Ieri a fost Tisha b’Av, o dată importantă în calendarul evreiesc, ce comemorează distrugerea Templului şi pierderea statului. Tradiția consemnează la această dată, în diverse epoci, diferite catastrofe, pogromuri, calamități, etc. Mă gândeam, că şi anul acesta – cu trei zile înainte de această dată nefastă – a avut loc o catastrofă politică. O catastrofă care a dat o lovitură gravă democrației israeliene. După eforturi prelungite, pertractări, guvernul Netanyahu a reușit să treacă în Knesset, Legea Statului Național, ca lege fundamentală a statului. Noua lege face câteva modificări, de ordinul simbolicii politice. Proclamația de Independență din 1948 declară noul stat ca stat evreiesc, dar are grijă să enunțe clar poziția de egalitate a tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate, religie, etc.Read more…
Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…
Vom comemora anul viitor 75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord
Mama ar fi împlinit 114 ani la 7 august. Mai sunt câțiva ani până va împlini 120 de ani, în sufletul și în memoria mea – desigur dacă eu voi apuca să trăiesc această împlinire. Vi se pare stranie și ireverențioasă această asociere? Eu știu că ea va muri de tot și de adevărat doar odată cu mine. Căci de când m-a născut ea a trăit doar pentru mine și prin mine. Și am uneori senzația că mai trăiește și împărtășește bucuriile și disperările mele. Până în ultima clipă a vieții ei binecuvântate a fost cu mine. A murit în brațele mele, chinuită, căci la vârsta de 83 de ani a dat peste ea un cancer nemilos și necruțător. A îndurat cu seninătatea ei născută în liniștea satului unde a copilărit, barbaria unui tratament atunci încă și mai neputincios. Acum se odihnește în liniștita Casă a Vieții (Beth HaHaim) a evreilor din Brașov, așteptându-și fiul. Să nu fie în acest cimitir singura din familia ei cândva numeroasă, ale cărei morminte sunt risipite în lume sau… nu sunt deloc.Read more…
„Clauza națiunii celei mai favorizate” prevedea beneficii economice, împrumuturi cu dobânzi mici și accesul la tehnologie avansată. Ea a fost acordată României de către SUA în 1975, conform amendamentului Jackson-Vanik, în schimbul liberei circulații a oamenilor peste graniță, adică pentru o politică de emigrare mai liberală a cetățenilor români de etnie evreiască și germană (în schimbul câtorva mii de dolari plătiți de Israel și Germania, respectiv). În anii care au urmat, legea a fost câteva ori în pericol de a fi anulată. Înr-o zi, în decembrie 1986, postului de radio ”Europa Liberă” a anunțat la buletinul de știri că probabilitatea reînnoirii ”Clauzei națiunii celei mai favorizate” pentru România este foarte mică datorită încălcării drepturilor omului.Read more…
Iată-ne ajunse la momentul acela bizar din an şi calendar când, meteorologic, încă părem în plina vară, dar dacă folosim drept barometru colecțiile de modă, ai zice că suntem la mijloc de noiembrie. Magazinele se umplu, încet-încet, cu tricotaje, mantouri, carouri scoțiene sau culori autumnale (hello, ciocolatiu, ruginiu şi ocru!) – şi mă aştept ca, cât de curând, să apară propunerile ţinutelor de Crăciun. Eu vă propun să mai rămânem câteva săptămâni bine înfipte în realitatea meteorologica – mai ales pentru că, de câţiva ani încoace, septembrie pare să facă parte din vară, nu din toamnă, ați observat? – şi, dacă tot ni se face chef de shopping, să privim lucrurile din următoarea perspectivă: ce merită adăugat acum în garderoba, când e prea cald să probăm pulovăre dar nici nu mai avem chef de a 99-a rochie de vară? Well, când garderoba iți oferă doar lămâi, eu zic să facem limonadă. Iar când zic “limonadă”, spun de fapt “accesorii”.Read more…
Zilele trecute, poate una din ultimele zile calde ale sezonului, am luat bicicleta și m-am dus într-unul din parcurile mele preferate. După câteva ture prin parc am hotărât să fac o pauză și să mă odihnesc pe o bancă de unde să pot observa ceva interesant. Am găsit banca ideală la încrucișarea dintre un drum pentru mașini și o potecă de biciclete. În fața băncii era parcată o dubiță albă Mercedes, nouă și frumoasă. În spatele meu pe iarbă stătea o familie mare de pakistanezi, un bărbat mai în vârstă cu turban, o femeie mult mai tânără cu hijab, o fată de vreo 11 ani și trei băieți de vreo 10, 8 și 5 ani. Stăteau cu toții în cerc și patriarhul citea încet dar emfatic din Coran. Toată familia părea să-l asculte, doar cel mic se foia plictisit. Eram curios cât timp patriarhul va fi în stare să le mențină atenția fără admonestări sau violență verbală sau fizică. Cel mic era tot mai nervos. Era clar că nu avea răbdare să asculte poveștile sau versurile pe care oricum nu le înțelegea.Read more…
Sâmbată neagră , 28 Octombrie 2018 Pittsburgh USA. 70 de ani după holocaust, 11 evrei sunt uciși într-o sinagogă în timpul serviciului religios de Şabat !! Manifestările antisemite sînt rare in America, acest măcel fiind cea mai gravă formă de violență împotriva evreilor din istoria USA. Am fost întrebat de multe ori de ce mă preocup atăt de mult de antisemitism . Pur și simplu pentru că există. Niciodată nu e prea mult să scrii despre holocaust ! În Franța valul de antisemitism a ajuns să-i determine pe numeroși evrei francezi să emigreze în Israel. În Anglia președintele partidului laburist, Jeremy Corbyn, face declarații antisemite , partidul său a fost sub ancheta Scotland Yardului, sub acuzaţia de incitare rasială; 80 la sută din evreii din Marea Britanie și-ar părăsi țara dacă Corbyn ar ieși învingător în alegerile pentru parlament !! În Belgia și țările scandinave situația nu-i mai bunăRead more…
Iusup, rezident în anestezie, a terminat facultatea de medicină la Iași, în limba română pe care o vorbea fluent. Era rezidentul a cărui tutore am fost pe durata primilor trei ani de specializare. Îi ziceam “Nelu” și nu numai eu, el spunându-mi tată și din cauza diferenței de vârstă dintre noi. Cu o ocazie când am luat prînzul împreună la cantina spitalului, am stat la masă cu o femeie mai vârstă, voluntară. Auzindu-ne vorbind românește, l-a întrebat pe Nelu :
– Dumneata , de unde ești de loc ? Vorbești foarte frumos românește… I-am făcut semn cu piciorul, pe sub masă.
– Din Iași, doamnă.
– N-ai de loc accent de moldovean!
De câte ori ne întâlneam cu medici de alte specialități care vorbeau românește sau au studiat în România, arabi sau evrei , ”Nelu” îi numea “de-ai noștri” .Read more…
Până la jumătatea secolului al XIX-lea medicii în general și chirurgii obstetricieni în special nu dădeau importanţă unui simplu gest pe care azi toţi medicii îl știu: spălarea pe mâini inainte de orice consultaţie sau operaţie medicală. Ce se intâmpla înainte “revoluţia” doctorului Semmelweiss? Medicii obstetricieni de la spitalul vienez făceau dimineaţa autopsia cadavrelor femeilor care muriseră cu o zi înainte. Fără a se spăla pe mâini treceau în sala de nașteri, asistând femeile insărcinate. Ȋn felul acesta, doctorul Semmelweiss a ajuns la concluzia că medicii produceau fără voia lor infecţii la femeile însărcinate. Boala se numea febra puerperală și mortalitatea ajungea la 18% dintre femeile însărcinate. Doctorul nostru a mai observat și faptul că la femeile care erau asistate de moașe, nu de doctori, mortalitatea era foarte mică. Singura deosebire era că moașele nu făceau autopsii. Atunci încă nu se cunoșteau bacteriile, dar astăzi se știe că febra puerperală este produsă de stafilococul hemolitic din grupa A. Semmelweiss a presupus că există o legătură între contactul cu cadavrele și manifestarea bolii.Read more…
În noiembrie a împlinit 92 de ani şi l-am vizitat la Oradea, împreună cu câţiva prieteni din Cluj. Deşi slăbit şi destul de bolnav, s-a bucurat sincer şi mi-a strâns mâna cu aceeaşi veche prietenie. Nu bănuiam că doar peste o lună şi jumătate aveam să primesc vestea plecării sale definitive dintre noi. A fost un profesor excelent, de la care am învăţat foarte mult şi de aceea durerea provocată de plecarea sa, în zorii zilei de joi, 27 decembrie, mă întristează şi mai mult. S-a născut la Oradea, într-o familie evreiască de rit ortodox, cu identitate maghiară. Şi-a urmat studiile în acelaşi oraş, mai întâi la şcoala primară şi gimnaziul cu limbă de predare română, iar din 1940, la Liceul Evreiesc Neolog „Dr. Kecskeméti Lipót”. S-a numărat printre puţinii evrei care nu au fost scoşi din casă pentru a fi concentraţi în ghetou, întrucât locuinţa lor se afla în perimetrul desemnat pentru înfiinţarea ghetoului, astfel încât familia Kallós a putut rămâne în locuinţa cu două camere, în care – în perioada funcţionării ghetoului – au fost înghesuite circa treizeci de persoane. La vârsta de şaptesprezece ani a fost deportat la Auschwitz. Acolo şi-a văzut mama pentru ultima oară. A ajuns, împreună cu tatăl său, în lagărele de concentrare naziste din Buchenwald şi Magdeburg. Munca grea de la Magdeburg a deteriorat în aşa măsură starea fizică a tatălui său încât, peste trei luni, când amândoi au fost readuşi la Buchenwald, părintele său a fost selectat şi retrimis la Auschwitz unde a fost omorât.Read more…
Acesta e titlul articolului de fond din revista CERTITUDINEA (nr. 17/2018), publicaţie apărută sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este vorba de opinii, însemnări de jurnal, discursuri parlamentare având acest titlul răsunător, scris cu majuscule “JIDANII ÎN RĂZBOI” la care, pentru o înţelegere mai clară, se adaugă: un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României. Uitându-mă la titlul care captează din start interesul cititorului de ziar, am crezut că e vorba de sacrificiile aduse de evreii de pe teritoriul României în Marele Război pentru întregirea ţării. Totuşi era ceva derutant: acest sacrificiu suprem l-au adus evreii, nu jidanii! Atunci ce rol au avut jidanii în război? Şi ca cititorul neiniţiat să primească o privire de ansamblu, în articol se reproduce coperta unei broşuri, discursul lui A. C. Cuza, rostit în Adunarea Deputaţilor din 1918. Acelaşi A.C. Cuza care a fost şeful guvernului care a adoptat legislaţia antisemită din 1938. Extrem de sugestiv, nu-i aşa?Read more…
Apa de Borsec, după cum o știm, este deosebit de gustoasă, împrospătează şi domolește setea. Atât stațiunea balneo-climaterică cu acelaşi nume cât și regiunea înconjurătoare a Harghitei sunt foarte pitoreşti. Calitățile curative ale apelor minerale românești erau cunoscute de secole şi stațiunile de tratament s-au răspândit și au înflorit peste tot. O combinație fericită de istorie medicală de succes și atracție naturală a creat o tradiție de odihnă și tratament bazată pe mersul la aceste stațiuni balneo-climaterice. Chiar și în timpurile dificile și restrictive ale fostului regim comunist, o mare parte din populația cu probleme serioase şi chiar mai puțin serioase de sănătate a beneficiat de tratament la “băi”. Un bilet tipic de tratament de 18 zile îți dădea dreptul la cazare şi mâncare de un standard în general modest, în schimb băile și degustările de ape minerale, prescrise în cantități precise și într-o secvență misterioasă, reprezentau luxul adevărat.Read more…
În dimineața unei zile de iulie 1999, când în sfârșit studenții de medicină și cei de la cursul de paramedici erau în vacanță, la sala de operații unde lucram a apărut un student de medicină german, aflat în schimb de experiență la spitalul nostru.– Mă numesc Peter Ritter, sunt student în anul patru la Facultatea de Medicină din Düsseldorf. Pe perioada verii am ales ca loc de stagiu de vară Centrul Medical Universitar din Beer Șeva. Mă acceptați?Read more…
n urmă cu două săptămâni Vaticanul a anunțat că la 2 martie 2020 va face publice arhivele secrete ale papei Pius al XII-lea, care se afla în fruntea Bisericii Catolice în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiativa aparține papei Francisc. În acest fel, Vaticanul răspunde presiunilor de peste trei decenii, exercitate de istorici din întreaga lume, inclusiv de Yad Vașem și de alte organizații evreiești, de a se deschide arhivele secrete referitoare la pontificatul papei Pius al XII-lea din timpul războiului. Această măsură va permite cercetătorilor să stabilească adevărul despre atitudinea papei și a Vaticanului față de fascism, nazism și prigonirea evreilor. ”Biserica nu se teme de istorie,” a declarat papa Francisc în fața personalului care se ocupă de arhivele secrete ale Vaticanului, arhivă cu zeci de mii de documente legate de papa Pius al XII-lea. De obicei Vaticanul își deschide arhivele la 70 de ani după terminarea pontificatului unui papă, dar cercetătorii au cerut să se deschidă mai devreme această perioadă, pentru a se putea găsi explicații și da răspunsuri la atitudinea deosebit de controversată a Vaticanului și a papei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial față de evrei și față de Holocaust.Read more…
Deseori, persoanele pe care le consiliez îmi cer sfatul pentru a ieși din zona lor de confort. De cele mai multe ori, întrebarea sau rugămintea suna cam așa: „Mi-ar plăcea să am un altfel de stil, dar nu știu cum sau care ar fi acela… Dar știu că vreau să fie diferit de felul în care mă îmbrac acum!Îmi doresc să fie haine care sa îmi semene, în care să mă simt bine, să fie simple, dar în același timp deosebite, ieșite din comun, originale! Nu vreau să mă îmbrac la fel ca toata lumea.” Mie îmi plac, în egală măsura, hainele simple, liniștite, care îmbracă o femeie cu distincție, discreție, dintr-un singur gest firesc, dar şi piesele care au efect surprinzător, spectaculos, de asa-zis „wow!” Mă feresc însă de piesele „cool”, de ținutele „extraordinare”, de detaliile „nostime”, de o asortare „stridentă” sau de orice poate cădea sub incidenţa „extravagantului”. Când privirile mi se opresc asupra unei combinații vestimentare care poate fi descrisă prin atributele de mai sus – sau când o clienta îmi cere părerea -, trec totul prin filtrul celor 4 reguli ale originalității (regulile sunt şi ele originale, adică ale mele!)Read more…
La începutul anilor 60 am fost în armată. În prima parte a serviciului militar am aparținut batalionul 82 din brigada a 7-a, care a fost instituit încă în 1948, când s-a format armata israeliană. De la începuturile ei și până azi ea a fost una dintre cele mai combative unități blindate israeliene. Cazarma noastră era în sud, nu departe de orașul Așkelon. Aproape în fiecare săptămână eram trimiși în nordul țării, în Galilea, pentru că sirienii bombardau aproape toate orașele și satele din nordul Israelului. Era greu de trăit în nordul Israelului. 140 de persoane au murit din cauza acestor bombardamente. În anii 50, sirienii au cucerit câteva zone care aparțineau Israelului, cum ar fi malul răsăritean al lacului Kinneret și Hamat-Gader, situat între Siria, Israel și Iordania. Să nu uităm că sirienii nu se aflau numai pe platoul Golan, ci și jos, pe malul de est al lacului Kinneret și posedau o parte din lac. Pescarii erau amenințați și adesea atacați. Credeți-mă că nu era plăcut, era un coșmar. Dacă nu eram noi pe Golan, în zilele noastre ISIS și celelalte grupuri teroriste s-ar fi bălăcit în lac și ar fi organizat de acolo ambuscade!Read more…
Dr. Mózes Farkas a fost director general al Fabricii Renner și asociații și al Uzinelor Dermata timp de peste două decenii. În această perioadă, din fostul atelier de tăbăcărie înființat de familia Renner, s-a dezvoltat o uriașă uzină de produs piei, încălțăminte și articole de pielărie (cea mai mare din România și Sud- Estul Europei). Cu toate acestea, astăzi când se vorbește de istoricul Uzinelor Dermata (devenită Clujana ) numele lui Mózes Farkas este aproape ignorat sau se fac afirmații tendențioase legate de persoana sa. În anul 2014 la Facultatea de Științe Juridice a Universităţii Maghiare Sapientia s-a lansat proiectul de cercetare cu titlul: De la fabrica de pielărie Renner la noul capitalism. Conducătorul proiectului, prof. univ. dr.Veress Emőd, a prezentat la simpozionul File din istoria evreimii clujene, ediția a VI –a (mai 2017), primele rezultate ale acestei cercetări care se desfășoară în continuare. Această evocare dorește să aducă în atenția cititorului viața și activitatea lui dr. Mózes Farkas, atât cât se poate documenta la ora actuală.Read more…
Imaginea translucidă, chihlimbarie, a săpunului Cristal – al cărui clăbuc trebuia folosit cu economie – reprezenta culmea luxului la sfârşitul deceniului al şaselea, când apa curentă lipsea din casa bunicilor mei (adoptaţi), iar eu mă îmbăiam într-o covăţică de tablă zincată. Zilnic, bunica Erzsi aducea două găleţi de apă rece de la cişmeaua din curtea casei vecine (a lui tanti Bartalis). La sfârşit de săptămână mama mă lua acasă la ea (tata era la doctorat, la Moscova) şi mă spăla cu multă energie în baia cu faianţă strălucitoare, cadă încăpătoare şi robinete nichelate în perete, din care ţâşnea apa fierbinte. Duşul îşi revărsa fasciculul puternic care îmi înfiora pielea ca şi când ar fi fost năpădită de furnici. Mama mă săpunea zdravăn, mă spăla pe cap şi mă clătea cu râvnă, fără a da atenţie faptului că apa cu săpun (Cheia) îmi irita ochii, şi îmi spunea: „La bunici nu este nici măcar apă curentă, acolo te speli de mântuială”. De fapt, mama folosea cuvântul maghiar „macskamosdás” (spălat de pisici) iar eu nu prea pricepeam ce nu-i plăcea pentru că, după câte observasem, Ţilu-Milu, pisica din casa bunicilor, se spăla de mai multe ori pe zi, cu multă atenţie şi migală. Read more…
Povestea datează din 1956, din timpul războiului din Sinai – dar întregul adevăr a ieșit la lumină abia recent, când unul din participanți, generalul de brigadă în rezervă Aharon Lavran și-a publicat amintirile: “În a doua zi a războiului am primit ordin să plec cu vreo zece soldați în două jeep-uri pentru a „curăța” drumul de la Eilat spre așezarea Temed din Sinai. Drumul era practicabil, nu au fost ambuscade, a avut loc un singur incident. La un moment dat am văzut la distanță un camion militar oprit, înconjurat de un grup de oameni. Eram convinși că sunt soldați egipteni și am tras asupra lor. Unii s-au adăpostit sub camion, alții s-au împrăștiat care încotro. Când ne-am apropiat am descoperit că era un camion de-al nostru, abandonat, probabil avariat, iar oamenii din jur erau beduini. Unul singur părea să fie soldat egiptean, așa că l-am luat prizonier. Înainte de a pleca am auzit de sub camion un plânset de copil. M-am aplecat și din grămada de morți am scos un bebeluș, o fetiță beduină. Mama ei era moartă, fetița era și ea rănită. Doar nu era s-o lăsăm pradă fiarelor sălbatice! Am luat-o cu noi în mașină..”Read more…
Printre soldații americani care au intrat în Afganistan în 2001 se aflau și câțiva evrei care au căutat la Kabul o sinagogă. După multe căutări au găsit una, dar era închisă. După alte investigații l-au găsit și pe evreul care avea cheia. Se numea Zvulun Simantov și avea pe atunci vreo 50 de ani. În sinagogă mai locuia un evreu, mai în vârstă decât el, Yițhak Levi. Numai că cei doi erau atât de supărați unul pe altul încât nici măcar nu-și vorbeau. Închipuiți-vă, doi evrei bătrâni, în mijlocul unui ocean de musulmani conduși de o grupare talibană, unul din cele mai extremiste grupuri islamice din lume, și ei nu se pot suferi. Cu toată solitudinea lor, supărarea și ranchiuna erau mai puternice decât orice alte sentimente, mai ales când era vorba de obiecte de cult. Cearta între ei a început cu ani în urmă din cauza unei cărți de Tora, despre care ei credeau în mod greșit că era de mare valoare. De atunci cartea le-a fost furată de un taliban, dar ei tot certați au rămas, până la moartea celui mai în vârstă dintre ei, Yițhak Levi. Familia lui, care locuiește la Beer Șeva, a apelat la Crucea Roșie ca să-i aducă trupul pentru a fi înmormântat în Israel. Crucea Roșie a reușit să-l aducă până la granița cu Uzbekistan. De acolo a fost preluat de reprezentanții ambasadei israeliene din Tașkent, care le-au dus în capitală și de acolo, cu avionul, în Israel, unde a fost înmormântatRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
