cum niciun popor nu este rasă pură. Au murit mai mulți din toată Europa, dar 90% au fost evrei și până la urmă, așa cum am mai spus, nu e vorba de cifre, ci de faptul că naziștii au vrut să lichideze un popor. În ce să stea puterea de a rezista a evreilor? Unii spun că Șabatul din fiecare vineri a ținut evreii împreună, alții spun că încrederea și dragostea de viață, viața care biruie moartea.Read more…

Efectul nocebo, “geamănul rău” al efectului placebo

Placebo vine de la cuvântul latin placere (a face plăcere, a satisface). Placebo este aplicat în studiile unor medicamente noi. El poate fi o tabletă care conține o substanță inactivă (zahăr, lactoză), o injecție cu soluție salină, etc., care este comparată cu substanța activă studiată. De exemplu acțiunea unui analgezic (medicament contra durerii) este comparată cu cea a unui placebo, medicamentul trebuind să aibă un efect mai puternic decât placebo. În multe studii s-a observat însă că substanța inactivă poate avea un efect calmant al durerii chiar până în 80% din cazuri – acesta este efectul placebo. El poate apărea nu numai la administrarea de medicamente, ci chiar prin comunicare verbală pozitivă, Spre deosebire de efectul placebo, efectul nocebo a fost studiat științific și clinic numai în ultimii 20 de ani și presupun că mulți dintre cititori nu au auzit de el.Read more…

Ierusalimul în miniatură

Îmi închipui că majoritatea cititorilor, chiar dacă nu locuiesc în Israel, au vizitat Ierusalimul măcar o dată în viață și dacă vorbesc despre Orașul Vechi, Poarta Jaffa și Turnul lui David, vor ști exact la ce mă refer.  Ei bine, în zilele noastre complexul cu Turnul lui David adăpostește Muzeul de Istorie a Ierusalimului, iar unul dintre exponatele mele preferate este o machetă a orașului, așa cum arăta către sfârșitul secolului al XIX-lea.  Pare o jucărie, cu casele cât cutiile de chibrituri, dar în realitate este o încercare de a reprezenta cât se poate de fidel orașul din acea perioadă; de fapt ar putea fi numit o „hartă tridimensională”.  Dar puțini vor fi auzit prin câte peripeții a trecut această machetă. Povestea începe la colecția de hărți a Bibliotecii Naționale, despre care am mai scris. La începutul anilor 1980, căutând prin colecția de hărți, Prof. Rehav Rubin de la Facultatea de Geografie a Universității Ebraice a observat ceva ciudat.  Era o reprezentare a Ierusalimului văzut de sus, publicată la Viena.  Desenul nu era datat, dar părea din a doua parte a secolului al XIX-lea.  Totul era cât se poate de exact, era clar că fusese făcut după natură – dar la Ierusalim nu există niciun punct destul de înalt care să ofere o asemenea perspectivă.Read more…

Apelul telefonic din dulap

Nu e vorba de o povestire comică sau de una științifico-fantastică, este o relatare tragică din Israel, din octombrie 2023. În 7 octombrie, hoardele de teroriști Hamas au invadat vestul deșertului Negev. Masacrul locuitorilor din kibuțuri este cunoscut, el a fost comentat de media. Încă de la ora șapte, în dimineața acelei sâmbete negre, stația de salvare Magen David Adom din Kiryat Ono a început să primească apeluri de ajutor de la oameni disperați. Dispecerii stației erau uimiți de numărul mare de solicitări, majoritatea din ele venind din kibuțurile din apropierea graniței cu Fâșia Gaza. Locuitorii relatau fapte incredibile: despre teroriștii care pătrundeau în case și trăgeau în locuitorii ascunși în adăposturi, despre răniți, cereau ajutor, dar atât armata, cât și poliția întârziau. Stațiile de salvare din apropierea acestor localități au trimis numeroase ambulanțe, dar ele au fost oprite de barierele armatei, pentru că întreaga regiune fusese etichetată ca zonă de operațiuni militare. Olga, una dintre dispecere, a primit un apel ieșit din comun. – Mă numesc Ronen, vă rog să trimiteți o ambulanță. Repede, repede! Teroriștii au intrat în adăpostul casei și au tras în părinții mei. Mama și tata sunt răniți, în jurul lor e o baltă de sânge. Nu vreau să moară. Vă rog să mă ajutați! – De unde vorbești? – îl întrebă Olga. – Sunt ascuns într-un dulap, răspunse Ronen.Read more…

Zidul Berlinului

Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania au produs stupoare – partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), a ajuns pe locul al doilea, cu 15,9% din voturi. Cum partidul socialist s-a îndepărtat de la temele clasice, ocupând-se mai mult de Wokeness, Cancel Culture, Fridays for Future sau #Me Too decât de temele clasei muncitoare, AfD a preluat o mare parte din electoratul stângii tradiționale. În 23 mai 2024, la propunerea Marinei le Pen, europarlamentarii acestui partid au fost excluși din grupul european, din cauza afirmațiilor unui membru AfD despre activitatea ofițerilor SS în timpul regimul național socialist din Germania. AfD a apărut pe scena politică în 2013. La început Angela Merkel a declarat lapidar: „trăim în libertate, oamenii pot să se exprime și să voteze liber”, dar mai târziu a avut nenumărate „ciocniri” la scenă deschisă cu parlamentarii acestui partid. Partidele aflate în tripla coaliție guvernamentală din 2021 (primele alegeri din Germania după retragerea Angelei Merkel) au suferit înfrângeri considerabile…Read more…

Gânduri la plecarea lui Klaus Iohannis

După zece ani și două luni, Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Acele două luni au fost de prisos, nu avea nevoie de ele. Rămânerea în continuare la post este o dovadă a faptului că fostului președinte îi lipsea – să zicem – intuiția că ceea ce i s-a reproșat în ultimii ani, distanțarea de oameni, izolarea la Palatul Cotroceni, lipsa dialogului sunt adevărate. În cel de-al doilea mandat Iohannis a încasat niște bile negre, adesea exagerate de către dușmanii lui. I s-au pus în cârcă multe lucruri, unele adevărate, altele nu, dar au fost suficiente să se formeze o opinie critică în rândul românilor. De aceea cramponarea de scaunul prezidenţial – e drept, pe baza prevederilor Constituției – a generalizat antipatia, un sentiment resimțit chiar și de cei care au analizat obiectiv prestația sa, luând în seamă unele performanțe, mai ales în domeniul politicii externe, unde s-a prezentat întotdeauna onorabil, chiar dacă vocea lui nu s-a auzit prea des. Partenerii externi l-au privit cu simpatie, ceea ce l-a făcut să creadă, în mod eronat, că va fi sprijinit pentru accesul la funcția de secretar general al NATO.Read more…

O femeie de afaceri în Anglia medievală

În primăvara aceasta în orașul Winchester din sudul Angliei a fost inaugurat un monument dedicat unei eroine locale: Licoricia din Winchester (?-1277). Povestea a început în 1995, când săpături arheologice făcute în afara zidurilor orașului medieval au scos la iveală rămășițele unui cimitir evreiesc. Suzanne Bartlet, care locuia la doi pași, a găsit mormântul Licoriciei și nu a rezistat tentației de a cerceta cine a fost această femeie. După aproape un sfert de veac de căutări (și obținerea unui masterat în istorie) a publicat volumul Licoricia of Winchester. Marriage, Motherhood and Murder in the Medieval Anglo-Jewish Community. Primii evrei s-au stabilit în Anglia curând după cucerirea normandă; un document din 1148 menționează două familii evreiești care locuiau la Winchester.  În zilele ei de glorie, pe la 1250, comunitatea număra 90 suflete, într-un oraș de cca 8000 de locuitori. Evreii erau considerați „proprietatea regelui”, o sursă nesecată de bani pentru vistieria țării, prin nenumăratele impozite pe care trebuiau să le plătească, și, mai ales, prin împrumuturile pe care le dădeau cămătarii evrei.  Ei îndeplineau rolul băncilor de astăziRead more…

O vizită la Centrul Memorial ANZAC din Beer Șeva

Propunerea mea către vizitator/cititor este să privească spre orașul Beer Șeva așa cum este astăzi – viață, universitate, dezvoltare urbanistică, etc. – prin prisma anilor care au trecut de la bătălia din 31 octombrie 1917: bătălia pentru Beer Șeva. Centrul Memorial ANZAC, un unicat în Israel, se referă la epopeea soldaților britanici din corpul de armată australian și neozeelandez ANZAC, Australian and New Zealand Army Corps, la bătălia pentru cucerirea orașului Beer Șeva din octombrie 1917. Bătălia pentru Beer Șeva trebuie ancorată în ansamblul general al Primului Război Mondial (28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), scena de desfășurare fiind Orientul Mijlociu. Început în Europa, Primul Război Mondial a adus pe scenă cele două tabere combatante: Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman împotriva Marii Britanii, Statelor Unite, Franței, Rusiei, Italiei și Japoniei. Însă, destul de rapid, a poposit în Orientului Mijlociu. În primele luni ale războiului, Turcia și-a păstrat neutralitatea, dar în 2 august 1914 a semnat un pact secret cu Germania; curând, două nave de război germane s-au îndreptat spre Istanbul. Cu ajutorul Germaniei, Imperiul Otoman a minat strâmtoarea Dardanele[1], blocând trecerea din Marea Mediterană spre Marea Neagră și paralizând astfel legătura dintre Rusia (care avea ieșire Marea Neagră) și aliații ei. Ca urmare, la începutul lunii noiembrie 1914 Rusia, Marea Britanie și Franța au declarat război Imperiului Otoman. Spargerea blocadei Dardanelelor presupunea cucerirea strâmtorilor, precum și a Istanbulului, inima Imperiului Otoman. Londra a hotărât trimiterea unei flote franco-britanice în sudul Peninsulei Gallipoli, dar atacul prelungit (19.02.1915 – 09.01.1916) a eșuat lamentabilRead more…

Răscumpărarea ostaticilor

A trecut peste o lună de la acea sâmbătă neagră, când s-a întâmplat dezastrul de neînchipuit.  De atunci armata israeliană luptă cu vitejie pentru a anihila Hamasul, iar populația civilă face mari eforturi pentru a-i sprijini pe cei care au fost traumatizați, care au pierdut rude și prieteni, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele aflate deodată într-o zonă de război.  Și peste toate acestea plutește întrebarea: care va fi soarta celor peste 240 de ostatici?  Înainte de a lua orice decizie se pune întrebarea ce influență va avea ea asupra ostaticilor.  Și iată că nimeni altul decât ministrul tradițiilor (sic!) declară că Gaza trebuie distrusă cu o bombă atomică! Știu, nu toți locuitorii Gazei sunt teroriști. (De fapt nu prea știu cum se poate deosebi un terorist de un cetățean pașnic.  Ca să-l parafrazez pe președintele Herzog: oare vreunul dintre cititori ține bombe sub pat sau rachete în salon?  Este aproape imposibil de stabilit dacă „bombele de sub pat” sunt puse acolo de locuitori din convingere, sau dacă ei sunt exploatați în mod cinic de Hamas, ca scuturi umane.)  Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre ostaticii aflați în Gaza.  Trebuie să-i sacrificăm și pe ei chiar așa, fără niciun scrupul?  Ministrul tradițiilor ar trebui să fie primul care să știe că răspunsul este NU, pentru că la ceastă situație se aplică două principii fundamentale ale iudaismului.Read more…

Mai presus de toate să știm să iubim și, mai ales, să nu urâm!

Lumea întreagă este într-un război continuu, dus prin toate mijloacele posibile pentru bani, pentru teritorii, pentru resurse, pentru influenţă şi, în foarte multe cazuri, pentru supravieţuire. În articolul Simonei Fuchs despre Zidul Berlinului (https://baabel.ro/2024/06/zidul-berlinului/) se menționa că gardurile sau zidurile sunt un element despărţitor și acolo unde ele au căzut, cei aflați inițial în părţi opuse ajung dintr-o dată să fie împreună. Această percepţie este însă iluzorie, precum nici existenţa zidului nu este decisivă. După cum s-a dovedit, din nefericire, gardul care separă Fâşia Gaza de porţiunea sudică a Israelului, unde majoritatea aşezărilor se bucurau de o prosperitate demnă de invidiat, nu a fost o piedică pentru atacul din 7 octombrie. Acest atac a fost începutul unei perioade de confruntare multidimensională pentru statul Israel. Este o confruntare armată, de un tip nemaicunoscut până acum, cu perspective sumbre de finalizare, dar şi una social-politică internă, continuând-o pe cea pornită cu mai bine de un an înainte – pe motivele reformei juridice propuse de Ministrul Justiţiei, Yariv Levin – şi, în ultimă instanţă, o confruntare internaţională care pe zi ce trece se dovedeşte tot mai gravă. Cea din urmă aduce la lumină atitudinea şi credinţele unor populaţii largi, de pe aproape toate meridianele. Demonstraţiile care împânzesc lumea de la începutul războiului israelian împotriva organizaţiei teroriste Hamas, extins și împotriva teroriştilor șiiți din Liban, Hezbollah, par să fi aşteptat doar trigger-ul oferit de Israelul aflat în impas, pentru a scoate la iveală semnele duşmăniei faţă de Statul Israel.Read more…

Pariul cu moralitatea

Ziua de luni, 4 noiembrie 2024, a fost memorabilă în Israel. În acea zi, pe la ora 8 seara, prim-ministrul Netanyahu a anunțat că îl concediază pe ministrul apărării Yoav Galant. O răfuială veche, de mai bine de doi ani, între ei se încheia cu demiterea celui din urmă, acuzat de toate eșecurile Israelului din ultimele luni și, mai ales, de eșecul din acea fatidică zi de 7 octombrie. Cât despre succese, știm deja cine și le atribuie. Dar în acea zi s-a petrecut încă un eveniment important. A fost ziua alegerilor din America și în acea zi, la ora 21, când în America alegerile erau în toi, pe canalul 14 al televiziunii, canalul „bibist”, a apărut prezentatorul „de curte” al lui Netanyahu, Yinon Magal, purtând pe cap șepcuța MAGA de culoare roșie. „Sunt ziarist, nu am voie să vă influențez cu cine să votați. Nu pot să vă spun dacă să votați cu Donald sau cu Trump“, a spus el atunci, în aplauzele asistenței. Dar ca să fim cinstiți, nu doar Yinon Magal și nu doar canalul 14 l-au preferat pe Donald Trump, ci și o mare parte a israelienilor care nu urmăresc acest canal. Mulți dintre noi am pus jetoanele pe lipițanul roșu în defavoarea calului negru progresist (scuze pentru mica lipsă de corectitudine politică), pentru că Israelul, la fel ca o mare parte din America, se cam săturase de neomarxismul reprezentat de o anumită aripă a Partidului Democrat. De fapt, Israelul a fost singura țară în afara Statelor Unite în care la orice oră ai fi făcut sondaj de opinie, Trump ar fi obținut victoria. Dar politica americană are un bug: îți lasă doar două opțiuni și atunci e foarte ușor să sari peste cal și să te trezești tăvălit în noroi. Este exact ceea ce s-a întâmplat acum două zile, când la Adunarea Generală ONU , Israelul a votat alături de alte „democrații” precum Bielorusia, Coreea de Nord și Burundi, în favoarea Rusiei, aceeași Rusie care a refuzat să condamne atacul Hamas din 7 octombrie.Read more…

Întâlnire virtuală, după decenii, cu nou-născuta salvată în lagărul nazist

Soacra mea, Ecaterina Steinberger, născută Zelig,  a fost deportată la Auschwitz-Birkenau. În noimebrie 1944 a fost transferată în lagărul de muncă al uzinei Lorenz de la Oberhohenelbe (Vrchlabi), din Zona Sudetă, cu cel de-al doilea transport de deţinute evreice, primul fiind trimis în septembrie. Uzina era sub comanda administrației SS de la Gross-Rosen. Dormitoarele deţinutelor se aflau la nivelul superior al uzinei. Regimul de lucru, cu toate privațiunile din ultimele luni ale războiului, era mai puţin brutal decât cel de la Auschwitz. În după amiezele de duminică, la iniţiativa lui Lili Kasticher, se ţineau serate de creaţie literară şi desen ale deţinutelor. Cele mai reuşite creaţii erau premiate. Premiul consta în trei cartofi copţi. Din cauza lipsei de vitamine, Ecaterinei Zelig i-au apărut erupţii cutanate pe braţe şi a ajuns la infirmerie (Revier) unde a fost tratată cu mult devotament de medicul Livia Boros care era originară din Murska Sobota, Slovenia, şi absolvise Facultatea de Medicină din Zagreb. Având încredere în Ecaterina Zelig, Livia Boros i-a destăinuit că are de rezolvat un caz periculos. O deţinută deportată cu ultimele transporturi din Ungaria era gravidă și urma să nască în scurt timp…Read more…

Adevărul despre “serul adevărului”

De curând o colegă ne-a întrebat dacă faimosul “ser al adevărului” există cu adevărat. Dacă ar fi să ne luăm după literatura de odinioară din criminalistică, cea de spionaj și cea de investigații polițiste ale teroriștilor, se pare că răspunsul este pozitiv. Dar fiind anesteziști de meserie, am căutat o explicație cât de cât științifică despre modul de acțiune a “serului adevărului” și cum poate fi făcut interogatul să divulge adevărul sub influența anesteziei sau a sedației. În schimb s-a demonstrat că hipnoza nu poate scoate adevărul de la cei interogați. Atunci oare de ce hipnoticele ar putea extrage adevărul de la cei adormiți și interogați? Literatura științifică de anestezie nu se referă deloc la acest subiect. Oare de ce? Orgoliu profesional sau ideea că această practică nu are suport științific? Întâi de toate cititorii trebuie să înțeleagă diferența dintre anestezie (inclusiv hipnoză) și sedație.Read more…

Circul de pe lume

De curând argentinienii şi-au ales preşedintele, în persoana lui Javier Milei, pe care presa îl caracterizează drept un „politician secundar de extremă-dreaptă, un showman de televiziune”[1],  un populist poreclit El Loco (nebunul) care și-a câștigat existența ca muzician rock, comediant, comentator economic și antrenor sexual tantra şi se auto-caracterizează drept un anarho-capitalist. Am urmărit la televizor secvenţele în care şi-a făcut apariţia agitând un fierăstrău mecanic, pentru a ilustra cum avea să taie inflaţia şi posturile din administraţie; l-am ascultat vorbind cu patos despre cei cinci câini, pe care i-a botezat după economişti liberali celebri. Cei cinci câini sunt clonaţi  din Conan, câinele său preferat, decedat în 2017, care – după cum spune însuşi Milei – i-ar fi transmis, prin intermediul unui medium, ideea de a candida la preşedinţia Argentinei. După părerea proaspătului preşedinte argentinian, patrupedele sale sunt unii dintre cei mai buni strategi din lume. Având experienţa de showman de televiziune,  Milei a devenit un candidat excentric care a cucerit alegătorii nemulţumiţi de situaţia economică gravă şi de corupţia din Argentina.Read more…

Domnul Ionel mi-a povestit

Noaptea l-am visat pe „domnul Ionel”, un vecin care locuia puțin mai departe. Apoi am privit calendarul. Se comemorează 53 ani de la moartea sa. Într-o zi de vară l-am văzut pe balcon, Plângea. Când m-a văzut, m-a chemat la el şi a început să-mi povestească: Era în 1940. Tocmai terminasem anul universitar și am fost mobilizat. Eram ofițer în rezervă și am fost repartizat într-o unitate care trebuia să-i primească „cu pâine și sare” pe soldații români ce se retrăgeau din Basarabia cedată URSS. Să le ridicăm moralul. Nu știu exact ce s-a întâmplat în gara Galați. Era un loc împrejmuit, un lagăr unde se adunaseră câteva mii de persoane care doreau să se reîntoarcă la familiile lor din Basarabia, dar soldații români, frustrați de retragerea umilitoare și instigați de lozinci antisemite ca „evreii comuniști”, i-au separat pe evrei și i-au măcelărit cu focuri de armă, pe fundalul vagoanelor de tren. Speriat de masacru, am fugit până în port. Am intrat în prima cârciumă și am cerut o țuică. După vreo jumătate de oră, un soldat necunoscut mi-a spus: – Domnu’ sublocotenent, veniți să vedeți cum îi aruncă pe jidani în Dunăre.Read more…

Ierusalimul și hărțile sale reale și imaginare

După cum am văzut nu demult, prima reprezentare grafică a Ierusalimului care s-a păstrat până în zilele noastre datează din perioada bizantină și se află pe mozaicul de la Madaba, în Iordania. Chiar dacă harta este schematică și rezoluția este foarte mică (un „pixel” sau o piesă de mozaic măsurând în jur de 1 cm2), e clar că artistul cunoștea orașul și reprezentarea este suficient de fidelă pentru a o folosi drept ghid pentru o plimbare. De atunci s-au mai făcut sute și mii de hărți. Biblioteca Națională a Israelului posedă colecție foarte bogată de hărți mai vechi și mai noi ale Ierusalimului, ale Țării Sfinte și ale Orientului Apropiat în general, precum și atlase, vederi panoramice, vechi ghiduri turistice și cărți de călătorii din această regiune. Este cea mai bogată colecție de acest gen din lume. Read more…