Tatăl meu a fost omul cu firea cea mai senină pe care și-o poate cineva imagina. Ceea ce îl caracteriza mai presus de orice era bunăvoința, buna intenție și înțelegerea pentru oameni, cu nevoile lor, cu necazurile și grijile de care are parte fiecare. M-a învățat relativ puține lucruri, dar erau lucruri esențiale. M-a învățat să nu-mi fie frică de nimic, niciodată – ceea ce desigur că nu am putut aplica întotdeauna, dar îndemnul lui a fost puternic, de neuitat și nu o dată benefic. Tata m-a mai învățat să acord credit omului pe care îl văd supărat și agresiv, să înțeleg că aceste stări nu sunt despre mine, ci sunt despre el și despre necazurile de care omul se lasă copleșit. El se străduia să înțeleagă oamenii și să găsească explicația favorabilă lor – asta este bunăvoință pură. De altfel, era și extrem de sensibil și empatic și privea lumea printr-o lentilă a bunei intenții neabătute.Read more…
Credeai că înțelegi despre ce e vorba. Credeai că dacă ai trăit de-ajuns ca să apuci să vezi tot ce e în jurul tău, vei avea răspunsuri la întrebările care niciodată nu te lasă în pace. Și credeai că privitor la marile probleme ale vieții gândirea ta e corectă. Și deodată… Deodată vine filmul The Origin. E făcut în anul 2023, regizat de Ava DuVernay, iar actrița principală este Aunjanue Ellis-Taylor. Este o ecranizare a cărții lui Isabel Wilkerson, Caste:The origin of our discontents (Casta: originea nemulțumirii noastre). Subiectul pare simplu, dar nu este. Problema pornește de la ”păcatul” meu originar, acela de a numi antisemitismul o formă a rasismului. Cu alte cuvinte, pentru mine, de când mă știu, ura împotriva evreilor, o ură răspândită în toată lumea, e pur rasism și niciodată nu m-am întrebat dacă antisemitismului i se mai ”cuvine” și o altă definiție. Ești antisemit, ești rasist și atât. Dar, spune Isabel Wilkerson, antisemitismul nu e rasism, ci o ură a unei caste împotriva altei caste. Și uite cum, fără să vreau, ajung la miezul acțiunii filmului și bineînțeles, al cărții. Autoarea este o negresă americană născută în 1961, prima femeie de origine afro-americană care a primit premiul Pulitzer pentru jurnalistică. Read more…
Libertatea de a adresa petiții guvernului (right to petition), alături de libertatea religioasă, se află în chiar primul amendament al Constituției SUA. Adoptat în 1791, de o națiune care își câștigase independența doar cincisprezece ani în urmă, acest principiu rămâne și astăzi una dintre cele mai prețioase comori ale Americii. Și totuși, în prezent, un guvern american hipernaționalist întoarce spatele tocmai acestor moșteniri fundamentale, atunci când miliția sa, blindată și înarmată până în dinți, împușcă un protestatar. Mai exact, îl ciuruiește cu gloanțe, după ce a fost doborât la pământ și bătut. Nu este un caz izolat. Nu asistăm doar la încălcarea libertății de exprimare, ci și a libertăților ancestrale anglo-saxone ale persoanei și ale proprietății. Printre cei care reacţionează se regăsesc chiar republicani, susținători ai ordinii, disciplinei și ai armelor, de pildă NRA (National Rifle Association), greu de suspectat de simpatii de stânga. Și ei încep să perceapă că nu doar cei etichetați drept „imigranți ilegali” sunt vizați, ci întreaga societate liberă americană, pentru că despre niciun trecător nu mai poți ști exact cine este. Libertatea înseamnă tocmai acceptarea acestei necunoașteri. ICE (United States Immigration and Customs Enforcement) s-a transformat într-o structură coercitivă violentă.Read more…
În lumea nebună în care trăim, amenințați de un atac iminent al Iranului, ne-am petrecut sâmbăta într-o oază de liniște, mai exact în satul Neve Șalom / Wahat as-Salaam / Oasis of Peace. El a mai fost pomenit în paginile revistei Baabel, dar aș mai avea multe de adăugat, atât de multe, încât nici nu știu cu ce să încep, poate cu norocul nostru de a prinde o minunată zi de primăvară, cu cer senin, flori și ciripit de păsărele. Satul este așezat pe culmea unui deal, chiar la începutul urcușului spre Ierusalim. De jos nu se văd blocuri înșirate ordonat, ci case aruncate parcă la întâmplare, ca în satele arabe – și tocmai aici îi stă farmecul: fiecare și-a făcut casa pe gustul lui, după nevoi și… după buget, și totul într-un noian de verdeață. Pe dealul alăturat se află mănăstirea Latrun; sunetul îndepărtat al clopotelor bisericii m-a readus pentru o clipă pe pământurile copilăriei… (De altfel, terenul pe care s-a construit satul a fost donat de mănăstirea Latrun.). Experimentul a început în anii 1970, la inițiativa lui Bruno Hussar (1911 – 1996), un evreu convertit la catolicism – era parcă predestinat, un supraviețuitor al Holocaustului, un om care a cunoscut suferința și s-a aflat la răscrucea dintre două identități. Ideea era de a dovedi că se poate și altfel, fără violență, că evrei și arabi pot trăi în bună vecinătate. Read more…
De-a lungul timpului am constatat că zicala „cine se aseamănă se adună” este valabilă şi pentru lucruri: „ban la ban trage” (sau viceversa: „la omul sărac nici boii nu-i trag”), dar se aplică şi evenimentelor importante (unde eşti invitat) care tind să aibă loc simultan şi, ce e şi mai rău, şi termenelor limită ale proiectelor diferite, care… se suprapun. Uneori (ca acum) am atât de multe de făcut (şi de finalizat) în acelaşi răstimp încât, asemeni lui Topârceanu „Zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele”. Mai ales că Primăvaras-a insinuat pe străzile Clujului, ispitindu-mă să trag chiulul. Pot spune cu mâna pe inimă, pe baza unei experienţe îndelungate, că (aproape) nimic nu poate să fie mai plăcut, mai dătător de fiori, mai eliberator decât să chiuleşti. Mai ales primăvara. Năravul de a chiuli mi se trage din anii de liceu, când un petec de cer intens, zărit din colţul geamului clasei, mă ademenea să mă furişez pe poarta profesorilor (cea a elevilor era încuiată) şi să hoinăresc (nu mai mult decât o oră) pe străzile oraşului. Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate şi am continuat să chiulesc şi de la primul meu loc de muncă…Read more…
Am venit în Israel imediat după terminarea facultăţii, în toamna anului 1975. A trecut de atunci mai bine de jumătate de secol, în care viaţa mea s-a derulat ca o sinusoidă, când mai sus, când mai jos, iar de la o vreme, datorită anilor care trec, am impresia că amplitudinea descreşte mereu. Nu mi-am închipuit că în partea descrescândă a sinusoidei ne vom petrece o parte din ceasurile vieţii în adăposturi, de teama de a nu fi aleşi de loteria morţii ca să dispărem sub atacul rachetelor care invadează Israelul din Liban sau din Iran. Actualul război a început la 28 februarie, într-o sâmbătă seara. Israelul împreună cu SUA au pornit furia „Răgetului de leu”. De atunci au trecut patru săptămâni. Zilele decurg ciudat, situaţii şi clipe se transformă în tipare interiorizate de majoritatea oamenilor din jur. Multe activităţi au încremenit pentru un timp, obligându-i pe cei implicaţi să-și modifice orarul. La început au fost închise magazinele și serviciile neesențiale, s-a rărit transportul public, s-au închis şcolile și unele companii, făcând să sporească munca de acasă. Au rămas deschise doar magazinele alimentare și pieţele.Read more…
În vremurile acestea marcate de nesiguranța zilei de mâine, mulți se gândesc la o lume mai bună, dar ce putem face pentru ca ea să se materializeze? Idei sunt multe, dar până acum niciuna nu s-a dovedit cu adevărat constructivă și viitorul mai bun a rămas, deocamdată, o utopie. Unde se află acest viitor mult dorit? Precum îi spune și numele (derivat din limba greacă) ou = nu și topos = loc, dec în niciun loc, nicăieri, numai în imaginația și în visele noastre. Asta nu înseamnă că utopiile nu sunt decât vorbe goale, din contră, a discuta idei noi poate duce în ultimă instanță la progres. În tinerețe am citit cartea Utopia, în care Thomas Morus își expune ideile despre o lume perfectă. Sunt idei foarte progresiste pentru vremea lui. În primul rând, Utopia era o republică și conducătorul era ales prin vot secret al tuturor cetățenilor (bărbați!) – în Anglia anului 1516 asta mirosea a înaltă trădare, nici nu e de mirare că autorul și-a terminat cariera pe eșafod. Ce mi-a plăcut mai puțin a fost că viața în Utopia cam prea amintea de „paradisul comunist” și lumea noastră a plătit scump ca să se convingă că idealul comunist nu are nicio șansă, nici măcar în kibuț… Nu mi se pare probabil ca utopia lui Morus să se adeverească vreodată, dar au fost și utopii care s-au realizat, de exemplu Altneuland (Țara Veche-Nouă) a lui Theodor Herzl. Statul evreu, care apare în carte ca o utopie, sărbătorește în zilele acestea 78 de existență – chiar dacă pe parcurs ne-am confruntat cu foarte multe probleme și nu totul a mers lin… Dar cel mai ciudat este că unele lucruri care astăzi ni se par utopice au fost cândva reale.Read more…
Nu trebuie să uităm pentru nici un moment că Israel se află în ”mijlocul” Orientului Mijlociu, unde pe lângă provocările noi, care amenință stabilitatea lumii pe toate meridianele, trebuie luate în calcul și cele vechi de zeci, cele vechi deRead more…
Regretatul jurnalist PAUL GRIGORIU a trecut la cele veșnice înainte de a putea să își țină în mâini ultima sa carte, apărută luni, 6 aprilie, la Editura Hasefer, din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.). Cunoscut îndeosebi ca unRead more…
Ușori de purtat, comozi, cu lungimi variabile, cu pliuri origami sau cu pense tradiționale, uni sau cu imprimeuri grafice. Așadar, variați. Practic, dacă v-ați hoărât să ieșiți din jeanși – și m-aș ruga (dacă aș putea!) la sfinții Karl, YvesRead more…
Azi mi-am cumpărat de la piaţa din cartier un buchet de liliac şi venind cu el spre casă un coleg m-a întrebat “Ce tufă ai jumulit?”. A ascultat cu vădită suspiciune răspunsul meu justificativ în care îi dădeam şi amănuntul că buchetul mă costase 3 lei şi bătrânelul mi-a spus că le culesese de dimineaţă din grădina lui, ca apoi să conchidă: „Nimeni nu culege liliac, toată lumea îl fură…” Adevărul-adevărat este că şi eu am fost ispitită de nenumărate ori să mă caţăr şi să rup câteva dintre crengile de liliac revărsate peste garduri, dar nu m-am încumetat nici în vremurile mai “sprintene”, de odinioară, când furatul liliacului era la ordinea…nopţilor de mai ale Clujului năpădit de tufele împovărate de ciorchinile florilor albe şi lila.Read more…
Săptămâna trecută s-au împlinit 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Israel şi Germania. La prima vedere o relație “contra naturii”, ținând cont de trecutul nu prea îndepărtat când ideologia nazistă îi condamna la dispariție pe evreii dinRead more…
Sunt unele adevăruri care supără, dar cu siguranţă toate minciunile fac rău. Sunt minciuni care duc la suferinţe. Altele chiar la crime. Se minte prin vorbe dar şi prin tăcere (Adrien Rich). Dacă o minciună e suficient de mare şiRead more…
O clientă mi-a scris de curând: “Îţi mărturisesc că sunt fană şi colecţionară de kimonouri. Am patru primite din Japonia şi în ultimele luni mi-am mai cumpărat câteva moderne. Iți dai seama cât m-am entuziasmat în vara trecută când au fostRead more…
Bunicul din partea mamei Rezső Lautmann avea un prieten foarte bun, pe nume Mór Herskovits. Mama mea, născută Lautmann, era mândră de faptul că tatăl ei finanțase cheltuielile legate de absolvirea Facultății de medicină a celor trei fii ai luiRead more…
La fiecare început de an îmi pun câteva întrebări pe care și le pune fiecare om în felul lui. Gânduri și speranțe, despre ce a fost și despre ce va fi. Bilanțul sufletesc, fără de care nu este viitor. PentruRead more…
Cred că cel mai simplu și mai onest răspuns este – ”nu știm”. Nu știm cine sunt deoarece se opun cu vehemență încercărilor autorităților de a-i înregistra, identifica în țara în care au ajuns mai întâi, de obicei una careRead more…
Pe 10 aprilie 2014, fix la 100 de ani de la nașterea poetei Maria Banuș, au fost lasate la București cele două volume conținând „Însemnările mele”, un „Jurnal” intim pe care poeta l-a ținut cu intermitențe, pe o perioadă deRead more…
Motto: Ceea ce păstrezi pentru tine vei pierde, iar ceea ce dăruieşti, al tău va rămâne pe vecie. Dr. Axel Munthe Drumurile ducându-mă în această vară la Neapole, am făcut o vizită mai de durată la Capri, la casa DoctoruluiRead more…
Reflecţii despre starea de spirit şi precara înţelegere a situaţiei, în Belgia, la Bruxelles, la cinci zile după atentatul de la BataclanRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
