Cehov a fost, într-un fel, salvatorul meu. Eram în ultimii ani de studenție și îmi căutam un drum de întoarcere la pasiunea adolescenței mele, voleiul. În ultima clasă de liceu jucasem la ”Tânărul dinamovist”, dar începutul studiilor medicale pusese capăt tendinței mele de a deveni ”cineva” în acel sport. Mentorul meu, tata, medic, a priceput imediat despre ce e vorba. Într-o seară mi-a vorbit; în cuvintele sale parcă nu-l recunoșteam pe părintele meu care niciodată nu vorbea despre aspectele intime ale vieții: – Fiule, să știi că medicina e cea mai aprigă amantă! Dacă te prinde că o înșeli, te aruncă din patul ei pentru totdeauna! Oare mai e nevoie să amintesc că orice legătură ulterioară între mine și acel sport a devenit pe loc nulă și neavenită? Au trecut anii, părintele meu a dispărut pe veci, iar eu am trecut demult de vârsta în care viața te pune la răscruce de drumuri și te obligă să iei decizii eroice. De fapt, de mult mă bătea gândul să scriu, orice, dar să scriu. Aș fi făcut-o cu plăcere, dacă cuvintele răposatului meu părinte nu mi-ar fi rămas întipărite în minte, o dată pentru totdeauna. Să scriu, da, dar numai literatură medicală. Să public, da, dar numai articole și cărți care îmi pot îmbunătăți CV-ul în vederea avansării academice. Și deodată am găsit – nici nu știu unde – următoarea declarație a celui care va deveni pentru mine mentor surogat (dintr-o scrisoare a sa către un bun prieten, în 1888): ”Mă sfătuiești să nu alerg după doi iepuri deodată, și cumva să uit de medicină… Dar eu mă simt mult mai alert, mai confortabil și mai împlinit cu mine însumi când realizez că am două ocupații în loc de una…”Read more…
Comparaţii nepotrivite
Îmi amintesc că atunci când scriam programe în limbaj COBOL (în anii 1970) existau aşa-numite cuvinte rezervate care, având un rol special, nu puteau fi folosite ca atare în corpul programului. Pentru mine cuvântul Holocaust are acelaşi statut. Utilizarea sa frecventă îi diminuează unicitatea definită în lucrările de referinţă care tratează negaţionismul sub toate aspectele lui. Multă lume confruntată cu tragedia unui masacru caută metafore cât mai sugestive şi atunci spune: holocaust şi e greu să vii cu lexiconul sau cu articolele de specialitate ca să infirmi validitatea comparaţiei, chiar dacă ea nu e potrivită. Consider că e nepotrivită pentru că Holocaustul, care a dus la uciderea a şase milioane de evrei şi a sute de mii de romi, a avut loc printr-o acţiune metodică şi consecventă, legiferată de parlamentele şi executată de guvernele ţărilor cu regim fascist, asupra cetăţenilor proprii, lipsiţi total de apărare, cu şanse aproape inexistente de a se salva. Dimensiunile şi durata Holocaustului nu pot fi comparate cu nicio altă crimă în masă.Read more…
Liberté, Égalité, Mbappé?
“Libertate, Egalitate, Fraternitate“ erau cuvintele emblematice ale revoluționarului Robespierre. Din 1789, lozinca a fost simbolul Revoluției Franceze, care a însemnat nu numai asaltul Bastiliei la 14 iulie, ci și abolirea absolutismului despotic al monarhiei. În 11 iulie 1789, generalul Lafayette, cel care a condus armata franceză de partea americanilor în Războiul de Independență, aduce în Adunarea Națională „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, după modelul american, care va sta mai târziu la baza constituției franceze. De-a lungul secolelor, celebrele cuvinte au cunoscut diverse “versiuni”. În 1793, în teroarea care a cuprins întreaga țară, parola a degenerat în Liberté, Égalité, Fraternité ou la mort! Revoluția își ucidea eroii, Robespierre devenind victima ghilotinei, familia soției lui Lafayette a fost decapitată, doar soții reușind să se salveze în ultimul moment. Dată uitării în timpul Imperiului Francez, sintagma a reapărut odată cu revoluțiile din 1848 în Europa. În secolul al XXI-lea cuvintele celebre au fost adaptate ideologic de partidele politice, socialiștilor li s-a părut discriminatorie la adresa femeii și au înlocuit Fraternité cu Solidarité (fără conotația masculină a cuvântului “frate”). La alegerile pentru Parlamentul European, partidul ecologist francez aduce o variantă mai progresistă: Liberté, Égalité, Biodiversité. Așa că mi-am permis și eu să adaptez deviza democrației franceze doar pe durata Campionatului European de Fotbal, pentru că îmi doresc ca echipa Franței să devină campioană, în 14 iulie, chiar de Ziua Națională. La conferința de presă din Hamburg, starul echipei Les Bleus, Kylian Mbappé face un apel pentru participarea la vot în turul al doilea de scrutin, în speranța că s-ar mai putea schimba ceva din rezultatul final al alegerilor.Read more…
PAPA în STATELE UNITE
Vizita Papei Francisc în Statele Unite a stârnit multă vâlvă şi anticipaţie. Eu l-am văzut pe Papa Benedict XVI la Roma cu câţiva ani înainte. Eram turist şi tocmai când eram la Basilica Sfântul Petru, a ieşit Papa pentru cevaRead more…
Plăcerea de a-ţi plăti datoriile…
Postul de radio favorit anunţa de dimineaţă că de când Marea Britanie a hotărît să divorţeze de Europa, se aud din ce în ce mai multe voci care pretind că aceasta este o bună ocazie pentru bătrânul continent de a se despărţi odată pentru totdeauna de….limba engleză. Motivul? Fără Albion (mă trecuse gândul să-i rostesc numele complet, adăugând adjectivul de rigoare, dar m-am reţinut în ultimul moment), deci fără el, nu mai există nicio ţară în Europa care să posede ca limbă oficială engleza, aşa că cine mai are nevoie de ea, când avem la îndemână mult iubita franceză şi prea bine cunoscută limbă germană?!Read more…
Emoţii de mai…Cluj 2017
Minunata lună mai a Clujului, cu teii şi salcâmii înfloriţi, absolvenţi de liceu care trăiesc euforia înmiresmată a trecerii din adolescenţă în maturitatea (pecetluită de bacalaureat), se îmbină din nou cu emoţiile stârnite de Filele istoriei evreimii clujene, pe care le depănăm din nou în această lună îndoliată de amintirea deportărilor la Auschwitz (mai-iunie 1944)…Aşa e existenţa noastră evreiască în care durerea se îmbină cu nădejdea şi cu îndatorirea recuperării şi repovestirii vieţii evreiești dinainte de Holocaust, pentru ca şi generaţiile actuale (dar şi cei de vârsta noastră) să afle şi să înţeleagă cât de semnificativă a fost contribuţia evreimii clujene la istoria şi progresul Oraşului Comoară.Read more…
Israelul nu se află într-o perioadă fastă
. Au fost în ultima perioadă câteva evenimente care prin consecințele lor afectează Israelul pe plan extern și intern. Vin din diferite direcții dar nu sunt de bun augur chiar dacă, la prima vedere, unele ți-ar da satisfacții. Și în această enumerare vreau să încep cu mutarea Ambasadei americane la Ierusalim. Am mai scris despre subiect atunci când președintele Trump şi-a anunțat decizia. Am scris atunci ce l-a îndemnat să o facă – nu atât marea dragoste față de Israel (deși recunosc, se declară un prieten al Israelului și încearcă să apere până la un punct interesele țării), ci motive de politică internă și anume respectarea unei promisiuni făcute în campania electorală care a atras voturile a sute de mii de alegători…creștini. Adevărul este că argumentele, pe baza cărora președintele american a decis să modifice atitudinea de 20 de ani a administrației americane, au fost destul de convingătoare. Numai că Trump nu s-a gândit sau, mai bine zis, nu a ținut cont de consecințe. Ele s-au și concretizat, pe de-o parte prin condamnarea Statelor Unite la ONU, pe de-altă parte, prin protestele palestinienilor. Lucrurile s-au mai liniștit după aceea, deoarece perspectiva era pe termen lung. Am revenit la subiect deoarece și Donald Trump…a revenit, anunțând mutarea iminentă (în luna mai) a ambasadei…Read more…
Acest Centenar ciudat
Dacă socotim că Anul Centenar se referă la aniversarea Unirii de la 1918, mai exact a Marii Adunări de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când Transilvania a proclamat unirea cu Ţara, atunci am putea spune că odată cu festivităţile de Ziua Naţională a României anul jubiliar s-a încheiat. După părerea mea, acordul final – petrecut într-o zi geroasă, dar însorită – a fost destul reuşit. Lume multă, parade militare, inaugurare de monument, discursuri solemne (decente), multe steaguri şi cocarde, muzică şi dans popular, entuziasm, focuri de artificii şi foarte puţine incidente neplăcute… Din păcate, printre ele s-a numărat şi scurtul film de propagandă proiectat la şedinţa solemnă a Guvernului României ţinută la Alba Iulia. În acest film – alături de alte neadevăruri netoxice – a fost amintită cu mândrie naţională şi descoperirea insulinei, legată de numele savantului Nicolae Paulescu care – de fapt – nu descoperise insulina, în schimb a avut o contribuţie „ştiinţifică” majoră la „teoria inferiorităţii rasei evreieşti”… Festivităţile şi serbările de 1 Decembrie 2018 vor rămâne, cu siguranţă, în amintirea copiilor îmbujoraţi care agitau steguleţe. Şi nu numai în memoria lor.Read more…
23 August – după 75 de ani
Din păcate, din cauza abordării de către regimul comunist a ceea ce s-a întâmplat la 23 august, festivismul deșănțat, ascunderea adevărului istoric, au determinat pe undeva denaturarea acestui punct de cotitură istoric pentru soarta României, la care a contribuit, de ce să nu recunoaștem, felul în care ne-au tratat marile puteri după terminarea războiului, neținând cont de cele opt luni în care România a făcut mari sacrificii de partea Aliaților. Astăzi, la 75 de ani după 23 august, există mai multe școli de gândire legate de această dată. Istorici obiectivi subliniază că dacă nu am fi trecut de partea Aliaților, tăvălugul rusesc ar fi nenorocit țara și este foarte posibil că nu am fi recuperat nici Ardealul de nord. Teoria că Antonescu ar fi obținut de la Aliați condiții mai bune decât regele Mihai, respectiv coaliția care a negociat cu Moscova, este o aiureală deoarece zarurile erau de mult aruncate, Aliații au împărțit deja sferele de influență, statele est-europene urmau să trateze armistițiile numai cu Moscova. De-altfel Antonescu nici nu a vrut să trateze cu aliații, nu a vrut să părăsească Germania, poate credea în ”arma minune” care, spre norocul nostru, întârzia comparativ cu progresele din Statele Unite, realizate în mare parte de oamenii de știință refugiați din Germania sau din țările aliate sau ocupate.Read more…
Baabel împlineşte 8 (opt) ani. Dare de seamă şi o porţie de îngheţată …prăjită.
Tortul aniversar al acestui an ar trebui ornat cu opt lumânări sau – după cum se obişnuieşte mai nou – cu o lumânare sub forma cifrei 8. Adevărul e că cifra opt m-a fascinat întotdeauna prin faptul că e continuă, pare a nu avea început (şi nici sfârşit) şi dacă o răstorni se transformă în semnul matematic al infinitului… În acelaşi timp este unul dintre numerele magice din fizica nucleară[1] şi – luându-mă după denumire – este cel mai aproape de… optim. (DEX: cel mai bun; minunat, excelent, grozav). Din cele arătate mai sus cel de al optulea an din Baabel avea auspicii din cele mai bune. Această predicţie s-a şi validat, în ciuda acestui an… ciudat, invadat de coronavirus, sau poate tocmai datorită acestei circumstanţe, întrucât izolarea a stimulat atât autorii cât şi cititorii să petreacă mai mult timp în spaţiul baabelian. În cei opt ani de existenţă Baabel a căpătat notorietate, articolele publicate în revistă sunt citate ca referinţe şi preluate în presa online şi cea tipărită şi am obţinut şi numărul serial din registrul internaţional al periodicelor (ISSN). Read more…
Nimic nou… și totuși…
Acordurile de la Oslo, de la începutul anilor 90, între Israel și OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei) au avut ca urmare imediată instalarea unei autorități palestiniene atât pe malul vestic al Iordanului (așa numita West Bank), cât și în fâșia Gaza. Idila israelo-palestiniană nu a durat prea mult, răzmerița cunoscută ca Intifada a doua (2000-2004) a produs nenumărate victime de ambele părți, dar după dispariția marelui terorist Yaser Arafat, relațiile dintre statul evreu și administrația palestiniană au luat aspectul unei căsnicii de conveniență, în care nicio parte nu e mulțumită, însă cu puțină bunăvoință se poate găsi un modus vivendi. De-a lungul anilor, eșecul tratativelor de pace a avut ca efect o situație în care și israelienii și palestinienii așteptau vremuri mai propice pentru a ajunge la o soluție cuprinzătoare, adică un tratat de pace. Cu alte cuvinte, un fel de statu quo ante. Cu timpul s-a dovedit că entitatea palestiniană nu este unică, cel puțin din punct de vedere economic. În timp ce populația Malului de Vest începuse un drum de refacere economică, Gaza rămânea un teritoriu sărac și în afara intereselor israeliene și palestiniene laolaltă.Read more…
Rusia a atacat Ucraina. O decizie irațională
Hotărârea lui Vladimir Putin de a recunoaște cele două regiuni ucrainene: Donbas și Lugansk drept state independente cu populație rusofonă, pe care Moscova este obligată să o apere în fața așa zisei agresiuni ucrainene, să le folosească drept pretexte pentru invazia care a început, fără să se limiteze la ”protejarea” populației din cele două regiuni și, în continuare, să bombardeze puncte strategice din Ucraina, inclusiv Kievul, are și va avea consecințe distructive nu numai locale, respectiv în spațiul ucrainean, ci și europene și globale. Prin această decizie Putin a deschis o cutie a Pandorei care periclitează echilibrul geopolitic şi afectează într-o mare măsură și Rusia și poporul rus. Mulți opinau că președintele rus este imprevizibil, dar este greu de explicat logic ce l-a determinat să facă acest pas. De fapt, nu este așa, deoarece am folosit cuvântul logic și la ora actuală orice se poate spune despre Putin numai că ar gândi logic nu. Read more…
Rashomon
Poate că unii cititori cunosc subiectul, dar îmi închipui mulți se vor mira: Rashomon? Asta ce mai e? Este vechea poartă, demult dărâmată, a cetății Kyoto (Japonia). Ei și? De fapt Rashomon înseamnă mult mai mult. Este o legendă japoneză medievală, pe care se bazează o nuvelă scrisă de Ryūnosuke Akutagawa acum un secol, pe care se bazează filmul lui Akira Kurosawa de prin 1950, Notă de subsol: De fapt filmul se bazează pe două nuvele ale aceluiași autor: Rashomon și În pădure. pe care se bazează piesa de teatru americană scrisă de Fay și Michael Kanin prin 1960, etc., etc. În japoneza modernă Rashomon a devenit sinonim cu dispută. Și în ultimă instanță este o noțiune filosofică după care realitatea este mai complexă decât o percepem noi, adevărul este subiectiv și fiecare om îl înregistrează în felul lui. Stabilirea adevărului absolut este foarte problematică. Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de eseul publicat în Baabel, de către Gheorghe Moldovan despre adevărul istoric și de comentariile care i-au urmat. Interesant că în Japonia medievală exista deja concepția că adevărul nu este absolut, ci „depinde pe cine întrebi”. Read more…
Dacă aș crede în Dumnezeu
Nu că aș avea nevoie de așa ceva. Uneori mă trezesc cu ideea că niciodată, dar absolut niciodată, nu am găsit motivul sau puterea sufletească să mă ”predau” unei Ființe Supreme, căreia să-i acord totalul control asupra vieții și gândurilor mele. Poate pentru că m-am născut într-o familie în care de un secol și jumătate, cam de pe la 1870, nimeni nu a fost religios. Și poate pentru că am primit o educație cu totul atee, fiind învățat că totul (sau aproape totul) depinde de mine și de cei care mă înconjoară. Nu mi s-a spus niciodată că și Puterea Cerească poate să decidă pentru mine și ai mei. Da, am înțeles foarte repede ce înseamnă soarta, dar niciodată nu am crezut că echivalentul sorții e Dumnezeu. Apoi, de-ajuns de repede, am realizat enormitatea tragediei Holocaustului, un cataclism care mi-a confirmat ideea după care dacă El exista și dacă noi nu eram favorizații Lui, nu ni s-ar fi întâmplat ceea ce ni s-a întâmplat. Cu totul paradoxal, emigrarea în Israel mi-a întărit părerea că individul este on his own și dacă are doar un dram de noroc și soarta îi surâde, nimic nu-i poate sta în cale. Și cu toate acestea…Dacă aș fi vrut să am un Dumnezeu, Acela nu ar fi semănat deloc, dar deloc, cu cel pe care mi-L prezintă practic în fiecare zi o mulțime de indivizi care mă înconjoară și care își amintesc și îmi amintesc că în mintea lor există o Putere care domină tot ce a fost, este și va fi.Read more…
Baabel la a 12-a aniversare
Se împlinesc 12 ani de la înfiinţarea (naşterea) revistei Baabel. Potrivit numerologilor, 12 simbolizează importanța găsirii echilibrului și armoniei în diferite aspecte ale vieții. Acum 12 ani, în 28 iulie 2012, Baabel a pornit la drum în căutarea armoniei, enunţând în articolul Despre, aflat și acum pe „bara de sus” a paginii revistei (următoarele: “Căutăm să reunim în paginile revistei Baabel ştiri percutante, realităţi dure, amintiri impresionante, întâmplări inedite, poveşti duioase, imagini îndrăzneţe, savori îmbietoare menite să reflecte cât mai cuprinzător această lume a Oamenilor care, în noianul de informaţie care ne împresoară, ni se arată tot mai mult ca un iureş agresiv în care domneşte hărmălaia, o babilonie în care vom încerca, împreună cu d-voastră, Stimaţi Cititori, să descoperim crâmpeie de armonie şi să combatem tot ceea ce o poate tulbura, poate împiedica manifestarea liberă și plenară a omului, stârneşte ura rasială, xenofobia, antisemitismul și discriminarea”. Recitind la întâmplare câteva articole din cele peste o mie, publicate de-a lungul anilor, observ că nu ne-abătut de la proiectul iniţial. Studiind ediţiile revistei, pe ani (le găsiţi în partea inferioară a oricărei pagini deschise, la secţiunea Archives) se poate observa limpede că an de an a sporit nu numai numărul articolelor, ci și consistenţa şi calitatea lor.Read more…
CONDIŢIA de COECHIPIER
Îmi place ziua de luni, aerul proaspăt al dimineţii când fac pe jos drumul de acasă la Studio – câteva minute de slalom pe trotuarul îngust, obturat de maşini parcate – recapitulând în minte planul de montaj. Urc în fugăRead more…
Papa Francisc a avut dreptate
Într-o conferință de presă, ținută în avionul care-l ducea înapoi la Vatican din Polonia, Papa a respins orice asociere între islam și terorism. El a afirmat că terorismul nu este apanajul unei singure religii. “Nu este adevărat și nu este corect (să spunem) că islamul este terorismul…Dacă trebuie să vorbim despre violența islamică, trebuie să menționez și violența creștină. În aproape toate religiile, există întotdeauna un mic grup de fundamentaliști – a arătat el .Read more…
Tată, vreau să mă însor cu Jóska … Nu se poate!
„De ce?” urmează întrebarea lui Bulă, într-un banc vechi şi, probabil, binecunoscut cititorilor. „Pentru că e ungur!” vine răspunsul care ar trebui să stârnească ilaritate. Analizând această succesiune de replici, îmi dau seama că în vremurile sumbre, în care homosexualitatea era pedepsită prin lege, exista, totuşi o oarecare deschidere spre această orientare sexuală veche de când lumea – şi având cam aceeaşi pondere, de când lumea…
Iată că în deceniul doi al Mileniului Trei, după ce – potrivit statisticilor internaţionale – lumea civilizată (şi nu numai) acceptă din ce în ce mai mult existenţa cuplurilor de acelaşi sex, tendinţă care, tot potrivit statisticilor, nu a dus la o creştere a ponderii acestora, o mişcare din România, întitulată Coaliţia pentru familie, e gata să-şi atingă ţelul. Obiectivul ei nu este de a încuraja măsurile de consolidare a familiei şi de protecţie materială şi spirituală a membrilor acesteia, ci de redefinire a ei în Constituţia României.Read more…
Eu și Rusia (Un nou eseu din seria ”Eu și…..”)
Poate aș fi trebuit să numesc aceste însemnări ”Rusia și eu” și asta din modestie, dar parcă titlul ales sună mai bine, așa că-l las așa cum e. Relația mea cu puterea care vine (ca și lumina, vorba lui Sadoveanu) de la Răsărit e mai mult decât complicată. Amănuntele fac parte din viața mea și pentru nimic în lume n-aș fi crezut că voi fi în stare să le fac publice. Dar ce se întâmplă în ultima vreme în această parte a lumii, unde trăiesc de aproape o jumătate de secol, mă obligă nu o dată să-mi adâncesc gândurile și să mă reîntorc la ceea ce am crezut, am trăit și am simțit în legătură cu acest subiect. Deci s-o luăm de la capăt. Răposatul meu tată era originar din Basarabia. Născut de partea ”cealaltă” a Nistrului, în Ucraina de azi, își petrecuse copilăria la Soroca, un orășel din nordul Basarabiei, reședința de odinioară a lui Petru Rareș (fiul neligitim al lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, așa cum îl numesc locuitorii Chișinăului de azi). Limba rusă era a doua sa limbă, dar în casa noastră nu s-a vorbit rusește niciodată, mama nu știa o boabă, iar cu mine, din motive greu de înțeles, tata n-a schimbat o vorbă în rusește, chiar atunci când începusem să învăț această limbă în clasa a IV-a a școlii primare.Read more…
Și lumina a biruit forțele întunericului…
Nu de mult am sărbătorit un eveniment din familie și am organizat o mică petrecere. Din rudele soțului meu, din Olanda, a venit sora lui și Lammert de Jong. De fapt Lammert nu ne este rudă, dar a fost absolut normal ca noi să-l invităm și ca el să vină. Relația noastră este atât de veche încât aș putea să-l numesc „fratele adoptiv” al soțului meu. Cred că povestea lui merită să fie cunoscută. Soțul meu este originar din Olanda. Simplul fapt că a venit pe lume a fost de fapt o minune, pentru că aproape trei sferturi din evreii olandezi au fost uciși în timpul Holocaustului. Părinții soțului meu au supraviețuit, fiind ascunși de olandezi inimoși, care și-au riscat propria viață pentru a o salva pe a lor. Socrul meu a fost prins de nemți în timpul unei razii și dus la lagărul de tranzit Westerbork. De acolo urma să ajungă într-unul din lagărele din Polonia, dar în ultimul moment a reușit să evadeze. Până la sfârșitul războiului a fost adăpostit într-un sat, în casa preotului. Dar aș vrea să relatez aici mai pe larg povestea soacrei mele. Ali Meijers, soacra mea, s-a născut în 1925, deci la începutul războiului avea 14 ani. Era fiica unui măcelar și trăia cu familia ei într-un orășel din estul Olandei, aproape de granița cu Germania. Tatăl ei a fost printre primii deportați, în octombrie 1941. A fost luat la muncă silnică, în cariera de piatră de la Mauthausen și nu s-a mai întors. Mai târziu au deportat-o și pe mama ei, care a pierit în mai 1943 la Sobibor. Dar soacra mea a scăpat cu viață…Read more…