Marile frici ale celor mici (Din ciclul dedicat Bunicului)

În cei câţiva ani pe care i-am putut petrece alături de bunicul meu, am ascultat sute de poveşti despre nenumărate plante, animale şi obiecte din jur. Aceste poveşti mi se păreau nişte explicaţii blânde şi foarte logice, care mă făceau să mă simt acasă în colţişorul de lume unde m-am născut, mă făceau să înţeleg adevăruri ale vieţii, în aparenţă fără noimă, mai ales din perspectiva unui copil care se lupta cu multe probleme de sănătate. Nu ştiu câte poveşti îmi mai amintesc din tot acel tezaur pe care bunicul mi l-a lăsat moştenire, dar odată mi-a spus una de care n-am uitat nicio clipă. O purtam mereu în mine şi sper să nu mi se şteargă din suflet cât voi trăi. De fapt au fost vremuri când mă gândeam serios să-mi fac un tatuaj pe antebraţ, sau chiar pe încheietură, cu nişte simboluri din poveste, doar pentru a fi întrebată de ele, ca să pot spune această poveste cât mai multor oameni (probabil contrariaţi de nepotrivirea dintre un tatuaj şi felul meu de a fi, liniştit, retras şi tradiţional). Am auzit povestea când eram elevă în clasa a doua. Într-o zi eram destul de abătută. …Read more…

Moshe (Musa) Peled (1926-2000)

O imagine din ziua de 8 octombrie 1973, coloane de tancuri și transportoare blindate israeliene pe Podișul Golan, mi-a rămas imprimată în memorie. Judecând după orientarea țevilor, era limpede că o singură coloană urca, se strecura literalmente printre nenumăratele blindate care coborau, cu echipaje istovite după două zile de lupte. În după-amiaza zilei de sămbâtă 6 octombrie, la ora 1:58 p.m., cinci avioane de vânătoare MIG-17 siriene se îndreptaseră în picaj spre cea mai nordică poziție israeliană de pe Podișul Golan. Echipajele de tanchiști, unii cufundați în rugăciune în acea sfântă Zi a Ispășirii, se urcaseră la repezeală în tancuri. Continuând să zboare la mică altitudine, avioanele siriene trecuseră deasupra localității druze Majdal Shams, la poalele Muntelui Hermon și începuseră să tragă asupra locuitorilor, omorând o tânără mamă, prima victimă a războiului. Un prim val de 20, dintr-un total de 100 de MIG-uri, survolaseră comandamentul israelian de la Naffakh, aflat la 16 km de frontieră. Apoi, în vreme ce la peste 600 km spre sud-vest, trupele de comando egiptene se urcau în bărci de cauciuc pe malul Canalului de Suez, 700 de tancuri siriene intrară în acțiune pe Podișul Golan, după un masiv baraj de artilerie. Dezastrul părea iminent,…În 7 octombrie, după o noapte de lupte crâncene, neîntrerupte, de tancuri și infanterie, retragerea forțelor de apărare israeliene devenise alarmantă prin amploarea ei și prin viteză, îndeosebi pe Podișul Golan, „ochii și urechile țării”. Sirienii se apropiau de Marea Galileii. Tancurile diviziei 146, sub comanda Generalului-Locotenent Peled, urcau pe drumul de lângă râul El-Al, între Podișul Golan și valea Iordanului.Read more…

Amintiri despre Imre Székely – tatăl meu

Era un profesor desăvârşit care îşi promova subalternii şi îşi lansa studenţii în viaţa ştiinţifică, pentru că nu era măcinat de invidie şi nu se temea de concurenţă. Niciodată nu se lăuda cu meritele proprii. Se prezenta doar cu numele si prenumele – Székely Imre – fără a-şi etala titlurile de profesor universitar, doctor docent şi şef de catedră. Dedicaţia uneia dintre cărtile sale („Raţionamente în mecanisme”, Cluj, 1998) este relevantă pentru firea tatii: „Această carte este dedicată tuturor celor care ştiu să se bucure de bucuria altora”. Read more…

Şeful sindicatului inginerilor.

După îndeplinirea formelor de angajare, în conformitate cu normele întreprinderii m-am prezentat la şeful sindicatului inginerilor din fabrică, pentru a fi “luat în evidenţă”. Ing.S., care deţinea această funcţie, era un tip brunet, înalt, slab şi relativ mușchiulos pentru meseria sa de proiectant de SDV-uri (scule, dispozitive şi verificatoare). Interviul s-a efectuat în faţa planşetei sale din Serviciul Tehnic al marei instituţii din Haifa unde fusesem angajat.

După ce am răspuns la întrebările de rigoare privind studiile, specialitate sau locul naşterii, întrebările au luat o turnură interesantă:
– Anul naşterii?
– Răspund eu cu teamă de a fi considerat bătrân (împlinisem de curând 45 !).
– Interesant, răspunde S., şi eu m-am născut în acelaşi an! În ce luna luna?
– În luna mai, răspund eu automat.
– Interesant şi eu sunt născut tot în mai! Ziua?, întreabă el cu interes crescând…
– 27, m-am născut pe 27 mai!
– Extraordinar, într-adevăr extraordinar! Şi eu sunt născut tot în ziua de 27 mai !Read more…

Alexander Spiegelblatt, poet, scriitor, eseist, cronicar al Bucovinei

Datele biografice ale lui Alexander Spiegelblatt sunt riguros consemnate în Wikipedia și parțial le-am folosit și eu. Născut în 20 August 1927 la Câmpulung Moldovenesc, l-am cunoscut încă din copilărie. Cine nu se știe într-un orășel de provincie, mai ales când există o singură stradă mare și un singur ceasornicar cu tradiție, cum erau tatăl și antecesorii lui Alexander? Îi știam casa, părinții și numele de alint, Sigi, cum îl strigau părinții și toată lumea. Atât el cât și ai lui erau oameni foarte discreți, renumiți prin această caracteristică. Aș spune că și pe fotografia de la grădință se vede pe figura lui de copil sfiiciunea și o oarecare teamă de blitzul care-l expunea publicului. A fost un copil bun, eu nu am auzit niciodată să fi făcut vreo năzbâtie.A fost educat acasă, a învățat la cheder, la grădiniță, a făcut școala primară și primele 2 clase de liceu – asta a fost probabil baza cunoștințelor sale ulterioare care i-au marcat scrisul. În casă se vorbea idiș și germana, bineînțeles și limba română, limba oficială, ca în toate casele evreiești din Câmpulung. (Erau și unele excepții, câțiva intelectuali care vorbeau numai germana; eu nu îi cunoșteam decât după nume.) Viața familiei s-a desfășurat pașnic până în clasa a III-a de gimnaziu, când el a fost nevoit să părăsească școala ca urmare a legilor rasiale. Împreună cu toți evreii din Câmpulung a fost deportat în Transnistria, unde i-am pierdut urma…Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului: Aaron Aaronsohn, primul israelian din epoca modernă

În 15 mai s-au comemorat 100 de ani de la dispariția lui Aaron Aaronsohn într-un accident de avion deasupra Canalului Mânecii, într-un zbor de la Londra la Paris, în drum spre Conferința de Pace din 1919. La ceremonia organizată în memoria sa a participat, printre alte personalități importante, și primul ministru Benjamin Netanyahu. Aaron Aaronsohn s-a născut la Bacău, în 21 mai 1876. Tatăl lui, Efraim Fișel, era de lângă Fălticeni și a fost negustor de grâne, iar mama, Malca, a fost fiica rabinului Șmuel Gălățeanu, președintele comunității evreiești din Bacău. După căsătorie, tânărul cuplu s-a mutat la Bacău, unde s-a născut Aaron. La Bacău, Efraim Fișel a avut ocazia să întâlnească oameni care veneau din Palestina și, ascultându-le poveștile, visa să-și împlinească dorința de a reveni în țara stămoșească. Soției i-a fost greu să se despartă de părinți și de familie, dar a acceptat să plece și ea în Palestina. În 1882 familia, împreună cu fiul lor, Aaron, care avea 6 ani, au plecat în Palestina, în cadrul Primei Aliya. Ei au fost printre întemeietorii localității Zichron Yaakov. Familia lor a fost foarte cunoscută în Yișuv (populația evreiască) din Palestina.Read more…

Lea Goldberg – 50 de ani de la moartea unei poete

În ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la moartea celei mai mari poete israeliene contemporane – Lea Goldberg. Ea a fost nu numai o poetă deosebită, care ne-a lăsat o moștenire de zeci de poezii, din care multe au devenit cântece foarte renumite, ci și o scriitoare care a scris zeci de cărți pentru copii cunoscute de fiecare israelian, traducătoare și mai ales profesoară de Literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Lea Goldberg s-a născut în 1911. Familia ei trăia la Kaunas, în Lituania, dar mama ei s-a dus să nască în condiții mai bune la Königsberg, în Prusia de Est (astăzi Kaliningrad în Rusia). În perioada Primului Război Mondial familia s-a refugiat în Rusia, întorcându-se după război. În Lituania tatăl ei a fost acuzat că era comunist. Lea a învățat la Gimnaziul Ebraic din Kaunas, după care a continuat la universitățile din Kaunas, Berlin și Bonn, luându-și doctoratul la renumitul ebraist Paul Kahle. Una din cele mai renumite cărți de poezii intitulate „MiȘirei Ereț Ahavati” (Din Cântecele Țării iubirii mele) vorbește despre dorul ei de meleagurile copilărieiRead more…

Adio, József Essig, Omul care a sfinţit locurile prin care a trecut!

Cu ceva timp în urmă am observat un apel pierdut pe telefonul mobil. Era de la bunul meu prieten şi coleg, Jóska Essig. În ultima vreme lucram împreună doar sporadic şi nu mai povesteam atât de des la telefon ca în urmă cu mulţi ani, când formam o echipă desăvârşită. Ne felicitam de aniversări, Jóska mă consulta în legătură cu câte un text în limba română, mă invita la evenimentele culturale organizate de către el, dar uneori doar mă întreba „Ce mai faci, Andrea? N-ai mai fost pe la mine ca să povestim…”. Ceea ce era adevărat, n-am mai fost pe la Jóska în poveşti. În general îl căutam atunci când aveam nevoie de el, pentru că era omul pe care puteam conta întotdeauna, niciodată nu refuza nicio rugăminte de-a mea, după cum nu refuza nici un ajutor pe care i l-ar fi cerut cineva. L-am sunat înapoi, cu gândul că i-aş fi putut telefona eu prima, că de câteva luni bune nu l-am mai întrebat ce face, cum o duce şi nu-l întâlnisem decât la o înmormântare unde abia am schimbat câteva cuvinte…Jóska mi-a răspuns târziu şi mi-a spus, cu glasul aproape sugrumat: „Andrea, sunt în spital, foarte bolnav. Am luat şi eu virusul şi mi-e foarte rău. Doresc să-mi iau rămas bun de la tine…”.Read more…

In memoriam Ernő Gáll (1917-2000)

În articolul de faţă ne propunem o scurtă prezentare a studiului intitulat Kettős kisebbségben” [În dublă minoritate], publicat în revista Korunk în anul 1991. (nr.8). Semnificativ pentru importanţa pe care a acordat-o acestui text este următoarea consemnare în jurnalul său: ”Ieri am terminat scrierea mea despre relaţiile evreo-maghiare. Am fost dator mie însumi cu o analiză a celor două componente ale identităţii mele , a relaţiilor dintre ele”, (1991, iunie 10). În general trebuie spus că deşi adeziunea lui la limba maghiară, la cultura şi spiritualitatea maghiară a fost totală şi fără rezerve, totuşi , l-a preocupat evreitatea lui , originea lui evreiască. Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului modern: David Judelovitch

David Judelovitch s-a născut la Iași, în 25 iunie 1863, într-o familie ultrareligioasă de cohanim și rabini. A primit o educație religioasă, a învățat la heder, dar a învățat și limbi străine în particular. În anul 1883 a făcut aliya, cam în același timp cu grupul Bilu, care se afla la Mikve Israel, o școală agricolă nu departe de Yafo, înființată de Karl Netter și care există până astăzi. El li s-a alăturat. După moartea lui Netter, ei s-au răspândit care încotro. Majoritatea s-au dus la Rișon LeZion, iar o altă parte au plecat la Ierusalim ca să învețe o meserie. David Judelovitch s-a hotărât să meargă cu ei și cu toții au fost trimiși la Yafo să învețe fierăria cuțitelor la un templier german. Ziua lucrau, iar noaptea învățau limba și literatura ebraică. În 1886 David Judelovitch a plecat la Paris pentru a lucra în noua sa meserie și în același timp a fost discipolul rabinului Israel Levi. În anul 1888, îndrumat de Eliezer Ben Yehuda, s-a întors în Palestina ca să se dedice educației și limbii ebraice. Despre îndrumătorul său trebuie să știm că Ben Yehuda, originar din Bielorusia, venit în Palestina în 1882, este cea mai importantă personalitate în renașterea limbii ebraice și în dezvoltarea educației și jurnalismului în Israel.Read more…

Dr. Mózes Farkas (Uzinele Dermata) – un manager modern “avant la lettre”

Dr. Mózes Farkas a fost director general al Fabricii Renner și asociații și al Uzinelor Dermata timp de peste două decenii. În această perioadă, din fostul atelier de tăbăcărie înființat de familia Renner, s-a dezvoltat o uriașă uzină de produs piei, încălțăminte și articole de pielărie (cea mai mare din România și Sud- Estul Europei). Cu toate acestea, astăzi când se vorbește de istoricul Uzinelor Dermata (devenită Clujana ) numele lui Mózes Farkas este aproape ignorat sau se fac afirmații tendențioase legate de persoana sa. În anul 2014 la Facultatea de Științe Juridice a Universităţii Maghiare Sapientia s-a lansat proiectul de cercetare cu titlul: De la fabrica de pielărie Renner la noul capitalism. Conducătorul proiectului, prof. univ. dr.Veress Emőd, a prezentat la simpozionul File din istoria evreimii clujene, ediția a VI –a (mai 2017), primele rezultate ale acestei cercetări care se desfășoară în continuare. Această evocare dorește să aducă în atenția cititorului viața și activitatea lui dr. Mózes Farkas, atât cât se poate documenta la ora actuală.Read more…

Am fost prietenă cu Tania Lovinescu

Prietenia mea cu Tania Lovinescu a început târziu, când aveam nevoie de ea și regret mult că s-a sfârșit atât de curând prin decesul ei. Scriu despre Tania în special pentru cei care nu au cunoscut-o. Pe cei care își amintesc de ea îi rog să pună, cel puțin în gând, un ghiocel pe mormântul ei, pentru că tare-i plăceau aceste flori delicate, pe care le merita pe deplin. Nu intenționez să scriu o biografie a Taniei, de fapt nici nu am datele necesare. O biografie serioasă nici nu se găsește, deoarece viața ei „bate filmul”. Și totuși a fost un personaj aproape public, poetă, scriitoare de succes, jurnalistă apreciată, textiera unor cântece pe care multă lume le fredona. Pentru cei tineri care nu au cunoscut-o, spicuiesc câteva date importante din viața ei, pe care le-am găsit în crispedia.ro, la capitolul „personalități”…Read more…

Un OM între oameni

Cu aceste cuvinte s-a încheiat comentariul unui membru al Comunităţii Evreilor din Cluj, atașat postării pe Facebook de către Andrea Ghiţă, în amintirea celui care a fost prof. Nicolae Kallós, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani. A fost declicul care a declanșat impulsul de a așterne pe hârtie, în câteva rânduri, amintirile trezite în mintea mea, legate de acest adevărat OM. Personal, l-am cunoscut târziu, după ce a fost ales președinte al Comunității Evreilor din Cluj și o bună perioadă de timp au ajuns la mine doar ecourile echidistanței, răbdării și înțelepciunii cu care acționa, luând cele mai potrivite hotărâri, spre binele comunității în fruntea căreia se afla, câștigând întregul meu respect, simpatie și considerație. Formația klezmer a comunității a luat ființă, la inițiativa și sub conducerea prof. Vasile Socea, în februarie 2002, când președinte al Comunității era dl. prof. Gavrilă Goldner, care ne-a sprijinit cu mult entuziasm în acțiunile noastre. Peste ani, dl. prof. Kallós și-a exprimat în public regretul că această formație nu s-a constituit mai devreme, în timpul mandatului președinției dumnealui. Am făcut această precizare pentru că în rândurile de față mă voi referi la relația specială pe care am avut-o, eu personal și întreaga formație klezmer cu omul de suflet Nicolae Kallós. Read more…