Plătim prea scump și e păcat…

Se moare din orice. Se moare de boală și se moare de ”bătrânețe”. Se moare în război și se moare (rareori) că așa vrea omul, să moară. Dar se moare, foarte mult, din accidente de circulație. După datele Organizației Mondiale a Sănătății, în 2016 (nu am date mai recente) 1.350.000 pământeni au murit din cauza accidentelor de circulație (sau o persoană la fiecare 26 secunde!), nemaivorbind de numeroșii ghinioniști rămași invalizi. Și numărul vehiculelor e în continuă creștere. În Israel, la aproximativ 10 milioane de locuitori, dintre care 7 milioane au peste 18 ani, circulă 3,7 milioane mașini particulare sau mai mult decât un automobil la două persoane! Procentajul deceselor rutiere diferă enorm de la o țară la alta. Harta de mai jos prezintă, în mare, situația în diferite țări ale lumii, raportat la 100,000 locuitori. În anul 2024, statisticile indică pentru România 10 decese rutiere la 100.000 locuitori, iar în Israel 3,63. O privire superficială asupra cifrelor poate duce la o concluzie în principiu corectă, dar ca peste tot, există și excepții. Numărul de decese în accidente rutiere pare să depindă de situația socioeconomică. Read more…

Întâlnire cu un demonstrant pro-palestinian

Eram la San Francisco. Am ieșit din hotel pe Union Square, ca să-mi scot bani dintr-un bancomat, dar mi-a ieșit în cale o demonstrație pro-palestiniană. Nu voiam să mă amestec în mulțimea de demonstranți “înarmată” cu drapele palestiniene și ale Hamasului, așa că am intrat în prima cofetărie care mi-a ieșit în cale. În local era multă lume. Mi-am comandat o cafea, m-am așezat la o masă cât mai departe de fereastră și m-am uitat în jur. Majoritatea consumatorilor erau tineri; cei câțiva oameni cu părul cărunt păreau să fie turiști. La un moment dat, privirea m-a fost atrasă de un tânăr cu keffieh, care bea un ceai. Un demonstrant care face o pauză scurtă, mi-am spus, și am început să-mi consult harta turistică. – “Puteți să-mi dați un plic cu zahăr brun, am uitat să-mi iau”, mi s-a adresat demonstrantul. L-am servit și m-am întors la harta mea. “Dumneata ești turist?” – l-am auzit pe omul cu keffieh într-o engleză fără accent. “Da” i-am răspuns scurt. Nu aveam niciun chef să stau la taifas cu el. Ultimul lucru care mi-l doream era să intru într-o discuție cu un demonstrant pro-palestinian. “De unde ești?” – nu s-a lăsat omul. Am tăcut o vreme, nu știam dacă să-i răspund sau nu. “După înfățișare pari grec sau italian, mi-a spus omul cu keffieh. Sau poate că ești verișorul meu evreu?”Read more…

Nuremberg și… secretul translatorului

De curând am văzut filmul Nuremberg, o ecranizare a romanului The Nazi and the Psychiatrist de Jack El-Hai, în regia lui James Vanderbilt. Procesul de la Nürnberg este un moment de cotitură în rearanjarea morală a lumii după cel de-al Doilea Război Mondial. Russel Crowe ca Hermann Göring și Rami Malek ca psihiatrul Douglas M. Kelley își interpretează magistral rolurile. Nu insist asupra acțiunii filmului, îl recomand pasionaților de cinema, de istorie și, mai ales, de meandrele minții omenești. Chiar din primele scene ale filmului apare încă un personaj. El îl așteaptă la gară pe medicul psihiatru și se recomandă simplu: Howard Triest. Este un tânăr subofițer care trebuia să servească drept translator, dat fiind că inculpații nu vorbeau engleza și Dr. Kelley nu vorbea germana. Deși personaj secundar, Howard Triest este un liant important în acțiunea filmului. Însă, dincolo de ecran, puțini ar bănui că a fost o figură reală, a fost într-adevăr translator în procesul de la Nürnberg. Și persoana reală este chiar mai interesantă decât personajul literar / cinematografic. El s-a născut în 1924 la München, într-o familie evreiască. Era fiul lui Berthold Triest și al Linei, născută Westheimer. Băiatul se numea Hans Heinz Triest și avea și o soră mai tânără, Margot. Tatăl era om de afaceri și familia avea o situație materială destul de bună. În vara anului 1939, chiar cu o zi înainte de invazia Poloniei, familia Triest s-a refugiat la Luxemburg. De fapt, plănuiau să plece cu toții în Statele Unite, dar cum acest lucru nu era posibil, l-au trimis întâi pe Hans, iar pe Margot au trimis-o pentru moment în Elveția. Când trebuiau să plece și ei în America, din portul Rotterdam, Hitler a invadat Olanda, iar ei au rămas blocați. Au fost arestați, trimiși într-un lagăr din Franța și apoi la Auschwitz, unde și-au găsit sfârșitul.Read more…

Basarabia… la Ierusalim

La Ierusalim, și poate nu numai acolo, omul de pe stradă e în permanentă goană, probabil el își împarte timpul altfel decât mine, trebuie să ajungă peste tot și, din păcate, și la Ierusalim ziua are numai 24 ore. Orașul prezintă semne clare de sărăcie, mai ales în cartierele periferice. Capitala statului Israel este considerat unul din orașele cele mai sărace din țară, mai ales în ceea ce privește populația ultrareligioasă (haredim) și cea arabă, fiecare reprezentând cam o treime din cei care respiră aerul sacru al Ierusalimului. Nu intru în amănunte, nu acesta e subiectul rândurilor de față. Din fericire, chiar și turistul ateu găsește o mulțime de locuri care să-i satisfacă și curiozitatea, dar și dorința de a se simți bine într-un loc care nu e pe lista celor mai ieftine din lume. În centru, restaurantele și magazinele care nu respectă prescripțiile religioase se întâlnesc la tot pasul și cine vrea să se bucure de o cină reușită, pregătită cu tot dichisul și fără îndrumarea rabinatului, să vină la Ierusalim. Așa se explică ușurința cu care mi-am convins soția și cuplul de prieteni apropiați (geografic, dar mai ales sufletește) să profite de ocazie și să mă ajute să transform evenimentul în ceva plăcut, adică cu iz turistic. Și uite-așa am ajuns la… Barul Basarabia.Read more…

“Antisemit” – responsabilitatea unei etichetări

Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor. Constat, din păcate, că eticheta de „antisemit” este aplicată cu uşurinţă în conflicte sau vendete politice şi personale, fiind o acuzaţie menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt prin martiriul strămoşilor, mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.Read more…

Idișul în România de altădată

Presa idiș din Vechiul Regat era tratată în mod general, împreună cu literatura idiș și cu publicațiile apărute în această limbă în toate provinciile românești. Analizele istorice, ca și cercetarea atentă și prezentarea amănunțită lipseau: baza rămânea bibliografică, pe lângă faptul că lucrările despre presa idiș scrise ele însele în această limbă aveau un număr limitat de cititori posibili. Număr care este și mai redus în prezent. Cartea colegei Augusta Costiuc Radosav vine să completeze acest golRead more…