Asociația profesională clujeană Poalei Țedek

Curând după întemeierea Imperiului Austro-Ungar, în 1867, evreii au fost emancipați prin Legea XVII, devenind cetățeni cu drepturi egale, civile și politice. De atunci, populația evreiască a Clujului a sporit an de an, astfel între 1900 și 1941, numărul a crescut de patru ori, iar ponderea în totalul populației cu 60%. Creșterea a continuat și în perioada interbelică, când Clujul a devenit parte integrantă a României Mari. În paralel a sporit și aportul evreilor la dezvoltarea economică și socială a urbei. Așa se explică numărul și ponderea mare a evreilor clujeni în economie și în profesiile liberale. În anul 1939, în județul Cluj, în proprietate evreiască se aflau cca 50 de întreprinderi industriale (uzine, fabrici, ateliere), 450-500 de ateliere de mici meseriași și întreprinzători, peste 60 de magazine în zona centrală a orașului, numeroase restaurante, cârciumi și băcănii. (1, 2) Numai pe teritoriul orașului Cluj am identificat peste 400 de ateliere unde se practicau cca 30 de meserii ca: croitori / croitorese, blănari, modiste, pălărieri, pantofari, bijutieri, ceasornicari, instalatori, mecanici, tinichigii, tâmplari, tapițeri etc. Numărul persoanelor angrenate în aceste activități a crescut continuu, ajungând la câteva mii. La începutul secolului XX, odată cu numărul mare de meșteșugari și diversificarea activității lor, au apărut probleme legate de lipsa unor servicii de asistență socială în caz de boală, accidente de muncă, pierderea capacității de muncă, bătrânețe, pierderea familiei, imposibilitatea de a-și duce traiul singur, toate pe fondul unei situații financiare modeste. Read more…

Hobbyuri care dispar

În ultimii ani, dominați de dezvoltarea frenetică a tehnicii informatice, când am devenit, mai mult sau mai puțin, subjugați de ecrane, constatăm dispariția lentă dar inevitabilă a unor activități cu care ne umpleam timpul liber, altele decât cele legate de profesie – cu alte cuvinte unele hobbyuri sunt pe cale de disparițe. Generațiile trecute aveau modalități particulare de a se relaxa și detensiona, acordând timp unor activități prin care gândurile le erau deturnate de la problemele cotidiene spre o liniște care aducea și bucurie ca bonus. n familia mea am văzut de zeci de ani ca hobby principal și constant cititul, dar mama făcea cu multă plăcere și lucru de mână. Era pricepută la croșetat și tricotat, mâinile îi mergeau repede, repede și era în stare să-mi tricoteze un jerseu în trei zile de muncă intensă. Nu știu de la cine învățase, nu de la bunica mea pe care nu am văzut-o niciodată făcând alt lucru de mână decât covorașe din fâșii de țesătură pe care le cosea unele de altele, armonizând culorile. Așa a făcut o carpetă tocmai bună pentru holul destul de spațios al casei noastre.Read more…

Dr. Jakob Rosenfeld, general în armata lui Mao

În 28 august 2025, ziarele din Israel relatau despre o festivitate care a avut loc la Muzeul Soldaților Evrei din al Doilea Război Mondial (lângă intersecția Latrun): ambasadorul Chinei în Israel a înmânat o medalie nepotului unui anume Dr. Jakob Rosenfeld, originar din Viena și înmormântat la Tel Aviv, pentru activitatea lui deosebită în China, în războiul împotriva invadatorilor japonezi, apoi în războiul civil și, în sfârșit, la întemeierea Republicii Populare Chineze.  Povestea lui este absolut incredibilă…  Dar poate că nu e chiar atât de incredibilă, pentru că cel puțin o parte a biografiei lui îmi amintește de cea a unchiului Siegfried (de fapt, unchiul mamei mele) despre care am mai povestit. Dr. Jakob Rosenfeld (1903 – 1952) era originar din Lemberg, Galiția (azi Lviv, Ucraina), dar încă din copilărie a trăit la Viena.  Tatăl a fost ofițer în armata austro-ungară, apoi a lucrat ca pălărier. Jakob Rosenfeld a absolvit medicina la Viena în 1928 și s-a specializat în urologie.  De la început avea convingeri social-democrate și după lovitura de stat din 1933 a fost arestat și dat afară din spitalul unde lucra; în continuare și-a deschis un cabinet particular.  Și mai rău avea să fie după anexarea Austriei: Dr. Rosenfeld nu era numai social-democrat, ci și evreu, drept pentru care a fost deportat întâi la Dachau și apoi la Buchenwald, dar, printr-un miracol, a fost eliberat în iunie 1939, cu condiția să părăsească țara până în două săptămâni.  Fratele său mai tânăr, Josef, a reușit să obțină vize de la consulul general al Chinei, Ho Feng-shan, și au plecat împreună la Shanghai.  Acolo doctorul și-a deschis un cabinet de urologie și ginecologie în Concesiunea Franceză.Read more…

Ultimul ostatic s-a întors acasă

Săptămâna aceasta, adică luni 26 ianuarie 2026, în Israel a avut loc un eveniment deosebit: ultimul ostatic, sergentul erou Ran Gvili, luat prizonier de teroriștii Hamas din zona Gaza în 7 octombrie 2023, s-a întors acasă. Mai precis, corpul lui neînsuflețit a fost identificat și adus acasă pentru a fi înmormântat în Israel, în conformitate cu tradiția evreiască, după 843 zile de prizonierat, în care fusese luat după ce fusese ucis. Cine este – respectiv, cine a fost – Ran Gvili? Era sergent de poliție, născut în 1999, deci în vârstă de 24 de ani atunci când a căzut eroic. În 7 octombrie 2023, ziua atacului terorist Hamas asupra Israelului și a măcelului care a costat viața a 1200 israelieni, Ran Gvili se afla acasă, în așezarea Meitar de lângă Beer Șeva. Era în concediu medical, după o fractură la umăr, căpătată într-un accident. În două zile urma să fie operat. Nu era obligat să se prezinte la luptă. A făcut-o voluntar, atunci când a aflat ce se petrece. A spus părinților că nu vrea să-i lase pe prietenii lui să lupte singuri. S-a prezentat la poliția din Beer Șeva și a fost trimis în zona din jurul Gazei. Împreună cu un prieten și coleg, a ajuns în kibuțul Alumim. Acolo, cei doi au acționat sub ploaia de gloanțe, reușind să salveze viața a zeci de participanți la festivalul Nova. A lichidat 14 teroriști din organizația Hamas. A fost rănit grav și totuși a reușit să-și păstreze calmul, dar a murit din cauza rănilor primite. Read more…

Turnul cu pantof

E o zi cu zloată de început de februarie. Intru în curtea plină de băltoace a fostelor uzine Clujana şi, călcând cu băgare de seamă printre ochiurile de apă formate în urma topirii zăpezilor abundente de ianuarie, mă îndrept către sediul editurii Mega, aflat într-una din clădirile renovate ale defunctei uzine de pielărie şi încălţăminte, cândva celebră în întreaga lume. În ciuda cerului mohorât şi a peisajului industrial sumbru – clădiri abandonate, cu ferestrele sparte şi tencuiala cojită, nişte „ruine industriale” – sunt veselă, pentru că port în geantă stickul cu cea de a treia ediţie a cărţii mamei mele. Se împlinesc douăzeci de ani de la publicarea primei ediţii, între timp a mai apărut ediţia a doua, dar ambele s-au epuizat. Nu mai sunt de găsit nici la anticariate şi nici online. O iau pe aleea secundară care duce spre clădirea unde funcţionează editura şi, la un moment dat, simt o prezenţă stranie în preajma mea, mai exact deasupra mea… Ridic ochii şi mă loveşte drept în plex imaginea dezolantă, dar încă maiestuoasă, a fostului turn de apă al uzinei, pe acoperişul căruia se află (se mai află!) celebrul pantof de tablă… Pare un uriaş încremenit în agonie care mi se adresează dezamăgit: „Te miri că mai exist? Mai sunt aici, chiar dacă ai uitat de mine. Şi nu numai tu… Clujul indolent şi pus pe căpătuială a lăsat uzina prosperă pradă lăcomiei întreprinzătorilor care au dus-o la faliment. Nici incompetenta tentativă de resuscitare, de acum câţiva ani, nu a mai ajutat la nimic. Uzina nu mai există, iar eu sunt, practic, o fantomă. Mă mir că mai stau în picioare…”Read more…

O dependență oarecum ieșită din comun

Într-o realitate în care accesul la medicină e uneori dificil, mai ales când nu e vorba de situații între viață și moarte, studii recente indică o serioasă dependență a pacientului față de medicul de familie. Veți spune că situația nu e nouă și eu sunt de acord, legătura pacientului cu un medic care inspiră încredere și care și-a dovedit competența devine, cu timpul, foarte solidă. În urmă cu peste patruzeci de ani, în cartierul unde profesase părintele meu ca medic de familie se spunea că în primul an după dispariția sa, decedaseră câțiva pacienți pe care tatăl meu îi ținuse în viață nu numai cu medicamente, ci și cu sfaturi și încurajări. Și atunci ce e nou? Timpul dedicat unui pacient în cabinetul medicului de familie e tot mai scurt și s-ar părea că legătura pacient-medic e foarte fragilă sau chiar neînsemnată. Atunci când medicul căruia i se adresa de ani de zile se pensionează (sau dispare din motive tragice), pacientul începe să caute „un alt medic bun” – și rezultatul nu e întotdeauna pozitiv. După un studiu recent, mai puțin de un sfert din pacienții rămași fără medic de familie găsesc, până la urmă, un înlocuitor de lungă durată. Ceilalți, adică majoritatea, trec de la un medic la altul, tot căutându-l pe cel mai potrivit.Read more…

Biblia și contemporaneitatea. Pe marginea cărții Premierele izvorului biblic de Strul Moisa

Există o legătură reală, atât spirituală cât și tehnică, între Biblie, antichitatea biblică și contemporaneitate? În cartea Premierele izvorului biblic, domnul inginer profesor Strul Moisa de la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva răspunde la această întrebare în mod pozitiv. Este adevărat că omul contemporan este diferit de omul antichității – în cazul nostru, al antichității biblice și iudee – dar numai în chestiuni legate de tehnologie. În privința sentimentelor, gândirii și comportamentului, omul a rămas același. Cartea a apărut la Editura Universității Transilvania din Brașov. Ea este însoțită de un dublu „cuvânt înainte”, primul al domnului preot profesor Ioan Chirilă de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al doilea al doamnei Tova Ben-Nun Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut din București – precum și de un „cuvânt de încheiere” al domnului inginer profesor Cornel Samoilă de la Universitatea Transilvania din Brașov. Citind cartea, mi-am amintit o afirmație eminesciană: „că de mii de ani încoace/ Lumea-i veselă și tristă”. În această carte, profesorul Strul Moisa susține acest punct de vedere. Dar el se referă și la aspectul tehnologic: elemente de tehnologie, medicină și chiar știință contemporană sunt comparate cu informații prezente în versete biblice, aspecte biblice fiind precursoare în inginerie, medicină, arhitectură, management și alte domenii.Read more…

Protestul Kufiyas in Buchenwald nu a mai avut loc

Am participat de două ori la manifestările festive de 11 Aprilie, în 2019 şi 2024, şi de fiecare dată am fost impresionată de empatia locuitorilor oraşului faţă de cele îndurate de prizonierii lagărului nazist de la Buchenwald. Pe străzile principale ale oraşului erau expuse portrete de mari dimensiuni ale deţinuţilor, sălile diverselor reuniuni publice erau ticsite cu localnici sau locuitori ai unor oraşe învecinate, cu tineri veniţi să-i cunoască pe supravieţuitori, să le asculte mărturiile, iar la festivitatea principală de pe Appelplatz participau foarte mulţi weimarezi dornici să onoreze memoria celor 56.000 de prizonieri pieriţi la Buchenwald şi eroismul celor din rezistenţă. Nu am sesizat ca participarea cetăţenilor Weimarului la activităţile comemorative să fi fost influenţată de convingerile lor politice. Dar, până la urmă, politica s-a făcut simţită şi aici. Rezultatele alegerilor, războiul din Ucraina şi, mai ales, protestele pro-palestiniene care au luat amploare în ultimii ani, intensificarea anti-israelismului şi antisemitismului pe plan mondial au adus după sine şi instalarea unei anumite prudenţe în rândul organizatorilor evenimentelor comemorative de la Weimar şi Buchenwald. În 2025 s-a instituit o regulă nouă privind regimul drapelelor în incinta parcului  memorial. Anul acesta însă s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri. Un grup pro-palestinian şi anti-israelian, care activează sub genericul Kufiyas in Buchenwald şi-a exprimat dorinţa de a organiza, în 12 aprilie 2026, pe Appelplatz, – în timpul festivităţilor oficiale– o acţiune în care să denunţe genocidul din Gaza. Orașul Weimar nu a permis organizarea unui astfel de eveniment în incinta Memorialului Buchenwald, considerându-l lipsit de respect faţă de cei care au pierit în acest lagăr, faţă de supravieţuitorii prezenţi la ceremonii, dar – respectând dreptul la liberă exprimare – a propus un alt loc public din Weimar unde să se desfăşoare această acţiune… Acţiunea de protest a celor de la Kufiyas in Buchenwald nu a avut loc pe Appelplatz şi se pare că nici în altă locaţie din Weimar. De fapt, ce urmăreşte această grupare?Read more…