O fetiță cu codițe

O cunoașteți pe Alma Deutscher? Nu? Atunci cred că a venit timpul să v-o prezint. De fapt pe tatăl ei, lingvistul de origine israeliană Guy Deutscher, îl cunosc de vreo 15 ani. Am citit cartea lui, The Unfolding of Language (Dezvoltarea limbajului) și din câte cunosc eu, cred că este cea mai bună și cea mai interesantă carte de lingvistică adresată publicului larg. Din păcate este israelian doar la timpul trecut, de mulți ani trăiește în Europa, iar soția lui e englezoaică. Pe Alma Deutscher am descoperit-o mai mult sau mai puțin din întâmplare pe YouTube, acum vreo doi-trei ani și m-a încântat pe loc; de atunci o caut pe internet cel puțin o dată la câteva luni, să aflu ce a mai pus la cale…Alma este copilul-minune prin excelență. Cânta încă înainte de a învăța să vorbească. La doi ani a început să cânte la pian, la trei ani a primit o vioară, iar notele le cunoștea încă înainte de a învăța să scrie și să citească. Părinții au înțeles imediat că fetița lor are un talent deosebit și au sprijinit-o de la început. Încă de la 3-4 ani au filmat-o pentru ca rudele de peste hotare să o poată vedea și auzi cântând – aceste filmulețe se găsesc pe internet și evoluția ei poate fi urmărită de la o vârstă fragedă. Read more…

Gelal Bey – Scene din viaţa dobrogeană de altădată

Gelal Bey, fiu de Paşă, moştenitor al unei însemnate averi răspândită prin Megidia, Murfatlar şi Kiustengé (denumirea turcească a Constanței), primise educaţia şi instrucţia la Stambul, pregătindu-se pentru cariera consulară. La cursurile serale de literatură franceză, patronate de Ambasada Franţei, făcuse cunoştinţa tatei, unde se înprieteniră. Se căsătorise cu fiica unui mare demnitar delà Curtea Imperială, frumoasă femee brună cu ochi focoşi, figură rotundă, gât plinuţ. Latiffé Hanum, soţia sa, îşi plimba languros trupul învelit în mătăsuri diafane, fără yaşmak la faţă, ceiace stârnia nemulţumirea coreligionarilor mai fanatici, care nu se împăcau cu acest sacrilej, nerespectarea „Namehramului” (secretul feţei). Se căsătorise cu fiica unui mare demnitar delà Curtea Imperială, frumoasă femee brună cu ochi focoşi, figură rotundă, gât plinuţ. Latiffé Hanum, soţia sa, îşi plimba languros trupul învelit în mătăsuri diafane, fără yaşmak la faţă, ceiace stârnia nemulţumirea coreligionarilor mai fanatici, care nu se împăcau cu acest sacrilej, nerespectarea „Namehramului” (secretul feţei). Read more…

Rabinul nostru

Soția mea și cu mine suntem amândoi atei convinși, nici măcar agnostici, deși cu trei generații în urmă, trei dintre cele patru familii ale noastre erau religioase. De ce ultimele generații au devenit totuși atei, sau cel mult tradiționali? Cauzele îndepărtării unor evrei de religie sunt multiple. În primul rând emanciparea spirituală, socio-culturală, economică și politică a evreilor, care a avut loc în Europa spre sfârșitul secolului XIX, a aprins în mulți evrei flacăra libertății și dorința de a gândi liber. Mulți și-au concentrat capacitățile intelectuale în artă, muzică, literatură și științe, lărgindu-și astfel orizonturile creative. Al doilea motiv al abandonării religiei de către mulți evrei a fost Holocaustul. Evreii și-au pierdut încrederea în puterea protectoare a Domnului, care, spuneau unii, i-a abandonat pe evrei în momentele cele mai grele. Acestea fiind zise, menționez că și ateismul poate fi gradat. Spre deosebire de ateii extremiști, noi îi respectăm pe religioși și chiar păstrăm unele tradiții evreiești, fără vreo legătură cu religia: Brit Mila (circumcizia), Bar Mitzva (majoratul băieților la 13 ani) și cununia sub Hupa (baldchinul de nuntă). Deși eram atei, am întâlnit un rabin pe care l-am apreciat și l-am iubit. Read more…

Orașul lui Moise în Argentina

În 14 august 1889 a acostat la Buenos Aires un vapor cu 824 de evrei ruși care s-au hotărât să emigreze în Argentina. Hotărârea nu a fost greu de luat, căci sute de mii de evrei trăiau în infamul Teritoriu de Rezidență, uriașul ghetou ordonat de împărăteasa Ecaterina a II-a, pentru a menține Rusia judenfrei. Evreii trăiau într-o teamă continuă și cei mai mulți duceau o viață de pe azi pe mâine. Oricând puteau fi expuși celor mai neașteptate schimbări ale soartei lor din răul obișnuit, în ”mai răul” cu care autocrația țaristă îi surprindea tot mai des. Evreul era eternul țap ispășitor. Atitudinea oficială față de evrei se schimba periodic în funcție de interesele de moment ale autorităților, de regulă după crize (financiare, economice, morale, etc.), conform modelului clasic ”dacă iese bine, este meritul nostru, dacă iese prost, de vină sunt evreii.” O asemenea criză a fost provocată de asasinarea țarului Alexandru al II-lea, în 13 martie 1881. Țarul Alexandru al II-lea a fost excepția care întărește regula, o personalitate unică în istoria Rusiei. A urcat pe tronul Rusiei în 1855, la șapte ani după valul revoluționar din 1848, care a zguduit întreaga Europă, dar care s-a oprit brusc la granițele celui mai întins imperiu de pe continentul european. Se pune întrebarea cine și de ce l-a asasinat pe acest țar luminat, înzestrat cu indiscutabile calități umane, pe care le-a pus în slujba progresului patriei sale și a supușilor săi? Greu de răspuns! Urcarea la tron a lui Alexandru al III-lea a fost semnalul de noi pogromuri sângeroase împotriva evreilor, acuzați împotriva oricărei logici că ar fi răspunzători de asasinarea țarului Alexandru al II-lea!Read more…

Apologia unui „an-alef-beit”

Pentru cine nu mă cunoaște, mi-am petrecut primii 20 de ani în România. În Israel trăiesc de 48 de ani, aici am studiat farmacia – dar tot analfabetă am rămas. Ei, nu chiar analfabetă, la nevoie citesc ebraica, dar încet și cu mare efort. Cum am studiat farmacia e un mister, toate notițele le-am luat în traducere simultană. Spre norocul meu, după lege în Israel rețetele se scriu cu litere latine, altfel aș fi fost pierdută…Toate încercările mele de a învăța au dat greș. Ca urmare îmi fac lecturile în diverse limbi străine. Demult încerc să-mi explic această „dislexie” aparentă. Am reușit în parte cu ajutorul unei lucrări făcute de fiica mea, Dina Ostrovsky, pe vremea când era studentă la filologie. Îmi închipui că printre cititori se vor afla și alții care s-au confruntat (sau se confruntă) cu probleme asemănătoare, de aceea voi încerca să le împărtășesc ce am aflat – citind cu mare trudă în ebraică! Spre sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, când ebraica a redevenit limbă vorbită, s-a pus problema adaptării ei la uzul curent, atât în viața de zi cu zi, cât și ca mijloc de expresie a culturii moderne. Vocabularul a fost îmbogățit și au fost puse în discuție normele de pronunțare și de scriere. Au apărut felurite propuneri de înnoire a scrierii, chiar de înlocuire a literelor ebraice cu litere latine. Read more…

Pune cartofi la fiert în pauza mare

Acum mulți ani, în prima lui zi de grădiniță, am plâns mult și deznădăjduit. Mă gândeam că nu vom mai avea niciodată suficient timp de petrecut împreună. Că va trebui să fur de la ore, înot, lecții, ieșit cu prietenii. Să lucrez noaptea ca să am ziua liberă. Să fac acrobații printre obligații sociale și profesionale. Așa că vacanța asta forțată și pandemică mi-a apărut ca un dar. Cu toate angoasele și îndoielile ei. Cu tot spălatul obsesiv pe mâini și cu dezinfectatul la tot pasul. Cu tot ieșitul pe bază de declarație și cu cumpărăturile făcute pe apucate.Am avut în sfârșit timp pentru toate. Timp în care să învățăm unul despre altul și unul de la altul. Timp să frământăm pâine și să ne minunăm cum dospește. Timp să împletim cozonaci cu nucă și cacao. Timp pentru rețete complicate de prăjituri cu jeleu și glazură. Timp în care am învățat să aruncăm clătite în aer fără să le scăpăm pe jos…Astăzi e prima zi în care e la școală după atât de multe luni de vacanță forțată. Read more…

Căminul Tibi Holan, zis Nyomortanya

La sfârșitul lunii aprilie 1945, cu 15 ani împliniți și 32 kg, reveneam la Cluj împreună cu mama, după aproape un an de experienţe chinuitoare în holocaust. Eram foarte fericite. Ne bucuram că eram în viaţă, că încercările regimului fascist de a ne extermina au dat greș și că ne aștepta acasă fratele meu drag, Encike (Andrei), de 19 ani, împreuna cu vărul meu iubit, Tibi, de 22 ani. Încă nu știam că pe tata, capul şi susținătorul familiei noastre, nu-l vom mai revedea niciodată. Multă vreme am așteptat pline de speranță revenirea lui, dar în zadar. Știam doar că de la Budapesta a fost în același marș al morții spre Germania, în care am fost și noi câteva zile mai târziu. Doar că noi am reușit să evadăm după două săptămâni (150 km) de mers în condiții jalnice. În locuința noastră nu puteam reveni, deși era liberă. Dar era goală. Goală în sens propriu. Lipsea nu doar mobila, covoarele, perdelele, etc., ci și așternutul, vasele, hainele. Nimic din cele necesare traiului zilnic nu mai era. În aceste condiţii am acceptat cu bucurie invitaţia vărului meu, Tibi Holan, de a veni la el.Read more…

Amintire cu Tibi Holan din timpul războiului

Nu am de gând să povestesc despre cruzimile sadice ale unor călăi, nici despre chinurile cauzate de ei. I‑aș evoca nemeritat. Fiind o fire optimistă, îmi concentrez amintirile nu în jurul suferințelor trăite, ci al întâlnirilor cu Oameni, cu “ O” mare. Mă refer la Oameni care nu s-au lăsat ațâțați la ură rasială, oricât de eficientă ar fi această armă. Se știe că majoritatea oamenilor e cât se poate de credulă și devine înverșunată și plină de ură atunci când e acuzat un grup nevinovat de oameni pentru toate nenorocirile momentului. Pe cei care rezistă ațâțării și rămân umani (deși uneori chiar profesia lor îi îndoctrinează în acest sens) mă simt obligată să-i evoc. Lor le voi dedica povestirile, toate adevărate. Înainte de a-mi depăna amintirile despre “Oameni”, iată o altă întâmplare cu Tibi Holan, vărul meu. Aceasta premerge cu aproape un an povestirea anterioară despre “nyomortanya” (https://baabel.ro/2020/10/caminul-tibi-holan-zis-nyomortanya/).Suntem în iulie sau august 1944 la Budapesta, într-o casă cu stea galbenă aflată pe Str. Szív nr.14. După săptămânile petrecute la poliția din Cluj, mi-am găsit o relativă liniște aici, la familia Bernáth, care mi-a oferit un cămin. Read more…

Oameni cu “O” mare (I)

După prima mea povestire m‑am bucurat de foarte multe reacții, primite atât direct, cât și prin comentarii. Emoția multor cititori cred că se explică prin faptul că era vorba despre oameni pe care i‑au cunoscut, adesea chiar foarte bine. De acum încolo, probabil, nimeni nu va mai recunoaște pe eroii mei. Aș fi cât se poate de fericită dacă ar fi altfel. Îmi dau seama că șan­se­le ca cineva să‑i recunoască sunt minime. Eu nu voi putea oferi informaţii, nici măcar numele lor, întrucât nici eu nu le‑am știut vreodată. Este vorba de acei oameni, întâlniți de‑a lungul per­se­cu­ții­lor suferite, care nu s‑au lăsat ațâțați la ura rasială și uneori chiar și-au asumat riscuri pentru a putea ajuta pe cei prigoniți. Față de acești Oameni – notându‑i cu “O” mare – simt un respect deosebit și, pentru ajutorul oferit de către unii dintre ei, și o mare recu­noș­tin­ță. Recunoștința e nemărginită și profundă în special față de unul, căruia i se datorează viața mamei și a mea. Dar nu numai. El a făcut posibil să am parte de o viață de familie fericită, să vină pe lume fiica mea, nepoții și strănepoții mei. Nu doar m‑a salvat, dar a și dat sens vieții mele. Recunoștința se adâncește și mai mult când mă gândesc la acele milioane de copii, tineri și adulți care ar putea trăi azi, dacă nu li s‑ar fi furat dreptul de a se naște.Read more…

Revoluţia anti-Trump a 75 de milioane de americani

“Tonight, the whole world is watching. I believe at our best America is a beacon for the globe. And we lead not by the example of our power, but by the power of our example. Joe Biden, 7 Noiembrie, 2020 – Delaware. Astăzi, 8 noiembrie 2020, la ora 8.25 dimineață, ora Californiei, în Los Gatos, m-am simțit ca în Decembrie 1989 la Cluj. Singur îmi spun: “Comparația este abruptă. Nu e același lucru.” Da, nu e același lucru pentru istorie, dar pentru mine este același lucru. Mi-am dat seama că e gata…E ca și atunci când, în timpul Revoluției, am auzit că l-au prins pe Ceaușescu. Urma emoțiilor de atunci împreună cu cele de acum îmi provoacă aceste comparații poate exagerate pentru unii. James Madison a spus că dacă oamenii ar fi îngeri, guvernul nu ar fi necesar. (James Madison a fost unul din autorii Constituției SUA și al patrulea președinte al SUA). Din fericire, sistemul “checks and balances” a funcționat în ultimii 4 ani. Dacă nu funcționa, Trump reușea să facă mult rău și să semene din ce în ce mai mult cu un dictator. A încercat mult sa erodeze si acest sistem, prin plasarea de persoane fidele, total partizane în ramura judiciară. Trump a apărut pe scena politică în 2015.Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: despre filatelie

Filatelia este unul din hobby-urile cele mai răspândite. Dar ce este filatelia? Este studiul timbrelor poştale şi istoria poştei. Printre primele transporturi poștale se numără cele făcute cu porumbei, cai, curieri, poștalioane, Ballon Monté, poșta maritimă, poșta prin cale ferată, poșta prin navele aeriene Zeppelin și la urmă transportul prin avioane. Fiecare sistem de transport poștal a fost folosit în diferite epoci ale istoriei. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea au fost amenajate hanuri poștale pentru vizitii și călători. De aici plecau poștașii călărind și ducând poșta, care la sosire era anunțată cu trâmbițe.Read more…

Un OM între oameni

Cu aceste cuvinte s-a încheiat comentariul unui membru al Comunităţii Evreilor din Cluj, atașat postării pe Facebook de către Andrea Ghiţă, în amintirea celui care a fost prof. Nicolae Kallós, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani. A fost declicul care a declanșat impulsul de a așterne pe hârtie, în câteva rânduri, amintirile trezite în mintea mea, legate de acest adevărat OM. Personal, l-am cunoscut târziu, după ce a fost ales președinte al Comunității Evreilor din Cluj și o bună perioadă de timp au ajuns la mine doar ecourile echidistanței, răbdării și înțelepciunii cu care acționa, luând cele mai potrivite hotărâri, spre binele comunității în fruntea căreia se afla, câștigând întregul meu respect, simpatie și considerație. Formația klezmer a comunității a luat ființă, la inițiativa și sub conducerea prof. Vasile Socea, în februarie 2002, când președinte al Comunității era dl. prof. Gavrilă Goldner, care ne-a sprijinit cu mult entuziasm în acțiunile noastre. Peste ani, dl. prof. Kallós și-a exprimat în public regretul că această formație nu s-a constituit mai devreme, în timpul mandatului președinției dumnealui. Am făcut această precizare pentru că în rândurile de față mă voi referi la relația specială pe care am avut-o, eu personal și întreaga formație klezmer cu omul de suflet Nicolae Kallós. Read more…

Ce urme lasă studiile? (I)

Nu mă refer la “urme” în educație sau cunoștințe. Ar fi o întrebare mult prea dificilă pentru a ști să răspund. Nu… Mă refer la urme lăsate în memorie și suflet, urme care nu se șterg nici după foarte multe decenii. Mi-am început studiile la primul nivel în 1933, la grădinița Mon­tessori din Cluj, condusă de Serena Hamburg. Ea funcționa la re­nu­mi­ta adresă: Str. Elisabeta (azi E. Racoviță) nr. 12. Ce anume i-a asi­gu­rat „fai­ma”? Fap­tul că în ve­cini, la nr 10, stătea co­le­ga mea de gră­di­ni­ță Marianne Judovics, cunoscută de toată grădinița. Nu numai ea, ci toate fetele erau drăguțe, dar și mai mult mi-au plă­cut băieții. Mă uitam cu plăcere în special la unul dintre ei, Bandi Borsai. Îmi plăcea teribil cum o asculta cu ochii larg deschiși pe Serena poves­tind. Se pare că sen­ti­men­tele mele erau împăr­tă­și­te, căci într-o zi, ve­nind spre casă după ore­le de studiu, i-am co­mu­ni­cat mamei că tre­buie să mă întorc la ora şapte seara. Apoi am mai lămurit lucrurile. Că nu la gră­di­ni­ță, ci la Opera Maghiară, că nu toți, ci doar Bandi și cu mi­neRead more…

Moses Wilhelm Shapira, savant sau șarlatan?

Moses Wilhelm Shapira a fost un personaj pitoresc și controversat – unii l-au admirat, mulți l-au denigrat. A fost un mare savant și arheolog? Sau a fost un falsificator fără scrupule? Despre el s-au scris articole și cărți, s-a făcut chiar o expoziție la Muzeul Israel. Despre primii 25 de ani ai vieții sale se știe foarte puțin, doar că s-a născut în 1830 la Kamenețk-Podolsk (azi Ucraina), într-o familie evreiască. În 1856 a plecat spre Ierusalim, iar pe drum, la București, s-a convertit, devenind luteran. Aș fi vrut să aflu mai multe despre studiile lui și despre motivul convertirii, dar nu se cunosc amănunte. La Ierusalim s-a alăturat comunității anglicane, reunite în jurul bisericii Christ Church. La început a condus prăvălia de suveniruri a bisericii, iar în 1861 și-a deschis propria prăvălie în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt. S-a căsătorit cu o infirmieră protestantă și a avut două fiice, dintre care cea mică a devenit mai târziu scriitoare. Romanul ei autobiografic, Fetița din Ierusalim, publicat sub pseudonimul Myriam Harry, este una din sursele mele de inspirație. În ochii fetiței, prăvălia tatălui ei era o lume magică. Read more…

Tăria de caracter a înaintașilor

Rămâne o enigmă cum și, mai ales, de ce străbunicul meu de limbă maternă germană primise prenumele Árpád? Se născuse cu patru ani înainte de acordarea egalității în drepturi evreilor, ca urmare a legii propuse de contele Gyula Andrássy, premierul Ungariei. Prin alegerea acestui nume, părinții săi au dat expresie identificării familiei cu limba și cultura maghiară. Árpád era proprietarul și directorul cotidianului Temesvarer Zeitung. Îi păstrez permisul de călătorie cu fotografie și semnătura titularului, permis legat în piele de culoare castanie, emis în 1915. Îi conferea drept de călătorie la clasa I-a, cu tarif redus, la Căile Ferate Regale Ungare (MÁV). Conform ștampilei purpurii, permisul anual era valabil pentru „toate liniile”. Árpád și-a înscris cei patru fii la un liceu de limbă maghiară, după care și-au urmat studiile universitare la Budapesta. Legendele de familie înregistrează rareori povești despre străbunici și acelea, de obicei. cu puține date personale. Arborele genealogic, dacă este întocmit de vreun membru mai activ al familiei, cuprinde șase-șapte generații. În cazul decendenței nobiliare, rădăcinile se întorc în Evul Mediu, dar sunt rememorate mai ales acțiunile de luptă și de vitejie ale strămoșilor, caracterul înaintașilor de obicei nu este transmis posterității. Tocmai de aceea cred că este important să relatăm tot ceea ce se mai poate salva din istorisirile generațiilor de demult.Read more…

1961 – Două săptămâni în Uniunea Sovietică

Se împlinesc 60 de ani de la prima mea excursie în afara României, despre care nu pot spune că nu am amintiri frumoase. Trecuseră 20 de ani de la deportarea în Transnistria și dacă s-a ivit ocazia de a face o astfel de excursie, am primit-o cu mare plăcere. Atunci ca și acum cred că îmi datorez viața armatei sovietice care ne-a eliberat și le sunt recunoscătoare acelor soldați care au venit cu căruțe, prost echipați, dar cu un entuziasm și eroism insuficient apreciat azi. Cred, de fapt sunt convinsă că mă veți eticheta ca nostalgică, dar și cu acest risc vreau să vă povestesc amintirile mele, cu bune și cu rele, despre cele două săptămâni petrecute în 1961 la Kiev, Leningrad și Moscova. Soțul meu făcuse o excursie la Moscova cu Uniunea Scriitorilor, cu trei luni înaintea mea, și el a insistat să merg și eu cu ONT. Excursia nu era scumpă și eu am acceptat cu multă plăcere. Știam deja multe despre ororile stalinismului din URSS, despre procesele „halatelor albe”, despre „gulag” și îl cunoscusem chiar pe renumitul scriitor și regizor Iakob Sternberg, (cel care a descoperit-o la Cernăuți pe artista Sidi Tal). El fusese deportat câțiva ani în Siberia. În timpul vizitei sale la București, în 1956, el ne-a povestit ce au suportat scriitorii evrei, și nu numai ei, în perioada stalinistă. Îl citisem pe Ehrenburg și alte cărți apărute în perioada „dezghețului” și totuși am acceptat cu bucurie această excursie. Nu eram supărată pe soldații care ne-au eliberat, nici pe țara aceasta imensă și pe locuitorii ei. Voiam pe cât posibil să văd cel puțin cele trei orașe-emblemă pe care mi le oferea excursia. Read more…

S-a stins din viaţă Ruth Dayan

Ruth Dayan, a decedat vineri, 5 februarie 2021, cu doar o lună înainte de a împlini 104 ani. Prima soţie a lui Moshe Dayan a fost o femeie extraordinară, iubită și apreciată, un exemplu de patriot adevărat și o personalitate independentă, plină de iniţiativă şi, mai ales, înțeleaptă. Părinții ei au făcut aliya la începutul secolului XX. Tatăl ei, avocat, era originar din Ucraina, iar mama, profesoară, era din Chișinău, din familia Kalimner. Am putea spune că Ruth Dayan avea și rădăcini românești. Familia a sosit la Rișon Lețion unde erau foarte mulți români și mai sunt și astăzi. În anii 1930, după ce a absolvit Gimnazia Ivrit din Ierusalim, Ruth şi-a continuat studiile la școala de fete din Nahalal, în Galileea. Acolo l-a întâlnit pe tânărul Moshe Dayan cu care s-a căsătorit în 1935. Au rămas împreună până în 1972 când au divorţat şi Moshe s-a recăsătorit. Read more…

Alegeri în Israel. Variante posibile de alcătuire a guvernului.

În martie 2021 cetățenii israelieni vor participa la alegerea unui nou guvern. La următoarele alegeri parlamentare participă un număr record de partide, din dreapta și stânga eșichierului politic. De regulă, opiniile partidelor se deosebesc mai puțin prin considerente ideologice (deși și acestea există), cât prin poziția pro Bibi sau rak lo Bibi (numai nu Bibi), “Bibi” fiind premierul Benjamin Netanyahu, șeful partidului Likud. În rândurile care urmează mi-am asumat dificila obligație de a prezenta cititorilor alegerile anului 2021 din Țara Sfântă. Pro Bibi sau rak lo Bibi (numai Bibi să nu fie)? Interesant că personalitățile cu vederile cele mai aprige în opțiunea rak lo Bibi sunt foști colaboratori apropiați ai actualului premier! Astfel, Benny Gantz, șeful partidului Kaḥol Lavan, ministrul apărării din actualul guvern de coaliție, a primit gradele de șef de stat major, de la Bibi personal. Yair Lapid, șeful partidului Yesh Atid, a fost ministrul de finanțe în guvernul Bibi. Gideon Sa’ar, șeful partidului Tikva Hadașa a fost membru al partidului Likud, șef de cabinet la Bibi. Avigdor Liberman, șeful partidului Israel Beiteinu a fost ministrul apărării în guvernul Bibi și pe vremuri discipolul acestuia. Naftali Bennett și Ayelet Shaked, conducătorii partidului Yamina au fost și ei miniștri în guvernul Bibi. Îl adaug aici și pe Ron Huldai, primarul orașului Tel Aviv, șeful partidului nou in înființat HaIsraelim (Israelienii).Read more…

Registrul din veacul XIX, retras de la licitaţia din New York, ar fi exponatul central al muzeului evreilor din Cluj – interviu cu istoricul Ladislau Gyémánt

În 15 februarie 2021, revista Baabel relata despre scoaterea la vânzare, de către casa de licitaţii Kestenbaum&Company, din Brooklyn, N.Y. a manuscrisului Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, din Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Comunitatea Evreilor Cluj-Napoca – în calitate de comunitate supravieţuitoare şi succesoare de drept a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Clujul dinainte de Holocaust – a contestat licitaţia, invocând că este vorba de un obiect dispărut în timpul Holocasutului care a fost însuşit de persoane neidentificate până în prezent, în mod ilegal şi, în consecinţă este un bun furat, care intră sub incidenţa prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din anul 1947, precum și ale Declaratiei de la Terezin, din anul 2009, Din fericire diligenţele comunităţii evreieşti clujene, puternic sprijinite de World Jewish Restitution Organization, s-au soldat cu retragerea Pinkasului de la vânzare. Ladislau Gyémánt, fondatorul Institutului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi directorul acestei instituții timp de 22 de ani, autor a numeroase cărţi şi articole în domeniul istoriei evreilor transilvăneni, consideră că Pinkas Klali d’Chevra Kadisha din Klausenburg poate constitui exponatul cel mai valoros al viitorului muzeu evreiesc din Cluj.Read more…

Valută forte, animale de rasă, împrumuturi externe, arme, tehnologie în schimbul emigrării evreilor

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu un fel de miracol pentru evreii din România, comparat cu genocidul european. Majoritatea evreilor din Vechiul Regat și din Transilvania de Sud au supraviețuit ocupației germane, Holocaustului și regimului fascist antonescian. Conform recensământului din 1945, numărul acestora s-a ridicat la cca 350.000 de suflete. Încă din 1946, cu concursul organizației evreiești Aliyah Beth Mossad din Palestina aflată sub mandat britanic și cu aprobarea autorităților române, au plecat spre Palestina câteva vase cu emigranți evrei. Odată cu înăsprirea măsurilor împotriva imigrației evreiești ale autorităților britanice, din 1947, transferul emigranților evrei a continuat pe cale terestră prin Iugoslavia, Bulgaria și Ungaria. A urmat un blocaj total al emigrării evreiești până la 11 iunie 1948, când România a recunoscut noul Stat Evreu și o misiune diplomatică israeliană a luat ființă la București. În această perioadă noile autorități comuniste au dus o campanie dură împotriva sionismului, asimilat cu „o armă imperialistă veninoasă” sau cu „o forță fascistă și reacționară”. În 1958, odată cu dezghețul stalinist și începutul consolidării comunismului românesc sub bagheta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, politica regimului comunist român a devenit foarte permisivă față de emigrarea evreilor în Israel. Totul a început cu lipsa cronică de valută a Republicii Populare România…Read more…