Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (II)

Feb 11, 2021By

După cum arătam în articolul precedent (https://baabel.ro/2021/01/intalnirea-cu-alexandru-sever-amintiri-la-centenarul-scriitorului-i/) , evocarea întâlnirii cu Alexandru Sever este menită să marcheze împlinirea unui veac de la naşterea acestui scriitor remarcabil, căzut prea curând în uitare. Am început să recitesc ultimul său roman Cronica unui sfârşit amânat, apărut la Editura Hasefer, în 2006. Cartea voluminoasă (aproape 500 de pagini) te desfată cu o minunată limbă românească şi o intrigă perfect construită (scriitorul însuşi îmi spunea – referitor la Impostorul – că a scrie un roman este o muncă de orologier). O savurez pagină cu pagină, fără grabă, ca să adăst cât mai mult în universul severian de care îmi era atât de dor. Cele două zile în care l-am însoţit pe Alexandru Sever pe meleagurile copilăriei şi primei tinereţi mi-au dezvăluit un companion erudit şi modest, discret şi sensibil, cu chipul luminat de un surâs abia perceptibil, dar cu atât mai preţios. Dacă la Moineşti am evocat familia şi copilăria scriitorului, la Bacău am făcut o incursiune în anii de şcoală şi ai războiului şi am căutat locurile imortalizate în romanele severiene.Read more…

Feb 11, 2021 2 comments

Mîndru Katz un mare pianist, mai puţin cunoscut în ţara lui natală

Aug 26, 2021By

Oficial, despre Mîndru Katz sunt consemnate următoarele: născut în 3 iunie 1925 la București, România; decedat în 30 ianuarie 1978 la Istanbul, Turcia. Înmormântat la Herzlia, Israel. Mîndru Katz a fost un pianist israelian de origine română. Mîndru Katz este considerat unul dintre marii maeștri ai pianului de către cunoscătorii de muzică din întreaga lume. Recunoscut ca un copil-minune de George Enescu, Katz a fost recomandat distinsului pedagog de pian Florica Musicescu. Katz a absolvit Academia Regală de Muzică din Bucureşti, în 1947. În același an 1947, Mîndru Katz a debutat cu Orchestra Filarmonicii din București. A câștigat numeroase premii la concursuri internaționale, şi a fost Laureat al Premiul de Stat, clasa I, al Republicii Populare Române (1953). Între anii 1947 – 1959 a efectuat numeroase turnee de concerte în Europa de Est ; în Europa de Vest a debutat la Paris (1957) și la Londra (1958). În anul 1959 a emigrat în Israel. Mîndru Katz a murit în 30 ianuarie 1978, în timpul unui concert la Istanbul…Read more…

Aug 26, 2021 15 comments

Wilhelm Filderman, cel mai important lider al evreimii române (II)

Sep 22, 2022By

Conform documentelor vremii, era o epocă în care legile de eliminare a evreilor din societatea românească urmau fără întrerupere. Naționalismul economic – teorie prin care se înțelege rezervarea tuturor ramurilor de activitate economică, de bogăție și de profesiuni pentru elementul românesc prin excluderea evreilor – devenea atunci doctrina dominantă în stat. Guvernul a propus un proiect de lege pentru încurajarea industriei naționale care impunea ca 75% dintre angajați să fie de origine română. Ce-i drept, legea nu s-a aplicat. Totuși starea de spirit era contra evreilor. Niciun partid și nicio grupare politică, niciun conducător al vieții intelectuale românești, nimeni, afară de foarte rare excepții, care prin raritatea lor subliniau contrastul cu mediul înconjurător, nu protesta împotriva nedreptăților făcute evreilor, împotriva excesului de asprime legislativă și administrativă a căror victime erau evreii, împotriva paroxismului campaniei de ură ce se abătuse împotriva lor. Niciunul din spiritele conducătoare ale acestei țări nu s-a ridicat atunci, ca și mai târziu, pentru a salva onoarea poporului român printr-o desolidarizare publică de autorii acestei politici. Evreii erau complet izolați, nu li s-a acordat cetățenia. Necontenitele legi de excludere, goanele de la sate, umilirile fără sfârșit la care au fost expuși – nimic nu îi mișca pe intelectualii și pe democrații români. Această nepăsare a avut un caracter de complicitate cu politica de excludere dusă de corpurile legiuitoare împotriva evreilor, cu politica de șicane și vexațiuni făcute de guverne și administrații, cu atitudinea intenționat rece și dușmănoasă a presei, cu propaganda sălbatică a grupărilor și persoanelor cu program politic special antisemit. Situația aceasta, cu oarecare tendințe de schimbare, a durat până în momentul intrării României în război. Spre sfârșitul primului deceniu al secolului XX, această situație a produs la o parte a populației evreiești o reacție politică – ea a stat la baza creării Uniunii Evreilor Pământeni.Read more…

Sep 22, 2022 7 comments

Povestea vărului meu Bubi

Apr 6, 2023By

Nu am de gând să fac un serial cu poveștile de viață ale verilor mei din Israel, dar totuși cred că povestea vărului meu Bubi e interesantă. Și el emigrat din România, doar că din alte motive decât verișoara mea Marta. Dacă aș face un bilanț al rudelor mele, cred că cei mai mulți au emigrat în Israel. Bubi (R.L.), fiul unui văr al tatălui meu, a fost ultimul care a plecat în anul 1988. Bunica lui Bubi era soră cu bunica mea și tatăl lui era văr cu tatăl meu. Deși familia locuia tot la Câmpulung, nu prea aveam relații cu ei, cu toate că îmi amintesc perfect unde era casa lor. Fiind ramura mai nevoiașă a familiei, ne întâlneam cu ei numai cu ocazia unui eveniment, nuntă sau deces. Bunicul lui Bubi era căruțaș, iar tatăl lui conducea unicul taxi din oraș. Știu numai că tatăl lui Bubi avea mai mulți frați și două surori, pe unii din ei îi mai țin minte, dar nu pe toți. Nu-mi amintesc deloc cum era Bubi în copilărie, se poate că nici nu l-am cunoscut. Când am fost deportați în Transnistria, nu-mi amintesc să-i fi văzut și nu am știut unde au ajuns. Bubi avea pe atunci 10-11 ani, iar sora lui, Eva, era ceva mai mare.Read more…

Apr 6, 2023 7 comments

L-am cunoscut pe I. Ludo

Mar 21, 2024By

Cred că nu mai sunt mulți care își amintesc de I. Ludo și deoarece eu l-am cunoscut, încerc să-l prezint ca om și ca scriitor. Bineînțeles că l-am cunoscut ca soția lui Israil Bercovici, deoarece prietenii lui, cum am mai spus, au devenit și prietenii mei. Când a venit pentru prima dată la noi, știam că e scriitor și chiar cred că citisem una din cărțile sale. Ca scriitor, Ludo a cultivat în special efectul comic. George Călinescu consideră că I. Ludo a scris cele mai valoroase cărți în perioada interbelică, în timp ce Mihail Sebastian, cu intenții răutăcioase, l-a numit „un Tănase al uliței”. Ovid Crohmălniceanu afirmă că mai drept ar fi să i se recunoască lui Ludo descendența din Șalom Aleihem. Majoritatea cărților sale au fost publicate în climatul politic al anilor 1950 – 1960, romane cu minimum de ficțiune în care își putea exercita sarcasmul asupra evenimentelor politice din trecutul recent. Ludo a adoptat o atitudinea ostilă și față de mișcarea națională evreiască, față de sionismul pe care îl simpatizase în tinerețe, ceea ce l-a îndepărtat de unii cititori evrei. Nici Premiul de Stat, care i s-a acordat în 1953, nu l-a apropiat de cititorii evrei. Rabinul Alexandru Șafran l-a criticat vehement, numindu-l „un antisemit evreu”, pentru că Ludo i-a criticat și pe evrei.Read more…

Mar 21, 2024 5 comments

Industriaşul Izsó Diamant (1886 – 1945 )

Dec 1, 2016By

După mutarea sa la Cluj, în anul 1920, Izsó Diamant a devenit o personalitate remarcabilă a societății clujene interbelice. Director general al uzinei “Industria Sârmei” Câmpia Turzii (pe care a fondat – o ), colaborator asiduu al mai multor reviste clujene pe teme de economie, sociologie, politică socială, artă și cultură, cel mai important colecționar de artă particular din Transilvania, Izsó Diamant este astăzi un personaj aproape uitat. La prima vedere, evocarea acestui om deosebit a părut o încercare temerară.Read more…

Dec 1, 2016 4 comments

Povestea lui Martin Cârnaţarul

Feb 1, 2018By

În prima pauză s-a apropiat de mine un tip mai în vârstă, cam de vreo 70 de ani, mai scund, rotofei, cu o burtică respectabilă, cam smead la faţă, cu ochi negri pătrunzători, cu nas destul de pronunţat şi coroiat, şi mi s-a adresat cam zgomotos, dar prietenos şi politicos. Mi-a spus că eu probabil sunt nou pe aici, că nu m-a văzut niciodată la centrul cultural şi se pare că n-am găsit loc de şezut, aşa că m-a invitat să stau lângă el şi a adus înca un scaun pe care l-a pus la perete, aproape de scenă.În timpul scurt care a mai rămas până la terminarea pauzei şi reluarea spectacolului, el a mai apucat repede să se prezinte, spunea că-l cheamă Martin Farkas şi toată comunitatea ungurească locală îi spunea „Marci a kolbászos” adică “Marţi-cârnăţarul” pentru că el era un măcelar amator, dar care prepara acasă cârnaţi la nivel profesionist, să-ţi lingi degetele, nu alta, şi era şi o lista lungă de aşteptare pentru comenzi… L-am felicitat şi m-am prezentat şi eu şi i-am spus că mă cheamă George (Gyuri) Kun.Read more…

Feb 1, 2018 3 comments

Moartea unui om care a ieșit din turmă

Jan 3, 2019By

Trebuie să recunosc că ultimul impuls care m-a așezat în fața calculatorului a fost propunerea unei însemnate persoane din redacția revistei Baabel (H.O.), care mi-a oferit o idee bine inspirată (și pentru care îi mulțumesc), acea de a scrie despre cel care a fost Simcha Rotem (Kazik), ultimul luptător al ghetoului din Varșovia, care a decedat în urmă cu câteva zile, în Israel, la vârsta de 94 ani. Povestea vieții sale se încrucișează în mod total cu tragedia Holcaustului din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Am evitat cu bună știință termenul ”se încadrează”, pentru că faptele lui Simcha Rotem nu fac parte din atmosfera lugubră în care o imensă turmă umană a fost condusă spre o moarte sigură, în abatoarele denumite lagăre de concentrare, fără ca aproape nimeni să fi opus rezistență. Pentru orice om rațional, care nu voia să se înșele pe sine însuși, sfârșitul era clar. Odată cu trecerea timpului știrile despre lagărele de exterminare se răspândeau în toată lumea, iar simplul fapt că niciun evreu nu se întorsese vreodată dintr-un lagăr de concentrare impunea celor încă rămași în viață concluzia că nu există scăpare, totul e doar o chestiune de timp. Milioane de evrei s-au supus acestei cumplite soarte, nefăcând nimic, nici ca s-o împiedice, nici ca s-o amâne. În această atmosferă a avut loc revolta din ghetoul din Varșovia.Read more…

Jan 3, 2019 31 comments

On revient toujours à son premier amour (Sau întoarcerea fiului rătăcitor)

Oct 31, 2019By

Mai întotdeauna, când e vorba de o personalitate importantă, indiferent de domeniu, dar controversată în ceea ce privește viața personală, se aud voci care propun să se facă distincție între aportul individului la bunăstarea sau progresul societății și aspecte ale vieții sale care (în ochii multora) nu-i fac cinste. Trebuie să mărturisesc că personal, de-a lungul vremii am dezvoltat o atitudine cu totul schizofrenică cu privire la cel care a contribuit mai mult ca alții la cinematogafia americană și mondială, Woody Allen. De zeci de ani îi urmăresc filmele și m-am entuziasmat nu de puține ori de modul său de a prezenta aspectele umane, ale vieții de toate zilele, prelucrate în mai toate filmele sale, dar mai ales de originalitatea și inventivitatea prezente în fiecare peliculă.Read more…

Oct 31, 2019 13 comments

De la Sighet în California Povestea violonistului evreu-maghiar Joseph Szigeti

Sep 3, 2020By

Făcând ordine în colecţia de autografe a familiei, transmisă din generaţie în generaţie, am găsit autograful violonistului Josph Szigeti și al ginerului său, pianistul Nikita Magaloff și m-am întrebat oare câţi oameni din cei care mă înconjoară știu cine a fost Szigeti? M-am hotărât să întreb 20 de cunoștinţe și prieteni de diverse profesii, chiar și muzicieni și spre surprinderea mea numai patru știau răspunsul exact; o parte îl confundau cu alţi virtuozi. Atunci am hotărât să-l prezint cititorilor Baabel, deoarece violonistul J. Szigeti a crescut pe plaiurile Transilvaniei și a ajuns unul dintre marii violoniști ai sec. XX. După unii biografi numele lui de familie a fost Singer, după alţii – Faktor. În 1902 Joseph și fratele său mai mic, Aaron, și-au schimbat numele în Szigeti, după orașul transilvănean unde au copilărit. S-a născut la Budapesta în 1892, într-o perioadă în care capitala Ungariei se bucura de o mare efervescenţă muzicală. Zilnic sălile de concert erau pline, iar cei care nu-și puteau permite, ascultau piese simfonice ușoare sau muzică ţigănească în nenumăratele cafenele ale orașului. Ȋnsuși tatăl viitorului violonist conducea o mică orchestră, într-o cafenea. Mama sa, Dora, a murit când Jóska avea 3 ani; atunci a început pentru el o nouă copilărie, la bunicii din Sighet.Read more…

Sep 3, 2020 7 comments

Solomon Mihoels – un om care nu trebuie uitat

Feb 25, 2021By

Solomon Mihoels (1890-1948) s-a născut la Dvinsk, actualmente Daugavpils în Letonia; numele lui era Șloime Vovsi și provenea dintr-o familie profund tradițională. Inițial a studiat dreptul la St. Petersburg, dar după revoluție, în 1918, a abandonat studiile și, întâlnindu-l pe omul de teatru Alexander Granowski, a intrat ca artist în studioul de dramă idiș, care s-a mutat ulterior la Moscova, devenind nucleul Teatrului de stat în limba idiș “GOSET”. Aici și-a dezvoltat cariera de artist, fiind unul dintre cei mai importanți și mai talentați. În anul 1928 a ajuns directorul teatrului și a înființat un studio pentru pregătirea tinerilor actori. A jucat în spectacolele cele mai diferite, dramă și comedie, de la Goldfaden și Mendele Moicher Sforim la Șalom Aleichem, fiind un Tevie emblematic, dar și în rolul Regelui Lear a avut un succes răsunător în 1935. A avut roluri importante și în piese contemporane: în piesa Surdul, scrisă de David Bergelson și în piesele lui Peretz Markiș. Ca director de teatru a încercat să mențină echilibrul dintre actul teatral modern şi constrângerile ideologice ale realismului. A jucat alături de Orlova în filmul muzical Circul, care a avut un răsunet mondial. Cred că l-am văzut și eu înainte de război, sau poate am auzit numai despre el? În 1939 a fost onorat cu Ordinul Lenin și cu titlul de “Artist al poporului”.Read more…

Feb 25, 2021 10 comments

Profesorul Lou Rozeanu – deschizător de drum în cercetarea şi predarea tribologiei în Israel

Sep 2, 2021By

În ediţia din 26 august a Revistei Baabel apărea articolul lui Jack Chivo: Sportivi evrei de top, din România (https://baabel.ro/2021/08/sportivi-evrei-de-top-din-romania/). Cine n-a fost mândru, în România anilor 1950, de acel trio feminin Angelica Rozeanu, Sári Szász-Kolozsvári, Ella Zeller care recolta aurul la competiţiile mondiale de tenis de masă? În ”comments”, i-am amintit domnului Jack Chivo despre o altă personalitate purtătoare a numelui Rozeanu: profesorul Lou Rozeanu (ex-soțul Angelicăi), considerat ”părintele” israelian al unei noi specialități în domeniul tehnic: tribologia. Răspunsul lui Jack Chivo – în corespondența privată dintre noi –, a fost o ”mănușă aruncată”: Aș fi foarte recunoscător dacă ați scrie un articol despre Lou Rozeanu. Am ridicat-”mănușa”.Read more…

Sep 2, 2021 4 comments

„Lucram cu drag pentru că oamenii se bucurau de munca mea!” Rudi Karpelesz (1924-2022)

Oct 6, 2022By

Unchiul meu, Rudi Karpelesz, verişorul primar al mamei nu a mai apucat Anul Nou Evreiesc 5783. S-a stins din viaţă în ultima zi a anului care tocmai se încheia. L-am întâlnit în iulie, în casa lui primitoare. Ne-a omenit cu bucate gustoase şi must din recolta de struguri proprie, am depănat amintiri şi am ţesut planuri. Urma să ne vedem în decembrie, de ziua lui, când ar fi împlinit 98 de ani. Era în formă fizică bună, trebăluia prin grădină, mintea îi era ageră şi simţul umorului neştirbit. Eram încredinţată că vom sărbători împreună şi centenarul… Nu a apucat să împlinească 100 de ani, dar a trăit aproape un veac. A avut parte de o viaţă lungă, plină de încercări, unele cumplit de grele, dar şi de multe bucurii. Pentru Rudi, meseria nu a fost doar o brăţară de aur, ci şi un colac de supravieţuire. Rudi (Leopold) Karpelesz a fost singurul văr primar al mamei mele, din partea paternă, care a supravieţuit Holocaustului. Născut în 1924 la Ditrău, al doilea din cei patru băieţi ai lui Aron şi Leah Karpelesz, a copilărit în oraşul Gheorgheni, într-o locuinţă modestă din colonia de muncitori forestieri Rubin. Tatăl său era muncitor, dar şi vânzător de ziare, iar mama (mătuşa mamei mele) era casnică. La mijlocul anilor 1930 familia s-a mutat la Târgu Mureş, unde erau mai multe posibilităţi ca băieţii să înveţe meserie. Rudi s-a calificat ca zugrav-vopsitor, dar se ocupa şi cu vânzarea ziarelor, pentru a-şi ajuta tatăl.Read more…

Oct 6, 2022 7 comments

Vulturul cenuşiu (*)

May 18, 2023By

De ce și cu cine s-ar căsători tinere de înaltă condiție socială, bine educate, la început de secol XX – vremea căderii Imperiilor? Pentru avere și poziție socială? Nicidecum, nu era o prioritate, ținând seama de obârșia lor prosperă. Poate din dragoste, ca temelie a bunei căsnicii. Da, din iubire se măritau tinerele din familii de vază în zorii veacului trecut, din iubire, adeseori din ambiție laolaltă cu ceva în plus. Acel ”plus” se adeverește un piedestal de nezdruncinat: cel al tradiției comune, al pasiunilor și intereselor împărtășite, tezaurul trecutului și aspirațiilor ce-i unește pe partenerii unui cuplu sudat pentru îndelungată vreme. Este și cazul mariajului dintre Vladimir Nabokov și Vera Slonim. El, scriitor genial în devenire la începutul anilor 20, ea descendenta unui faimos avocat din Sankt Petersburg, a doua fiică (din trei) a Slavei Borisovna și a lui Ievsei Lazarovici Slonim, evrei confortabil integrați Imperiului Țarist, liberali prin instrucție și cultură. Ievsei Lazarovici Slonim a fugit cu familia din calea Revoluției Bolșevice mai întâi la Kiev, apoi la Odesa, au trecut prin Istanbul până la Sofia, de unde s-au îndreptat către Berlin. Aici Ievsei Lazarovici a fondat Editura Orbis, unde Vladimir Nabokov, pe atunci cunoscut sub pseudonimul Vladimir Sirin, traducea din Dostoievski și adesori juca șah cu ”patronul”. În schimb, Vera Slonim se delecta cu lectura poeziilor lui V. Sirin, pe care-l admira și ar fi vrut mult să-l cunoască. Vera și Nabokov s-au întâlnit la Berlin cu ocazia unui bal al carității din 1923, ambii în exil în urma Revoluției Bolșevice din 1917.Read more…

May 18, 2023 10 comments

David Oistrah, regele David al viorii

Apr 18, 2024By

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea unuia dintre marii violoniști ai tuturor timpurilor. M-am gândit să-l evoc cititorilor revistei Baabel, mai ales că l-am văzut personal și nu voi uita niciodată strângerea lui de mână. La Odessa, în Rusia țaristă, în anul 1908, în casa unor evrei iubitori de muzică s-a născut David, sau Dudik, cum îl strigau părinții. Odessa era un oraș portuar, unde numărul evreilor era de câteva zeci de mii. Ei veniseră din Polonia în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. În casa părintească era o atmosfera muzicală deosebită. Tatăl, Fiodor (Fișel) Davidovici Oistrah, era un modest funcționar care în timpul liber cânta la mandolină. Mama, Bella Stepanovskaya, era o mare iubitoare de muzică și cânta în corul operei din Odessa.Read more…

Apr 18, 2024 8 comments

Drumul lui Itzhak Ohad, din România, în Ereţ Israel

Dec 15, 2016By

Nu de mult s-a stins din viață un reprezentat mai puțin cunoscut al evreilor originari din România, Prof. Itzhak Ohad. În România se numea Jack Abramovici, fiul lui Marcel și Frima și era originar din Buzău. A fost un reputat biochimist, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde s-a ocupat în special cu cercetarea fotosintezei. Numai cunoștințele sale apropiate știu că era originar din România.

În anul 2013 mi-a căzut în mână un articol despre el, publicat în ziarul olandez De Stentor. Autorul, Ad Bloemendaal, era corespondent la Tel Aviv. De acolo am aflat că Prof Ohad a avut o poveste foarte interesantă. Read more…

Dec 15, 2016 1 comment

A încetat din viață o legendă vie – Neagu Djuvara.

Feb 1, 2018By

Reîntors în țară de la Bruxelles, unde am participat la reuniunea Parlamentului European și a Congresului European Evreiesc dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, am aflat știrea atât de tristă a despărțirii definitive de omul de excepție care a fost Neagu Djuvara. Am avut numeroase ocazii să îl întâlnesc și de fiecare dată am memorat și rememorat multe din spusele sale. Cu un glas unic și cu o sinceritate desăvârșită, referindu-se la probleme de o mare varietate, orice informație istorică pe care o prezenta prof. Djuvara era plină de substanță și mai ales de adevăr.Read more…

Feb 1, 2018 2 comments

In memoriam Miklós (Nicolae) Kallós (1926-2018)

Jan 3, 2019By

În noiembrie a împlinit 92 de ani şi l-am vizitat la Oradea, împreună cu câţiva prieteni din Cluj. Deşi slăbit şi destul de bolnav, s-a bucurat sincer şi mi-a strâns mâna cu aceeaşi veche prietenie. Nu bănuiam că doar peste o lună şi jumătate aveam să primesc vestea plecării sale definitive dintre noi. A fost un profesor excelent, de la care am învăţat foarte mult şi de aceea durerea provocată de plecarea sa, în zorii zilei de joi, 27 decembrie, mă întristează şi mai mult. S-a născut la Oradea, într-o familie evreiască de rit ortodox, cu identitate maghiară. Şi-a urmat studiile în acelaşi oraş, mai întâi la şcoala primară şi gimnaziul cu limbă de predare română, iar din 1940, la Liceul Evreiesc Neolog „Dr. Kecskeméti Lipót”. S-a numărat printre puţinii evrei care nu au fost scoşi din casă pentru a fi concentraţi în ghetou, întrucât locuinţa lor se afla în perimetrul desemnat pentru înfiinţarea ghetoului, astfel încât familia Kallós a putut rămâne în locuinţa cu două camere, în care – în perioada funcţionării ghetoului – au fost înghesuite circa treizeci de persoane. La vârsta de şaptesprezece ani a fost deportat la Auschwitz. Acolo şi-a văzut mama pentru ultima oară. A ajuns, împreună cu tatăl său, în lagărele de concentrare naziste din Buchenwald şi Magdeburg. Munca grea de la Magdeburg a deteriorat în aşa măsură starea fizică a tatălui său încât, peste trei luni, când amândoi au fost readuşi la Buchenwald, părintele său a fost selectat şi retrimis la Auschwitz unde a fost omorât.Read more…

Jan 3, 2019 6 comments