S-a stins din viaţă Júlia Szilágyi, scriitoare, eseistă, critic literar şi cadru didactic – o gânditoare în adevăratul sens al cuvântului, a cărei viaţă şi muncă le-au servit drept exemplu tuturor celor care au cunoscut-o. Pasiunea, demnitatea umană şi independenţa au fost valorile esenţiale care i-au caracterizat viaţa; niciodată n-a făcut vreun compromis cu puterea sau cu mediocritatea. A trăit 88 de ani. S-a născut la 1 august 1936, la Cluj, într-o familie evreiască definită atât prin setea de cultură, cât şi prin femei puternice. Dintru început soarta ei a stat sub semnul brutalităţii istoriei, a prigoanei anti-evreieşti. Războiul i-a marcat copilăria şi doar fuga peste graniţă a salvat-o de deportarea la Auschwitz şi exterminare. Mai târziu i-a fost dat să trăiască în anii cei mai sumbri ai totalitarismului comunist. Nimic din cele îndurate nu au frânt, ci dimpotrivă, i-au consolidat atât năzuinţa de libertate spirituală, cât şi încrederea în oameni. Şi-a început cariera colaborând cu critică literară la revista clujeană Korunk. În 1969 a devenit membră a colectivului de redacţie al aceleaşi reviste. Curând şi-a dat seama că arta nu poate fi separată de răspunderea morală individuală. Eseul a devenit modul ei predilect de exprimare, nu numai ca gen literar, ci şi ca un fel de atitudine spirituală.Read more…
Ionii pozitivi din copilăria mea
Pe Tanti Lenuța, croitoreasa, care locuia vizavi de casa noastră, eu și sora mea o ajutam deseori în munca ei. Corpul uman fiind simetric, ea ne învățase să punem materialul „parte peste parte” înainte de a fi croit. Prin însăilare se fixau pliurile sau îndoiturile de material, pentru ca apoi să urmeze tragerea la mașina de cusut Singer. Uneori ne ruga să scoatem fire dintr-un fel de șiret. Ața obținută astfel era mai ieftină decât cea din ibrișin. Primele două-trei fire se trăgeau mai anevoios, dar apoi, ieșeau ușor. Cred că de acolo vine și expresia „a merge șnur”! Ața asta era de potrivită pentru a însăilările necesare probelor. Când haina era croită și trasă la mașină, urma surfilatul cusăturilor pe dosul rochiilor sau fustelor lucrate de Tanti Lenuța, ca să nu se destrame. Am observat încă de atunci cât mă relaxează munca migăloasă și repetitivă și mă duceam să dau o mână de ajutor, mai ales atunci când nu mai aveam randament la învățat. Nu ştiu dacă dumneaei se bucura sau nu, dar încântată de ajutorul nostru era soacra ei, Tanti Popa, pentru care avea sarcina să facă aceste operaţii. În afară de croitoreasă, mai ajutam voluntar doi vecini. Aceștia au dat și numele povestirii “Ionii pozitivi” din copilăria mea.Read more…
Aforisme periferice 10
1. Cei mai mulți artiști și scriitori tânjesc după celebritate, fără o fărâmă de demnitate. 2. Frenezia tâmpă a grafomaniei “creative” echivalează cu acoperirea cu fard gros și strident a chipului descompus al lipsei de talent și de viziune. În timp, masca scriiturii cu orice preț cade inevitabil, descoperind fața schimonosită, sleită a vidului interior și a golului exterior. 3. Ideologia nu ține loc de competență. UE a ratat toate programele ei majore. Conducătorii jalnici ai UE ar fi trebuit să învețe lecția de bază a căderii comunismului. Continuând frenezia războinică antirusească, civilizația vest europeană riscă să-și marcheze un autogol devastator. 4. Cei mai mulți dintre noi ne uităm în oglindă, dar nu în proprii ochi. Ar fi mult mai constructiv și esențial.Read more…
Familia orădeană
Există oameni care au capacitatea reală de a sfinți locul, cum se spune. Ei își făuresc un destin aparte care îi atinge pe cei din jur și lasă urme chiar peste veacuri. Nu sunt mulți asemenea oameni; cel pe care doresc să vi-l aduc în atenție este Iosif Vulcan, cărturarul bihorean din secolul al XIX-lea care a întemeiat revista Familia, publicația despre care a învățat fiecare elev român, pentru că aici a debutat Mihai Eminescu. Am stat pe gânduri dacă să folosesc cuvântul ”cărturar”, dar îndoielile mi-au trecut repede, fiindcă Iosif Vulcan merită această caracterizare, și-a câștigat-o prin activitatea sa prodigioasă de îmbogățire și promovare a culturii române, susținută pe patru decenii. A fost scriitor, poet, dramaturg, traducător, promotor al teatrului și publicist de o profundă cultură și de un caracter plin de devotament patriotic. Născut în 1841 în satul bihorean Holod, fiu de preot greco-catolic, Iosif Vulcan a urmat școala primară la Leta Mare (azi pe teritoriul Ungariei), apoi gimnaziul la Oradea și dreptul la Universitatea din Budapesta. Absolventul care iubea mult mai mult literatura decât dreptul a înființat în capitala maghiară revista Familia, o publicație în limba română destinată răspândirii culturii și cunoștințelor de interes general cititorilor din ”părțile ungurene” ale Imperiului Austro-Ungar. În acest an se împlinesc 160 de ani de la apariția revistei Familia. Autorizația de publicare a fost solicitată Prefecturii poliției din Pesta în 5 aprilie 1865. Read more…
Partidul Social Democrat și interesul național
Pentru opt zile – de la 18 la 26 mai – ne-am bucurat de ceea ce am putea numi salvarea democrației în România. Victoria lui Nicușor Dan ne-a oferit, teoretic, garanția continuării drumului european al țării noastre, păstrarea alianței transatlantice, apartenența la NATO și respectarea tuturor drepturilor democratice înscrise în Constituție. Din păcate, convingerea că am ales bine este împărtășită doar de ceva mai mult de jumătate din români, restul crede că celălalt candidat, cel „suveranist”, ar fi adus schimbarea mult așteptată, cu toate că, pe parcurs, ar fi putut să-și dea seama că promisiunile, proiectele, programele prezentate, în primul rând de AUR și liderul său, George Simion, sunt lozinci populiste, fără bază reală. Victoria acestei orientări ar fi dus la prăbușirea economică a țării. Este suficient să ne amintim ce s-a întâmplat cu leul, cu bursa, cu dobânzile după primul tur de scrutin câștigat de Simion. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat indicii economici dacă el ar fi devenit președinte, ce s-ar fi întâmplat cu orientarea țării, cu libertățile noastre, cu marea simpatie a acestor formațiuni față de ideologia legionară. Am spus până la 26 mai, ziua când Nicușor Dan a fost confirmat de Parlament, a depus jurământul și s-a instalat la Cotroceni. Nu este cazul să intru în amănunte despre situația economică dramatică a țării și măsurile foarte dureroase pe care guvernul va trebui să le ia. Iar pentru a duce la capăt aceste obiective obligatorii este nevoie de un guvern susținut de o majoritare parlamentară conștientă că trebuie să-și asume măsuri nepopulare care ar putea duce în viitor la pierderea simpatiei, a sprijinului alegătorilor față de partidele care au acceptat această răspundere.Read more…
Art Nouveau la Subotica
Acest curent artistic apărut cu mai bine de un veac în urmă, a înfrumusețat major atât de multe locuri și atât de multe lucruri. Pentru amprenta splendidă lăsată în lume, Art Nouveau este sărbătorit internațional în 10 iunie iar eu, ca o mare iubitoare a lui, aș vrea să povestesc despre răspândirea urmelor lui într-o zonă destul de apropiată de noi: Serbia. De fapt, în recenta mea excursie la Subotica m-a frapat să regăsesc un aspect extrem de asemănător Oradiei, datorat arhitecților orădeni Dezső Jakab și Marcell Komor care au lucrat în ambele orașe. Evident, la vremea lor arhitecții au lucrat în diverse zone ale Imperiului Austro-Ungar, publicând în reviste budapestane și atingând o faimă binemeritată. La Oradea ei sunt autorii, printre altele, ai splendidului palat „Vulturul Negru” din Piața Unirii. De câțiva ani îmi doresc să ajung în Serbia, mai cu seamă la Belgrad și la Subotica, despre care am auzit că sunt orașe foarte frumoase, să văd Dunărea care îmi este foarte dragă – fiindcă ajunge la mare – și pentru că eram curioasă să văd cum arată o țară europeană din afara Uniunii și care, relativ recent, a avut un război oribil care a dus la dizolvarea Iugoslaviei pe care o știam eu. Mărturisesc că nu mă așteptam ca în Voivodina, regiunea învecinată cu Banatul nostru, să găsesc atât de multe urme ale curentului Art Nouveau și o asemănare atât de uimitoare cu părțile noastre ardelene, orădene în speță. Orașul este inclus în circuitul patrimoniului Art Nouveau european (alături de Budapesta, Viena, Barcelona, Riga, Helsinki, Bruxelles, Glasgow, dar și Timișoara) datorită, în special, creațiilor celor doi arhitecți orădeni, Dezső Jakab și Marcell Komor, care au proiectat clădirea primăriei orașului, sinagoga și alte câteva clădiri emblematice.Read more…
Cenușerul
În spatele blocului meu, cred că de când ne-am mutat, odată cu darea lui în folosință, acum 37 de ani, a crescut un arbore, chiar în dreptul apartamentului nostru. E un cenușar sau oțetar fals, cum i se mai spune. Poate a fost plantat de vreun locatar sau poate a supraviețuit, nu a fost rupt accidental pe șantierul creat pentru ridicarea blocului. Noi locuim la etajul patru. După ce arborele a depăşit, pe rând, înălţimea primelor trei nivele, a ajuns și în dreptul apartamentului nostru, dela patru. Ramurile lui ne băteau în ferestre la orice adiere mai puternică a vântului. Foșnetul său ne aducea în urechi o mică parte din foșnetul plăcut pe care îl auzeam prin parcuri sau când hălăduiam prin vreo pădure. În perioada de înflorire, nu vă pot descrie ce mireasmă împrăștia și cu ce bucurie deschideam fereastra ca să intre în casă acel parfum! Se dovedea că este, într-adevăr, un arbore melifer iubit mult de albine. De-a lungul anilor, printre frunzele copacului nostru multe păsări și-au găsit nu numai adăpost, ci și perechea. La orice rafală mai mare de vânt, priveam cu îngrijorare ca trunchiul, aparent firav, să nu se rupă.Read more…
Un american în mijlocul războiului din Orientul Mijlociu
Am sosit în Israel la începutul lui iunie pentru a-mi lua locul la întâlnirea noastră anuală de la kibuțul Ein Ghev. Este o așezare pe țărmul Mării Galileii, cu Înălțimile Golanului ridicându-se amenințător la distanță, umbrită de un deal mai apropiat care găzduiește rămășițele unui antic oraș grec, Hippos, sau în ebraică Susita. Acest parc arheologic servea drept fundal al reuniunii noastre de trei zile cu prieteni vechi, care au lăsat în urmă, fiecare, o impresionantă viață profesională. Acum pensionați, împărtășeam cu pasiune amintirile anilor trecuți, schimbând bancuri “noi” și pândind pe ascuns semne de declin cognitiv la ceilalți. Rutina mea în cursul unor asemenea călătorii cuprinde excursii în locuri pitorești sau istorice, vizite la veri și scufundarea în miezul evenimentelor și contactelor cu oameni. După Ein Ghev am fost invitat la un minunat concert la Savion, oferit de Baroccada, un ansamblu specializat în muzica barocă interpretetă la instrumente de epocă. Fiind în Israel, anunțurile publice nu cereau spectatorilor să-și amuțească telefoanele, ci informau publicul despre localizarea adăpostului proxim în caz de alarmă. Pentru ceea ce va urma iau ca punct de referință vizita mea din anul trecut. La sfârșitul vacanței mele din 2024, tensiunile dintre Iran și Israel au escaladat și au erupt într-un conflict real, cu mesaje livrate de focoasele rachetelor. La 1 octombrie anul trecut, 200 de rachete balistice din Iran au vizat centrele intens populate din Israel… Am crezut că nu a fost decât un episod care a coincis, aleatoriu, cu vizita mea din 2024. Dar la 12 iunie anul curent mi-am descoperit deșteptarea unui sentimentul de responsabilitate sau culpabilitate. Se repetă povestea? Nu se poate, m-am gândit. Poate că oi fi având un mojo, o forță magică, și asta e cauza? – a intervenit imediat sentimentul evreiesc de vinovăție.Read more…
Ion Iiescu a murit. Să încercăm să nu-l judecăm pripit
Mâine, 7 august 2025, va fi doliu naţional în România. A murit primul preşedinte ales al României democratice şi i se acordă onorurile cuvenite. Totuşi, unul dintre partidele politice aflate la guvernare, USR, este împotriva funeraliilor de stat, la care nu va participa, dar şi a zilei de doliu naţional. Concomitent, a fost lansată o petiţie online cu acelaşi subiect. Din momentul în care vestea decesului a devenit publică, au început să apară reacţiile, majoritatea foarte critice la adresa omului politic Ion Iliescu şi a mandatelor sale. Şi e de înţeles, pentru că un articol echilibrat nu face audienţă. Totuşi, am fost uimită de unele dintre ele, ştiut fiind că printre criticii vehemenţi se număra şi cel care îi căutase anturajul şi publicase o carte despre el[5]. Majoritatea acestor articole îl acuză pe Ion Iliescu de toate relele care s-au abătut peste România după răsturnarea regimului ceauşist: morţii revoluţiei, procesul Ceauşescu, mineriadele, înfiinţarea FSN, formarea noii clase politice corupte care a jefuit ţara, încheierea tratatului de pace cu URSS (care oricum n-a mai avut obiect după disoluţia imperiului sovietic), apariţia şi consolidarea partidelor naţionaliste etc. Toţi aceşti critici uită sau nu înţeleg că în decembrie 1989 România trăia într-o paradigmă nord-coreeană din care, potrivit acestor critici acerbi, ar fi trebui să facă un salt graţios şi să aterizeze de îndată într-o democraţie occidentală consolidată.Read more…
Petra
În primii ani petrecuți în Israel, în timpul studenției, am auzit niște zvonuri relatate în șoaptă: undeva, prin Iordania, se află o cetate de un farmec nemaivăzut. I se spune Hasela haadom (Stânca roșie). Mai mult nu se prea știa, cel puțin eu nu am aflat. În imaginația mea se întrețeseau legendele din 1001 de nopți cu romanul Castelul fetei în alb din seria Cireșarii, una din cărțile de căpătâi ale copilăriei mele. Când am ajuns în lumea adulților, cu grijile familiei și ale slujbei, aceste visuri au fost date uitării – dar generații noi de tineri le păstrau. Despre ele s-a scris și o baladă. “Dincolo de munți și de deșert, legenda spune că este un loc de unde nimeni nu a revenit. E Stânca roșie. Trei tineri au ieșit la asfințit spre vechiul vis al munților Edom, o hartă, niște apă și-au pornit spre Stânca roșie. Înainte mergea un cercetaș, după stele căutând drumul, dar tot ce vedea în fața lui era Stânca Roșie. Când au poposit lângă un stei, cu voce de lunatic zice el: Văd fața palidă… Aiurezi, i-au spus ceilalți, e Stânca roșie. Discul soarelui lovea în cap, plămânii plini de praf și de zăduf, deodată sângele le-a înghețat: Stânca Roșie! A răsunat rafala de pistol. M-au nimerit!! Apoi a amuțit. Răspuns-au ceilalți cu cenușă-n glas: Aici e Stânca roșie. Dincolo de munți și de deșert, legenda spune că este un loc de unde nimeni nu a revenit. E Stânca roșie.” Și într-adevăr, zeci de tineri și-au pus viața în pericol mergând pe urmele acestui vis. Unii au pierit în accidente, mușcați de șerpi sau scorpioni, dar mai ales, prinși ca spioni când treceau clandestin granița în Iordania dușmană. Pentru generații succesive de tineri, aceasta era provocarea supremă, dovada extremă de curaj, un fel de psihoză colectivă. Cântecul a fost interzis, ca să nu ducă și mai mulți tineri la pierzanie…Read more…
Sfârșit de vară pe insula Krk
Acum câteva zile a fost echinocțiul de toamnă, vara s-a sfârșit și vedem asta nu doar în calendar, ci și în vremea de afară care ne-a pus, de pe o zi pe alta, să ne căutăm prin dulapuri haine mai calde. Fiindcă vara asta am scris despre insule grecești, voi celebra sfârșitul ei încheind seria evocărilor mele estivale tot cu o insulă, de data aceasta din Croația, și anume insula Krk. Am fost câteva zile într-o vacanță mult dorită și așteptată în Croația, o destinație relativ apropiată și extrem de ofertantă în ceea ce privește diversitatea reliefului, a siturilor istorice și a frumuseții în general. Țara asta are de toate: munți acoperiți de codri uluitori, parcuri naturale dominate de ape în cascade, lacuri, râuri și pâraie vijelioase, țărm lung de mare cu o multitudine de insule, unele locuite altele nu, istorie diversă, modernitate și oameni primitori dincolo de așteptări. Am făcut o (prea) scurtă vizită în parcul-rezervație naturală Plitvice despre care mă rezum să spun că, dacă Paradisul există, eu una cred că așa o fi arătând. Croația are o imensă componentă insulară care cuprinde peste 1000 de insule și insulițe dintre care 48 sunt locuite permanent. Insula Krk, cea mai mare dintre acestea, este situată în golful Kvarner, în apropierea peninsulei IstriaRead more…
Ce ar fi fost dacă…? (2). Birobidjan
Proiectul colhozurilor evreiești din Crimeea și Ucraina avea multe avantaje, dar și un defect fundamental: pământul era revendicat de alte populații, ceea ce crea tensiuni. Din punctul de vedere al conducerii sovietice ar fi fost de preferat un pământ pustiu sau aproape pustiu, de exemplu în Siberia. Oricum voiau să dezvolte Siberia, de ce să nu-i trimită încolo pe evrei, mai ales că astfel ar închide și gura sioniștilor. Vreți o patrie? Poftim! Așa a apărut ideea de a crea Regiunea Birobidjan Autonomă Evreiască. (Nu întâmplător îmi amintește de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară – ambele au fost create de același sistem și în același scop: să dea unei minorități iluzia libertății. Chiar numele Birobidjan e bazat pe două râuri locale, Bira și Bidjan, la fel ca în cazul nostru Mureș.) Așadar, începând din 1928, sprijinul acordat la început colhozurilor evreiești a fost îndreptat înspre Birobidjan. Nu mi-a fost ușor să găsesc locul pe hartă, e cu adevărat la capătul lumii. Noroc că e pe linia Transsiberianului. Pornind din stația terminus, Vladivostok, (vezi linia roșie de pe hartă), ar trebui să mergem cu trenul vreo 12 ore spre nord, la Habarovsk, și de acolo încă vreo două ore spre vest, în total aproape 1000 km. (Până la Moscova sunt vreo 10.000.) Teritoriul se află la granița cu China și chiar a aparținut Chinei până în 1860. Nu numai izolarea îl face extrem de neatrăgător. Iarna durează șase luni pe an și când se topesc zăpezile apar țânțarii – nici nu știu ce e mai rău. Condițiile nu prea sunt prielnice pentru agricultură, în schimb există bogății minerale, printre care și aur, precum și păduri întinse.Read more…
Perla
Doar noi doi mai rămăseserăm să ne spălăm pe mâini și să mergem la masă, unde ne așteptați de un grup mare de prieteni. Am dat drumul la robinet și apa a început să facă zgomotul cunoscut. Dacă închideam ochii, m-aș fi putut închipui în mijlocul naturii, stând lângă un izvor. Și asta, pentru că el era foarte aproape de mine. Poate de aceea sunetul apei ne atrage și dorim să-l ascultăm. Apa robinetului susură ca oricare apă curgătoare, liberă să plece la drum, fără să-i pese de obstacolele pe care le va avea de înfruntat. Vrea să câștige doar bătălia cu natura, neștiind că ea însăși e natură. Cel mai ușoară îi va fi trecerea printre pietre. Va aluneca, netezindu-le puțin, le va îmbrățișa și va pleca mai departe. Lucrurile moi, fără consistență, îi vor da de furcă, ele vor încerca s-o oprească din drum și să o supună, dar vor reuși numai cu apa molcomă. Apa impetuoasă, odată scăpată din strânsoarea moliciunii, nu-și va mai aminti nimic și va merge mai departe. Nu voiam să prelungesc spălatul pe mâini, așa că nu am închis ochii. Mi-am pus mâinile sub jet și din acel moment am început să trăiesc iubirea, pentru că el mi-a luat fața în mâini și m-a sărutat, exact cum săruți un copil drag. Aveam mâinile „legate” și n-am putut răspunde în niciun fel, folosindu-mi brațele. Așteptam demult acest răspuns la o întrebare pe care nici nu i-o pusesem. Apropierea aceea a buzelor lui pe obrazul meu, odată cu susurul apei, a fost totul. Eu îl iubeam platonic, iar el nu-mi arătase până atunci vreun sentiment.Read more…
Ucraina, așa cum o vede Donald Trump
Donald Trump s-a obișnuit să facă planuri de pace… pe puncte. Cel din Orientul Mijlociu avea 20. Cel din Ucraina are, deocamdată, 28. Și de fiecare dată subiectul în cauză nu e consultat, așa cum a fost cazul populației din Gaza, pe care la început Trump voia să o dea afară pentru a putea crea o nouă Rivieră. Noroc de vecinii arabi care au refuzat să o primească, temându-se de frații lor ca dracul de tămâie. Nici Ucraina nu a fost consultată într-o primă etapă, probabil că părerea ei nu conta nici pentru americani, nici pentru ruși. De ce să conteze, dacă potrivit unor opinii americane, chiar la nivel înalt, planul ar fi fost întocmit de… ruși și trimis americanilor ”pentru informare”. Departamentul de Stat a negat ipoteza, a declarat că planul este american, ceea ce e cu atât mai rău, deoarece, surprinzător, semăna cu ceea ce dorea Putin și ceea ce afirma ori de câte ori era chestionat. Criticile vehemente, venite chiar din rândul unor legiuitori americani, al europenilor și, firește, al Ucrainei, ”o țară nerecunoscătoare față de eforturile noastre de pace” cum spunea cu năduf Donald Trump, au trezit la realitate cercurile apropiate de președintele american, conștiente că nu trebuie să se repete ceea ce s-a întâmplat cu aproape 90 de ani în urmă la München: să se pronunțe asupra sorții unei țări fără participarea acesteia. În consecință, pentru prima dată de când se discută despre viitorul Ucrainei, Statele Unite s-au gândit că ar trebui să fie întrebată şi ea. Astfel că la Geneva discuțiile s-au desfășurat între americani și ucraineni.Read more…
Tiberiu Roth: VOT PENTRU SIONISM
Nu trebuie să uităm pentru nici un moment că Israel se află în ”mijlocul” Orientului Mijlociu, unde pe lângă provocările noi, care amenință stabilitatea lumii pe toate meridianele, trebuie luate în calcul și cele vechi de zeci, cele vechi deRead more…
Volum postum Paul Grigoriu la editura Hasefer
Regretatul jurnalist PAUL GRIGORIU a trecut la cele veșnice înainte de a putea să își țină în mâini ultima sa carte, apărută luni, 6 aprilie, la Editura Hasefer, din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.). Cunoscut îndeosebi ca unRead more…
CUM ARATĂ AZI UN PANTALON MODERN?
Ușori de purtat, comozi, cu lungimi variabile, cu pliuri origami sau cu pense tradiționale, uni sau cu imprimeuri grafice. Așadar, variați. Practic, dacă v-ați hoărât să ieșiți din jeanși – și m-aș ruga (dacă aș putea!) la sfinții Karl, YvesRead more…
LILIACUL ÎN FLOARE
Azi mi-am cumpărat de la piaţa din cartier un buchet de liliac şi venind cu el spre casă un coleg m-a întrebat “Ce tufă ai jumulit?”. A ascultat cu vădită suspiciune răspunsul meu justificativ în care îi dădeam şi amănuntul că buchetul mă costase 3 lei şi bătrânelul mi-a spus că le culesese de dimineaţă din grădina lui, ca apoi să conchidă: „Nimeni nu culege liliac, toată lumea îl fură…” Adevărul-adevărat este că şi eu am fost ispitită de nenumărate ori să mă caţăr şi să rup câteva dintre crengile de liliac revărsate peste garduri, dar nu m-am încumetat nici în vremurile mai “sprintene”, de odinioară, când furatul liliacului era la ordinea…nopţilor de mai ale Clujului năpădit de tufele împovărate de ciorchinile florilor albe şi lila.Read more…
50 DE ANI DE RELAȚII OFICIALE ÎNTRE ISRAEL ŞI GERMANIA
Săptămâna trecută s-au împlinit 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Israel şi Germania. La prima vedere o relație “contra naturii”, ținând cont de trecutul nu prea îndepărtat când ideologia nazistă îi condamna la dispariție pe evreii dinRead more…
O MINCIUNĂ de O SUTĂ de ANI
Sunt unele adevăruri care supără, dar cu siguranţă toate minciunile fac rău. Sunt minciuni care duc la suferinţe. Altele chiar la crime. Se minte prin vorbe dar şi prin tăcere (Adrien Rich). Dacă o minciună e suficient de mare şiRead more…
















