Hitler, seara, la televizor

Hitler în imagini color, pomădat, îmbrăcat elegant, jovial, primindu-şi invitaţii, mângâind pe cap copiii din fosta şcoală primară unde a învăţat, fiindu-ne prezentat şi chipul inocent al copilului-Hitler, alături de colegii săi. Hitler ţinând în braţe copiii apropiaţilor (potentaţi ai regimului nazist) lângă pomul de Crăciun…Toate acestea le văd aproape seară de seară la televizor, difuzate de canalele de filme documentare, canalele cu credibilitate[1]. Sunt imagini autentice care-l prezintă pe „omul Hitler”. Aş putea să schimb canalul, să-l alung din casa mea pe Hitler, cu o apăsare de buton pe telecomandă, dar rămân ţintuită de scaun …Read more…

Eu, alegătoarea minoritară

A trecut pe nesimţite jumătate de campanie electorală. După aplicarea noilor prevederi care reglementează procesul alegerilor, s-a înstăpânit monotonia cenuşie garnisită, din loc în loc, cu panouri stil gazetă de perete pe care se află afişele terne ale candidaţilor… Toţi o apă şi un pământ. Uniformi la aspect şi la slogan…Nu am observat prea mulţi privitori în faţa acestor panouri. Candidaţii se perindă pe la diferitele emisiuni electorale ca nişte replici tridimensionale ale portretelor de pe afişele A3 şi rostesc replici şablonizate. Chiar şi « locomotivele » diferitelor formaţiuni politice pufăie anevoie . Stânga pare interschimbabilă cu dreapta, inclusiv prin faptul că nu se adresează deloc alegătorilor minoritari. Şi viaţa va continua aproape neschimbată (la bine şi la rău). Atunci ce mai contează dacă – eu alegătoarea minoritară – mă mai duc la vot şi, mai ales, cu cine votez ?!Read more…

A pleca sau a rămâne?

Multă lume mă întreabă cum de n-am emigrat? Şi uneori mă întreb şi eu…În cele ce urmează încerc să caut un răspuns. E puţin probabil să-l găsesc. Voi încerca, totuşi… Unul dintre bancurile, al căror tâlc nu l-am descifrat multă vreme, suna astfel: „Un individ se plimba prin talcioc, şoptindu-le trecătorilor «Vând bilete de avion în America!». Unul dintre ei îl întrebă: «Cât costă un bilet dus-întors?», la care vânzătorul îi răspunse: «Cu tâmpiţii nu am ce discuta!»”. Aveam să-mi amintesc de acest banc, peste ani, când tot mai mulţi oameni din preajma noastră aveau să-şi „depună actele” pentru plecarea definitivă. Nimeni nu povestea despre asta deschis. Mai întâi era un zvon care se confirma, după ceva vreme, cu sancţiunile aplicate petenţilor: întâi şi întâi excluderea pilduitoare din PCR, apoi îndepărtarea din funcţia ocupată dacă era de conducere, de răspundere sau didactică. Nu ţin minte ca cineva să fi rămas fără loc de muncă, dar transferul era pe un post inferor. Persoanele cu pricina erau stigmatizate – îndeobște, mai mult de „ochii lumii” decât din convingerea că ar fi „dezertori” sau „duşmanii poporului”, însă erau traşi pe tuşă, împinşi la periferie unde aşteptau – uneori ani de zile – ca să „li se dea drumul”…Părinţii mei nu şi-au propus niciodată să plece…Read more…

”Podurile Toleranței” și căsătoria prințului Harry

La prima vedere, cele două evenimente nu par a avea nimic în comun, poate doar… succederea lor. Abia s-au terminat ”Podurile” și a avut loc căsătoria. Dar nu este așa, există o legătură, fiindcă, trebuie să recunoaștem: prințul Harry, mai mult, întreaga familie regală britanică a trecut peste ”Podurile Toleranței”. ”Podurile Toleranței” reprezintă o manifestare inițiată de B’nai B’rith Europa pentru Europa centrală și de est și pusă în aplicare, pentru al cincilea an, de B’nai B’rith România, cu mare succes…Este cunoaștere, apropiere, prietenie, schimb de experiență și de valori între populația majoritară și minorități. Și dacă la primele ediții a fost vorba de raportul evrei-români și contribuția evreilor la dezvoltarea României, următoarele trei au atras încetul cu încetul celelalte minorități și aceasta ultimă s-a referit la minorități versus populația majoritară în contextul românesc…Prințul Harry a pășit pe ”Podurile Toleranței”, împreună cu familia lui. Acceptarea căsătoriei prințului Harry cu cineva care nu numai că provine dintr-un cu totul alt mediu social, de fapt o fată săracă, actriță, divorțată și pe de-asupra mulatră, este un mare pas făcut de regalitatea britanică, un pas obligatoriu către lumea de astăzi, în continuă schimbare. Desigur, se poate spune că a fost un mod de a consolida imaginea monarhiei britanice, de a demonstra cum se adaptează Coroana la actualitate,Read more…

O strângere de mână

Pentru mine cel mai impresionant moment al serviciului divin de la sinagogă este cel în care cel chemat să citească din Tora îşi încheie pasajul desemnat şi, înainte de a se aşeza la locul său, strânge mâinile coreligionarilor din preajmă, primind surâzător vorbele lor bune. Am avut prilejul să particip la liturghia din biserica armeano-catolică şi am observat că, după Riturile Împărtăşirii şi rostirii rugăciunii Tatăl Nostru, credincioşii catolici dau mâna cu cei care şed în vecinătatea lor; acest gest fiind un semn al păcii, al împărcării. În copilărie ieşeam adesea la plimbare cu bunicul meu adoptiv, un bătrân chipeş cu ţinuta elegantă. Când ne întâlneam cu o cunoştinţă, saluta ridicându-şi pălăria cu un gest amplu, iar dacă ne opream să schimbăm câteva cuvinte, dădea mâna cu persoana respectivă, strângând-o energic.Read more…

“Aici s-a murit pentru libertate”

Noi nu ştim să ne gestionăm istoria. Am ratat un important “mit fondator” (G.M. Tamaş) al României democratice: Revoluţia română. Orice popor ar fi ştiut să-şi forjeze o istorie glorioasă, plecând de la o sângeroasă revoltă populară, cu peste 1.100 de morţi şi 3.300 de răniţi, cu eroi tineri (“decreţei”, copiii nedoriţi care şi-au omorât “părinţii”), cu lupte de stradă împotriva unei dictaturi nemiloase. În toate ţările comuniste nu s-a tras un singur foc şi nu a fost înregistrat nici un mort, nici un rănit. La noi, comunismul s-a instaurat sângeros şi s-a prăbuşit sângeros.
Am transformat Revoluţia română (confiscată la final de activişti şi securişti din eşaloanele 2-3), dintr-un eveniment glorios de mândrie naţională, într-unul de jenă naţională (ca o boală venerică). Am transformat-o într-un fel de lovitură de palat ruşinoasă, realizată, chipurile, de ruşi, de unguri, de Securitate, de KGB, de CIA, de oricine, numai de cetăţenii români nu. S-a ajuns, de fapt, să se sustină teoria lui Ceauşescu insuşi: “lovitură de stat” plus “agenturili străine”. Asistăm la o nouă formă de negaţionism.Read more…

Istoria nu se repetă, ci rămâne aceeaşi…

Vâltoarea evenimentelor din ultima vreme, mai ales ceea ce se întâmplă în Europa, noul val de refugiaţi care e acompaniat de un nou val de teroare, te obligă pe tine, cel aciuit departe de continentul de baştină, pe meleaguri îndepărtate care de peste 100 ani cunosc şi trăiesc din plin aceste două fenomene, să încerci să te ridici deasupra amănuntelor şi să arunci o privire de ansamblu asupra realităţii acestui început de an 2016 şi să scrutezi istoria.Read more…

Plusuri și minusuri la alegerile parlamentare

Pentru mine, cel mai mare plus, performanța demnă de amintit în cadrul procesului electoral românesc este eșecul de-a dreptul ridicol al partidelor naționaliste, fascistoide. Poporul român, alegătorii au respins de multă vreme ideologia acestor partide și cred că aici cauzele sunt pur și simplu de bun simț. Oferta naționalistă, în sensul rău al cuvântului, nu mai atrage, altceva vrea alegătorul, nu să se îmbete cu apă rece. Și este lăudabilă respingerea acestui gen de politică, în condițiile în care în toată Europa, până la vecinii noștri unguri, astfel de partide sunt pe val, Read more…

Cu moartea spre viață…luptând…

La înmormântări toate se iartă, de ”morți numai de bine”, ne aducem aminte de cel sau cea care a plecat dintre noi, chiar dacă atât cât a fost în viață nu ne-am văzut prea des. Ne întâlnim cu oameni de care nu întotdeauna știm cum se numesc sau de unde îi cunoaștem, dar evocăm împreună virtuțile celui dispărut și ne exprimăm reciproc dorința ca acesta să se ”odihnească în pace”, ceea ce evident este un ”non sens” atât pentru cei ce cred ca și pentru cei ce nu cred în ”viața de apoi”. Deseori aud în astfel de prilejuri triste cum sunt despărțirile pentru totdeauna, comentarii apreciative la adresa ritualului de înmormântare evreiesc, un ritual mult mai reținut și mai sumar sau (folosind poate o expresie prea prozaică:) mai ”la obiect” Asta nu înseamnă că la evrei doliul ar fi mai puțin profund. Doar că este altfel distribuit. Read more…

Baubau era pe…scenă

Am ascultat discursul rostit de Oratorul în Cămaşă Albă, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Victoriei din capitală. L-am ascultat şi atunci, în direct, şi apoi – pentru a încerca să-l înţeleg – l-am reascultat într-o înregistrare postată pe Internet. Ar fi fost bine să găsesc şi textul scris, ca să-l pot parcurge de mai multe ori, să revin asupra unor pasaje şi să caut logica lor. Voiam să înţeleg sensul celor rostite, timp de mai bine de o jumătate de oră, către mulţimea adusă – cu trenurile şi autobuzele – de pe tot cuprinsul ţării, felicitată de însuşi Oratorul în Cămaşă Albă, pentru curajul ei de a veni la Bucureşti, într-un număr atât de mare. Din cuvântarea ilustrată, pe ecranul din fundalul scenei, cu imagini desprinse parcă din benzi desenate, nu am reuşit să reţin logica, ci doar cuvintele cheie: stat paralel, securişti, stalinişti, delaţiune, interceptări, abuzuri, ba chiar şi tiranie. Dacă la început acest „stat paralel” era nebulos, după doar zece minute de cuvântare, reprezentanţii săi erau identificaţi cu şefa DNA, jurnaliştii şi magistraţii „acoperiţi”, ba chiar şi preşedintele României Read more…

Oamenii noștri din Wuhan

Suntem martorii unei epidemii de infecții cu Coronavirus, care se răspândește cu repeziciune în toată lumea. Cunoscută sub numele de infecție virală cu 2019 nCov (2019 novel Coronavirus), boala a început în orașul Wuhan, locuit de douăzeci de milioane de oameni. Mortalitatea este relativ redusă, 2,5%, însă specialiștii sunt îngrijorați pentru că boala se dovedește a fi deosebit de contagioasă, numărul total al bolnavilor din întreaga lume ridicându-se (în momentul în care scriu) la 17.000. Se pare că autoritățile din regiunea Wuhan au luat cu oarecare întârziere măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii, dar sunt măsuri foarte stringente, care merg până la izolarea totală a întregii provincii Hubei de restul Chinei. Actualmente în orașul Wuhan nu există transport în comun, trenurile nu circulă, pe străzi sunt doar câteva taximetre autorizate să transporte bolnavii la spitale, școlile sunt închise, oamenii stau închiși în casă. Spitalele au devenit neîncăpătoare. La prima vedere Wuhan a devenit un oraș fantomă. Boala s-a răspândit pe cinci continente, în 25 de țări. Și mai repede decât boala s-au răspândit manifestările rasiste. Unele ziare franceze au publicat articole antichinezești…Read more…

Disperare

Lumea care mă cunoaște știe că, în general, sunt o optimistă și poate se miră de aceste rânduri. Dar chiar nu mai pot să mai fiu când văd ce se petrece în jurul meu, ultima picătură pe care am considerat-o tipică, fiind scandalul de la Antene. Recunosc, sunt subiectivă, niciodată nu mi-a plăcut vehemența acestor posturi, limbajul folosit, felul în care se conduceau mesele rotunde, talk show-urile, profundul subiectivism pus în serviciul unui trust. Și vreau să subliniez foarte energic și clar: nu există libertate editorială în mass-media, nici la media de stat, cu atât mai mult la cea particulară.Read more…

Un An Nou de bun augur?!

De felul meu – moştenindu-i pe Tata şi pe Bunicul din partea lui ( pe care nu l-am cunoscut, pentru că a pierit la Auschwitz) – sunt destul de sceptică, prudentă şi temătoare – dar mă străduiesc, şi acum, în prag de An Nou 2017, să descopăr indiciile de bun augur, în potrivirea zilelor din calendar. Unul mi s-a arătat chiar în ultima săptămână a anului curent, prin coincidenţa primei zile de Hanuca cu Ajunul Crăciunului, ceea ce – după tălmăcirea mea – este o înteţire a luminii şi bucurieiRead more…

Xenofobia şi antisemitismul văzute prin prisma unui darwinist amator

Transmiterea propriilor gene este fără îndoială unul din cele mai puternice impulsuri motivate biologic. Uneori acest impuls este atât de intens încât vine chiar înaintea instinctului de supraveițuire. E destul să ne gândim la soarta tristă a masculului văduvei negre. Acesta își pierde viața fertilizând femela, dar rezultatul este totuși conservarea speciei. Carnivorele își ucid prada pentru a se hrăni – faptul ni se pare normal. De altfel același lucru îl facem și noi când consumăm carne, chiar dacă noi mâncăm respectând codul bunelor maniere. Mai puțin normal ni se pare comportamentul leilor. Când un grup de lei e preluat de un nou mascul dominant, acesta ucide puii predecesorului și produce urmași ai săi, asigurând astfel transmisia propriilor sale gene. De ce nu ne purtăm și noi așa? Tot ce ne desparte de fiarele sălbatice este un strat relativ subțire de civilizație, la care se adaugă educația și un fel de altruism, din care unii au mai mult, alții mai puțin. Civilizația a adus cu sine și inhibițiile – care lipseau cu desăvârșire călăilor naziști care și-au dus victimele în camerele de gazare.Read more…

Eu – minoritara dezamăgită

Spre deosebire de Cetăţeanul Turmentat – emblematicul personaj peren din istoria ţărişoarei noastre – niciodată un am avut vreun dubiu cu privire la candidatul căruia îi acordam votul pentru Camera Deputaţilor. Candidatul pe numele căruia puneam ştampila era reprezentantul minorităţii mele, pe care-l cunoşteam personal, cu care puteam interacţiona direct şi, gândindu-mă că facem parte dintr-o minoritate mică, din „acelaşi trib” aş putea să spun – exagerând, desigur…puţin, că eram chiar… înrudiţi. Niciodată nu m-am îndoit de faptul că reprezentantul minorităţii mele mă reprezintă şi pe mine, din moment ce – acolo în parlament – îmi apără interesele de minoritar, adică posibilitatea de a-mi păstra şi îmbogăţi cultura, de a-mi conserva tradiţiile, de a-mi practica religia, de a-mi studia trecutul şi asigura viitorul; face toate diligenţele pentru elaborarea unor legi care asigură egalitatea în drepturi a tuturor naţionalităţilor şi confesiunilor, previne şi sancţionează ura rasială, xenofobia şi antisemitismul.Întotdeauna am fost încredinţată că reprezentantul minorităţii mele acţionează fără preget pentru instaurarea unei democraţii autentice şi consolidate, pentru că numai o astfel de democraţie constituie un mediu propice şi protector, o chezăşie pentru existenţa şi prosperitatea minorităţilor… Dar iată că a venit momentul – mai exact ziua de luni 18 iunie 2018 – când Parlamentul României a adoptat (pe repede înainte, la ceas de noapte şi presiunea majorităţii parlamentare ) modificarea Codului de Procedură Penală…Read more…

„Faptul împlinit” versus acorduri internaționale

În urmă cu câteva zile președintele Donald Trump a anunțat că este cazul să se recunoască apartenența Înălțimilor Golan de Israel. A fost un dar făcut premierului Netanyahu înaintea alegerilor, în speranța că aceasta va contracara acuzațiile de corupție formulate de procurorul general. Înălțimile Golan nu au aparținut niciodată Israelului sau Palestinei, ele au fost cucerite în timpul Războiului de Șase Zile de la Siria și din punct de vedere strategic sunt foarte importante pentru Israel, ca o barieră de apărare în cazul unui război cu Damascul.
În curând se împlinește un an de când s-a pus în aplicare decizia aceluiași președinte Trump de a muta Ambasada Americană la Ierusalim, considerat de SUA capitala Israelului, ceea ce și este. Dar situația juridică a Ierusalimului este controversată. Potrivit unor acorduri internaționale, unele semnate de partea israeliană chiar înaintea votului ONU pentru împărțirea Palestinei între israelieni și arabi, altele la Oslo, urmează ca statutul final al orașului să fie stabilit în urma unor negocieri. În pofida gestului SUA, foarte puține state au decis să-i urmeze exemplul, câteva dintre ele (Ungaria, Slovacia, Cehia) limitându-se să deschidă la Ierusalim niște birouri de informații sau birouri comerciale. Poziția României este neclară, premierul Dăncilă revenind în declarațiile sale referitoare la mutarea Ambasadei Române, prin afirmația că a fost o opinie personală, dar de-acum răul a fost făcut. România care la ora actuală deține președinția Consiliului UE a adoptat o poziție contrară celei a Uniunii Europene. Tot în această lună s-au împlinit cinci ani de la ocuparea și anexarea Crimeii de către Rusia, în condițiile în care apartenența Crimeii de Ucraina a fost consfințită prin tratate. Argumentul că peninsula a aparținut inițial Rusiei și că a fost făcută cadou Ucrainei de către Hrușciov nu se poate susține din moment ce acordurile privind statutul Crimeeii au fost recunoscute pe plan internațional.
Sunt doar trei exemple printre multele zeci care au apărut în ultimele decenii când ”un fapt împlinit” este contrapus unor acorduri și tratate. Read more…

Interviu cu un coronavirus

Pe clanța ușii de la intrare în parcarea operei Scala am întâlnit-o pe Viorica Coroană, o coronavirusă care stătea la pândă să-l înhațe pe următorul meloman. Eu purtam mănuși de cauciuc, fiind deja prevenit de mass-media. Am observat cum domnișoara mi-a sărit pe degetul mare al mâinii drepte. S-a uitat întâi nemulțumită la stratul impenetrabil care îmi apăra degetul, apoi mi-a aruncat o privire nemulțumită: – Ei, ce faci, nu-ți atingi nasul, fricosule? – Nu mă lua așa, i-am răspuns ușor amuzat. Știu eu ce ai de gând! Ține-ți firea și nu te enerva, chiar dacă eu nu mă las infectat. – Atunci măcar pune-mă înapoi pe clanță, mi-a spus ea cu reproș. Vezi doar că nu mă pot mișca singură decât odată cu saliva împroșcată de un strănut puternic. – De acord, dar cu o condiție: să-mi dai un interviu la o cafea. – Bine, dar numai zece minute, altfel mă prăpădesc în mediul ăsta ostil. Să începem! Read more…