Este oare permisă îmbălsămarea la evrei?

Jun 2, 2022By

Evreii tratează cu mult respect trupul celui decedat. Grija pentru trup izvorăște din credinţa în lumea veşniciei de apoi, lume în care nu se poate intra oricum; atunci când moare, omul părăsește doar fizic tărȃmul celor vii, sufletul lui continuȃnd să trăiască ȋn viața veșnică. Grija față de trupul celui decedat include printre altele și faptul că toate părțile corpului trebuie înmormântate împreună, trupul să nu fie mutilat în momentul înmormântării și descompunerea să se desfășoare în mod natural, decedatul revenind în pământul din care a venit („… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” Geneza 3: 19). Tradiția iudaică interzice îmbălsămarea, procedură care are ca obiectiv conservarea cadavrului prin oprirea procesului de putrefacție, în procesul de îmbălsămare fiind de obicei utilizate substanțe chimice conservante, precum și rășini cu rol de balsam. În consecință, îmbălsămarea poate fi considerată o procedură ilicită, care nu respectă dezideratul ca descompunerea cadavrului să se desfășoare în mod natural. Şi totuşi au existat cazuri de îmbălsămare şi la evrei.Read more…

Jun 2, 2022 2 comments

Cannes 75 (I). Fatala indecență a fericirii

Jun 16, 2022By

Dintre toate definițiile adunate de-a lungul timpului despre cel mai mare festival cinematografic al lumii, cea mai adecvată, dar și cea mai puțin măgulitoare, mi se pare a fi cea dată de John Boorman: “Cannes-l seamănă leit cu facerea unui film: este un amestec de artă și de bani, de stil și vulgaritate, de invidii și de compasiune, de mari speranțe și de existențe mediocre. Cine poate rezista unui astfel de cocteil”? Mă întreb ce anume i-ar adăuga, astăzi, cineastul englez, după ce, eliberată cât de cât de amenințarea lui coronavirus, manifestarea de pe Croazetă și-a sărbătorit cea de a 75-aniversare având drept fundal mental, oferit de toate televiziunile lumii, imaginile unui război ce avea loc nu la capătul lumii, ci într-un colț nu chiar îndepărtat al Europei. Știam că aveam să vedem, dincolo de competițiile tradiționale, proiecții speciale, fierbinți. ale unor filme născute în focul evenimentelor. Probabil că nu suntem niciodată pregătiți să facem față realității, dacă eu una, copil al generației celui de al Doilea Război Mondial, am avut candoarea să cred că festivalul își va mai reduce din intensitatea strălucirilor de o clipă, din zgomotul euforic al nepăsării. Am avut naivitatea să cred că poate nu vom mai asista, cel puțin pe termen scurt, la deșănțarea defileelor ad-hoc ale modei și ale uriașei sale mașinării mediatice. Mi-au încurajat speranțele, în prima seară, doamnele din juriu, Jasmine Trinca (Italia), Rebecca Hall (SUA), Noomi Rapace (Suedia), Deepika Padukone (India), excelenta gazdă a serii inaugurale, Virginie Efira (Belgia), atât de distinse în sobrietatea lor. Ca să nu mai spun cât de mult am avut sentimentul unei regăsiri de gânduri comune în momentul în care l-am ascultat pe președintele juriului, actorul Vincent Lindon: “S-ar putea ca toți să dansăm pe un Titanic”. M-am înșelat. Să fim realiști. Titanicul a rămas o splendidă ficțiune cu rol de avertisment, dar ficțiune. La sfârșitul celor aproape două săptămâni festive, m-am numărat printre cei care i-au dat din nou dreptate aceluiași Vincent Lindon, cel din seara închiderii, când vorbea de “indecența fericirii”. Aceasta este fatalitatea unui festival precum Cannes-ul, să fie indecent de fericit în asocierile lui contrariante cu ași ai tehnologiei vesele precum Tik Tok, recent partener, cu industria modei și marii ei proprietari. Cine-i poate rezista, vorba lui John Boorman? Read more…

Jun 16, 2022 3 comments

Efectul nocebo, “geamănul rău” al efectului placebo

Jul 7, 2022By

Placebo vine de la cuvântul latin placere (a face plăcere, a satisface). Placebo este aplicat în studiile unor medicamente noi. El poate fi o tabletă care conține o substanță inactivă (zahăr, lactoză), o injecție cu soluție salină, etc., care este comparată cu substanța activă studiată. De exemplu acțiunea unui analgezic (medicament contra durerii) este comparată cu cea a unui placebo, medicamentul trebuind să aibă un efect mai puternic decât placebo. În multe studii s-a observat însă că substanța inactivă poate avea un efect calmant al durerii chiar până în 80% din cazuri – acesta este efectul placebo. El poate apărea nu numai la administrarea de medicamente, ci chiar prin comunicare verbală pozitivă, Spre deosebire de efectul placebo, efectul nocebo a fost studiat științific și clinic numai în ultimii 20 de ani și presupun că mulți dintre cititori nu au auzit de el.Read more…

Jul 7, 2022 44 comments

Subiectivisme 8

Jul 14, 2022By

Spirala sinucigașă a Europei continuă cu o frenezie care va intra în analele psihopatologiei colective. Guvernul ultraliberal și globalist al Olandei își decapitează economic și financiar propriii fermieri, renumiți pentru hărnicia și modul tehnologic de vârf în care cultivă diverse plante furajere, flori și cresc animale. Agricultura și zootehnia olandeză au fost și sunt un vârf, respectiv un model mondial. A venit vremea distrugerii lor sub stindardul directivei europene de minimalizare a emisiilor de carbon. La fel sunt vizați vajnicii și ultramodernii pescari olandezi, ale căror ambarcațiuni mici au devenit brusc foarte poluante și trebuie fie casate, fie dotate prin cheltuieli astronomice cu motoare electrice. Se tinde clar spre distrugerea unor întregi sectoare prospere, unde preponderentă este mica proprietate privată. Sub faldurile ideologice ale noii absurdități obligatorii, sute de mii de existențe prospere vor fi distruse întru noua ordine economică mondială. Celebra democrație liberală de la Haga scoate blindatele pe stradă împotriva propriilor agricultori, cetățeni onești și corecți, buni plătitori de impozite, care au contribuit decisiv la belșugul Olandei și al Europei. Proteste violente ale fermierilor disperați au avut loc concomitent în Italia, Franța și Spania. Europa fierbe nu numai la propriu în această vară toridă, afectată de secetă și incendii, dar și de nemulțumirea crescândă a maselor populare, ca să folosesc un termen celebru odinioară. Mai mult, bătrânul continent geme sub povara incompetenței, a aroganței și agresivității elitei globaliste care o conduce direct spre dezastru, sub stindardul fals al coeziunii sancțiunilor împotriva Rusiei.Read more…

Jul 14, 2022 4 comments

Între Est şi Vest, cu un nume greu de pronunţat

Jul 28, 2022By

Voi face un apel naiv către pacea mondială, prin însăși genealogia mea. Mama, ascunsă cu părinții în pivnița casei unui vecin din Târgu Mureş – un om de bine maghiar – a scăpat miraculos de ghetoizare și apoi de drumul fără întoarcere la Auschwitz, fiind salvată apoi de Armata Roșie, adică de sovietici, adică de ruși. Pentru dânsa și părinții ei, chiar dacă erau o familie tipic burgheză, eliberarea și scăparea cu viață din marasmul horthisto-hitlerist s-a datorat rușilor. Tatăl meu a fost deportat din Cluj de horthiști, împreună cu părinții și sora lui, în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen din nord-vestul Germaniei. Au avut noroc și au fost eliberați de anglo-americani. Apoi au avut un noroc și mai mare și au fost preluați de Crucea Roșie Elvețiană și duși la Sanatoriul TBC de lângă Lausanne, pentru a se recupera, după ce fiecare dintre ei cântărea în medie 40 kg.Read more…

Jul 28, 2022 7 comments

Dr. Wilhelm Filderman – 140 de ani de la naștere (I)

Aug 18, 2022By

Fala iudaismului mondial, cum era supranumit Filderman nu doar în cercurile evreilor din România, dar și în cele din America și Europa, s-a născut la București, de Iom Kipur, în 14/25 septembrie 1882. Provine dintr-o familie de meseriași. Tatăl său, proprietarul unui mic atelier de tipografie și legătorie, a murit la 35 de ani, când copilul abia împlinise 3 ani. La această vârstă, desigur, nu a putut înțelege semnificația acestei tragedii. Mama, proprietara unui atelier de broderie și lenjerie, a rămas unica sursă de susținere a familiei cu cinci copii. Wilhelm era cel mai mic. Veniturile nu i-au permis mamei să-și dea toți copiii la studii. Intuind însă capacitățile lui Wilhelm, a făcut cele mai mari eforturi ca să-i poată asigura condițiile necesare nu doar pentru studii primare și medii, ci și pentru studii superioare. Dar până la studiile superioare, copilul și adolescentul Filderman a trecut prin școala primară, gimnaziu și liceu. Cu antisemitismul s-a confruntat chiar din această etapă a vieții. Antisemitismul era parte integrantă din existența noastră zilnică – scrie Filderman în Memoriile sale. Printre altele relatează următoarea întâmplare: În școala noastră s-a înființat ceva de tipul unui club cu obiectivul de a invita persoane care să vorbească despre teme de cultură generală. Un coleg de clasă, Petru Locusteanu, mi-a cerut să fiu prezent la prima întâlnire care a fost prezidată de profesorul Banu. În prezența mea, desconsiderând regula, unul dintre colegi s-a ridicat și a cerut ca toți evreii să fie excluși din club. Locusteanu, care inițial m-a invitat, a aplaudat cel mai zgomotos. M-am ridicat și l-am întrebat pe profesorul Banu dacă clubul are drept scop să ne învețe elemente de cultură generală sau să promoveze o politică antisemită.Read more…

Aug 18, 2022 17 comments

Turism la înghesuială. Am învăţat să preţuiesc intervalele.

Sep 22, 2022By

Anul acesta ne-am propus să repetăm concediul de anul trecut şi să ne ducem din nou, la început de septembrie, la Omiš. În acest orăşel, aflat pe ţărmul Dalmaţiei, la vărsarea râului Cetina în Marea Adriatică, stâncile semeţe se oglindesc în limpezimea mării şi ziua e ritmată de dangătul clopotelor care răsună din turlele vechilor biserici de piatră. Ne-a făcut plăcere să ne îmbăiem la soare pe plaja nisipoasă, să ne scăldăm în apa calmă şi mângâietoare mării, să ascultăm larma copiilor care sporovăiau în aproape toate limbile europene şi ne-am decis să revedem şi Splitul. Anul trecut am făcut un popas scurt în străvechiul Aspalathos, dominat de Palatul lui Diocleţian, vizitând doar sinagoga multiseculară. Îmi doream să hoinăresc din nou pe străduţele întortocheate, să privesc pe îndelete vestigiile palatului imperial construit de Diocleţian după ce a demisionat din poziţia de suveran, o minune a arhitecturii secolului III[1], care s-a păstrat în ciuda evenimentelor istorice furtunoase care au trecut peste el. Îmi împrospătasem informaţiile despre palat, despre bisericile şi clădirile emblematice ale orăşelului medieval construit între zidurile sale, şi aşteptam cu speranţă să le identific şi să le privesc pe îndelete. Am trecut prin poarta cetăţii şi am fost confruntaţi cu …viermuiala turiştilor. Practic era imposibil să înaintezi sau – în cel mai bun caz – trebuia să stai la rând ca să poţi merge pe străduţele pavate cu pietrele lustruite de paşii nenumăraţi ai celor care trecuseră pe acolo de-a lungul veacurilor.Read more…

Sep 22, 2022 7 comments

„Lucram cu drag pentru că oamenii se bucurau de munca mea!” Rudi Karpelesz (1924-2022)

Oct 6, 2022By

Unchiul meu, Rudi Karpelesz, verişorul primar al mamei nu a mai apucat Anul Nou Evreiesc 5783. S-a stins din viaţă în ultima zi a anului care tocmai se încheia. L-am întâlnit în iulie, în casa lui primitoare. Ne-a omenit cu bucate gustoase şi must din recolta de struguri proprie, am depănat amintiri şi am ţesut planuri. Urma să ne vedem în decembrie, de ziua lui, când ar fi împlinit 98 de ani. Era în formă fizică bună, trebăluia prin grădină, mintea îi era ageră şi simţul umorului neştirbit. Eram încredinţată că vom sărbători împreună şi centenarul… Nu a apucat să împlinească 100 de ani, dar a trăit aproape un veac. A avut parte de o viaţă lungă, plină de încercări, unele cumplit de grele, dar şi de multe bucurii. Pentru Rudi, meseria nu a fost doar o brăţară de aur, ci şi un colac de supravieţuire. Rudi (Leopold) Karpelesz a fost singurul văr primar al mamei mele, din partea paternă, care a supravieţuit Holocaustului. Născut în 1924 la Ditrău, al doilea din cei patru băieţi ai lui Aron şi Leah Karpelesz, a copilărit în oraşul Gheorgheni, într-o locuinţă modestă din colonia de muncitori forestieri Rubin. Tatăl său era muncitor, dar şi vânzător de ziare, iar mama (mătuşa mamei mele) era casnică. La mijlocul anilor 1930 familia s-a mutat la Târgu Mureş, unde erau mai multe posibilităţi ca băieţii să înveţe meserie. Rudi s-a calificat ca zugrav-vopsitor, dar se ocupa şi cu vânzarea ziarelor, pentru a-şi ajuta tatăl.Read more…

Oct 6, 2022 7 comments

Copiii portocalelor și ai soarelui

Oct 12, 2022By

În vara anului 1939, peste 2000 de evrei, cetățeni ai Palestinei Mandatare Britanice, se aflau în Polonia. Unii își vizitau rudele, participau la nunți în familie, sau pur și simplu se bucurau de o vacanță pe meleagurile natale. Erau mai ales femei cu copii, dar erau și oameni trimiși „în misiune”, ca instructori în taberele de pregătire a tineretului pentru emigrare în Palestina (Hahșara). La 1 septembrie a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, Polonia a fost invadată de trupele germane, iar pentru turiștii din Palestina, vacanța s-a transformat foarte repede în coșmar. Singura lor șansă de scăpare era pașaportul britanic. În Palestina trăiau cam tot atâția templeri, de origine germană, pe care autoritățile britanice i-au luat prizonieri, ca cetățeni ai unei puteri inamice. Naziștii au încercat să-i elibereze în schimbul evreilor din Palestina. În acest scop, Eichmann l-a împuternicit pe ofițerul SS Rudolf Kröning să alcătuiască o listă cu evreii din Palestina aflați în Polonia cu pașapoarte britanice.Read more…

Oct 12, 2022 14 comments

Baronul cu sufertaș

Nov 3, 2022By

Un om în vârstă, îmbrăcat în haine ponosite dar curate, trecea în fiecare zi prin fața casei de pe strada Rákóczi, unde locuiau Péter și Betty. Se întorcea acasă cu un mers nesigur, ducând în mâinile tremurânde un sufertaș cu mâncare. Locuia undeva pe la capătul străzii. Întotdeauna apărea pe la amiază, când Péter și Betty erau deja întorși de la școală. Bătrânul era un descendent al renumitei familii nobiliare Bánffy. – Unde ai fost? – îl întrebau copiii. Ce ai în sufertaș? Ne dai și nouă din mâncarea ta? Adesea îl fugăreau ca să-l sperie. Săracul om se străduia să-și grăbească pașii, vărsând supa subţire din sufertaş. Se uita încruntat la copii și mormăia cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. La aceste scene erau prezenți și alți copii din casele vecine. Unul dintre ei, Zoltán, striga după el de fiecare dată: “Baron sărac, arată-ne bogățiile tale!”Read more…

Nov 3, 2022 9 comments

Casa mobilă

Nov 17, 2022By

Nu mai am acces la aproape niciuna din casele copilăriei mele. S-au vândut, s-au transformat, au dispărut cu totul. Oamenii din ele au murit. Încerc să le reconstitui din amintiri. Din cuvinte și din tăceri. Una din cele mai vechi și dragi e legată de un jurământ al tăcerii. Sunt în Dobrogea, la poalele Munților Măcinului, în casa în care s-a născut Mama. Sunt doar cu Bunica. Tocmai am împlinit cinci ani, Bunicul a murit de câteva luni. E toamnă târziu, afară e frig și deja întuneric. Teracota e fierbinte. Atât de fierbinte, că nu pot sta cu spatele lipit de ea. Învăț să cos pe etamină. Stau pe un scăunel la picioarele Bunicii, care coase și ea. Cred că vorbesc mult, întreb și iscodesc, pentru că Bunica îmi propune un joc: să vedem cine tace mai mult. Avem și o poezioară care dă semnalul de început: La popa la poartă, E-o pisică moartă, Cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă, cu mărar, cu pătrunjel, cu untură de cățel.Read more…

Nov 17, 2022 7 comments

Când ai un fluviu în familie

Dec 1, 2022By

Într-un sertar cu mărunțișuri mi-am regăsit – fără să caut dinadins – primul pașaport, modelul verde, eliberat în mai 1990. Nu-mi mai amintesc dacă am stat la coadă ca să-l obțin, dar probabil că am stat. Memoria n-a reținut asta poate pentru că la începutul anilor 90 trebuia să stai la coadă cam peste tot: cele mai crunte cozi de care-mi amintesc au fost cele la blugi. Un magazin proaspăt privatizat din Brăila aducea marfă din Turcia și știu că m-am plimbat cu Mama prin fața vitrinei vreo trei zile, până am putut intra și mi-am cumpărat, pe fugă și pe neprobate, o fustă de blugi cu volane de dantelă. Dar să revin la pașaport. M-am dus împreună cu Mama și cu Tata să ni-l facem. Ei visau pe atunci la o călătorie în fosta Iugoslavie, pe care însă n-au apucat să o facă niciodată. Eu am putut să-l folosesc pe al meu abia în august 1995. Prima mea călătorie în străinătate a fost la Budapesta. Pentru o excursie de cinci zile, am primit de la părinți 100 de dolari, bani de buzunar. Îi cumpărasem împreună cu Mama de la singura casă de schimb valutar care funcționa pe atunci în oraș, în sediul fostului shop de la parterul hotelului partidului. Am cumpărat 100 de dolari și două cutii de Coca Cola. Primele pe care le-am băut vreodată. Drumul de la Cluj la Budapesta a fost lung și obositor, într-un microbuz cam vechi și cam uzat, cu arcuri slabe care scârțâiau îndurerate la fiecare groapă. La vamă am avut emoții mari, deși n-aveam nimic de ascuns sau de declarat.Read more…

Dec 1, 2022 3 comments

Amaury du Closel, un adevărat aristocrat francez

Dec 15, 2022By

Cu câțiva ani în urmă, un prieten m-a invitat la o petrecere în locuința lui din centrul Vienei. Prietenul este un fost bancher și prin natura profesiei sale aduna întotdeauna o societate interesantă, ața că am acceptat cu plăcere. Într-adevăr, așteptările mele nu au fost înșelate. În acea seară am întâlnit un bărbat impresionant prin manierele sale perfecte, dar aceasta era numai o impresie exterioară. Substanța lui adevărată aveam s-o descopăr numai cu timpul. Monsieur Amaury du Closel, acesta era numele interlocutorului meu, este un compozitor și dirijor francez. Cunosc într-o anumită măsură lumea muzicală și totuși numele lui nu îmi spunea nimic. Dar eu mai știam și altceva. În lumea de astăzi, cine se hotărăște să devină muzician este ori un geniu, ori o persoană incapabilă să aprecieze riscurile alegerii sale, ori un fanatic al muzicii, ori toate trei la un loc! Desigur, ce poate fi mai frumos decât să dirijezi sau să fi solist la o orchestra de prim rang într-una din marile săli de concerte ale unei capitale majore? Dar în zilele noastre nenumărate competiții muzicale în toată lumea produc atât de mulți laureați talentați, energici, plini de cunoștințe și atașament față de muzică, încât cariera lor devine o loterie. Foarte mulți ar merita să ajungă la culmile interpretării și la statutul de superstar, dar numai foarte puțini reușesc. Publicul, orchestrele, sălile de concerte și nu în ultimul rând fondurile sunt limitate. Unii foarte buni primesc șanse pe care le pot valorifica, alții la fel de buni, nu… Cu timpul am aflat mult mai multe despre activitatea lui Monsieur du Closel.Read more…

Dec 15, 2022 2 comments

23 ianuarie – Ziua Internațională a Scrisului de Mână

Jan 12, 2023By

Înaintea utilizării calculatoarelor electronice și înaintea inventării mașinilor de scris, oamenii scriau de mână, folosind o pană, un toc, sau un creion. Era perioada în care caligrafia era asociată cu gradul ridicat de instruire. De-a lungul veacurilor, indiferent dacă s-au numit scribi, caligrafi, furieri sau simpli copiști, persoanele care aveau sarcina de a transpune în scris diferitele informații au fost întotdeauna apreciate. Desigur, un plus de apreciere era destinat acelora cu o caligrafie artistică. Acestora le erau destinate scrierea unor importante acte de cancelarie, rapoarte, dări de seamă, scrisori oficiale, decrete, legi, etc. Să ne desfătăm privirile cu câteva iscălituri realizate în acei ani. Pe lângă ei își duceau viața ceilalți „scribi”, mai modești, cu o scriere obișnuită și nespectaculoasă. Aceștia întocmeau acte cu caracter intern, înregistrau corespondența, completau registrele contabile și, nefiind supuși rigorilor gramaticale stricte, își permiteau anumite libertăți. Foloseau prescurtări, aplicau corecturi și în provinciile unde se foloseau limbi sau alfabete diferite, scrierea lor le mai amesteca în mod inconștient. Situația nu era gravă. Toți cei din jur erau buni cunoscători ai acestor limbi și utilizatori ai diferitelor alfabete, așa că indiferent cine scria și cum scria, textul era lizibil și înțeles de toți.Read more…

Jan 12, 2023 8 comments

Polițistul cu ochii albaștri

Jan 26, 2023By

– Poftim fularul dumitale! M-am uitat la omul care mi-a ridicat fularul căzut pe jos. Era un om bine făcut, înalt cu ochi albaștri, zâmbitori. Stăteam unul lângă altul, cocoțați pe niște scaune înalte, la un bar din New Bedford, Massachusetts. – Mulțumesc mult, i-am spus. Ce fel de bere ai comandat? l-am întrebat în continuare, dorind să intru în vorbă cu el. – Samuel Adams seasonal, mi-a răspuns. Dumneata ce bei? – Bere pilsen cehească, i-am răspuns. – De unde ești? – m-a întrebat. Ai un accent puternic pe care nu-l cunosc. – Din Israel, i-am răspuns. – Tocmai iarna ți-ai găsit să vii în America ? m-a întrebat omul cu ochii albaștri. Pe scurt i-am satisfăcut curiozitatea. – Faci sport? – l-am întrebat, văzându-l înalt și zdravăn. – Am făcut destul sport la viața mea, mi-a răspuns noul meu cunoscut. Am fost jucător de hochei pe gheață în tinerețe, am continuat cu arte marțiale care îmi erau necesare pentru munca mea. Pe piept avea o insignă de poliție și un fluier.Read more…

Jan 26, 2023 7 comments

Îngrijorări 2023

Feb 9, 2023By

Ca fiecare cetățean al globului terestru, frământările politice controversate din țara noastră și de peste hotare sunt reflectate în gândurile mele ziua și adeseori noaptea. Probabil prin intervențiile mele în articolul lui Lucian-Zeev Herşcovici “Respect, dragi prieteni!” din revista Baabel, am fost caracterizat pe drept de dl. Robicsek ca un susținător al guvernului Netanyahu (și că sunt un “idiot folositor”!?). Însă la ora actuală, acest lucru nu este exact. Sunt realmente contrariat. Reforma judiciară Levin. Demonstrațiile din Tel Aviv și din alte orașe, precum și intervențiile unor economiști de seamă din Israel și din străinătate mă fac să am rețineri privind reforma judiciară preconizată de ministrul Yariv Levin. Ar fi posibil să fiu afectat personal de prejudiciile economice provocate de reforma respectivă? Totuși mă întreb câți din zecile de mii de manifestanți au apelat vreodată la serviciile Înaltei Curți Judiciare. Și câte din cererile celor care au apelat au fost rezolvate?Read more…

Feb 9, 2023 9 comments

Noima lui Alexander Fuhrmann

Mar 9, 2023By

De curând am primit în dar o carte din partea unui vechi și drag prieten, Alexander Fuhrman. Cartea se numește Noima și a apărut prin intermediul și bunăvoința Editurii Integral, în luna februarie a acestui an. Matematician de formație, analist și gânditor, Alex este originar din Turda, oraşul unde și-a petrecut copilăria și adolescența și de unde a plecat apoi în ’70 să cutreiere lumea. A studiat matematica în Israel, apoi au urmat cursuri în Germania, USA pentru ca să revină în România în anii ’90, la București, ca director al unei celebre multinaționale. Ulterior a decis să-și urmeze pasiunea de coaching/training pe comunicare și și-a construit propria firmă, Eureka. Deși colaborează cu companii de prestigiu, preocuparea sa dominantă se îndreaptă spre tineri, spre formarea acestora, și este exprimată într-o formă de voluntariat pe care o denumește Ora de dirigenție. Ieșit din comunismul în care s-a format, autorul a trecut în societăți cu democrație cristalizată, cu sisteme de educație performante și cu angrenaje sociale funcționale, în care ulterior s-a maturizat. Revenirea în România, într-o țară care parcurge de 30 de ani statusul post-comunist într-un sistem quasi-fanariot, pe care politicienii îl denumesc cu emfază democrație, cred că a fost șocantă, dar nu surprinzătoare.Read more…

Mar 9, 2023 2 comments

Știu că m-am născut, dar unde?! (O poveste adevărată)

Mar 23, 2023By

Tocmai ne-am întors din Maroc, dintr-o excursie organizată de 10 zile. Ne-au purtat prin toate locurile mai importante și mai interesante ale acestei țări care de zeci de ani trăia în ”concubinaj” cu statul Israel și abia în ultimii 2-3 ani relațiile dintre cele două țări au devenit legale și publice. Nu, nu e în intenția mea de a scrie despre cele văzute și trăite în aceste zile, nici despre frumusețile locurilor, nici despre imensitatea ”pădurilor” de măslini, și nici despre paradoxul atitudinii marocanilor față de evrei: pe de o parte o conviețuire de sute (dacă nu de mii) de ani, și pe de altă parte pogromuri (ultimul în 1948) și obligația evreului de a-și lăsa tot avutul în țara de baștină dacă voia să emigreze (în special în Israel). Partenerii noștri de excursie, vreo două duzini, erau cu toții pensionari; media de vârstă era în jur de 72-73 ani, eu purtând ”titlul” de bătrânul grupului. Atmosfera era extrem de plăcută, unii se cunoșteau încă din Israel, cu alții am făcut cunoștință în primele ore ale excursiei. Se vorbea bineînțeles ebraica, vorbitorii de franceză aveau o excelentă ocazie de a se folosi de limba odinioară internațională (pentru că toți marocanii orășeni vorbesc franceza!), dar noi între noi vorbeam românește. Într-una din zile, unul din excursioniști, pe nume Israel, mi se adresă, rugându-mă să-i ascult păsul. – M-am născut în România, începu el.Read more…

Mar 23, 2023 8 comments

Povestea vărului meu Bubi

Apr 6, 2023By

Nu am de gând să fac un serial cu poveștile de viață ale verilor mei din Israel, dar totuși cred că povestea vărului meu Bubi e interesantă. Și el emigrat din România, doar că din alte motive decât verișoara mea Marta. Dacă aș face un bilanț al rudelor mele, cred că cei mai mulți au emigrat în Israel. Bubi (R.L.), fiul unui văr al tatălui meu, a fost ultimul care a plecat în anul 1988. Bunica lui Bubi era soră cu bunica mea și tatăl lui era văr cu tatăl meu. Deși familia locuia tot la Câmpulung, nu prea aveam relații cu ei, cu toate că îmi amintesc perfect unde era casa lor. Fiind ramura mai nevoiașă a familiei, ne întâlneam cu ei numai cu ocazia unui eveniment, nuntă sau deces. Bunicul lui Bubi era căruțaș, iar tatăl lui conducea unicul taxi din oraș. Știu numai că tatăl lui Bubi avea mai mulți frați și două surori, pe unii din ei îi mai țin minte, dar nu pe toți. Nu-mi amintesc deloc cum era Bubi în copilărie, se poate că nici nu l-am cunoscut. Când am fost deportați în Transnistria, nu-mi amintesc să-i fi văzut și nu am știut unde au ajuns. Bubi avea pe atunci 10-11 ani, iar sora lui, Eva, era ceva mai mare.Read more…

Apr 6, 2023 7 comments

Îl iubesc pe Radu Cosaşu

Apr 24, 2023By

Domnul Radu Cosașu a murit în prelungirile vieții dumisale, în minutul 92 și jumătate. Dar nu despre acest minut vreau eu să vă vorbesc aici, ci despre cele ce i-au precedat. Când am aflat vestea, m-am dus la raftul cel mai de sus de la bibliotecă. Acolo îmi țin eu cărțile pe care le iubesc. Acolo stau Anti-damblalele lui Cosașu, care se sprijină într-o parte de Baricadele, lui Andrei Crăciun, un cosașian asumat și de Pervazul, Anei Barton, o cosașiană neasumată încă. Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru faptul că a știut să trăiască în vis . Și nimic nu e mai greu decât asta, mai ales atunci când ai trecut prin trei dictaturi și ai rămas totuși un „extremist de centru”. Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru talentul cu care inventa cuvinte. După ce le citești, rămâi cu  impresia că acele cuvinte existaseră dintotdeauna în limba română şi așteptau doar vederea ascuțită a cronicarului să le dibuiască . Îl iubesc pe Radu Cosașu pentru că a scris des și măreț despre politica de pe Dâmbovița ori de aiurea, dar el știa foarte bine că partea esențială a vieții nu e acolo, ci în cronicile de film  ori în reportajele despre Rapiduleț, căci pelicula şi stadionul  nu doar reflectă viața, ele sunt viața însăși.Read more…

Apr 24, 2023 10 comments