Frânturi de amintiri – Revelionul

Era în 1967. Verișoara mea Eva Reisz și soțul ei Gyuri m-au invitat la Lugoj pentru a petrece împreună Revelionul. Acolo am cunoscut-o pe Eva Szilágyi. Știam de familia Szilágyi încă de când locuiam la Lugoj. Pe Eva o vedeam uneori vara, la ștrandul din Lugoj. Era studentă la Târgu Mureș, la Stomatologie și era acasă numai în vacanţe. În seara Revelionului a sosit și Eva. În cursul nopții, am discutat, am dansat și ne-am simțit bine. A doua zi am continuat petrecerea la familia Szilágyi. Eva m-a primit cu zâmbetul pe buze, prietenoasă și drăguță, îmbrăcată simplu dar elegant. Aici a început să-mi placă de ea, în mod serios. M-am simțit foarte bine. Chiar m-am așezat la pian, acompaniat de corul veselei societăți prezente. A doua zi am continuat petrecerea la familia Szilágyi. Eva m-a primit cu zâmbetul pe buze, prietenoasă și drăguțăRead more…

Hairstyling COVID19

De o vreme încoace, îmi vopsesc părul, la coafor. Îmi place micul salon de coafură din cartier, unde doamna Bianca îmi vopseşte părul cu pricepere şi cu produse de cea mai bună calitate, care-mi garantează o nuanţă foarte apropiată de părul meu natural. Iar eu – aşteptând ca vopseaua să-şi facă efectul – citesc reviste pentru…femei, cu reţete, modă şi bârfe despre vedete, subiecte pe care cu siguranţă nu le-aş consuma dacă nu m-aş duce la coafor. Trebuie să recunosc că preocupată de lectură sau adâncită în gândurile mele, niciodată nu am fost atentă la procesul tehnologic al vopsirii părului care era treaba profesionistei şi nu a clientei, nu-i aşa? Numai că în memorabila primăvară a leatului 2020, în plină campanie anti COVID19, când s-a dat decizia de închidere temporară a tuturor saloanelor de coafură, părul meu, fără să ia în considerare starea de urgenţă, continua să crească nestingherit, scoţând la iveală firele albe şi nu dispuneam nici de vopseaua profesională (să zicem că puteam achiziţiona una de…amatori) şi nici persoana care să mă vopsească pe capRead more…

Ţorăs– constanta existenţei evreieşti

În aceste vremuri grele de pandemie mi-am adus aminte de fabulosul concept din limba idiș de tzoras, care sintetizează sublim teama și angoasa colectivă pe care le trăim cu toții, în mod global. Simțim fiecare dintre noi pe propria piele amenințarea bolii, ba chiar a morții, respectiv a sărăciei endemice, a lipsei de perpsective și a incertitudinii cumplite legate de viitor. Cuvântul consacrat ţorăs sau ţurăs din limba idiș, folosit de milioane de evrei în decursul istoriei, provine din cuvântul ebraic țar, cu înțelesurile de „strâmt”, „constrângere” în ebraica veche și mai apoi de „necaz” în ebraica modernă. Însuși regele David a folosit în Psalmi termenul de ţaros. Până și engleza modernă, în special cea americană, a preluat cuvântul magic sub forma de ţuris. Ţurăs reprezintă perenul abis existențial evreiesc.Read more…

America azi, America mâine, America pentru totdeauna

Nu îmi amintesc de evenimente deosebite petrecute în America, în cei trei ani premergători Covid-19. Nu au fost acțiuni de protest ale negrilor, acțiuni soldate cu distrugeri de proprietăți publice sau particulare ca pe timpul lui Obama. Nu sunt în măsură să apreciez cauza – s-au îmbunătățit radical condițiile lor economice sau au intrat mai mulți în câmpul muncii, n-au avut motiv să reproșeze poliției că a acționat cu „brutalitate” sau aceasta n-a avut motiv să acționeze negrii nerecurgând la provocări știind că Trump nu le va așterne covorul roșu reprezentanților lor, sau că America nu mai era văzută de la Casa Albă ca „divizată”… Adevărul este că Trump trebuia să se ocupe de probleme mai reale decât cele atât de dragi lui Obama și anume – menționarea „brutalității poliției” și „divizarea națiunii”. Trump urmărea respectarea promisiunilor sale electorale, promisiuni specifice legate de lozinca sa „Make America great again”. (Trebuie reamintită aici lozinca vagă a lui Obama „Change”, nelegată de promisiuni concrete, în fapt fără conținut ). Opoziția, cu ajutorul mass media, și-a jucat cu prisosință rolul de opoziție – la un nivel mult superior celui remarcat în timpul celor trei președinți anteriori – ținîndu-l zilnic pe Trump sub „foc continuu”.Read more…

Războaie fără pace

Primul Război Mondial era în toi. Comunitatea mică și risipită a evreilor care au reușit să ajungă în ”patria visată” era în prag de faliment și amenințată cu deportarea de către Djemal Pașa, comandantul militar al Siriei și Palestinei, cel care a avut un rol major şi în genocidul armenilor. Atacurile frecvente ale unor bande arabe îndreptate spre așezările evreiești au demoralizat până la disperare pe tinerii din kibuțuri, care se luptau cu natura vrăjmașă. S-au constituit grupuri de tineri care și-au asumat misiunea de a apăra așezările evreiești. Își purtau cu mândrie și responsabilitate numele de Hașomer (paznicul), dar erau puțini, fără instrucție, fără arme suficiente și nu aveau un statut legal. Cei mai mulți ajunseseră în Palestina cu al doilea val de imigrație (a doua alia). Erau originari din Europa de Est, mai ales Rusia și Polonia. Trei dintre ei, David Grűn, Itzhak Șimșelevici și Chaim Weizmann, cu destine diferite dar toți din aceeași generație și originari din aceeași Rusie nemărginită, împreună cu Iosef Trumpeldor și Vladimir Jabotinsky, pot fi socotiți fără rezerve părinții fondatori ai națiunii.Read more…

Žatec Un orășel ceh… cu surprize

În primăvara aceasta ne pregăteam să facem o nouă călătorie în Cehia, dar bineînțeles că în condiții de pandemie, ea a fost anulată, iar planul de a vizita orășelul Žatec (pronunțat Jateț), împreună cu prietenul nostru din Praga, s-a amânat. Pregătind această excursie am aflat însă o sumedenie de lucruri interesante, pe care aș dori să le împărtășesc cititorilor. Orășelul, cu vreo 20.000 de locuitori, se află la vreo oră de drum spre vest de Praga, aproape de granița cu Germania. (De fapt aparține regiunii Sudeților, care a fost ocupată de Hitler în 1938.) Orășelul este menționat în cronici încă de prin anul 1000; centrul este din Renaștere și Baroc, casele cu arcade amintind în mare măsură ansamblul Sugălete din Bistrița. Orășelul are o tradiție de sute de ani ca un centru de cultură a hameiului, folosit în prepararea berii; există o vestită bere locală și un festival al recoltei de hamei. Comunitatea evreiască este atestată de pe la 1350 și a existat până la pogromul din 1541, când evreii au fost izgoniți. S-au reîntors abia în a doua parte a sec. al XIX-lea, ponderea populației evreiești ajungând la aproape 1000 de suflete, sau cca. 10% din populațiea de atunci a orășelului. Erau activi mai ales în comerț și în exportul de hamei. Prosperitatea se poate vedea din sinagoga grandioasă, a doua ca mărime din întreaga țară, precum și din clădirile comunității și din cimitirul evreiesc. Din păcate din întreaga comunitate a rămas doar o singură familie de evrei. Ceilalți au fost deportați și supraviețuitorii au plecat. Sinagoga a fost incendiată în Noaptea de Cristal. Noroc că vecinii, care se temeau să nu ardă și casele lor, au stins focul, astfel încât a ars numai interiorul, dar clădirea a rămas. Acum este renovată și datorită acusticii ei deosebite servește uneori ca sală de concert. Dacă ar fi fost numai atât, nu aș fi scris articolul…Read more…

America văzută prin ochii mei

Citind amintirile din America, publicate în numărul trecut de Tiberiu Ezri, m-am gândit că am și eu amintiri din America și sunt cum nu se poate mai diferite! În perioada 1982-1984 soțul meu a făcut postdoctoratul în America. Am petrecut cu el un an și jumătate în Urbana, Illinois. Însăși plecarea a fost o aventură. În 1982 soțul meu a participat ca rezervist la Războiul din Liban, era sanitar într-o unitate de artilerie. Războiul a început în iunie, noi am plecat la sfârșitul lui august, iar între una și alta el a fost de două ori concentrat. Cu două săptămâni înainte încă nu știam dacă plecăm sau nu. Trebuia să găsim chiriași pentru locuință, trebuia să ne pregătim pentru o ședere îndelungată. Fiica noastră, Dina, avea trei ani și jumătate. A fost aproape o minune că totul s-a rezolvat la timp. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Războiul a început în 6 iunie, într-o duminică, dar cu câteva zile înainte era deja clar că se pregătește ceva. În noaptea de joi spre vineri ne-au bătut la ușă câțiva soldați (încă nu aveam telefon) și l-au luat cu ei pe soțul meu. Vineri, la spital, ni s-a cerut să facem ore suplimentare, să pregătim rezerve de soluții pentru perfuzie, cremă pentru arsuri – pe atunci toate acestea erau de producție proprie. O vecină a luat-o pe Dina de la grădiniță, iar eu am lucrat până la epuizare. Între timp nu aveam nicio veste de la soțul meu și mă perpeleam de neliniște…Read more…

Camera în care s-a întâmplat – încă un cui în sicriul prezidențial al lui Donald Trump

Începând din primăvară, realegerea actualului președinte american a intrat într-o zodie proastă. O serie de sondaje indicau un avans al adversarului său democrat, Joe Biden, pe care nu a reușit să-l înlăture prin metode oculte. În plus, au intervenit două elemente care au știrbit serios imaginea lui Trump. Primul – pandemia de coronavirus pe care nu a știut să o abordeze corect, nedând crezare atenționărilor specialiștilor în sănătate, inclusiv OMS-ului, acuzată că se poartă ”prea blând” cu chinezii care, potrivit lui Trump, au ascuns adevărul despre boală. Un al doilea element l-a reprezentat marea mișcare antirasistă, caz în care a luat măsuri nepopulare, mergând până a dori să scoată armata pe stradă. (Noroc că generalii lui și-au dat seama ce consecințe ar avea un astfel de demers în condițiile în care oricum tensiunile ajunseseră la un nivel de nesuportat!). Un fost om de încredere al președintelui a mai bătut acum încă un cui în sicriul prezidențial. Este vorba de apariția în 23 iunie a unor memorii ale celui care timp de doi ani a fost foarte apropiat de Trump, John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui. S-ar putea spune că, dacă nu ierarhic, dar ca importanță, era al doilea om în stat. Bolton a îndeplinit această funcție timp de aproape doi ani, din 2018 până la sfârșitul lui 2019, când Trump, așa cum a făcut cu mulți alți colaboratori, l-a dat afară deoarece consilierul său nu era de acord cu unele măsuri ale președintelui și se îngrozea la auzul gafelor acestuia. Frustrările l-au transformat pe Bolton în autorul unei cărți care, deși ca literatură este zero, a devenit un bestseller chiar înainte de a fi publicată. Read more…

Gramatica şi… identitatea de gen. Cugetările unei profane.

Deunăzi discutam (în contradictoriu) cu cineva foarte revoltat de ştirea că în Olanda se intenţionează eliminarea informaţiei privitoare la sex (gen) din cartea de identitate. „Asta e prea de tot!” spunea cu năduf nemulţumitul meu partener de conversaţie. De ce ar fi exagerat? – am replicat eu. Pur şi simplu e desuet. De altfel, nici nu ştiu ce relevanţă are această informaţie. Pentru a-mi întări spusele i-am dat de exemplu faptul că cărţile de identitate aflate în circulaţie în momentul de faţă, la noi, nu mai sunt trecute religia şi naţionalitatea, aşa cum se făcea mai demult. Atunci de ce s-ar mai înscrie sexul?. Pe de o parte aceste informaţii pot genera discriminare şi, pe de alta, nu sunt vitale, ca de pildă codul grupei sanguine. Dacă toţi oamenii au drepturi egale, ce mai contează informaţia despre gen?! Eventual, pentru statistici. Nu ştiu dacă mi-am convins preopinentul (masculin) dar nu m-am putut abţine să nu caut alte argumente în favoarea ideii mele privitoare la subiectivitatea definirii genului. Din câte am observat, abordarea genului variază în funcţie de limbă. În limba mea maternă, maghiara[1], nu există gen gramatical, mai exact părţile de vorbire flexibile au aceeaşi formă la masculin şi feminin. Tocmai din acest motiv maghiarii încurcă destul de des formele de masculin şi feminin din alte limbi. Din câte cunosc, la majoritatea limbilor indo-europene această împărţire pe genuri apare doar la persoana a treia, În acest caz aş putea spune că genul este o etichetă pe care ţi-o aplică ceilalţi (când nu eşti de faţă). Adică, până la urmă, genul este o categorie subiectivă, de percepţie.Read more…

Băile termale ca mod de viață. Schițe despre Băile Felix

După părerea mea viața nu este decât o lungă serie de mese și tratamente de spa, întreruptă doar ocazional de alte activități ca somnul, învățătura, așteptarea autobuzului și goana după fericire și succes. Văzută astfel, baia caldă are o importanță covârșitoare; am făcut-o întotdeauna cu seriozitate și dăruire – cu și fără rățușca galbenă de cauciuc. Poate entuziasmul meu pentru băile calde vine de la faptul că în locuința noastră din Oradea anilor 60 nu aveam apă caldă. Accesul neîngrădit la apă caldă mi s-a părut întotdeauna o realizare de prim rang a civilizației, de care m-am putut bucura abia cu mult după prima aterizare reușită pe Lună! Poate că atracția spre apă ne este imprimată în gene. Întreaga viața de pe planeta noastră a apărut în apă și poate că această moștenire ne trage inconștient înapoi spre mediul nostru primordial. Din punct de vedere biologic suntem un fel de „amfibian zburător”, mai ales dacă folosim ajutoare tehnice ca avioane, echipament de scafandru, șlapi și prosoape de plajă. Zona la sud de Oradea este activă tectonic și se pare că în apropiere există chiar un vulcan, deși unul stins demult. Deci nu e de mirare că la câțiva kilometri de oraș se găsesc mai multe izvoare termale, în jurul cărora s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea stațiuni balneare „la modă”, adevărate atracții ale turismului medical. Read more…

Minte strălucită – la ce bun?

Mai întâi carantina, apoi năzdrăvăniile calculatorului meu, faptul că spaţiul virtual îşi are propria definiţie de timp (trebuie să aştepţi până se încarcă programele, până se efectuează diferitele proceduri necesare interacţiunii online, etc.) au avut un rezultat interesant pentru mine: am nimerit în diferite unghere ale internetului unde altfel n-aş fi ajuns. De exemplu pe forumul de discuţii al unei publicaţii din Ungaria, un ziar online cu ştiri şi reportaje şi cu o comunitate relativ închegată de comentatori anonimi, care dau curs liber unor gânduri, pe care, poate, n-ar avea curajul să le împărtăşească atât de direct dacă ar fi s-o facă semnându-se cu numele real. Astfel s-a întâmplat că unul dintre aceşti înţelepţi-din-spatele-monitoarelor a declarat tranşant că „oamenii cu inteligenţă peste medie n-ar trebui să-şi irosească viaţa cu muncă” – evident, considerându-se a fi parte din această categorie care ar trebui să se bucure de viaţă privilegiată. Iar eu m-am întristat. Mă gândeam doar la un savant cu nişte cunoştinţe incredibile – despre care foarte puţini au auzit. Acest mare erudit a fost aproape complet uitat. Pe bună dreptate? Nu sunt eu în măsură să decid. Dar aş vrea să vă povestesc despre David Mandel, hiper-poliglotul care a refuzat să-şi irosească viaţa muncind.Read more…

Călătorind prin Austria: Kapruner Tal și Salzburg

Părăsim Zell am See și după 15 minute intrăm în Kaprun, pe pitoreasca Kesselfalstrassee. Trecem de câteva teleferice care urcă spre masivul Kitzsteinhorn (3.000 m), precum și de staţia trenului alpin Gletscherbahn, asupra căruia voi reveni mai jos. Dar eu nu mă las amăgit de niciun teleferic şi continuăm sinuoasa Kesselfallstrasse până la capăt, unde parcăm automobilul și cumpărăm biletele spre Stausee Mooserboden. Suntem organizaţi ad-hoc într-un grup şi îmbarcaţi într-un autobuz care pătrunde într-un tunel dubios, urcând în viteză, timp de circa 20 de minute, până la Wasserfallboden, unde coborâm (cam palizi!), admirând lacul de acumulare inferior, prima staţie a călătoriei. Urcăm din nou în autobuz și finalmente o platformă imensă trasă de cabluri ne urcă la barajul lacului de acumulare superior, denumit Stausee Mooserboden. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: Revoluția Franceză și muzica (II)

Articolul de faţă s-a alcătuit pe baza colecţiei mele de timbre care are ca tematică muzica, în special muzica romantică. Gustul pentru filatelie mi l-a deschis Teodor Feldman (protagonistul unui articol din Baabel https://baabel.ro/2020/01/teodor-feldman-o-viata-dedicata-memoriei-holocaustului/ ), el însuşi cunoscut colecţionar de timbre cu tematica Holocaustului şi antifascismului. După patruzeci de ani de activitate de filatelist sunt membru al Federaţiei israeliene de Filatelie PIP, în cea federaţia germană Der Musikgruppe şi în Federaţia Italiană Il Podio. Am participat la diverse expoziţii în Israel şi în afara graniţelor sale, unele la nivel naţional şi altele internaţionale de filatelie tematică. Am fost distins cu diferite medalii pentru exponatele mele.Read more…

O vizionare obligatorie

Filmul despre care vreau să scriu aici este ieșit din comun. N-am idee dacă acțiunea se bazează pe un fapt real, deși această posibilitate mi se pare veridică. Dar indiferent dacă se inspiră dintr-o realitate cumplită sau acțiunea e rodul imaginației, Horațiu Mălăiele (căci despre filmul său e vorba!) creează o capodoperă cineastă care merită a nu fi uitată. Citind mai multe despre această realizare, de care n-am știut nimic, nu numai pentru că de aproape o jumătate de veac nu mai sunt ”acolo”, ci și pentru că nimeni din prietenii și cunoscuții mei din România nu mi-a povestit de filmul lui Mălăiele, am înțeles că e vorba de o încercare, extrem de reușită, de a povesti ceva care reprezintă o bună parte din viața celor pentru care comunismul a venit ca o lovitură din care mulți nu au reușit să supraviețuiască.Read more…

Vizită la Templul Coral Taharat Hakodeș din Vilnius

Spre sfârşitul lunii august 2013 am făcut o excursie care a cuprins frumosul oraş Stockholm şi capitalele ţărilor baltice. Impresiile acestei călătorii, ca şi relatarea de mai jos, sunt incluse în cartea de povestiri şi impresii de călătorie pe care am publicat-o la Bucureşti înaintea declanşării pandemiei universale, în martie a.c. Foarte aproape de hotelul în care am locuit la Vilnius, la sfârşitul verii 2013, se afla o sinagogă. Deoarece se apropia Rosh Hashana, am hotărât să o vizitez. Am întâlnit o doamnă religioasă, o localnică, cu care am stat puţin de vorbă. Printre altele, mi-a povestit despre slujba care tocmai urma să înceapă la orele 10:00, ca de altfel în fiecare sâmbătă. La întrebarea mea mi-a răspuns că există un rabin local care oficiază slujbele, un rabin israelian venind o dată pe lună pentru două săptămâni. În acea zi am avut ocazia să şi văd, parţial ce-i drept, una dintre ele. Am sosit cu cinci minute înaintea orei 10:00. La intrare, pe un jilţ de paie împletite, stătea un bătrân care mi-a făcut semn să intru pe uşa cealaltă, cea din stânga, nu pe unde intrasem cu o zi înainte. Am înţeles că era drumul spre balconul destinat femeilor. Read more…

Evreii între Israel și Diaspora Episodul 2

În prima zi de Roș Hașana (Anul Nou evreiesc) din anul 5781 eram adunați la sinagoga noastră câțiva din puținii evrei care mai trăiesc Brașov. Noul Coronavirus a țintuit la domiciliu pe cei mai mulți din cauza fricii de contagiune, mai ales pe cei vulnerabili pe motive de vârstă sau de comorbidități. Roby, fiul meu, oaspete rar dar binevenit, a citit pericopa săptămânii, un fragment din prima carte a Torei, Facerea, unde se povestește cum Sara, soția stearpă a lui Avraham a rămas însărcinată la 90 de ani și a născut pe Ițhak. A urmat o Haftara (fragmente din Profeți), despre povestea miraculoasă a Hannei, o femeie tânără, stearpă și ea, care după rugi fierbinți adresate Atotputernicului, a născut pe Samuel. Un dar divin. Samuel a fost încredințat pentru creștere și educație marelui preot Eli din orașul Șilo, centrul spiritual al triburilor evreiești care au cucerit Canaanul sub conducerea lui Iosua (Iehoșua). La Șilo, spune legenda, era păstrat Mișkan (Tabernacolul) în care se păstrau Tablele Legii („ediția originală”, de piatră) și care a însoțit evreii timp de 40 de ani în deșert. Dar să depănăm în ordine cronologică istoria nașterii și vieții poporului evreu,Read more…

Safari în Tanzania Partea 1. Rezervații

Safari în Tanzania, în 2014, a fost poate cea mai interesantă excursie din viața mea. A fost un cadou mezinului nostru Ronen, cu ocazia împlinirii a 30 de ani. Documentarele despre natură și animale sălbatice ne-au plăcut dintotdeauna, dar să vezi totul pe viu este mult mai frapant și mai emoționant. Am luat un safari de nouă zile în Tanzania cu un grup de israelieni. Am fi vrut să mergem și în Kenya, dar acesta țară nu mai era sigură de când s-au întrgistrat atacuri teroriste. Era în decembrie și speram să mai apucăm marea migrație a ierbivorelor din Serengeti. În Swahili, limba națională din Tanzania, Kenya, Uganda și țările din jur, safari înseamnă o excursie în natură. Pe vremuri se făcea și vânătoare. Astăzi au mai rămas numai braconierii, care vânează elefanți și rinoceri pentru fildeș, care se vinde scump chinezilor și altor afaceriști orientali pentru prepararea unor medicamente-minune (pentru cei care cred în ele). Alte animale cum ar fi maimuțele primate sunt vânate de localnici pentru carne. Așa s-a ajuns aproape până la extincția unor animale ca rinocerii, gorilele, gheparzii, câinii sălbatici, etc.Read more…

Curajul de tinerețe și îndoielile de la bătrânețe ale (probabil) ultimului ilegalist

Acum câteva luni, a încetat din viață, la 96 de ani, în plină pandemie și izolare generală, Ioseph Cotnăreanu. În tinerețe a fost activist anti-fascist, la maturitate inginer proiectant, iar la peste 90 de ani a devenit actor-scenarist în spectacolele Vârsta4.L-am cunoscut pe domnul Cotnăreanu în 2015, la puțin timp după ce s-a internat în căminul Moses Rosen. La început a fost discret, chiar distant, s-a implicat greu în activitățile noastre. Însă pe măsură ce s-a integrat în colectiv și a început să participe la întâlniri și la ateliere, am descoperit un om erudit și jovial, cu care puteai discuta, cu umor și rafinament, despre istorie și filozofie, despre politică și literatură, despre Bergson și Sebastian. Dar, înainte de toate, o persoană cu o memorie extraordinară, care poseda atât talentul de a povesti cu detalii bogate situații semnificative, cât și o foarte bună capacitate de sinteză. În rezumat, un om cultivat, cu vederi liberale și simpatii umaniste, provenit dintr-o familie mic-burgheză scăpătată, dar exponent mai degrabă al intelectualității tehnice produse de regimul socialist. O biografie tipică, „pe linie”, asemănătoare cu a multor evrei din generația lui, care au rămas în România. Dar într-o zi, după ce ne împrieteniserăm mai bine, în timp ce repetam împreună la spectacolul Domiciliu Instabil, domnul Cotnăreanu prinde un moment când am rămas numai noi doi și mă anunță că îmi va face „o mărturisire”. Anume că în perioada fascistă a activat în partidul comunist ilegal.Read more…

Umbra unui anonim

În anul 2011, la editura RAO a apărut „Numele și umbra”, cartea ziaristului, scriitorului și omului de televiziune Vartan Arachelian. Lectura cărții mi-a conectat, inevitabil, atenția și interesul spre spațiul multidimensional al armenilor din România și, prin extrapolare mai mult sau mai puțin voluntară, către cel al armenilor din orașul meu natal, Gherla, cu toate că „Numele și umbra” evocă doar persoane (și amintirea acestora) din comunitatea armenească din Vechiul Regat, cea a romanahailor (i.e. vorbitori de limbă româna). Treptat și involuntar, amintirile din copilărie mi s-au coagulat în jurul unui personaj dispărut din viața mea vreme de peste o jumătate de secol: Haig Yazdjian, fostul meu profesor de lucru manual.Din câte îmi amintesc, Haig Yazdjian, armean din Gherla, era singur pe lume, fără rude, fără nevastă, fără urmași, poate ultimul reprezentant al unei linii genealogice condamnată la extincție – după legile „darwiniste” știute și conduse doar de Cel De Sus. Conform spuselor tatălui meu, Haig Yazdjian nu se trăgea din contingentul armenesc venit din Moldova, pe la 1700, condus de Auxentiu Varzarescu (Oxendius Verzerescul – în limba latină) viitorul episcop catolic de rit armean, pentru a cumpăra de la Împărație terenurile de pe valea Someșului Mic și a crea, lângă vatra satului-cetate Gherla/Szamosújvár, modernul – la vremea aceea, Armenopolis. Nu! pentru că Haig era urmașul unor refugiați armeni, scăpați din Genocidul din preajma Primului Război MondialRead more…

Banca băncilor. Banca centrală a lumii. Banca Reglementărilor Internaţionale de la Basel

Unul din subiectele fierbinți aflate în centrul atenției mass mediei mondiale este așa-numitul deep state, statul profund implicat în crearea noii ordini mondiale, ale cărei consecințe limitative și represive începem să le simțim pe propria piele ca simpli cetățeni. Basel, orașul elvețian cosmopolit de pe malurile Rinului, aflat într-un punct strategic important, la frontiera dintre Elveția, Germania și Franța, a fost din vremuri străvechi un centru mondial de putere ocult, secret și deosebit de influent. Din Basel a pornit mișcarea cavalerilor templieri, aici au fost sediile francmasoneriei, aici au trăit bancherii care finanțează Vaticanul și au sprijinit fascismul. Last but not least aici a avut loc primul Congres Sionist în 1897, unde Theodor Herzl și-a propagat în fața reprezentanților evreimii mondiale teza necesității recreării Statului Evreu pe teritoriul istoric, biblic al Israelului. În acest context și în limita informațiilor accesibile, voi prezenta date despre această superbancă, considerată banca de vârf a lumii, de unde sunt conduse toate băncile centrale din statele importante, respectiv instituțiile financiare mondiale influente.Read more…