Bani albi pentru zile negre – o expresie perimată?

Cele de mai jos s-au petrecut în decembrie 1973 (o precizare: vă rog să nu vă speriați, eu nu-l copiez pe Caragiale și nu încep de la `48!), cam două luni de la încetarea focului pe frontul egiptean, declanșat de Războiul de Yom Kippur. N-am idee cum de s-a aflat ”în mahala” că am primit ordinul de chemare sub arme, eu, ole hadaș, doar de un an și jumătate în Israel, dar probabil că așa circulă zvonurile, unele adevărate și din ce în ce mai multe fake news, în zilele noastre. Pe scurt, într-o seară friguroasă de așa-zisă iarnă israeliană, am auzit o bătaie în ușă. Surprins – cine era să ne caute la ora aceea – am deschis și m-am trezit că în fața mea se află o corpolentă doamnă (în termeni medicali aș diagnostica-o azi ca morbid obese), îmbrăcată toată în negru, care mi s-a prezentat: Dna Malchiel. –Dle doctor, am auzit că în curând plecați la armată…Știți că în nord mai sunt lupte, se duce aşa-numitul război de uzură (bineînțeles că termenul ebraic mi-era complet necunoscut, dar eu eram curios să știu ce vrea de la mine, deci n-am întrebat nimic), și s-ar putea – a continuat doamna în negru – să ajungeți acolo pe front…Oare sunteți sigur că vă veți întoarce viu acasă?! Să vă spun de ce întreb: aveți soție și copil și îmi închipui că și mașcantă (credit ipotecar) și trebuie să vă întrebați cum se va descurca familia fără dvs…Am venit să vă propun o asigurare de viațăRead more…

Primul vaccin din istorie – ce s-a schimbat în cei peste 200 de ani?

În viață apar întâmplări și coincidențe pe care ne-ar fi greu să le inventăm dacă am dori. Așa putem descrie și crearea primului vaccin anti-COVID prin cooperarea celor două companii, Pfizer și BioNTech. Realizatorii acestui vaccin au fost patronii firmei BioNTech, o pereche de cercetători germani, prof. Uğur Şahin, președintele companiei și soția sa, dr. Özlem Türeci, vice-președinte. Într-un interviu acordat după aprobarea vaccinului, el a povestit că deja în ianuarie 2020, când boala produsese doar o epidemie locală în China, ei au înțeles că acest virus va deveni o problemă mondială și au început imediat să lucreze la prepararea unui vaccin. În martie s-au aliat cu uriașul concern Pfizer și până în decembrie au ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania, valoarea companiei crescând într-o singură zi cu 20 de miliarde de Euro. El a ajuns în Germania la vârsta de 4 ani, cu familia lui de imigranți turci, iar soția lui s-a născut în Germania, tot într-o familie de imigranți turci. Am adus în atenţia cititorilor această poveste, luată parcă dintr-o carte de basme, pentru a sublinia asemănarea uluitoare cu primul vaccin din lume, al cărui principiu a ajuns în Anglia tot din Turcia. Și atunci, la fel ca astăzi, au apărut teorii ale conspirației, unii oameni au negat eficiența vaccinului și chiar au inventat tot felul de primejdii. Istoria nu se repetă, putem însă compara procesele, pentru a le înțelege mai bine. Read more…

Suntem în plin război mondial – al treilea

M-am născut în anul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial i tot ce știu despre calamitățile provocate de acest măcel, care a dat 75 milioane de jertfe, pe toate continentele, și care a schimbat complet fața lumii, am aflat doar după aceea, din cărți, povești, filme. Pe scurt, pot spune că am căpătat noțiunile necesare pentru a fi in stare să judec cele întâmplate atunci, timp de numai șase ani, și să am curajul de a susține că actualmente suntem din nou în plin război care se duce pe mai multe fronturi și pe toate continentele, și spre deosebire de cel din anii 1939-1945, el afectează fiecare țară și bucată de pământ de pe globul pământesc. Dacă veți căuta pe internet acest link: https://www.worldometers.info/coronavirus/, veți afla că în zilele noastre această conflagrație se desfășoară în nu mai puțin de 223 state și teritorii, în numai 18-19 luni ea a provocat peste 5 milioane de victime și, cum se spune pe la noi, socoteala încă nu s-a încheiat. Ca în oricare măcel mondial nu e vorba numai de morți, ci și de ”răniți”, adică indivizi afectați în mod serios de boală chiar după ce au trecut de faza ei acută și au rămas în viață.Read more…

Regina Elisabeta a II-a şi Mihail Gorbaciov

În ultimele săptămâni am pierdut, una după alta, două personalități care au influențat determinant mersul istoriei – Mihail Gorbaciov și regina Elisabeta a II-a. La prima vedere pare oarecum forțat să îi compari, dar dacă înlături suprafața, descoperi trăsături care permit o anumită apropiere. Intenția care i-a animat pe cei doi era o schimbare spre bine, atât pentru popoarele lor, cât și pentru lume și dorința lor a fost ca aceasta să se realizeze pașnic. Ceea ce îi deosebea era modul de lucru. Despre Mihail Gorbaciov se poate spune că a acționat deschis, și-a prezentat în mod public ideile, ideologia, programul. Regina Elisabeta a II-a a acționat cu discreție, prin persuasiune aproape invizibilă, funcția ei nepermițând vreo intervenție directă. Analizând rezultatele, constatăm că regina a avut mai mult succes, pe când cele ale lui Gorbaciov au fost plătite scump și în multe direcții el a eșuat. Așa cum au subliniat liderii politici britanici și din întreaga lume, istoricii și analiștii politici, cei 70 de ani ai domniei reginei Elisabeta a II-a au adus schimbări uriașe. Ele se referă la structura a ceea ce a fost Imperiul Britanic atunci când Elisabeta a urcat pe tron, la economie, la relațiile interumane, la însăși compoziția demografică a Marii Britanii care astăzi se caracterizează printr-o multiculturalitate sănătoasă, prin integrarea, chiar dacă nu în totalitate, a diferitelor etnii provenind din fostele componente ale Imperiului. Chiar dacă rolul ei a fost formal, acele puține drepturi pe care le avea nu au fost exercitate în defavoarea progresului Marii Britanii. Mihail Gorbaciov nu a avut acest noroc, deși…Read more…

O vizită la doamna doctor Mirjam Bercovici

De la bun început trebuie să precizez: nu a fost o vizită obișnuită, ci una care marca un eveniment. Doamna doctor Bercovici a împlinit incredibila vârstă de 100 de ani! Și cuvântul ”incredibil” nu l-am folosit pentru anii ei. Întâmplător (sau nu, ținând cont și de cele peste opt decenii ale mele), sunt înconjurată de persoane care, dacă nu au aceeași vârstă cu domnia sa, se apropie de ea. Dar niciuna nu are nici pe departe felul de a fi al doamnei Mirjam, cum o numește toată lumea. Știa de ce vin la ea, de altfel nu făceam parte din ”primul eșalon”. De două zile, mi-a povestit, arătându-mi florile răspândite în toată casa, primea felicitări de la o lume întreagă – și nu numai din România, ci și de peste hotare, din Israel, din Germania… Modestă, mi-a spus: ”Nu știam că atât de multă lume mă cunoaște” – a fost replica la informația pe care i-am dat-o, că aproape 100 de persoane au felicitat-o pe Facebook. Doamna Mirjam nu are Facebook, „nu-mi place să mă dezbrac în fața lumii”, de aceea m-a rugat să-i citesc câteva nume, unele cunoscute, oameni apropiați, altele mai puțin cunoscute. Asculta înșiruirea cu mirare, nu conștientiza că a devenit persoană publică, în cel puțin trei ipostaze: ca medic pediatru, când ani de zile îi vindeca cu succes și cu blândețe pe cei mici, ca supraviețuitoare a Holocaustului, când a ținut să împărtășească lumii din experiența sa dramatică de deportată în Transnistria și ca autoare foarte citită în revista Baabel.Read more…

Victoria totală! (*) Oare?

De la difuzorul din autobuz răzbate o muzică mobilizatoare: „Împreună vom câștiga”. Pe pereții unui zgârie-nori din fața mea e afișată o pancartă uriașă pe fond albastru: „Vom câștiga împreună”. Primul-ministru nu mai contenește să ne promită: „Victoria totală e după colț”. Iar eu stau și mă gândesc că toate aceste lozinci, oricât ar fi ele de plăcute urechii, sau atrăgătoare ochiului, au o singură meteahnă: sunt false. Nu vom câștiga. Din păcate, nu vom câștiga, pentru că deja am pierdut. Am pierdut atunci când, după 7 octombrie, am lăsat furia să ne conducă. Furia este justificată în fața ororilor Hamasului, dar acesta nu este un program strategic. Am pierdut pentru că azi, în ochii multora, dorința de răzbunare valorează mai mult decât viețile a 44 sau 33 sau poate doar 22 de confrați ai noștri, prizonieri în Gaza. Am pierdut pentru că astăzi cuvintele a doi clovni fără nicio pregătire militară valorează mai mult decât cele a doi generali, foști comandanți de stat major.Read more…

Adevărata scăpare din mormânt

Varşovia nu e un oraş turistic. Războiul a distrus tot, totul a fost refăcut în stil comunist, şi nimic nu te impresionează ca vizitator. Iar cei peste 400 kilometri spre Cracovia, parcurşi pe o şosea de mult depăşită de traficul extrem de intens, nu spun nimic şi nu arată nimic. Nu ai ce vedea pe drum, chiar dacă afară e soare şi cald, dar mai ales când cerul e negru şi ploaia nu conteneşte. Dar Cracovia, ei bine, Cracovia e cu totul altceva…Read more…

#neîncredere

Nu am găsit un cuvânt cheie mai potrivit decât neîncrederea cu diez – #neîncredere, pentru a reflecta realitatea românească a ultimei săptămâni. Mulţimea de oameni care a ieşit în stradă, umplând pieţele şi dând glas – într-un mod super-inventiv – nemulţumirii, a fost acţionată de un motor comun: neîncrederea. Mai exact neîncrederea modificată cu un diez, producătoare a declicului care a pus în mişcare o mulţime de oameni.Read more…

Îngrijorări de decembrie

De obicei în decembrie, răstimpul dinainte de sărbătorile de iarnă – Hanuka, Crăciun, Anul Nou – mă înscriu şi eu în traseele marcate cu licăriri, scânteieri, luminiţe şi sclipiri (mai reale şi mai false), îmi iuţesc paşii pentru a-mi umple tolba de cadouri şi sufletul de impresii şi să ajung, în final, la limanul sărbătorilor, să mă scald în lumina lor caldă, aromitoare, liniştitoare şi îmbucurătoare ca o îmbrăţişare. Iată că la sfârşitul acestui an care, deja din prima lună, a stat – pentru mine şi pentru mulţi alţii – sub hasthagul #neîcredere, mi-e aproape imposibil să mă transpun în atmosfera plină de vrajă a sărbătorilor…Read more…

Lac anti-graffiti şi camere de supraveghere

Ştirea care a făcut ocolul lumii, aducând în atenţie Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei (România) – din păcate nu pentru ceea ce reprezintă acest muzeu vizitat de foarte mulţi turişti şi nici pentru calitatea şi dăruirea muzeografilor de acolo – a fost despre vandalizarea faţadei cu mâzgălituri incoerente de culoare roz care adunau de-a valma tot felul de invective antisemite şi de altfel. Lumea s-a scandalizat pe bună dreptate. Diferite instituţii publice naţionale şi locale, organizaţii naţionale şi internaţionale au emis comunicate oficiale de condamnare a acestei fapte incalificabile (şi greu de priceput de o gândire normală). Au fost scrise nenumărate mesaje de revoltă şi înfierare din partea unor persoane publice şi particulare, existând o mobilizare de anvergură post-factum.Între timp poliţia municipală anunţă că a demarat cercetările şi există (ca de obicei) un cerc de suspecţi. Din experienţa altor vandalizări (inclusiv cele din Cluj) făptaşii nu sunt identificaţi sau – în mod interesant – îndeobşte se dovedesc a fi „nişte adolescenţi rebeli” care oricum nu pot fi condamnaţi. Descoperirea lor este şi mai dificilă dacă obiectivul vandalizat nu este înzestrat cu un sistem de supraveghere. Din lipsă de fonduri, evident.Read more…

Disputa polonezo-israeliană privind rolul poporului polonez în masacrarea evreilor

După săptămâna în care am comemorat jertfele Holocaustului, am trăit 36 ore sub amenințarea bombardamentelor având ca origine Gaza, am sfințit pe cei căzuți pentru apărarea Israelului și m-am bucurat de a 71-a aniversare a existenței acestei țărișoare, am simțit nevoia să mă ocup în aceste rânduri scrise în românește de un subiect pe care deja l-am tratat și publicat pe blogul meu în ebraică în urmă cu câteva săptămâni. E vorba de disputa între două guverne (sau mai bine zis între două opinii publice): cel polonez și cel israelian, privitor la rolul poporului polonez în masacrarea a șase milioane de evrei, dintre care trei milioane de evrei polonezi. Imensa majoritate a israelienilor consideră poporul polonez ca părtaș la ororile hitleriste, întrucât cea mai mare parte a evreimii poloneze a fost dusă spre cuptoare cu sprijinul (sau în cel mai bun caz cu indiferența) populației poloneze în mijocul căreia trăia.Read more…

Tatuajul

Gabor Rostaș, de etnie rom, era un bărbat de 70 de ani, înalt și cu o mustață stufoasă. Era internat la Clinica de Boli Infecțioase cu o hepatită severă. În primele zile de boală, când pur și simplu zăcea în pat, nu au venit vizitatori. Pe măsură ce se ameliora, în salonul în care era internat se desfășura un du-te-vino al familiei: femei mai în vârstă, mai tinere și arătoase, precum și o puzderie de copiii, nu știu dacă erau nepoții sau copiii lui. – Domnule doctor, mi s-a adresat într-o zi Gabor, vă rog să mă mutați în alt salon. Vecinul de cameră nu prea e mulțumit de mine. Cu asta sunt obișnuit, dar mai e și altă problemă, eu sunt fumător înrăit, nu pot să mă las de pacostea asta. L-am mutat într-un salon cu balcon, unde putea fuma și l-am rugat să nu fumeze în cameră. S-a ținut de cuvânt și nu a fumat în salon. Peste câteva zile starea lui s-a agravat, a intrat în comă hepatică, din care puțini se mai reîntorc la viață. Primea perfuzii cu sânge, plasmă, etc. Surorile abia mai puteau să-i prindă o venă. Într-o zi m-au rugat să le ajut, poate reușesc eu să-i găsesc o venă accesibilă. L-am dezbrăcat de cămașa de pijama și cu tamponul cu spirt îi căutam vena. Pe brațul drept am reușit în sfârșit. Deodată am văzut un tatuajRead more…

Per aspera ad astra

”Pe căi anevoioase spre stele”. Mi-am adus aminte de acest dicton latin în timp ce urmăream un mic film trimis de o prietenă, despre plasarea pe Marte a vehiculului-robot Perseverance, o expediție marțiană organizată de NASA. Era o sală cu câteva zeci de persoane, am aflat că erau inginerii care au construit robotul și un elicopter special care urmează să fie lansat de pe Marte. Ținând cont de unde se făcea transmisiunea, imaginea era totuși destul de clară, puteai urmări toate etapele ”amartizării”, de fapt încă nu s-a găsit expresia potrivită, alături de aterizare și aselenizare, deși Perseverance nu este primul instrument trimis pe Marte. Secretele planetei roșii sunt cercetate de câțiva ani, multe state au organizat misiuni de explorare a planetei. Statele Unite au trimis în 2004 două vehicule, Spirit și Opportunity și în 2012 Curiosity (ce nume potrivit!), recent Emiratele Arabe Unite și China s-au implicat și ele în astfel de expediții, dar vehiculul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde de dolari, are o misiune științifică mai complexă. În ultimă instanță va încerca să găsească probe materiale care să demonstreze că pe Marte ar fi existat viață, cu milioane de ani în urmă. Unul dintre elemente a fost de-acum găsit pe această planetă: urme de apă.Read more…

Malaria şi Israelul

De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual. Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel. Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele. Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav. După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare. În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut. Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode. La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei? Și totuși… Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16) Cuvântul biblic קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. Read more…

Evreii ruși – victime colaterale ale succeselor militare ucrainene

Instalându-se la putere în urmă cu 22 de ani, Vladimir Putin a instituit măsuri dure împotriva manifestărilor deschise de antisemitism, tolerate de aproape toți predecesorii săi. Dar acum, odată cu oprirea înaintării armatei ruse în Ucraina și a succeselor militare ucrainene, cele mai importante publicații din Rusia, precum și posturi de televiziune, au adoptat o retorică antievreiască, a constatat presa evreiască și israeliană care, pe baza unor articole apărute în Rusia și din discuțiile cu evrei ruși proeminenți a tras aceste concluzii. ”Această schimbare a retoricii antievreiești în presa rusă a început în urmă cu două luni”, a declarat Roman Bronfman, fost parlamentar israelian, autorul unei cărți despre situația evreilor din perioada post sovietică ”În clipa în care stabilitatea regimului a început să fie amenințată, a fost aleasă o țintă evreiască. Este o repetare a numeroaselor episoade din istoria rusă, inclusiv cel referitor la ultimele zile din viața lui Stalin”, a afirmat el într-un interviu acordat publicației Jewish Telegraphic Agency (JTA), făcând aluzie la procesul medicilor evrei care s-a desfășurat înaintea decesului lui Stalin.Read more…

Israel, ziua Z

Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…

O poveste care m-a impresionat: discursul directorului unei școli din Tivon

În 14 mai 2024 a fost Ziua Independenţei Israelului. Sfârşitul Zilei Comemorării și începutul Zilei Independenţei este sărbătorit întotdeauna printr-o prezentare solemnă pe Muntele Herzl, la Ierusalim, în prezenţa preşedintelui Knessetului. Este trecerea de la comemorarea celor dispăruţi la Sărbătoarea Naţională a Independenţei. Cu această ocazie sunt aprinse, una după alta, douăsprezece torţe de către douăsprezece persoane, reprezentanţi ai unor momente memorabile din viaţa țării. În fiecare an se alege un anumit domeniu, un subiect reprezentativ al ultimei perioade. Sunt aleşi oameni de valoare care au lăsat o moştenire intelectuală sau umană în domeniul respectiv. Steagul coborât în bernă este ridicat din nou, simbolizând sfârşitul zilei de doliu naţional. În urma evenimentului tragic din 7 octombrie 2023, anul acesta au fost diferite opinii privind celebrarea acestei zile. Unii s-au opus oricărei celebrări, alții au optat pentru un eveniment mai modest, fără cântece şi dansuri. Până la urmă s-a decis că evenimentul va avea loc fără public. A fost o zi tristă, lăsând memoria încărcată cu durere şi cu neputinţă, dar, așa cum vom vedea şi din discursul de mai jos, poate și cu o oarecare speranţă: profeţia rostită la sfârşitul discursului îi priveşte nu numai pe evrei, ci pe toţi cetăţenii lumii. Este povestea lui Orel Neeman, director al Şcolii generale Rimonim din orăşelul Kyriat Tivon. Read more…

ATRIBUTELE “ESENŢIALE” ALE FEMEII?!

Un amic îmi spunea: „Lumea-i plină de femei deştepte! E mult mai important să fii femeie, decât deşteaptă!”  Acceptând (prin reducere la absurd) că cele două trăsături sunt incompatibile, l-am întrebat: „Și care crezi că sunt atributele esențiale ale femeii?” „Să fie sexy și docilă!” Ce puteam replica la aşa o declaraţie? Aş fi putut să-l contrazic, dar argumentele mele „de femeie” nu aveau nicio relevanţă în condiţiile în care asta era opinia lui „de bărbat”. Am reflectat asupra celor spuse de el şi mi-am dat seama cât de multe exemple feminine se potrivesc acestor criterii. Estera, eroina mea preferată din Biblie, (că tot suntem în preajma Purimului) era frumoasă şi plină de nuri (cum altfel ar fi ales-o regele Ahaşveroş, regele Persiei, drept soţie  şi regină?), o fiinţă ascultătoare şi cuminte (lucru confirmat atât de comportamentul ei faţă de unchiul Mardocheu, cât şi de soţul ei, regele, din al căror cuvânt nu a ieşit) după cum ni se arată în Cartea Esterei. Iar atunci când salvarea poporului ei o obligă să încalce legea Curţii – impusă de rege – îşi riscă viaţa având drept scut evlavia profundă (o altă supuşenie) şi graţia feminităţii.
Un alt personaj feminin care m-a fascinat, Şeherezada, îndrăzneşte să-şi pună în valoare isteţimea doar sub pavăza frazei „Ascult şi mă supun!”.Read more…