Știu că m-am născut, dar unde?! (O poveste adevărată)

Mar 23, 2023By

Tocmai ne-am întors din Maroc, dintr-o excursie organizată de 10 zile. Ne-au purtat prin toate locurile mai importante și mai interesante ale acestei țări care de zeci de ani trăia în ”concubinaj” cu statul Israel și abia în ultimii 2-3 ani relațiile dintre cele două țări au devenit legale și publice. Nu, nu e în intenția mea de a scrie despre cele văzute și trăite în aceste zile, nici despre frumusețile locurilor, nici despre imensitatea ”pădurilor” de măslini, și nici despre paradoxul atitudinii marocanilor față de evrei: pe de o parte o conviețuire de sute (dacă nu de mii) de ani, și pe de altă parte pogromuri (ultimul în 1948) și obligația evreului de a-și lăsa tot avutul în țara de baștină dacă voia să emigreze (în special în Israel). Partenerii noștri de excursie, vreo două duzini, erau cu toții pensionari; media de vârstă era în jur de 72-73 ani, eu purtând ”titlul” de bătrânul grupului. Atmosfera era extrem de plăcută, unii se cunoșteau încă din Israel, cu alții am făcut cunoștință în primele ore ale excursiei. Se vorbea bineînțeles ebraica, vorbitorii de franceză aveau o excelentă ocazie de a se folosi de limba odinioară internațională (pentru că toți marocanii orășeni vorbesc franceza!), dar noi între noi vorbeam românește. Într-una din zile, unul din excursioniști, pe nume Israel, mi se adresă, rugându-mă să-i ascult păsul. – M-am născut în România, începu el.Read more…

Mar 23, 2023 8 comments

Povestea vărului meu Bubi

Apr 6, 2023By

Nu am de gând să fac un serial cu poveștile de viață ale verilor mei din Israel, dar totuși cred că povestea vărului meu Bubi e interesantă. Și el emigrat din România, doar că din alte motive decât verișoara mea Marta. Dacă aș face un bilanț al rudelor mele, cred că cei mai mulți au emigrat în Israel. Bubi (R.L.), fiul unui văr al tatălui meu, a fost ultimul care a plecat în anul 1988. Bunica lui Bubi era soră cu bunica mea și tatăl lui era văr cu tatăl meu. Deși familia locuia tot la Câmpulung, nu prea aveam relații cu ei, cu toate că îmi amintesc perfect unde era casa lor. Fiind ramura mai nevoiașă a familiei, ne întâlneam cu ei numai cu ocazia unui eveniment, nuntă sau deces. Bunicul lui Bubi era căruțaș, iar tatăl lui conducea unicul taxi din oraș. Știu numai că tatăl lui Bubi avea mai mulți frați și două surori, pe unii din ei îi mai țin minte, dar nu pe toți. Nu-mi amintesc deloc cum era Bubi în copilărie, se poate că nici nu l-am cunoscut. Când am fost deportați în Transnistria, nu-mi amintesc să-i fi văzut și nu am știut unde au ajuns. Bubi avea pe atunci 10-11 ani, iar sora lui, Eva, era ceva mai mare.Read more…

Apr 6, 2023 7 comments

Îl iubesc pe Radu Cosaşu

Apr 24, 2023By

Domnul Radu Cosașu a murit în prelungirile vieții dumisale, în minutul 92 și jumătate. Dar nu despre acest minut vreau eu să vă vorbesc aici, ci despre cele ce i-au precedat. Când am aflat vestea, m-am dus la raftul cel mai de sus de la bibliotecă. Acolo îmi țin eu cărțile pe care le iubesc. Acolo stau Anti-damblalele lui Cosașu, care se sprijină într-o parte de Baricadele, lui Andrei Crăciun, un cosașian asumat și de Pervazul, Anei Barton, o cosașiană neasumată încă. Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru faptul că a știut să trăiască în vis . Și nimic nu e mai greu decât asta, mai ales atunci când ai trecut prin trei dictaturi și ai rămas totuși un „extremist de centru”. Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru talentul cu care inventa cuvinte. După ce le citești, rămâi cu  impresia că acele cuvinte existaseră dintotdeauna în limba română şi așteptau doar vederea ascuțită a cronicarului să le dibuiască . Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru că a scris des și măreț despre politica de pe Dâmbovița ori de aiurea, dar el știa foarte bine că partea esențială a vieții nu e acolo, ci în cronicile de film  ori în reportajele despre Rapiduleț, căci pelicula şi stadionul  nu doar reflectă viața, ele sunt viața însăși.Read more…

Apr 24, 2023 10 comments

Vederi și viziuni din balon 5

May 4, 2023By

Voi începe în trombă cu esența articolului. WQ în loc de IQ. Acesta e trendul general în societățile occidentale, am încercat să-i dau o formă simbolică rezumativă. Încerc să mă explic. Idealul meritocrației a dat avânt boomului economic capitalist de după al Doilea Război Mondial. Rezultatele au fost pe măsură, iar în anii 50-70, s-a clădit un real welfare state – stat al bunăstării economice și sociale, după dezastrul și ruina din 1945. Bineînțele că în această meritocrație au pătruns și membrii vechilor elite aristocrate și oligarhice, în mod nemeritat, doar în virtutea apartenenței lor la familii cu pedigree sau deosebit de bogate. Doar că datorită presiunii sociale și a fricii de revolte sau revoluții, până și membrii privilegiați ai păturilor dominante au fost obligați să pună ceva pe masă, înainte de a ajunge în fruntea bucatelor. Odată cu dezvoltarea postindustrială exponențială și noua revoluție tehnologică și informatică din anii 90 și 2000, inechitățile și nedreptățile sociale, civilizaționale și culturale s-au adâncit, ajungându-se la falii periculoase în interiorul societăților occidentale dezvoltate sau chiar a celor în curs de dezvoltare. Din acest moment a pornit noul egalitarism și s-a ajuns treptat la dezastrul actual al woke și cancel culture, care riscă să ne arunce înapoi într-un totalitarism pe invers, unde fostele clase năpăstuite vor institui o cruntă dictatură asupra actualelor elite meritocrate, academice, tehnice, culturale, respectiv asupra actualei clase de mijloc. Suntem aproape de o nouă revoluție culturală asezonată cu esențe rasiste contrare, când întregul eșafodaj al valorilor tradiționale, iudeo-creștine și liberale, dominația așa-zisei rase albe va fi spulberată de minoritățile de culoare, sexuale, sociale, imigrante, periferice.Read more…

May 4, 2023 13 comments

Bookfest – un regal al cărții

Jun 1, 2023By

Nu știu în ce măsură sunt adevărate constatările actuale că cititul a devenit desuet și că, potrivit unor statistici, există persoane care citesc o carte pe an sau nu citesc deloc. Am mai scris pe undeva că din clipa în care am reușit să adun literele împreună și am văzut că ia naștere un cuvânt – să fi avut cinci ani și jumătate, poate șase, nu am mai lăsat cartea din mână. Încă nu eram la școală. (La grădiniță nu m-am dus pentru că era război.) Cred că am învățat să citesc de la fratele meu. Mi s-a părut o lume de vis, uneori ciudată, întâlneam cuvinte pe care nu le auzisem niciodată. Primele mele lecturi au fost în ungurește și abia mai târziu mi-am dat seama că nu știam cum se pronunță literele duble sz, zs, cs, așa că ele îmi sunau străin. Cititul a devenit pentru mine cea mai mare plăcere și așa a rămas până astăzi. Țin minte că pe la 14-15 ani, într-o societate s-a pus întrebarea ”Ce vă place mai mult să faceți?” Și fratele meu și cu mine am răspuns: ”Să citim.” Mie îmi place cartea sub orice formă. Nu mă deranjează să citesc pe calculator, pe telefon, am un e-reader și îmi descarc cărți în format electronic. Este foarte comod să plec în concediu cu mica mea cărticică electronică pe care o pot folosi și noaptea fără a deranja pe nimeni dacă nu sunt singură în cameră.Read more…

Jun 1, 2023 4 comments

Resuscitarea modernă. Oare vom deveni nemuritori?

Jun 15, 2023By

În cartea Homo Deus – A short history of Tomorrow (Omul-Dumnezeu – O scurtă istorie a viitorului), scriitorul israelian Yuval Noah Harari argumentează logic faptul că în câteva decenii, unii oameni (cei bogați) nu vor muri de boli, ci numai în eventuale accidente sau războaie. Dacă la bătrânețe toate organele vor fi înlocuite cu organe bionice, ei vor deveni practic nemuritori. Dar dacă vor avea stop cardiac? Oare viitorul ne rezervă și aici soluții speciale pentru a-i menține în viață? În acest articol voi folosi termenul “resuscitare”, nu “reanimare”. Așa apare de obicei și în literatura de specialitate. Precizez că “sala de reanimare” nu este destinată reanimării (resuscitării) bolnavilor, ci îngrijirii lor imediat după operație, înainte de a fi transferați pe secție sau la terapia intensivă. Resuscitarea este totalitatea manevrelor și tratamentelor destinate salvării vieții pacientului care a suferit un stop cardio-respirator (în engleză cardio-pulmonary resuscitation sau CPR). Nu mă voi referi la resuscitarea lipsită de sens a bolnavilor cu boli terminale și nici la cei care refuză resuscitarea. Aceștia aparțin categoriei Do not resuscitate (DNR, a nu se resuscita). Scopul acestui articol nu este de a prezenta cititorilor tehnicile de resuscitare, ci de a analiza procesul resuscitării, pentru că în ultimii ani nu numai că șansele de succes ale resuscitării sunt în creștere…Read more…

Jun 15, 2023 16 comments

Povestea unui tablou. O amintire despre Egon Marc Lövith

Jun 29, 2023By

L-am cunoscut pe Egon Lövith când eram copil. L-am vizitat de multe ori cu mama în atelierul său de pe strada Universității. Dar ne întâlneam atât la vernisajele expozițiilor de arte plastice de la galeria revistei Korunk , cât și în compania lui Ervin Ditrói, istoric al artelor, fost director al Muzeului de Artă, tot profesor la Universitatea de Arte Vizuale Ion Andreescu, unde preda și Lövith. El le permitea întotdeauna vizitatorilor să-i interpreteze liber operele, după înțelegerea fiecăruia. Odată l-am vizitat împreună cu mama și cu mătușa ei de la Stockholm, ambele fiind supraviețuitoare ale lagărelor. Eu mă obișnuisem deja cu poveștile despre lagăr pe care le auzisem din generația bunicilor. Bunicul meu mi-a povestit multe. Cu ani mai târziu, în 2008, am imprimat o oră de amintiri cu această mătușă – era cu un an înainte de moarte ei, la vârsta de 92 de ani. Știam deja că acești oameni fac aluzii între ei despre cele trăite, aluzii pe care nimeni nu le putea înțelege integral, nici măcar adulții mai tineri din jurul meu. Aveau un limbaj aparte, plin de trimiteri la locuri, cuvinte, evenimente, pe care numai ei, foștii deportați, îl înțelegeau.Read more…

Jun 29, 2023 5 comments

Muzeul viu

Jul 27, 2023By

Am convingerea că cititorii mei și-au dat până acum seama cât de mult iubesc orașul Oradea în care trăiesc de 35 de ani și pe care îl consider al meu. Ca atare, sunt încântată să văd că aici demersurile culturale primesc răspunsuri entuziaste din partea localnicilor, dovedind astfel că public interesat ar fi, trebuie doar să i se ofere ocazii. O astfel de ocazie de a ne bucura de frumusețe ne este oferită la Muzeul Art Nouveau ”Casa Darvas – La Roche”, muzeu situat în centrul orașului, în imediata apropiere a parcului Libertății, lângă Crișul Repede. Acum câteva zile a avut loc aici vernisajul expoziției temporare de pictură cu titlul Baia Mare – Natură și culoare”, care reunește 16 pânze ale unor pictori evrei aparținând celebrei Școli de pictură de la Baia Mare. Aceștia sunt: Béla Iványi-Grünwald, József Klein, Sándor Ziffer, Dávid Jándi, Márton Katz, Hugó Mund, Lazăr Zin (Singer), Pál Imre Erdős și Endre Vadász, reprezentanți ai diferitelor perioade de creație specifice grupului de pictori de la Baia Mare. Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) și Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” oferă orădenilor această superbă posibilitate de a se bucura de câteva lucrări ale unor pictori celebri, unul dintre ei numărându-se chiar printre fondatorii Centrului Artistic Baia Mare, care a fost înființat în 1896 și a devenit un fenomen artistic complex și unic, funcționând până azi. Este vorba despre Béla Iványi-Grünvawald a cărui lucrare cu titlul La târgRead more…

Jul 27, 2023 14 comments

Salată de fructe Baabel

Aug 10, 2023By

În articolul dedicat celei de a 11-a aniversări a revistei noastre propuneam o reţetă de salată de fructe, la care să contribuie cât mai mulţi baabelieni, cu ingrediente potrivite fanteziei lor, pentru a-i conferi un gust cât mai complex şi savuros. Eu, în calitate de fondatoare, am aşezat în bolul virtual felii de mere parmen auriu (soiul meu preferat, ardelenesc, din ce în ce mai rar), câteva boabe de cătină şi o linguriţă de miere. Marina Zaharopol a adăugat sâmburi de rodie, pentru textură. Veronica Rozenberg a propus nişte smochine, curmale, ananas şi alune de pădure prăjite şi mărunţite, precum şi un topping de frişcă. Tiberiu Ezri a sugerat o lingură de suc de lămâie, stafide şi câteva vişine din vişinata făcută în casă. Gabriel Ben Meron a scris: “mi-e ruşine să recunosc, dar eu adaug şi lichior” (50 cc). Anca Laslo – născută în Zodia Gemeni, tocmai în ziua de 11 – a mai pus în salata “work in progress” boabe de zmeură şi cubuleţe de cantalup.Read more…

Aug 10, 2023 7 comments

In the footsteps of Lili Rosenfeld. The Cluj roots of the author of “The Musical Human”

Aug 24, 2023By

Lili Rosenfeld died without even seeing her son, let alone telling him about her family… Michael Spitzer knew nothing about his maternal grandparents who perished in the Holocaust, about his mother’s childhood and adolescence. Now he was in Cluj for the first time, just passing through, and he wanted to know something about his roots. The Mathias Corvinus College had asked me to help him…Lili Rosenfeld was 15 years old at the time of deportation. If she was a student at the Jewish High School in Cluj[3], there there would be a chance to find out more about her. I left Michael Spitzer and ran home, took out the monograph of the Jewish High School in Cluj, read the list of students and at position 397 I found her: Rosenfeld Livia. In the school year 1940/41 she was in the 2nd grade of high school, and in the last school year, before the deportation 1943/1944 she was in the 5th grade B. The last column of the list, which contained the information related to the Holocaust, was empty, those who drew it up did not know who survived.Read more…

Aug 24, 2023 4 comments

De meserie evreu sau povestea caimacului

Sep 21, 2023By

Astăzi am vrut să încălzesc puțin lapte pentru cafea. Am pus ibricul pe foc și mi-am văzut de treabă prin bucătărie. Sfârâitul laptelui pe foc m-a alertat, l-am luat repede de pe ochiul de aragaz. La suprafață se formase o pieliță subțire care nu e pe gustul fiecăruia și nici sedimentul de pe fundul vasului. Mie, dimpotrivă, îmi place și pe deasupra îmi trezește dulci amintiri caramelizate. De ce povestea cu laptele? Pentru că ritualul cu cratița de lapte este petite madeleine a mea, în căutarea timpului meu scufundat în amintiri. Pentru că la Timișoara, bunicul mă răsfăța oferindu-mi ce este mai bun; printre altele, el aduna cu lingura precipitatul de lapte care rămânea la fundul cratiței și mi-l oferea ca delicatesă. Pe urmă se spălau vasele – întâi cele de lapte, în vailing separat. (Toată viața m-am întrebat de ce părinții și bunicii mi-au ascuns că suntem evrei. Am aflat de la oamenii care m-au acuzat, de fapt m-au jignit numindu-mă jidancă împuțită.) Când întrebam de ce trebuie spălate întâi cele de lapte și clătite tot așa, bunica îmi dădea explicații neverosimile, dar pe atunci nu prea îmi băteam capul cu asemenea lucruri. La noi acasă, la mama, acesta nu era un subiect. De-abia după mulți am învățat în Israel ce înseamnă cașrut, abia acolo am realizat că bunicii țineau șabatul și că se mânca după ritual.Read more…

Sep 21, 2023 35 comments

Femeilor palestiniene

Oct 19, 2023By

Din 7octombrie încoace, de când a avut loc pogromul din Israel și de când a început războiul, cuvintele sunt doar palide reprezentări a ceea ce simt și vreau să spun. În toată media se folosesc din belșug termeni ca oroare, atrocități, crime, teroare, viol, profanare, cumplit, măcel îngrozitor, asasinat… Aș putea continua căutarea cuvintelor, ele însă nu pot reflecta magnitudinea celor înfăptuite monstruos, într-o dimineață de început de toamnă, asupra unor oameni fără nicio vină, mai mult și mai de neimaginat, asupra unor copii. Actele teroriste sunt de o lașitate scârboasă, bărbați care ”reușesc” să ucidă oameni lipsiţi de apărare, în paturile lor, sunt mai mult decât josnici. Sunt multe relatări, circulă filmări, se fac mărturii, se află lucrurile care par a fi ireale din prisma urii prin care au fost generate. Eu nu pot și nu vreau să fac analize politice, eu pot doar să spun ce simt eu – așa cum fac în revista Baabel de peste doi ani – și felul în care toate acestea mă privesc pe mine, din postura de ființă umană care face parte din aceeași specie căreia îi aparțin și teroriștii, membri ai organizației Hamas. Din această postură, îmi este rușine pur și simplu că sunt și eu om la fel ca ei. Mă voi opri din a-i denumi folosind cuvântul ”om”. Peste tot în lume, indiferent de gradul de dezvoltare al societății, femeile sunt cele care asigură căldura căminului familiei, sunt cele care dau viață fiilor și fiicelor pe care apoi îi îngrijesc, îi educă și îi cresc.Read more…

Oct 19, 2023 35 comments

Va deveni unitatea europeană victima colaterală a războaielor din Ucraina și Gaza?

Nov 1, 2023By

De la începutul războiului cu Ucraina, în mod neașteptat pentru mulți, Uniunea Europeană a depășit numeroasele slăbiciuni și neînțelegeri manifestate în ultimii ani și a prezentat lumii un front unitar în aprecierea cauzelor care au dus la izbucnirea conflictului, a nominalizării agresorului și a necesității de a sprijini statul agresat, atât prin ajutoare umanitare cât și militare. S-a considerat pe bună dreptate că este vorba de încălcarea unor acorduri internaționale și o eventuală acceptare a agresiunii ruse ar fi putut arunca în aer stabilitatea europeană menținută după cel de-al Doilea Război Mondial și după 1989. La această poziție comună s-a adăugat și recunoașterea necesității unor sancțiuni aplicate Rusiei, cu consecințele dureroase în primul rând pentru economia europeană, dar și pentru cea globală. Merită de remarcat aceste demersuri, obținute prin consensul tuturor statelor membre, deși ele au afectat puternic viața de zi cu zi a cetățenilor lor.Read more…

Nov 1, 2023 9 comments

O lună anostă?!

Nov 16, 2023By

Întreabă pe cine vrei, noiembrie e o lună plictisitoare, cenușie. Încă nu e iarnă, nici măcar toamnă. În fiecare zi te întrebi dacă ar trebui să pui în funcțiune încălzirea casei, sau mai bine îți mai pui o pătură noaptea și în felul acesta ai rezolvat problema. În fiecare zi te aștepți să plouă și chiar dacă nu plouă, mai tot timpul e înnorat. Nimic nu pare să se fi întâmplat în noiembrie, până și revoluția sărbătorită în 7 Noiembrie a avut loc în octombrie! Eu m-am născut în noiembrie. Conceperea mea s-a datorat unei erori de înțelegere a situației în lume. Părinții mei nu prevăzuseră ce avea să urmeze și după doi ani de viață în comun au hotărât să aibă un copil, născut la două luni de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, o greșeală pe care eu o plătesc (cred!) până în ziua de azi, în ciuda eforturilor părinților mei de a mă feri de vicisitudinile sorții. Aparent, eu m-am născut cu o cantitate mare de noroc, dar tocmai atunci când aveam cea mai mare nevoie de el, norocul se risipise în toate direcțiile.Read more…

Nov 16, 2023 17 comments

”Tăvălugul”

Dec 14, 2023By

Ještěd este cel mai înalt vârf din creasta Ještěd-Kozákov a Munților Jizěrské din nordul Republicii Cehe. Are 1.012 metri înălțime și este simbolul orașului Liberec. Pe vârf se află restaurantul ”Turnul Ještěd”, hotelul și turnul de televiziune proiectat de Karel Hubáček. Poți ajunge pe vârf fie cu mașina, fie cu telecabina. Muntele are și o stațiune de schi, iar zona este de un pitoresc aparte. Fiul meu cel mare s-a stabilit în Cehia. Eu îi iubesc pe cehi pentru că i-au permis, lui și întregii familii, să se integreze în cultura și viața lor, dar și pentru că au pus în valoare un munte care are puțin peste 1.000 de metri înălțime, adăugându-i alte mii de metri prin faima câștigată și dându-i o vizibilitate turistică deosebită. În vara anului 2017, fiul meu ne-a organizat o excursie de câteva zile, în principal pentru a ajunge pe acest vârf, dar și pentru a vedea alte câteva obiective turistice întâlnite în drum. A închiriat o mașină cu opt locuri, ca să nu fracționeze grupul format din trei nepoți și patru adulți. Din Brno am ajuns aproape de zona de vizitat și ne-am cazat la un hotel obișnuit. Noi, bunicii, am fost ”repartizați” în aceeași cameră cu mezinul dintre nepoți, care avea atunci 11 ani. Nepoții cei mari au ocupat singuri o cameră cu două paturi. Știți cum e când cresc! Read more…

Dec 14, 2023 12 comments

Întâlnirea mea, mai puțin blândă, cu Viktor Orbán

Dec 28, 2023By

Problemele Ungariei au fost una dintre preocupările importante în activitatea mea jurnalistică. Într-un fel era firesc, pentru că lucram în presa română, dar eram și vorbitoare de maghiară. Și la Agerpres m-am ocupat de acest sector. Aceste probleme au devenit și mai vizibile în cei nouă ani petrecuți la secția externă a cotidianului Curierul Național. În perioada petrecută acolo – 1995-2004 – a existat o efervescență în relațiile româno-maghiare, în septembrie 1996 s-a semnat la Timișoara Tratatul de bază dintre România și Ungaria (condiție pentru intrarea celor două țări în UE și NATO), președinți și premieri români au vizitat Ungaria și reciproc, mai târziu a avut loc la Sibiu o ședință comună a celor două guverne. Spre norocul și satisfacția mea, am fost de față la toate aceste evenimente, inclusiv la alegerile din Ungaria, astfel că am fost martora venirii la guvernarea țării a Fidesz și a lui Viktor Orbán în 1998. Deși atunci Partidul Socialist Maghiar obținuse mai multe voturi decât Fidesz, acesta din urmă a reușit să formeze un guvern de coaliție cu alte trei partide și a obținut 213 din cele 386 de locuri din Parlament. Read more…

Dec 28, 2023 12 comments

Drum lin printre stele, draga mea prietenă Eva!

Jan 13, 2024By

Dacă cineva, ea era persoana care trebuia să ajungă printre stele și să ne privească de acolo cu surâsul ei fermecător, dintotdeauna, Eva Țuțui Szmuk, prietena mea de 25 de ani și una dintre autoarele talentate ale revistei noastre. Avea o bunătate pe care toată viața a împărțit-o cu alții, făcându-i fericiți pe cei din jur – familie, prieteni, colegi. Apoi umorul ei. Rar mi s-a întâmplat să râd atât de mult ca atunci când eram cu ea. Sigur, a fost norocul nostru să fim într-un fel „suflete-perechi” – ce îi plăcea ei îmi plăcea și mie. Oricum, acele sute de ore petrecute împreună mi le amintesc ca pline de veselie. A fost un lucru extraordinar, deoarece Eva a trecut prin multe perioade grele, care poate pe alții i-ar fi marcat pe viață. Read more…

Jan 13, 2024 16 comments

Poveşti despre costumaşul de marinar

Feb 8, 2024By

Costumaşul de marinar a căpătat popularitate începând de la mijlocul veacului al XIX-lea, mai exact din anul 1846, când, cu prilejul unei călătorii pe Royal Yacht, micul Albert Edward de Wales, în vârstă de patru ani, a purtat un costum de marinar în miniatură. „Ofiţerii şi marinarii adunaţi pe punte pentru a-l vedea au fost fascinaţi de apariţia micului prinţ şi au izbucnit în aplauze şi ovaţii” – consemna Regina Victoria, mama viitorului rege Eduard al VII-lea. Imaginea copilului regal, îmbrăcat într-o reproducere perfectă a uniformei marinarilor englezi din acea epocă, a fost imortalizată de pictorul Franz Winterhalter, aducând popularitate acestui ansamblu vestimentar care avea să capete un rol important atât în moda pentru copii, cât şi – mai târziu – în cea feminină, introdus de către Coco Chanel şi alţii. În perioada interbelică, dar şi după război, costumaşele de marinar erau foarte răspândite atât la băieţi cât şi la fetiţe, aproape neexistând albume de familie fără o astfel de fotografie. Mulţi, foarte mulţi copii pieriţi în Holocaust au rămas în amintiri, fotografiaţi în costumaş de marinar. O fetiţă în costum de marinar figura şi în propaganda lui Stalin[5]. Era Ghelia Markizova, fetiţa comisarului pentru agricultură din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Buriată[6]. În 1936, fetiţa venise la Kremlin împreună cu tatăl ei. A stat ce a stat cuminte, dar la un moment dat s-a apropiat de dictator şi i-a întins un buchet de flori. Stalin a luat-o în braţe şi s-a fotografiat cu ea. În scurt timp fotografia care vestea copilăria fericită din URSS a apărut pe milioane de afişe şi chiar sub formă de statuetă de propagandă, ceea ce a dus şi la creşterea explozivă a vânzărilor de… costumaşe de marinar. Curând, însă, povestea avea să ia o turnură dramatică.Read more…

Feb 8, 2024 10 comments

Grecia – exemplu de respingere a prejudecăților

Feb 22, 2024By

M-a bucurat știrea pe care am aflat-o zilele trecute și anume că parlamentul grec a votat legea care permite căsătoria între persoanele de același sex și dreptul de a adopta copii. M-a bucurat deoarece dacă în statele cu religie protestantă, chiar și catolică, astfel de legi există, ele fiind promulgate de Uniunea Europeană, Grecia este prima țară creștin-ortodoxă care a votat-o, de fapt conformându-se legislației europene. S-a dovedit că în pofida opoziției bisericii ortodoxe, cea mai mare parte a deputaților care sunt de aceeași religie s-au pronunțat pentru adoptarea legii europene. Premierul Kyriakos Mitsotakis (Noua Democrație), a afirmat că este “un punct de cotitură pentru drepturile omului” într-o “țară progresistă și democratică, atașată cu pasiune de valorile europene”. Premierului nu i-a fost ușor să-și convingă deputații, mai ales că gruparea conservatoare a partidului s-a opus vehement, dar până la urmă a avut câștig de cauză. Lui Mitsotakis nu i-a fost teamă că-și va pierde popularitatea, că nu va câștiga viitoarele alegeri, convins fiind că voturile vor fi aduse de alte performanțe ale guvernului, nu de recunoașterea drepturilor celor care aparțin de LGBTQ. (Afirmația mea este poate puțin exagerată, de fapt nu se știe cum va primi societatea greacă în ansamblu această decizie. Nu sunt excluse proteste, mai ales susținute de biserică). Poate că  votul elen va servi drept precedent statelor cu religie predominant creștin-ortodoxă, printre care și România, să renunțe la această discriminare care afectează un număr mare de persoane. Read more…

Feb 22, 2024 5 comments

Când cade Facebook-ul

Mar 7, 2024By

Aseară, pentru câteva ore, mi-a căzut Facebook-ul. M-am speriat rău de tot. Parcă toată viața mi s-a derulat în faţa ochilor. Am încercat să resetez parola, nimic. Am mutat routerul in dormitor. Acolo am dat peste o femeie care-și butona telefonul. – Cine sunteți Dumneavoastră? – Sunt soția ta. Vezi că ne-a căzut Facebook-ul. – Deci nu e doar la mine!! Că m-am speriat rău de tot! – Acu’ că nu avem facebook, putem să discutăm între noi.Read more…

Mar 7, 2024 8 comments