Mitul ziaristului independent

Pentru a treia oară, câteva mii de oameni au ieșit în stradă la Budapesta pentru a demonstra împotriva închiderii cotidianului de centru stânga ”Népszabadság” și pentru libertatea presei. Ceea ce s-a întâmplat cu ”Népszabadság”, de altfel cu multe publicații nu numai din Ungaria, aduce pe tapet o problemă mult dezbătută, cea a independenței ziaristului. Am mai scris despre această chestiune și opinia mea de atunci este confirmată…Read more…

Steaguri și sensibilități

Președintele României a fost întâmpinat la primăria din Miercurea Ciuc cu imnul secuiesc și i-a fost înmânat steagul secuiesc. Iată știrea „bombă” care a înfierbântat presa zilei de 18 iulie 2017, atitudinea președintelui fiind întoarsă pe toate fețele, iar cea a primarului considerată – aproape unanim o obrăznicie, o recidivă, o capcană întinsă șefului statului (în care era să cadă asemeni ambasadorului american)…Eu cred că atitudinea președintelui Iohannis a fost cât se poate de firească, după cum și cea a primarului care – în loc de pâine și sare – a oferit oaspetelui steagul ținutului, ar putea fi considerată la fel de normală dacă…ne-am putea dezbăra de sensibilitățile și suspiciunile inoculate, de-a lungul timpurilor, de o parte și de alta, încă din anii copilăriei. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie.Read more…

Amintiri moştenite despre viitorul Israel

Cred că în fiecare casă evreiască de pe mapamond există o relicvă sau măcar o amintire despre Israel, aşa cum l-au visat înaintaşii. Am copilărit în plin comunism, fără bunici (pieriţi în Holocaust) şi cu părinţii (suravieţuitori ai Holocaustului) dedicaţi construirii unui regim nou, drept şi egal pentru toţi cetăţenii, aici pe pământul natal, ceea ce s-a răsfrânt şi asupra atmosferei de familie în care nu ţineam sărbătorile tradiţionale religioase, ci aniversările şi zilele onomastice. La1 Mai şi 23 August ne duceam la iarbă verde, Citeam multe şi recitam poezii (mai ales cu tata) din literatura universală şi cultivam încrederea în viitorul luminos pentru care ai mei nu „activau”, ci lucrau temeinic, cu entuziasm şi inventivitate, – fiecare în domeniul lui – iar eu am fost educată să studiez şi să respect principiile morale de bază. Dezrădăcinarea spirituală mi-a fost completată, într-o oarecare măsură, de către bunicii adoptaţi de mine, din casa cărora religia nu fusese alungată şi mi-a fost insuflată în forma ei generalizată şi ecumenică. Însă rădăcinile mele însetate s-au hrănit şi din crâmpeiele de amintiri ale tatii, din care răzbăteau versuri şi cântece învăţate şi pătrunse în suflet din prima tinereţe. Uneori, când ne plimbam în doi, tata – nu foarte talentat la muzică – fredona un cântec cu următoarele versuri : „Nisipul şi marea le vom cuceri şi-un port noi aici vom clădi”.Read more…

“JIDANII ÎN RĂZBOI”

Acesta e titlul articolului de fond din revista CERTITUDINEA (nr. 17/2018), publicaţie apărută sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este vorba de opinii, însemnări de jurnal, discursuri parlamentare având acest titlul răsunător, scris cu majuscule “JIDANII ÎN RĂZBOI” la care, pentru o înţelegere mai clară, se adaugă: un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României. Uitându-mă la titlul care captează din start interesul cititorului de ziar, am crezut că e vorba de sacrificiile aduse de evreii de pe teritoriul României în Marele Război pentru întregirea ţării. Totuşi era ceva derutant: acest sacrificiu suprem l-au adus evreii, nu jidanii! Atunci ce rol au avut jidanii în război? Şi ca cititorul neiniţiat să primească o privire de ansamblu, în articol se reproduce coperta unei broşuri, discursul lui A. C. Cuza, rostit în Adunarea Deputaţilor din 1918. Acelaşi A.C. Cuza care a fost şeful guvernului care a adoptat legislaţia antisemită din 1938. Extrem de sugestiv, nu-i aşa?Read more…

Baabel şi 2 G

Mama îmi povestea despre orfelinat, despre asediul Budapestei, despre intervenţia lui Wallenberg pentru salvarea copiilor evrei, despre revenirea în Transilvania unde nu a mai găsit pe nimeni din familie. Despre anii antebelici de la fabrica de cherestea din Gheorgheni, despre mama şi bunica ei pierite la Auschwitz… Sau altundeva, nu se ştie cu exactitate unde. Tata purta pe antebraţ numărul tatuat A-13058 şi povestea foarte, foarte rar. Din crâmpeiele amintirilor sale de la Auschwitz, am aflat cum a întâlnit-o din întâmplare pe mama lui care era atât de slăbită şi chinuită încât nu a mai recunoscut-o…Şi nici nu a mai revăzut-o vreodată… Unchiul meu, deportat la vârsta de 15 ani, nu a povestit nimic, timp de şase decenii…Eu, fiica a doi supravieţuitori, fac parte dintr-o categorie codificată cu: 2G – Second Generation of Holocaust Survivors, căreia i s-au consacrat studii ample privitoare, mai ales, la trauma transgeneraţională şi consecinţele ei. Read more…

“Corona și noi: subiect periferic sau esenţial?

În toate țările, chiar și în cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, resursele terapeutice, mai ales cele necesare în caz de urgență, sunt limitate. Numărul de paturi spitalicești în general, și de terapie intensivă (TI), sunt în cel mai bun caz suficiente pentru vremuri așa-zise normale. Literatura de specialitate susține că numărul de paturi de TI ar trebui să fie în jur de 10% din totalul paturilor oricărui spital, dar în realitate acest procent este mult mai mic și asta aproape peste tot. Eforturile de a găsi un pat liber într-o secție de TI se soldează de multe ori cu un eșec dureros, iar pacientul în nevoie este tratat ”alternativ”, în condiții improvizate, după ce toate încercările de transfer într-un alt spital, sau de eliberare a unui pat într-o secție adecvată, au dat greș. Dar nu este vorba numai despre paturi de TI. Aparatura medicală de TI e scumpă! Ventilatoarele, monitoarele, ca să nu mai vorbim de aparatele cord-plămân, așa numitele ECMO (extracorporeal membrane oxygenators), toate costă foarte mult, și de aici politica intuitivă a administrațiilor medicale ca în vremuri ”normale” să reducă procurarea lor la un minimum necesar.Read more…

Simpatia iraţională faţă de underdog

Ce este un „underdog”? Cuvântul nu are un echivalent românesc și nici nu se poate traduce direct din engleză. În dicționarul Dexonline.ro: underdog s. m. (cuv. engl. americ.) ◊ „Cea mai largă categorie socială, aceea numită de americani «underdogs» (textual: câini învinși într-o competiție canină și, prin extensiune, orice perdant, orice handicapat sau neprivilegiat în lupta pentru existență […]” R.lit. 19 V 77 p. 2 [pron. ándărdog]. Este vorba de partea dintr-un conflict, care, în mod anticipat, este considerată inferioară și care este confruntată, în mod real sau prezumtiv, cu nedreptatea. Desigur, termenul acesta este bine cunoscut sociologilor și psihologilor, dar mai ales este foarte la modă în mass-media și cercurile stângii progresiste, care solidarizează cu patos cu orice subiect care poate fi considerat un underdog. Conform acestei ideologii, oprimatul are întotdeauna dreptate, iar adversarul puternic este, a priori, de partea greșită a istoriei lumii. Aș vrea să mă apropii acum din perspectiva canis lupus familiaris asupra conflictului din Orientul Apropiat și să combat percepția publică, care urmărește evenimentele recente ca un discipol fidel al mișcării underdog – și asta în mod explicit în dezavantajul Israelului.Read more…

La ce i-a trebuit?

Așa ar fi comentat bunica mea decizia lui Vladimir Putin de a trimite armata rusă în Ucraina. Chiar ce s-ar fi întâmplat dacă Putin nu mai făcea nimic în legătură cu Ucraina după „realipirea peninsulei Crimeea la patria-mumă”? Adevărat, Occidentul a protestat atunci și a impus unele sancțiuni, dar nu a trecut la represalii dure ca acum și cu vremea ar fi acceptat probabil noua situație, mai ales că unii comentatori din Vest subliniau că teritoriul nu a aparținut Ucrainei decât după ce Nikita Hrușciov i l-a făcut cadou în 1954. În definitiv, atunci Ucraina făcea parte din același stat cu Rusia, nu? Deci schimbarea nu avea mare importanță iar roata istoriei, cum le plăcea comuniștilor să spună, nu se întoarce niciodată. Desigur, Putin nu putea să nu sprijine rebeliunea „fraților ruși din Donetsk și Luhansk”, dar nu era nicio problemă să-i ajute în continuare „discret și indirect”, prin tot felul de mijloace clasice care oricum ar fi fost greu de dovedit. Nu a făcut-o. A ales opțiunea cea mai directă și mai brutală, intervenția armată împotriva unui stat independent și a unui guvern ales pe cale democratică. În ciuda numeroaselor tentative, nimeni nu a reușit să explice cu argumente convingătoare ce a fost în mintea liderului rus când a luat decizia. De fapt e imposibil. Read more…

Destinatarul a fost găsit

A trecut mai mult de un an de când în revista Baabel am publicat un text despre profesoara mea de română din clasa a cincea cea care mi-a deschis gustul pentru literatură, mi-a spus că am talent și m-a încurajat să scriu. Am scris atunci despre profesoara care iubea culoarea verde având o mică, foarte mică speranță că astfel o voi regăsi. Apoi a trecut timpul (un an și aproape 4 luni) și m-am consolat. Profesoara mea nu era de găsit. Dar anul nou a început miraculos, cu un mesaj pe Facebook. O doamnă din Brăila mea natală a citit articolul publicat în Baabel în octombrie 2021, m-a căutat și mi-a spus că este vecină cu profesoara mea din gimnaziu. Că urmează să printeze și să îi transmită articolul, că doamna trece acum printr-o perioadă foarte grea și că povestea mea cu siguranță îi va aduce multă alinare. Am primit și adresa unde locuiește, iar zilele acestea îi voi scrie o scrisoare. Pe care s-o expediez cu plic, timbru și ștampilă poștală. Scriu despre această fericită întâmplare nu ca să mă laud, ci pentru că mă tot gândesc de atunci cât de rar și de puțin avem obiceiul să le spunem oamenilor pe care îi iubim ce mult a contat prezența lor în viața noastră. Read more…

Ziua de după

În ultima vreme „ziua de după” a devenit un termen tot mai uzual în discuțiile dintre israelieni. Nu știu exact după ce – căci și aici definițiile s-au schimbat. Înainte era vorba despre după distrugerea Hamasului. Acum se vorbește mai ales despre după anihilarea capacităților lui militare; despre după eliberarea ostatecilor , din păcate, se vorbește mai puțin. Am și eu o soluție pentru ziua de după. Se ia un bomfaier mare, din acelea care se găsesc la magazinele de bricolaj, poate ceva mai mare. Cu acest firiz se dezlipește Fâșia Gaza de Israel. Iar aceasta, devenită Insula Gaza, va pluti în derivă de-a lungul și de-a latul mării, precum Arca lui Noe. Veți spune că e o soluție absurdă, dar nu e cu mult mai absurdă ca alte soluții propuse de membrii cabinetului Netanyahu. Una din ele, propusă de miniștrii Danon și Gamliel, vizează dislocarea populației palestiniene și strămutarea ei în Congo – strămutare voluntară, spun ei.Read more…

Cum să creşti un copil bilingv

Mi-au căzut ochii peste un articol de acest gen zilele trecute pe internet. Desigur, doar flori, cărticele, cântecele și voie bună. Și pentru că de regulă viața bate internetul, plin de multe ori de bazaconii, m-am gândit o să-mi alcătuiesc propriul decalog, sau ce-o ieși. Pentru că tocmai am aniversat 10 ani pe acest front de lucru.
În primii ani totul merge uns. Vine însă momentul deciziei: școală în limba română sau în limba maghiară? Eu am ales limba maghiară.Read more…

Confuziile unor definiții: antisemitism, antiisraelism, antisionism

De aproximativ trei sferturi de veac evreul trăiește și respiră o atmosferă în care senzațiile, părerile și formulele sunt suficient de imprecise pentru a crea o stare de neînțelegere ce cu ușurință conduce spre erori de interpretare și, de ce nu, de luare de măsuri active nepotrivite. Nu, nu aici mă voi ocupa de confuzia legată de două noțiuni care după părerea mea sunt complet diferite, dar care sunt prezentate de multe ori împreună, ca un tot, sau ca două expresii ale aceluiași fenomen: iudaismul și religia mozaică. Promit celor interesați că acesta va fi în viitor subiectul unuia din materialele pe care doresc sa le prezint în această excelentă revistă electronică. De data aceasta intenția mea e să mă concentrez asupra a trei elemente, în ochii mei complet diferite unul de altul, dar care pot fi considerate ca având o bază comună, și dacă vreți, ele împreună formează un adevărat cerc vicios. E vorba de antisemitism, antiisraelism și antisionism.Read more…

Ierusalimul meu

Frumuseţea şi unicitatea Ierusalimului mi-au fost relevate de doi oameni speciali, erudiţi şi spirituali, care mi-au făcut onoarea de a participa la o emisiune moderată de mine, la începutul anilor 2000: Leon Volovici (fie-i memoria binecuvântată) şi Michael Finkenthal, prezenţi atunci la Conferinţa internaţională de Iudaistică, organizată anual la Universitatea Babeş-Bolyai. Incursiunea, alcătuită din cuvinte zugrăvitoare de imagini pregnante, a început cu evocarea luminii unice a acestui oraş de aur şi s-a încheiat cu învăţătura ce poate fi sorbită în oraşul care gândeşte. Ierusalimul e atât de vechi, încât vestigiile care nu au cel puţin cinci sute de ani, sunt prea „recente” ca să mai conteze, a remarcat unul dintre invitaţi. Adevărata mea întâlnire – revelatoare – cu Ierusalimul avea să se petreacă mai târziu, după ce aterizasem noaptea la Tel Aviv şi am ajuns la un hotel din centrul oraşului, la crăpatul zorilor. Privind pe geam am văzut soarele răsărind în spatele zidurilor cetăţii, suprapunând imaginea învăpăiată care mi-a tăiat răsuflarea, peste o alta – ce o păstram în memorie – zugrăvită cu penelul nădejdii pe zidul sinagogii de lemn Baal Şem Tov, din Piatra Neamţ.Read more…

N-am idee… M-au vândut prea scump sau prea ieftin?

Acum câteva săptămâni, cu ajutorul unor foarte buni prieteni, mi-a căzut în mână volumul editat de Radu Ioanid, ”Securitatea și vânzarea evreilor”, publicat în anul 2015 în editura Polirom. Grație importanței acestei cărți, ar fi trebuit s-o citesc mai devreme, dar și așa volumul m-a captivat, nu l-am lăsat din mână până nu am citit ultima pagină și am răsfoit cu răbdare sutele de documente reproduse în partea a doua a publicației.

Nu am intenția de a prezenta această importantă contribuție a lui Radu Ioanid la o mai profundă înțelegere a dramei/tragediei populației evreiești sub regimul comunist. Dar de la bun început doresc să afirm că citirea acestui text, după părerea mea, e obligatorie pentru cine dorește să înțeleagă ce s-a întâmplat cu noi, evreii români, sub dominația comunistă. Am senzația că niciodată în istoria comunismului mondial nu a fost luată mai în serios celebra frază a soarelui popoarelor, Stalin: ”Omul e cel mai prețios capital”!! Comuniștii români au preluat cu abnegație și energie preceptul stalinist și l-au ridicat la rangul de politică națională. Omul, adică evreul/neamțul e foarte prețios, nu numai pentru că se plătește foarte bine pentru oricine aparține acestor entități etnice, dar și pentru că plata e în valută forte, atât de necesară unei economii centralizate, de multe ori falimentară, care are nevoie de resurse financiare pentru a face față nevoilor de zi cu zi. Ba mai mult, în unele perioade evreii au fost vânduți pentru echipament industrial, sau pentru animale de rasă, de prăsilă, Read more…

Lecturi obligatorii

L-am cunoscut pe Aram Azaryan într-una din concentrările mele în armată. Lucra cu mine. Făcea parte din echipajul sanitar al batalionului. Terminase cursul de paramedici, dar în civil era profesor de istorie la Liceul Armean din Ierusalim. Într-una din diminețile de Şabat, ieșind din sala de mese, mi-am aprins o țigară, ca de obicei pe vremurile când fumam. Aram s-a apropiat de mine și mi-a spus în șoaptă: – Domnule doctor, ar trebui să vă îndepărtați cu țigara de sala de mese. Sunt printre noi religioși pe care îi deranjează fumatul în timpul Şabatului. Eu sunt creștin, n-ar trebui să mă intereseze, dar oricum trebuie să-i respectăm. Mi-am stins țigara și l-am întrebat: – Aram, tu de ce faci armată? (În Israel, cetățenii arabi de religie musulmană sau creștină nu sunt obligați să efectueze serviciul militar, pot să-l facă însă în mod voluntar). – Sunt cetățeanul acestei țări, deci am și eu obligația să satisfac serviciul militar. Asta-i tot. M-am născut aici, în Ierusalim, iubesc acest oraș, mă simt acasă. – Ai auzit de scriitorul Franz Werfel? m-a întrebat Aram. Read more…

Bucurii și necazuri în Israel de Anul Nou Iudaic

În această săptămână în lumea evreiască și în primul rând în Israel se sărbătorește Roș Hașana – Anul Nou. O sărbătoare veselă, cu mese la care-ți inviți familia și prietenii și consumi mere și miere pentru ca întreg anul să fie dulce, să scapi de necazuri. Din păcate, în acest an lucrurile stau altfel. Aproape nicăieri evreii nu pot să se adune în sinagogi și să se roage, sau dacă da, într-un număr mic, iar după slujbă nu pot să-și strângă mâinile, să se îmbrățișeze când îşi urează reciproc Hag Sameach (Sărbători fericite!). Coronavirusul a pus capăt apropierii, manifestărilor de prietenie, de dragoste, rămân doar cuvintele rostite de la distanță. Cea mai grea situație este în Israel, unde un alt val de îmbolnăviri a obligat guvernul să decreteze din nou starea de urgență, de fapt este singurul stat care a procedat astfel și, probabil, tocmai din cauza sărbătorilor, căci acum toamna urmează un șir întreg, în care sinagogile se umplu de enoriași și se duc la templu până și cei care de obicei nu-l frecventează. Autoritățile israeliene au vrut să evite o răspândire mai mare a epidemiei prin aceste contacte. De aceea, pentru israelieni nu mai este vorba de veselie, ci de îngrijorare, de necazuri. Totuși, de Anul Nou Israelul a căpătat și un cadou frumos, care ar putea să-i bucure atât pe cei ce trăiesc acolo, cât și pe majoritatea evreilor care urmăresc cu atenție evenimentele din jurul țării și se preocupă de securitatea ei. După decenii de izolare și de ostilitate a lumii arabe, se pare că lucrurile se schimbă.Read more…

Unde sunt iluziile mele?

Nu mai există, au fost îngropate încetul cu încetul pentru ca astăzi să dispară complet. Să nu credeți că sunt o fire care mă amăgesc, că mă entuziasmez repede. Încă înainte de 1989 am fost reținută în ceea ce privește evoluțiile viitoare, concret atunci mă gândeam la antisemitism. Eram convinsă că după căderea regimului ceaușist, antisemitismul latent care uneori ieșea la suprafață, va izbucni, nemaiexistând o stavilă pseudoideologică despre egalitatea tuturor. Din păcate, am avut dreptate, așa s-a întâmplat, este adevărat, încetul cu încetul s-a mai atenuat, prin strădania unor oameni politici cu gândire democratică și prin constrângeri din afară – condiționarea intrării noastre în NATO și UE, au apărut și legi care sancționau manifestările antisemite. Dar, mai ales odată cu izbucnirea pandemiei, ele au reizbucnit sub o formă sau alta în Europa chiar și în România. În ultimul timp, nu atât acest aspect mă îngrijorează cel mai mult, ci tabloul românesc pe ansamblu. Și aici intervin iluziile mele. Mi-am făcut iluzia și am dat de câteva ori câte un cec alb (cu rețineri, totuși la vârsta mea nu pot fi chiar atât de naivă) pentru personaje și ideologii despre care credeam că vor funcționa.Read more…