Când vorbim despre lideri comuniști evrei din România, trebuie să precizăm că majoritatea nu erau „evrei” în sens etnic-asumat, ci membri ai Partidului Comunist Român care, prin ideologie, se declarau internaționaliști și atei, iar originea lor etnică era adesea trecută sub tăcere sau chiar ascunsă. Totuși, în anii 1920-1950, o parte importantă a conducerii PCR provenea din familii evreiești, în special din mediile urbane de stânga, din rândul intelectualității și muncitorimii industriale. Este imposibil de realizat o statistică exactă a procentajului de evrei din conducerea superioară de partid și de stat din timpul regimului comunist, deoarece majoritatea acestora erau renegați, nu mai aveau nicio legătură cu religia mozaică sau cu comunitățile evreiești din care proveneau. În cele ce urmează, voi trece în revistă biografia succintă a câtorva lideri proeminenți de origine evreiască ai PCR și ai statului român din perioada comunistă. (1948-1989). Read more…
Statul New Jersey este supranumit Garden State (Statul Gradină) și numele este pe deplin justificat, nu doar de peisajele frumoase, ci și de numeroasele ferme care continuă și astăzi să producă legume și fructe vândute la supermarket, dar și direct de la fermieri. Unele ferme mai mici sunt vizitate de părinți care își aduc copiii să vadă animalele, să le mângâie și să încerce cum e viața de fermier. Copiii se bucură de această experiență și nu o dată își doresc să ia acasă un iepuraș, un miel sau chiar un mânz. Sigur că asta nu se întâmplă, dar părinții promit să mai revină. Aceste ferme au fost întemeiate de imigranți din Germania, Scandinavia, Polonia și alte țări est-europene, oameni care la un moment dat au fost disperați, dar și destul de curajoși să lase totul, să plece și să își clădească o nouă viață în altă parte. Printre aceștia au fost și mulți evrei din estul Europei. Nu știu de ce, dar când încerc să aflu mai multe din istoria lor, îmi vine în minte sfârșitul musicalului Scripcarul de pe acoperiș, când toți evreii părăsesc Anatevka pentru a-și căuta destinul și a o lua de la început în alt colț de lume. Poate unii dintre ei au ajuns și prin New Jersey? Dar musicalul se termină în momentul în care toți evreii din sat iau drumul pribegiei.Read more…
Curând după întemeierea Imperiului Austro-Ungar, în 1867, evreii au fost emancipați prin Legea XVII, devenind cetățeni cu drepturi egale, civile și politice. De atunci, populația evreiască a Clujului a sporit an de an, astfel între 1900 și 1941, numărul a crescut de patru ori, iar ponderea în totalul populației cu 60%. Creșterea a continuat și în perioada interbelică, când Clujul a devenit parte integrantă a României Mari. În paralel a sporit și aportul evreilor la dezvoltarea economică și socială a urbei. Așa se explică numărul și ponderea mare a evreilor clujeni în economie și în profesiile liberale. În anul 1939, în județul Cluj, în proprietate evreiască se aflau cca 50 de întreprinderi industriale (uzine, fabrici, ateliere), 450-500 de ateliere de mici meseriași și întreprinzători, peste 60 de magazine în zona centrală a orașului, numeroase restaurante, cârciumi și băcănii. (1, 2) Numai pe teritoriul orașului Cluj am identificat peste 400 de ateliere unde se practicau cca 30 de meserii ca: croitori / croitorese, blănari, modiste, pălărieri, pantofari, bijutieri, ceasornicari, instalatori, mecanici, tinichigii, tâmplari, tapițeri etc. Numărul persoanelor angrenate în aceste activități a crescut continuu, ajungând la câteva mii. La începutul secolului XX, odată cu numărul mare de meșteșugari și diversificarea activității lor, au apărut probleme legate de lipsa unor servicii de asistență socială în caz de boală, accidente de muncă, pierderea capacității de muncă, bătrânețe, pierderea familiei, imposibilitatea de a-și duce traiul singur, toate pe fondul unei situații financiare modeste. Read more…
În ultimii ani, dominați de dezvoltarea frenetică a tehnicii informatice, când am devenit, mai mult sau mai puțin, subjugați de ecrane, constatăm dispariția lentă dar inevitabilă a unor activități cu care ne umpleam timpul liber, altele decât cele legate de profesie – cu alte cuvinte unele hobbyuri sunt pe cale de disparițe. Generațiile trecute aveau modalități particulare de a se relaxa și detensiona, acordând timp unor activități prin care gândurile le erau deturnate de la problemele cotidiene spre o liniște care aducea și bucurie ca bonus. n familia mea am văzut de zeci de ani ca hobby principal și constant cititul, dar mama făcea cu multă plăcere și lucru de mână. Era pricepută la croșetat și tricotat, mâinile îi mergeau repede, repede și era în stare să-mi tricoteze un jerseu în trei zile de muncă intensă. Nu știu de la cine învățase, nu de la bunica mea pe care nu am văzut-o niciodată făcând alt lucru de mână decât covorașe din fâșii de țesătură pe care le cosea unele de altele, armonizând culorile. Așa a făcut o carpetă tocmai bună pentru holul destul de spațios al casei noastre.Read more…
Adevărul este că, în ceea ce mă priveşte, nu multe sunt condeiele a căror lucrare să mă facă să simt că sunt cu totul cuprinsă în palpitul, în ritmul unei lumi familiare. Cel al Danielei Ştefănescu, prin firescul adresării, prinRead more…
În 28 august 2025, ziarele din Israel relatau despre o festivitate care a avut loc la Muzeul Soldaților Evrei din al Doilea Război Mondial (lângă intersecția Latrun): ambasadorul Chinei în Israel a înmânat o medalie nepotului unui anume Dr. Jakob Rosenfeld, originar din Viena și înmormântat la Tel Aviv, pentru activitatea lui deosebită în China, în războiul împotriva invadatorilor japonezi, apoi în războiul civil și, în sfârșit, la întemeierea Republicii Populare Chineze. Povestea lui este absolut incredibilă… Dar poate că nu e chiar atât de incredibilă, pentru că cel puțin o parte a biografiei lui îmi amintește de cea a unchiului Siegfried (de fapt, unchiul mamei mele) despre care am mai povestit. Dr. Jakob Rosenfeld (1903 – 1952) era originar din Lemberg, Galiția (azi Lviv, Ucraina), dar încă din copilărie a trăit la Viena. Tatăl a fost ofițer în armata austro-ungară, apoi a lucrat ca pălărier. Jakob Rosenfeld a absolvit medicina la Viena în 1928 și s-a specializat în urologie. De la început avea convingeri social-democrate și după lovitura de stat din 1933 a fost arestat și dat afară din spitalul unde lucra; în continuare și-a deschis un cabinet particular. Și mai rău avea să fie după anexarea Austriei: Dr. Rosenfeld nu era numai social-democrat, ci și evreu, drept pentru care a fost deportat întâi la Dachau și apoi la Buchenwald, dar, printr-un miracol, a fost eliberat în iunie 1939, cu condiția să părăsească țara până în două săptămâni. Fratele său mai tânăr, Josef, a reușit să obțină vize de la consulul general al Chinei, Ho Feng-shan, și au plecat împreună la Shanghai. Acolo doctorul și-a deschis un cabinet de urologie și ginecologie în Concesiunea Franceză.Read more…
Săptămâna aceasta, adică luni 26 ianuarie 2026, în Israel a avut loc un eveniment deosebit: ultimul ostatic, sergentul erou Ran Gvili, luat prizonier de teroriștii Hamas din zona Gaza în 7 octombrie 2023, s-a întors acasă. Mai precis, corpul lui neînsuflețit a fost identificat și adus acasă pentru a fi înmormântat în Israel, în conformitate cu tradiția evreiască, după 843 zile de prizonierat, în care fusese luat după ce fusese ucis. Cine este – respectiv, cine a fost – Ran Gvili? Era sergent de poliție, născut în 1999, deci în vârstă de 24 de ani atunci când a căzut eroic. În 7 octombrie 2023, ziua atacului terorist Hamas asupra Israelului și a măcelului care a costat viața a 1200 israelieni, Ran Gvili se afla acasă, în așezarea Meitar de lângă Beer Șeva. Era în concediu medical, după o fractură la umăr, căpătată într-un accident. În două zile urma să fie operat. Nu era obligat să se prezinte la luptă. A făcut-o voluntar, atunci când a aflat ce se petrece. A spus părinților că nu vrea să-i lase pe prietenii lui să lupte singuri. S-a prezentat la poliția din Beer Șeva și a fost trimis în zona din jurul Gazei. Împreună cu un prieten și coleg, a ajuns în kibuțul Alumim. Acolo, cei doi au acționat sub ploaia de gloanțe, reușind să salveze viața a zeci de participanți la festivalul Nova. A lichidat 14 teroriști din organizația Hamas. A fost rănit grav și totuși a reușit să-și păstreze calmul, dar a murit din cauza rănilor primite. Read more…
E o zi cu zloată de început de februarie. Intru în curtea plină de băltoace a fostelor uzine Clujana şi, călcând cu băgare de seamă printre ochiurile de apă formate în urma topirii zăpezilor abundente de ianuarie, mă îndrept către sediul editurii Mega, aflat într-una din clădirile renovate ale defunctei uzine de pielărie şi încălţăminte, cândva celebră în întreaga lume. În ciuda cerului mohorât şi a peisajului industrial sumbru – clădiri abandonate, cu ferestrele sparte şi tencuiala cojită, nişte „ruine industriale” – sunt veselă, pentru că port în geantă stickul cu cea de a treia ediţie a cărţii mamei mele. Se împlinesc douăzeci de ani de la publicarea primei ediţii, între timp a mai apărut ediţia a doua, dar ambele s-au epuizat. Nu mai sunt de găsit nici la anticariate şi nici online. O iau pe aleea secundară care duce spre clădirea unde funcţionează editura şi, la un moment dat, simt o prezenţă stranie în preajma mea, mai exact deasupra mea… Ridic ochii şi mă loveşte drept în plex imaginea dezolantă, dar încă maiestuoasă, a fostului turn de apă al uzinei, pe acoperişul căruia se află (se mai află!) celebrul pantof de tablă… Pare un uriaş încremenit în agonie care mi se adresează dezamăgit: „Te miri că mai exist? Mai sunt aici, chiar dacă ai uitat de mine. Şi nu numai tu… Clujul indolent şi pus pe căpătuială a lăsat uzina prosperă pradă lăcomiei întreprinzătorilor care au dus-o la faliment. Nici incompetenta tentativă de resuscitare, de acum câţiva ani, nu a mai ajutat la nimic. Uzina nu mai există, iar eu sunt, practic, o fantomă. Mă mir că mai stau în picioare…”Read more…
Într-o realitate în care accesul la medicină e uneori dificil, mai ales când nu e vorba de situații între viață și moarte, studii recente indică o serioasă dependență a pacientului față de medicul de familie. Veți spune că situația nu e nouă și eu sunt de acord, legătura pacientului cu un medic care inspiră încredere și care și-a dovedit competența devine, cu timpul, foarte solidă. În urmă cu peste patruzeci de ani, în cartierul unde profesase părintele meu ca medic de familie se spunea că în primul an după dispariția sa, decedaseră câțiva pacienți pe care tatăl meu îi ținuse în viață nu numai cu medicamente, ci și cu sfaturi și încurajări. Și atunci ce e nou? Timpul dedicat unui pacient în cabinetul medicului de familie e tot mai scurt și s-ar părea că legătura pacient-medic e foarte fragilă sau chiar neînsemnată. Atunci când medicul căruia i se adresa de ani de zile se pensionează (sau dispare din motive tragice), pacientul începe să caute „un alt medic bun” – și rezultatul nu e întotdeauna pozitiv. După un studiu recent, mai puțin de un sfert din pacienții rămași fără medic de familie găsesc, până la urmă, un înlocuitor de lungă durată. Ceilalți, adică majoritatea, trec de la un medic la altul, tot căutându-l pe cel mai potrivit.Read more…
Există o legătură reală, atât spirituală cât și tehnică, între Biblie, antichitatea biblică și contemporaneitate? În cartea Premierele izvorului biblic, domnul inginer profesor Strul Moisa de la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva răspunde la această întrebare în mod pozitiv. Este adevărat că omul contemporan este diferit de omul antichității – în cazul nostru, al antichității biblice și iudee – dar numai în chestiuni legate de tehnologie. În privința sentimentelor, gândirii și comportamentului, omul a rămas același. Cartea a apărut la Editura Universității Transilvania din Brașov. Ea este însoțită de un dublu „cuvânt înainte”, primul al domnului preot profesor Ioan Chirilă de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al doilea al doamnei Tova Ben-Nun Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut din București – precum și de un „cuvânt de încheiere” al domnului inginer profesor Cornel Samoilă de la Universitatea Transilvania din Brașov. Citind cartea, mi-am amintit o afirmație eminesciană: „că de mii de ani încoace/ Lumea-i veselă și tristă”. În această carte, profesorul Strul Moisa susține acest punct de vedere. Dar el se referă și la aspectul tehnologic: elemente de tehnologie, medicină și chiar știință contemporană sunt comparate cu informații prezente în versete biblice, aspecte biblice fiind precursoare în inginerie, medicină, arhitectură, management și alte domenii.Read more…
Am participat de două ori la manifestările festive de 11 Aprilie, în 2019 şi 2024, şi de fiecare dată am fost impresionată de empatia locuitorilor oraşului faţă de cele îndurate de prizonierii lagărului nazist de la Buchenwald. Pe străzile principale ale oraşului erau expuse portrete de mari dimensiuni ale deţinuţilor, sălile diverselor reuniuni publice erau ticsite cu localnici sau locuitori ai unor oraşe învecinate, cu tineri veniţi să-i cunoască pe supravieţuitori, să le asculte mărturiile, iar la festivitatea principală de pe Appelplatz participau foarte mulţi weimarezi dornici să onoreze memoria celor 56.000 de prizonieri pieriţi la Buchenwald şi eroismul celor din rezistenţă. Nu am sesizat ca participarea cetăţenilor Weimarului la activităţile comemorative să fi fost influenţată de convingerile lor politice. Dar, până la urmă, politica s-a făcut simţită şi aici. Rezultatele alegerilor, războiul din Ucraina şi, mai ales, protestele pro-palestiniene care au luat amploare în ultimii ani, intensificarea anti-israelismului şi antisemitismului pe plan mondial au adus după sine şi instalarea unei anumite prudenţe în rândul organizatorilor evenimentelor comemorative de la Weimar şi Buchenwald. În 2025 s-a instituit o regulă nouă privind regimul drapelelor în incinta parcului memorial. Anul acesta însă s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri. Un grup pro-palestinian şi anti-israelian, care activează sub genericul Kufiyas in Buchenwald şi-a exprimat dorinţa de a organiza, în 12 aprilie 2026, pe Appelplatz, – în timpul festivităţilor oficiale– o acţiune în care să denunţe genocidul din Gaza. Orașul Weimar nu a permis organizarea unui astfel de eveniment în incinta Memorialului Buchenwald, considerându-l lipsit de respect faţă de cei care au pierit în acest lagăr, faţă de supravieţuitorii prezenţi la ceremonii, dar – respectând dreptul la liberă exprimare – a propus un alt loc public din Weimar unde să se desfăşoare această acţiune… Acţiunea de protest a celor de la Kufiyas in Buchenwald nu a avut loc pe Appelplatz şi se pare că nici în altă locaţie din Weimar. De fapt, ce urmăreşte această grupare?Read more…
La fel ca toți cei din generația de boomers, în anii 1960 și eu am crescut sub amenințarea suprapopulării. Pe la 1800 Thomas Malthus a formulat teoria după care populația crește mult mai repede decât mijloacele de subzistență, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va duce la suprapopularea Pământului, foamete și luptă pentru resurse. Și într-adevăr, anii 1960 au văzut foamete masivă în țările subdezvoltate, teoria lui Malthus părea să se adeverească pe zi ce trece. Deocamdată agricultura modernă produce hrană suficientă pentru toți, dar populația continuă să crească. Oare ce ne mai așteaptă??? Abia în ultimii ani mi-am dat seama că situația începe să se schimbe. Creșterea a devenit mai lentă și se prevede că în 20-30 de ani populația globală va începe să scadă. În multe țări ea se află deja în scădere. Principala cauză este scăderea natalității. Pentru ca populația să rămână constantă, o femeie trebuie să aibă în medie doi copii. (De fapt, ceva mai mult, pentru că nu toate fetițele care se nasc ajung la vârsta reproducerii.) Și iată că în multe țări natalitatea a scăzut sub această cifră: în România este 1,7, media în UE este 1,3 și în unele țări asiatice ea este și mai mică, în Coreea de Sud ea se apropie de 0,7, adică generația viitoare va fi numai o treime din cea de astăzi! În primul rând există cauze obiective, factori de mediu (poluarea aerului, a apei de băut etc.) cu substanțe care perturbă echilibrul hormonal, afectează fertilitatea, atât a bărbaților cât și a femeilor, duc la avorturi spontane etc, dar şi factori sociali. În societatea modernă cuplurile au doar 1-2 copii sau chiar deloc… Israelul însă face excepţie.Read more…
În inima cartierului Ahuza din Haifa funcționează și astăzi școala „Zikhron Yosef”. Însă clădirea originală a primei școli a cartierului nu mai există, ea s-a pierdut în transformările succesive ale locului, lăsând în urmă doar povestea sa. Originile școlii „Zikhron Yosef” (În memoria lui Yosef) se află în anii ’20 ai secolului trecut, odată cu începuturile consolidării cartierului Ahuza. Primii locuitori, imigranți din România, au sosit aici în anul 1924 și au dorit să întemeieze o comunitate nouă, cu instituții publice proprii. Înființarea școlii a fost inițiată de societatea „Yedidia”. Unul dintre fondatorii instituției și primul său director a fost Yosef Segal, membru al asociației și originar din București. El a devenit o figură centrală în conturarea vieții educaționale din primele decenii ale cartierului Ahuza. Școala și-a deschis porțile acum o sută de ani, în 19 septembrie 1926,Read more…
Trăim vremuri îmbâcsite de agresivitate și transformări geopolitice. În aceas atmosferă tot mai tulbure și neliniștită asistăm la un fenomen care, deși este prezentat drept progres și toleranță, ascunde o contradicție profundă. Tot mai mulți politicieni occidentali își declară afecțiunea față de poporul evreu, în timp ce se distanțează de una din componentele fundamentale ale identității evreiești de-a lungul mileniilor: legătura neîntreruptă dintre poporul evreu și pământul său ancestral. Nu este o simplă nuanță politică. Este o lipsă de onestitate intelectuală și morală. Și incorectitudinea de acest fel nu rămâne niciodată fără consecințe. A celebra cultura evreiască, dar a trata autodeterminarea evreiască drept o jenă diplomatică nu înseamnă toleranță, ci selectivitate. A onora istoria evreiască și memoria Holocaustului, în timp ce condamni mișcarea națională care a izvorât direct din această istorie, nu este o critică legitimă, ci o contradicție care ar trebui să fie stânjenitoare pentru cei care o promovează. De asemenea, a declara solemn necesitatea păstrării memoriei victimelor Holocaustului, a-i îmbrățișa și decora pe supraviețuitori, a exprima regrete pentru crimele comise împotriva evreilor, dar a respinge în același timp ceea ce majoritatea lor covârșitoare afirmă deschis despre propria identitate nu înseamnă solidaritate și nici alianță. Este doar o punere în scenă.Read more…
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 6 iulie Standby. Vara se revarsă peste dealuri, peste văi și pășește fastuos prin străzile aproape goale ale orașului. A început vacanța mare. Pe toate zborurile spre Turcia, Italia, Grecia, Mallorca și Croația demult nu se mai găsesc bilete. Autostrăzile sunt ticsite de mașini care își caută un locșor printre tiruri; familii întregi, cu cățel și cu purcel, năvălesc spre destinațiile de vacanță, de parcă ar fi o chestie de viață și de moarte. Eu mă îndrept, șontâc-șontâc, spre stația de tramvai și mă bucur că vagonul e gol, că pot să-mi întind picioarele și să mă întorc la viața mea cotidiană, cam răblăgit, e drept, dar acceptabil, după toate cele prin care am trecut. Read more…
De curând academicianul Ioan-Aurel Pop a publicat un nou articol în care dă glas temerilor şi suspiciunilor sale faţă de efectele Legii 241/2025 /(aşa-numita Lege Vexler) şi face sugestii privind modul în care ar trebui aplicată, lucru precizat chiar în titlu: Cum trebuie aplicată Legea Vexler. Citind noul articol am observat că academicianului Ioan-Aurel Pop critică, în mare măsură, consecințe pe care legea nu le prevede și răspunde unor întrebări pe care legea nu le pune. Arsenalul argumentelor invocate de autor pentru a combate Legea 241/2025 este surprinzător de divers, acoperind o gamă largă, de la cel juridic – principiul neretroactivității legii, la cele istorice şi culturale – istoria creștinismului, citate din Talmud, pericolul comunist, atacul la valorile literaturii române şi la politica actuală a Israelului – conflictul militar din Gaza. Academicianul îşi încheie articolul cu un soi de avertisment: aplicarea prevederilor acestei legi ar putea fi… cauza recentei vandalizări a sinagogii din Alba Iulia… Să vedem, încă o dată, care au fost modificările esenţiale pe care Legea 241/2025, aşa-numita Lege Vexler, le-a operat asupra unor acte normative deja în vigoare: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului… Cred că modul cel mai sugestiv a demonstra că, de fapt, afirmaţiile din articolul academicianului Ioan-Aurel Pop nu se referă la prevederile Legii Vexler este sub formă de întrebări şi răspunsuri.Read more…
Poveștile emigrării sunt numeroase și diferite, la fel de diferite ca oamenii care au trecut prin această experiență. Cred însă că toate au în comun o zi aparte, o zi de bucurie în care lumea cea nouă și promisiunile ei reînvie speranța unei vieți trăite în libertate. Pentru mine, cel mai fericit moment a fost ziua în care a trebuit să plătesc o mie de lei fiindcă, la Oficiul de Pașapoarte, am refuzat să aleg varianta păstrării cetățeniei române cu drept de domiciliu în străinătate. Saga emigrării mele a început cu adevărat în 1970, când eram cercetător științific principal la ICTC – Institutul de Cercetări pentru Telecomunicații. În acel an mi-am depus, pentru prima dată, actele de plecare. Cu o eficiență și o rapiditate pe care multe instituții birocratice de astăzi le-ar putea lua drept model, cererea mi-a fost respinsă. A urmat un lung șir de noi cereri și nenumărate interviuri, toate încheiate cu același rezultat. La biroul de pașapoarte din strada Nicolae Iorga eram primit de fiecare dată de același ofițer: brutal, hidos, cu fălci de buldog, pe care îl poreclisem „Rinocerul”. Uneori vedeam oameni ieșind plângând din biroul lui.Read more…
Drumul a durat până noaptea târziu. Peste tot localnicii așteptau în piețele publice strigând: „Am cucerit Ierusalimul! Am cucerit Tel Avivul!” Era după masacrul de la Deir Yassin[1] și printre ei erau foarte mulți palestinieni care ne-au scuipat, ne-au ocărât, au aruncat în noi cu ce au găsit. Dar noi eram atât de epuizați, încât nu ne mai păsa de nimic. În fiecare autobuz era câte un soldat iordanian și uneori venea un ofițer în inspecție. La un moment dat soldatul care ne păzea s-a apropiat și mi-a smuls ochelarii. Ce puteam să fac? Nimic. Un prieten de-al meu avea un portofel cu poze de familie și când l-a deschis, soldatul i l-a luat. Când a venit ofițerul, i-am spus: – Ya sidi, soldatul mi-a luat ochelarii. Ofițerul i-a tras soldatului două palme și i-a spus: – Noi suntem militari, nu hoți. Dă-i înapoi ochelarii! Și mi i-a dat. Prietenul meu i-a spus de fotografii. Încă două palme… Așa a trecut ziua. Pe drum nu am primit nici măcar apă, două zile am postit. Dar nu ne păsa. Ne-au dus într-un lagăr în deșert, la Umm el-Jimal. Era împrejmuit cu sârmă ghimpată și turnuri de observație. Lagărul avea 70 de corturi și ne-au pus câte zece într-un cort. Acolo erau deja și alți prizonieri, din Guș Ețion și din Naharaim. Ei ne-au sfătuit ca la interogatorii să spunem numai „Hagana”. După masacrul de la Deir Yassin, ei încercau să afle cine făcea parte din Etzel și cine spunea că e din Hagana era lăsat în pace. „Yalla, ruch!” (Bine, poți să pleci – în arabă.) La început am dormit pe pământul gol, apoi ne-au dat niște pături. Cât despre „mâncare”… Read more…
Chiar așa se și întâmplă la Opera Israeliană din Tel Aviv-Yaffo, instituția care a transformat vacanțele elevilor în intersectări ale propriilor stagiuni, fiecare dintre acestea purtând o amprentă specifică, din rațiuni de ordin artistico-educațional-economic. Aici funcționează cu adevărat piața spectacolelor pentru copii și familie din Israel, concentrată masiv în perioada vacanțelor școlare, în special în timpul sărbătorilor de iarnă (Hanuka), primăvară (Pesach) și vedeta tuturor, Vacanța-de-peste-vară. Suma acestora se constituie într-o generoasă plajă temporală pentru o industrie teatral-muzicală unică prin amploarea sa economică și vizuală. În ultimul deceniu (2016–2026), pe scena Operei din Tel Aviv-Yaffo (Shlomo Lahat Opera House), acest sector a fost marcat de o strategie artistică duală: pe de o parte, megaproducții muzicale de anvergură pe Scena Mare, iar pe de altă parte, mini-opere originale și adaptări pentru copii din repertoriul clasic produse în cadrul programelor sale de tineret (Children’s Opera Hour / Meitar Opera Studio). Scena mare a găzduit sau a co-produs spectacole de teatru muzical de anvergură, create special pentru publicul larg, identificabile ca megaproducții originale și musicaluri de familie.Read more…
”Așa te-ar fi chemat, dacă te-ai fi născut printre amerindieni”, mi-a spus prietena mea Angi, după ce i-am povestit că într-o dimineață copilul mi-a spus cu milă-n glas: ”Mami, altceva în afară de hai odată nu știi să spui?”. AmRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
