Când am auzit prima oară dangătul clopotelor din Omiš mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă. Cineva l-a întrebat pe fiul meu, care pe atunci avea vreo cinci-şase ani, ce voia să se facă atunci când va fi mare. „Clopotar” a răspuns acesta uimindu-ne pe toţi, deopotrivă. „De ce tocmai clopotar?” „Pentru că-mi place foarte mult cum sună clopotele”, a fost explicaţia băieţelului care peste ani avea să absolve muzicologia. Dangătul clopotelor din Omiš, reverberate de stâncile la poalele cărora este pitit orăşelul, m-a fermecat din seara în care am sosit şi până în dimineaţa plecării către casă. Clopotele băteau în zori, la amiază şi seara, iar în zilele de duminică de mai multe ori, chiar şi târziu. Începea clopotul uneia dintre biserici (după o ordine pe care nu am putut s-o descifrez) şi i se alăturau, pe rând, clopotele celorlalte patru, într-un canon încântător. În fiecare zi pe care am petrecut-o în pitorescul orăşel croat – aşezat pe o palmă de loc, străbătută de râul Cetina şi încadrată între stâncile maiestuoase şi de ţărmul nisipos al Mării Mediterane – ciuleam urechile pentru a intui dangătul clopotelor, încă înainte de a începe….Read more…
Un pământ concav, o civilizație subterană și două expediții pseudoștiințifice
Referinţe la fiinţe misterioase care ar locui în interiorul pământului abundă în folclorul a nenumărate popoare. Incorporarea acestor elemente în sânul unor organizaţii ca Societatea Thule şi, ulterior, în cadrul Partidului Nazist, este însă o elevare la un statut semioficial a unor credinţe populare în forţe supranaturale. Aparent, repetarea unor idei false sau iraţionale le conferă cu timpul rangul de “adevăr” și ele sunt adoptate de pături tot mai largi ale populaţiei. Pentru mulţi, ubicuitatea pare a fi o substituire acceptabilă a faptelor empirice. În 1871, Edward Bulwer-Lytton a publicat romanul The Coming Race/ Rasa care va veni sau The New Utopia/Noua Utopie, care a incitat imaginaţia cititorilor de pe tot globul cu istoria unei rase superioare subterane, care foloseşte forţa Vril pentru a-şi întreţine imperiul secret…Read more…
Dezacord
Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Read more…
Vigdorisme
1. Scula-m-aș da’ nu am unde, țara dă să se scufunde !
2. Cu spatele proptit înainte, departe ajungi….
3. Sentimentul omenesc al ființei, nătărăi au fost, nătărăi sunt încă, și-or fi în neamul omenesc !
4. Vrei nu vrei, dai de evrei ! dedicație pentru antisemiți
5. Na amu’ iară fuce Arghialu’ – doctrina regionalismului.
6. Toți suntem România, dar acum suntem figuranți în războiul stelelor….
7. Am fost părtinitor cu prietenii care mi-au cântat în strună, dar m-am ferit de cei ciripitori….
8. Creșterea nivelului de trai reprezintă basmul colectiv pentru adulți propovăduit de orice regim sau conducător politic.
Read more…
Vigdorisme (II)
Singlismul este tensionata oscilație autonomă, de-o parte și de alta a axei mundi.
Prostia colectivă constituie aurul gratuit pe care alchimiștii oricărei guvernări îl folosesc cu deosebită eficiență. Mană omenească.
Statura morală este direct proporțională cu soldul din contul bancar privat.
Întotdeauna există mai jos: drumul spre abis este lung, anevoios și traumatizant. Se poate face voluntar, ajutat de rude și prieteni ori pur și simplu de destin.
Cameleonismul constituie metoda eficientă și îndeobște acceptată de societate a supraviețuirii morale cu orice preț.
Ani de zile am stat. Am lucrat la stat și n-am cugetat.
Simbolul eșecului fiecărui regim se schimbă în permanență: în comunism inginerii, în democrație economiștii, în globalism experții.
Adulterul reprezintă singurul sport pentru amatori practicat în general în tandem care nu se desfășoară în public și nu are reguli scrise.Read more…
Copii evrei în seara de Ajun, în Budapesta anului 1944
Următorul fragment din cartea autobiografică a Sarei Székely, Szurika, Éva lánya (Surica, fiica Evei) publicată în 2007, la Editura Mega din Cluj, prezintă o poveste adevărată, ai cărei protagonişti au fost copiii evrei, de la Orfelinatul Báró Hirsch, din Budapesta, prinşi în capcana asediului şi a dezlănţuirii furiei ultimelor zvâcniri ale regimului Szálasi. În perioada respectivă toţi evreii din afara capitalei Ungariei fuseseră deportaţi şi majoritatea exterminaţi, însă cei din Budapesta mai trăiau, închişi în ghetou sau în casele însemnate cu stea în şase colţuri. Orfelinatul Báró Hirsch adăpostea câteva sute de copii din Budapesta şi din provincie.Read more…
Sulul (cartea) distrugerii evreilor din România: “Meghilat ha-hurban șel iehudei Romania”
În 27 ianuarie 1945 Armata Roșie a intrat în teribilul lagăr Auschwitz și i-a eliberat pe puținii supraviețuitori. În anul 2003, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe al Israelului, ONU a declarat această zi ca „Ziua internațională a Holocaustului”. Peste câtevaRead more…
Oh, Omicron!
Ați vrea să știți când se va termina pandemia cu coronavirus?? Din păcate nu sunt eu acela care vă va da vestea bună. Am încercat doar să stau de vorbă cu varianta omicron în tête-à-tête. Discuția a avut loc nu de mult, în timpul zborului meu de la New York la Tel Aviv. Pe bord se aflau 260 pasageri, candidați la infecția cu Covid, e drept, toți erau mascați și cu PCR negativ (cine oare s-a gândit că P.C.R. va fi din nou prezent în viața noastră?!) și, bineînțeles, Omicron. – V-ați cam făcut de cap, voi ăștia din încrengătura coronavirus, am început eu discuția. “Scuză-mă că-ți distrag atenția de la căutările tale pentru o nouă victimă”. – Nu, nu mă deranjezi de loc, mi-a răspuns virusul; noi n-am făcut nimic altceva decât să urmăm cursul natural al speciei noastre. Noi provenim din marea familie a coronaviridelor cu patru genuri: alfa, beta, gama și delta, având peste trei sute de tipuri și subtipuri diferite.Read more…
Cartea lui Mike Klein, “From Gherla to Washington”, – mai mult decât o cronică de familie
Mike Klein nu este primul reprezentant al generaţiei noastre care ţine să povestească nepoţilor despre rădăcinile transilvănene ale familiei şi parcursul vieţii sale, despre trecutul recent. Câţiva prieteni – obiceiul e mai încetăţenit în Israel – şi-au multiplicat memoriile redactate şi tehnoredactate de ei înşişi, alţii le-au încredinţat editurilor. Cele pe care le-am citit cuprind valoroase informaţii de familie şi constituie relatări oneste şi preţioase. Probabil, dorinţa bunicilor de a lăsa moştenire o cronică de familie este universală, dar ea se manifestă şi mai pregnant (după cum am constatat) în cadrul generaţiei G2, poate şi ca o reacţie la faptul că părinţii – supravieţuitori ai Holocaustului – au povestit mult prea puţin. Peste timp am înţeles că după infernul deportării şi tragediei prin care au trecut, părinţii noştri şi-au putut reface viaţa spulberată doar concentrându-se asupra viitorului ce le stătea în faţă, în schimb noi, copiii lor – pe care s-au străduiască să-i ferească de relatarea evenimentele cumplite pe care le înduraseră – ne simţim datori să cercetăm trecutul, să-l reconstituim, nu numai pentru a ne alina dezrădăcinarea, ci şi pentru a-l transmite urmaşilor noştri. Mike Klein şi-a început cartea din acelaşi imbold, acutizat poate de o experienţă personală traumatizantă, şi a profitat de calmul răstimp al pandemiei pentru a-şi ordona amintirile şi a le depăna pe îndelete.Read more…
O plimbare prin Romema
Cea mai bună ocazie pentru o plimbare prin Ierusalim este o zi senină de iarnă: aer curat, soare… Dar mai e ceva. Cerul e mai albastru decât vara, culorile sunt mai vii, poate pentru că ploile au spălat stratul de praf așternut în timpul verii…De data aceasta am ales să fac o plimbare prin nucleul vechi al cartierului Romema. Aveam despre el o imagine destul de vagă, cu toate că este foarte accesibil, chiar în spatele autogării centrale. Probabil că lumea care trece prin apropiere e prea grăbită să plece sau să se întoarcă acasă și centrul istoric al cartierului a rămas o oază de liniște. Este foarte modest, doar vreo duzină de case adunate pe două-trei străzi și o piațetă cu un monument, dar are un farmec aparte și destul de multe povești. aluzie la un verset din Psalmi, înseamnă „cel care se înalță”:
Dreapta Domnului se înalță; dreapta Domnului câștigă biruință! (Ps. 118:16)
Iemin Hașem romema; iemin Hașem ose hail!
Numitorul comun: Cuiul lui Pepelea
Nu sunt istoric și trebuie să recunosc că pentru a scrie articolul de față nu am apelat la tratate serioase din care să mă inspir pentru a prezenta aici modul în care eu văd situația creeată între Rusia putiniană și Ucraina lui Zelenski (pentru cifre am apelat la Dr Google, bine ințeles…). Deci să discutăm faptele în mod organizat. secolului al XIXlea aveau aceiași politică expansionistă, dar economia de piață liberă americană a permis menținerea unei situații economice acceptabile chiar și pentru interminabilele valuri de emigranți spre Lumea Nouă. rămas precară pentru majoritatea rușilor până în ziua de azi. de ani. În schimb Rusia, cea țaristă, și apoi cea bolșevică, a reușit să cucerească teritorii, și în plus, spre deosebire de alte puteri ocupante (să zicem Anglia), politica de expansiune a fost dublată de o permanentă activitate de diluare a populației locale, prin transfer de diverse etnii (ca în Basarabia) sau prin translocarea unor mase de ruși spre noile teritorii anexate.Read more…
Ziua ultimei babe
Mărţişorul căpătat în ajun de 1 Martie – pe care-l prinsesem în piept, preocupată de tragedia războiului din vecini şi drama refugiaţilor care ne trec frontiera – s-a pierdut a doua zi, ca un semn de dispreţ al frivolităţii, dar şi de lipsa speranţa desprimăvăririi. Primele zile de martie pline de îngrijorare şi tristeţe pentru oamenii care suferă, de neîncredere în capacitatea făcătorilor de pace, de strădania de a participa, de contribui cât de cât (cu o emisiune, o traducere, o intermediere, o donaţie) la efortul comun în favoarea oamenii speriaţi şi dezorientaţi care vin încoace, căutându-şi salvarea, m-au făcut să uit să-mi aleg o babă – un obicei vechi pe care-l respectam. Se spune că baba (una dintre cele nouă zile capricioase de început de martie) pe care ţi-ai ales-o, prezice cum va fi anul în curs. Nu pot să infirm sau să confirm această credinţă, întrucât nu-mi notez nicăieri ziua babei alese şi apoi uit de ea de-a lungul anului. Şi totuşi, an de an ţin să respect acest obicei românesc (poate nu e doar românesc, nu ştiu).Read more…
Subiectivisme (I)
Naționalismul este un instrument excelent de manipulare și diversiune a opiniei publice pe termen scurt și mediu. El aduce întotdeauna într-o primă fază mulți votanți, apoi adepți înfocați, apoi susținători fanatici și în final criminali odioși, în stare să împlinească fizic și concret “marile idealuri“ promovate de conducătorii mesianici. Pe termen lung, naționalismul duce întotdeauna la război civil sau fratricid, la asasinate în masă, la războaie pustiitoare cu vecinii, la epurări etnice sau religioase și în final la dezastrul națiunii ai cărui lideri l-au generat și propovăduit. Bunăstarea pe termen scurt sau mediu este aproape imposibil de realizat, dar pe termen lung este cel mai mare atu al oricărei guvernări, aducând beneficii solide și de durată. Dacă cetățenii sunt mulțumiți de starea lor materială și de statutul lor social, simbolistica și narativa tradițional-națională devin de-a dreptul secundare sau terțiare.Read more…
Subiectivisme (II)
Stabilitatea și relativa prosperitate economică a Europei din ultimele trei decenii au fost asigurate în mare parte de colaborarea reciproc avantajoasă dintre industria vest-europeană, în speță germană, și sectorul energetic al Rusiei postsovietice, mai ales în domeniul exporturilor rusești de gaze naturale și petrol, care au acoperit mai mult de jumătate din necesarul industriei occidentale. Această sinergie s-a manifestat chiar și în plan simbolic, când fostul cancelar german Gerhard Schröder a devenit membru al consiliului de administrație al companiei gigant a gazului rusesc, Gazprom. Mulți alți politicieni și demnitari occidentali au ocupat fotolii sus-puse și excelent remunerate în diferite conduceri ale companiilor mixte ruso-europene. finalizată anul trecut, a cărei exploatare și dare în funcțiune n-a mai fost aprobată de forul guvernamental german de specialitate, probabil din cauza presiunii americane și mai nou din pricina invaziei rusești a Ucrainei.Read more…
Viața ca o imagine
Meir avea o zi grea, trebuia să termine un proiect de restaurare a unei clădiri vechi. A terminat seara târziu. Și-a întins mâinile cu satisfacție, s-a lăsat pe spătarul scaunului, a deschis radioul să asculte muzică, a dat însă de știri. Crainicul tocmai vorbea de un elicopter care s-a prăbușit în mare. Doi dintre membrii echipajului au supraviețuit, ceilalți doi nu au fost găsiți; câteva elicoptere și scafandri continuau să-i caute pe ceilalți piloți. Eran, fiul lui cel mic, era pilot de elicopter. De mic copil visase să fie aviator. Meir începea să se neliniștească, de două zile nu vorbiseră. A încercat să-l sune, dar nu a primit niciun răspuns. A sunat la spitalul local, dar băiatul nu era printre răniții care au fost internați. După câteva ore a fost anunțat că Eran nu a fost printre supraviețuitori. Printre lucrurile care-i aparținuseră copilului său era și telefonul celular, pe care l-a descoperit abia cu o săptămână după înmormântare. După câteva zile a luat telefonul în mână – știa că aparatul care a fost găsit în apa sărată a mării nu va funcționa. A încercat totuși, dar în zadar. Soția lui, Revivit, l-a întrebat nedumerită: Ce rost are? Chiar dacă reușești să-l deschizi, tot ce vei găsi pe el îți va provoca doar durere și suferință. Vreau să văd ultimele clișee pe care le-a făcut, ele aparțin lui Eran și nouă.Read more…
Reflecții la moartea unui corespondent de război
Săptămâna trecută, în timpul unui schimb de focuri între soldați israelieni și palestinieni înarmați în orașul Jenin din Cisiordania a murit Shireen Abu Akleh, o jurnalistă cunoscută a postului de televiziune Al Jazeera. Avea cincizeci de ani și o dublă cetățenie, israeliană și americană. Numele ei se leagă de transmisiile directe ale intifadei, precum și ale numeroaselor conflicte armate israeliano-palestiniene. Este un eveniment regretabil. Războaiele răpun viața multor jurnaliști care lucrează pe front. Numai în ultimele două luni, în timpul războiului ruso-ucrainean, au murit 10 jurnaliști din diverse țări. În timpul războiului civil din Siria au murit 139 jurnaliști! Niciunul dintre aceste evenimente tragice nu a ajuns pe prima pagină a ziarelor și nicidecum în dezbaterile Organizației ONU pentru Drepturile Omului. Cazul jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh a ajuns să fie discutat de Comisia de Securitate a ONU, pentru prima oară în istoria acestei organizații. moartea jurnalistei. Patologul palestinian care a autopsiat-o pe Shireen Abu Akleh nu a ajuns la o concluzie clară. Israelul a propus Autorității Palestiniene o anchetă comună, în prezența unei a treia părți neutre, în cazul de față SUA, dar s-a lovit de un refuz de la Ramallah.Read more…
Arhitectură
Încă din tinerețe m-a interesat arhitectura, cred că a început odată cu posibilitatea de a călători. Pe lângă latura estetică, m-a fascinat încercarea de a recunoaște un stil, o perioadă istorică, de a-mi imagina oamenii care locuiau sau frecventau o clădire deosebită. Aspectul unui oraș poate genera din primul moment o senzație plăcută, sau nu – uneori nici nu pot defini exact de ce îmi place un oraș sau altul. Știu însă că cea mai mare dezamăgire a tinereții mele a fost… Parisul! Abia mai târziu am înțeles de ce. Pe de o parte aveam așteptări exagerate, nerealiste, și pe de altă parte am plecat la Paris cu capul plin de romanele lui Alexandre Dumas. Numai că Cei trei mușchetari se petrece pe la 1620, iar peisajul urban din centrul Parisului este de la sfârșitul secolului al XIX-lea și nu se potrivea deloc cu ce îmi închipuiam eu. Fapt este că m-am întors de mai multe ori în Franța, dar de fiecare dată am ocolit dinadins Parisul! Și ce am căutat? Tot arhitectură: catedrale, castele, orășele medievale, biserici – pentru că eu văd în construcții urmele cele mai tangibile pe care ni le-au lăsat generațiile trecute. Cu timpul a început să mă atragă tot mai mult perioada din preajma Primului Război Mondial. M-a încântat șuvoiul de creativitate și imaginație dezlănțuit începând din ultimii ani ai secolului al XIX-lea în art nouveau sau Jugendstil. Întotdeauna am regretat că nu am ajuns la Bruxelles, să văd operele lui Horta. Am văzut însă o mulțime la Praga și la Budapesta, ba chiar și unele din creațiile Reginei Maria, la Pelișor.
Read more…
“De ce eu?”
Am aflat cu emoție de organizarea acestui eveniment. Cu și mai mare emoție am luat la cunoștință că voi avea oportunitatea de-a lua cuvîntul. Și mi-am pus întrebarea “De ce eu?” – o întrebare care periodic reapare în spațiul public. Ce m-ar face pe mine mai calificat decît pe alții să vorbesc azi? În cîteva clipe, mi s-au perindat prin minte antecedentele mele biografice, de om născut într-o familie maghiară, vorbind acasă limba maternă maghiară, din primii ani ai vieții, dar trimis de părinți, încă din clasa întîi, la școala în limba română. Astfel am ajuns să stăpînesc româna mai bine decît maghiara. În scurtă vreme am fost cucerit apoi de limbile străine, pe care am avut posibilitatea să le studiez. Am devenit traducător din franceză în română, iar pe urmă am trecut la limba italiană, pe care o predau de la catedră de peste treizeci de ani. Dar ce legătură aveau toate acestea cu evenimentul la care ne aflăm? M-am străduit să pricep de-a lungul deceniilor fărîmițarea mea etnică și lingvistică, de care am avut parte prin biografia mea, iar una din concluziile pe care le-am și scris undeva, într-una din cărțile mele, este că am ajuns să mă conduc în viață după valori etice, nu etnice. Din toate cioburile, nu izbuteam să-mi recompun o apartenență etnică, unde să mă simt inclus și acceptat și iubit. Ei bine, dacă am avut această trufie să mă proclam sub zodia eticului, foarte repede am fost izbit de cel mai mare impas etic, pe care a trebuit să-l iau la cunoștință: Holocaustul. Problema evreilor. Ca intelectual, m-am bucurat să aflu, întîi de toate, că poporul evreu este poporul cărții, al scrisului. Poate tocmai datorită sorții pline de vitregie, care i-a frămîntat pe apartenenții săi de-a lungul secolelor, evreii au înțeles cu multă legitimitate că, dacă scrii, dacă pui pe hîrtie, memoria se păstrează. Read more…
Patriarhul Avraam și “cuiul din talpă”
Eram deja de vreo 10 ani în Israel; locuiam în municipiul Beer-Șeva, într-un apartament primit de la Ministerul Absorbției. Împreună cu soția am hotărât să cumpărăm o căsuță individuală. Am găsit ceva frumos, nestandardizat, cu o curte spațioasă, în partea veche a orașului, pe strada Hagar. L-am întrebat pe vânzător ce semnificație are numele străzii. Mirat că nu știu (aveam, și mai am încă, destule lucruri pe care nu le cunosc), mi-a răspuns: e numele concubinei Patriarhului Avraam. Mda, anumite elemente de cultură generală – din Biblie, istorie biblică, etc., nu erau compatibile cu învățământul practicat în socialism…Textul Genezei se referă la o societate patriarhală, în care bărbatul juca un rol predominant în viața comunității, femeia având un rol secundar. Descendența era stabilită în linie paternă…În general, căsătoria era monogamă. În lipsa unui moştenitor natural, soţia îi putea ”împrumuta” soțului pe sclava ei. Aceasta devenea „soție secundară” (Geneza 16:1), iar fiul ei devenea moștenitorul de drept – dar numai cu consimțământul soţiei legitime, nicidecum atunci când bărbatul își permitea o soţie secundară după bunul său plac.Read more…
10 ani în Baabel. Strul Moisa: Iniţial mi s-a reproşat că scriu prea „inginereşte”
Citesc Revista Baabel încă de la apariţia ei, din 2012, dar personal colaborez doar de doi ani: din mai 2020. Primele două articole publicate erau legate de Ziua Ierusalimului. În ele descriam două stări sufletești pe care le-am trăit la date diferite: 15 iunie 1967 (susținerea Examenului de Stat, imediat după Războiul de Șase Zile și Reunificarea Ierusalimului) și 20 mai 1974 (mă aflam în vizită în Israel și am trăit ”pe viu” bucuria zilei Reunificării Ierusalimului). Nu știu dacă numărul de vizualizări – 985 și respectiv 1368 – exprimă multe; cert este însă că eu eram începător în genul de articole gazetărești. Inițial mi s-a reproşat că scriu prea inginerește; eram obișnuit cu un „tipar” cerut de articolele de specialitate. Treptat m-am dezbărat (sper) de această meteahnă. În articolele mele am încercat să abordez o paletă largă de subiecte; însă apolitice. Unele din articolele publicate în Revista Baabel abordau subiecte pe care intenționam să le introduc în noua mea carte aflată în pregătire. De fapt doream feedback-ul cititorului. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: au apărut o serie de observații pertinente – atât în comentarii, cât și în corespondența electronică cu cititorul – pe care le-am introdus în materialul meu. Iar la subiectele publicate, axate pe specialitatea mea, ingineria materialelor, am avut plăcerea să (re)întâlnesc personalități universitare de calibru, unele la comentarii, altele în corespondență personală.Read more…

















