Știu, despre imnul israelian s-a mai scris în Baabel, dar cred că mai am destule de adăugat și, ca să-l parafrazez pe Lucian Boia, dacă vreau să citesc ceva anume și nu găsesc, scriu eu! Deci, ca orice poveste care se respectă, începe și ea cu „a fost odată”: în anul 1856, în orășelul Złoczów din Galiția (azi Zolociv, Ucraina) s-a născut Naftali Herz Imber.  De la început a fost un copil deosebit, învăța într-un an cât alții în cinci.  La zece ani era deja un talmudist desăvârșit și începuse să studieze Cabala.  Examenul lui s-a transformat în dispută și până la urmă rabinul s-a dat bătut!  Sâmbetele și le petrecea studiind germana cu domnișoara Auerbach, a citit toată literatura germană din biblioteca tatălui ei și a început să scrie poezii, dar nu în idiș, nici în germană, ci… în ebraică!  Dar tot de la început a apărut și cealaltă fațetă a caracterului său: era nedisciplinat, pus pe șotii.  Tatăl îl pedepsea cu asprime – niciodată nu s-a înțeles cu tatăl său, în schimb mama îl răsfăța. Foarte curând orășelul Złoczów i-a devenit neîncăpător și el a plecat în lume să-și caute norocul.  A stat o vreme la Brody și Lvov, apoi a plecat la Viena și de acolo a continuat pe Dunăre în jos, trecând prin Ungaria, Serbia, România și Basarabia.  Peste tot i-a cunoscut pe intelectualii evrei ai timpului, a scris în presa de limbă ebraică și a continuat să scrie poezii – dar din ce trăia e un mister.  Aus Luft und Liebe (din aer și dragoste), ar fi spus bunicul meu.  Era un fel de trubadur medieval, transplantat în secolul al XIX-lea.  Se pare că prima versiune a poeziei Hatikva (numită atunci Tikvateinu – Speranța noastră) a fost scrisă în 1877 la Iași.Read more…

Spitalul de campanie israelian a fost instalat în vestul Ucrainei, aproape de orașul Lvov. Orașul pitoresc era plin de refugiați din toată țara. Nu era chiar pe linia frontului, dar uneori era ținta tirului de rachete al armatei ruse. Lui Mihai, orașul îi amintea de orașele transilvănene, construite în stilul Imperiului Austro-Ungar. Mihai, medic anestezist și specialist și în terapia durerii într-un spital din Sudul Israelului, s-a oferit voluntar în această delegație. S-a născut și a urmat liceul la Oradea, vorbea limba rusă, făcea parte din organizația “Medici Fără Frontiere” și în cadrul ei activase deja în Haiti și în Sierra Leone. Au sosit într-o zi ploioasă de martie. Spitalul era instalat în curtea unei școli, o parte din paturi erau în clase, altele în corturi. Prin oraș treceau valuri de refugiați din toate părțile Ucrainei, marea lor majoritate cu destinația Polonia. Erau oameni de toate vârstele, unii cu rucsacuri, alții cu geamantane, cu câini, pisici, păsări în colivii. Era o imagine tristă, a unor oameni care nu prea știu încotro se îndreaptă și dacă se vor mai întoarce vreodată pe meleagurile pe care le-au părăsit. Lui Mihai îi aminteau de filmele documentare despre Holocaust. Primul refugiat pe care l-a întâlnit a fost Vasili, un om mai în vârstă care ducea în brațe un câine lup.Read more…

M-am născut sub stigma fricii. Tătucul Stalin s-a prăpădit când împlineam trei săptămâni. Când s-a născut mama mea, Stalin tocmai ajunsese la putere. Deci umbra despotului întuneca pământul chiar înaintea nașterii mele, dar, ce-i drept, peste România ea s-a întins doar după înfrângerea Germaniei naziste, odată cu împărțirea Europei în 1945. Teroarea stalinistă, executată de Beria în România, nu a încetat odată cu îmbălsămarea lui Iosip Vissarionovici. Prieteni de-ai părinților dispăreau peste noapte. În această ceață a temerilor și a bănuielilor, părinții au încercat să ne crească încrezători și temerari. Acasă se vorbea în șoaptă despre orice fel de nemulțumiri. Mai mult, locuiam în comun cu familia unui ofițer de securitate. Mă întreb cum a reușit mama, care la doi ani după venirea mea pe lume a divorțat, rămânând pentru o vreme singură cu mine și lucrând în același timp, să-și păstreze încrederea în omenire și să mi-o insufle și mie. Da, mama era un fel de eroină modernă. M-a instruit să nu povestesc în afara casei ceea ce se spunea sau se gândea. Trăiam, cum mulți o știu, o viață dublă. Ce povară pentru sufletul curat al unui copil, căruia i se spune că nu e bine să minți, că cinstea e un lucru valoros! Cum prelucrezi dubla injoncțiune?Read more…