Sunt convins că titlul de mai sus va provoca discuții și controverse, pentru că el se referă la renașterea unui bloc politic internațional care în teorie seamănă cu cel decedat în urmă cu mai puțin de 35 ani. Și cu toate acestea, titlul are o explicație plauzibilă și în cele ce urmează voi încerca să-l justific. În mod cu totul natural, numărul celor care au trăit acele vremuri, sau al celor care își mai aduc aminte că ele au existat, se reduce pe zi ce trece. Mă refer la ”epoca de aur” a comunismului mondial ”atotbiruitor”, o imensă închisoare a popoarelor, un avorton al ideii de egalitate și libertate personală, un monstru cu multe capete, dar cu o singură așa-zisă ideologie a cărei falsitate nu e depășită decât de îndoctrinarea oferită de extremismul musulman din zilele noaste. După părerea mea, blocul comunist condus de Uniunea Sovietică a fost o coaliție de guverne și partide, monstruoasă ca intenții și periculoasă pentru bunăstarea și stabilitatea mondială. Nu intru în amănunte. Cei care au trăit acea epocă nu au nevoie de explicații, iar celor binecuvântați de soartă pentru că s-au născut sau s-au maturizat ”după” ar fi păcat să le stric buna dispoziție. Dar aflând în ultimul an sau doi de ceea ce se întâmplă în lume, sub ochii noștri și cu înțelegerea tacită a lumii libere, am ajuns la concluzia că, de fapt, asistăm la o revenire a blocului internațional totalitar…Read more…
Ați votat deja
În 15 noiembrie 1987 au avut loc alegeri locale în Republica Socialistă România. Terminasem facultatea de doi ani și lucram în Banat, într-o comună bogată unde fusesem repartizați, eu și soțul meu, după cutuma timpului – aceea că te duceai unde țara avea nevoie de tine și îți repartiza un loc de muncă prin sistemul economiei planificate. Fiul meu abia împlinise doi ani și învățase să meargă și să vorbească. Țin minte ziua alegerilor de parcă ar fi fost ieri, era ploioasă și rece, o zi de toamnă tipică. Secția de votare era amenajată în școală, așa cum se face și în prezent. Am așteptat toată dimineața ca ploaia rece să stea, nu aveam cu cine să las copilul, tatăl lui fiind plecat din localitate în acel moment. Apoi am așteptat ca băiețelul meu să-și facă somnul de prânz și, pe la ora trei după amiază am pornit cu el de mână spre secția de votare. Am intrat în școală, mi-am scos buletinul cu coperți cenușii în care aveam mutația pentru comuna în care venisem „la lucru” și am intrat în clasa unde era amenajată secția de votare. Am salutat, m-am legitimat și am așteptat să primesc buletinul de vot. Unul dintre cei de la masă a verificat numele meu pe o listă, a ridicat privirea și, uitându-se în ochii mei fără nicio jenă, mi-a spus: „Ați votat deja.”Read more…
Despre profesori și școală, cu dragoste (I). Ședință de coșmar
Una din fiicele surorii mele m-a rugat să o reprezint la ședința cu părinții a fetiței ei din clasa a V-a, la o școală din centrul Bucureștiului. Am plecat de acasă cu mult entuziasm. Nu mai fusesem la vreo ședință cu părinții de peste 40 de ani. Dar timp de două ore m-am simțit ca în ”cușca cu leoaice”. Am ajuns printre primii în sala de clasă. Decorul era altul decât cel cunoscut, cu bănci individuale. Elevii acelei școli nu mai au coleg / colegă de bancă. Sper că nu e așa în toate școlile. Diriginta ne-a pus în temă cu ce urma să se desfășoare. La cererea părinților, profesoarele de germană și cea de română au fost invitate să participe în prima parte a ședinței. Prima urcă pe ”eșafod” profesoara de germană. Aflu că venise doar pentru acest ultim semestru al anului școlar. După ce își expune relația cu elevii și dificultățile pe care le întâmpină, o întrerupe o mămică. Pentru mine e ca un prim zornăit de săbii. Politicos, profesoara roagă să fie lăsată să continue, iar la sfârșit cere să-i fie adresate întrebări. Prima care ia cuvântul este doamna care o întrerupsese mai devreme. Deh, avea prioritate la cuvânt! Îi reproșează ceva despre forma de notare a lucrărilor elevilor, care i se părea nepotrivită. Dar ce însemna ”nepotrivită”? Că profesoara îi puncta când greșeau, punându-le câte un minus la fiecare greșeală, dar că nu-i lăuda când nu greșeau!Read more…
Să facem cunoștință cu Sefora
Sefora (Țipora), soția patriarhului Moise, este întâia femeie care a făcut o circumcizie. Chiar dacă numele ei apare meteoric în textul biblic (Exod 2:21, 4:25), dacă ea nu ar fi existat, poate că Moise nu ar fi ajuns personajul principal din Pentateuh. După cum arătam într-un articol anterior, actul circumciziei este semnul legământului din neam în neam dintre poporul lui Israel cu Dumnezeul său (Geneza 17:12-13). Preceptele îi impun tatălui să-și circumcidă fiul, însă tatăl are dreptul să transmită această sarcină unui specialist, bărbat desigur, denumit mohel (ebraică: מוֹהֶל). Dar iată un alt gen de premieră: operația de circumcizie este executată de o femeie, mohelet, (ebraică: מוֹהֶלֶת), aceasta fiind chiar soția lui Moise, Sefora (Exod 4:24-26) Aceste trei versete se referă la perioada când Moise revine în Egipt (Exod 4:18-31), înaintea confruntărilor sale cu Faraonul (Exod 5:1-7:13), a celor 10 plăgi (Exod 7:14-12:30) și a exodului propriu-zis (Exod 12:31-15:21). Dumnezeu îi poruncește lui Moise să revină în Egipt pentru a-i elibera pe israeliți din robia faraonică și să restabilească religia lui Avraam și a vechilor patriarhi, inclusiv acel ritual definitoriu alş religiei iudaice. În consecință, Moise pornește la drum împreună cu soția, Sefora, și fiii săi.Read more…
Când Marx și Moise s-au întâlnit
Nu există nicio mărturie scrisă sau orală a unei posibile întâlniri între domnii Marx și Moise. Nimeni nu i-a văzut colindând împreună munții Sinai ori bând o bere la cafeneaua Haferkater din Dresda. Cu toate astea, sunt gata să depun mărturie sub jurământ că domnii Marx și Moise s-au întâlnit într-o zi de duminică, pe la finele secolului trecut. Sunt sigur, am fost de față la întâlnire. Pentru ei nu avea să însemne mare lucru. Poate au și uitat-o. Pentru mine însă, avea să fie o întâlnire memorabilă. Karl Marx mi-a apărut pentru prima dată în cale pe o pancartă. Nu era singur, era împreună cu alți doi tovarăși, în vreme ce mii de oameni ai muncii entuziaști îi purtau în brațe și le scandau numele. Nu pricepeam de ce profesoara Corlat Virginica ne trimitea pe noi, elevii, să ne tundem pierdut la doi centimetri, în vreme ce ei, fondatorii comunismului, aveau voie să poarte părul vâlvoi și barbă. Mai târziu aveam să aflu că asta nu fusese singura nedreptate. Apoi, o vreme, domnul Karl Marx mi-a dispărut din peisaj. Nu mai trecea pe lângă mine la defilări, nici la 1 Mai, nici la 23 August, fusese înlocuit de portrete autohtone, până într-o zi de vară când drumurile ni s-au intersectat din nou. Ne-am întâlnit cam pe la ora prânzului. Întâlnirea nu a avut în ea nimic eroic. Nu s-a consumat niciun act de frondă intelectuală ori de dizidență ideologică. Domnul Karl Marx nici nu a venit el însuși, ci a trimis un reprezentat în persoana plicticosului profesor Ivănescu, conferențiar la catedra de socialism științific a Politehnicii.Read more…
Castelul și doamnele lui
În Franța, în Valea Loarei există, pare-se, 300 de castele, dintre care, în epica mea călătorie, împreună cu fiul meu Mircea, în septembrie 2022, am văzut trei: Castelul din Angers (mai degrabă o fortăreață) și Castelele Azay-le-Rideau și Chenonceau. Evident că acest număr enorm este controversat, deoarece criteriile de a încadra o clădire sau alta în categoria castel pot fi, desigur, diferite. Din cele 300 de castele, în prezent 100 sunt vizitabile. Vizita noastră fost un maraton de o zi și cel mai mult am zăbovit la Chenonceau, unul din cele mai celebre din Franța, supranumit Castelul Doamnelor, al doilea cel mai vizitat după Versailles. Eram în drum spre Elveția, unde urma să vizităm niște rude dragi, stabilite acolo de peste 20 de ani. Evident că nu fără motiv ne-am abătut pe Valea Loarei, despre care citisem și auzisem atâtea datorită domeniilor istorice ale nobililor și regilor francezi, datorită castelelor așezate, majoritatea lor în parcuri extraordinare, vizitate de milioane de oameni anual. Umblă vorba că dacă ai văzut un castel, le-ai văzut pe toate. Eu zic că nu e chiar așa.Read more…
Cine l-a adus la putere pe Hitler?
În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker , autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere). Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată. Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler. Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.Read more…
Cinema Esther
Adesea scriu despre Ierusalimul de altă-dată, dar acum a dori să prezint o filă din istoria orașului Tel Aviv. Întâmplarea a făcut că un coleg al soțului meu să vină în Israel și să stea câteva zile la Tel Aviv – un pretext cât se poate de nimerit să dăm o raită și să îl vizităm. Până când cei doi au avut niște discuții de specialitate, eu m-am plimbat prin holul hotelului – și nu m-am plictisit deloc. Așa un hotel n-am mai pomenit! E un adevărat muzeu. Este vorba de hotelul Cinema din Piața Dizengoff. Locul însuși are în ochii mei un farmec aparte. Am mai scris despre Piața Dizengoff. Este, cred, singura piață din lume construită în întregime în stil Bauhaus și formează un tot unitar. Una din clădirile care o înconjoară este hotelul Cinema. Ea adăpostea cel mai elegant cinematograf din Tel Avivul anilor 1940: Cinema Esther. Nemaifiind rentabil, cinematograful a fost închis în 1992. Actualul proprietar, Danny Goldsmith, a moștenit clădirea de la bunicii săi. El a renovat-o și a reamenajat-o ca hotel. Și pentru a desăvârși impresia de cinematograf, în hol, pe perete, se află un ecran unde rulează fragmente din filme vechi și după cea mai bună tradiție americană, spectatorii sunt tratați cu popcorn. Read more…
Mai presus de toate să știm să iubim și, mai ales, să nu urâm!
Lumea întreagă este într-un război continuu, dus prin toate mijloacele posibile pentru bani, pentru teritorii, pentru resurse, pentru influenţă şi, în foarte multe cazuri, pentru supravieţuire. În articolul Simonei Fuchs despre Zidul Berlinului (https://baabel.ro/2024/06/zidul-berlinului/) se menționa că gardurile sau zidurile sunt un element despărţitor și acolo unde ele au căzut, cei aflați inițial în părţi opuse ajung dintr-o dată să fie împreună. Această percepţie este însă iluzorie, precum nici existenţa zidului nu este decisivă. După cum s-a dovedit, din nefericire, gardul care separă Fâşia Gaza de porţiunea sudică a Israelului, unde majoritatea aşezărilor se bucurau de o prosperitate demnă de invidiat, nu a fost o piedică pentru atacul din 7 octombrie. Acest atac a fost începutul unei perioade de confruntare multidimensională pentru statul Israel. Este o confruntare armată, de un tip nemaicunoscut până acum, cu perspective sumbre de finalizare, dar şi una social-politică internă, continuând-o pe cea pornită cu mai bine de un an înainte – pe motivele reformei juridice propuse de Ministrul Justiţiei, Yariv Levin – şi, în ultimă instanţă, o confruntare internaţională care pe zi ce trece se dovedeşte tot mai gravă. Cea din urmă aduce la lumină atitudinea şi credinţele unor populaţii largi, de pe aproape toate meridianele. Demonstraţiile care împânzesc lumea de la începutul războiului israelian împotriva organizaţiei teroriste Hamas, extins și împotriva teroriştilor șiiți din Liban, Hezbollah, par să fi aşteptat doar trigger-ul oferit de Israelul aflat în impas, pentru a scoate la iveală semnele duşmăniei faţă de Statul Israel.Read more…
Ia uită-te la bătrânelul ăla…
În tinerețea mea timpurie aveam un grup restrâns de prieteni și prietene cu care împărțeam timpul liber și visurile de viitor. La un moment dat am aflat că una din fete, de vreo 17 ani, hotărâse ”să iasă” cu un tip de 23-24 ani, cu un început de chelie. Lucrurile păreau serioase, prietenii comentau (adică bârfeau) pe la spate, dar eu mi-am luat inima-n dinți și într-o bună zi i-am spus-o de la obraz: – Cum poți să fii prietenă cu un bărbat bătrân?! Povestioara asta mi-a rămas în adâncul memoriei și mi s-a întors deunăzi, când cineva mi-a trimis o nouă definiție a bătrânului. Până atunci eu consideram că bătrân e cel cu 15 ani mai în vârstă decât mine. Dar ultima versiune e și mai reușită: bătrân este un tânăr de 20 ani cu o experiență de viață de 65 ani! După această introducere sumară, să trecem la subiect. Și acum e timpul să dezvălui adevăratul motiv pentru care am ales acest subiect: alegerile prezidențiale din Statele Unite. La data când scriu acest text, ne aflăm în fața a doi candidați, fiecare având în spatele său o vastă experiență politică și câte un termen de patru ani în funcția de președinte al celei mai mari puteri din lume. Cei doi candidați, Joe Biden și Donald Trump, au vârste apropiate: 81 și 78, respectiv. După toate criteriile, sunt doi bătrâni, bătrâni și nimic mai mult (o spune un individ care va împlini în curând 85 ani!), chiar dacă toată viața au fost activi, au încercat să creeze, să avanseze, să câștige încrederea (dar și banii!) publicului și amândoi au condus un popor greu de condus, cel puțin în ultimele decenii. Dar ce diferență în ceea ce privește modul în care se prezintă ei în fața potențialilor alegători!Read more…
Situaţia unui medic iranian – un caz banal (din multele) de acolo
Eu trăiesc în Israel și de când am emigrat, am fost preocupat de situația noii / vechii mele țări, în special în ceea ce privește pericolul venit din afară. Treptat, numărul statelor cu adevărat vrăjmașe a scăzut simțitor, pe măsură ce numărul țărilor arabe și musulmane care au recunoscut Israelul ca stat independent a crescut. Un singur subiect a rămas constant pe lista grijilor pe care și le face fiecare israelian – paranoic sau nu – urmărind ceea ce se petrece în lumea sa mai mult sau mai puțin apropiată: Iranul. Ca să nu mai amintim faptul că un membru al ONU încalcă cu seriozitate și cu încăpățânare articolele Cartei acestei organizații. Astăzi Iranul este un ”stat-model” în care totalitarismul, fundamentalismul, prigoana și minciuna și-au dat mâna în procesul de dominare a unei națiuni de zeci de milioane, care timp de 2500 ani a fost o monarhie, nu – ferească Cel de Sus – un exemplu de democrație și egalitate, dar nici de despotism și cruzime. Libertatea de expresie, prescrisă în constituția iraniană, dispare atunci când ”afectează principiile fundamentale ale Islamului” (Articolul 24). Prin urmare, restricțiile includ în primul rând religia: niciun alt grup religios, în afara celui islamic șiit, nu-și poate exercita liber drepturile în țara care se consideră bastionul libertății în Orientul Mijlociu. Individul poate fi pedepsit pentru homosexualitate, critică publică la adresa regimului și orice abatere de la prescripțiile religioase impuse de un Islam crud, obsesiv, violent și antiuman… În cele ce urmează e vorba de un coleg, un medic iranian, Dr. Ahmadreza Djalali. S-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea de Medicină din Teheran. E căsătorit și are doi copii.Read more…
Trei sute optsprezece
În textul biblic există relatarea unei acțiuni de comando condusă de patriarhul Avraam, în centrul ei fiind salvarea din captivitate a nepotului său, Lot. Este primul comando biblic, iar numărul 318 este legat de această acțiune. Lot este nepotul lui Avraam: Iar spiţa neamului lui Terah este aceasta: lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran; lui Haran i s-a născut Lot. (Geneza 11:27). Atât Avraam, cât și Lot, erau oameni bogați, ambii aveau mulți slujitori păstori, care îngrijeau de mulțimea de cirezi de vite și turme de oi. Când Terah, Avram şi Sara au plecat către Țara Făgăduită, Lot împreună cu soția și cele două fiice i-au însoțit de la Ur la Haran, apoi au continuat drumul împreună cu Avram şi Sara în Canaan. Mai târziu, din cauza secetei și foametei, au coborât în Egipt, după care au revenit în „părţile de miazăzi ale Canaanului” (Geneza 11:31; 12:4-5; 13:1). Dar suprafețele necesare pășunatului pentru turmele celor doi erau insuficiente și păstorii se tot certau între ei. În acest context, cei doi – Avraam și nepotul său Lot – au hotărât să se despartă: Avram a rămas să locuiască în pământul Canaan, iar Lot s-a sălășluit în cetăţile din ţinutul Iordanului (zonă deosebit de fertilă) şi şi-a întins corturile până la Sodoma (Geneza 13:12). Deci Lot s-a stabilit în cetatea Sodoma, loc rău famat.Read more…
Israelul l-a eliminat pe Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah
De câteva zile războiul din Israel s-a mutat în nord, principalele forțe militare israeliene concentrându-se asupra slăbirii organizației teroriste Hezbollah, sprijinite de Iran. A doua zi după izbucnirea conflictului din Gaza, împotriva grupărilor teroriste Hamas, şi Hezbollah – cu forțele armate și armamentul plasate în sudul Libanului – a început o campanie de lansare a rachetelor care s-a drept ţintă mai ales teritoriul din nordul Israelului. În ultima vreme aceste atacuri s-au intensificat. Înzestrarea apărării aeriene israeliene cu sistemul antirachetă Iron Dome a reuşit să evite pierderile de vieți omenești, dar nu şi pe cele materiale. Psihologic însă, ele deteriorează starea de spirit a locuitorilor din nord care uneori trebuie să se adăpostească, din oră în oră, atât de frecvente sunt tirurile de rachete. Pe de altă parte, mulţi locuitori din Nord au fost evacuaţi în alte zone din ţară. Intensele atacuri aeriene ale aviației israeliene în sudul Libanului și în Beirut au slăbit de-acum capacitatea de luptă a Hezbollah care dispune de un număr uriaș de rachete – aproximativ 150.000, mai ales cu rază de acțiune scurtă și medie. De menționat că dacă în Gaza Hamas își instala rachetele în spitale, școli sau moschei, Hezbollah le plasează în apartamente. Bombardarea lor, de către Israel, victime civile.Read more…
O călătorie pe lacul Titicaca
În 2016 am vizitat Peru și insulele Galápagos. Peru ne-a impresionat mai mult, mai ales prin marea varietate de lucruri interesante pe care le oferă, de la relicvele civilizației incașe, inclusiv grandioasele lor construcții, natura (fauna și flora) și nu pe ultimul loc lacul Titicaca, cu interesantele sale insule. Lacul Titicaca își are numele din limba indigenă Aymara și înseamnă “pumă gri”. Lacul se află în Munții Anzi, se întinde între Peru și Bolivia și are o suprafață de 8.372 km2 (de 20 de ori mai mare decât lacul Razelm din România, de 40 de ori mai mare decât lacurile Garda, Como, Maggiore din Italia și de 50 de ori mai mare decât Marea Galileei. Are o adâncime maximă de 218 m și se află la o altitudine de 3.812 metri. Titicaca este cel mai înalt lac navigabil din lume. El are 41 de insule, unele dintre ele locuite. La acestea se mai adaugă și un număr de insule plutitoare, construite artificial. Am vizitat și noi două dintre ele. Am ajuns în orașul Puno, de unde urma să luăm vaporul. Înălțimea de peste 3.800 m nu ne mai deranja, fiindcă eram deja după o săptămână de aclimatizare în Peru. La Puno temperatura este constantă tot timpul anului, în jur de 10-15oC și bat vânturi puternice. Read more…
Patriarhul Avraam și „dosarul biblic de cadre”
Avraam (± 2000 î.Hr.) este primul dintre cei trei patriarhi biblici, venerat de cele trei mari religii monoteiste iudaism, creștinism şi islam, denumite de altfel și religii monoteiste avraamice. El este primul personaj biblic care a optat pentru monoteism, recunoscând unicitatea Dumnezeului Unic YHWH și pornind pe drumul Său. Relația dintre Creator și Avraam începe cu fraza: …”Ieşi din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu (Geneza 12:1). Iar misiunea încredințată lui Avraam rezultă din versetul următor: Că L-am ales [pe Avraam], ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit” (Geneza 18:19). Misiunea e specială: să facă judecată şi dreptate, să reprezinte justiția. Iar faptul că Dumnezeu îl îndeamnă să meargă “în calea Domnului” scoate în evidență mesajul primordial al monoteismului: există un singur Dumnezeu și cerința Sa către omenire este să aibă un comportament etic, bazat pe dreptate și corectitudine. De ce l-a ales Dumnezeu pe Avraam? Care este acel ceva, ce îl face pe Dumnezeu să-l aleagă pe Avraam, cel care va transforma lumea?Read more…
Bula mediatic-propagandistică a progresismului neoliberal s-a spart definitiv
În mod cert, odată cu victoria zdrobitoare în alegerile prezidențiale din SUA a lui Donald Trump, hegemonia narativei progresist neoliberale s-a făcut țăndări. Eșecul ei este devastator, impactul ei real va scade vertiginos în următorii ani. Bula dominantă n-a ținut din cauza următoarelor motive pe care încerc să le schițez în cele ce urmează: 1. Imaginea unui lider decrepit și inadecvat este contraproductivă. Oricâte merite și experiență politică a avut președintele Biden, oricât a reprezentat un factor de echilibru în interiorul Partidului Democrat, prestația sa jalnică în multe momente publice a contribuit la dezastrul din alegerile prezidențiale. Pe termen lung, starea precară a sănătății mentale și fizice a unui conducător de stat nu poate fi camuflată de media. Aduceți-vă aminte în acest context de fostul conducător al URSS, Leonid Brejnev. 2. Schimbarea bruscă și nedemocratică a liderului, în ultimul moment nu aduce rezultate pozitive, dimpotrivă. Debarcarea bruscă a președintelui Biden din cursa prezidențială, doar cu trei luni înaintea de startul acesteia a fost o greșală flagrantă, practic un puci în interiorul Partidului Democrat. După susținerea hilară a narativei potrivit căreia Biden este absolut apt de a fi președinte împotriva tuturor evidențelor de bun simț, s-a recurs la alegerea vicepreședintei Harris, o figură ștearsă, fără anvergură politică…Read more…
Simon. Poveste adevărată de pe vremea Holocaustului
Se întorsese deja de o lună din lagărul de muncă. La adresa unde locuise în urmă cu un an împreună cu soția și cele două fetițe, a găsit instalate, claie peste grămadă, vreo trei familii. După război era haos în Cluj. Nordul Ardealului a revenit României, administrația maghiară părăsea instituțiile, cea română se reorganiza anevoie, se produceau mari schimbări sociale și comuniștii erau foarte aproape de a prelua puterea. Populația era zdruncinată de lipsuri și se confrunta, printre altele, cu o mare criză de locuințe. Casele erau bombardate și mulți oameni întorși de pe front sau din refugiu nu mai găseau nimic, bunurile lor erau pierdute ori distruse. Comunitatea evreiască din Cluj, deși încă aproape inexistentă, a reușit să-i ofere lui Simon o cămăruță unde să-și culce capul. În aceeași clădire erau cazați încă vreo zece supraviețuitori ai lagărelor, tineri rămași fără familii și fără adăpost. Chiar și cantina evreiască funcționa într-un fel, depășind lipsurile care copleșeau o țară întreagă. Simon nu vorbea cu nimeni. Saluta în grabă și se închidea în cămăruța lui. La cantină se așeza cât mai departe de restul lumii, dând clar de înțeles că preferă singurătatea, iar oamenii îi respectau dorința și nu îl deranjau. Era un bărbat frumos, bine legat, trecut de prima tinerețe. Să tot fi avut între treizeci și cinci și patruzeci de ani. Viața grea din lagărul de muncă forțată unde își petrecuse ultimele luni nu a reușit să-l deterioreze prea tare. E adevărat că slăbise mult, dar acum, cu fiecare zi care trecea, punea ceva carne pe el și redobândea robustețea de care se bucurase odinioară. Poate tocmai faptul că simțea cum revine la viață îi sporea amărăciunea. Read more…
Bilanț anual
Teoretic, bilanțul anual este o întoarcere rezumativă asupra tot ce ți s-a întâmplat în ultimele 365/366 zile, într-o încercare de a trage concluzii și a-ți însuși învățăminte pentru anul ce urmează. Doar că de data aceasta, pentru mine și pentru mulți alții ca mine, nimic din ce ni s-a întâmplat în acest an nu ne poate ajuta în ceea ce privește anul viitor, 2025, pentru că nimic din ce a trecut peste noi aici, în ”vila din mijlocul junglei”, nu ne oferă vreo idee privitoare la viitorul apropiat. Cu alte cuvinte, în anul care vine totul este posibil și nimic nu e imposibil. De ce? Pentru că în acest ultim an am învățat că nimic nu poate fi nici sigur, nici planificat, nici așteptat. Totul a venit pe nepregătite, nimic din ce credeam nu a avut loc, nimic din ce ni s-a spus că va fi nu a fost. De fapt, tot ce știam s-a dovedit inutil. Știam că ”la noi” un război durează câteva zile, cel mult câteva săptămâni. Știam că ”la noi” războaiele nu au loc nici iarna, nici vara, ci numai primăvara și toamna, când nu e nici prea rece și nici prea cald. Știam că ”la noi” luptele se poartă pe teritoriul dușmanilor, nu pe al nostru. Și mai știam că dacă e vorba de populații nevoite să-și părăsească casele din cauza urgiei războiului, ele aparțin poporului dușman, nicidecum nu e vorba de ”ai noștri”. Aceste surprize nu au făcut deloc bine stării de spirit. Și nu avea nicio importanță dacă azi dimineață te bombarda pe tine sau pe unul care locuia cu câțiva kilometri sau câteva zeci de kilometri mai încolo, ziua care începea cu un bombardament și se termina cu numărarea victimelor și/sau evaluarea pagubelor materiale nu era deloc o zi bună.Read more…
Ce a fost înainte de islam?
Iată un subiect despre care nu știam practic nimic. Îmi amintesc numai că atunci când fiica mea a învățat araba la școală, ea mi-a povestit că înainte de islam, arabii trăiau în jahilia (idolatrie, barbarism, ignoranță a religiei adevărate). Ei și?! Dacă privim harta Semilunii Fertile, ea conține majoritatea marilor culturi ale Orientului Antic, din valea Nilului până în Mesopotamia, iar spre sud se află un imens deșert care ocupă Arabia Saudită, precum și părți din Irak, Iordania și Siria. Dar și deșertul era locuit, era doar mai puțin cunoscut de lumea din afară, datorită condițiilor vitrege. Există informații despre acești locuitori, atât urme arheologice, cât și documente – arabii sunt pomeniți de babilonieni și de istoricii greci și romani. Romanii aveau legături comerciale cu arabii, de la care importau mai ales tămâie și chiar au ocupat Iordania de astăzi. Încă din vremurile vechi, Arabia era locuită de numeroase triburi. Cu timpul, unii s-au așezat în oaze, ocupându-se cu agricultura – acolo s-au format și primele organizații statale, dar o mare parte din locuitori au rămas nomazi (beduini). Unii creșteau oi și capre și se mutau din loc în loc, în căutare de pășuni. Alții creșteau cămile și străbăteau deșertul cu caravanele lor, transportând mărfuri și făcând comerț.Read more…
Aforisme Periferice 4
1. SUA au ratat deja Pax Americana. Washington compensează prin extinderea rolului de jandarm mondial, cu cel de procuror planetar și chiar cel de tribunal internațional, aparent cu sediul la Haga. Uncle Sam și-a asumat un triplu rol: cel de actor principal, de producător și de regizor universal al unui film de acțiune super-comercial. Dar din păcate pentru Casa Albă, filmul nu mai este un succes de casă, un blockbuster, nu se mai vinde, ba mai mult, în multe părți ale lumii nici măcar nu se mai distribuie. 2. Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Când trei se ceartă, șeful câștigă. Când mulți se ceartă, guvernul câștigă. Când națiunile se ceartă între ele, nu câștigă nimeni. 4. La început a fost aristocrația. Apoi a venit democrația și meritocrația. A urmat în forță corporatocrația și inevitabil cleptocrația. Punctul final al evoluției sociale va fi pus de prostocrație, echivalentul variantei occidentale a wokocrației.Read more…
















