Am multe amintiri despre tatăl meu, unele superbe, altele doar frumoase. Nu am amintiri urâte. Tatăl meu nu m-a certat și nu m-a lovit niciodată, nici pe mine nici pe sora mea și nu l-am auzit niciodată înjurând sau vorbind urât despre cineva – cu o excepție! Citez: “nemernicii aceia criminali” care au comis Holocaustul… Da, pe ei nu i-a iertat niciodată, pentru că i-au ucis părinții și pe Marta, sora lui de numai 16 ani. Au pierit cu toții la Auschwitz. Pentru el, mama și noi, copiii, eram binecuvântarea prin care Dumnezeu i-a dat putere să continue viața, să învețe, să muncească și să-și trăiască destinul modest și generos. Era medic pediatru și mulți din generația mea au fost în îngrijirea lui… Niciodată nu a cerut nimic pentru serviciile sale de o rară competență. Pe vremea aceea era obiceiul ca după consultație să mai lași medicului un plic, sau o găină, sau o sticlă de țuică – de fapt obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Din câte știu eu, tata refuza constant acest onorariu… Dacă s-a întâmplat vreodată să nu refuze (e posibil, de ce nu?) eu nu știu de așa ceva.Read more…

Desăvârşit muzicolog şi inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Iosif Sava, s-a născut în urmă cu nouă decenii, la 15 februarie 1933, la Iaşi, în familia Segal, o familie de muzicieni evrei, a căror activitate s-a desfăşurat de-a lungul a peste 300 de ani. Tatăl său, Bernard Segal, a cântat în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi a condus orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi încă de la înfiinţarea lui, în 1949. În aceeaşi orchestră a cântat şi Icu Segal, fratele lui Iosif Sava. Bernard Segal a avut şapte fraţi, toţi cu rezultate deosebite în pregătirea muzicală, iar bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu şi dirijorul corului Mitropoliei ieşene; iar străbunicul fusese printre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La vârsta de doar 6 ani, în anul 1939, Iosif Sava cânta la orga Bisericii Catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul, la şcoala gimnazială şi la liceu. În anii 1944-1945 a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Iaşi. În perioada 1945-1947 a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.Read more…

Portret subiectiv al doctorului Carol Löwy prin ochii unei vechi prietene a lui Daniel Löwy, pentru care doctorul este în primul rând Tatăl lui Dani
Read more…

Conform documentelor vremii, era o epocă în care legile de eliminare a evreilor din societatea românească urmau fără întrerupere. Naționalismul economic – teorie prin care se înțelege rezervarea tuturor ramurilor de activitate economică, de bogăție și de profesiuni pentru elementul românesc prin excluderea evreilor – devenea atunci doctrina dominantă în stat. Guvernul a propus un proiect de lege pentru încurajarea industriei naționale care impunea ca 75% dintre angajați să fie de origine română. Ce-i drept, legea nu s-a aplicat. Totuși starea de spirit era contra evreilor. Niciun partid și nicio grupare politică, niciun conducător al vieții intelectuale românești, nimeni, afară de foarte rare excepții, care prin raritatea lor subliniau contrastul cu mediul înconjurător, nu protesta împotriva nedreptăților făcute evreilor, împotriva excesului de asprime legislativă și administrativă a căror victime erau evreii, împotriva paroxismului campaniei de ură ce se abătuse împotriva lor. Niciunul din spiritele conducătoare ale acestei țări nu s-a ridicat atunci, ca și mai târziu, pentru a salva onoarea poporului român printr-o desolidarizare publică de autorii acestei politici. Evreii erau complet izolați, nu li s-a acordat cetățenia. Necontenitele legi de excludere, goanele de la sate, umilirile fără sfârșit la care au fost expuși – nimic nu îi mișca pe intelectualii și pe democrații români. Această nepăsare a avut un caracter de complicitate cu politica de excludere dusă de corpurile legiuitoare împotriva evreilor, cu politica de șicane și vexațiuni făcute de guverne și administrații, cu atitudinea intenționat rece și dușmănoasă a presei, cu propaganda sălbatică a grupărilor și persoanelor cu program politic special antisemit. Situația aceasta, cu oarecare tendințe de schimbare, a durat până în momentul intrării României în război. Spre sfârșitul primului deceniu al secolului XX, această situație a produs la o parte a populației evreiești o reacție politică – ea a stat la baza creării Uniunii Evreilor Pământeni.Read more…