În decembrie 1984, Spitalul Clinic Brâncovenesc a început să fie demolat. Clinica de Ortopedie, care funcționase în clădirea principală, a fost mutată într-o clădire mai mica, în curte. în ziua de sâmbătă, 21 decembrie, în timp ce dr. Th. Ionescu, directorul spitalului, era în operație (pe vremea aceea se lucra şi sâmbăta) a fost chemat la telefon de direcția sanitară a capitalei. Deoarece el nu putea părăsi operatia, am mers eu şi am preluat dispoziția urgentă de a goli clinica în 3 zile, întrucât urma să fie demolată. Acest ordin a fost dat după ce primisem dispoziţia să se aprovizioneze corespunzător spitalul cu medicamente, materiale sanitare şi alimente, pentru perioada de iarnă.Read more…
De pe acest terminal pleacă tot Israelul în vacanță. Alte posibilități de călătorie nu prea există. Vaporul e pierdere de timp, cu trenul nu ajungi nicăieri. Să mergi cu mașina în Europa prin Siria? Acesta este doar visul utopic al unui optimist ca mine. Și ce simplu și frumos ar fi: Israel – Siria – Turcia – Bulgaria – România s-ar putea face în numai 2-3 zile! Singura alternativă este avionul. Check in, control de pașapoarte, control de securitate: scoate cureaua, laptopul, ceasul, celularul, cheile etc., apoi pune totul la loc și asta cel puțin de două ori, iar dacă schimbi avionul atunci totul se repetă. Dar ești în vacanță, bine dispus și hotărât să fi calm și vesel. Controlul de securitate este plin de riscuri. E nevoie de atenție maximă ca să-ți poți recupera toate obiectele personale. Eu am uitat de mai multe ori câte ceva.Read more…
În anii treizeci al secolului trecut, Emil Davidovici, un tânăr idealist, comunist, a fost silit să părăsească România, emigrând în Anglia. S-a stabilit la Londra și a studiat filosofia, s-a căsătorit cu o frumoasă englezoaică și a trăit opt ani în Marea Britanie. După cel de-al Doliea Război Mondial s-a întors la București. A lucrat o vreme la Ministerul de Externe, până când a fost învinuit pe nedrept de spionaj în favoarea unei puteri străine, arestat și condamnat la închisoare. Grațiat și reabilitat, și-a dovedit competența la Biblioteca Centrală din București. După pensionare s-a mutat la Cluj. L-am cunoscut în împrejurări neobișnuite, la scurtă vreme după moartea subită, la numai 50 de ani, a mamei mele, la cantina Comunității Evreiești din Cluj. Veneam cu tatăl meu, pe care moartea soției iubite l-a afectat profund. Amândoi ne simțeam dezrădăcinați, mâncarea de la cantină ne reamintea mâncarea de acasă.Read more…
Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…
Din păcate sportul e legat de politică, cu toate că în mod normal și fair ar trebui să fie total independent de influențe de genul acesta. Exemplele sunt numeroase. Olimpiada de la Berlin din anul 1936 a fost un mijloc de propagandă folosit de naziști. De la salutul hitlerist, dat nu numai de delegația germană, ci din păcate și de alte delegații, precum a Italiei și, spre surprinderea opiniei publice, chiar și a Marii Britanii, la excluderea evreilor din lotul olimpic german, până la refuzul lui Hitler de a da mâna cu câștigătorul cursei de o sută de metri, legendarul sportiv afro-american Jessie Owens. Africa de Sud a fost exclusă din competițiile sportive din 1964 până în 1992 din motive de apartheid. La Olimpiada din München în 1972 a avut loc atentatul împotriva sportivilor israelieni, 11 dintre ei fiind uciși de teroriști palestinieni. Olimpiada de la Moscova a fost boicotată de SUA, RFG, Japonia și de alte 50 de state, în semn de protest împotriva invaziei sovietice a Afganistanului. Ca răspuns, URSS și țările comuniste, cu excepția României, și-au anulat participarea la Olimpiada de vară din Los Angeles.Read more…
În primii șapte ani ai vieții mele am locuit împreună cu familia într-o fabrică de textile. Nu că am fi hotărât să ne mutăm cu tot calabalâcul în incinta fabricii de confecții Cotex și să ne stabilim într-o hală prăfuită, plină de mașini de cusut. Nu, era tocmai invers: o fabrică în plină creștere s-a extins fără încetare pe socoteala spațiului locativ. Firma Cotex a fost înființată în perioada interbelică sub forma unui mic atelier de croitorie care a crescut, devenind o manufactură mai importantă. După naționalizare, întreprinderea s-a dezvoltat, devenind un adevărat combinat. În vremurile sale de glorie, în urmă cu mai multe decenii, lucrau acolo sute de salariați; acum e doar una din numeroasele ruine postcomuniste din Oradea. De-a lungul anilor Cotex s-a extins, ocupând pe rând clădirile adiacente. Pe vremea nașterii mele ocupa deja trei din cele patru laturi ale corpului de clădiri cuprins între străzile Kossuth și Zöldfa (sau „Independenței“ și „Vasile Alecsandri“ cum se numeau atunci). Din întregul complex, ultima casă în care se mai locuia era a noastră. În afară de noi mai stăteau acolo câteva familii care nu apucaseră să fugă din fața monstrului neînfrânat. Era o clădire cât se poate de obișnuită. Fațada de un verde murdar dădea într-o străduță lăturalnică, pe nume Ecaterina Teodoroiu, care între timp fusese total înglobată în teritoriul fabricii și barată la ambele capete cu porți mari de fier.Read more…
Prietenul și mentorul meu Gabriel Ben Meron a făcut o gafă – m-a introdus la revista Baabel, deci el poartă răspunderea directă pentru materialele pe care le-am publicat aici. Ele nu sunt întotdeauna foarte serioase, dar totuși mai mult decât simple glume; sunt ca viața însăși, o tragicomedie cu secvențe mai bune sau mai rele, întreruptă uneori de mese și de concedii la băi, dar al cărei final este întotdeauna letal – precum morții știu bine din experiență. Acceptând textele mele neconvenționale și prezentându-le unui public sofisticat, în ochii mei editorii și-au asumat riscul unui săritor de bungee cu frânghia înfășurată pe degetul mic. De altfel colaborarea mea neregulată formează o colecție de amintiri și panseuri pe care aș vrea să le includ într-o bună zi într-o autobiografie rezervată exclusiv copiilor și nepoților mei.Read more…
Am ajuns pe aeroportul din Saloniki și am înțeles că soarta zborului nostru se afla în mâna unei companii aeriene (ASTRA grecească) incapabile să facă față unor deficiențe/defecțiuni apărute în mod neașteptat. Ei bine, eu am folosit acele ore de așteptare și am cugetat. În primul rând am făcut o recapitulare a ceea ce era important pentru mine în acel moment. Deci, la anul trec în cea de a noua decadă a vieții (am mai amintit lucrul ăsta și îmi cer scuze), sunt relativ sănătos, adică sufăr de boli cronice ținute în frâu pe cale medicamentoasă, preocupat de o mulțime de lucruri, pentru că sunt ocupat cu diverse îndeletniciri care îmi fac plăcere și îmi aduc satisfacții. Dar imediat a urmat celebra întrebare pusă de Woody Allen într-unul din filmele sale: totul e in ordine, dar până când?! Cu alte cuvinte, cum facem ca treaba să continue? Mai ales că mai nimic nu depinde de mine. Și cu toate acestea, ceva îmi mai rămâne, mi-am zis eu în timp ce eram așezat pe un scaun incomod, pe care-l părăseam doar din când în când pentru a vizita acel loc în care până și regele merge singur… Acel ceva este planificarea, planurile de viitor.Read more…
De-a lungul anilor am fost de mai multe ori la Bănişor, dar de fiecare dată am mers direct la micul cimitir evreiesc de lângă islazul comunal, pentru a ne reculege la mormintele înaintaşilor, fără a ne opri în sat, considerând că singura noastră legătură cu aceste locuri era trecutul, istoria familiei. De Sfânta Maria Mare, aveam să revin la Bănişor, în urma invitaţiei spontane lansate de Artemiu Vanca, bănişorean din naştere, fondator al Asociaţiei „Fiii Satului Bănişor”, Cetăţean de Onoare al localităţii, iniţiator şi redactor al Anuarului asociaţiei, un entuziast promotor al valorilor acestei comune. Artemiu Vanca m-a impresionat atât prin interesul său faţă de istoria evreilor din Bănişor (a înaintaşilor mei), despre care a scris un articol amplu şi foarte bine documentat, cât şi prin firescul invitaţiei (ca între consăteni) de a participa la Ziua Satului Bănişor care are loc în fiecare an, de 15 august, când e şi hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Întâmplarea a făcut ca tocmai în acea perioadă să fie la Cluj un verişor de gradul II, din partea tatei (dar nu de pe ramura maternă, din Bănişor, ci din cea paternă, clujeană) care locuieşte în Luxembourg. Aşa că ne-am pornit cu toţii la drum către Bănişor, alegând să nu ne mergem via Zalău, ci să urmăm drumul parcurs de tata în vacanţele când se ducea la bunici.Read more…
Pe data de 7 octombrie vom avea un referendum național despre redefinirea articolului 48 din Constituția României. În textul actual familia este definită ca fiind rezultatul căsătoriei între soți. Referendumul propune o definiție nouă, potrivit căreia familia este rezultatul căsătoriei între bărbat și femeie.
Familia nucleală propusă de Coaliția pentru Familie este un model ideal, aproape metaforic, care nu reflectă realitatea românească: realitatea în care generații de tineri au copilărit fără tată sau mamă (ei lucrând în Spania, Franța sau Italia); ignoră cuplurile heterosexuale necăsătorite, cuplurile homosexuale sau oamenii care nu pot sau nu vor să aibă copii. Deși nu avem o statistică despre procentajul acestor oameni, sunt convins că prin redefinirea familiei excludem din constituție circa 25% din societate. Redefinire familiei este un trend în cercuri ultra-religioase din Statele Unite, Rusia și Europa de Est, ca o reacție față de așa-zisul ”sexo-marxism” (o traducere unică a termenului englez ”cultural marxism”). Deși mișcarea este una bine cunoscută în cercuri ultra-religioase din Statele Unite și Rusia, la noi – la fel ca şi alte chestiuni din România – a fost prezentată în forma etno-ortodoxă, ”mioritică”. Iată trei argumente care înlesnesc înţelegerea efectelor negative, a inutilităţii referendumului,Read more…
Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…
„Chestiuni organizatorice” – sub acest titlu se putea ascunde orice; de regulă mai mult rele decât bune. A fost convocată toată suflarea studențească din Universitatea de Medicină şi Farmacie București (la acea vreme se numea Institutul de Medicină şi Farmacie București; voi folosi în continuare acronimul de atunci, IMF). Din câte îmi amintesc, adunarea a avut loc la mijlocul lui noiembrie 1956, în sala Floreasca. Niciun amfiteatru din IMF nu avea capacitatea să primească miile de studenți din cele patru facultăți: medicină generală, pediatrie, farmacie şi medicină militară – de fapt tot medicină generală, doar că aparțineau de Ministerul Apărării (pe atunci MFA) şi purtau uniforme kaki.
De ce atâția studenți? La admiterea din 1954, după nefericita reformă a învățământului din 1948, s-au prezentat trei serii de absolvenți: cu 10, 11 şi 12 clase, la care s-a adăugat și mulți restanțieri. Aşa se face că promoția 1960 a fost printre cele mai numeroase din istoria școlii de medicină bucureştene. Cred că şi promoţia 1959 a fost cam la fel, adică șase sute de studenți în două serii, conform capacitații celui mai mare amfiteatru din facultate, adică 300 de locuri. Așteptam înfriguraţi să vedem cine va conduce adunarea; „trei furi”, toți cunoscuți.Read more…
După marele cutremur din 77 am venit la București să-mi vizitez prietenii și să-mi demonstrez în felul meu solidaritatea cu cei afectați. Orașul era aproape distrus, ruine peste tot. Dar românii harnici au tras din greu și au curățat pe cât au putut. Viața biruitoare mergea înainte aparent nestingherită. De când plecasem, în urmă cu 28 de ani, nu mai revenisem în țară. Dar nu am întrerupt total legătura cu România, am păstrat-o prin intermediul cititului. Citisem mult despre restaurantul Capșa, iar acum, aflându-mă în București, eram foarte curios să-l văd. Știam din literatură că acolo luau masa în trecut prințul Știrbei, scriitorul Ionel Teodoreanu, poetul Ion Minulescu și mulți alți scriitori și jurnaliști celebri. Dupa masă ședeau la o șuetă, fumau, beau cafea și discutau subiecte interesante la ordinea zilei. Asa că, decum am ajuns, mi-am lăsat bagajul la hotelul Minerva, care era departe de centru și am luat un autobuz spre oraș. Autobuzul era arhiplin. M-am strecurat cum am putut și am călătorit în picioare. Mi-am dres glasul și am întrebat în româna cea mai frumoasă pe care o mai posedam: „Mă rog, unde cobor la Capșa?” Deodată s-a făcut loc împrejurul meu. Călătorii se îndepărtau de mine că de molimă. Tăceau și îmi întorceau spatele. Într-un târziu, un batrânel cu servietă și cravată s-a apropiat și mi-a șoptit: “Nu se mai numește Capșa, se numește Restaurantul București. Cobori la următoarea și o cotești la dreapta”. S-a întors și el cu spatele de n-am apucat măcar să-i mulțumesc. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată atâtea spete în România ca în acea zi în autobuz.Read more…
Se întâmplă ceva cu mine în ultima vreme. De vină ar putea fi serile foarte lungi de toamnă şi prima ninsoare (winter is coming, da?), dar la fel de bine pun starea mea pe seama unei etape din viață în care confortul mi-a devenit esențial. în orice caz, cochetez cu ideea de a-mi cumpăra o pijama scumpă, elegantă şi frumoasă. Ca să clarific lucrurile: nu e vorba nici de lenjerie intimă, nici de vreo cămașă seducătoare din dantelă şi mătase. Nu, mă refer la o pijama adevărata: pantaloni lungi şi comozi, plus o cămașă cu maneci lungi, nasturi şi buzunar mic la piept. Ceva care arată aproape masculin, dar de fapt e feminin. Impresia mea, uitându-mă în jurul meu, e că femeile şi pijamalele se împart în două categorii care se suprapun pe alocuri, ca o diagramă Venn.Read more…
Cu puțină exagerare, acest citat cred ca acoperă cel mai bine esența ultimei decizii luate de președintele Donald Trump: retragerea militarilor americani din Siria și Afganistan. Este o atitudine greu de calificat atât pe planul politicii interne americane, cât și in relațiile externe față de aliați fie europeni, fie din Orientul Mijlociu, cu abandonarea a doi dintre cei mai fideli dintre ei – kurzii și Israelul.
Pragmatic, luând în considerare promisiunile electorale ale actualului președinte care – continuând politica fostului președinte Obama – se retrage dintr-o serie de zone fiebinți ale globului care nu mai prezintă interes pentru Statele Unite, putem gândi că are dreptate. Numai că atunci când se iau niște măsuri de anvergură și importanță ca aceasta, cu consecințe pe termen lung, nu te rezumi numai la pragmatism. Te uiți puțin mai departe. Da, grosul armatei Statului Islamic a fost înfrânt și alungat, dar estimări din mai multe surse arată că mai există aproximativ 15.000 de luptători ISIS care abia așteaptă o slăbire a presiunilor militare ca să se lanseze din nou, sub o formă sau alta, într-un ”război sfânt”. Read more…
Vă recomand să vizionați documentarul american „Keep Quiet” (Netflix), despre foarte controversatul cetățean maghiar Szegedi Csanád. Cu toate că auzisem despre el, filmul m-a șocat și vă voi povesti și de ce. Dar pentru că nu toți cititorii știu la cine mă refer, aș vrea mai întâi să vi-l prezint pe scurt. Csanád Szegedi are azi de 36 de ani. Între 2003 și 2012 a fost membru în partidul de extremă dreaptă, cu orientare ultranaționalistă și chiar fascistă Jobbik (traducerea în limba română este ambivalentă: mai bun/mai de dreapta). A ajuns chiar vicepreședintele partidului şi membru al Parlamentului European de la Strassbourg. S-a remarcat chiar și printre camarazii lui prin antisemitismul lui crunt. Până aici nimic deosebit pentru membrul unui partid profascist din Europa; doar că în 2012 i se aduce la cunoștință și mai târziu se convinge personal că a avut „nenorocul” să aibă bunici și mamă evreică. Mai mult decât atât, bunica a fost supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz și avea numărul tatuat pe braț. Revelația a avut-o doar la vârsta de 30 de ani!! Read more…
Ciclul de filme întitulat Magyarok Romániában – száz év történelem [Maghiari în România – o sută de ani de istorie] prezintă istoria frământată a unui „secol scurt” – din toamna anului 1918 şi până în zilele noastre – plasând în centrul atenţiei cele întâmplate cu populaţia maghiară din Transilvania în acest răstimp de război şi de pace, de alternanţă a imperiilor şi succesiune a regimurilor politice democratice şi totalitare. Proiectul a fost conceput de istoricul Nándor Bárdi, care este și coordonatorul științific al întregul ciclu documentar, la cererea Fundației Pentru Școală http://iskolaalapitvany.ro. Conform conceptului original, fiecare film are alt scenarist, de regulă istoric, un bun cunoscător al perioadei respective. Astfel, episodul care prezintă perioada 1918-1920 este semnat de istoricul János Fodor, scenariul părții a doua, despre perioada interbelică, poartă semnătura lui Nándor Bárdi. Partea a treia – care prezintă evenimentele din Transilvania de Nord, în timpul celui de Doilea Război Mondial – îl are drept autor pe Tamás Sárándi, partea a patra – referitoare la maghiarii din Transilvania de Sud, în perioada 1940-44 – a fost realizată sub îndrumarea istoricului Béni Balogh. Următoarele episoade ale serialului sunt în curs de producție, ele vor trece în revistă perioada comunismului în trei părți: instaurarea, epoca Dej și epoca Ceaușescu. Istoricii responsabili de aceste episoade sunt: Zoltán Mihály Nagy, Stefano Bottoni și Zoltán Csaba Novák. Episodul final al ciclului se dorește a fi o trecere în revistă a principalelor evenimente derulate din decembrie 1989, până în prezent.Read more…
Ungaria, sub regimul Horthy, era condusă de guverne antisemite, printre cele mai zeloase din Europa în adoptarea și aplicarea a peste 300 de legi antievreiești. După ocuparea Ungariei de către Germania, la 19 Martie 1944, experții exterminării evreilor din Europa s-au instalat la Budapesta, în frunte cu Adolf Eichman și au consiliat guvernul maghiar condus de Dome Sztoyai ” în organizarea eficientă ” a deportării celor peste 400.000 de evrei din Ungaria, spre lagărele de exterminare din Polonia și Germania. Deportarea a fost planificată minuțios, primele victime ale zelului jandarmeriei maghiare condusă de călăii Endre Laszlo și Baky Endre, au fost evreii din Ardealul de Nord.
Dintre toate crimele odioase comise de antisemitismul hitlerist, acesta a fost cel mai dement și s-a petrecut în cel mai scurt timp. La presiunea ocupanților germani ai Ungariei, guvernul maghiar a ”reușit” – cu concursul activ al autorităților locale, al jandarmeriei și a unei părți însemnate a populației – adunarea celor peste 150 de mii de evrei în 12 ghetouri improvizate. Această barbarie s-a petrecut în mai puțin de 30 de zile. Cam tot atâta a durat și încărcarea lor în 1500 de vagoane de vite care au plecat, toate, spre lagărul de exterminare din Auschwitz-Birkenau. Uciderea celei mai mari părți a celor deportați s-a făcut prin înfometare, boli, maltratare, schingiuiri , munci de sisif, experiențe medicale, împușcare și gazare. Cenușa rămasă din corpurile lor chinuite, arse în crematoriile din Auschwitz-Birkenau a fost risipita pe întinderea lagărelor. Zeci de mii de morți, fără morminte, așteaptă câte o piatră să fie așezată, de către cei care le-au fost apropiați, pe pământul care a fost martorul supliciului lor. Măcar o lumânare pentru fiecare să fie aprinsă pentru sufletul și amintirea lor. Din cei puțini care au supraviețuit, mulți au reușit sa facă acest gest…poate odată… Din cei puțini care au supraviețuit dar care nu au ajuns sa aşeze acea piatră au ramas și mai puțini…Read more…
Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison…, Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!Read more…
În urmă cu câteva zile președintele Donald Trump a anunțat că este cazul să se recunoască apartenența Înălțimilor Golan de Israel. A fost un dar făcut premierului Netanyahu înaintea alegerilor, în speranța că aceasta va contracara acuzațiile de corupție formulate de procurorul general. Înălțimile Golan nu au aparținut niciodată Israelului sau Palestinei, ele au fost cucerite în timpul Războiului de Șase Zile de la Siria și din punct de vedere strategic sunt foarte importante pentru Israel, ca o barieră de apărare în cazul unui război cu Damascul.
În curând se împlinește un an de când s-a pus în aplicare decizia aceluiași președinte Trump de a muta Ambasada Americană la Ierusalim, considerat de SUA capitala Israelului, ceea ce și este. Dar situația juridică a Ierusalimului este controversată. Potrivit unor acorduri internaționale, unele semnate de partea israeliană chiar înaintea votului ONU pentru împărțirea Palestinei între israelieni și arabi, altele la Oslo, urmează ca statutul final al orașului să fie stabilit în urma unor negocieri. În pofida gestului SUA, foarte puține state au decis să-i urmeze exemplul, câteva dintre ele (Ungaria, Slovacia, Cehia) limitându-se să deschidă la Ierusalim niște birouri de informații sau birouri comerciale. Poziția României este neclară, premierul Dăncilă revenind în declarațiile sale referitoare la mutarea Ambasadei Române, prin afirmația că a fost o opinie personală, dar de-acum răul a fost făcut. România care la ora actuală deține președinția Consiliului UE a adoptat o poziție contrară celei a Uniunii Europene. Tot în această lună s-au împlinit cinci ani de la ocuparea și anexarea Crimeii de către Rusia, în condițiile în care apartenența Crimeii de Ucraina a fost consfințită prin tratate. Argumentul că peninsula a aparținut inițial Rusiei și că a fost făcută cadou Ucrainei de către Hrușciov nu se poate susține din moment ce acordurile privind statutul Crimeeii au fost recunoscute pe plan internațional.
Sunt doar trei exemple printre multele zeci care au apărut în ultimele decenii când ”un fapt împlinit” este contrapus unor acorduri și tratate. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
