În ultimele săptămâni am pierdut, una după alta, două personalități care au influențat determinant mersul istoriei – Mihail Gorbaciov și regina Elisabeta a II-a. La prima vedere pare oarecum forțat să îi compari, dar dacă înlături suprafața, descoperi trăsături care permit o anumită apropiere. Intenția care i-a animat pe cei doi era o schimbare spre bine, atât pentru popoarele lor, cât și pentru lume și dorința lor a fost ca aceasta să se realizeze pașnic. Ceea ce îi deosebea era modul de lucru. Despre Mihail Gorbaciov se poate spune că a acționat deschis, și-a prezentat în mod public ideile, ideologia, programul. Regina Elisabeta a II-a a acționat cu discreție, prin persuasiune aproape invizibilă, funcția ei nepermițând vreo intervenție directă. Analizând rezultatele, constatăm că regina a avut mai mult succes, pe când cele ale lui Gorbaciov au fost plătite scump și în multe direcții el a eșuat. Așa cum au subliniat liderii politici britanici și din întreaga lume, istoricii și analiștii politici, cei 70 de ani ai domniei reginei Elisabeta a II-a au adus schimbări uriașe. Ele se referă la structura a ceea ce a fost Imperiul Britanic atunci când Elisabeta a urcat pe tron, la economie, la relațiile interumane, la însăși compoziția demografică a Marii Britanii care astăzi se caracterizează printr-o multiculturalitate sănătoasă, prin integrarea, chiar dacă nu în totalitate, a diferitelor etnii provenind din fostele componente ale Imperiului. Chiar dacă rolul ei a fost formal, acele puține drepturi pe care le avea nu au fost exercitate în defavoarea progresului Marii Britanii. Mihail Gorbaciov nu a avut acest noroc, deși…Read more…

De la bun început trebuie să precizez: nu a fost o vizită obișnuită, ci una care marca un eveniment. Doamna doctor Bercovici a împlinit incredibila vârstă de 100 de ani! Și cuvântul ”incredibil” nu l-am folosit pentru anii ei. Întâmplător (sau nu, ținând cont și de cele peste opt decenii ale mele), sunt înconjurată de persoane care, dacă nu au aceeași vârstă cu domnia sa, se apropie de ea. Dar niciuna nu are nici pe departe felul de a fi al doamnei Mirjam, cum o numește toată lumea. Știa de ce vin la ea, de altfel nu făceam parte din ”primul eșalon”. De două zile, mi-a povestit, arătându-mi florile răspândite în toată casa, primea felicitări de la o lume întreagă – și nu numai din România, ci și de peste hotare, din Israel, din Germania… Modestă, mi-a spus: ”Nu știam că atât de multă lume mă cunoaște” – a fost replica la informația pe care i-am dat-o, că aproape 100 de persoane au felicitat-o pe Facebook. Doamna Mirjam nu are Facebook, „nu-mi place să mă dezbrac în fața lumii”, de aceea m-a rugat să-i citesc câteva nume, unele cunoscute, oameni apropiați, altele mai puțin cunoscute. Asculta înșiruirea cu mirare, nu conștientiza că a devenit persoană publică, în cel puțin trei ipostaze: ca medic pediatru, când ani de zile îi vindeca cu succes și cu blândețe pe cei mici, ca supraviețuitoare a Holocaustului, când a ținut să împărtășească lumii din experiența sa dramatică de deportată în Transnistria și ca autoare foarte citită în revista Baabel.Read more…

De la difuzorul din autobuz răzbate o muzică mobilizatoare: „Împreună vom câștiga”. Pe pereții unui zgârie-nori din fața mea e afișată o pancartă uriașă pe fond albastru: „Vom câștiga împreună”. Primul-ministru nu mai contenește să ne promită: „Victoria totală e după colț”. Iar eu stau și mă gândesc că toate aceste lozinci, oricât ar fi ele de plăcute urechii, sau atrăgătoare ochiului, au o singură meteahnă: sunt false. Nu vom câștiga. Din păcate, nu vom câștiga, pentru că deja am pierdut. Am pierdut atunci când, după 7 octombrie, am lăsat furia să ne conducă. Furia este justificată în fața ororilor Hamasului, dar acesta nu este un program strategic. Am pierdut pentru că azi, în ochii multora, dorința de răzbunare valorează mai mult decât viețile a 44 sau 33 sau poate doar 22 de confrați ai noștri, prizonieri în Gaza. Am pierdut pentru că astăzi cuvintele a doi clovni fără nicio pregătire militară valorează mai mult decât cele a doi generali, foști comandanți de stat major.Read more…

La prima vedere, titlul poate părea paradoxal. După peste 400 de zile de detenție în condiții inumane, în sfârșit s-a ajuns la un acord privind eliberarea unora dintre a ostatici, spre bucuria familiilor lor și a populației israeliene. Ar trebui să fie un proces care până la urmă să ducă la eliberarea tuturor ostaticilor care mai sunt în viață. Din păcate, nici acum nu știm cine a supraviețuit și cine a pierit, cum este cazul mamei și copilașilor familiei Bibas. Există în tot acest procedeu de eliberare un element de tortură psihică, de ascundere a informațiilor esențiale despre situația celor, destul de mulți la număr, deținuți încă de Hamas și folosiți ca monedă de schimb, ca mijloc de șantaj. Dar când am folosit expresia ”de rău augur”, nu m-am referit la acest aspect sau nu în primul rând. Am rămas îngrozită (deși nu ar fi trebuit) la acea scenă cumplită de predare a lui Arbel Yehud, Agam Berger și Gadi Moses, aduși în mijlocul unei imense mulțimi de palestinieni, înconjurați de o mare de oameni și apărați de luptătorii Hamas cu bandanele lor verzi și înarmați până-n dinți. Oricât de mare ar fi fost haosul, nu mă temeam pentru viața ostaticilor, eram conștientă că mulțimea nu ar fi avut curajul să-i anihileze, dar puteau să-i molesteze și mai mult ca sigur încercau să-și bată joc de ei. Nu asta era problema mea. Imaginea care se vedea, manifestarea lor de bucurie mi-a declanșat un șir de gânduri dintre cele mai pesimiste. Read more…

Instalându-se la putere în urmă cu 22 de ani, Vladimir Putin a instituit măsuri dure împotriva manifestărilor deschise de antisemitism, tolerate de aproape toți predecesorii săi. Dar acum, odată cu oprirea înaintării armatei ruse în Ucraina și a succeselor militare ucrainene, cele mai importante publicații din Rusia, precum și posturi de televiziune, au adoptat o retorică antievreiască, a constatat presa evreiască și israeliană care, pe baza unor articole apărute în Rusia și din discuțiile cu evrei ruși proeminenți a tras aceste concluzii. ”Această schimbare a retoricii antievreiești în presa rusă a început în urmă cu două luni”, a declarat Roman Bronfman, fost parlamentar israelian, autorul unei cărți despre situația evreilor din perioada post sovietică ”În clipa în care stabilitatea regimului a început să fie amenințată, a fost aleasă o țintă evreiască. Este o repetare a numeroaselor episoade din istoria rusă, inclusiv cel referitor la ultimele zile din viața lui Stalin”, a afirmat el într-un interviu acordat publicației Jewish Telegraphic Agency (JTA), făcând aluzie la procesul medicilor evrei care s-a desfășurat înaintea decesului lui Stalin.Read more…

Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…

În 14 mai 2024 a fost Ziua Independenţei Israelului. Sfârşitul Zilei Comemorării și începutul Zilei Independenţei este sărbătorit întotdeauna printr-o prezentare solemnă pe Muntele Herzl, la Ierusalim, în prezenţa preşedintelui Knessetului. Este trecerea de la comemorarea celor dispăruţi la Sărbătoarea Naţională a Independenţei. Cu această ocazie sunt aprinse, una după alta, douăsprezece torţe de către douăsprezece persoane, reprezentanţi ai unor momente memorabile din viaţa țării. În fiecare an se alege un anumit domeniu, un subiect reprezentativ al ultimei perioade. Sunt aleşi oameni de valoare care au lăsat o moştenire intelectuală sau umană în domeniul respectiv. Steagul coborât în bernă este ridicat din nou, simbolizând sfârşitul zilei de doliu naţional. În urma evenimentului tragic din 7 octombrie 2023, anul acesta au fost diferite opinii privind celebrarea acestei zile. Unii s-au opus oricărei celebrări, alții au optat pentru un eveniment mai modest, fără cântece şi dansuri. Până la urmă s-a decis că evenimentul va avea loc fără public. A fost o zi tristă, lăsând memoria încărcată cu durere şi cu neputinţă, dar, așa cum vom vedea şi din discursul de mai jos, poate și cu o oarecare speranţă: profeţia rostită la sfârşitul discursului îi priveşte nu numai pe evrei, ci pe toţi cetăţenii lumii. Este povestea lui Orel Neeman, director al Şcolii generale Rimonim din orăşelul Kyriat Tivon. Read more…