Copilăria mea la Bistrița (1949-1964)

Am venit la Bistrița la vârsta de doi ani, cu părinții mei, Lazăr și Ilona-Lili. Locuința noastră de pe strada Ion Luca Caragiale No. 11 am închiriat-o de la Comunitatea Evreiască. Acolo s-a născut sora mea, Helen, în iunie 1949. Tata s-a angajat ca cizmar la Cooperativa Unirea. La vârsta de cinci ani m-am dus la heider (școala evreiască), unde preda cunoscutul. La șapte ani am intrat în clasa întâi, la Școala Medie Mixtă de pe bulevardul Republicii. Îmi aduc aminte de prima mea învățătoare, doamna Bârsan, care vorbea perfect românește, dar cu accent rusesc, fiindcă era din Basarabia. Ea ne-a învățat alfabetul românesc cu ajutorul poveștilor. Ea era o învățătoare pedantă și ne cerea să scriem caligrafic literele și cuvintele, până am format propoziții întregi. Cu ea am făcut primii pași în matematică, începând de la 1+1, până am ajuns la tabla înmulțirii. Doamna Bârsan era o învățătoare strictă, iar eu, Iosif cel mic, o ascultam cu multă atenție și seriozitate. Read more…

Rashomon 

Poate că unii cititori cunosc subiectul, dar îmi închipui mulți se vor mira:  Rashomon?  Asta ce mai e?  Este vechea poartă, demult dărâmată, a cetății Kyoto (Japonia).  Ei și? De fapt Rashomon înseamnă mult mai mult.  Este o legendă japoneză medievală, pe care se bazează o nuvelă scrisă de Ryūnosuke Akutagawa acum un secol, pe care se bazează filmul lui Akira Kurosawa de prin 1950, Notă de subsol: De fapt filmul se bazează pe două nuvele ale aceluiași autor: Rashomon și În pădure. pe care se bazează piesa de teatru americană scrisă de Fay și Michael Kanin prin 1960, etc., etc.  În japoneza modernă Rashomon a devenit sinonim cu dispută.  Și în ultimă instanță este o noțiune filosofică după care realitatea este mai complexă decât o percepem noi, adevărul este subiectiv și fiecare om îl înregistrează în felul lui.  Stabilirea adevărului absolut este foarte problematică.  Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de eseul publicat în Baabel, de către Gheorghe Moldovan despre adevărul istoric și de comentariile care i-au urmat. Interesant că în Japonia medievală exista deja concepția că adevărul nu este absolut, ci „depinde pe cine întrebi”. Read more…

Dincolo de amintiri. A fost odată Monica Şurtea

Răzbate o privire dinspre două ape, aparent limpezi, îndată tulburate de o suflare, un cuvânt, fuga unui gând. La casa acestor ochi, adânci cât lacurile ademenitor-înșelătoare ascunse-n munți, am petrecut anii dintâi ai copilăriei, am mâncat cele mai bune prăjituri și am fost atrași de cele cele mai ispititoare jucării, viu colorate, de la miniaturi în sticlă, la fantasmagorice castele de carton. Singură la părinți și dornică de tovărășie, Monica Șurtea își împărtășea cu generozitate ”grădina zoologică” din pluș, păpușile de porțelan, elefănțeii sculptați în humă sau plastic, rățuștele măcăitoare și câinii cu lătrat mecanic. Așa a început totul, pe o stradă din vecinătatea Cimitirului Central.Și tot acolo, la același cimitir, avea să se sfârșească. Părinții noștri, colegi fiind, se împrieteniseră. În bezmeticii ani staliniști, când mulți dispăreau peste noapte, bucuria copiilor îi lumina și pe ei. Puținul timp liber îl acordau copiilor mergând în excursii sau în vizite reciproce. Monica Șurtea a fost de pe atunci de o rară generozitate. Copil unic, dar fără mofturi. O încânta orice, punea mereu întrebări și n-o mulțumeau răspunsurile simple, pe înțelesul ”celor mici”. Citea dinaintea vremii de școală. Read more…

Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA trebuie să ajungă acasă, la Cluj – interviu cu Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului pentru Studii de Holocaust şi Genocid

În curând se împlinesc doi ani de când, în 15 februarie 2021, revista Baabel era prima publicaţie din ţară care semnala că printre manuscrisele vechi evreieşti, scoase la licitaţie de către Kestenbaum&Company, din New York, în data de 18 februarie 2021, se numără şi Pinkasul Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj (Kolozsvár, Klausenburg), din secolul al XIX-lea. În acelaşi articol publicam scrisoarea de contestaţie trimisă casei de licitaţii, de către Comunitatea Evreilor din Cluj care, în calitate de proprietar de drept al acestuia, solicita retragerea obiectului de la vânzare întrucât : Obiectul pus în vânzare de Dvs., valoros în sine şi foarte preţios pentru istoria comunităţii noastre, s-a aflat printre cele dispărute în timpul Holocaustului. Mai multe articole pe aceeaşi temă, publicate în prima jumătate a anului 2021, informau cititorii revistei Baabel, despre modul de desfăşurare a acţiunii de salvare şi restituire a acestui catastif scris de mână, de o mare valoare documentară, acoperind peste 50 de ani din istoria Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj, chiar din anul înfiinţării Societăţii Sacre, 1836, un valoros obiect de artă, datorită prezentării grafice excepţionale. Aflând că în curând registrul manuscris, cunoscut sub denumirea Pinkas Klali Chevra Kadisha, va ajunge în România, i-am solicitat un interviu profesorului universitar Zoltán Tibori Szabó, directorul Institutului de Studii de Holocaust şi Genocid de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cel care a jucat un rol cheie în demersurile care au avut drept rezultat retragerea de la licitaţie şi decizia înapoierii valorosului manuscris.Read more…

Rămas bun, Tereza Mózes!

În 20 ianuarie 2023, etnografa, muzeografa şi scriitoarea Tereza Mózes a părăsit această lume la vârsta de 103 ani. A fost o femeie înţeleaptă, puternică şi tenace, care – după cumplita experienţă a Holocaustului – a reuşit să se realizeze atât profesional, cât şi familial. Am avut norocul şi privilegiul s-o cunosc cu aproape două decenii în urmă şi apoi, de-a lungul anilor, să păstrez legătura cu ea. Tereza Mózes a fost colaboratoarea revistei Baabel, începând din 2013 şi până în 2018 (la vârsta de 99 de ani). Cum am cunoscut-o pe Tereza Mózes. Citisem două dintre cărţile ei, Decalog însângerat şi Evreii din Oradea, care m-au impresionat foarte mult şi mi-am propus să realizez un film portret despre ea. Am fixat data întâlnirii, în miezul lunii august 2005, când familia Mózes, stabilită de o vreme în Israel, a revenit la Oradea pentru o scurtă vacanţă. Am sosit împreună cu colegul meu, operatorul de imagine Sandy Marius[2], şi am sunat la poarta casei cochete din centrul Oradiei. Din primul moment m-a fascinat privirea de un albastru intens, ageră şi scrutătoare, dar şi ţinuta distinsă a gazdei noastre. Discuţia a început în aburii cafelei aromate cu care ne-a servit soţul ei, doctorul Carol Mózes (1917-2005). din gesturile căruia emana respectul şi afecţiunea faţă de soţia sa şi ospitalitatea faţă de noi, deşi dăduserăm buzna cu toată aparatura într-un interior care ne-a tăiat răsuflarea.Read more…

Cirus al II-lea cel Mare, aducătorul de lumină, și evreii

După revoluția iraniană din 1979, care a dus la înlăturarea ultimului Șah al Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, de la cârma actualului Stat islamist Iran, se aude necontenit zăngănitul armelor și amenințări de distrugere a Statului Israel. În contrast, împăratul persan Cirus al II-lea Cel Mare (Koreș / כֹּרֶשׁ în ebraică, 559-529 î.e.n) și vestitul său edict înscris pe cilindrul care îi poartă numele. Măreția sa constă în politica de toleranță referitoare la drepturile omului: popoarele înrobite în fostul Imperiu Babilonian au fost eliberate, printre acestea se înscrie și repatrierea poporului evreu din captivitatea în Babilon. În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui: Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” (Ezra 1:1-4). Dacă pentru iudaism aceste versete reprezintă în premieră actul de repatriere a poporului evreu din captivitatea în Babilon, pentru umanitate ele reprezintă prima declarație referitoare la drepturile omului.Read more…

Adevărul despre “serul adevărului”

De curând o colegă ne-a întrebat dacă faimosul “ser al adevărului” există cu adevărat. Dacă ar fi să ne luăm după literatura de odinioară din criminalistică, cea de spionaj și cea de investigații polițiste ale teroriștilor, se pare că răspunsul este pozitiv. Dar fiind anesteziști de meserie, am căutat o explicație cât de cât științifică despre modul de acțiune a “serului adevărului” și cum poate fi făcut interogatul să divulge adevărul sub influența anesteziei sau a sedației. În schimb s-a demonstrat că hipnoza nu poate scoate adevărul de la cei interogați. Atunci oare de ce hipnoticele ar putea extrage adevărul de la cei adormiți și interogați? Literatura științifică de anestezie nu se referă deloc la acest subiect. Oare de ce? Orgoliu profesional sau ideea că această practică nu are suport științific? Întâi de toate cititorii trebuie să înțeleagă diferența dintre anestezie (inclusiv hipnoză) și sedație.Read more…

Hrană produsă din aer – alchimie?

Toată viața știam că Luftgescheft (afacere cu aer – în idiș și germană) înseamnă o afacere iluzorie, neserioasă. Însă doi chimiști geniali, Fritz Haber și Carl Bosch, au demonstrat că din aer se pot produce îngrășăminte chimice care cresc în mod substanțial productivitatea agricolă (dar și explozive!) Astăzi o jumătate din populația globului depinde de aceste îngrășăminte și fără ele, miliarde de oameni ar fi în pericol de foamete. Aerul pe care îl respirăm cuprinde câteva elemente esențiale vieții: oxigenul, bioxidul de carbon necesar fotosintezei plantelor și alte elemente. Hidrogenul se găsește în atmosferă în cantitate minimă, dar se poate extrage din apă, de exemplu prin electroliză. Azotul reprezintă 78% din aer. El intră în compoziția tuturor organismelor vii. Aminoacizii, proteinele, ARN și ADN conțin azot. Atomii de azot se combină cu alte elemente formând compuși anorganici precum amoniac, oxizi, acizi, săruri care printre altele sunt utilizați ca îngrășăminte (azotat de amoniu), dar și ca explozive: TNT (trinitrotoluen, trotil) și nitroglicerină. Nitrații sunt folosiți și ca medicamente. Ei ameliorează durerile de inimă de origine coronariană și se folosesc și ca relaxanți al uterului în situații speciale la naștere. Numai că azotul molecular (N2) este un gaz inert și cei doi atomi care formează molecula de azot sunt foarte greu de despărțit pentru a obține acești compuși. Un mod interesant de a disocia molecula de azot este cel biologic, folosit de microorganismele din rădăcinile plantelor leguminoase (fasole, mazăre, trifoi etc.), care îngrașă pământul în mod natural. Cea mai bogată sursă naturală de azot sunt zăcămintele de salpetru sau azotat de sodiu (în latină sal petrae = sare de stâncă), aflat în abundență în deșertul Atacama din Chile și Peru…Read more…

Iosif Sava – personalitate plurivalentă a culturii române

Desăvârşit muzicolog şi inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Iosif Sava, s-a născut în urmă cu nouă decenii, la 15 februarie 1933, la Iaşi, în familia Segal, o familie de muzicieni evrei, a căror activitate s-a desfăşurat de-a lungul a peste 300 de ani. Tatăl său, Bernard Segal, a cântat în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi a condus orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi încă de la înfiinţarea lui, în 1949. În aceeaşi orchestră a cântat şi Icu Segal, fratele lui Iosif Sava. Bernard Segal a avut şapte fraţi, toţi cu rezultate deosebite în pregătirea muzicală, iar bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu şi dirijorul corului Mitropoliei ieşene; iar străbunicul fusese printre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La vârsta de doar 6 ani, în anul 1939, Iosif Sava cânta la orga Bisericii Catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul, la şcoala gimnazială şi la liceu. În anii 1944-1945 a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Iaşi. În perioada 1945-1947 a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.Read more…

Vederi și viziuni din balon 4

SUA au ratat deja Pax Americana. Washingtonul compensează slăbirea rolului de jandarm mondial cu cel de procuror planetar prin dominarea mass mediei mondiale și chiar cu cel de tribunal internațional, aparent cu sediul la Haga. Uncle Sam și-a asumat un triplu rol: cel de actor principal, de producător și de regizor universal al unui film de acțiune supercomercial. Din păcate pentru Casa Albă, filmul nu mai este un succes de casă, un hit, un blockbuster, nu se mai vinde, ba mai mult, în multe părți ale lumii nici nu se mai distribuie. Treptat se coagulează platforma BRICS de colaborare economică și financiară, care cuprinde cca. 70% din populația globului. În ultima vreme, diplomația SUA și sancțiunile EU îndreptate împotriva Rusiei au reușit să forjeze o alianță între țara cea mai bogată în resurse și cea mai mare putere industrială a lumii, la care se adaugă majoritatea statelor musulmane și africane.Read more…

Sine ira et studio (fără ură şi părtinire)

Mă aflu în avionul companiei Wizzair în drum spre Israel. Este 22 martie 2023, o zi înaintea celei în care m-am născut acum 71 de ani. Trecuseră 8 zile de când am pornit spre București alături de I. şi de E. În avion observ o inscripție care îmi deschide inima: Happy to have you on board. Teama eternă, de la fiecare urcare în avion, se îmblânzește. A doua zi după sosirea noastră la Bucureşti urma să înceapă turul lansărilor cărţii scrise de tatăl meu, sub forma unui jurnal, între 1979 şi 1981. Lansările începeau la librăria Kretzulescu a editurii Humanitas, continuau la CSIER şi apoi, în zilele următoare, la Cluj şi la Oradea. Întâlnirea cu Raluca Vereş Lazarovici, venită special de la Oradea, avea să dea startul evenimentelor din capitală. Memoriile tatălui meu au fost păstrate – greu de crezut şi poate de înţeles – ca un grup de manuscrise pe care mama mea, Malvina Rosinger, le-a transcris cu scrisul ei echilibrat şi citeţ, iar în cele din urmă, au fost bătute la mașină de Yeger Brana, o fostă funcţionară la Românoexport, ajunsă în Israel la vârsta a treia. După moartea mamei mele, de la care s-au împlinit deja 5 ani, am aranjat cu mare atenţie toate paginile manuscrisului, le-am pus pe căprării, am căutat să descopăr părţi care s-ar fi putut pierde în negura anilor, dar nu am avut niciodată viziunea că voi reuşi să public o carte de memorii ale tatălui meu.Read more…

Imprimante miraculoase

Deși sunt departe de a fi un specialist în computere, subiectul este atât de captivant, încât consider că merită un articol. Voi încerca să explic în mod schematic funcționarea imprimantei tridimensionale și aplicațiile ei. De-a lungul articolului voi folosi termenul internațional: 3D printing. În urmă cu câteva decenii această tehnologie părea o fantezie. Bazele ei au fost puse în 1971 de Johannes F. Gottwald care a patentat un injector capabil să scoată în mod continuu metal lichid. În anii 2020, 3D printing a ajuns la un nivel calitativ și la un preț care permite oricui să producă obiecte “printate” cu acest dispozitiv. 3D printing se mai numește și manufactură aditivă (AM, additive manufacturing), fiindcă se bazează pe adăugarea materialului strat după strat, până la obținerea modelului programat. Spre deosebire de imprimantele cu cerneală, unde foaia este tipărită în două dimensiuni (pe axele x și y), imprimantele 3D funcționează pe toate cele trei axe (x, y, z), creând unui produs tipărit în spaţiu.Read more…

Costa Blanca: descoperirea unui tezaur metaforic

Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând  prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au  adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie  nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…

De ce a fost excomunicat Spinoza?

Articolul de față încearcă să redea esența eseului scris de filozoful israelian Yirmiahu Yovel în 1977, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la moartea marelui filosof Baruch Spinoza. În 27 iulie 1656, în sinagoga Houtgracht din Amsterdam, a fost pronunțată sentința prin care un tânăr evreu de 24 de ani era exclus din comunitatea portugheză din Amsterdam; sentința a fost înregistrată în cartea comunală. Obiectul excomunicării era Baruch d’Espinoza. Tânărul făcea parte din înalta societate a comunității evreiești portugheze din Amsterdam. Tatăl său, Michael, era un comerciant foarte respectat. Tânărul Spinoza a fost educat în spiritul tradiției evreiești, studiind limba ebraică, Scriptura, Talmudul și filozofia iudaică. De asemenea citea în ebraică subiecte laice precum: matematică, fizică, astronomie, pregătindu-se pentru o carieră comercială. Spinoza avea șase ani la moartea mamei sale, Hana Devora, și 22 de ani la moartea tatălui. Împreună cu fratele său, Gabriel, a înființat compania comercială “Bento & Gabriel d’Espinoza” pentru import-export de fructe. După moartea tatălui nu a intervenit nicio schimbare aparentă în relațiile dintre Spinoza şi comunitatea evreiască. Timp de peste un an el a rămas în bune relații cu autoritățile sinagogii, și-a plătit taxele și nu a fost amestecat în niciun conflict cu autoritățile. Totuși era plin de îndoilei și gânduri eretice. El cunoștea întreg Vechiul Testament pe de rost și găsea în el multe aspecte problematice: miracolele erau în contradicție cu rațiunea și cu legile naturii, puterea imaginativă a profeților era și ea în contradicție cu legile naturii, poruncile i se păreau arbitrare, fără nicio legătură cu legile lui D-zeu.Read more…

Sharon Azrieli la Templul Memorial din Cluj (*)

(*) The English version is after the Romanian one. Soprana de renume internaţional Sharon Azrieli a sosit la Cluj la începutul lunii iulie, pentru a susţine cursuri de măiestrie la Academia de Vară, organizată de Societatea “Marian Pop” şi Galeria Atelidra, în parteneriat cu Vienna -Tel Aviv Vocal Connection. În programul acestui curs intensiv de tehnică şi interpretare vocală figura şi un recital de muzică evreiască pe care cunoscuta divă, fiica David Azrieli, urma să-l susţină în Templul Memorial al Deportaţilor Evrei (fosta sinagogă neologă) din Cluj – un eveniment pe care-l aşteptam cu nerăbdare. Sharon Azrieli a sosit la Cluj într-o zi de joi, concertul urma să aibă loc în seara de duminică, 2 iulie. Eram curioşi s-o întâlnim şi s-o ascultăm pe soprana canadiană  şi ne străduiam să promovăm cât mai bine evenimentul. Vineri pe la prânz ni s-a adus la cunoştinţă că Sharon Azrieli dorea să vină la sinagogă sâmbătă pentru a-l comemora pe tatăl ei, trecut la cele veşnice în 11 Tamuz. Participarea ei la serviciul divin de Şabat era o onoare pentru noi, numai că… Fiind început de sezon estival, oficiantul nostru de cult era plecat pentru câteva zile, astfel încât în 1 iulie – din motive obiective – în Templul Memorial nu avea să se oficieze serviciul divin de Şabat. În consecinţă era foarte puţin probabil să reuşim să adunăm minian-ul. „Ce e de făcut?” ne întrebam noi, cei din conducerea Comunităţii, puşi în faţa unei situaţii de nesoluţionat. Cu atât mai mare ne-a fost uimirea când soluţia s-a arătat prin telefon, de la ghidul unui grup de turişti evrei care dorea să vină la Templul Memorial, în dimineaţa de Şabat. Problema minian-ului părea de-acum rezolvată însă rămăseseră alte două.Read more…

Taxi

Îmi place să călătoresc cu taxiul şi mă simt excelent când îmi pot permite acest lux, mai exact am „bani de taxi”. Chiar şi în ziua de azi, când nu mai sunt atât de strâmtorată încât plata taxiului să reprezinte o problemă, simt o bucurie lăuntrică la gândul că dacă vreau pot să mă duc în oraş şi să mă întorc cu taxiul de acolo. N-o fac prea des, pentru că pe de o parte, merg mult pe jos (un obicei despre care am povestit aici https://baabel.ro/2022/12/colectionara-de-pasi/ ), pe de altă parte, în prezent transportul în comun din Oraşul Comoară e foarte confortabil şi, în plus, am împlinit anii la care beneficiez de abonament gratuit nelimitat pe toate liniile. Mă mai răsfăţ, totuşi, cu taxiul, atunci când sunt în întârziere, e seara târziu şi nu mai circulă autobuzele sau când pur şi simplu am poftă să urc în taxi şi să povestesc cu taximetristul. Cred că nu numai la Cluj, ci oriunde în lume, dacă vrei să iei pulsul vieţii locale (sociale, politice sau mondene), nu ai decât să urci într-un taxi şi să discuţi cu şoferul.Deunăzi aveam de făcut un drum mai lung. Am accesat aplicaţia de taxi (recent instalată pe telefon), am dialogat prin mesaje cu cel mai apropiat taximetrist, am urcat, i-am spus adresa de destinaţie, a tastat-o pe tableta lui, a vizualizat traseul, am pornit, iar eu m-am trezit spunându-i tânărului de la volan: „Nici taxiurile nu mai sunt ca odinioară! Ştiţi că în copilăria mea staţia de taxi era în centrul oraşului? Acolo erau parcate câteva automobile cu mărci ruseşti (Pobeda, Moskvici şi Volga) şi pe un stâlp, într-o cutie de lemn, era instalat un telefon negru, de bachelită, cu disc, la care sunau clienţii. Atunci când suna telefonul („Acolo pe trotuar?” mă întreabă taximetristul neîncrezător. „Da, acolo, pe stradă” îi răspund eu) şoferii de taxi aflaţi în stand ridicau receptorul, luau comanda şi porneau în cursă. „Nici dispecerat nu era?” – se miră interlocutorul meu. „Nu. Dispeceratul a apărut mult mai târziu, când se putea deja comunica prin staţie radio”Read more…

Pe urmele lui Lili Rosenfeld. Rădăcinile clujene ale autorului „Omului Muzical”

Lili Rosenfeld a murit fără măcar să-şi vadă fiul, darmite să-i povestească despre familia ei… Michael Spitzer nu ştia nimic despre bunicii materni pieriţi în Holocaust, despre copilăria şi adolescenţa mamei sale. Acum era pentru prima oară la Cluj, doar în trecere, şi dorea să afle ceva despre rădăcinile sale. Cei de la Colegiul Mathias Corvinus apelaseră la mine să-l ajut…Lili Rosenfeld avea 15 ani în momentul deportării. Dacă a fost elevă la Liceul Evreiesc din Cluj existau şanse să aflăm mai multe despre ea. M-am despărţit val-vârtej de Michael Spitzer şi am alergat acasă, am scos monografia Liceului Evreiesc din Cluj[3], am citit cu sufletul la gură lista elevelor şi la poziţia 397 am găsit-o: Rosenfeld Livia. În anul şcolar 1940/41 era în clasa a II-a de liceu, iar în ultimul an şcolar, dinainte de deportare 1943/1944 era în clasa a V-a B. Ultima rubrică a listei, care conţinea informaţiile referioare la Holocaust, era goală, cei care au întocmit-o nu ştiau dacă a supravieţuit.Read more…

Contribuţia imigrației romȃne la dezvoltarea spitalului Hadassah din Ierusalim

Spitalul Hadassah din Ierusalim este unul dintre cele mai importante centre medicale din Orientul Apropiat. La începutul mandatului britanic în Eretz Israel, ocrotirea sănătăţii era dintre cele mai înapoiate. După crearea Statului Israel s-au făcut eforturi remarcabile pentru ameliorarea serviciilor sanitare din ţară și în acest context se încadrează și Spitalul Hadassah – cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Sioniste din America. Încă din 1913, Hadassah înfiinţase la Ierusalim un Centru de Ocrotire a Mamei şi Copilului şi de tratare a trahomului. Hadassah cuprinde azi două Spitale Universitare: unul în cartierul Ein Kerem, celălalt pe Muntele Scopus, ambele afiliate Facultăţii de Medicină a Universităţii Ebraice din Ierusalim. De-a lungul anilor, începând de la înființarea spitalului, imigranții din România au adus o contribuție substanțială la dezvoltarea și la bunul renume al acestei instituții. Unii dintre ei au venit cu studii făcute în marile centre medicale din România sau din Europa, alții au învățat medicina în Israel.Read more…

Opţiuni în încleştarea cu Hamas

Barbaria militanţilor Hamas în primele ore de după atac, când orașele din jurul Fâșiei Gaza au fost lăsate pradă bandelor de criminali, va fi repede dată uitării. În curând şi subiectul masacrului civililor lipsiţi de apărare – în mare parte familii cu copii, bătrâni, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului – nu va mai face prima pagină în jurnalele de știri, fiind înlocuit de acuzația obișnuită de disproporționalitate în răspunsul Israelului la atacul Hamas. Cele de mai sus nu sunt rodul unor speculaţii superficiale, ci se bazează pe experiență. De-a lungul istoriei, atâta timp cât au fost ucişi evrei lipsiţi de apărare, s-a stârnit puțină îngrijorare la nivel global, adesea mult după evenimente, când victimele nu mai puteau fi ajutate. În paralel se intensifica  negarea sau minimalizarea genocidului evreilor europeni. Diferența crucială de acum este că Israelul e capabil să se apere. Deja se aud voci care critică Israelul pentru o presupusă reacție disproporționată. Read more…

Ciorba de leuștean

Au trecut trei săptămâni de la începutul războiului împotriva Hamasului. În ziua de 7 octombrie programasem un prânz cu familia la restaurantul Nițahon șel Hani (Victoria lui Hani) din Așkelon. Este urmașul restaurantului Nițahon (Victoria), unul din cele mai bune restaurante românești din Israel, pe care l-am vizitat adeseori cu multă plăcere. Puteai mânca acolo o ciorbă cu leuștean sau una de burtă care rivalizau cu cele din România, mititei à la Cina (restaurant bucureștean popular în anii șaizeci-șaptezeci, cu specific de preparate pe grătar) și cei mai buni papanași pe care i-am mâncat vreodată. Nelu și Geta, proprietarii restaurantului, îmi erau apropiați. Din păcate restaurantul a dat faliment. Ne-am bucurat să aflu că el a fost redeschis recent sub conducerea urmașei lor, Hani, dar încă nu am apucat să-l vizităm. În dimineața de 7 octombrie am auzit alarma care anunța atacul de rachete asupra Beer Șevei, urmat de măcelul din vestul Negevului. Planurile invadatorilor Hamas erau mult mai extinse, obiectivul era să se ajungă mult mai departe, dar au fost opriți, chiar dacă cu întârziere, de armată și de forțele de poliție. Cu greu te poți adapta la alarmele aeriene zilnice, sperând că toate rachetele vor fi distruse de Iron Dome. Oamenii stau cu ochii lipiți pe ecranele televizoarelor, urmărind emisiunile de actualități. În primele zile ale războiului m-am numărat și eu printre ei, dar pe parcurs am hotărât că îmi ajunge să urmăresc emisiunile de seară, oricum în timpul zilei sunt ocupat.Read more…